Au urcat Parângul înconjuraţi de aburul efortului trupurilor lor vlăguite de lunga cărare pe Cârja, şchiopătând de pe vremea când vădana a sărit peste pârleaz ca să-l întâlnească pe starostele Lotrului care vămuia trecătorii până la Olt, frângându-şi piciorul, spărgându-şi Căpăţâna, rămânândi-i numele agăţat pe vărfurile din jur şi pe Cârja pe care se sprijinea. Chim a privit cu teamă un nor înepenit pe coasta Şureanului, dar un pui de baci i-a arătat acestuia toiagul strgând la el să-i lase păşunatul în linişte şi să nu se repeadă cu vreo ploaie plină de fulgere peste adâncimea văii că-l aşteaptă la bătaie de ciomege. Garofiţele albe îşi legănau boiurile suple peste împiestriţarea fraţilor pătaţi care se jurau făcând mătănii în faţa sfinţeniei Crucii pământului şi a celei a Sângelui Voinicului că nu are nicio vină pe conştiinţă ca să poarte stigmatele pe petalele imaculate. Turmele urcau spre cumpăna cerului ca să apuce să pască din seninul lui şi să se întoarcă având raze de soare între coarnele încovoiate, lăsând înapoi o urmă de lapte din ugerele pline ca trecătorii rătăciţi să aflr calea spre stâna stelelor şi a cometelor despletite, cu baciul străjer peste avuţia sa împotriva împotriva jivinelor ca Leul, Hidra, Triton, Ursele care s-ar dedulci la frăgezimea mioarelor."

Aurel Neron în Volumul "Coridorul", Cap. xv
Adăugat de Neron Aurel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste care?...

Peste care zi din viaţă, te-am găsit şi admirat
Pe ce faţă şi prefaţă, cartea, rost şi-a terminat?
Am citit-o prea în grabă, foile s-au petrecut
O poveste, colţ de viaţă, ne-a plăcut şi ne-a durut!

Peste care colţ de iarbă, te-am iubit într-un amurg
O durea ca niciodată, braţele care se scurg
Peste mine, peste tine, peste verde lipicios
Frământări aproape line, scurse de sus până jos?

Peste care amintire, să te-aşez, să te păstrez,
Peste care amăgire, peste care dulce crez?
Peste care gând în şoaptă, să te-alung sau să te chem
Peste care zi din viaţă, ai împrăştiat blestem?

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legături

Apă, munte, flori
culese cu mână de înger
şi arunncate-n vâltoarea vieţii,
vapoare, avioane, zbor de lilieci
şi de libelule albastre
ce se înaltă-n suflete aurii
care zboară spre infinit
curcubeu, Soare şi lacrimă divină
ce curge-n pajişte verde a vieţii
stralucind în vîltoarea neânsemnată a Terrei
piatra care poartă energia divină
aruncata-n slavile cerului
pe o ancoră din aur domnesc
ce se ascunde-n puterea Luminii
Soare, Soare, Soare peste tot Soare
apă, apă, apă peste tot apă
şi noi cei ce purtăm de toate
din bogăţiile cerului
şi ale Pământului.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziaristele (1)

În ziarul de astăzi e ploaie,
negură de gânduri.
Norii coloniali
deplâng insulele albite
sau albitee,
aşa cum ai zice: "lactee",
adică
"din lapte"; dar ce să faci(?)
atunci cu lipsa de coloană,
spre exemplu la florile de ziar
care sug vlaga luminii
peste zi, peste petale, peste culori;
sau la frunzele de hârtie, verde-vejtejit,
opalescent, din lumina asta
chioara de abjur...

Apoi dai pagină, auzind-o
în foşnetul obositor,
monoton, până ce de la atâtea
ploi peste globi şi orbite
nu mai poţi descoperi
de ce somnul planetelor
nu naşte doar zile senine...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A văzut-o cu ochii minţii pe liceana de 16 ani, năltuţă, cu frumuseţea bobocului care îşi înalţă boiul spre soare pentru a-i răpi o fărâmă de lumină şi căldură pentru ca, într-o dimineaţă senină să devină orhideia căreia el dorea să-i simtă parfumul, să-i sărute petalelw, să-i mângâie tulpina mlădie. Ea priveşte pe furiş poarta casei de alături, ştie că ochii lui au urmărit-o ca apoi să alerge ca s-o prindă din urmă şi să meargă împreună pe drumul pe care nu concep să-l străbată singuri. O perdea se mişcă la fereastra casei pe care ea a părăsit-o, nişte ochi o urmăresc cu părere de rău că nu pot vedea ce se petrece mai departe, dacă nu cumva mâinile lor se unesc sau se mângâie peste nişte sfinte limite. O vede pe studenţa care este acum floare împlinită Ea răspândeşte în juru-i surâs şi voie bună pe care nu vrea să le dăruiască altcuiva decât tânărului pe care ştie că o iubeşte. Ei nu socotesc că viitorul îi aşteaptă, ci trebuie să iasă în întâmpinarea lui, să şi-l apropie. Perdeaua de la ferestră se mişcă, nişte priviri se pierd în zădărnicie. Ei îşi unesc mâinile, s-au învăluit unul pe celălalt în culoarea ochilor lor şi simt că au un singur sugflet." Vino din Liban mireasă" îi cântă el. Mireasa lui e mai frumoasă şi mai înţeleaptă decât strălucitoarea biblică. Este mireasa lui.

Neron Aurel în Romanul "Generaţiile", capitolul Xi (august 2020)
Adăugat de Neron Aurel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsări rătăcite

Era, în aer, o chemare nouă,
Iar sângele-a răspuns, a fremătat,
Şi zborul lor, pornit neaşteptat,
Le-a înălţat spre ceruri pe-amândouă.

Zburau alături peste-o lume care
Abia se mai zărea de peste nori,
Se mai strigau discret când, uneori,
Nu se vedeau pe-a cerului cărare.

A fost ca într-un vis, când o furtună
I-a abătut din liniştitul zbor,
I-a despărţit şi-a vrut să îi răpună.

În drumul devenit rătăcitor,
Sub soare sau sub razele de lună,
S-au îndreptat, stingher, spre cuibul lor.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stelele care nu pier

Năvăleşte toamna-n ceruri,
Ploi rotunde se abat
Când zoreşte sus, în zare,
Vântul peste vârf de brad.

Suflete-n adunătură
Curăţă crengi impregnate
De rugina adunată
Peste rugăciuni în sate.

Piatra prinde promoroacă
Peste lumânarea ei,
Semnele adună-n mine
Greieri negri mititei.

Vor cânta în toamna-n care
Eu voi năvăli spre cer
Lăsând tinei doar lumina
Stelelor care nu pier.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am înţeles păcatul ce apasă peste casa mea

Am înţeles păcatul ce apasă peste casa mea
ca un muşchi strămoşesc.
O, de ce am tălmăcit vremea şi zodiile
altfel decât baba ce-şi topeşte cânepa în baltă?
De ce am dorit alt zâmbet decât al pietrarului
ce scapără scântei în margine de drum?
De ce am râvnit altă menire
în lumea celor şapte zile
decât clopotarul ce petrece morţii la cer?
Dă-mi mâna ta, trecătorule, şi tu care mergi,
şi tu care vii.
Toate turmele pământului au aureole sfinte
peste capetele lor.
Astfel mă iubesc de-acum:
unul între mulţi,
şi mă scutur de mine însumi
ca un câne ce-a ieşit dintr-un râu blestemat.
Sângele meu vreau să curgă pe scocurile lumii
să-nvârtă rotile
în mori cereşti.

Sunt tremur de fericire:
ziua întreagă deasupra mea
puterile păsăreşti au arătat în triunghiuri
spre ţinte luminoase.

poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1923)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între pământ şi păcat

După colţ ochii se desprind din aripi de păsări,
Gâtul se face furcă la cumpăna fântânii,
Mi-e dor să răscolesc nisipul amintirii,
Urma merge în patru labe s-o sfâşie căinii.

Trupul se face movilă ascunsă sub flori,
Parfumul lor adoarme petrecerea ielelor,
În legalitatea transferurilor de informaţii
Ies poemele transcrise din zodia stelelor.

Tu pui păsările noaptea s-o cuprindă,
Eu visez pe-o pernă din pietre şi spini,
Răsăritul încolţeşte copacul dorinţei
Să prindă la colţ felina-n dinţi cu străini.

Cumpăna se-ndoaie, fântâna ceru-l cuprinde,
Am durerea plăcerii să-ntreb trecătorii:
Peste a câta noapte voi înşela lumina
Între pământ şi păcat, unde mor peţitorii?

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, ce minunăţie. Abia ieşită din uşa cabanei munţii m-au îmbrăţişat. Un uriaş amfiteatru de turnuri verticali m-au prins în hora lor. Da, aceştia sunt munţi adevăraţi cu pereţi prăvăliţi peste brâne suspendate, cu streşini aninate de creste, cu jnepeni albaştri care se caţără pe pereţii argintii, cu piscuri străpungând cerul de un smarald strălucitor. Iar acolo, unde soarele şi-a înălţat creştetul de după Padina Crucii, el a revărsat aur topit peste pădurea de pini, peste stânci de crital, peste meterezele cetăţii unde trona Omul - domnitorul incontestabil al acestor tărâmuri. Dincolo, iluminat de răsărit, mi s-a recomandat preaplecatul spătar al curţii domneşti, Bucşoiul.

Aurel Neron în Volumul "Muntele şi iubirea", Capitolul al doilea.
Adăugat de Neron Aurel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul cerului

Dumnezeu ne-a dăruit
Fiul Lui, din trupul Lui,
Împărat peste pământ,
Împăratul cerului.

Tu, Marie, Sfânta noastră,
Bucuria omenirii,
L-ai purtat în trup şi lapte
I-ai dat din sânul iubirii.

L-ai crescut, până pe cruce
Fost-a, Domnul, răstignit,
Să ne scoată din mocirla
Unde ne-am împotmolit.

Acum, Pururea Fecioară
Din icoane lăcrimează
Coroniţe de lumină
Peste lumea ce-o urmează.

El, Hristos, o ia de mână
Şi către Domnul o poartă,
Noi cu bucurii în suflet
Îi urmăm calea cea dreaptă,

Domnul, Domn, ne-a dăruit
Fiul Lui, din trupul Lui,
Împărat peste pământ,
Împăratul cerului!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Esenin

în viaţa anterioară
purtam o căciulă mare
cu urechi pentru că
trăiam undeva unde
era foarte frig

eram un mujic trist şi sărac
care muncea din greu
pe pământurile Mamei Rusia şi
aveam mâinile pline de
bătături de la coarnele
plugului

cred că
într-o zi
de acolo
din imensitatea glodului
l-am zărit pe Esenin
trecând
ca un boier
într-o trăsură
însoţit de o doamnă
frumoasă de care era
îndrăgostit

atât îmi amintesc
din acea viaţă în care
pentru o clipă
eu – mujicul
am invidiat Poetul
care trecea privind
peste noi
aşa cum priveşti
un lan de grâu
peste spice

tentativă de suicid

mi-am dus
de mai multe ori
sufletul pe marginea prăpastiei
şi am vrut să-i dau brânci
dar
de fiecare dată
a plâns şi m-a implorat
şi mi s-a agăţat cu disperare
de trup
să nu îl arunc

la noapte
târziu
după o seară de beţie
când va avea vigilenţa scăzută
o să încerc din nou

închisoarea

în închisoarea trupului meu
e cald şi bine

zăbrelele sunt subţiri şi moi
şi îmi permit evadarea
în orice clipă
iar gardienilor
le-am dat liber de mult

dar nu am de gând să evadez
pentru că îmi place să ascult
inima cum bate
tic-tac
tic-tac
până i s-o termina bateria

altă dimensiune

am vrut să trec în altă dimensiune –
aceea a fiinţei electrice care face naveta
între catod şi anod

dar nu mă puteam desprinde de
staţia de autobuz în care
te-am aşteptat

şi nici trenul
pe care voiam să-l îmbrăţişez
nu a venit

vremea fugii

nu-ţi mai împinge trupul spre
desfătări lumeşti! –
va veni vremea mlaştinii
va veni vremea fugii de cel ce ai fost
iar goliciunile trupurilor
nu ţi se vor mai părea frumoase!

întinde-te pe iarbă şi aşteaptă...
focul cărnii tale se va domoli şi
vei cunoaşte liniştea

atunci ispita va depune armele
şi te va lăsa să te odihneşti puţin
ca să nu mori prea obosit

poezie de Emilian Mirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Euforie de primăvară

dansez cu fluturii la firul ierbii
şi peste tot miroase-a primăvară
în poieniţa verde zburdă cerbii
şi garofiţele au înflorit iară.

vântul se îmbată în parfum de liliac
izvoarele susură prin văi înflorite
acesta-i anotimpul care mi-e pe plac
când toate naturile zâmbesc fericite.

florile de castan par lumânări aprinse
se înalţă spre cer pline de candoare
şi gânduri aleargă spre zări necuprinse
să simtă mângâierea razelor de soare.

florile de măr ning duios peste vise
poezia dragostei capătă amploare.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singura identitate posibilă

Vreau să cred
că durerile facerii mele
n-au lăsat nicio cicatrice
pe culoarea prea albă
din părul mamei
ştiu cu precizie ora în care
patul
înghesuit lângă horn
aduna coşmarurile
de peste noapte
în cuvântul
rugăciune
liniştea neagră
intra sub piele
şi sorbea cu sete
din transpiraţia aţipită
între buze
zvâcnirea fără atingere
dintre mâinile întinse
spre emoţia mamei
înainta spre picioarele sale
îngăduitoare de taină
cârpiţi de noapte
ochii adormeau
pe liniştea întreruptă
la fiecare câteva secunde
până când
cu frica amorţită pe imagine
îşi umezi buzele
în rana amprentei din numele
ce urma
să-l poarte un copil,-
singura identitate posibilă

la telejurnal se anunţa furtună
... dar cerul cârpise rana
cu o stea.

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa

I

Din soare,
Ca pe gura unei amfore prea plină,
Răsturnată
De pe-un umăr gingaş de virgină,
Dimineaţa
Toarnă din belşug lumină
Peste valea toată.

Şi natura-n pripă deşteptată,
Parcă poartă pleoape ameţite
De lumina ce-a venit deodată,
Peste dealurile adormite.

Jos în vale,
Văl subţire se adună
Dintr-un praf ce-a cărunţit în noapte,
Din tot praful străveziu de lună
Ce-a căzut pe grâurile coapte.

Nouraşi de ceaţă străvezie
Peste care, alb, seninul cerne:
Parcă-nsamnă nişte albe perne
Pe un pat nestrâns care-ntârzie.

Peste satul încă adormit
Şi pe valea iazului cu stuf,
Fumul dimineţii liniştit
Se aşază moale ca un puf.

Şi prin vălul scânteierii roze
Nu te poţi uita la răsărit;
E-acolo ceva nedefinit,
E cascada unei nebuloze.

II

Şi Dimineaţa,
Stând încă în genunchi
Cu fruntea-i albă ridicată-n zare,
Ca pe gura unei amfore,
Din soare,
Toarnă din belşug lumină,
Mănunchi după mănunchi.

Şi Dimineaţa,
Înseninăndu-şi, de răcoare, faţa,
Cu părul ei de aur, despletit,
Ridică amfora ei plină
Tot mai sus, -
Şi-acum în picioare
Pe zarea de la răsărit
Toarnă mereu din soare
Până ce moare,
Cu faţa la apus.

poezie celebră de Demostene Botez din Floarea pământului (1920)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie de sfârşit...

Bogdaproste şade că să vină
Întuneric peste zi lumină
Lună peste soare arzător
Ce mai pleacă lumea în decor...

Stele peste razele rebele
Ultimă suflare peste cele
Ce adânc se-întunecă şi zbor
Infinit lipsit de viitor...

Norii peste cer cer înseninat
Licărire cu.... ultimul plecat
Plâng şi se revarsă-n voia lor
Lacrimi în amonte de izvor...

Ceaţă peste limpezirea-n zare
Fumul de tămâie lumânare
Ce frumos aduse-s din topor
Între verbul a trăi şi mor!...

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geografie

Trupeşă deşi copil
toată curbe îmbinate,
genele-nchid tremurate
pe desenul tău subtil.
Te-aş asemui, nebună
cum te văd, cu plinul glob
peste care cade zob
când de soare, când de lună.
Brâu bogat lucind ca pana
cu agate şi smaralde -
Malta, Cipru-n ape calde -
mijlocu-ţi, Mediterana.
Cârlionţii peste salbe
de la tâmple-n râs de soare
când se zbat par călătoare
gheţuri din fiorduri albe.
Iară şoldul, cum eşti scundă,
împlinitu-s-a precum
vasele-ocolesc în drum
coasta Africii, rotundă.
Şi picioruşele albe se scurg
ca râuri spre sudul sidefat
sub îmbinarea cărora se zbat
eternele timpuri ce curg.

poezie de Fe­lix Aderca din Murmurul cuvintelor, Rime graţioase (1971)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad perseide

Cad perseidele din cer,
Pe un Pământ în agonie,
De unde vin e un mister,
Spre ce zări zboară nu se ştie...

Cad perseide peste tot,
Peste iubire, peste ură,
Peste bunic, peste nepot,
Peste îngheţ, peste căldură...

Şi-or mai cădea steluţe mii,
Căci Universu-i generos,
Din ale cerului tării,
De sus se prăvălesc în jos,

Dar ca şi visele deşarte,
Chiar de trudesc pe drumul lung,
De fericire nu au parte,
Mereu la ţintă nu ajung...

Cad perseidele din cer,
Pe un Pământ în agonie,
De unde vin e un mister,
Spre ce zări zboară, nu se ştie...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de obcină

În liniştea Agapiei, blajină

Întinsă peste brazi şi stei

Ascult părinte Dosoftei

Cântarea ta care suspină

Rămasă de la bunii mei.

Plînsul Moldovei îşi anină

De cetină ciorchinii grei

În limba noastră de obcină

Făcînd din cetină condei,

Din lacrimi călimară plină.

Simţim amara rădăcină

Prin care ne-am legat toţi cei

Întru credinţă-nvăţăcei

La judecata ce-o să vină

Căci nu mai plâng ca-deobicei.

Din slava ta grădină preţioasă

Şi eu mă-ntorc ca o albină

La pământescu ei ştiubei.

Şi-n loc de plâns mă-ndrept-ehei

Spre vremea care stă să vină.

Vreme durată cu temei

Spre care ridica-te-vei

Tu însu-ţi faguri de lumină

Şi-n care psalmi toţi se-nchină

Moldovei şi dreptăţii ei!

poezie celebră de Ştefan Ciubotăraşu din Mănăstirea Agapia, 1957
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câmpii la lăsarea serii

Câmpii la lăsarea serii, peste care trenuri aleargă,
Şosele spălate de ploaie pe care aleargă automobile cenuşii,
Poduri peste ape tulburi, conducte de ţiţei şi de gaz metan,
Linii electrice peste lanuri de cartofi, peste hectare de grâne,
Internetul prin care vocea ta vine de la mare distanţă,
Prin sateliţi, prin stratosferă, prin ceaţă.
Te-aş ţine în căuşul palmei, iar cu cealaltă te-aş mângâia,
Într-un leagăn de ierburi mirositoare te-aş ţine toată ziua
Şi ţi-aş cânta să adormi. Un cort de raze aş înălţa pentru tine
Lângă lacul de munte. Dacă te-aş pierde, aş merge mii de leghe,
Aş întreba din om în om şi până la urmă te-aş găsi.
Căci eu am fost născut să te întâlnesc,
Eu am fost făcut să strig numele tău în toate zările,
Să îl afle mulţimile. Pentru că tu eşti floarea de tamarin,
Tu eşti vânticelul de aprilie care adie dimineaţa,
Tu eşti soarele de amiază care mângâie şirul de chiparoşi,
Tu eşti marea în crepuscul, când toate ţărmurile se auresc,
Tu eşti aburul nopţii care îmbracă lucrurile. Tu eşti minunea,
Tu eşti flacăra, tu eşti dogoarea, tu eşti sângele,
Aleluia, tu eşti cea mai frumoasă!

poezie de Mircea Florin Şandru din Ca silabele unui mare pian (2011)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

De ce nu putem oare
uita clipele trecutului?
Care ne aminteşte
că am fost cândva
pe aripi de vânt.
Zburând
peste oceanul dorinţelor noastre.
peste visuri şi albastrele astre.
peste văile frământărilor
şi peste culmile idealurilor
Ce ne inalţau in noapte
Visând că undeva departe
ne aflam deasupra stelelor?
De ce nu putem oare uita
Clipele de iubire,
de durere,
de alint,
de tristeţi
şi suferinţi?
De ce oare nu putem uita
fiorul ce ne-nvaluia
când adolescenţi fiind
ne temeam şi ne ruşinam,
să gândim
şi să simţim
că iubim?
De ce oare
domnea teama peste noi
să lasam libertatea cuvintelor
să zboare,
şi a versurilor pline de candoare
ce făcea inima să se inalţe
ca un porumbel
in inaltul cerului?
Oare ce înseama acest tumult
al trăirilor sufletesti?
Care copii fiind aşteptam
cu iubire
şi tandreţe
să apară zorile dimineţii.
Să ne vedem,
să ne-ntalnim
şi pe ascuns
să ne privim?
Cât amintirile trecutului
domneşte peste noi
vom fi supusi visării
si trădării
amintindu-ne
de dragostea neâmpărtăşită
din vremea
când eram copii.

poezie de Ligia-Gabriela Janik (7 iunie 2013)
Adăugat de Ligia-Gabriela Janik
Comentează! | Votează! | Copiază!