În trecere

În casa văduvei nimeni, niciodată,
n-a sărbătorit o aniversare.

În intimitatea camerei mele
n-aş fi recunoscut că-mi păsa
de faptul că prietenii mei organizau petreceri.

Dar înainte de părăsi oraşul pentru a merge la şcoală
mi-am celebrat ziua de naştere cu mult fum –
luase foc biroul pentru evidenţa populaţiei
din clădirea primăriei.

Fără un raport de recensământ
care înregistra un băiat alb de cinci ani
la adresa mamei mele
din blocul de pe Green Street, în Worcester,
nu aş avea nicio dovadă documentară
că exist.
Tu eşti prima persoană,
draga mea, care mă hărţuieşte
cu ocazia tuturor acestor festivităţi.

Uneori, spui tu, capăt
o mină cumva abstractă, care te scoate
din minţi, ca şi cum ar fi vorba de-o anume
suferinţă sau nemulţumire.

Nu pune la inimă.

Poate nu-mi place prea mult
să fiu cine sunt.
Poate
a venit vremea
să exersez
noutatea de-a îmbătrâni.

După cum văd eu lucrurile,
trec printr-o anumită fază:
mă preschimb într-un cuvânt.

Orice alegi să revendici
de la mine este întotdeauna al tău:
nimic nu-i cu adevărat al meu,
exceptând numele.

Eu doar
am împrumutat această ţărână.

poezie de Stanley Kunitz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jen: Plec, Dawson. Dar înainte de a pleca aş vrea...
Dawson: Dar, Jen...
Jen: Nu, nu, ascultă-mă, te rog. Bine? Asta pare să fie ziua adevărului şi este rândul meu acum. Mi-am pierdut virginitatea la 12 ani cu un tip mai mare decât mine care m-a îmbătat. Nu-mi amintesc numele lui. Dar după ce m-am speriat pentru prima dată de o posibilă sarcină, am început să iau anticoncepţionale şi foloseam prezervativ de cele mai multe ori sau uneori, nu ştiu, nu mi-e clar. Beam foarte mult şi leşinam şi tot aşa. Mi-am început viaţa sexuală prea devreme şi nu doresc asta nimănui. Adică sexul la o vârstă atât de fragedă este întotdeauna o idee proastă. În cele din urmă am fost prinsă făcând sex în patul părinţilor mei. Fetiţa lui tata făcând sex în faţa lui. Încă nu mă poate privi în ochi, dar m-a trimis la 200 mile depărtare tocmai ca să nu fie nevoit s-o facă. Dar nu mai sunt fata aia. Nu am fost niciodată, dar nu sunt nici imaginea de alba-ca-zăpada pe care mi-ai creat-o tu. Sunt undeva la mijloc şi încerc să mă descopăr.
Dawson: Jen, nu e vorba de tine. Sunt doar inhibiţiile mele prosteşti. Părinţii mei au o viaţă sexuală nebunească, iar eu, eu am folosit-o pentru a măsura fericirea lor.
Jen: Sexul nu aduce fericirea.
Dawson: Ştiu. Acum ştiu asta.
Jen: Îmi pare rău că te-am minţit, dar nu mă pot scuza pentru trecutul meu. Adică am învăţat ceva din el, sunt o persoană mai bună, m-a adus unde sunt acum. Şi asta e şansa mea să o iau de la capăt. Este şansa mea şi ar fi drăguţ dacă m-ai susţine.
Dawson: Cu o condiţie!
Jen: Care?
Dawson: Să mă ierţi, Jen, deoarece comportamentul meu nu poate fi răscumpărat şi nu merit pe cineva atât de pasional şi deschis şi sincer şi frumos ca tine.(Se îmbrăţişează.) Încă o dată?
Jen: Aham.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt înainte în trei strofe

Dacă n-aş avea cuvinte, poate, n-aş putea vedea.
Mai exact, irisul îmi naşte cuvintele,
reflectând datele unei realităţi personalizate,
în care maturitatea m-ajută să par,
ceva de genul... orice!
De aceea zâmbesc aşa, cumva profesional,
reuşind faţa nostimă, cu pistrui şi gropiţe.
Pentru că nimic nu-i adevărat!
Doar că este real!
Acuma ori îţi place
ori vei spune că sunt un personaj dezertat,
din ospiciul mulţimii.

Viaţa asta nu-i decât un vast complex de cotloane,
unghere şi dosnice ascunzişuri, îndesate cu nimicuri,
ce lucesc îmbietor, sub lumina lunii.
Pentru mulţi, încă e, foarte frig.
Încălzirea globală nu-i pentru oricine!

Degeaba!?
Lumea se înarmează, instinctual.
Noi ne prefacem că totul e bine... mda.
Şi inventăm motive pentru petreceri.
Lipsa lui Aghiuţă din baruri!?
Are treburi mai mari!
La începutul poemului a fost cuvântul.
Nu ştim ce va urma.
Luaţi şi mâncaţi.

poezie de Cristi Poe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce v-ar păsa?

Doamne, niciodată!
Genunchii mei nu au putut săruta
pământul,
fără să fiu Eu!
Eu sunt nimeni, efemer, dar...,
ai mei, Bunicul, Străbunicul şi Răstrăbunicul sunt acolo!
În ţărână. Eu încă sunt aici!
Sper că, aici, încă mai este un loc curat!

Am şters mult până aici!
M-am şters şi pe mine
şi
aici oare mai pot ramâne Om?
mai departe mai am şi alte...,
ca să văd ce voi mai fi?
Mulţumesc pentru cei puţini care m-au citit din suflet.
Mâ înclin în faţa lor,
sincer,
dacă au simţit cu adevărat ceva
din cuvintele mele, aiurea inşiruite!
Mulţumesc pentru, că citiţi aceste rânduri!
Dacă nu, pentru mine nimic nu are sens,
sau nu mă luaţi în consideraţie!
Eu sunt un nimic, dacă nu sunt capabil
să
îmi dau seama că nimicul nu există!
Asta am simţit, şi, sincer, asta am scris!
De fapt cui îi pasă? De ce v-ar păsa?

poezie de Viorel Muha (august 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pune semnul minus...

Nu pune semnul minus
stării mele!
Poţi să o numeşti cum vrei,
poţi să o pipăi,
poţi să o cântăreşti,
să o pui sub lupă,
poţi să o şi guşti, dacă vrei!
Poate că vei spune că e prea dulce,
că prea mult zahăr
face diabet.
Sau vei spune că lucrurile nu sunt
aşa dulci cum par,
că ar trebui să mai scormonesc puţin
în inima lor,
în plămânii lor,
în ficatul lor,
pentru că undeva,
sigur,
voi descoperi amărăciunea,
fierea lucrurilor şi a sentimentelor.
Poate vei face grimase de dezgust
pentru că am pus prea mult întuneric,
şi-mi vei scoate ochii cu lumina
pe care o vezi pretutindeni,
că aşa ar trebui să fac şi eu...
Poţi să faci ce vrei cu starea mea!
Ţi-o ofer pe tavă.
Ia-o!
Disec-o!
Poţi să fii unilateral,
multilateral,
univalent,
plurivalent,
dar să nu pui semnul minus
stării mele,
pe care o recompun
din greu,
mereu,
mereu,
din ochii tăi,
din ochii mei,
din vorba ta,
din vorba mea,
din inima ta,
din inima mea!...

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, un singur lucru este foarte clar pentru mine acum, în acest moment. Anume, atunci erai îndrăgostită de mine, chiar dacă nu mă cunoşteai personal, nu mă întâlnisei încă. Sunt cuvintele tale, nerostite, însă scrise clar aici, de mâna ta, în aceste foi, fără să te fi obligat cineva... În plus, se pare că nu ţi-ai schimbat părerea nici după ce m-ai întâlnit prima oară. Nu te-am dezamăgit... Întrebarea este dacă încă mă mai iubeşti, chiar şi acum, după atâta timp?! Pentru că eu, da, te iubesc, chiar foarte mult, doar ţi-am spus, de atâtea ori... Şi dacă aş fi ştiut că şi tu... Uff... Totul este atât de greu şi nu ştiu de ce... Spune-mi, Lia, sincer... Mă iubeşti sau nu?!
Lia: Luci, te rog... E atât de jenant...
Lucian: Jenant?! Ce-ar putea fi jenant?! Mie nu mi se pare.
Lia: Situaţia asta... Mă simt penibil! Te rog...
Lucian: De ce? Pentru că am aflat astfel că erai îndrăgostită de mine? Nu mi se pare deloc jenant. Nu-i nimic rău în asta.
Lia: Poate că nu, dar... De moment ce ai aflat despre modul în care... M-am îndrăgostit de tine, fără a te cunoaşte personal măcar... Ce crezi oare acum despre mine?
Lucian: Ce cred despre tine...?! Cred că eşti minunată. Şi te iubesc! Tot mai mult. Din ce în ce mai mult. Ar trebui să ştii că, odată formate, eu nu-mi schimb deloc părerile. Şi mă abţin să-ţi fac complimente, pentru că ştiu că nu le apreciezi, le consideri doar vorbe goale, nedemne de luat în seamă. Însă dacă ar fi după mine, n-aş înceta cu complimente la adresa ta. Pentru că eşti... Absolut fascinantă! Ai un efect asupra mea aşa cum nimeni nu l-a avut vreodată. Şi nici n-aş fi crezut că vreo persoană ar putea deţine controlul asupra mea. Însă s-a întâmplat... Eu m-am îndrăgostit de tine din prima clipă în care te-am zărit, pentru că, din nefericire, n-am avut nişte colegi care să te fi cunoscut din timp şi să mi te fi descris amănunţit, altminteri aş fi păţit acelaşi lucru ca şi tine. Adică, m-aş fi îndrăgostit fără a te fi cunoscut pe tine personal înainte... Însă, cum, ne-cum, eu te iubesc! Din tot sufletul meu! Mult de tot... Dar tu... Mă mai iubeşti? Încă?! Şi acum? Da, sau nu?!
Lia: Da, Luci, te iubesc... Dar...

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jerry: Pentru mine, prima aniversare a zilei de naştere şi ultima sunt de fapt cam la fel. Ştiţi, numai stai acolo... eşti persoana cel mai puţin entuziasmată de la petrecere. Nici măcar nu-ţi dai seama că este o petrecere. Nu ştii ce se întâmplă. La ambele petreceri, oamenii trebuie să te ajute să sufli în lumânări, că tu nu poţi... nici nu ştii de ce trebuie să o faci. Care-i treaba cu acest ritual? Ce se întâmplă? De asemenea, sunt singurele două petreceri unde alţi oameni trebuie să-ţi adune prietenii laolaltă. Uneori nici nu sunt prietenii tăi. Ei decid. Îi aduc înăuntru, îi aşează, şi-ţi spun- "aceştia sunt prietenii tăi! Mulţumeşte-le că au venit la petrecerea ta."

replică din filmul serial Seinfeld
Adăugat de Alina-Olimpia Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce vrei să spui prin: "Nu sunt pregătită pentru non-dualitate"? Mintea va susţine de la naştere până la moarte că nu eşti pregătită pentru Libertate. I-a hai să vedem, e cineva pregătit? Nu, nu e nimeni! Niciodată persoana nu e pregătită pentru Libertate! Nu ai observat, nici pentru moarte nu e pregătită vreodată! Dar oare pentru minte eşti? Dar când ţi-a fost îndesat pe gât primul gând, prima invitaţie la sclavie te-a întrebat cineva dacă eşti pregătită? Tu eşti deja Libertatea, draga mea, şi libertatea nu poate fi pregătită pentru libertate! Da, pentru persoană nu eşti pregătită niciodată. Nu ai observat? La cei peste 30 de ani ai tăi mintea tot timpul mai vrea o porţie din tortul cu durere al devenirii. "Hai, mai ia o porţie de suferinţă, că pentru asta eşti pregătită!" Gândul niciodată nu este pregătit pentru adevăr, pentru că mama lui mintea e doar o grosolană minciună, iar tatăl lui Speranţa este un iluzionist perfect.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numele mamei mele (poezie pentru copii)

Căutat... aurul este;
Diamantul... străluceşte;
Dar ca mama, nu-i nimic
Şi nume: nu pot să-i zic!

Eu i-aş zice... "Frumuseţe"
Suflet blând, plin de blândeţe;
Său i-aş zice... fără frică
Numele ei... de: "Mămică"!

Da, "Mămică", se numeşte
Şi cu mine se mândreşte,
-"Mămică": eu sunt un pui
Tu "Mămică", cum îmi spui?

- Eşti băiat, sau eşti fetiţă
Îţi pun numele... "Guriţă";
Şi vino... să te sărut
Căci eu mamă: te-am născut!

poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul III (8 martie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grivan (ridicându-şi capul):... Iată pentru ce mi-am luat eu masteratul în epistemologie... Dar, filozofic vorbind, ceea ce s-a întâmplat, probabil trebuia să se întâmple. O raţionalitate inteligibilă dirijează mişcarea lumii... Non-existenţa este necorporală, fiindcă nu poate fi gândită. Dar eu exist, pentru că gândesc. Exist, dincolo de orice transcendenţă! Exist şi sunt contingent cu mine însumi! Ce forme degradante poate lua uneori lupta pentru existenţă! Latru, deci exist! (Pauză). Această ontologie duce la concluzii epistemologice surprinzătoare! Dacă nu există nimic în afara existenţei, dacă aceasta este imuabilă şi nedevenită, atunci lumea noastră rămâne doar o iluzie... Va trebui să analizez noua mea situaţie în termeni raţionali. Pentru că doar gândirea raţională duce la adevăr. În teoria cunoaşterii, logosul rămâne instanţa supremă... (Pauza). Existenţa mea a intrat într-o fază nouă de evoluţie. Să recapitulăm! Mi-am găsit un loc de muncă... Sunt câine senatorial şi probabil am dobândit statut de funcţionar public... Voi fi un patruped obedient şi politicos. Altfel, aceşti vajnici cavaleri ai libertăţii mă vor pune pe liber! Câtă dreptate avea Socrate: binele sau mizeria individului sunt dependente de calitatea statului în care trăieşte...

replici din piesa de teatru Partidul Naţional al lui Tata (Fantezie balcanică), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

E frumoasă această Maya, e frumoasa această iluzie, dar trebuie să afli ce eşti dincolo de ea, ce ai fost înainte de a te naşte, înainte de momentul concepţiei, care era ego-ul tău, cum anume era starea fără ego, cum anume erai tu, care erau semnele după care puteai fi recunoscut? Oriunde ar fi semnele, nu sunt decât deşertăciune, aş spune chiar deşertăciunea deşertăciunii. Oriunde e absenţa semnelor, deşertăciunea e absenţă." Cei ce caută semne, caută MAYA. Poţi să cauţi non-semnele? Care este starea ta fără stare, căci aceasta este apercepţia realului însuşi, ce anume eşti tu fără tine, pentru că eşti fără semne. Orice gând este doar un semn despre tine, este doar o caracteristică a ego-lui despre ceea ce este.

Atmaji Maharaj în Care sunt semnele dizolvării ego-ului?, YouTube
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cei care urăsc ziua de luni şi aşteaptă weekend-ul şi concediile ca pe o izbăvire: Dacă urăşti ziua de luni este doar o chestiune de timp până când ajungi să îţi urăşti întreaga săptămână şi, în curând, întreaga viaţă. Faptul că urăşti ziua de luni este un semn timpuriu că eşti pe un drum greşit şi oricât de mult te-ai dus pe un drum greşit, întoarce-te. Pentru mulţi oameni, ziua de luni semnifică începutul activităţii care le ocupă cel mai mult timp din durata existenţei lor. De obicei este muncă sau şcoală. Faptul că nu îţi place ceea ce faci, faptul că nu aştepţi cu entuziasm o nouă zi pentru a face activitatea pe care o alegi în mod voluntar zi de zi, dar — deşi nu îţi place — continui să o faci cu perseverenţă, ce îţi spune? Dacă nu îţi place ziua de luni, e un semn că activitatea principală a vieţii tale îţi face rău în loc să îţi facă bine.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu înceta să crezi şi să lupţi pentru că recompensa îţi depăşeşte imaginaţia. Cere mult de la viaţă şi nu uita că pentru omul care a învăţat să îşi lase entuziasmul să se exprime sunt rezervate toate bucuriile pe care şi le poate dori şi pe care le poate obţine în această viaţă. Dacă ar fi însă să spun care ar fi cel mai bun pe care l-am făcut pentru mine în această viaţă aş spune că nu mi-am coborât niciodată standardele. Asta a însemnat multă frustrare şi suferinţă la început, respingere şi sentiment al lipsei de valoare personală. La sfârşit însă, roadele au fost nepreţuite. Ceea ce eşti este mult mai important decât ceea ce ai. Ai grijă în ce investeşti.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu înceta să crezi şi să lupţi pentru că recompensa îţi depăşeşte imaginaţia. Cere mult de la viaţă şi nu uita că pentru omul care a învăţat să îşi lase entuziasmul să se exprime sunt rezervate toate bucuriile pe care şi le poate dori şi pe care le poate obţine în această viaţă. Dacă ar fi însă să spun care ar fi cel mai bun lucru pe care l-am făcut pentru mine în această viaţă aş spune că nu mi-am coborât niciodată standardele. Asta a însemnat multă frustrare şi suferinţă la început, respingere şi sentiment al lipsei de valoare personală. La sfârşit însă, roadele au fost nepreţuite. Ceea ce eşti este mult mai important decât ceea ce ai. Ai grijă în ce investeşti.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al clipei

Mai mult decât această zi e amintirea zilei
Ce şi-a turnat tiparul pentru năruire
Şi din această formă n-o mai scoate nimeni.
Mai mult decât pot să-mi aduc aminte
Clipe şi ceasuri dragi răsfrânte-n minte
Care-au topit metalul preţios al flinţei
Nu-i nimeni decât mine cel mai mult
Şi nimeni nu-i nici cel mai gros sau strâmt
Nici cel mai scund nu poate fi ca mine...
Cât mă detest aici atâta sunt si umilinţei
Nu-i cer răsplată sau răsfăţ; nici bir credinţei.
Mai mult de-acestea sunt în cele ce nu sunt
Şi niciodată n-am să fiu mai bine
Puţinul din această clipă apropiindu-mă
Şi-al clipei sunt din ce în ce mult...

poezie de Ion Murgeanu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţa mea cea mai mare şi cea mai profundă este să ajung un actor foarte mare... am impresia că mă aflu pe drumul ăsta, dar încă n-am ajuns la capătul lui. Mai e mult, mai e mult de mers până acolo. De-aş avea forţă, de-aş avea sănătate, de-aş avea regizori... pentru că un actor nu poate să crească, nu se poate dezvolta, nu se poate împlini fără regizori, cine îşi închipuie asta, greşeşte. Eu o spun în cunoştinţă de cauză. Deci îmi doresc toate acestea, pentru că, poate, cine ştie cum, cinci minute înainte de sfârşitul vieţii mele să pot spune - da, domnule, am ajuns.

Victor Rebengiuc în Almanah ”Convorbiri literare”
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jen: Dawson, îmi placi.
Dawson: Da, dar nu e de ajuns să mă placi. Vreau să mă doreşti.
Jen: Eşti ca un Dumnezeu pentru mine Dawson, şi nici măcar nu cred în Dumnezeu. Şcoala asta nu m-a primit cu braţele deschise. Toţi par să mă urască şi nu ştiu de ce. Poate din cauză că sunt din New York sau pentru că sunt diferită. Viaţa mea aici pare o lungă detenţie din care nu pot scăpa, dar apoi mă gândesc la tine. Şi la cum am întâlnit un băiat atât de romantic şi atât de grijuliu şi care îmi place şi pe care îl doresc atât de mult. Dawson, tu eşti motivul pentru care reuşesc să trec peste zilele urâte. Şi de crezi că vreau să fii un mare armăsar musculos, atunci eşti nebun.
Dawson: Înţeleg că nu vrei să ne grăbim, chiar înţeleg. Şi nu vreau să te grăbesc. Nu vreau să fiu acel tip de băiat. Dar sunt şi eu om cu hormoni. Şi aş minţi dacă aş spune că nu m-am gândit niciodată să fac dragoste cu tine. Îmi trece prin minte de sute de ori pe zi.
Jen: Doar o sută? O nimica toată.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stafia şi eu

Sufletul meu e un prinţ închis într-un turn,
Scrutând viaţa prin cinci micuţe ferestre.
El e o prinţ cernit, prizonierul trupului.
Iar sufletul tău, care a zburat în clipa-n care-ai murit,
Este o o aripă strălucitoare, pe deplin eliberată...
Nu tu eşti stafia, stafia sunt eu!

Câte pot înţelege privind lucrurile! Pentru mine, lucrurile
nu sunt ceea ce sunt ele cu adevărat, ci felul in care apar
celor cinci simţuri cu care Dumnezeu controlează
întregul percepţiilor mele, fragila mea realitate.
Astăzi, acolo, tu ştii deja totul... eu, recunosc, nu ştiu nimic!
Nu tu eşti stafia, stafia sunt eu!

poezie de Amado Nervo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O diplomă nu îţi va asigura succesul şi nici nu poate servi tot timpul ca dovadă a inteligenţei – e doar o bucată scrisă de hârtie. Ce contează cel mai mult sunt abilităţile pe care ţi le dezvolţi, ceea ce ştii să faci practic şi nivelul tău de dezvoltare. Nimeni nu va veni la tine să îţi numere hârtiile şi să îţi pună în braţe tot de-a gata doar pentru că le ai. E nevoie de muncă, perseverenţă, răbdare şi dăruire pentru ca mai apoi să poţi culege roadele lor. Cine pretinde prea multe fără a fi în stare să ofere înapoi se va lovi de cruntul zid al realităţii: trebuie să MERIŢI ce (vrei să) ai, iar pentru asta e nevoie de fapte. Poate vor fi momente când vei fi ridiculizat pentru visul tău, respins de ceilalţi pentru dedicarea de care dai dovadă şi marginalizat pentru că ai început să fii diferit... dar e normal.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânduiala lui Dumnezeu...

De câteva zile cobor în
mine
doar seara
şi caut
un anume lucru
pe care poate că nici
nu l-am avut sau poate
l-am pus undeva
pentru a- mi aduce aminte de cel care am fost...

şi ce trist...

uneori nu mănânc
nu beau şi nici
nu mai vorbesc cu Dumnezeu
ştiu că dincolo de mine
e cimitirul în care
se odihneşte tata
plictisit şi el de-atâta aşteptare...
uneori trec pe lângă el
cu privirea în pământ
pentru că de ceva vreme
am uitat ca să-l întreb dacă
a mai vorbit cu mama
dusă şi ea cu nu prea mult timp
înainte de paşti

mi- e greu să-l învinovăţesc pe Dumnezeu pentru
toate astea
dar
sunt sigur că este complice cu timpul ce roade din mine
câte puţin în fiecare zi...

ştiu că aşa trebuie să fie
dar ce să- i spun copilului meu?

poezie de Teodor Dume (ianuarie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Deci, mama ta împlineşte mâine de abia 45 de ani... Era foarte tânără când ai apărut tu pe lume, în viaţa ei.
Lucian: Da, aşa e... Avea de abia 17 ani, era practic o copilă! N-am înţeles niciodată de ce s-a grăbit atât de mult, de ce s-a căsătorit atât de devreme; practic, nu existau motive.
Lia: Poate pentru că-l iubea prea mult pe tatăl tău şi n-a vrut să-l piardă.
Lucian: Probabil, dar... Avea doar 16 ani! Era pur şi simplu un copil! N-am îndrăznit niciodată s-o întreb de ce... Pentru tatăl meu, nu era deloc prea devreme, el e cu 11 ani mai mare ca ea. Dar putea să aştepte câţiva ani, măcar până la majoratul ei, dacă o iubea cu adevărat!
Lia: Poate, dar priveşte partea bună a lucrurilor. E mult mai bine că s-a întâmplat astfel!
Lucian: Mai bine? De ce? Care ar fi partea bună a lucrurilor, în toată chestia asta?
Lia: Pentru că, altfel, n-ai mai fi fost tu acum, aici, cu noi. N-ai fi putut participa la această misiune. Ai fi fost poate prea mic la data lansării. N-ai mai fi fost tu comandantul nostru!
Lucian: Mda... Cum să nu?! Ce pierdere dezastruoasă pentru voi! Mare scofală, nu-i aşa?!
Lia: Păi, mare, pentru că, cine ştie cine ar fi fost în locul tău şi cum s-ar fi purtat cu noi... Deci, o iubeşti foarte mult pe mama ta.
Lucian: Da, o iubesc, normal. Dar nu i-am spus-o niciodată, sau cel puţin nu-mi amintesc să-i fi spus şi nici nu m-am străduit să-i arăt acest lucru. De obicei, eram doar foarte încăpăţânat şi nu îi dădeam niciodată ascultare.
Lia: Nu mă surprinde deloc! Acest comportament te caracterizează, în general.
Lucian: Ah, te rog... Nu-i momentul să-mi aminteşti şi tu! Ce-ai vrea, am defectele mele...
Lia: Aşa e, le cam ai.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!