Origami cu inima ta
ți-am modelat inima din hârtie glasse și am lăsat-o să plutească
e sărbătoarea felinarelor au coborât dragonii pe pământ să danseze în jurul ei
odată îți desenam căsuțe din flori de cireș
acum trupul meu te primește în amurguri
ai putea fi o ceașcă de ceai pe care o sorb în ajunul unei bătălii sau o pivniță cu vinuri
îți adulmec treptele a vioară și tâmplele a săruturi o să mă rostogolesc in jurul tău ca o piatră or să mă ardă palmele când te ating simt că port în mâini o văpaie
fă dragoste cu mine
ești cuptorul nelipit părul plin de omizi și cățelușa cu o labă bolnavă
fără să știi m-ai desenat când erai copil îți înmuiai pensonul în destin colorându-i apa sunt avionul de hârtie cu care trimiteai bilete în necunoscut prin clasă
în gimnaziu eram cartea ta ascunsă sub pătură iar tot liceul aveai înaintea ochilor printre litere două buze roșii
inima ta e o centrală origami atunci când nu ești aici modelez hârtia strălucitoare în toate felurile închipuindu-te
mâinile îmi tremură uneori și îmi iese ba o ceașcă de ceai din care te prelingi ba o ideogramă cu mâinile întinse soarele merge înaintea ta cu o lance spre o mănăstire zen duce amintirile care or să coboare în ghirlanda de ylang-ylang o să le dirijezi cu un bețigaș și o să le împarți copiilor
dă-mi mâna să modelăm cel de-al 365-lea origami
pe insula hokkaido primăvara va sosi fără degete rosii de vrăjitoare fetele iși vor îmbrăca pentru prima oara kimonoul undeva sus pe faleze
un călugăr ține soarele în palmă și modelează din argilă un tigru sub pământ
poezie de Laurențiu Belizan (2 septembrie 2008)
Adăugat de Laurențiu Belizan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Locul adevărului
era undeva între cer și pământ
acolo se topește soarele
în mâinile îngerilor
femeile poartă rochii albastre
din zâmbetul lor se nasc stelele
la ele ne uităm noaptea
între cer și pământ se cuibărește
fericirea noastră când iubim
acolo zburăm când reușim
să evadăm din lumea asta
te întrebi unde ești dacă nu-i cerul?
poți să înoți și să zbori
să mergi încet
sau
sau
să fugi fără să simți nimic
locul ăsta nu e raiul
nici iadul nu poate fi
aici se pliază spațiul
și dacă pășești dincolo de linie
ești un copil sau
un adolescent îndrăgostit
de femeia cu rochie albastră
sau
sau roz
ești vrăjit de această vrăjitoare
care te poate distruge
te întrebi ce-i locul ăsta
unde te simți cu adevărat fericit
unde levitezi în jurul trupului
și plutești deasupra ta?
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mâinile care mă dor
Mâinile mă dor,
Sunt mâinile acestea,
Pe care mi le-a făcut cadou
Dumnezeu,
Într-o dimineață de sărbătoare.
Mâini cu care m-am rugat,
Cu care am iubit,
Am trudit,
Am mângâiat pâinea cea de toate zilele,
Am mângâiat chipul tău,
Am mângâiat icoanele,
Și pietre și copaci...
Le-am împreunat
Și le-am ridicat spre cer
Când îmi era a pustiu,
Când îmi era a jale,
Când Dumnezeu era plecat prin lume cu sfinții,
Să judece...
Sunt mâinile care i-au hrănit pe alții,
Și pe mine.
Mâini care ți-au șters lacrima...
Sunt mâini care erau cândva
Tinere și viguroase
Și acum se prefac în crengi uscate,
Cu gheare încovoiate
Care se apleacă inexorabil
Să scurme țărâna.
Sunt mâini bătătorite de greșeli,
De iertări, de păcate, de rugăciuni,
De zidiri, de patimi, de griji,
Mâinile care mă dor,
Care te caută prin noapte,
Care te roagă să te întorci,
Pe care nu le mai pot întinde spre tine,
Cu care sap în cenușă
Să rostogolesc timpul,
Cu care îmi torn cenușă în cap,
Mâini cu care întorc tot mai greu
Ultimele file dintr-o carte,
Mâini care țin o lumânare neîncepută
În așteptarea luminii...
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să pot să te respir prin mine
Dacă ți-aș spune că te iubesc
și aș ruga frunzele să mai aștepte
și ți-aș atinge părul cu mâinile disperate,
așa, să simt mirosul tău prin adierile toamnei,
să simți întârzierile din mine,
m-ai crede fără să eziți?
Dacă ți-aș spune de inima mea slăbită
ce bate numele tău de floare,
și încă ticăie asemeni unui ceas adormit,
și oxigenează rătăcit sufletul meu,
să pot să te respir prin mine în diminețile noastre
când ne îmbrățișează lumina lumii
m-ai ocroti renunțând la părăsire?
Tu știi ce tristă este singurătatea nopților
fără iubirea ierbii, fără anotimpuri,
fără soarele lumii, de vezi cărucioare plimbând
amnezia într-un spital final,
unde nu mai sunt cărțile și pipa,
nici mirosul cafelei noastre din iubire,
eu privind în gol prin ferestrele ferecate
pe care pictez amintirile noastre.
Cum tu ești urma mea pe nisip,
o zână cu tâmple de zăpadă,
și nu aud, și nu simt temperatura noastră.
Dacă ți-aș spune că florile mele nu au vârstă,
că ele vor pleca odată cu noi,
că vocea ta tăcută se vede prin pupile,
că fiecare pas al tău este în mine
și nu pot înțelege viața fără tine,
crede-mă, nu renunța la mine!
Dacă ți-aș spune, acum,
când frunzele ne mai așteaptă
că sigur vom păși în doi, în altă viață?
poezie de Nicolae Nistor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La început, ești supărat pe lume că a râs de tine când erai mic și prost. Îți juri răzbunare. Muncești ca un nebun, animat de motivația de a fi văzut că ești vrednic în ochii celorlalți. Atingi succesul și privești acum lucrurile de sus. Apoi, spui: "Ați râs de mine, acum v-am întrecut. V-am arătat că nu sunt fraier ba dimpotrivă, acum voi sunteți fraierii". Te bucuri că ai evoluat. Ce nu știi tu este că ai evoluat în cei pe care îi urai. Cei care îi privesc pe alții de sus, cei care împart lumea în învingători și loseri. Devenim ceea ce judecăm cel mai aspru. Devii amanta pe care o numeai curvă, devii dependentul pe care îl numeai slab, devii trădătorul de care erai dezgustat. Devii toate astea pentru că viața te poartă în toate rolurile de care e nevoie ca să devii cu adevărat ființa extraordinară care ești, cu inima plină de compasiune, toleranță, răbdare și înțelegere pentru tot ce înseamnă viața pe pământ și experiența uneori chinuitoare pe care o reprezintă. Când înțelegi că tu ești cel de lângă tine, atunci poți să îți mulțumești tu ție, pentru că ai muncit și ai evoluat. De data asta, pe bune. Printre greutăți spre stele!
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără tine
Nu pot privi în urmă cu mânie,
Sunt acum un vulcan stins,
Un crater peste care a crescut iarba.
Ar fi trebuit totuși să mă înveți
Cum ar fi să trăiesc fără tine.
Vezi, eram foarte tineri,
Stăteai peste drum,
Veneai doar în vacanțe,
Când ți-am zărit pentru prima oară
Ochii albaștri printre cireși,
Am știut...
Am umblat de mână
Pe toate aleile, potecile,
Ani, vacanțe, anotimpuri,
Mi-ai spus că vom împărți
Cândva planeta la doi,
M-ai învățat iubirea pe litere,
Caligrafic,
Dar nu m-ai învățat cum ar fi viața
Fără tine...
Nu privesc în urmă cu mânie,
Acum sunt un vulcan stins,
Un crater plin de cenușă,
Un câmp de luptă părăsit
Peste care crește iarba.
Acum este târziu, se lasă înserarea,
Privesc cu seninătate apusul,
Soarele roșu care împarte
Planeta în două,
Totuși,
Ar fi trebuit să mă înveți
Cum să trăiesc fără tine...
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ușoară, cât de ușoară...
Atunci când ridici cerul cu mâinile,
că te-ai blocat și vrei o gură de aer.
Ca atunci când erai copil
și visele aveau panglici de argint.
Ca atunci când tragi hârtia portocalie
și care zboară ca un zmeu,
sau ca o rachetă fără greutate
și apoi cade ca cenușa albă.
Cum ar fi și cântecul unei fete
care s-a născut să ne încânte
și tu ești acolo fermecat,
uitându-te la ochii ei.
Ca iarba de sub picioarele tale,
care e udă de la roua,
dintr-o noapte de vară târzie.
Ușoară, cât de ușor
e un dans sub apă.
Ușoară, cât de ușoară
este o pânză de lenjerie.
Ca în ziua în care ți-a zâmbit
prima dată și ai sperat
că ai fost primul dintr-un milion.
Ca atunci când fiul tău adoarme
și tu îl vezi ca pe cel mai scump din lume.
Oare cât de ușoară e viața!
poezie de Eugenia Calancea (7 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Deschide ochii iubito
Deschide ochii iubito.
Și uită-te în ochii mei cât sunt de triști,
Când nu-i văd macar pe o clipă pe ai tăi!
Deschide ochii iubito
Și privește părul meu,
Alb ca neaua care se așterne pe câmpii.
Tu ești ca soarele care răsare
În zorii dimineții azurii.
Deschideți sufletul iubito,
Căci sufletul meu e mereu deschis.
Dar când nu ești lângă mine.
Nu se mai satură de plâns.
Deschide ochii iubito
Și privește brațele mele puternice de bărbat,
Care vrea să-ți cuprindă trupul,
Frumos și ca lacrima de curat.
Deschideți palmele iubito și ține inima mea,
Căci fără tine plânge în hohote și ea.
poezie de Vladimir Potlog (29 iulie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Îți port inima cu mine
îți port inima cu mine (o port în
inima mea) suntem mereu împreună (ia seamă,
oriunde mă duc ești și tu, draga mea; și ceea ce fac
sunt faptele tale, scumpo) nu mi-e teamă
de destin (tu ești destinul meu, iubito) nu vreau altă
lume (tu ești lumea mea frumoasă, partea mea bună)
și tu ești ceea ce luna a încercat mereu să ne cânte
și ceea ce soarele a vrut întotdeauna să ne spună
aici se află secretul cel mare de nimeni știut
(aici se află rădăcina rădăcinii și bobocul bobocilor
și cerul cerurilor acelui copac numit viață care printr-un sărut
crește mai presus decât poate sufletul spera sau mintea cuprinde)
și-aceasta-i minunea care păstrează distanța-între stele
eu îți port inima (o port în adâncul inimii mele).
poezie clasică de E.E. Cummings, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
O ceașcă de ceai când soarele apune e ca o licoare magică ce purifică trupul, deschide mintea și înalță sufletul.
aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Asta care îți mângâie obrazul este mâna mea. Unii oameni sunt stângaci, alții sunt dreptaci. Noi nu știm încă tu cum ești, pentru că tu stai acolo și mă lași pe mine să îmi folosesc mâinile. Ăsta e un sărut. Este ceea ce se întâmplă când buzele sunt țuguiate și lipite de ceva, uneori de alte buze, alteori de un obraz sau altceva. Depinde. Asta e inima mea. O atingi cu mâna stângă nu pentru că ai putea fi stângace, cu toate că ai putea fi, ci pentru că ți-o țin eu în dreptul inimii mele. Ceea ce simți este bătaia inimii mele. Este ceea ce mă ține în viață.
Jonathan Safran Foer în Totul este iluminat
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Cele mai frumoase mâini sunt mâinile mamei.
Mâinile cu care și-a mângâiat cu mândrie și iubire burtica, atunci când erai încă în pântecele ei.
Mâinile cu care te-a ținut în brațe, cu care te-a mângâiat, te-a spălat, te-a îngrijit și ți-a pregătit hrana.
Mâinile de care te-ai sprijinit când ai făcut primii pași din viața ta.
Mâinile cu care și-a șters lacrimile atunci când a fost îngrijorată, când i-a fost teamă, când s-a bucurat de succesele tale, când ți-a simțit lipsa,... când ai rănit-o cu vreo privire rece sau cu vreo vorbă nemeritată...
Mâinile cu care ți-a alinat durerile, temerile și cu care ți-a dat curaj și forță să mergi mai departe.
Mâinile cu care ți-a dăruit tot ceea ce a avut mai bun.
Mâinile cu care a muncit neobosită pentru tine, cărând greutăți, îndurând asprimea gerului, răni și dureri.
Mâinile cu care ți-a deschis ușa de mii de ori.
Mâinile pe care și le împreunează într-o rugăciune trimisă cerului pentru tine...
poezie de Irina Binder
Adăugat de Mary Corlan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
În ce mă privește, când apune soarele mă gândesc: A mai trecut o zi. Încă o zi în care n-am făcut nimic. Iar când răsare soarele, nu știu încotro să apuc, pe ce drum trebuie să merg, unde vreau să ajung. Eram sigură că fericirea există undeva, dincolo de zidurile casei noastre. Că într-o zi voi pune mâna pe ea, așa cum pui mâna pe o ceașcă sau pe scoarța unui copac. Că dragostea este supremul miracol...
citat celebru din romanul Cartea Mironei de Cella Serghi
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nebuniile din gând
Prinse de furtuna nopții zilele ce mi-au rămas,
Sunt cu toate bântuite de un val fără de glas,
Valul nopților de vară curge foarte amăgit
De privirea ta fugară care iarăși a rănit.
Sus pe cerul plin de nuferi plouă foarte liniștit,
Împăcat cu ce se duce încerc somnul odihnit,
Dar nu vine să coboare peste trupul obosit
Ce îl port din primăvară, de acum îmbătrânit.
Prinse de furtuna nopții gândurile trec, revin,
Ochii de-i închid cu-aduceri, doar cu noi când ne iubim,
Îi deschid să fugă somnul, visul său clocotitor,
Scrie drama pe hârtie, cu final răscolitor.
Caut în mine printre pagini, filele scrise de noi,
Sunt frumoase dar au tragic, prins pe undeva de foi
Și când slova recitită îmi pătrunde trupul meu,
Sunt o ființă prea rănită și fac pașii grei cu greu.
Caut luna pe fereastră, raza ei nu o mai văd,
Sunt ca norul care poartă fulgere făcând prăpăd,
Mă lovesc iarăși pe mine, eu le-arunc, ele mă prind,
Simt arsurile nebune, nebuniile din gând.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Visez ca un copil
Să dormi ca un copilaș înfrigurat după ce a colindat iubirea
Cu capul în palmele mele, vei putea?
Să te dezmierd cu mângâieri peste ochii limpezi cu care mă privești?
Să te cuprind cu brațele peste inima ce bate tare, parcă ar dori să zboare?
În ochii tăi mă văd copilul de-altădată cu flori în mână,
Cu zâmbetul larg, primitor,
Cu brațele întinse te aștept, cu visele în palme
Mă desprind de cei din jurul meu,
Și răsăritului îi spun, că am visat la nesfârșit
Să zbor spre necunoscut, în drum spre DUMNEZEU.
Spre taine ce pot deschide orizontul închis,
Spre misterele dezlegate de spicul de grâu,
Spre limitele conștiinței albastre, spre visul imaginației de copil,
Spre tainele noastre,
Spre cerul de dragoste plin.
poezie de Ileana Nana Filip din Un ocean de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când te simți pierdut, privește în jurul tău. Îndoiește-te că ce vezi e adevărat, și șterge toul, să-ți rămână apoi o singură certitudine: că tu exiști. Exiști pentru că ai un trup, trupul tău. Ești chiar tu! Trupul tău e tot spațiul pe care l-ai străbătut ca să ajungi unde ești, e și timpul care a făcut din tine ceea ce ești acum, timpul pe care tu îl porți scris în tine, ale cărui cicatrici sunt amintirile tale, iar amintirile sunt gânduri; și gândurile ești tu...
citat din Paul Auster
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îmi pun singur miere în ceai
îmi pun singur miere în ceai
ea stă cuminte pe scaun și mă privește
se miră că mâna nu-mi tremură
e atât de dimineață încât
în ochii ei soarele încape
numai cât să se mai lăfăiască o dată
apoi iese din mare
ea nu mai stă pe scaun dar mă privește
are mâinile reci și peretele
dintre noi a devenit transparent
poezie de Călin Hera din Îmi pun singur miere în ceai (2010)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dezadaptare
Prea devreme m-ai trimis
în lumea de reguli și de constrângeri,
mamă!
Prin mâinile mele fragile
mai curg încă picături din interstițiile stelare
prin care-am trecut cândva...
În jurul meu, se-nvârt toți cei care
se simt aici acasă,
ridică poveri,
pe care le trec râzând de pe un umăr pe altul,
în timp ce clipa confortabilă
le-adăpostește somnul, visele, iubirea.
Pe când eu...
Ating lucrurile cu sufletul, mamă, nu cu mâinile.
Degetele mele se-agață obsesiv
de tăcerea zilelor apuse
și caută dincolo de ea,
dincolo de lumină și de întuneric,
caută amintirile,
caută începuturile.
Începuturile a ce, mamă?
Că tot orbecăi prin scrumul zilelor de-odinioară
și nu m-aleg decât cu latente cuvinte dulci-amare.
Eu și cuvintele ne suntem unul altuia far,
în timp ce pe sub picioarele noastre curge
întunecatul râu al clipei și-al obișnuinței...
Mai ating uneori cu sufletul
câte un colț de stea
sau câte un spin amar...
Și, nu știu de ce,
din ce în ce mai deși sunt spinii...
Și-atunci,
la ce să iau mai bine seama,
mamă,
în lumea de reguli și constrângeri în care m-ai adus?
La sufletu-mi concret,
pierdut prin lucruri,
sau la mâinile
prin care simt cum pulsează
tăcerea și cuvântul,
lumina și-ntunericul,
începutul și sfârșitul?
poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Curcubeul sonor
Tu ești cerul în amurg,
Acel amurg în care lumina se absoarbe
Pentru a se descompune în corpusculi
Și eu sunt acest copac-femeie care te privește
Cu ochi puri
Dintr-un trunchi de piatră,
În timp ce frunza lui își tremură
Sunetul verde.
În univers o stea moare pentru iubire
Și eu simt forța care îi aspiră cuanta de lumină.
Aș vrea să devii nemărginirea mea neagră
Pe acest pământ care iși crapă scoarța
Din când în când
Și mai ales acum,
Ca la un sfârșit de timp.
Vântul este îmbrățișarea ta
Lângă acest câmp de maci care își tremură hipnotic
Umbra roșie melodioasă
Și lângă acest lan de grâu copt,
Care își tremură sonor galbenul.
Dansezi în jurul meu
Pe o melodie astrală,
Albastră ca un blues,
Pe care o auzim numai noi
Frunzele mele se prind de pletele tale
Ca un sărut.
poezie de Marieta Măglaș din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce înger m-a îndemnat în primăvara asta...
Vine o zi când nu poți refuza aerul
fără soarele meu
care s-a strecurat în odaia ta.
Vine o clipă în care reflexia lui va străluci
în ochii tăi prea plini de mine.
În partea asta a lor am rămas
la prima mângâiere.
Aerul pe care nu-l mai aveam atingea inima ta
cum parfumul crud și dulce al primăverii
atinge inima iasomiei.
Ce înger m-a îndemnat în primăvara asta
când un zbor fără tine m-ar ucide?
poezie de Camelia Oprița din Recurs pentru Infinit
Adăugat de Camelia Oprița
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gând de toamnă...
(ludic)
Poem simplu, de dragoste
E felul în care răsare soarele undeva lângă peretele casei
a izbit nucul și îl umple cu raze
și din copac ies păsări, proaspăt trezite,
mă chemi cu alt nume
razele s-au topit, deja, la tine în păr
și mi-ai uitat
fața de lună
chipului
și atunci, numai atunci, îmi vine să mă joc cu degetele tale
cu mâna, printre degetele tale,
nu mă satur
ca și cum am străpunge sunete de chitară
îmi place cum îți așezi părul
și brațele
ești poate mai frumos decât mine și mai păcătos
cel mai drăguț
atunci când pisica Nera ți se încâlcește în picioare
și toarce
ți se cațără pe perechea de blugi și te sperie
te-am primit, deja, la mine în palmă
e răcoros în
filigoria păcatului
cu pisica.
în mașină, s-au topit toate razele
pe afară, pe vopseaua roșie, și în vreme,
tu te răzgâiești, acum, prin fotografiile mele
și surâzi...
strugurii din mâinile tale sunt mai dulci, în toamna aceasta,
țin, pesemne, în pulpă, aproape tot soarele molcom
îmi răsare, acum, ca un gălbenuș proaspăt, lângă peretele casei...
razele, de câteva luni,
te-au uitat -
contele vremii de mult nu mai răzbate prin anotimpuri
și prin razele, de doar câteva luni,
c-ai plecat.
poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!