Toamna

Creanga unui copac leagănă vântul rebel
ce -i trece prin plete
În avangarda, încă verde, mănunchiul de frunze
Intrate în putrefacţie, frunze pale adaugă umbre
Pescuiesc pe lună -un vis de poet!
În ariergardă, cerul albastru -violet
Păsări mărunte zboară îndrăzneţ contra curentului creat de trecerea vieţii
Ciugulesc pe un pervaz al inimii
Regrete uitate de unica speranţă de viaţă - o vară
Au încurcat numărătoarea. Al câtalea echinocţiu?
Ploi infernale udă mansarda conştientului
Culorile reci au călcat în picioare culorile calde
Sub tălpi,
scâncesc in agonie cele învinse în bătălie
Trăiesc un vis, cu ochii larg deschişi, înotând prin spaima înecului
În faţa ferestrei,
o creangă a copacului încearcă să adoarmă vântul rebel

poezie de Gorunescu Carmen Lidia
Adăugat de Gorunescu V. Carmen Lidia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culorile toamnei

Culorile toamnei ajung la fereastră
pe frunze purtate de vântul ostil,
garoafele-albastre uitate în glastră
dansează tăcute în ritm de cadril.

Afară se simte miros de zăpadă,
tăcinii din vatră spun încă poveşti,
stau cărţile-n rafturi gata să cadă,
aştept în tăcere, nu ştiu unde eşti!...

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă

Vântul rătăcind prin frunze
Vâjâie doinind a jale;
Se izbeşte-n a lor buze
Şi le-aşterne jos, pe vale.

Din a merilor podoabă
Au rămas doar frunze pale,
Ce se scutură cu grabă
La a vântului suflare.

Lângă-a nucului tulpină
Un covor de frunze moarte;
Sus în pom creanga suspină
Că podoaba-i se desparte.

Păsărelele în stoluri,
Rând pe rând de-aici se duc,
Spăimântându-se de vânturi
A fugit sărmanul cuc...

poezie din revista "Marea Noastră" (1927)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus de toamnă

Nu ţin minte să mai fi trăit o astfel de toamnă,
Scăldându-mi ochii într-un covor de frunze arămii,
Cu adieri reci de vânt învăluindu-mă, şoptindu-mi,
Ceva ce crengile golaşe, aplecate, nu pot să-mi spună.

Nu ţin minte, să mai fi trăit un astfel de apus,
Cu soarele-agăţat de orizont, plângând,
Cu norii-n zdrenţe cenuşii împrăştiaţi, în infinitul cer,
Stăpână noaptea-şi întinde aripa-i întunecată.

Nu ţin minte să mai fi iubit atâta toamna,
Cu ploile ei reci, şi vântul viu, rebel,
Cu păsări disperate, şi-n nepăsarea ierbii,
Cu soarele rebel, numit de-acum, dorinţă.

Nu ţin minte să mai fi iubit atâta un apus,
Cu izbăvitoarea-i linişte, şi pace,
Cu greaua suferinţă lăsată jos - povara
Şi mirosind ţărâna cu sufletul uşor.

poezie de Dan Coblis din Nuanţe de alb
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testamentul gândului

Iară scriu şi-aud afară Întunericul de smoală Şi salcâmul ud oftând, Cu frunzele delirând.
Plouă-n noaptea toamnei gri, Udă frunze zeci de mii Şi-n sicriele de fier, Aşez gânduri de rebel.
Mai curg rimele pe foaie Una, trei, zece, şiroaie, Iar prin ochii reci deîndat' Plânge cerul frământat.
Rătăcind prin amintiri Văd cum fostelor iubiri, Nu le pasă de-al meu vers, Eu alerg prin Univers.
Şi rămân în ploi şi vis Doar cu masa mea de scris, Mâzgălind pe-un pergament, Al gândului testament.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raza albastră

Sub cerul plin de ploi
o rază se revarsă
în noaptea-ntunecată...
e raza mea albastră!
În oglinda apei
privesc culorile
schimbătoare
verde, albastru şi roşu
din cântecul depărtării
pluteşte alene
ca un astru călător
frunzele foşnesc
iar vântul mă mângâie
cu un cuvânt
regăsit din amintirea
unui vis
ridic de jos o frunză
aromată...
cu lumini de stele.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis vegetal

Aş vrea să fiu copac şi-aş vrea să cresc
lângă fereastra ta, te-aş auzi
şi-n voie te-aş privi întreaga zi.
M-aş apuca şi iarna să-nfloresc,
ca sa te bucuri. Păsările cele
mai mândre-ar face cuib pe creanga mea,
şi nopţile mi-ar da cercei de stele,
pe care, ca pe frunze, ţi le-aş da.
Prin geamul larg deschis, de-atâtea ori
m-aş apleca uşoară, să-ţi sărut
când părul ce pe frunte ţi-a căzut,
când buzele, cu buze moi de flori.
Spre toamnă m-aş juca, zvârlindu-ţi mere
şi foi de aur roşu prin odaie,
cu-a ramurilor tânără putere
ţi-aş apăra obloanele de ploaie.
Si, cine ştie, poate că într-o seară
de primăvară, când va fi şi lună,
făcându-mă femeie să fiu iară.
Atuncea, sprijinindu-mi de pervaz
genunchiul ud de frunze şi pământ,
cu părul încă doldora de vânt,
cu rouă şi cu lună pe obraz,
eu ţi-aş sări în casă, şi senină
(uitând de-atâta vreme să vorbesc),
cu câte-un cuib în fiecare mână
întinsă, aş începe să zâmbesc.

poezie celebră de Magda Isanos
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din frunză rost

Sunt frunze care cresc cu dor
Din verde îşi pictează-naltul
Şi se înalţă în albastrul
La rând şi cer şi roş covor,

Sunt frunze care cresc tăcând
Şoptind iubirea-n adiere
Când luna trece în tăcere
Şi răsăritu-i este gând,

Sunt frunze verzi când greu omătul
Stă să adoarmă foşnetul,
Semeţ îndură frunza vântul
Căci rostul ei e verde-n Domnul.

poezie de Ioana Cîrneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă-n mine

E toamnă-n mine şi de toamnă plâng
Păsări şi frunze,-n drumul spre amurg...
Tresar în mine vânturi reci... şi ploi.
Mă învelesc cu plans copacii goi...

Clepsidra iarăşi timpul şi-a oprit,
Sobor de frunze cade la fereastră,
Prelungă noapte-n mine s-a ivit
Iar eu pierdut-am drumul către casă.

Foşnesc sub tălpi, cu noi, la unison,
Frunze şi paşi. Cărarea-nsângerată,
Adăposteşte gândul unui om...
Un vis uitat sub trupul greu, de piatră.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Requiescat

Aseară iubirea mea a plecat dintre vii
Unde nimeni nu trece şi nimeni n-o vede.
Din trup îi vor răsări garoafe sângerii
Şi iarba verii va creşte pururea verde.

Prin frunze, la cap, îi plânge vântul când trece
Şi-i nivelează groapa ploaia care cerne.
Iubirea mea astăzi e tăcută şi rece.
Ţine-o în criptă, Doamne! Regrete eterne.

poezie de Dorothy Parker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze care cad (noiembrie 1915)

Azi, în trecere
Prin nemişcarea însorită a după-amiezii,
Priveam cum cad din copaci frunze cafenii...
Nu bătea vântul pentru a le răsuci şi înălţa spre cer,
Iar ele, vălurind tăcut,
Cădeau, fulgi de zăpadă,
Ştergând şi îndepărtând amiaza;

Şi mă plimbam agale,
Şi mă gândeam la acele frunze curajoase
Care zăceau acolo ofilite
Fără să fi fost atinse de viscolul anilor sau de vreo epidemie,
Împrăştiate în toată frumuseţea lor
Ca nişte fulgi de nea căzuţi pe pământul Flandrei.

* Cele cinci bătălii din Flandra în timpul primului război mondial:
- ( 19 octombrie – 22 noiembrie 1914) – prima bătălie de la Ypres;
- (21 aprilie – 25 mai 1915) – a doua bătălie de la Ypres;
- (11 iulie – 10 noiembrie 1917 – bătălia de la Passchendaele, a treia bătălie de la Ypres;
- (9 – 29 aprilie 1918) – bătălia de la Lys, a patra bătălie de la Ypres;
- (28 septembrie – 2 octombrie 1918) - a cincea bătălie de la Ypres.

poezie de Margaret Postgate Cole, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul frunzelor călătoare

Priveşti copacii tineri dimprejur,
cu frunze verzi ce-n vântul serii cântă,
sub cerul ce se schimbă din azur
în roşul de apus ce te-nspăimântă.

E prea mult foc: în cer, în frunze moarte,
iar toamna care vine nu aşteaptă
ca visul frunzelor să te mai poarte
spre încântări divine înc-o treaptă.

Îţi laşi privirile să curgă-alene
pe ape reci, cu visul tău plutind
în frunze călătoare prin ravene
din amintirea verii răsărind.

Sunt încă verzi pe unde cristaline
ce le adună-n timpul care vine.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul vântului

Se iscă vântul dintr-o boare,
Stârneşte freamătul în frunze
Şi cu zâmbet larg pe buze
Trage voalul peste soare.

De-atâtea frunze zburătoare
Sunt pline albele peluze...
Se iscă vântul dintr-o boare,
Stârneşte freamătul în frunze.

Vântul, cu forţă nimicitoare
Spală norii ca-ntinse pânze,
Iar stolurile mici de gâze
Zboară-n cerc... ameţitoare.

Se iscă văntul dintr-o boare.

rondel de Ioan Friciu (5 august 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedumeririle unui eretic (II)

Priveşte cerul
stă scris caligrafiat şcolăreşte pe un zid
aşa că-mi ridic ochii de la tencuiala scorojită
şi privesc
vântul rostogoleşte norii ca pe ciulini
în spoiala albastră nici o fisură
nici o fereastră uitată deschisă prin care să poţi arunca o privire
locul pare pustiu
părăsit
dar dacă într-adevăr au locuit îngeri în el
cum se face că nu a fost măcar unul mai rebel printre ei
unul cu spirit de poet
care să-l vandalizeze.

poezie de Adrian Rentea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-agită vântul

Se tânguie în veştejeală
Amurgul, vântul prin păduri,
Şi sfâşie la nimereală
Crenguţe vii şi uscături.

Se răsuceşte şi aleargă,
Şi fură aşternut de sol,
Şi toamna-şi pune pe o targă
Un pui de deal, ce-a rămas gol.

El a strigat în dezgolire,
Prin ploi iscate din senin...
Rămas confuz în răscolire,
Aşteaptă-n vers să îI alin.

Livada murmură balade,
Şi-şi leagănă cu patos, dor,
Şi pomi, şi frunze în rulade,
Ce s-au unit şi triste, mor...

S-agită vântul şi-n ţărână,
Pe sub rever de cer mâhnit,
Şi-un gard bătrân, căzut pe-o rână,
A plâns un timp... acu-i tihnit.

Pe-o lacrimă, în toamna mea,
Un vânt în frământări, jelea...

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă târzie

freamăt de frunze reci,
îmi vâjâie vântul prin cărările sufletului
ventriculul drept se zbate în piept, ca magma unui vulcan ce se trezeşte la viaţă

ascult sunetul. ploii ce aduce a toamnă
mă pierd printre castanii acum dezgoliţi
departe, departe un tunet tresare şi aduce lumină pe cerul miop.

prieten şi sfetnic îmi eşti tu acuma,
tu singur pe lume, eu singura iar
avem un destin şi purtam şi un nume
tu timp care trece, eu om fără leac

degeaba mai strig spre pădure, ecoul meu doarme
şi toamnei i-e somn, acum mă retrag spre
spre ţărmuri departe
s-aud doar frunzişul călcat de picior.

poezie de Loredana Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cade gheaţă peste flori

Ziua cerul se-norează
Într -o galaxie mare
Soarele doarme visează
Printre stele lucitoare

Pletele sunt aşezate
Sub un nor pufos
A lăsat vântul să bată
Vântul aprig furios

Norii negrii se adună
Vântul suflă rece
În nori fulgeră şi tună
Ziua fără soare trece

Pică lacrimi îngheţate
Plânge norul cel rebel
Fie-i greşelile iertate
Se va-împrăştiea şi el

Eu îl rog pe soare iară
Să se uite printre nori
Amintind că vine vara
Iarba-i verde în zăvoi

Timpul e să se trezească
Avem nevoie de ploi
Aerul să-l încălzească
Cade gheaţă peste flori

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbesc la noua toamnă ce a venit

Stând într-o grădină, mă uit la natură.
Ca un pictor cu paleta în mână.
Natura pictează tonuri calde ca o rochie nouă
Făcută din frunze care cad încet în rouă.

Aici sunt fluturi din frunze, care zboară spre cer,
Cu culori maronii gălbui sau roşu cărămiziu.
Dansează, colorând cu o mie de nuanţe în aer
Şi se fugăresc în vântul duios şi străveziu.

Mă uit la ele fericită cu ochii de copil,
Inima mea valsează în acel dans improvizat,
Cred că muzica şi cu mine creează ceva adorabil
Şi frunzele pozează pe pământ un tablou amorezat.

Şi aşa dezbrăcându-se încet ramurile crengilor
Apar nudurile copacilor aplecaţi de vânt
Legănându-se până la pământ între culorile frunzelor,
Iar eu zâmbesc la noua toamnă ce a venit şi sunt fericită.

poezie de Eugenia Calancea (21 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipele (autumnală)

În mine cade toamna cu frunze ruginite,
Mă invadează păsări lipsite de culoare,
Un cântec moare-n suflet cu doruri pe-amurgite,
S-a-mbolnăvit pădurea de-atâta aşteptare.

Se-nvolburează vântul pe valea dintre ani
Şi în păduri miroase a frunze împuşcate,
Secundele – jivine se-ascund printre platani
Să nu fie găsite, să nu fie vânate.

Îmbrac singurătatea ca pe-o cămaşă groasă,
Cu chingile de gânduri leg timpul care trece,
Închid cu-nfrigurare secundele în casă
Să nu se răspândească prin vântul toamnei, rece.

Ce sadică plăcere au clipele hoinare (!),
Prin fiice perete în lume evadează
Afară-n vânt sălbatec doar cai fără zăbale
Îmi muşcă din clepsidra ce mi se-mpuţinează.

poezie de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipele (autumnală)

În mine cade toamna cu frunze ruginite,
Mă invadează păsări lipsite de culoare,
Un cântec moare-n suflet cu plânsul tremurat –
S-a-mbolnăvit pădurea de-atâta aşteptare.

Se-nvolburează vântul pe valea dintre ani
Şi în păduri miroase a frunze împuşcate,
Secundele - jivine se-ascund printre copaci,
Să nu fie găsite, să nu fie vânate.

Ca pe-o cămaşă aspră îmbrac singurătatea,
Cu chingile de gânduri leg timpul care trece,
Închid cu-nfrigurare secundele în casă
Să nu se risipească prin vântul toamnei, rece.

Ce sadică plăcere au clipele hoinare (!),
Prin fiece perete în lume evadează –
Afară-n vânt sălbatic, doar caii înspumaţi
Îmi muşcă din clepsidra ce mi se-mpuţinează.

poezie de Mariana Dobrin
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se potoleşte

Bate vântul cu putere ca nebunul
Cade o scândură uscata de la gard
Frunze zboară pe tot drumul
Rupe creanga falniicului brad

Bate vântul aspru intr-o dungă
Fluieră usucă frunza nucului bătrân
Ma înclin si fac acum o rugă
Doamne vântu-i peste tot stăpân

Dar o rază a Luni albă se zăreşte
Printre norul tulburat de uragan
Ea îi face ochi dulci el se potoleste
Meteo anunţă noul lor program

Vântul bate in retragere se opteste
Cerul tulburat norii grei ii alungă
Luna pe vânt îl atrage si-l iubeşte
Vântul se opreste cerului îi este slugă

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!