Vântul care bate împotriva unei stele (pentru Aline)

Joyce Kilmer, 1886-1918

Acum, prin ce capriciu-al neşansei mereu treze
Ochii luminoşi întâlnesc atâtea zile sumbre,
Iar picioarele, care-ar fi trebuit să danseze,
Calcă şchiopătând printre neguroase umbre?

Dar razele din slavă, printr-un divin halou,
Pot pătrunde în noaptea care eşti;
Căci doar lacrimile hrănesc, în sufletul tău,
Gloria desfătărilor cereşti.

De săgeţile trudei şi-ale mâhnirii, numeroase,
Ameninţând frumuseţea ta calmă nu te teme, ele
Sunt la fel de nesăbuite şi de neputincioase
Ca vântul care bate împotriva unei stele.

* Poetul şi-a găsit moartea în Primul Război Mondial lovit de glonţul
unui lunetist. A făcut parte din faimosul regiment "Fighting 69".

poezie de Joyce Kilmer, 1886-1918, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mijlocul oceanului pe vreme de război

Fragila splendoare de pe-obrajii senzuali ai mării,
Faţa lunii calmă,-învelită-n argint şi-n cositor,
Fac din această navă un loc de vis, fermecător,
Plin de poezie, descântat de vrăjile-înserării.

Chiar acum, momentul e plin de freamăt şi de viaţă,
Înmiresmat de briza serii şi-înveselit de clinchet de pocale,
Iar stelele eterne, în goana lor pe-orbite muzicale
Urmăresc, invidioase, o omenire tânără şi îndrăzneaţă.

Şi, totuşi, în noaptea asta, o mie de mile mai departe,
Apa mării-i colorată, nefiresc, într-un roşu-atroce.
În faţa lunii, ca un afront, un nor obscen şi gri foarte
Se-înalţă de pe nave-aflate sub ploaia obuzelor – feroce.

Iar stelele surâd reci, indiferente, de altă lege guvernate,
Peste ape-întinse unde moartea şi viaţa curg amestecate!

NB. Scriitor şi poet american ucis de glontele unui lunetist în primul război mondial, la vârsta de 31 de ani (în Doua Bătălie de pe Marna – Franţa).

poezie de Joyce Kilmer, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre... sumbre...

Umbre... umbre... umbre...
Şi toate apar
Înfipte cu har...
Umbre...
Umbre... umbre... umbre...
Fără morminte,
Merg doar în ginte,
Umbre...
Sumbre... sumbre... sumbre...
Căi cu altare,
Păsări călare,
Sumbre...
Sumbre... sumbre... sumbre...
Păgânele punţi
Ce trec peste frunţi
Sumbre...
Umbre... sumbre... umbre...
De-atâtea culori
Pustii şi fiori
Sumbre...
Sumbre... umbre... sumbre...
Raze slinoase,
Lumea îşi coase
Umbre...
Frânturi dintr-un zmeu
Înăuntru-l meu
Şi-am să mai beu,
Umbre... sumbre...

poezie de Vasile Zamolxeanu (15 noiembrie 2005)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşti

De Paşti fiecare fluture e-un mesager
Cu aripi albastre şi uşoare.
Pământul priveşte fericit spre cer
De unde primeşte binecuvântare.

poezie de Joyce Kilmer, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copaci [Trees]

Nu cred că voi vedea în veac
Poem frumos ca un copac.

Copac ce suge înţelept
Din pământescul dulce piept;

Copac spre Dumnezeu privind,
Cu ramurile proslăvind;

Copac purtând vara uşor,
Prin frunze, cuiburi de prihor;

Pe care cade şi zăpadă
Şi picături de ploi grămadă.

Poemele de proşti se fac,
Doar Dumnezeu face-un copac.

poezie de Joyce Kilmer, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu acum

ar fi trebuit să plâng
dar nu acum
căci nu am lacrimi

ar fi trebuit să beau
dar nu acum
căci n-am de unde

ar fi trebui s-aştep
dar nu acum
căci nu am loc

ar fi trebuit să-ţi fiu
dar nu acum
căci nu sunt eu

ar fi trebuit mai mult
dar nu acum
căci e puţin

ar fi trebuit un zâmbet
dar nu acum
căci sunt doar ploi

ar fi trebuit o zi
dar nu acum
căci este noapte

ar fi trebuit să stai
dar nu acum
căci ai plecat

ar fi trebuit să plec
dar nu acum
căci stau pe loc

ar fi trebuit odihnă
dar nu acum
căci sunt grăbit

ar fi trebuit ceva
dar nu acum
căci n-am nimic.

poezie de Valentin Chircă
Adăugat de Cucuiul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui moment de pace

Ce scumpă-i frumuseţea - ca florile de colţ
când dimineaţa scursă se-anină la obroc
atât de multă pace stă-acuma pe sub bolţi,
deşi nu simţi tămâia, nici sfântul busuioc
o să îţi fure ochii doar pomii pământeşti
şi-ai sta să uiţi zăpada ce nu voia să plece
sub gene cade plânsul, de bine te sfieşti,
un menestrel cu pene e în livada rece...
Te temi că o să zboare, dar speri să mai rămână
şi stai şi-ai vrea să-l mângâi cu spusa ta măruntă
pătrunde vântul molcom prin rufele de lână
pe-afară bate raza, c-un vânt de flori în nuntă,
de parc-ai sta în raiuri, sub ele frumuseţea,
mai trece o secundă-n acel fior de pace
adie vântul molcom, tresare în tandreţea
că ţi-ai lăsa şi moartea prin păr să ţi se joace.
Şi dacă ceru-acela acum să nu mă ţie,
mă voi sui la Tine, în viţe, graiuri, Doamne
căci Tu eşti viaţa lumii şi apa ei cea vie
cu ochii plini de lacrămi şi cu un fel de toamne,
pe sub frunzişu-acesta nu bate umbra încă...
doar sufletul mă ţine acuma-n apărare
cum soarele de-amiază nu arde casa-stâncă
să tacă-acum în ziuă şi glasul meu cu sare

... mă zbat că o să zboare, că n-o să mai rămână.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bere (parodie a poeziei "Copaci" de Joyce Kilmer)

N-am citit vreun un poem care, după-a mea părere,
Să fie la fel de drăgălaş precum o bere.
Una, curgând de la robinet direct în halbă,
Cu-umbre aurii şi spumă ca zăpada, albă;
Beau lichidul parfumat din zori şi până-n seară,
Când un somn bun şi dulce spre alte zări mă cară.
O, berea făcută din malţul verii, pârguit,
Care intrând pe gură sfârâie ca un chibrit!
O, gustă, după ce drojdia s-a depus uşor,
Minunea rece, limpede ca apa de izvor!
Poeme fac nebunii cu suflet de muiere,
Dar numai un bărbaţii-adevăraţi pot face bere.

parodie de autor necunoscut/anonim, după Joyce Kilmer
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pomi

Cred că niciodată n-o să văd un om
Sau un poem mai frumos decât un pom.

Un pom ale cărui buze-însetate trag
Din sânul gliei lapte, miere, cheag...

Un pom îl priveşte pe Dumnezeu în fiece minut,
Şi îşi înalţă braţele de crengi spre-al cerului ţinut;

În pomul binecuvântat vara or să se dezmierde
Pui de măcălendru-n cuib păzit de frunză verde.

Pom al cărui piept zăpada-l va înălbi,
Iar ploaia va fi hrana lui de zi cu zi.

Poezii poate scrijeli pe hârtie-orice om,
Dar numai Dumnezeu poate face-un pom.

poezie de Joyce Kilmer, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii

Când ochii mei
Se întâlnesc cu ochii tăi,
Se luminează zările,
Se purifică apele
Şi pornesc lacrimile
Fericirii spre infinit.

Când ochii mei
Se întâlnesc cu ochii tăi,
Dezlănţuim unirea
Cerului cu viaţa
Şi noi ne transformăm în
Lumina divină,
Ruptă din tine, Soare,

Care distruge ura din Război!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Modalităţi de a muri

Noi n-avem nimic împotriva morţii,
Suntem doar împotriva
Unei morţi agonizante,
Cum ar fi cea a câinilor loviţi
De camioanele care se îndreaptă către Malawi
De-a lungul autostrăzii Harare - Nyamapanda
Sau moartea patetică
A unui peşte scos din apă.

Noi n-avem nimic împotriva morţii,
Doar că nu vrem să murim
De-o moarte macabră ca cele din abatoare
Sau de-o moarte dezonorantă,
Cum ar fi moartea prematură, subită
A masculului devorat
De partenera călugăriţă
În mijlocul dansului sexual.

Dacă tot trebuie să murim,
Să nu murim de-o moarte ruşinoasă,
Ca tăcuta, mucegăita moarte-a unei târfe,
Ci s-avem parte de-o moarte onorabilă,
Cum ar fi cea a soldaţilor în război.

poezie de Dellas Chitekwe, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu

Gândesc că-am fost cândva un gănd
răsărit din roşu de asfinţit şi răsărit

Gândesc că-am fost cândva o sclipire
o clipă de timp în trecere prin lume

Gândesc că-am fost creuzet al iubirii
în nopţile cu umbre de paşi, amintire

Cred că undeva cândva prin ceva
am răsărit floare-n piatră în calea ta

Cândva am cântat prin nopţi şi zile
vioară fiind prin razele soarelui şi-ale lunii

Acum gândesc că sunt în mine
eu şi a mea, frumoasă amintire

Acum secundele încep încet să picure
în şiruri ordonate prin razele găndurilor mele

Acum ele se unesc ca stele-n-gemănate
dar a mai rămas o umbră ce ne desparte

poezie de Viorel Muha (septembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parabola bătrânului şi a tânărului

Aşa că Abraham s-a ridicat, şi-a spart lemnele, şi-a plecat,
Şi-a luat cu el amnarul şi iasca, şi-un cuţit.
Şi cum stăteau ei doi acolo, umăr lângă umăr,
Isaac – primul născut – a luat cuvântul şi-a spus, Tată,
Toate sunt pregătite, fierul şi focul,
Dar unde este mielul pentru această ofrandă a arderii de tot?

Atunci Abraham a legat tânărul cu curele şi chingi,
Şi a ridicat parapeţi, şi a săpat şanţuri,
Şi a scos cuţitul să-şi ucidă fiul.
Când, iată! Un înger a strigat din slavă
Şi i-a spus, NU atinge băiatul,
Nici nu-i pricinui vreun rău. Uite,
Un berbec, prins cu coarnele în tufiş;
Oferă Berbecul Trufiei, în locul copilului.

Dar bătrânul nu a acceptat, ci şi-a ucis fiul,
Şi jumătate din copiii Europei, unul câte unul.

*** Locotenentul Wifrid Owen a căzut în luptă pe 4 noiembrie 1918, în timpul traversării Canalului Sambre- Oise – exact cu o săptămână înainte de semnarea armistiţiului care încheia primul război mondial.

poezie de Wilfred Owen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet bun, făcut scrum

Suflet bun, făcut scrum care ţi-e soarta, acum?
Din ce parte, vântul bate să mi te ducă departe?
Suflet drag, răvăşit dacă-ai şti, cât te-am iubit,
Cât am plâns când ţi-a pierit umbra deasă-n asfinţit!

,, Ce ştii tu, îmi spuneai! Eu am strâns mucegai,
Boli, durere şi mult plâns, lumea asta mi-a adus!,,
Suflet bun, făcut scrum care ţi-e soarta, acum?
Din ce parte, vântul bate să mi te ducă departe?

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Darul meu
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeilor care n-au făcut altceva decât să îşi păstreze frumuseţea unui trup pe care n-au vrut să-l deformeze cu maternitatea le reproşez inutilitatea, vidul. Mi-e necaz de femeile care nu-şi preţuiesc singurul avantaj: cel de-a crea viaţa. Sunt atâtea femei singure care-ar fi bucuroase să aibă cu cine face un copil.

Ileana Vulpescu în Arta conversaţiei
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară

Visător cu degetele-i lungi pătrunde vântul
printre ramuri şi pe fire de paianjen
cântă bietul ca pe-o harfă.

Albi pe fruntea ta-şi deschid subţirile pleoape
trandafirii,
fragezi ca fiorii unor tăinuite presimţiri,
tremurând de neastâmpărul ce-ţi joacă
viu şi cald în vine.

Lacomi şi flămânzi îmi strigă ochii,
veşnic nesătui ei strigă
după ochii tăi - scăpărătorii -
cari de luminoşi ce-ţi sunt, copilo,
nu văd niciodată umbre.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară

Visător cu degetele-i lungi pătrunde vântul
printre ramuri şi pe fire de paianjen
cântă bietul ca pe-o harfă.

Albi pe fruntea ta-şi deschid subţirile pleoape
trandafirii,
fragezi ca fiorii unor tăinuite presimţiri,
tremurând de neastâmpărul ce-ţi joacă
viu şi cald în vine.

Lacomi şi flămânzi îmi strigă ochii,
veşnic nesătui ei strigă
după ochii tăi - scăpărătorii -
-cari de luminoşi ce-ţi sunt, copilo,
nu văd niciodată umbre.

poezie celebră de Lucian Blaga din Poemele luminii (1919)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţea unei bune dimineţi

ieri azi şi dintotdeauna
mi-am legănat timpul în timpane
merg şi plâng merg şi râd
nu mai reuşesc decât
să gândesc liber

braţele picioarele şi trupul
strâng în ele dureri ciudate
uneori par a nu fi ale mele

ieri azi şi poate într-un mâine
gândind iubind
rostind în grai românesc
nevoile
mă voi naşte bucurie
într-un mugur de pom roditor

acum legăn frunzele amintirilor
printre gesturi precise sau nu
ridic tălpile fratelui meu

româneşte ne iubim româneşte
ne ascundem încruntarea
în faţa unei sorţi care îmi pare acum
un al patrulea frate ridicat de umbre
în acelaşi leagăn al unei clipe oarecare

acum şi mereu e noapte
pentru a putea rosti în orice clipă
frumuseţea unei bune dimineţi
a sufletelor noastre de fraţi

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elis

Perfectă e tăcerea acestei zile de aur.
Sub stejari vechi
Apari tu, Elis, odihnind, cu ochi rotunzi.

Albastrul lor reflectă somnul îndrăgostiţilor.
La gura ta
Au amuţit suspinele rozacee.

Seara pescarul trase plasa grea.
Un bun păstor
Îşi mână turma la marginea pădurii.
O! cât de drepte, Elis, sunt ale tale zile.

Încet se prelinge
Pe zidurile goale liniştea albaştrilor măslini,
Se stinge unui bătrân întunecat cânt.

O barcă de aur
Se leagănă, Elis, inima ta pe cerul singuratic.

Un cântec blând sună în pieptul tău
Seara,
Căci capul se scufundă în negre perne.

Un vânat albastru
Sângerează în tufişul de spini

Un copac maro se află acolo retras;
Fructele lui albastre au căzut.

Semne şi stele
Se scufundă uşor în al serii iaz.

S-a făcut iarnă după deal.

Porumbei albaştri
Beau noaptea sudoarea îngheţată
Care curge de pe cristalina frunte a lui Elis.

Mereu se aude
Vântul lui Dumnezeu pe negri pereţi.

Comentarii

Figura lui Elis apare la Trakl în mod explicit în două poezii, pe lângă în cea de care vorbim cât şi în "Pruncului Elis". Amândouă sunt incluse în volumul "Sebastian in în vis", care a apărut abia după moartea sa. În volum poezia "Elis" urmează direct după "Pruncului Elis".
Poemul "Pruncului Elis" a fost folosit de Trakl în prima parte a poeziei "Elis", în cea de a doua variantă (în trei variante. În cea de-a treia variantă "Elis" această primă parte a fost eliminată din nou. "Pruncului Elis" a fost scris în aprilie 1913 în castelul familiei von Ficker. "Elis" a fost scrisă în mai 1913 în Salzburg. Prin urmare, "Elis" poate fi citită ca o continuare a "Pruncului Elis" în cea de-a treia variantă.
Figura lui Elis reprezintă, probabil, persoana minerului Elis Fröbom, care a trăit în secolul al XVII-lea şi a cărei poveste a lui E. T. A. Hoffmann ("Minele la Falun", 1818) şi Hugo von Hofmannsthal ("Mina din Falun", 1906) au fost prelucrate literar. Elis Fröbom murit într-n accident minier şi a fost înmormântat în ziua nunţii sale. Zeci de ani mai târziu, s-a găsit cadavrul său intact, spune legenda. Mireasa lui, care a ajuns, între timp, o femeie în vârstă, este confruntată cu el ca tânăr.
La Trakl această reminiscenţă istorică, este totuşi, greu de recunoscut. În "Elis" găsim doar motivaţia timpului de aur, în care pare că nu există nici un om pe moarte, în prima parte.
Determinările rotunjimii liniştii domină şi ziua se pare că este, "ziua de aur", în sensul unei idile convenţionale. Cea de-a doua parte aduce dominaţia serii de toamnă spre debutul iernii.
După protejata "turmă la marginea pădurii" din prima parte, este prezentată mai apoi ca "Un vânat albastru/ care /Sângerează în tufişul de spini".
Idealizarea unei stări armonice originare, adesea asumată de Trakl (şi parţial desigur schiţată), este aceeaşi cu cea a lui Gottfried Benn1 ( "O, suntem precursorii noştri originari. / O bucată dintr-o mlaştină caldă" ) şi este aici distrusă: "Un vânat albastru / Sângerează în tufişul de spini". Aici este numită în mod clar iconografia lui Hristos, conceptul de interpretare a "vânatului ca figura mântuirii" ( din literatura din jurul anului 1900, în "Imagini endogene" faţă de poezia lui Gottfried Benn) care are un alt sens în contextul iconografic: "Mielul lui Dumnezeu". Acest lucru este abordat şi în cea de-a patra strofă din textul Trakl cu: "Pe zidurile goale liniştea albaştrilor măslini".
Merită să ne gândim şi dacă Trakl cu "Elis" nu abordează ideea unei figuri mitologice în fundal, cum ar fi Helios, de exemplu. Pentru această posibilă argumentaţie stau "Elis, odihnind, cu ochi rotunzi", "zile de aur", "o barcă de aur" care se leagănă pe cerul singuratic, care se scufundă seara şi "cristalina frunte".

NOTĂ

1 BENN, GOTTFRIED (1886 – 1956) – faimos poet şi esist german, medic. A fost nominalizat pentru Premiul Nobel pentru Literatură de cinci ori. A fost onorat cu Premiul Georg Buchner în 1951. A avut o mare influenţă asupra poeziei germane atît înainte de Primul Război Mondial (ca poet expresionist) cît şi după Al Doilea Război Mondial.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Problemele complexe cu care se confruntă acum America în urma practicii procreării nesăbuite ameninţă să scape rapid de sub control. Vedem pretutindeni că sărăcia şi familiile numeroase merg mână în mână. Devin cei mai numeroşi tocmai cei care sunt cel mai puţin adaptaţi pentru a duce rasa mai departe. Oamenii care nu îşi pot întreţine propriii copii sunt încurajaţi de Stat şi de Biserică să aibă familii numeroase. Mulţi dintre copiii astfel concepuţi sunt bolnavi sau slabi de minte, mulţi devin criminali. Povara susţinerii acestor tipuri indezirabile trebuie purtată de elementele sănătoase ale naţiunii. Fondurile care ar trebui folosite pentru creşterea standardului nostru de civilizaţie sunt deturnate către menţinerea unora care nu ar fi trebuit să se nască niciodată.

Margaret Sanger în Pivotul Civilizaţiilor (1922)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răcoare deja

nu mai ştiu când ai apărut
poate dintr-o rouă adusă de departe
dar ţin minte bine destinul
unor aripi
de fluturi de noapte

nu ştiu, nu ţin minte
dacă zorii sau paşii tăi
erau trecători
am învăţat doar
că iubirea loveşte ca glonţul
că drumul se opreşte în
ochii unei femei
uneori

nu mai cred în amoruri
nici vreme nu mai am
e răcoare deja
sunt nebun
totuşi aş vrea să ştiu
cu ardoare dacă m-ai iubit
sau am fost doar şoapta
lacrima
ori poate umbra ta

eşti prea departe de-acum
undeva mi-am atârnat armura
de un copac răscolit
de aramă
acum sunt ca vântul
uşor
ca acvila
pot privi liniştea ierbii
dintr-o parte
sau zborul adânc al păsărilor
de noapte

nu mai ştiu când ai apărut
doar o siluetă de ceară
mă întreabă palid
de foarte departe
- când începe viaţa totuşi
odată cu naşterea
cu iubirea
cu glonţul ce-aduce moartea?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!