O lacrimă goală de gând

Mișcătoare cetăți pe căi cu ruine,
dune cu urme de soare scorojite de tâmpla vântului...
Cerne vipie cerul pe-un obraz biciuit de viață
brăzdat de-atâta umblet printre resturi de drumuri.

Alung din curgerea de nisip a clipelor
amintirea galben-aurie a cetății de vise
pierdute printre atâtea secole de răzvrătire.

Tremurânde, în zare troițe înconjurate cu garduri de ghimpi
și varul alb sub care cariile vremii ros-au viața de rod
ascut ghimpele trandafirului ce-a ridicat din pământ
seva de sânge din care plâng petalele
iar coaja de nucă străpunge tălpile cu durerea uscată,
amară, a umbletului veștejit pe-o cărare luminată de stele.

De-ajuns că vremurile aspre și seci plouă pe-obraji
reci ca de piatră. Înteleg graiul statuilor, greu
ca o tăcere mai gravă decăt zborul păsărilor
către sâmburele de cer din care răsare lumina...

La fereastră mai apune o stea într-o flacără plină și caldă
iar în palmă mai țin un fir de nisip
și-o lacrimă... goală de gând, fragila și dalbă ca un vis cu aripi...
doar cerul răsare-n privirea-mi și luna într-un loc de inimă
ca un corn auriu din care îngerii își beau nectarul...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e casă valul, mi-e iarnă zborul, mi-e suflet cerul...

Deschid ușa percepției cu urechile ciulite
către cei ce ascultă fiecare gând
cu respirația înretăiată
și ochii ridati de-atâta curgere de vreme.

Din cerul care a apus în trupurile merelor tomnatice
am rupt ca pe pâine colțul unei stele
înmiresmată cu izul nopților de vară trecută.
Am păstrat firimiturile de la cina tainei mele
și le-am lăsat să se alunece în mare
pentru că nu existau poduri pe care să plece
și să vină cântăreții versurilor de pace.

Îngenunchiază viața în vine, secată
de mâlul sentimentelor, de apa lacrimilor,
împuținate în jgheaburile cavernoase
ale locului în care cândva surâdeau ochii...
Peste toate acestea coboară o noapte rece,
mai rece ca gerul aducător de plete albe.

Doar cununa de stele împânzește petecul de inimă
pe care cos cu gândul la apa curgând
printre pietre de rau
cum este ca azurul cerului să-ți coasă căptușeala inimii
cu ramuri de măslin și pene albe răscroite din nori
iar trubadurii cerului să picteze pe-o coamă de Rai
floarea irisului din care curgea la începuturi iubirea

mi-e casă valul, mi-e iarnă zborul, mi-e suflet cerul...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă într-o toamnă cu vise...

plouă... plouă cu picuri reci fără vină,
peste măștile oamenilor
născuți odată
din sân verde-al naturii
plouă prea rece
într-o toamnă nebună
cu frunze purtate de vânt,
spre zări cu lumină.
plouă pe ceașca-mi uitată
la fereastra cu crini,
unde ninge-n petale
peste vopseaua scorojită
cu gheare de ani.

plouă în toamna cu vise
destrămate pe firul de ață.
păianjen din colț de-ntuneric
țese...țese...țese
casa pentru străinii ce vin
insecte culese de vânt,
purtate de ploaia cea rece.
e zece al orelor ceas
caldarâmul e gol de cuvinte
s-au topit precum pașii
spălați de norii cu vise.

o ramură fără frunze și fructe,
un măr uscat tot la fereastră
simt golul din mine
de galben-mătase
frunze fabricate-n cuvinte uscate
ierbar pentru o lume
peste care plouă
cu vorbe, cu frunze, cu apă...

... plouă....

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Purta-voi rugăciune pe-o frunză de măslin

În împietrirea visului cel fără de simțire
duc grelele poveri pe umerii cei doi
ei, anonimii, oamenii străini în lume, goi,
de vise, idealuri sunt fum ce prin lumină trece
iar ceața lumii, deasă, doar umbra o petrece.
Sunt veștejite flori pe cale și catrene
pe foile de ziar zac ude, în zadar, de vreme.

Mustesc azi bălțile de frunzele prea terne
Ce galbene un soare ucis-au în trista lor cădere.
E dezolantă, cenușie, udă,
azi piatra caldarâmului crăpată-n urmă
de pași ce-au vrut lumina să răsară
dar întunericul le-a-nvăluit privirea-n seară.

Mai vino, Doamne, răsai din vise seci
cu Înălțarea Ta la ceruri o lume să salvezi
de pieritoarea viață. Al nemuririi glas
răsună peste inimi și-n veci nu da răgaz
tristețea mea să fie o pildă de urmat.
Tu, Tată, luminează ochii și către sus, ridică-i
iar pânza bucuriei din cer țese-o cu dor
pentru aceia vii care-n pământ așează
sămânța Ta ce-n lume, săditu-le-ai, Tu, lor
în trupuri sau pe brațe, în minte și-al caselor pridvor.
Ascultă-mi, Doamne, ruga și adun-ne în dar
o coală de hârtie, albă și scrie-ne cu jar
că doar Iubirea izbăvește omul de arzătorul Iad.
Eu doar ascut creionul și-o mân-așteaptă... dar...
mă-mpiedic în cuvinte și șchiop alerg, pribeag,
către lumina Ta, Doamne, cu îngerii de mână
și-n palmă doar c-un rest din crezul meu
că pe pământ încă mai sunt... ca om
și simt, O, Doamne, simt ca pe-un blestem
o inimă mai grea ca piatra și-o lacrimă de lemn...

Nu pot să plâng că mulți n-ar înțelege
ce-i dorul către viață, când suferința crește
că oamenii sunt tari ca marmura cea rece
și-atunci doar pana îngerului meu
mai slobozește-un vers din sufletul prea greu
că-n zori de zi speranța încă mai răsare
soarele-l trimit pe cer din inima mea care
și-a scris de mult menirea în pagini de destin
pribeag voi fi în lume și-n locul meu senin
purta-voi rugăciunea pe-o frunză de măslin....

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninsoarea

Văzduh nevârstnic. Stau ș i-ascult
O mută convertire-n lucruri.
Decembrie-mi vestea, demult,
Acest pojar de involucruri
Suflate ca din nări de boi,
Această oarbă constelare
De inocenţă- peste noi.
Ce liniș te! Pe inelare
Descind logodne. În auz
(mai vechi suna vechile cuvinte?)
ţâș neș te, incers, un havuz.
Alcatuire prea fierbinte,
Obrazul nostru plânge, ros
-ca de acizi rotind în pâlcuri-
de-un ger înalt ș I somnoros,
de-un grai virgin ce pune tâlcuri
pe gură, streș ină ș I vreasc.
Ș I-mi vine, parcă, să mă nasc…

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de Larisa Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fond, la noi, fiecare îl suspectează pe celălalt de prostie fără să stea deloc pe gânduri și fără să-și pună întrebarea respectivă și la adresa sa: "Oare nu cumva eu voi fi fiind în realitate cel prost?"

Dostoievski în Jurnal de scriitor (1873)
Adăugat de Iorgu Ioan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre soare

Plutește drept înainte, și dacă
pământul pe care-l cauți nu există
încă, fii sigur că Dumnezeu îl va
crea într-adins pentru a-ți răsplăti
îndrăzneala.
(Regina Izabela
către Cristofor Columb)

Noi vom porni-ntr-o zi de sărbătoare
Spre-naltele contururi crenelate
Din care-ntâile priviri de soare
Îşi varsă-n vid imensa lor cascadă
Şi-n care seara-şi urcă resemnarea,
Cu gestul unei păsări mari de pradă
Ce-şi pregăteşte-n taină răzbunarea
Înviselor aripi însângerate.

Superbi, ca cei ce-nveşmântaţi în zale
Porneau pe drumul Sfântului Mormânt,
Noi vom porni-ntr-o zi de sărbătoare
Spre-naltele contururi feodale;
Căci drumurile noastre duc spre Soare,
Şi soarele preface verbu-n cânt.

Şi vom porni cu-ntreaga majestate
A celor ce, pornind de nouă ori,
Purtară prin oraşe-ndepărtate,
Mai mult învinşi decât învingători,
Fantasmagoricele lor armate
De cai şi călăreţi halucinaţi,
Cu flori de crin pe mantii presărate
Şi vulturi albi pe scuturi încrustaţi.

Spre soare deci – spre soarele de vară,
Monarhul orbitorului zenit...
El ne va strânge-armata răzleţită
Şi-o va-ndruma din nou spre răsărit.
El va topi păpuşile de ceară
Şi gestul lui de bronz va desemna
În spaţiu o Golgotă prăbuşită
Şi magilor de mâine-o nouă stea.

poezie celebră de Ion Minulescu din Falanga literară şi artistică, I, nr. 1 (1 ianuarie 1910)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rest de timp

mestecăm secunde
reprimând timpul
într-o pastilă de vorbe
ronţăite într-o doară,
cântând într-o toamnă
că de fapt viaţa n-are haz
și face caz de ne-cazul
adunării de sterpe idealuri
în locul în care mijeau
până mai departe
draperiile luminii
seci acum
de-o pată galbenă de soare...

doar gândul de a fi
mă usucă de toamnă
ca pe o frunză
fabricată din hârtie creponată,
rest la împărţirea
timpului de trăit în lume...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

poezie (vezi şi poem)

Poezia

La mulți ani, poezie, azi e ziua ta...!

Poezia-i zbor de fluturi,
Flacără, parfum şi dor,
Clipa rătăcită-n ciuturi,
Vraja-n care mă-nfăşor

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori negre II

(În amintirea unei frumuseți pierdute pe veci)

Când eram copil voiam să pictez
În sfumato cu acuarele şi îmi
Ieşeau nişte acuarele negre Goya
Iar profesorul de desen naşu+meu

Îmi spunea că alb sau negru e
Architecturally incorrect + pe 26 ian
2019 am scris o poemă superbă
pentru Stamatiad# poem care nu există.

poezie de Felix-Gelu Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Farsa din trup

Dacă mori, nu fii trist,
fiindcă moartea-i o caricatură,
desenată de viaţă, murdară,
plină mănunchi de praf şi scrum.
Blocurile trupului tău decad,
dintr-o clipă-n alta, sigure.
Mai încearcă-ţi norocul, tunde-te
şi lasă-ți părul pe stradă,
să fie călcat în picioare de femei dezbrăcate,
ude şi sentimentale.
Dacă trăieşti într-un chenar,
rămâi acolo, fiindcă liniile noastre
se vor termina la sfârşitul jocului,
la împlinirea anilor de dinaintea morţii.
Culcă-te fericit pentru că-n somn,
îţi poţi vedea viitorul şi
bucură-te că n-ai prins vremea când
cerul era lipit de pământ,
iar oamenii se iubeau prin săruturi false.
Dacă mori, anunţă-mă, şi-o să-ţi dezvălui
cel mai mare secret din viaţa ta - acela că moartea-i
mai lungă decât viaţa cu o secundă.

poezie de Nicolae Sionescu (3 noiembrie 2008)
Adăugat de Nicolae Sionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi vreau să uit...

Azi vreau să uit...
Toamna la răscrucea iernii,
O stea zăvorâtă în lacrimă,
Un măr, stingher, pe claviatura pianului,
O floare adormită în versuri cu rimă,
Un ultim vals rămas în aburul ceştii de cafea,
Un spic de grâu în leagănul valului albastru,
Un fir de nisip cules din clepsidra timpului
şi încuiat în pandantivul meu inimă...
O amintire, veşnic încriptată pe o piatră funerară,
O literă rătăcită de cuvântul neterminat,
Adierea vântului, captivă într-un evantai,
O lumânare aprinsă în temniţa sufletului
... şi zborul captiv într-o pană...

Azi vreau să uit
Ca şi când mi-aş aminti totul...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt în gând

descrie-mi încet, tiptil
ce e cuvântul?
nu pot să-l scriu, mă sperie vântul
l-aş alunga să se-nfiinţeze-n culoare
dar i s-ar şterge marginile
dinspre soare.
atunci îl las...
crească printre litere răzleţe
să ningă, să plouă în anotimpurile şterse
de pe-un şevalet în forma lui de stea
mai bine-ascund cuvântul
în pragul casei, într-o micşunea
iar tu să-mi vii mereu
şi-n buzunarele cu nuci
să-mi ţii cuvântul
captiv
cules din dorul pentru lunci
şi atunci
să mi-l aduci să-l pun în olul meu din suflet
să-mi fie umbră pe al pământului umblet.

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

lacrimi învie în culori

Lacrimile învie în culori,
libertatea pe aripi de fluture.
Tâmpla muntelui soarbe
simfonia cerului din dalbul norilor.
Sfinxul aruncă-n temniţa privirii
ultimul apus al soarelui.
Cel din urmă mag rătăcit adună
din stalactite agăţate de cer
rugă a Celui ce se naşte
în psalm rămas fără amin...

Fiinţa îmi măsoara timpul
în minutare de suflet
trecute în al doisprezecelea ceas
dincolo de firul de nisip,
lăsat dintr-o altă viaţă
temelie în cale de valuri,
faclie în calea întunericului...

Ce-mi sapi cu durerea, suflete,
în ultimul fir de nisip?

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa zborului spre stele...

Zbor spre cerul plin de stele,
Candelă pe drum de noapte,
Toate-n lume-s efemere,
Toate-s dor, dureri sau şoapte.
Trec quasari prin lumea mare,
Ca un vis se pierd sub noi,
Suntem stele căzătoare
Şi ne zbatem în noroi.

Zbor spre cerul plin de stele,
Pe pământul răsturnat,
Din fereastră, din oglindă,
Ca un vis m-am înălţat.
Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,
Trec cu îngerii – o şoaptă,
Către alte începuturi,
Parcă ne-nţeleşi deodată.

Candelă pe drum de noapte...
Fulger – lanţ pentru furtună.
Drumul nostrutrist, prin noapte,
Gânduri şi secunde-adună.
Ca-ntr-o cofă,-n plânsul meu,
Strâng speranţe, strâng suspine...
Drumul, cât mi-ar fi de greu,
Las un zâmbet pentru tine.

Toate-n lume-s efemere...
Pe petalele de crini,
Dorm iar gândurile mele.
Sunt boboci de trandafiri.
Liliac pe cer cu stele,
Rădăcină de vulcan.
Pe cărarea vieţii mele,
Nici o lacrimă nu am.

Toate-s dor, dureri sau şoapte...
S-au născut spre a muri!
Printre pleoape legănate,
Trec secunde argintii.
Dor de prunci, părinţi şi stele,
O durere, un blestem,
Şoapte, toate-s efemere...
Mâine nu le mai avem.

Trec quasari prin lumea mare,
Peste vămi. Prin cimitire,
Cruci vor străluci în soare,
Sub eterna amorţire.
De sub stâncile durerii,
Ca un sâmbure de nucă,
Sufletul – simbolul vieţii,
Către cer se-nalţă-n fugă.

Ca un vis se pierd sub noi
Fluturi albi de sărbătoare,
În al râului şuvoi.
Trecem – păsări călătoare.
În clepsidră s-a oprit
Timpul – pasăre albastră
Şi de-odată s-au sfârşit
Timpul şi povestea noastră.

Suntem stele căzătoare,
Strălucim, ne înălţăm,
Fiinţe dragi şi vise scumpe,
În tăceri, le apărăm.
Curge lacrimă de gheaţă...
La mormântul pustiit,
Parcă dintr-o altă viaţă,
Numai noi am mai venit.

Şi ne zbatem în noroi...
Într-o viaţă trecătoare,
Plâng tăcerile din noi.
Suflet biciuit ne doare...
Cerul s-a întunecat,
Pleoapa-i zbatere-n furtună.
Doamne, multe-am îndurat!
Nu-mi uraţi de noapte bună!

Şi ne zbatem în noroi,
Sutem stele căzătoare,
Ca un vis se pierd sub noi,
Trec quasari prin lumea mare.
Toate-s dor, dureri sau şoapte,
Toate-n lume-s efemere,
Candelă pe drum de noapte,
Zbor spre cerul plin cu stele.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii

rătăceam în colbul de pe drum
aproape de viaţă
prea departe de cer
mă ardeau depărtările
şi am fugit pe picioare de lut
am ajuns într-o zi pe aici
între cer şi pământ
pe talazuri de gând
căutam printre tenebrele lumii
o cărare spre lună
uneori ştergeam durerea păşind printre pietre
mă înţepam în destin şi ţipam în ultim suspin
o viaţă, un spin
în umbra serii, o rândunică spinteca cerul fierbinte
căutam bezmetic un gând, o idee
printre fire de nisip
spulberate de vântul zănatic din suflet
reflexul tăcererii se izbea de zidurile scorojite ale omenirii
în larg, zadarnice zboruri, de viaţă ucisă
eram străin şi pribeag printre spice de aur
ajunsesem aici înaintea timpului
în palme adunasem o mare şi un singur cuvânt
uitasem de mine, trecând
în orbite purtam stele
să lumineze calea celor ce vin

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai rămas

A mai rămas
doar o cupă din fericirea
care nu va mai fi dincolo de fiinţa mea.
Ard de dorinţă să o ţin în mine,
de teamă să nu o pierd într-o clipă
de uitare sau de rătăcire...
Când nu voi mai fi,
doar crângul copilăriei
va mai vorbi în graiul florilor
iar scrinul amintirilor
va mai păstra încă
papirusul unei umbre
parfumată cu fericirea uscată
de dincolo de fiinţă...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb

Un vers alb,
o îmbrăţişare albă,
o floare albă,
catarg alb,
răsturnat în mare albă,
răscruce de privire albă,
curcubeu alb,
un zâmbet alb
dintr-o inimă roşie,
doar ea culoare
mai roşie ca albul,
mai albă ca roşul...
şi din nou alb...
mână albă,
flacără albă azi,
flacără albă mâine,
zi albă,
alb azi,
zile albe,
mâine alb,
obsedant alb,
alb...
alb...
alb...
şi din nou,
îmbrăţişări albe,
amurg alb
într-o privire albastră
şi apoi
răsărit albastru
într-o privire albă...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eroica

Drumuri sfinte de la Putna,
Drumuri vultureşti,
Drum de griviţă şi Plevnă
Drumuri-Mărăşeşti,
Va mai bate din uitare,
Viscolind poteci,
Zborul Domnului Manole,
Apa lui de veci,,
Să le lege cu mistria,
Zidului de sânge,
Zările din care Ana,
Drumurile-şi strânge...
Să vă strângem, aspre drumuri,
Într-un brâu de dor,
Brâu de Dunăre-Lumină,
Cer de tricolor,
Drum de alba, drumuri grele,
Drumuri-Româneşti,
Drumuri arşiţă de stele,
Către Bucureşti;
Curgă veşnic ca lumina,
Visului ales,
Să ne scrie simfonia,
Pentru univers...

poezie satirică de Gheorghe Ion Păun din Nostalgie-valahorum (2002)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

o lacrimă

Din lacrimă de dor se naşte primăvara,
din vise verzi mai înfloreşte încă floarea,
din albe fire-adânc ţi se arată
că-n viaţă doar vei trece
şi meriţi înc-o soartă.

De inima-n suspine,
nicicând să te-apropii
căci floarea din retină
nici ea nu-şi ştie sorţii.

Tristeţea pân-la stele
e o lacrimă ce doare
şi visul e dorinţă.
Nu plânge niciodată.
Durerea e făgăduinţă.
Veni-va iar o vreme
când vei simţi căinţa...

Ȋn palme-ţi va rămâne
o urmă..
e dorinţa...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de nisip

într-o zi te-am zărit ca un gând rătăcit
strălucind pe-o petală de soare
nici în cer nici pe mări nu era infinit
nici corăbii albastre în zare

viaţa noastră era de nisip pârjolit
printre scoici şi iluzii de sare
într-o noapte de vânt visul s-a risipit
înotând printre caii de mare

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!