Ultima noapte

Torenţială-i ploaia... Doamne, de ce nu curmă
În mintea mea sărutu-ţi din noaptea de pe urmă?
Al dezrobirii zâmbet mi-a-ncremenit pe faţă...
A mâinii tale urmă mă arde şi mă-ngheaţă.

Absurd mă soarbe vântul. Un dor îmi bea din sânge.
Sub gene-mi urlă cerul. Sub tălpi pământu-mi plânge...
De ce te-mpart cu noaptea când tandru-mi guşti fiinţa?
De câte vieţi nevoie mai am să-mi uit sentinţa?

Amanetez speranţa. Pe gratis dau odaia
Prin care umbra-ţi merge şi-acum la braţ cu ploaia...
Ultim va fi păcatul de-oi mai păstra în minte
Atingerea-ţi flămândă, pe sânul meu fierbinte...

Vând cea din urmă noapte unei năluci smintite.
Plăteşte cash (oh, Doamne!) cu chipul tău, iubite!
Mi-e fuga pas degeaba. Pe braţele-mi de ceară,
Născut vei fi de-o ploaie, a nu ştiu câta oară...

Şi chiar dacă iubirea-ţi în chinuri m-ar zdrobi,
De biciul ei lovită aş vrea să mai pot fi...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout din Dincolo de Paradis
Adăugat de Mariana Eftimie Kabbout
Comentează! | Votează! | Copiază!

O ultimă îmbrăţişare!

Ultima îmbrăţişare...

Prieteni dragi vă las cu bine...
Un ultim dor mai arde-n mine!
Am vrut o ultimă imbrăţişare,
Nu pot! Vaiii! Şi-aşa mă doare...
Dar... bucurie, în sfârşit!
Ultimul Ceas chiar a venit!
Ne-om-brăţişa unul pe altul,
Al Nouă-lea cer, din Inaltul....

Am doar, o fărâmă de paine,
Cu mucegai ş-un pesmet
Aveam undeva, in şervet...
Lumina e-n sfeştnic sfârşită,
Mai am una, rătăcită,
Să nu uit s o căutăm!
Vine noaptea ne rugăm,
Şi-oi adormi cea dintâi,
Făr' de ea la căpătâi...

S-aşterne noaptea.. şi e frig!
Ceasul cred c-a şi venit!
Afară mă uit cu frică,
Sunt nori..
Ah! Doamne şi mă trec fiori
Peste ultimile lăcrămioare,
Curg ultimii stropi de ploaie..

Plâng....
Simt parc-o eliberare..
Ceva in piept, totusi ma doare!
Aproape e Ultima -nviere...
Să n-o ţinem făr' de rost,
Pe cea din urmă zi de post!
Negru-ar fi bun, s-o ţin:
Sfânt Cinstit Trup şi Sânge Vin!
Să mă pregătesc de Chin....
ULTIMA OARĂ, MĂ- NCHIN!
AMIN!
DOAMNE!
Vin!

rugăciune de Forţu Mădălina (24 martie 2020)
Adăugat de Forţu Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, cea a nimănui...

Îmi aparţin doar mie, nu sunt a nimănui
Puterea mea e-n mine şi nu în altă parte
Degeaba strig spre cerul care-i al nu ştiu cui
Degeaba vreau răspunsuri din pagină de carte

Nu vreau să-mi plâng de milă deşi o fac mereu
Căci viaţa asta-i scurtă şi sigur n-am să pot
S-o cumpăr azi cu banii murdari din jurul meu
Şi nici cu diamante sau chiar aurul tot

Nu ştiu de unde vin şi nu voi şti vreodată
Căci sunt a nimănui, nici chiar a mea nu sunt
De mâna ieri ţi-am strâns-o credeam că niciodată
Nu vei avea puterea să mă răneşti prea crunt

Tot răscolind prin gânduri găsesc o groapă-n care
M-ai aruncat zâmbindu-mi de parc-am fost gunoi
Uitat-ai tu deodată c-ai stat la masa-mi mare,
De ce acum mă târâi prin lacrimi şi noroi?

Iertat să fii de mine, eu, cea a nimănui
Şi-n clipa cea din urmă, să uiţi c-am existat,
Aşa cum ştii că totul are un loc al lui
În viaţa asta care pe toţi ne-a acceptat...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra

Magia nopţii când coboară,
Satu' se transformă-n hău.
În piept îmi zace-a câta oară
Un dor nebun de chipul tău.

Şi azi mai simt plăcere fină...
Din lumea ta doar pot s-o am.
Îmi umpli viaţa cu lumină
Prin fulgii moi ce-mi bat în geam.

Şi prin dorul cel enorm
Născut din pieptu' tău, de-aproape,
Te simt prin vis atunci când dorm,
Luceafăr tăinuit în noapte.

Vreun vis urât vrând să te zboare
Tristeţea-şi cată cărărui.
Un zâmbet vrea să mă-nfioare
Născut din ochii tăi negrui.

Tot ce-i trist e mai departe...
Tristeţea-şi caută cărări,
Pentru vis se naşte-o moarte
Ce-l elimină în zări,

Şi-i pustiu, şi-i fără urmă,
Deja triumfă nalţii nori...
Din tot ce-a fost rămâne-o umbră
Ce se-ngroapă în ninsori.

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngheţ de-atâta dor...

pe sub haina mea de piele intră frig şi îmi e frig,
nu mai eşti să-mi fii acolo, îmi e dor şi-n gând te strig,
tu-mi erai căldura verii, erai focul arzător,
nu-mi păsa de am pe mine, haina mea de călător...

acum vântul mă pătrunde şi îngheţ de-atâta dor,
mă simt mort în trup cu sânge, curge parcă-i stătător,
mă simt trist şi mi-aud paşii, paşii tăi nu-i mai aud,
pomii, florile mă-ntreabă, unde eşti, ce ţi-am făcut?

ce răspuns să le dau, doamnă, nici nu ştiu de ce-ai plecat?
ai stat prea puţin, o toamnă, şi-acum sunt un disperat
când credeam că-mi eşti jumatea inimii din pieptul meu,
te-ai topind cu tot cu noaptea şi-acum tremur, tremur rău

mă petrec cu tot cu luna şi constat că haina mea
mi-e iubită totdeauna şi mă strânge cum vrea ea,
o bate vântul şi ploaia dar nu pleacă undeva,
mă urmează răzuită, pe la gât e mucava

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia din gând

Mi-e teamă, ploaie, c-ai să-mi vii mai rece
Decât un gând ce-adânc mă înfioară
Când mă cuprinde, nu mai vrea să plece
Şi-aduce-n suflet noaptea de afară.

Cu el mă pot lupta: mi-aduc seninul
Din zile-n care cerul mi-e aproape
Iar sufletu-mi respinge tot veninul
Venit cu întuneric să-l adape,

Dar nu pot, ploaie, să mă lupt cu tine,
N-aş îndura cu lacrimi reci să-mi vii
Din ochi pe care ştii atât de bine
Că îi iubesc demult şi-i voi iubi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

pământul plânge sub tălpi,
arde la sărutul nopţii
şi cerul îi cântă
zâmbindu-i de pe urmă,
pe gratis şi-a amanetat speranţa

gogyohka de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul zeului albastru

Doamne, s-a întors viaţa la mine
a venit tiptil, într-o vară cu aromă de istorie
cu cer grav şi frumos ca o noapte adâncă
timpul devenise auriu şi fierbinte
şi m-am înveşmântat în el ca-ntr-o mantie fermecată

trecuseră ani de când zeul albastru
nu mai coborâse pe pământ
iar eu îmi lăsasem inima într-un cufăr uitat de lume
şi Doamne, câte rugi înălţasem către tine
să mă mai binecuvânteze o dată mângâierile zeului
sa-mi mai las trupul răsfăţat de nectarul ceresc
în nopţi cu aromă de nemurire

şi mi-ai răspuns, Doamne,
trimiţându-mi vise de aur
iar aripa îngerului s-a deschis deasupra mea
ca la o binecuvântată rugă
am pornit la drum, Doamne,
în căutarea inimii mele pierdute
ştiam că voi străbate păduri şi deşerturi
până să-mi regăsesc miracolul
sub chip de sărut nemuritor
zeul mă aştepta zâmbind în lumina binecuvântată
şi din palmele lui a ţâşnit inima mea
zvâcnind în fericirea fără de pereche
mână în mână am colindat străzi atemporale
ne-am îmbrăţişat sub ploaia de aur
trimisă din cerul Tău, Doamne
iar noaptea zeul mi-a învăluit trupul în ambrozie şi nemurire

sunt în mâna ta, Doamne,
cu toată fericirea mea păgână şi sfântă
m-am îmbolnăvit de viciul vieţii
iar în vârful peniţei mele
stă iubirea fără seamăn
şi albastrul cerului tău
îngăduie-mi, Doamne, să-mi păstrez inima în palmele zeului
să mă hrănesc din propria mea patimă
până când voi trece pe poarta ce duce la Tine
sunt sus, foarte sus, Doamne, nu-mi topi aripile
lasă-le să mă poarte mereu spre ceea ce sunt eu
lasă-mă să-mi respir libertatea
precum o pasăre cântătoare în dimineţi fermecate
sângele zeului curge acum prin peniţa mea
prin trupul meu zvâcnind de tinereţe
prin visele mele hinărind peste cetăţi şi păduri
din el îmi iau stropul de Rai
cu care mă voi înfaţişa înaintea Ta, Doamne,
în ziua din urmă
dă, Doamne, cu sânge şi pulbere de rai
îţi scriu epistola aceasta
ce nu aş vrea să se termine niciodată

lasă-mi pe veci visarea, Doamne!

poezie de Alina Beatrice Chesca (25 iunie 2015)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie

Îmi eşti ca o emoţie, ca noaptea cea mai dragă
şi timpul tău se moţăie pe cea mai sfântă treabă,
mă giugiuleşti din când în când şi îmi rosteşti o vorbă,
să nu mă uiţi prea decurând iubire ca o fragă.

Îmi eşti acum şi ieri şi azi, o Sfinte şi o Doamne,
mă numeri şi apoi mă scazi şi mă aduni cu coarne!
Şi Doamne ce să mă mai fac că bâzâie cu toane
un om pribeag şi unul vag şi unul prins de toamne.

Mă chinuieşti şi mă cuprinzi în noaptea ta de taină
şi cu ce doruri mă afunzi şi eu mă scap de haină,
eşti cea mai cea dintre pereţi şi chipul tău mi-e rană
şi nu mai vreau să mă aştepţi mai mult de încă-o toamnă.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă şi ploaie

Cum plânge, Doamne, cerul tău,
să spele multele păcate
şi praful strâns de multe seri,
cărat pe flori în zi şi noapte

Cum plouă, Doamne, des şi mult,
peste clădirile bălţate,
pe drumul străbătut cu greu,
acum sunt bălţi şi-s tulburate

Pământul e acum noroi
şi se lipeşte pe picioare,
cum plouă, Doamne, cerul tău
şi cum îndoaie orice floare

Câte umbrele s-au deschis
şi câte chipuri sunt sub ele
să se ferească de ce-i scris,
păcatele să nu se spele

Cum plânge, Doamne, cerul tău,
cum curge cerul peste toate,
cu limpezimile din nori,
atât de mulţi aduşi azi-noapte

Cum suflă, Doamne, vântul tău,
din depărtare dintr-o parte,
eu stau în ploaie c-am fost rău,
mă iartă, Doamne, de păcate

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă ploaia...

Şi dacă ploaia s-ar opri pe chipul tău,
Mi-ar creşte vise-n palmele bolnave
Şi-aş ştii atunci că mâinile-ţi suave,
S-ar rătăci... alunecand prin părul meu

Şi dacă ploaia n-ar cădea în picuri,
Cu ea să-mi seci tu setea de iubire,
Eu te-aş păstra sculptată-n amintire
Şi n-aş mai fi sărac, nimic printre nimicuri

Şi dacă ploaia ţi-ar spăla sărutul
Cu dorul meu de-atâta vreme dus,
Pierdut în timpuri astrale şi răpus,
Ţi-aş fi eu umbra, ce atinge lutul

Şi dacă ploaia m-ar îngropa în aşternut,
Sperând să te visez ca pe-o divină
Precum un muribund ce făr· de vină,
În inimă-ţi închis... aş fi un deţinut

Şi dacă ploaia iubirii s-ar opri vreodată,
Aş alerga desculţ prin anoptimpuri...
Aş plânge amar şi-aş cere-n contratimpuri
Să îmi eliberezi de vrei, iubirea ferecată

Şi dacă ploaia nopţii s-ar topi în noi,
Am străluci în doi în picurii din stele...
Eu te-aş iubi... deasupra morţii mele,
Ca să renaşti în picături de ploi.

poezie de Dida Diana Cioponea (19 octombrie 2012)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

O plimbare-n mintea mea...

Mă uit cu frică în gândurile mele,
Privesc apoi în ochii tăi cu drag
Şi vreau să văd pe cer, două stele,
Cu chipul tău la mine-n prag.

Fac o plimbare-n mintea mea,
Că vreau să văd a ta privire
Şi ştiu că viaţa mea e grea,
Privind cerul în nemărginire.

Văd umbra ta în paşii tăi pierduţi,
Ieşind din mintea mea cea trează
Ş-atunci apar visătoarele năluci,
Iar inima mea de dor oftează.

Lumina vine cu raza ei călătoare,
Dar eu vreau steaua din carul mare,
Să lumineze chipul tău din nou oare
Şi speranţa mea să vină de la soare.

poezie de Eugenia Calancea (7 mai 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chintesenţă

Doamne! Arde lumânarea
Şi mai e din ea oleacă,
Când se lasă înserarea,
Lunga noapte nu mai pleacă.

Te rog, Doamne, lasă ziua
Să mai stea împrăştiată,
Lasă Doamne, să stea clipa
De o rază, agăţată.

Doamne! Unde e speranţa
De lumină şi de viaţă?
Frunza, floarea colorată,
Este verde şi nu-i moartă.

Doamne! Arde lumânarea
Şi pe jos e-atâta ceară,
Trupul ei se scurge leneş
Ca un tuş din călimară.

Eu înmoi în el penelul
Să îmi amintesc de vară,
Lasă, Doamne, lumânarea
Şi-o înalţă să nu piară.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-ţi văd din nou chipul

Am adormit iar în gândurile mele,
Lăsând în urmă un suflet drag
Şi ajung din nou să privesc la stele
Şi nu m-aşteaptă nimeni în prag.

Încerc să găsesc în mintea mea,
Cum arăta a ta ultimă privire
Şi uneori noaptea e atât de grea,
Dar cred că am încă o mare amăgire.

Caut apoi umbra ta, a paşilor pierduţi,
Şi vreau să ţin mintea mea trează,
Dar noaptea e plină de năluci
Şi merg la geam unde inima mea oftează.

Se vede apoi o stea căzătoare
Şi o dorinţă încă aş mai avea,
Ca în lumina ei să-ţi văd chipul tău oare,
Şi să rămâi mereu în mintea mea.

poezie de Eugenia Calancea (6 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă plouă

Şi dacă ploaia s-ar opri pe chipul tău,
Mi-ar creşte vise-n palmele bolnave
Şi-aş ştii atunci că mâinile-ţi suave,
S-ar rătăci... alunecand prin părul meu
Şi dacă ploaia n-ar cădea în picuri,
Cu ea să-mi seci tu setea de iubire,
Eu te-aş păstra sculptată-n amintire
Şi n-aş mai fi sărac, nimic printre nimicuri
Şi dacă ploaia ţi-ar spăla sărutul
Cu dorul meu de-atâta vreme dus,
Pierdut în timpuri astrale şi răpus,
Ţi-aş fi eu umbra, ce atinge lutul
Şi dacă ploaia m-ar îngropa în aşternut,
Sperând să te visez ca pe-o divină
Precum un muribund ce făr-de vină,
În inimă-ţi închis... aş fi un deţinut
Şi dacă ploaia iubirii s-ar opri vreodată,
Aş alerga desculţ prin anotimpuri...
Aş plânge amar şi-aş cere-n contratimpuri
Să îmi eliberezi de vrei, iubirea ferecată
Şi dacă ploaia nopţii s-ar topi în noi,
Am străluci în doi în picurii din stele...
Eu te-aş iubi... deasupra morţii mele,
Ca să renaşti în picături de ploi.

poezie de Dida Diana Cioponea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai este timp

Mai este timp să te mai strâng la piept
Şi în albastrul tău să mă pierd lin
Luând în palmã munţi de trandafiri
Să te mai caut printre ei, o, vis divin!

Mai este timp destul să te iubesc
Din creştet până-n tălpi şi să mai pot
S-acopăr trupu-ţi fin cu nopţi fierbinţi
Ce n-or mai vrea din minte să te scot

E timp destul pe buze să mai am
Sărutul tău ameţitor de blând
Şi ne-ntrerupt să te culeg din flori
Apoi să te sădesc la mine-n gând

Da, este timp... tu de ce crezi că nu-i?
Şi chiar de nu-i, voi scotoci-n abis
Pe tâmpla nopţii să te pot iubi
Pe-aceeaşi stea, la margine de vis...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea

Luna-mi zâmbeşte din fereastră
Iar tu mă săruţi pe obraji,
Pe ochii deschişi şi plini de lumină
Suntem aproape unul de altul
Când cerul este albastru senin ca ochii plini de iubire,
Te contopesc cu braţele şi cu sufletul meu
Care te strânge atât de tare
Iar tu nu plângi şi nu refuzi
Din contră zâmbeşti şi spui: "- Continuă!"
Iubita mea, în noaptea aceasta te sărut
Când greierii ne cântă o serenadă
Vei fii zeiţa mea frumoasă
Şi dacă te naşti a mia oară, doar a mea vei fi
Tu eşti mireasa mea din prima zi în care te-am văzut
Şi nu cred că altcineva ar putea să-ţi ia locul cuvenit
Iubita mea, din prima zi în care te-am văzut
Ţi-am sărutat obrajii şi privirea ta m-a tulburat
Iubita mea, te-am iubit încât am scris o viaţă întreagă
Şi numai ţie m-am luptat să-ţi cânt iubirea
Cărţile în care ţi-am scris iubirea stau mărturie
Şi încă mai pot trăi un ultim mod de contopire cu tine
Cu mine, cu noi toţi, în nopţile cu lună plină
Iubita mea te strâng în fiecare noapte la pieptu-mi răvăşit,
Eu devin fluture tău din noapte
Ce nu doreşte să te lase până-n zori
Iubita mea, sărutul tău mă apasă
Vei fi a mea o noapte şi vei trăi un ultim ţel
Să ştii că te iubesc
Chiar dacă nu îţi spun de câte ori ai vrea.
Eşti soarele şi luna de pe cer
Când mie nu mai îmi trebuie nimic din tot cea fost cândva
Iubita mea, lanul de gâu este un nimic în intimitatea ta
Părul tău bălai îmi împrospătează aerul din jur
Ochii tăi mă-nvăluie, iar cerul este necuprins
Iubita mea să nu devii a altuia în noaptea asta!
Tu eşti a mea şi a mea vei rămânea
Te sărut cu fiecare şoaptă şi te cuprind de trup
Te îndrep spre pământul din care m-am născut
Şi apoi devin zborul spre necunoscut.
Iubita mea, în fiecare noapte voi tresări şi voi visa
Privirea ta mă îndeamnă să cânt aievea cum tu ai vrea
Nu mai cred în vorbe şi vreau să te strâng la piept în fiecare zi
Te sărut în noapte când tu dormi atât de fin şi visător
Copii tăi şi ai mei sunt liniştea din cer şi pe pământ
Vor fi cel mai frumos cadou din noaptea fără de sfârşit
Iubita mea, tu eşti un dar pe care nu mi l-am dorit
Te iubesc la nesfârşit...
Te iubesc cu porii pielii mele
Şi mă îndrept spre tine adeseori
Iubita mea, ce tainice mistere!
Iubita mea, să nu devii a altuia!

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce faci la ora când mi-e dor de tine?

Ce faci la ora când mi-e dor de tine
Şi niciun fel de răni nu te opresc
Să-mi reconstitui trupul în ruine
Şi să-mi refaci tot viciul omenesc?

Eşti ţipătul plăcerii îndrăzneţe
Şi te implor, ca într-un turn complex,
Să-mi regăsesc plăceri din tinereţe,
Să-mi pun cu moartea focul meu în sex.

Mi-e teamă de o vârstă fără milă
Când am să cad la pragul tău, înfrânt,
Şi-ai să-mi dedici tandreţea ta umilă
Să mă mai scol nebun de la pământ.

Nu ştiu ce faci când eu îţi caut gura,
Cu nebunia de soldat bătrân,
Ce-şi vindecă în cer harababura
Şi-mi dai motiv în viaţă să rămân.

Ce faci, adolescentă numai noapte?
Din jaful care n-are niciun rost,
Te recompun cu gust de mere coapte
Şi nici nu ştiu, de fapt, ce fruct ai fost.

Eu te iubesc cu lipsa de ruşine
A unei făr'delegi cu chipul tău
Şi-atât cât te blestem, îmi este bine
Şi-atunci când nu te simt, îmi este rău.

De sus, din avionul ce m-aduce
În vatra ta, te văd şi te rescriu,
Eşti condamnată la aceeaşi cruce
Pe care-mi este scris să mă simt viu.

Şi nu-nţeleg ce poţi acolo face
Fără întregul meu absurd blestem,
Hai, neagra mea, arată-te încoace
Şi-aş vrea sorbindu-ţi noaptea să mă tem.

Ce faci la ora când mi-e dor de tine?
Iubirea mea, orgoliul meu e frânt,
Te gust pe nesimţite şi mi-e bine
Şi te găsesc intrată în pământ.

Eu simt că mor păzindu-te de toate
Şi n-am să mai rezist măcar un ceas
Să te culeg din tot ce nu se poate
Şi să mă-nchin la tot ce mi-a rămas.

O, negricioasă fără de lumină,
Mă tem că, într-o noapte, vei pleca
Şi-atunci te rog, din marea mea ruină,
Închide viaţa mea cu viaţa ta.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ci

Dacă nu te-am mai putut scoate din inima mea,
Mi-am scos inima din piept, şi-acum trăiesc fără ea.
La fel am făcut cu mintea, din capul meu să te scot,
Şi-acum trăiesc fără minte, dar mă dor de nu mai pot,
Ochii. Să mi-i dau afară, chiar astăzi am început,
Însă ochii mi-au strigat că ei nu te-au mai văzut...
Ci mă dor
Numai de dor.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciunea unei broaşte ţestoase

Doamne, ajută-mă să redevin mieluţa din copilăria pe care mi-ai aruncat-o la câini! Eu nu m-am supărat, Doamne, pentru că mi-ai şterpelit cloşca, tocmai când mă vârâsem sub ea... Şi era atât de cald...!
Nu, nu m-am supărat, ci am tăcut chitic! Pe urmă, din cauza nedreptăţii tale, m-am zbătut ca peştele pe uscat, Doamne!
Puteam să te dau în judecată, pentru sechestrare de pământeni, sau să te pârăsc la D. N. A., pentru însuşire ilicită de luturi! Dar eu te-am iertat... Doamne!
Ceea ce mi-ai luat (şi continui să-mi iei), niciodată n-o să-mi mai poţi da înapoi... De aceea, te implor, Doamne: fă-mă din nou miel, ca să nu mă revolt ci doar să scâncesc, atunci când îmi pui cuţitul la gât...!

rugăciune de Iulia Mirancea (15 octombrie 2012)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bacoviană

Şiroaie de ploaie se scurg pe străzi
Lacrimi din cer pe geam poţi să vezi
O seară de toamnă în negru pictat
Felinarul din stradă e galben voalat

Umbre de oameni ce par a mai fi
Iubito, eu încă aştept să îmi vii
Am hainele ude şi ploaia nu trece
Melancolie, e trist, mi-e sufletul rece

Mă uit afară cum vântul tot bate
Copacii ce plâng la frunzele moarte
Un câine în zdrenţe ce latră a pustiu
Unde mă aflu, ce fac, chiar nu ştiu

Se aud sirene, mai trece o ambulanţă
Un drum poate fără de speranţă
Un biet suflet ce a trecut prin viaţă
Ca seara asta cu ploaie şi ceaţă
 
Departe se aude o voce ce strigă
Sunt doi beţivani ce trag de o sticlă
În urmă rămâne doar fum de ţigară
Sunt uzi până la piele, ce frig e afară

Pe-ntuneric păsări plutesc într-un zbor
Iubita mea în seara asta mi-e aşa de dor
La tine de aş mai putea s-ajung ca gândul
Prieten m-aş face chiar şi cu vântul

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!