În trecere

În casa văduvei nimeni, niciodată,
n-a sărbătorit o aniversare.

În intimitatea camerei mele
n-aş fi recunoscut că-mi păsa
de faptul că prietenii mei organizau petreceri.

Dar înainte de părăsi oraşul pentru a merge la şcoală
mi-am celebrat ziua de naştere cu mult fum –
luase foc biroul pentru evidenţa populaţiei
din clădirea primăriei.

Fără un raport de recensământ
care înregistra un băiat alb de cinci ani
la adresa mamei mele
din blocul de pe Green Street, în Worcester,
nu aş avea nicio dovadă documentară
că exist.
Tu eşti prima persoană,
draga mea, care mă hărţuieşte
cu ocazia tuturor acestor festivităţi.

Uneori, spui tu, capăt
o mină cumva abstractă, care te scoate
din minţi, ca şi cum ar fi vorba de-o anume
suferinţă sau nemulţumire.

Nu pune la inimă.

Poate nu-mi place prea mult
să fiu cine sunt.
Poate
a venit vremea
să exersez
noutatea de-a îmbătrâni.

După cum văd eu lucrurile,
trec printr-o anumită fază:
mă preschimb într-un cuvânt.

Orice alegi să revendici
de la mine este întotdeauna al tău:
nimic nu-i cu adevărat al meu,
exceptând numele.

Eu doar
am împrumutat această ţărână.

poezie de Stanley Kunitz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pune semnul minus...

Nu pune semnul minus
stării mele!
Poţi să o numeşti cum vrei,
poţi să o pipăi,
poţi să o cântăreşti,
să o pui sub lupă,
poţi să o şi guşti, dacă vrei!
Poate că vei spune că e prea dulce,
că prea mult zahăr
face diabet.
Sau vei spune că lucrurile nu sunt
aşa dulci cum par,
că ar trebui să mai scormonesc puţin
în inima lor,
în plămânii lor,
în ficatul lor,
pentru că undeva,
sigur,
voi descoperi amărăciunea,
fierea lucrurilor şi a sentimentelor.
Poate vei face grimase de dezgust
pentru că am pus prea mult întuneric,
şi-mi vei scoate ochii cu lumina
pe care o vezi pretutindeni,
că aşa ar trebui să fac şi eu...
Poţi să faci ce vrei cu starea mea!
Ţi-o ofer pe tavă.
Ia-o!
Disec-o!
Poţi să fii unilateral,
multilateral,
univalent,
plurivalent,
dar să nu pui semnul minus
stării mele,
pe care o recompun
din greu,
mereu,
mereu,
din ochii tăi,
din ochii mei,
din vorba ta,
din vorba mea,
din inima ta,
din inima mea!...

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce v-ar păsa?

Doamne, niciodată!
Genunchii mei nu au putut săruta
pământul,
fără să fiu Eu!
Eu sunt nimeni, efemer, dar...,
ai mei, Bunicul, Străbunicul şi Răstrăbunicul sunt acolo!
În ţărână. Eu încă sunt aici!
Sper că, aici, încă mai este un loc curat!

Am şters mult până aici!
M-am şters şi pe mine
şi
aici oare mai pot ramâne Om?
mai departe mai am şi alte...,
ca să văd ce voi mai fi?
Mulţumesc pentru cei puţini care m-au citit din suflet.
Mâ înclin în faţa lor,
sincer,
dacă au simţit cu adevărat ceva
din cuvintele mele, aiurea inşiruite!
Mulţumesc pentru, că citiţi aceste rânduri!
Dacă nu, pentru mine nimic nu are sens,
sau nu mă luaţi în consideraţie!
Eu sunt un nimic, dacă nu sunt capabil
să
îmi dau seama că nimicul nu există!
Asta am simţit, şi, sincer, asta am scris!
De fapt cui îi pasă? De ce v-ar păsa?

poezie de Viorel Muha (august 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jen: Plec, Dawson. Dar înainte de a pleca aş vrea...
Dawson: Dar, Jen...
Jen: Nu, nu, ascultă-mă, te rog. Bine? Asta pare să fie ziua adevărului şi este rândul meu acum. Mi-am pierdut virginitatea la 12 ani cu un tip mai mare decât mine care m-a îmbătat. Nu-mi amintesc numele lui. Dar după ce m-am speriat pentru prima dată de o posibilă sarcină, am început să iau anticoncepţionale şi foloseam prezervativ de cele mai multe ori sau uneori, nu ştiu, nu mi-e clar. Beam foarte mult şi leşinam şi tot aşa. Mi-am început viaţa sexuală prea devreme şi nu doresc asta nimănui. Adică sexul la o vârstă atât de fragedă este întotdeauna o idee proastă. În cele din urmă am fost prinsă făcând sex în patul părinţilor mei. Fetiţa lui tata făcând sex în faţa lui. Încă nu mă poate privi în ochi, dar m-a trimis la 200 mile depărtare tocmai ca să nu fie nevoit s-o facă. Dar nu mai sunt fata aia. Nu am fost niciodată, dar nu sunt nici imaginea de alba-ca-zăpada pe care mi-ai creat-o tu. Sunt undeva la mijloc şi încerc să mă descopăr.
Dawson: Jen, nu e vorba de tine. Sunt doar inhibiţiile mele prosteşti. Părinţii mei au o viaţă sexuală nebunească, iar eu, eu am folosit-o pentru a măsura fericirea lor.
Jen: Sexul nu aduce fericirea.
Dawson: Ştiu. Acum ştiu asta.
Jen: Îmi pare rău că te-am minţit, dar nu mă pot scuza pentru trecutul meu. Adică am învăţat ceva din el, sunt o persoană mai bună, m-a adus unde sunt acum. Şi asta e şansa mea să o iau de la capăt. Este şansa mea şi ar fi drăguţ dacă m-ai susţine.
Dawson: Cu o condiţie!
Jen: Care?
Dawson: Să mă ierţi, Jen, deoarece comportamentul meu nu poate fi răscumpărat şi nu merit pe cineva atât de pasional şi deschis şi sincer şi frumos ca tine.(Se îmbrăţişează.) Încă o dată?
Jen: Aham.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, un singur lucru este foarte clar pentru mine acum, în acest moment. Anume, atunci erai îndrăgostită de mine, chiar dacă nu mă cunoşteai personal, nu mă întâlnisei încă. Sunt cuvintele tale, nerostite, însă scrise clar aici, de mâna ta, în aceste foi, fără să te fi obligat cineva... În plus, se pare că nu ţi-ai schimbat părerea nici după ce m-ai întâlnit prima oară. Nu te-am dezamăgit... Întrebarea este dacă încă mă mai iubeşti, chiar şi acum, după atâta timp?! Pentru că eu, da, te iubesc, chiar foarte mult, doar ţi-am spus, de atâtea ori... Şi dacă aş fi ştiut că şi tu... Uff... Totul este atât de greu şi nu ştiu de ce... Spune-mi, Lia, sincer... Mă iubeşti sau nu?!
Lia: Luci, te rog... E atât de jenant...
Lucian: Jenant?! Ce-ar putea fi jenant?! Mie nu mi se pare.
Lia: Situaţia asta... Mă simt penibil! Te rog...
Lucian: De ce? Pentru că am aflat astfel că erai îndrăgostită de mine? Nu mi se pare deloc jenant. Nu-i nimic rău în asta.
Lia: Poate că nu, dar... De moment ce ai aflat despre modul în care... M-am îndrăgostit de tine, fără a te cunoaşte personal măcar... Ce crezi oare acum despre mine?
Lucian: Ce cred despre tine...?! Cred că eşti minunată. Şi te iubesc! Tot mai mult. Din ce în ce mai mult. Ar trebui să ştii că, odată formate, eu nu-mi schimb deloc părerile. Şi mă abţin să-ţi fac complimente, pentru că ştiu că nu le apreciezi, le consideri doar vorbe goale, nedemne de luat în seamă. Însă dacă ar fi după mine, n-aş înceta cu complimente la adresa ta. Pentru că eşti... Absolut fascinantă! Ai un efect asupra mea aşa cum nimeni nu l-a avut vreodată. Şi nici n-aş fi crezut că vreo persoană ar putea deţine controlul asupra mea. Însă s-a întâmplat... Eu m-am îndrăgostit de tine din prima clipă în care te-am zărit, pentru că, din nefericire, n-am avut nişte colegi care să te fi cunoscut din timp şi să mi te fi descris amănunţit, altminteri aş fi păţit acelaşi lucru ca şi tine. Adică, m-aş fi îndrăgostit fără a te fi cunoscut pe tine personal înainte... Însă, cum, ne-cum, eu te iubesc! Din tot sufletul meu! Mult de tot... Dar tu... Mă mai iubeşti? Încă?! Şi acum? Da, sau nu?!
Lia: Da, Luci, te iubesc... Dar...

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jen: Dawson, îmi placi.
Dawson: Da, dar nu e de ajuns să mă placi. Vreau să mă doreşti.
Jen: Eşti ca un Dumnezeu pentru mine Dawson, şi nici măcar nu cred în Dumnezeu. Şcoala asta nu m-a primit cu braţele deschise. Toţi par să mă urască şi nu ştiu de ce. Poate din cauză că sunt din New York sau pentru că sunt diferită. Viaţa mea aici pare o lungă detenţie din care nu pot scăpa, dar apoi mă gândesc la tine. Şi la cum am întâlnit un băiat atât de romantic şi atât de grijuliu şi care îmi place şi pe care îl doresc atât de mult. Dawson, tu eşti motivul pentru care reuşesc să trec peste zilele urâte. Şi de crezi că vreau să fii un mare armăsar musculos, atunci eşti nebun.
Dawson: Înţeleg că nu vrei să ne grăbim, chiar înţeleg. Şi nu vreau să te grăbesc. Nu vreau să fiu acel tip de băiat. Dar sunt şi eu om cu hormoni. Şi aş minţi dacă aş spune că nu m-am gândit niciodată să fac dragoste cu tine. Îmi trece prin minte de sute de ori pe zi.
Jen: Doar o sută? O nimica toată.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eleonora: I l-ai lăsat pe Rikky; papagalul tău preferat... Deci, ţii chiar atât de mult la băiatul ăsta, draga mea?
Maria: E un băiat bun, mamă.
Eleonora: Ştiu, am remarcat; bun şi frumos în acelaşi timp. Pe deasupra, chiar inteligent şi manierat; până şi tatălui tău i-a plăcut de el. Dar mult mai important e, scumpa mea, ce simţi tu pentru el?
Maria: Ah, mamă, te-aş minţi dacă aş spune că nimic, dar nu-mi fac iluzii în ceea ce-l priveşte.
Eleonora: De ce, draga mea? De ce vorbeşti astfel?
Maria: Pentru că el e îndrăgostit, mamă; evident însă, nu de mine, ci de alta... Tot o colegă.
Eleonora: De unde ştii? Ţi-a spus el?
Maria: Nu, nici gând! Nici nu l-aş fi întrebat aşa ceva. Intuiţie, mamă... În plus, se observă clar din modul în care o priveşte, din felul în care-i vorbeşte, din atenţia cu care o înconjoară mereu; n-are ochi decât pentru ea, deşi ea e mai rece faţă de el, mai distantă...
Eleonora: S-ar putea să te înşeli, scumpa mea.
Maria: Nu, sunt sigură că nu!
Eleonora: Şi atunci, ce-i de făcut?
Maria: Am să mă resemnez, mami. Pot înţelege că nu-i de mine; nu vreau să ţintesc prea sus.
Eleonora: Ce tot spui prostii? Cum să nu fie de tine? Şi tu meriţi tot ce-i mai bun. Eşti potrivită pentru el sau oricare altul. Meriţi...
Maria: Dar nu pe el, mamă! E clar că inima lui îi aparţine ei, celeilalte... Şi nu vreau să mă amestec între ei doi.
Eleonora: Şi atunci, tu... Cum rămâne cu tine? 13 ani sau mai mulţi chiar, îl vei avea în preajmă... Cum ai să rezişti?
Maria: O să reuşesc, mamă.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raţiunea adormită cu siguranţă produce monştri. Dar tot monştri produce şi raţiunea înfometată. Lipsa de comunicare dintre mine şi tine face ca pe zidul de sticlă dintre noi să proiectăm imaginile cele mai deformate, mai fantastice. Nu eşti cum eşti, ci cum te văd eu, cum te văd dorinţele, aspiraţiile, frustrările mele. Cum te vede comoditatea mea. Nu mai eşti tu, ci eşti cum îmi convine mie să fii. La rândul tău, din neînţelegere, din prejudecată, din orgoliu îmi modelezi un chip care mă uimeşte, în care nu mă recunosc deloc. Pretinzi nu numai să port această mască simplistă şi ridicolă, dar să şi acţionez, zi de zi şi ceas de ceas, în conformitate cu ea. Mă defineşti prin ea, iar dacă nu mă conformez ei, încetez să mai exist pentru tine. Am de ales doar să fiu caricatura ta sau nimic.

Mircea Cărtărescu în Pururi tânăr, înfăşurat în pixeli (2002)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Deci, mama ta împlineşte mâine de abia 45 de ani... Era foarte tânără când ai apărut tu pe lume, în viaţa ei.
Lucian: Da, aşa e... Avea de abia 17 ani, era practic o copilă! N-am înţeles niciodată de ce s-a grăbit atât de mult, de ce s-a căsătorit atât de devreme; practic, nu existau motive.
Lia: Poate pentru că-l iubea prea mult pe tatăl tău şi n-a vrut să-l piardă.
Lucian: Probabil, dar... Avea doar 16 ani! Era pur şi simplu un copil! N-am îndrăznit niciodată s-o întreb de ce... Pentru tatăl meu, nu era deloc prea devreme, el e cu 11 ani mai mare ca ea. Dar putea să aştepte câţiva ani, măcar până la majoratul ei, dacă o iubea cu adevărat!
Lia: Poate, dar priveşte partea bună a lucrurilor. E mult mai bine că s-a întâmplat astfel!
Lucian: Mai bine? De ce? Care ar fi partea bună a lucrurilor, în toată chestia asta?
Lia: Pentru că, altfel, n-ai mai fi fost tu acum, aici, cu noi. N-ai fi putut participa la această misiune. Ai fi fost poate prea mic la data lansării. N-ai mai fi fost tu comandantul nostru!
Lucian: Mda... Cum să nu?! Ce pierdere dezastruoasă pentru voi! Mare scofală, nu-i aşa?!
Lia: Păi, mare, pentru că, cine ştie cine ar fi fost în locul tău şi cum s-ar fi purtat cu noi... Deci, o iubeşti foarte mult pe mama ta.
Lucian: Da, o iubesc, normal. Dar nu i-am spus-o niciodată, sau cel puţin nu-mi amintesc să-i fi spus şi nici nu m-am străduit să-i arăt acest lucru. De obicei, eram doar foarte încăpăţânat şi nu îi dădeam niciodată ascultare.
Lia: Nu mă surprinde deloc! Acest comportament te caracterizează, în general.
Lucian: Ah, te rog... Nu-i momentul să-mi aminteşti şi tu! Ce-ai vrea, am defectele mele...
Lia: Aşa e, le cam ai.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă simt un om fără sens şi nu-mi pare rău că n-am niciun sens. Şi de ce mi-ar părea rău, când de haosul meu nu se poate alege decât haosul? În mine nu există nicio voinţă înspre formă, spre cristalizare, sau un ideal. De ce nu zbor, de ce nu-mi cresc aripi? Nu este în dorinţa mea de zbor o fugă de existenţă? Şi n-aş fugi în acest zbor cu toată existenţa, cu tot ce e fiinţa? Simt în mine atâta fluiditate, încât mă mir cum de nu mă topesc şi nu curg. Aş vrea ca fiinţa mea să se transforme într-un fluviu cu ape tulburi şi năvalnice, care să poarte numele meu şi care să curgă ca o ameninţare apocaliptică. Oare va stinge această apă focul din mine, şi focul din mine va evapora această apă? În mine sunt numai aburi şi scântei, inundaţii de foc şi incendii de apă.

citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu tot egoismul meu, nu puteam să îndur gândul că o să apar ca o umbră a morţii la ospaţul fericirii tale. Nu puteam să îndur gândul de a părăsi această lume în care tu mai trăiai şi, poate, mai aveai nevoie de mine; jurământul de credinţă pe care ţi-l făcusem îmi cerea să astept şi să îndur. Maggie, nu vreau prin scrisoarea asta decât să te asigur că niciuna dintre suferinţele prin care am fost nevoit să trec din pricina ta n-a fost un preţ prea mare pentru viaţa pe care am cunoscut-o de când m-am îndrăgostit de tine. Nu fi amarâtă că m-ai făcut să sufăr. Am crescut de mic cu sentimentul renunţării; nu m-am asteptat niciodată să fiu fericit; şi faptul ca te-am cunoscut şi te-am iubit m-a împăcat cu viaţa. Ai fost pentru inima mea ceea ce e lumina si culoarea pentru ochii mei, ceea ce e muzica pentru sufletul meu; ai trezit o senzaţie nelămurită de nelinişte într-o conştiinţă arzătoare. Viaţa pe care am descoperit-o de când bucuriile şi durerile tale au început să însemne pentru mine mai mult decât bucuriile şi durerile mele a schimbat murmurul de revoltă în supunerea aceea voită care dă naştere unui sentiment adânc. Cred că iubirea intensă şi nemărginită m-a făcut să capăt o pătrundere mai largă a vieţii, care a crescut pe masură ce înţelegeam viaţa altora, căci pâna atunci, constiinţa dureroasă a înfaţişării mele mă ţinuse departe de ceilalţi.

George Eliot în Moara de pe Floss
Adăugat de Andra F
Comentează! | Votează! | Copiază!

E frumoasă această Maya, e frumoasa această iluzie, dar trebuie să afli ce eşti dincolo de ea, ce ai fost înainte de a te naşte, înainte de momentul concepţiei, care era ego-ul tău, cum anume era starea fără ego, cum anume erai tu, care erau semnele după care puteai fi recunoscut? Oriunde ar fi semnele, nu sunt decât deşertăciune, aş spune chiar deşertăciunea deşertăciunii. Oriunde e absenţa semnelor, deşertăciunea e absenţă." Cei ce caută semne, caută MAYA. Poţi să cauţi non-semnele? Care este starea ta fără stare, căci aceasta este apercepţia realului însuşi, ce anume eşti tu fără tine, pentru că eşti fără semne. Orice gând este doar un semn despre tine, este doar o caracteristică a ego-lui despre ceea ce este.

Atmaji Maharaj în Care sunt semnele dizolvării ego-ului?, YouTube
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Numele meu străin e de atingerea Răului, murdărind
Cuvintele magice. Acestea, puteri în ele pot să adune
Pe care gura mea vouă vi le spune;
Din toată Fiinţa mea, se revarsă Lumina în valuri
Sunt o Fiinţă împrejmuită cu ziduri
Într-o lume înconjurată de ziduri,
Sunt chiar zidul zidului
Unicul, fiu al Unicului,
În mijlocul Universului,
Contemplându-l cu har...
În Singurătatea mea, rămân un Solitar...
Nu trece nicio zi fără ca eu să nu salvez ceva...
Toţi trec! Şi trec! Toţi trec prin faţa mea!
Este adevărat, sunt o Fiinţă din care sevele ţâşnesc
Şi sunt născut în Oceanul ceresc...
Mama mea este zeiţa Cerului, Nut,
Ea este cea care Forma mea, de-acum, mi-a făcut;
Eu sunt Nemişcatul,
Marele Nod al Destinului care zace în Ieri,
În mâna mea îşi află destinul Prezentul.
Nu mă cunoaşte nimeni:
Eu pe toţi vă pot cunoaşte, vă pot şti;
Pe mine nimeni nu mă poate simţi
În timp ce eu pe toţi vă port în Inimă.
O, tu, Ou cosmic! Ascultă-mă!
Eu sunt Horus! De milioane de ani vă trimit
Focul din razele mele ţâşnit,
Pentru ca inimile voastre spre mine, să le întorc.
Eu sunt Stăpânul pe tron,
Liber de orice Rău, străbat Timpurile şi Spaţiile...
Sunt chinocefalul de aur, căruia îi lipsesc picioarele şi braţele,
În templul din Memphis se află tronul meu...
Să ştiţi: dacă eu o duc bine şi el o duce bine, mereu,
El, chinocefalul de aur din Memphis!

poezie din Cartea egipteană a morţilor (1993), traducere de Maria Genescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea mă nelinişteşte foarte puţin. Fiindcă suntem între prieteni, pot să vă spun că mi-e frică de un singur lucru, de eventualitatea că n-am să mor. Nu văd moartea, propria mea moarte, ca pe ceva dramatic, ci mai curând ca pe o speranţă. Mă gândesc la un personaj al lui Stevenson, un bătrân care rătăceşte prin Anglia; e foarte sărac, toţi îl dispreţuiesc, îşi bat joc de el; dar el ştie că are undeva o comoară ascunsă. Şi eu am o comoară ascunsă: moartea mea. Dacă lucrurile nu merg prea bine aici, poate că vor merge mai bine dincolo, sau poate, ceea ce ar fi preferabil, că dincolo nu e nimic. Ar fi perfect. Ar fi trist pentru mine ca, după moartea mea, să mă gândesc că pe pământ mă numeam Borges, că am publicat câteva cărţi, că proveneam dintr-o familie de militari... Prefer să uit toate acestea, aşa cum prefer să uit epoca în care mă aflam în pântecul mamei mele. Sunt cam obosit să fiu Borges, şi după moartea mea voi fi poate cineva, sau nu voi fi nimeni, în orice caz să nu mai fiu Borges.

citat din Jorge Luis Borges
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar viaţa aceasta complet fericită n-a ţinut decât o vară. Toamna, ne-am dus la Roman cu mama mea, care avea să nască; cu moşul meu, care-şi tăiase două degete la un ferăstrău mecanic. În acea toamnă, a murit mama mea. Mi-aduc aminte ca prin vis de dânsa bolnavă, dar ţin minte foarte bine cum era întinsă pe masă, moartă, cu lumânări la cap. În zilele cât a stat moartă acasă, uneori plângeam, dar uneori mă jucam de-a ascunsul cu nişte băieţi şi apoi iar plângeam. Fericită, dar crudă şi egoistă vârstă! Întotdeauna mi-aduc aminte cu displăcere, parcă cu un amar reproş pentru mine, că atunci m-am jucat! Niciodată, niciodată n-am dat mamei mele a mia parte din ce mi-a dat ea! Pentru ce s-a născut ea, pentru ce a trăit? Sunt milioane de fiinţe care au avut soarta ei şi pe care nu le ştiu. Dar ea, fiindcă mi-a fost mamă, în mintea mea are un loc unic şi întâmplarea ei e un lucru extraordinar pentru mine. Orice viaţă e un lucru extraordinar pentru cineva -- şi nimic, absolut nimic, pentru alţii!

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu însămi am fost drumul meu

Am vrut să fiu aşa cum voiau bărbaţii să fiu:
o încercare de viaţă;
un joc de-a v-aţi ascunselea cu propria-mi fiinţă.
Dar am fost făcută din momentele imediate,
iar picioarele mele pe pământul promisiunilor,
neputând accepta mersul în revers,
au păşit mereu înainte, înainte,
neluând în seamă cenuşa, pentru a atinge sărutul
unor noi poteci.

La fiecare pas pe drumul meu înainte
spatele îmi era sfâşiat de disperatele aripi fluturânde
ale vechii gărzi.

Dar ramura fusese desprinsă pentru totdeauna,
iar la fiecare nouă lovitură de bici privirea mea
se despărţea tot mai mult şi mai mult de familiarele
orizonturi din depărtare;
şi faţa mea a căpătat o expresie care venea din interior,
expresia aceea care ţinteşte spre un sentiment
de eliberare intimă;
un sentiment care a crescut năvalnic
din echilibrul dintre viaţa mea
şi adevărul sărutului primit de la noile cărări.

Mi-am trasat parcursul în prezent,
mă simt o floare a tuturor solurilor pământului,
a solurilor fără istorie,
a solurilor fără viitor,
a solului întotdeauna sol fără margini
a tuturor bărbaţilor şi a tuturor epocilor.

Şi-am fost întreagă-n mine, aşa cum era viaţa din mine...

Am vrut să fiu aşa cum voiau bărbaţii să fiu:
o încercare de viaţă;
un joc de-a v-aţi ascunselea cu propria-mi fiinţă.
Dar am fost făcută din momentele imediate;
când heralzii mi-au anunţat venirea
la parada regală a vechii gărzi,
dorinţa de-a urma bărbaţii s-a alterat în mine,
iar omagiul a fost lăsat să mă aştepte.

poezie de Julia de Burgos, 1914 – 1953, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către bunici

Pentru scumpul meu Petricuţă

"Bunicule, ajută-mă în mers,
Că sunt şi eu o fiinţă-n Univers,
Călăuzit de-o soartă şi-un destin
Şi-acest Pământ nu-mi este azi, străin.

Ajută-mă, dacă nu-ţi este greu,
Pentru că ştii mai mult decât ştiu eu,
Din ce-ai văzut în timp în acest veac
Poţi ca să-mi spui şi mie ce să fac.

Eu sunt copil, dar pot ca să-nţeleg
Dacă m-ajuţi o taină s-o dezleg,
Voi reuşi cu timpul să pricep,
Numai să-mi spui de unde să încep.

Să mă ajuţi cum să citesc în hărţi,
Cum să descopăr lume-ascunsă-n cărţi
Şi-n Universul cel nemărginit,
Din care eu sunt rupt şi sunt venit.

Dar spune-mi şi poveşti cu zmei şi zâne,
Cu Harap Alb şi răi cu feţe spâne,
Povestea Junglei, ce-i cu animale,
Că-mi place mult cum povesteşti amtale.

Doar mă cunoşti prea bine cum te-aştept
Şi-n timpul nopţii, strânge-mă la piept,
Mă apără, ca să nu-mi fie frică,
Te rog frumos. Te îmbrăţişez.

Petrică.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce vrei să spui prin: "Nu sunt pregătită pentru non-dualitate"? Mintea va susţine de la naştere până la moarte că nu eşti pregătită pentru Libertate. I-a hai să vedem, e cineva pregătit? Nu, nu e nimeni! Niciodată persoana nu e pregătită pentru Libertate! Nu ai observat, nici pentru moarte nu e pregătită vreodată! Dar oare pentru minte eşti? Dar când ţi-a fost îndesat pe gât primul gând, prima invitaţie la sclavie te-a întrebat cineva dacă eşti pregătită? Tu eşti deja Libertatea, draga mea, şi libertatea nu poate fi pregătită pentru libertate! Da, pentru persoană nu eşti pregătită niciodată. Nu ai observat? La cei peste 30 de ani ai tăi mintea tot timpul mai vrea o porţie din tortul cu durere al devenirii. "Hai, mai ia o porţie de suferinţă, că pentru asta eşti pregătită!" Gândul niciodată nu este pregătit pentru adevăr, pentru că mama lui mintea e doar o grosolană minciună, iar tatăl lui Speranţa este un iluzionist perfect.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Erai destul de drăguţă când erai mică, ba chiar frumuşică.
Lia: Da, am fost un copil simpatic şi foarte cuminte. Sincer, Luci, nu-mi convine chestia asta, anume faptul că ai umblat prin lucrurile mele fără să mă fi întrebat pe mine dacă-ţi permit sau nu, dar am să trec cu vederea de data asta şi te iert.
Lucian: Norocul meu că eşti indulgentă.
Lia: Îţi acord prezumţia de nevinovăţie, dat fiind că e pentru prima oară, nu că aş fi eu indulgentă. Dar să nu se repete! Să nu devii recidivist!
Lucian: Am înţeles! Şi ce zici de nişte poze împreună, pentru acelaşi album, al tău, poate câteva şi pentru al meu?! Nici eu n-am foarte multe fotografii cu tine în albumul meu, aşa că trebuie să corectăm această greşeală.
Lia: Se poate să ne fotografiem împreună?!
Lucian: Sigur, reglăm aparatul, îl fixăm pe o stâncă şi... Încercăm?!
Lia: Bine. Putem încerca.
Lucian: Stai acolo, să văd cum fixez aparatul.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altruismul poate fi blestemul cel mai mare care se abate asupra ta. Altruismul nu este niciodată începutul în relaţiile interumane, cu atât mai mult în iubire. În iubire, dai din ce ai sau din ce eşti, ca să îl parafrazăm pe Arsenie Boca. Dar ce ai sau ce eşti vine din ceea ce îţi acorzi tu ţie. Mai simplu, prima oară acumulează tu ca să poţi să dai ceva. Adică fii egoist la început ca să îţi permiţi luxul mai târziu de a fi altruist. Fă-ţi lista cu ce vrei tu pentru tine. Şi pune-o în frunte ca toţi cei care te văd zilnic să ştie clar care îţi sunt priorităţile. Pişă-te pe nevoile altora până când ale tale nu sunt satisfăcute pentru că altfel o să te duci în mormânt tu şi îi tragi şi pe ceilalţi după tine într-un vârtej de reproşuri, răzbunări şi resentimente pentru că ţi-ai cheltuit viaţa încercând să îi faci pe alţii fericiţi doar ca să constaţi că ai încercat să hrăneşti un sac fără fund. Prima oară, fiecare e responsabil de nevoile lui. Fă orice e posibil ca să fii fericit. Apoi, poate vei avea şansa să şi dai din ceea ce ai. Din iubirea ta, din timpul tău, din abundenţa ta materială sau spirituală. Prima oara eşti tu. Cine spune altceva vrea să obţină ceva de la tine şi nu ştie cum decât încercând să te facă să te simţi vinovat invocând altruismul. Adică fii tu altruist, că egoistul din mine vrea ce ai tu.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ly: Dar chiar Lia mi-a spus că ar fi rău şi periculos, deci...
To Kuny: Se referea la cu totul şi cu totul altceva, dar are dreptate; tu nu poţi înţelege! Tocmai de aceea ai interpretat totul greşit... Scumpo, hai să pornim totuşi înapoi, spre navă, împreună!
Ly: Nici nu mă gândesc!
To Kuny: Bine... Cum vrei... Dar hai să-ţi spun ceva, care sper că te va ajuta să înţelegi; deci... Dacă tot e să consideri pe cineva drept "rău", atunci, doar eu pot fi acea persoană.
Ly: Tu, tati?! Rău?! Ce vrei să spui?
To Kuny: Da, draga mea, eu. Sau uiţi cum eram înainte de a fi plecat de pe Terra?! Un deţinut evadat. O persoană privată de libertate. Un puşcăriaş. Un fugar... În plus, un răpitor, doar v-am răpit pe voi doi, pe tine şi pe fratele tău, din sânul familiei voastre şi v-am luat cu mine, obligatoriu, fără aprobarea nimănui... Deci, da, eu pot fi considerat drept un tip rău, foarte rău. Nu şi comandantul misiunii!
Ly: Dar, în cazul tău, a fost vorba doar despre o greşeală, o neînţelegere. Eu ştiu că nu-i adevărat, că nu poţi fi aşa.
To Kuny: Greşeală sau nu... Asta e irelevant! Eu pot fi considerat drept un element rău, negativ. El... Ce-a făcut atât de rău? Să vedem... Te-a sărutat doar... Eh, desigur, n-a fost foarte frumos din partea lui, ştiind că eşti iubita colegului său de echipaj, Mihai, dar... Asta nu-ţi dă dreptul să-l judeci şi să-l clasifici drept un tip rău, periculos... Frumos, da, poate. Cum i se spune printre colegi?! Ah, da; Don Juan... Asta explică chestia cu sărutul... Dar nimic mai mult! E un băiat minunat, cu un suflet de aur şi un caracter ireproşabil!
Ly: Cum poţi să spui aşa ceva, tati?
To Kuny: Am discutat în multe rânduri cu el şi am avut ocazia să constat cu cine am de-a face. Nu mă înşel în privinţa lui. Deci, te rog, hai înapoi la petrecere şi n-o mai supăra pe Lia! Rămâi cu ea în cameră şi n-o mai cicăli! Pricepe că Lucian nu-i un tip rău, în nici un caz! Şi n-ar face niciodată ceva care să-i pună viaţa Liei în pericol. Nici ei, nici altcuiva! Trebuie să înţelegi asta.
Ly: Off, tati... Nu ştiu... Mi se pare atât de dificil! Cum să înţeleg?!
To Kuny: Încearcă măcar, scumpo! Acum hai înapoi, în nava lor! Te rog!
Ly: Bine, pentru că insişti... O să rămân la petrecerea lor. Cât despre Lia, evident că aş vrea să mă-nţeleg cu ea, dar...
To Kuny: Nu! Fără "dar", scumpo! Bine?!
Ly: Bine, tati.
To Kuny: Aşa te vreau, draga mea.
Ly: Dar tu tot nu eşti rău, în nici un caz!
To Kuny: Nici comandantul lor, scumpa mea. Nici el.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!