Copiii mai mici privesc prin fereastră minunea de-afară, cei mai mărişori ies şi în curte să vadă, dar repede li se înroşesc urechile. Odată cu încetarea ninsorii s-a înseninat şi s-a pus pe un pui de ger să li se lipească degetele pe clanţa de fier a uşii. Intrau curând în casă, tropotind din cizmuliţele tivite la tureac, sus, cu piele roşie, şi cărora în sat li se spune: călţuni. Numai fetiţele purtau cizmuliţe.

Ion Agârbiceanu în La săniuş
Adăugat de Elita
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gretchen şi-a pus poalele în brâu, ca să poată să meargă mai repede, şi a luat-o la fugă până în fundul grădinii. Portiţa era închisă, dar ea a apăsat pe clanţa ruginită şi clanţa s-a ridicat, portiţa s-a deschis şi Gretchen a pornit în lumea largă, desculţă cum era. S-a uitat de câteva ori înapoi, dar n-o urmărea nimeni. De la o vreme n-a mai putut merge şi s-a aşezat pe un bolovan şi când s-a uitat împrejur a văzut că nu mai era vară, era toamnă târziu; în grădina babei, în care era mereu cald şi erau flori din toate anotimpurile, nu puteai să-ţi dai seama cum trece vremea.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o bună zi s-a gândit el să se urce şi în cer cu oglinda, ca să râdă de îngeri şi de Dumnezeu. Dar cu cât se urca mai sus în văzduh, cu atât oglinda tremura şi se strâmba şi de-abia mai putea s-o ţie; s-a urcat tot mai sus şi mai sus şi oglinda s-a strâmbat aşa de tare şi a tremurat aşa de cumplit, încât i-a alunecat din mâini, a căzut pe pământ şi s-a spart în mii şi milioane de bucăţi. Dar acum oglinda a pricinuit nenorociri şi mai mari, fiindcă unele bucăţi erau cât un fir de nisip şi au zburat duse de vânt peste tot pământul şi au intrat în ochii multor oameni şi cei cărora le intrau în ochi cioburile acestea vedeau toate lucrurile schimonosite, sau nu mai gândeau acum decât sucit şi întortocheat, pentru că aceste cioburi păstraseră toate puterile rele pe care le avusese oglinda întreagă.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai la o săptămâna dupa Crăciun s-a înstăpânit iarna peste lume, până la marginile zării. S-a pus cu temei să nu se mai clintească până vor incepe să bată vânturile primăverii. Cojoc gros ca în anul acesta, spun bătrânii, n-a mai avut dumneaei de ani de zile.

Ion Agârbiceanu în La săniuş
Adăugat de Elita
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regina Roşie: Şi ce este asta?
Iepurele Alb: Este o "cine", Maiestate. Ea este... um...
Regina Roşie: "Um"?
Alice Kingsleigh: Din Umbridge.
Regina Roşie: Şi ce s-a întâmplat cu hainele tale?
Alice Kingsleigh: Îmi sunt mici. Am crescut foarte mult în ultimul timp. Sunt mai înaltă decât toţi cei din Umbridge. Ei râd de mine. Aşadar, am venit aici în speranţa că mă veţi putea înţelege.
Regina Roşie: Draga mea, oricine care are un cap atât de mare ca al tău este binevenit aici la curte. Cineva să-i găsească nişte haine, folosiţi perdelele dacă e nevoie, dar îmbrăcaţi această fată enormă.

replici din filmul artistic Alice în Ţara Minunilor, după Lewis Carroll (3 martie 2010)
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puişorii

S-a făcut o casă într-un sat
Într-o curte mare de om bogat,
Ce avea o grădină înflorată
Un coteţ şi o poiată
Toate aşezate gospodăreşte
Unde şi-un copac altfel creşte!
Pentru că gospodarul bogătaş,
A lăsat viaţa de oraş
Pentru casa de la ţară.
S-a mutat în primăvară
Să pună şi o clocitoare
Pentru 50 de vieţuitoare
Puiuţi de rasă de găină
Ce iute mari o să devină.
Însă o cloşcă, moştenire,
Umbla prin ogradă în neştire
Făcând zarvă mare
Să nu o bage în mâncare
Bogătaşul cu răbdare
A luat 10 ouă de la clocitoare
Şi i le-a pus în cuibar să le ocrotească
Ca să nu mai cotcodăcească,
Iar după 3 săptămâni
Au ieşit 40 de pui păgâni
Şi alţii 9 de la cloşca mamă
Ocrotiţi cu mare seamă.
Obrăznicăturile ce se alergau prin curte
Râdeau în hohote că cei 9 au picioare scurte
Că nu ţin pas năzbâtiilor
Chinuind viermişorii de zor,
Fugărind un măr o zi întreagă,
Jucând cică fotbal prin ogradă
Îşi mai dădeau coate unii la alţii
Şi pe deasupra neobrăzaţii
Mai râdeau şi de biata găină
Că e grasă cât luna plină
Şi că îi ceartă pe cei 9 cuminţei
Să nu se îndeparteze din ochii ei
Pe când orfanii erau împrăştiaţi
În toată ograda, nu ca ceilalţi
Ce stăteau mai mult la fusta mamei
Fără a se îndepărta în ciuda Foamei.
Foamea era o pisică înstrăinată
Cu cicatrici, fără un ochi şi ciudată,
Ce-şi câştigase urâtul nume
Trăind din furat prin lume.
O pradă sigură şi uşoară
Erau cei 40 de pui de odinioară
Ce dispăreau care mai de care
Rămânând 8 pui din întreaga clocitoare,
Iar până să vadă bietul orăşan
I-a mâncat Foamea până la ultimu' năzdrăvan
De şi-a zis săracul om
Că la anul o să facă un ocol
Şi în loc de clocitoare
O să pună tot cloşca străduitoare
Iar aceasta mândră şi înfoiată
A povestit puilor fabula toată!

fabulă de Cristian Harhătă
Adăugat de Cristian Harhătă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie de moment

M-am bucurat, în viaţă, de răsfăţ,
M-am risipit, cum spune, just, norodul;
Acuma, stau în casă şi învăţ
"La gât cravatei cum se leagă nodul".

Plimbându-mă prin casă, ca-n poveşti,
De-atâţia paşi, s-a subţiat podeaua
Şi-n timp ce presa debitează veşti,
Îmi strâng, sătul de linişte, cureaua.

Privesc pe geam, recit, în gând, o odă,
Dar Teama e gravidă, stă să nască,
Şi Carnavalul, de un timp, la modă,
Pe stradă mai trimite câte-o Mască.

Afară sunt lalele, trandafiri
Şi verdele e tot mai hotărât,
Dar, evident, cu lanţul de scumpiri,
Curând ne punem funia la gât!

Să uit de sentimentu-ngândurat,
Că triste sunt picturile în ramă,
Aş vrea să ies din casă, pe-nserat,
Să zburd, nebun, pe plai de epigramă!

poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feciorul de împărat a pornit ca primejdia, s-a dus ca pedeapsa lui Dumnezeu, s-a bătut cum se bate, cum numai el se bate şi, când în a treia zi au crăpat zorile, iarăşi a fost la curtea împărătească, sosind cu inima stâmpărată prin luptă şi cu ea plină de dor neastâmpărat să ştie ce şi cum, de când s-a dus! Hei! dar ce-auzi? ce văzu? îmi vine nici să nu mai povestesc când văd atâta răutate, atâta suflet fără milă, şi urâtă, şi supărăcioasă, şi grozavă treabă, încât nici nu se poate spune fără ca să răsufli o dată cu greu! Adică a fost aşa: în clipita când stelele se strâng pe cer, când feciorul de împărat era numai trei paşi de la poarta curţii, s-a întâmplat întocmai precum a fost zis Lăptiţa: doi feţi-frumoşi, feciori de împărat, unul ca altul, cu păr de aur şi cu luceferi în frunte. Dar era ca lumea să nu-i vadă. Vitrega, rea precum era în gândul ei, în pripă puse doi căţei în locul copiilor, feţi-frumoşi, iar pe copiii cu părul de aur şi cu steaua în frunte îi îngropă în colţul casei, tocmai la fereastra împăratului. Când feciorul de împărat intră în casă şi cercă s-audă şi să vadă, n-auzi nimic, ci văzu numai pe cei doi căţeluşi, pe care vitrega i-a fost pus în patul Lăptiţei.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca să scapi de...

Ca să scapi de...
Ca să scapi cum...
Unde se ascunde Ilie?
În camera albă a intrat un piţigoi,
urechile lui se fac aripi,
umbra mea s-a sinucis în curte,
dar eu nu am curte,
cineva spune la mulţi ani?
Unde? Când?
Anii trec ca apa, aiurezi, spune iubita,
simt un nod de piţigoi,
plâng fără sunet, fără lacrimi,
când totul pare normal, nimic nu este,
muzica sferelor este aproape.
Poţi spune aşa ceva?
Citeşte de jos în sus.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O casă nu este niciodată tăcută în întuneric pentru cei care ascultă cu mare atenţie; există întotdeauna o şoaptă în camerele îndepărtate, o mană nepământescă se aude la fereastră şi clanţa se ridică. Fantomele au fost create atunci când cel dintâi om s-a trezit în întunericul nopţii.

citat din J.M. Barrie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comoara

Dintr-un sat uitat de lume
fumul alb s-a ridicat,
anunţând că o minune,
de curând s-a întâmplat.

Pe tăpşanul de la moară
a apărut din senin,
miraculoasă comoară,
indicată de lumini.

Mulţi săteni veniţi la moară,
minunea ca să o vadă,
au săpat după comoară
şi-au găsit-o într-o ladă.

Când lada a fost deschisă,
ochilor s-a arătat
zapis, cu veste trimisă
de la Isus Împărat.

Din zapis au aflat sătenii
că nu banii sunt comoara.
Că munca lor de milenii
le poate umple cămara.
.......................
Munca-i brăţara de aur
care în viaţă te ţine.
Dacă eşti şi meşter faur,
FERICIREA e cu tine.

poezie de Dumitru Delcă (august 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reconfigurare

încremenise învelit în pulberi de stele
în ţara de nicăieri rolul îl juca pe copil
nu invers acum el însuşi îşi aşază copiii într-o altă copilărie
de ziua lui a întors tortul cu blatul în sus
şi i-a mirat pe toţi că-L scotea din algoritmul în care îl vârâse cu forţa
siropul dulce s-a scurs în celelalte trei straturi
frişca s-a topit dedesubt
în oglinda retrovizoare ochii nu mai privesc
aruncă tunica roşie şi pantalonii verzi din frunze
doar surâsul său şi-l mai aminteşte
peter pan era mult mai scund
când a închis fereastra

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toată lumea se îndreaptă spre a ajunge un singur caz. O încurcătură generală. Nu poţi spune: "Într-o casă s-a stricat puţin fereastra, sau altceva, să o repar". Toată casa este în dezordine. S-a stricat tot satul. Situaţia a scapat de sub control, numai de sus mai e nădejde, la ceea ce face Dumnezeu. Acum e vremea ca Dumnezeu să lucreze cu şurubelniţa, cu mângâierea mâinii Sale ca să repare. Lumea are o rană care s-a îngălbenit şi trebuie spartă, dar încă nu s-a copt bine.

Paisie Aghioritul în Cu durere şi dragoste pentru omul contemporan
Adăugat de Cody
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabula păduchelui parvenit

Prin ce-ntâmplare a ajuns în cocul
Domniţei X, e greu de precizat,
Dar a-nceput să exploreze locul
Şi-nţelegând că-i sus, s-a bucurat,
Căci el, un biet păduche prăpădit,
Era la înălţimea mult visată
Şi, dacă tot e sus, ce s-a gândit?
Că n-ar fi rău să-l vadă lumea toată.
Din părul des, el a ieşit pe gât,
Spre tâmplă, a urcat încetişor
Şi, fără mult efort, numaidecât,
În frunte s-a oprit, învingător.

Morala e o lecţie de viaţă,
Căci şi-ntre oameni observăm, ades,
Atâţia parveniţi ce se cocoaţă
Şi care, ca păduchii,-n frunte, ies!

fabulă de Petronela Slavu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roua cade din belşug; până înainte cu vreo trei zile a fost vreme ploioasă, acum s-a înseninat,
peste zi sunt călduri mari, dar nopţile sunt răcoroase.
Merg cosaşi singuratici, ori câte doi, câte patru, sau în pâlcuri, şi uliţa răsună de vorbele lor pline
de sănătate, limpezi şi tari, care trec uşor prin aerul proaspăt. Uneori dintr- un pâlc izvorăsc râsete, şi
câte unul se izbeşte cu palma peste iţarii de pânză albă.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii, La coasă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toamna aceea

Era toamnă
Erau şi nişte castani
Şi o bancă.

Eu şedeam
Eram palid şi poate frumos
Şi mă gândeam.

Atunci s-a oprit un tramvai
S-a dat jos o femeie
Dar era îmbrăcată foarte bine
Era deci o cucoană.

Tramvaiul a plecat
Strada rămăsese goală
Atunci femeia s-a aplecat
Şi-a ridicat încet rochia
Până la genunchi
Şi pe urmă mai sus
Foarte sus.

Avea nişte pulpe rotunde, frumoase
Şi ciorapi eleganţi de mătasă
A stat mult până şi i-a potrivit;
Eu o priveam pierdut de pe bancă
Şi ceva plângea, agoniza, murea în mine
Încât femeia s-a ridicat
Şi m-a văzut.

Era o femeie albă, frumoasă
Dar obrazul i s-a făcut deodată roşu
Şi eu simţeam cum mă înroşesc;
Femeia a plecat repede
Avea o rochie albastră care flutura în urmă
Eu am rămas mai departe pe bancă,
Sub castani.

Şi a mai venit un tramvai
Din el a coborât altă lume
Femei şi fete frumoase.

Şi eu şedeam mai departe pe bancă
Şi mă gândeam
La mine
La sinucidere,
Era toamnă
Şi mai erau şi nişte castani.

poezie de Poemul invectivă (1933)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul

Cerul scăpase sus,
Dincolo de cer,
Mai flutura doar un capăt de nor
Care venea până la noi,
Atingea pervazul.

Comunicarea noastră e mai mult prin aer,
Gesturi începute,
Gânduri rostite jumătate în vorbe,
Jumătate în fapte.
Pun mâna streaşină la ochiul tău
Şi-l privesc atent.
Aşa cum ţăranca se uită la un ou,
În zarea uşii
Dacă are bănuţ
Şi e bun de aşezat cu grijă sub cloşcă.

Mă uit în bănuţul pupilei tale
Şi mă găsesc acolo pus sub cloşcă.
Prind aripi şi zbor în vid,
După cerul care s-a tras în sus,
Dincolo de sine.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi s-a rătăcit şi urma...

Pe cărarea de la Rediu mi-am pierdut paşii în timp,
Mi s-a rătăcit şi urma către casa părintească,
De vreo şapte ani încoace pe cărarea de pe câmp
Nu mai trec şi-au început spini şi bălării să crească

Am bătătorit cărarea-n ierni cu ger şi-n veri fierbinţi
Prin mireasma de răşină de la crengile de pin
Nu simţeam nici ger, nici ploi când mergeam către părinţi
Ca să fac din toamna mea, toamna lor cu cer senin

Parcă-i văd cum aşteptau cu privirea înduioşată
Şi împovăraţi de ani păreau umbre a tot ce-au fost
Aveau ochii plini de rouă aţintiţi mereu spre poartă
Doar ca să-şi vadă copiii... altfel viaţa n-avea rost...

Dar s-au dus în zbor cu îngeri lăsând umbrele sub cruce
Împăcaţi cu soarta lor şi credinţa-n Dumnezeu
Au lăsat a nimănui casa lor de la răscruce,
Eu am rătăcit cărarea, dar îi port în gând mereu...

Astăzi fac cărări spre stele cu privirea către cer
Şi prin casă ard tămâie cu miros ca de răşină
Dar nu pot oricât aş vrea să-i mai protejez de ger
Doar aprind o lumânare şi plec capul spre ţărână...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de iarnă

tatălui meu

Luminile s-au stins în tot oraşul
Şi lângă casă un câine latră trist,
Un vagabond s-a rătăcit pe stradă
Şi Luna-l mângâie pe părul nins!

E ger de crapă pomii în grădină,
Trosnesc în sobă lemnele pe foc,
Văd fumul gros ieşind din coşul casei
Şi simt miros de vâsc şi busuioc.

Din fluierul de lemn se-aud cântând
Zăpezile ce-au colindat prin sat,
Iar prin ferestra veche de la tindă
Ţi-aduce iarna chipu-ngândurat:

Te văd cum strângi zăpada-n faţa casei,
Eşti nins, mereu, în amintirea mea
Şi ies desculţă prin zăpada rece,
Să mai sărut o dată urma ta!

poezie de Aneta Timplaru Horghidan din Ochiul din cerc (2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uite, vine Moş Crăciun

Prin nămeţi, în fapt de seară,
A plecat către oraş
Moş Crăciun c-un iepuraş
Înhămat la sănioară.

Drumurile-s troienite,
Noaptea vine, gerul creşte...
Cu urechile ciulite
Iepuraşul se grăbeşte.

Uite-o casă colo-n vale,
Cu ferestre luminate.
Moşul s-a oprit din cale,
Cu toiagu-n poartă bate:

- Bună seara, bună seara!
Iaca, vin cu sănioara
Şi cu daruri proaspete.
Bucuroşi de oaspete?

- Bucuroşi, bucuroşi,
Strigă glasuri de copii.
Moşule, de unde vii?
- Iaca, vin din moşi-strămoşi,
Încărcat cu jucării!

Noapte rece şi albastră.
Ies copiii la fereastră,
Să se uite cum coboară,
Prin troianul uriaş,
Moş Crăciun c-un iepuraş
Înhămat la sănioară.

poezie celebră de Otilia Cazimir
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căldura animală

Nenea
Nae
Fostoloaca
Megies din strada
Scurta
S-a plans doctorului
Costea
Ca are dureri de burta
- Uite doctore, - am pus prisnit
Si compres cu apa rece
Si de-aproape o saptamana
Ma tot doare si nu-mi trece.

Uite ce-ai sa faci - ii spune
Docotrul cu chibzuinta
Trebuie sa-ti pui pe burta
O caldura animala!
O vitica, o caprita
Iepure sau un pisic
Si de-l tii un ceas pe burta
Nu mai ai nimic, nimic!

Cum sa intre-n pat cu capra
Sau viteua a jigarrita
Si-apoi ce-o sa zica mita
Cand l-o prindre-n pat cu vita?
Dar o stasnica ideie
l-a salvat in clipe grele:
Ia doua gaini din curte
Si se baga in pat cu ele.

Coana
Mita ispravindu-si
Vorba cu vecinele
A bagat putin de seama
Ca-i lipsesc gainile
Cauta-le prin cotete
Sub soproane, sub terarsa
Nicaierea!
Ca furtuna
Coana
Mita intra-n casa

Si-l zareste-ntins pe
Nae
Ca buhaiul de umflat
Si fara sa-i spuie o vorba
Trage plapuma din pat
Si ce credeti ca vazura
Ochii doamnei
Fostoloaca
O gaina sta pe oua
Si cealalta pe-o craca.

poezie clasică de Ion Agârbiceanu
Adăugat de Elita
Comentează! | Votează! | Copiază!