Stai liniştit. Acum o să te secătuiesc până te voi aduce în pragul morţii şi vreau să fie linişte, atâta linişte, încât să-ţi auzi sângele pătrunzând în venele mele. Conştiinţa, voinţa ta, trebuie să te ţină în viaţă. Am încercat să mă zbat, dar degetele lui apăsau atât de tare, încât tot trupul mi se afla sub puterea lui; de cum am încetat să mai încerc să mă răzvrătesc, şi-a înfipt colţii în gâtul meu.

Anne Rice în Interviu cu un vampir
Adăugat de LaMia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte

Atâta linişte acum
Şi atâtea lacrimi uscate.
Atâta teamă, de mă înfioară.
Şi atâtea amintiri de odinioară.

Atâta linişte, de mă înspăimântă,
Şi tot atâtea cuvinte îmi sunt rugă.
Atât sfârşit într-un nou inceput
Atâta regăsire în tot ce n-am avut.

Atâta linişte, de un perpetuum nesfârşit.
Atât zbucium între două fiinţe rătăcite.
Atâta nemurire într-o viaţă fără de trăire
Atât cât cuprinde vântul într-o adiere.

Atâta linişte cât poate cuprinde noaptea în vise,
Şi tot atâtea speranţe renasc dimineţile.
Dimineţi, punţi între noi neatinse,
Pure, descrise în cuvinte doar scrise.

Atâta linişte...

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culmea liniştii

Să fie atât de linişte încât să îţi auzi prietenul cum gândeşte!

culmi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea ca timpul să se întoarcă în vizuina lui

ca un animal bătrân şi învins
să îşi lingă rănile
să tragă ţărână peste orele scurse
atât aş vrea
să se întoarcă
până la ultima nefericire
ca un animal lovit cu sabia în creştet
să se ghemuiască în durere
să îşi urle trecerea
de pe faţa mea
atât
doar atât aş vrea
să-l văd cum se întoarce
cum îşi linge rănile
cum trage ţărâna

ah!
timpul
da
timpul
cel mai feroce animal
şi-a înfipt colţii
în obrazul meu
mi-a despicat abdomenul
mi-a umplut de sânge amintirile

ah!
atât aş vrea
să se întoarcă în vizuina lui
să se acopere cu ţărână
ca rănile mele să se vindece

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce poate fi mai trist...

ce poate fi mai trist în lumea asta
decât să vezi
cum lumina din ochii unui copil
se stinge încet încet
până devine amintire
că jocul a rămas neterminat
iar eu am fost mut
la nedumerirea lui

faceţi linişte

o linişte atât de mare
încât
doar fulgii de zăpadă care cad
peste pustiul alb
să-mi spargă timpanele

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai pot să plutesc

afurista asta de gravitaţie e de vină
pentru toate scenariile apocaliptice
chiar şi pentru eficienţa ghilotinei
până şi moartea s-a gârbovit de atâta atracţie
doar îngerii evoluează precum păpădiile
noroc că ploile nu-i ating
altfel tot câmpul ar fi plin de aripi albe
..............................................................
acum sunt într-un ochi de uragan
e atâta linişte încât îmi pot auzi lacrimile
cum se nasc
................................................................
iar eu alerg după un fluture alb
pe care nici nu vreau să-l prind
nici să-i desfac misterul
doar să mă pierd o clipă
de lumea aceasta din plastic

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte

E linişte în casă,
Doar paşii mei
Îi dau acum viaţă
E linişte în jur
Doar vrăbiuţa
Ciripeşte
Într-un prun
E linişte în ochii mei
Doar gândul bun
Mai străluceşte-n ei

Atâta linişte
Mă doare...
Caut la soare
Alinare
Sunt eu şi el
În curtea goală
Şi vrea cu zâmbet
Să apară
În casa mea
Cea veche
De la ţară

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celei mai iubite

Ne-am întâlnit, c-aşa a fost datul sorţii,
Să ne iubim acum, în pragul morţii.
Să ne iubim, nu să mimăm iubirea,
Să ne iubim cu toată dăruirea.

Nu vreau să fiu un nou amant pe lista ta,
Căci asta n-aş putea-o suporta.
Şi vreau să-ţi fiu iubit până la moarte,
Un altfel de iubit, cu totul mai aparte.

Mulţi doresc ca-n astă vieţuire
Inima să-ţi fie plină de iubire.
Harul Domnului să-ţi fie dat,
Iertat să-ţi fie orice păcat.

Este dat omului ca să iubească
Mulţi ani, aşa ca să trăiască.
Asta e dorinţa orişicui
Pe care-n viaţă vrei să ţi-o impui.

În viaţă vreau să păstrez doar ce-i frumos
Să uiţi c-am fost din când în când gelos,
Că te-am iubit cu tot sufletul, ca un nebun
În voia sorţii am vrut să mă supun.

Din multele femei pe care le-am avut,
În tumultosul, dar tristul meu trecut,
Doar tu ai fost şi rămâi mereu
Iubirea sufletului meu.

poezie de Corneliu Culman din Nişte poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E atâta linişte

dragul meu
deschide-ţi pieptul
că nu mă mai satur
să-ţi spun
ce dor mi-a fost
să dorm
în sângele tău
cald

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ger

Tatăl meu. Descoperit târziu, de mine: fiul,
al lui, după o droaie de sancţiuni, sentinţe, decepţii.
K_aput. El,
pentru mine, atâta timp, doar
pretext. Nebuloasă
în versuri, cu urmări discutabile. Tătuca.
Poemele cu. Nu aşa.

Până când am avut evidenţa unei neglijenţe
nu ticăloase: nu faţă de el,
faţă de ceea ce se cerea spus. Nici chiar făţarnic,
n-aş zice,
poate doar prost orientat. Suspicios. Rău dresat.
Meschin.

Tata. Cu tubul lui de oxigen, atât de pur în sfârşit.
Luat cu mine în poezie
să nu mai fie atâta ger aici, unde încerc să mă folosesc,
într-un loc ticsit,
de puţin. Să-mi căptuşesc spaţiul ăsta luat în arendă
cu decât şi cu prin. Nu mă dau rănit, ar fi prea de tot. Nu e
printre tainele mele să ies basma curată, să mă,
cum ar veni, scot. Atât încerc,
să nu irosesc. Respiraţia. Ta. Tată.
Care ţi-e drămuită, acum, de o valvă şi-un manometru.

Ţi-o spune, în timp ce te scrie,
creaţia ta, destrămată sub baloţii ăştia de
milă sălcie.

poezie de Claudiu Komartin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu doar că vom vedea România «cu ochii unui străin» dar o vom transforma într-o «Ţară ca afară», vorba lui Vunk, atunci când ne vom însuşi valorile pe care se bazează civilizaţia căreia îi invidiem atât de tare progresul încât ne părăsim ţara cu sutele de mii ca să trăim departe, într-o lume în care să ne bucurăm de respect, în care meritele să ne fie recunoscute şi în care să ne putem aşeza şi dezvolta în linişte.

citat din Sandra Pralong
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi s-a făcut linişte

o linişte atât de adâncă
încât dacă întind mâna
sufletul tău o să prindă aripi
dar nu mă mai cred în stare
să mă ridic
din noroiul zilelor
şi să-l aduc înapoi
acolo unde îi este locul
în pieptul meu

şi s-a făcut linişte
verdele doarme pe câmpuri ude
păsările ciugulesc din zarea albastră
macii se înalţă în lumina dimineţilor
doinele mângâie copacii înmuguriţi
iar tu
nu-i aşa
tu îţi continui viaţa
ca şi când nu m-ai fi cunoscut
niciodată

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape de linişte

Mi-e linişte să tac, mi-e linişte de mine,
nu mă mai zbat în van, mă joc în vers, în rime,
scot haina-ngândurării şi-i tai nasturii copţi,
pingelele tocite le uit în negre nopţi.

Pe margini de prăpăstii nu-mi mai e dor să merg,
derutele fixate-n memorie le şterg,
cu somnul speriat stric azi prietenia,
nu îmi mai amintesc unde stă astenia.

Privirile-mi se-ndreaptă spre orizontul larg,
nu vreau să mă mai leg cu-odgoane de-un catarg,
înduplec vraja mării, când scapără furtuni,
să-ngroape în adâncuri păcate din străbuni.

Soarta mi-a cerut plată tot ce-am avut mai drag,
de-acum, nu-i mai dau voie să treacă al meu prag,
nu mă mai las minţită de clipe de păreri
care-mi furau averea şi-mi dăruiau dureri.

Mi-e linişte să tac, când nu vreau să vorbesc,
Mi-e linişte, cu ochii-nchişi, să te privesc,
Mi-e linişte s-ascult sufletu-ţi îngeresc,
Mi-e linişte... când simt cât de mult TE IUBESC!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nelinişte şi pace

E atâta linişte-ntre noi
De parc-ar fi după război;
Nici Dumnezeu nu mai respiră
La fel de tare cum se miră.

E atâta linişte c-aud
Mirarea lui din cerul crud
Care ne-a blestemat să fim
Înfrânţi şi să ne despărţim.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai preţioasă avuţie pentru om este viaţa. Ea i se dă lui numai o singură dată şi trebuie s-o trăiască în aşa fel, încât să nu-i pară rău de anii trăiţi fără de rost şi să nu-l ardă sufletul de trecutul său de om meschin şi laş, şi în pragul morţii să fie în stare să spună: toată viaţa şi toată puterea au fost consacrate celei mai nobile misiuni din lume – luptei pentru eliberarea omenirii. Şi trebuie să ne grăbim să trăim. Deoarece o boală neprevăzută sau un tragic accident o poate curma.

Nikolai Ostrovski în Cum s-a călit oţelul (1934), traducere de Mihai Cucereavii
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

"Intră, dragostea mea,"
ai zis
"pieptul meu s-a deschis atât de larg
încât
nici măcar nu ştiu cine sunt
iartă-mi
dezordinea asta absolută
dar
întrebările mele
stau înşirate
de la marginea patului
şi până la geam

intră, dragostea mea,
fii frumoasă
pune-ţi mâna în păr să-nţeleg
cum în palmele tale cuminţi
lutul meu
ar renaşte
ca o muzică veche
iar eu
m-aş simţi
dintr-o dată întreg

intră, dragostea mea,
intră
fii o şoaptă
sau cum vrei să fii
pieptul meu s-a deschis atât de larg
încât
simt
că tot ce-am trăit până acum
nici măcar n-am trăit

intră, dragostea mea,
intră
nu mai am nici lacrimi să plâng
fii femeie
sau cum vrei să fii
să mă simt
cu tine întreg''

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiesc cu o asemenea viteză acum încât anotimpurile mă surprind. Primăvara e în mine - neaşteptată. Obişnuiam să stau şi s-o aştept, iar acum mă violează; mă prinde cu rochia descheiată, cu părul ciufulit, alergând după taxi, întârziind la întâlniri! În taxi sunt atât de răvăşită, încât mă imaginez încă în braţele lui Henry şi îmi imaginez asta cu atâta ardoare încât am un al doilea orgasm şi mă las pe spate gâfâind pe când taxiul străbate primăvara.

Anais Nin în jurnal
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar nici gâtul sticlei n-avea cum s-o mai recunoască pe logodnica de odinioară. Când, în sfârşit, a putut ajunge la încredinţarea că nimeni nu-l mai băga în seamă şi că nu se minuna câtuşi de puţin de trecutul lui, plin de atâta strălucire, când era ştiut că se afla acolo printr-o întâmplare, în urma căderii din înaltul cerului, s-a posomorât în aşa chip încât n-a vrut să mai asculte cele ce-şi spuneau cele două bătrâne.

finalul de la Povestea unui gât de sticlă de Hans Christian Andersen
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În excepţionalul omenescului (dar care ar trebui să fie regula lui), un om care nu a sfârşit prin a avea un drum de geniu, prin a fi "un element" pentru ceilalţi, adică un sens de viaţă, o valoare specifică, o tonalitate umană, un prototip uman, nu a trăit cu adevărat. Căci spiritul se defineşte, nu atât prin obiectivările lui în produse, cât prin puterea sa de iradiere şi modelare, adică prin elementul pe care-l suscită la viaţă; astfel încât oamenii adevăraţi sunt mai mult decât o operă, ei devin un principiu de viaţă.

Constantin Noica în Tratat de ontologie
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau puterea învierii

Doar prin Isus astăzi vreau
Să rămân mereu pe stâncă
Domnului să mă predau
Şi exemplu să i-l iau
Prin iubirea Lui adâncă
Al lui rob să fiu azi încă

Vreau puterea învierii
Să mă facă neclintit
Căci Părintele-ndurării
Azi pe căile salvării
Mă-ndreaptă spre infinit
Veşnic să fiu mântuit

Mă închin Isuse Ţie
Şi te laud te slăvesc
Căci îmi dai din Pâinea Vie
Slava-ntreagă a Ta fie
Eu Isuse te iubesc
Şi Numele ţi-l slăvesc

Al meu sprijin e Hristos
El e ţinta vieţii mele
Pe pământ aicea jos
Eu vreau să trăiesc frumos
Cu privirea printre stele
Să fiu mai curat ca ele

Mesia ne e lumină
Ne e spijin şi ajutor
Într-o viaţă fără vină
Numai El vrem să ne ţină
Ca stăpân — Mântuitor
Până-n vecii — vecilor 28-07-2019

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În primele săptămâni de la întoarcerea sa de la Hogwarts, Harry se distra bombănind pe înfundate şi privindu-l pe Dudley cum fugea din cameră cât de repede îl duceau picioarele lui grase. Dar lunga tăcere din partea Hermionei şi a lui Ron îl făceau să se simtă atât de rupt de lumea magiei, încât până şi tachinarea lui Dudley îşi pierduse farmecul. Iar acum, Ron şi Hermione uitaseră şi ei ziua lui de naştere...

J.K. Rowling în Harry Potter şi camera secretelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!