Sonetul 18

Să te asemăn cu o zi de vară?
Frumuseţe şi balanţă ai mai mult.
În mai, ades furtuni muguri doboară,
Iar verile-s prea scurte, şi-n tumult.
De multe ori cerescul ochi prea arde,
Sau ceţuri auriul chip l-au şters,
Şi ce-i frumos din frumuseţe scade
Întâmplător, sau de-al naturii mers.
Dar veşnica ta vară nu se duce,
Minunea chipului tu n-o să-ţi schimbi,
Nu te umbreşte moartea-ntre năluce
Când în eterne versuri creşti în timp.
Cât mai respiră-n lume om, cât ochiu-nvaţă,
Trăi-va şi acest poem şi-ţi va da viaţă.

sonet de William Shakespeare din Sonete (1609), traducere de Grete Tartler
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 18

Să te compar acum c-o zi de vară?
Tu eşti cu mult mai blând şi rafinat
Că mugurii de Mai vântu-i doboară
Şi vara-şi vrea chiria imediat.
Ochiul din cer e uneori fierbinte,
Iar alteori se-ascunde după nori
Şi ce-i frumos decade, ţine minte,
Din voia sorţii oarbe, adeseori.
Dar vara ta eternă n-o s-apună
Splendoarea ei mereu o s-o priveşti,
Iar umbra morţii n-o să te răpună
Că-n ale mele stihuri veşnic creşti.

Şi-atâta timp cât lumea mai trăieşte
Poemul meu o viaţă-ţi dăruieşte.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 37

Cum tatăl decrepit se bucură din plin
Văzând c-al său copil e plin de viaţă
La fel şi eu, olog făcut de-al meu Destin
Mă mângâi cu fiinţa ta măreaţă.
Căci eşti frumos, bogat, şi nobil, şi deştept
Şi-acestea patru - sau mai multe poate -
Sunt un blazon ce stă de drept pe al tău piept
Şi-a mea iubire-i imprimată-n toate.
Aşa că nu-s olog, sărac, dispreţuit,
Atâta timp cât umbra ta-i concretă
Pentru că-mi dă belşug şi eu mă simt hrănit
Trăind c-un pic din slava ta perfectă.

Să ai tot ce-i mai bun, eu asta îţi doresc
De zece ori mai mult să simt că înfloresc!

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Că eşti mare, că eşti mic...

Când eşti mic, asculţi de tata.
Când mai creşti, îţi croieşti soarta,
Tot muncind vară de vară,
De cu zori până în seară.

Prea mult nu agoniseşti,
Doar atât cât să trăieşti.
Muncind din greu ai obosit,
Timpul te-a îmbătrânit.

Cam des cerul îl priveşti.
La viaţă nu mai gândeşti.
Aştepţi ceva şi nu ştii ce,
Dar ştii că locul, sus îţi e.

Ai fost copil şi nu mai eşti.
Roata vieţii n-o opreşti.
Asta-i viaţa omului.
Este vrerea Domnului.

După cum se vede treaba,
Muncim şi muncim degeaba.
Că eşti mare, că eşti mic,
Când te duci, nu iei nimic.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte-mă-n ochi...

Priveşte-mă-n ochi când eşti cu mine,
Priveşte-mă-n ochi, să ştiu de ţi-e bine,
Priveşte-mă-n ochi, că doar o privire,
Priveşte-mă-n ochi, mi-aduce fericire.
Priveşte-mă-n ochi, că şi ochii vorbesc,
Priveşte-mă-n ochi atât cât trăiesc.
Priveşte-mă-n ochi, e tot ce-mi doresc,
Priveşte-mă-n ochi, nu-mi spune "te iubesc".
Priveşte-mă-n ochi, să ştii ce gândesc,
Priveşte-mă-n ochi, să vezi cât te iubesc!
Priveşte-mă-n ochi, oricine ai fi,
Priveşte-mă-n ochi, bărbat sau copil.
Priveşte-mă-n ochi, nu-ţi cer prea mult,
Priveşte-mă-n ochi, să-ţi văd a lor tumult,
Priveşte-mă-n ochi chiar de nu-mi vorbeşti,
Priveşte-mă-n ochi, e deajuns să mă priveşti.
Priveşte-mă-n ochi, să pot să-nţeleg,
Priveşte-mă-n ochi, ce drum să aleg...

poezie de Mariana Simionescu (15 octombrie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prieten drag!

Cerul nu încăpea de-atâta fericire
Când dimineaţa, mă îmbrăcai cu rouă de iubire
Şi toată valea era plină de floare de salcâm
Iar tu, nu mă lăsai să plec, voiai să mai rămân!

Ştiu că furai săgeţi de soare dintr-un apus
Şi că stăteam îmbrăţişaţi în ploi care s-au dus
Erai un vis frumos, erai o tânguire
Iar eu, o carte cu versuri de iubire.

Demult, voiam cu flori de tei să mă cuprinzi
Dar erai mult prea departe să-mi răspunzi
Credeai că rătăcind prin lume, mă poţi uita
Furându-mi curcubeul din primăvara mea.

Acum, mă rogi să mai rămân cu tine-o vară
O oră, un anotimp sau chiar o seară
Dar să-nţelegi că eşti un prieten drag şi bun
Nimic mai mult, e prea târziu să mai rămân!

poezie de Lucia Guriţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poţi urmări pe cineva din cel puţin două motive. Simţi o lipsă sexuală şi cauţi: în acest caz, poţi accepta tot ce corespunde mai mult sau mai puţin - mai întâi mai mult, apoi mai puţin - normelor tale intime; în acest joc al momelii, ogarul poate schimba prada de douăzeci de ori în aceeaşi seară. Sau e vorba de frumuseţe, cu alte cuvinte de un fulger: nu aşteptai nimic, eşti înşfăcat din mers. Tulburat ca Saul, porneşti la drum ca Pavel: urmezi apariţia ca un somnambul sau ca o fantomă.

Dominique Noguez în Dragoste neagră (2007)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţile de vară

Cât sunt de frumoase nopţile de vară
Când ne iubim pe malul mării!
Lumea îmi pare atunci
Un amurg la lăsatul serii.

Cât de minunate sunt nopţile de vară
Când ne iubim pe nisipul fierbinte!
Dragostea îmi pare atunci,
Un poem scris din trei cuvinte.

Cât de fermecătoare sunt nopţile de vară
Când ne ţinem de mână.
Marea îmi pare atunci
Mai calmă, mai frumoasă şi mai senină.

poezie de Vladimir Potlog (10 august 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fiu de-al Meu [A child of Mine]

Mi-a zis, îţi dau pentru o vreme,
Un fiul de-al Meu, cum am voit.
Ca să-l iubeşti cât e în viaţă
Şi să-l jeleşti când a murit.
Şase sau şapte ani de zile
Sau poate douăzeci şi doi.
Poţi, prin urmare, să-l creşti bine
Pân' o să-l iau iar înapoi?
El te va face să te bucuri,
Iar de va sta numai puţin
Păstrează-l viu în amintire,
Ca să-ţi aline al tău chin.
Şi nu promit că va rămâne,
Căci totul piere, e firesc,
Dar pe pământ sunt lecţii multe,
Iar Eu să-nveţe Îmi doresc.
Am căutat în lumea largă,
Un dascăl bun, adevărat,
Şi din mulţimea fără număr,
Pe tine azi te-am selectat.
Deci poţi să-i dai iubirea toată,
N-o gândeşti că-i în zadar,
Şi n-o să mă urăşti de moarte
Când o să vin să îl iau iar?
Aud că oamenii îmi strigă,
"O, Doamne, fă aşa cum ştii!"
Copilul tău te fericeşte,
Cu riscul că vei suferi.
Să îl tratezi cu gingăşie,
Cât se mai poate, să-l iubeşti,
Pentru plăcerea ce ţi-a dat-o,
Mereu în gând să-i mulţumeşti.
Dar dacă îngerii îl cheamă,
Mai repede decât ai vrea,
Să-nfrunţi cu mult curaj tristeţea
Şi să accepţi că e aşa.

poezie de Albert Guest, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veri întrerupte

mai fă-mă mamă vară o dată
că mi s-au uscat fluturii
şi merii merelor viermii le-au dat
şi cateodata mai aud cate-o povestioara
cu prâslea cel voinic si merele de aur
şi stiu ca tu puteai
toate aceste minuni de copil
mai fă-mă mamă vară o dată
că n-am stiut nici tu nici eu
că verile-s scurte
şi cine iubeste se duce devreme
să ia locul ierburilor
raiul e făcut din veri întrerupte

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâna amară

cred că am pus de trei ori
sau mai mult
(cât ai tresări peste lunga vară în fierbere
cu o carte de bucate adevărate în cap...)
aceeaşi linguriţă de sare – în mân
care, mai aa
mestecă şi tu, mi-e mâna amară (?!) – armară
cât ai (s)clipi
îngerii,-n ajutor, şi o nară
de cuc: pasărea trece rece (in-di-fe-ren-tă)
acum din cuibul din arbori
direct într-o roabă plină cu trufe
mutante (?!) din care cobor
şi cobori tre
sărind prea sătui de reţetele
noastre... cu degetul supt
până la os – cu capul în spori
sau mai mult: cu
poezia vieţii în-scrisă pe frun
zuliţe de mentă

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăstarii de iubire mă-nfioară

Iubita meu, eşti ca o zi de vară;
Ori prea fierbinte, ori o boare eşti.
Eu te iubesc cum numai în poveşti,
Dorinţa, nimeni, nicicând, n-o doboară.

Cu un suav sărut mă înfloreşti.
Lăstarii de iubire mă-nfioară.
Pe-un trup zvâcnind în ritm de niagară,
Noian de vreri în mintea mea stârneşti.

Păcat că vara trece prea curând
Luând cu ea potop de simţăminte,
Lăsându-mi amintire glasul blând,

Al tău surâs fermecător, cuminte
Şi-n piept, sălbaticul meu dor vibrând,
Ce-aşteaptă altă vară să te-alinte.

sonet de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie

din apartamentul de la etajul doi
unde stau de o jumătate de secol
şi muncesc on-line
izolat în mine însumi mai scriu
poezie ca dar veşnic
sau proză scurtă ca mugurii în furtună
am viitorul făcut scrum
vântul bate de undeva
izbeşte sufletul meu de artist
stau în cuşca de la etajul doi
pictez busturi de vară întâmplătoare
şi umbre scurte-n tumult
un asfinţit prins în pânza de păianjen
versurile cresc şi respiră timp
adânc mă umbreşte deznădejdea
îmi vine să sar în eter
să privesc natura din zborul meu frânt
să fiu vizitat între năluce de pisici şi câini

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evocări din vară

Plâng salcâmii
ce aşteaptă
cu mult dor.. vorbind în şoaptă
să învie iar natura
şi să nu mai curgă bruma.

Să fie numai culori
şi curcubeie de flori
să alerge iar copiii
desculţi... mirosind crinii
să fie iar primăvară
zi de zi
sau
poate... vară.

Când soarele dogoreşte
cu raze fierbinţi iubeşte
iarba verde şi crudă
fluturii şi dulcea mură
copiii cu părul bălai
cu ochi negri ca de crai.

Mirosul de căpşuni coapte
mult prea dulci şi aromate
cerul, ploaia şi pământul
roua, munţii şi vântul.

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce ne înconjoară este ori un element în care trăim, ori o unealtă de care ne slujim. Cu cât ne oprim mai mult la ele, cu cât suntem mai atenţi asupra lor şi le preţuim mai mult, cu atât slăbeşte în noi sentimentul valorii proprii şi sentimentul sociabilităţii. Oamenii care se ocupă prea mult de grădini, clădiri, haine, podoabe sau alte bunuri sunt mai puţin sociabili şi mai puţin plăcuţi; ei îi pierd din vedere pe oameni, pe care nu-i uşor să-i bucuri şi să-i aduni la un loc. Nu vedem acest lucru şi în teatru? Un actor bun ne face să uităm repede sărăcia decorurilor şi, dimpotrivă, un teatru cu cât e mai frumos cu atât ne face să ne simţim mai tare lipsa unor actori de valoare.

Goethe în Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister
Adăugat de Jenica Ramona Nitu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumosul e un frumos ce trăieşte de-a pururea, ce nu se naşte şi piere, ce nu creşte şi scade; ce nu-i într-o privinţă frumos, într-alta urât; câteodată da, alteori nu; pentru unii da, pentru alţii nu. Frumos ce nu se-nfăţişează cu faţa, cu braţe sau cu alte întruchipări trupeşti, frumos ce nu-i cutare gând, cutare ştiinţă; ce nu sălăşluieşte în altă fiinţă decât sine; nu rezidă într-un vieţuitor, în pământ, în cer, sau oriunde aiurea; frumos ce rămâne el însuşi pentru sine, pururea identic sieşi ca fiind un singur chip; frumos din care se împărtăşeşte tot ce-i pe lume frumos, fără ca prin apariţia şi dispariţia obiectelor frumoase, el să sporească, să se micşoreze ori să îndure o cât de mică ştirbire.

Platon în Simpozion
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci

Aş vrea să mor când ziua scade,
cu faţa spre cer, pe mare; mă duce dorul
acolo unde agonia pare-un vis,
iar sufletul – o pasăre care-şi ia zborul.

Neascultând nimic, în ultimele clipe
voi fi singur cu cerul şi cu marea:
mai multe vocile sau suspinele unor rugi
decât valurile muşcând cu dinţii zarea.

Să mor când lumina cu tristeţe-şi trage
mrejele-aurii din nemărginirea verde,
asemeni soarelui care-ncet se stinge:
ceva frumos, strălucitor, care se pierde...

Să mor, dar tânăr: înainte ca timpul
să transforme catifelata floare-n mărăcine;
cât timp viaţa şopteşte încă: sunt a ta,
deşi noi ştim că ea ne minte, ştim prea bine.

poezie de Manuel Gutierrez Najera,1859-1895, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am uitat să mai culegem flori şi zâmbete

Iubirea are-întotdeauna timp suficient.
Iar pentru oameni, timpul aproape că e absent.
Noi, oamenii, nu mai avem timp pentru iubire,
Tot ce facem este o continuă grăbire.
Pe noi, oamenii, răbdarea ne-a părăsit de mult.
Am ajuns sclavii stresului în al vieţii tumult.
Răpuşi de tristeţe şi de prea multe plânsete,
Toţi am uitat să mai culegem flori şi zâmbete.
În viaţă, de mult prea multe necazuri loviţi,
Am uitat că mai putem trăi şi fericiţi.

poezie de Dumitru Delcă (3 mai 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omenirea nu dispare

În lume se moare
fie de prea mult râs,
fie de prea mult plâns.

În lume se mai moare
fie că ai prea mulţi bani,
fie că ai prea mulţi ani.

În lume se mai moare
fie că din greu munceşti,
fie că doar leneveşti.

Tot în lume se mai moare
fie că eşti încă tânăr,
fie că eşti mai bătrân,
fie eşti copil pe umăr,
fie eşti cât un gorun.

Se moare de prea mult bine,
Se moare de prea mult rău.
Moartea la oricare vine
Ca să-şi ia tainul său.

Se moare în timp de pace,
Se moare-n timp de război.
Omenirea se reface
Chiar dacă ne ducem noi.

Indiferent cum se moare,
Lumea toată, nu dispare.
Cum natura înverzeşte,
Aşa omul odrăsleşte.
Unul naşte, altul moare,
Toţi avem un timp sub soare.

poezie de Dumitru Delcă (9 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fată mă interesează prin virtuţile şi viciile ei. Când le cunosc, mă dezgustă. În cele mai nebuneşti îmbrăţişări, eram indiferent. Luciditatea mea deschidea mii de ochi noi şi savura priveliştea membrelor desfăcute sau incinerate. Am iubit prea mult metafizica pentru a nu ajunge un apropiat al fetelor. Şi cu cât mă apropiam mai mult, cu atât eram mai liber şi mai calm în gândurile mele. Întotdeauna am căutat partea îngerească sau diavolească din ea. Sexul, pentru mine, nu e decât o libertate în plus şi o dogmă pe care o pot verifica sau anula. Am spus, am trăit prea mult în metafizică. Acesta este drumul către pierzanie sau victorie prin femeie.

Mircea Eliade în Isabel şi apele diavolului
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi mai avea versuri?

stau şi privesc
foaia albă curată
vreau să-ţi scriu dar nu pot
eşti prea aproape de mine să mă auzi
ochii tăi spun mult prea multe
iar eu nu vreau să-nţeleg neînţelesul
dincolo de o dragoste neîncepută
puritatea nu poate supravieţui
în lumea ta doar în inima mea
care va rămâne un mister
chiar şi pentru mine,

banalitatea trăită în grabă de cei din jur
îmi osteneşte sufletul fragil
mă îndepărtează încet
de aşa numită viaţă
doar refugiul în vis
şi iubire mă ajută
să supravieţuiesc monotonia oarbă
şi aerul ticsit de fariseism,

nopţile lungi de iarnă
aştept primăvara
să pot să cânt serenade stelelor
alese de tine cu atâta grijă,
nopţile de vară aştept să dorm
pe iarba îmblânzită de săruturi calde
iar toamna aş vrea să nu vină
să o luăm iar de la capăt
ştiu, că nu voi avea glas
să-ţi cânt mai apoi
dar poate atunci
voi avea versuri să-ţi scriu
şi voi umple
această foaie albă curată.

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!