Jumătatea mării

Trăieşte-acolo, la Poarta Nordului, o nevastă,
O nevastă avută, cu multă stare;
Ea prăseşte-o rasă de bărbaţi hoinari
Pe care-i împrăştie pe mare.

Şi unii-s pierduţi în depărtări pe ape-adânci,
Şi unii-s lângă ţărm daţi dispăruţi,
Şi nevasta trudită primeşte necontenit veşti rele
Şi trimite alţi fii pe mări, mereu mai mulţi.

Deşi nevasta avea poartă şi unelte bune,
Ogradă, casă mare, şură şi hambar,
Dorea să-şi vadă fii secerând holdele mării,
Deşi ştia că-i vorba de un jug amar.

Dorea ca feciorii ei să are un ogor de ape,
Stăpânind călări toţi armăsarii fricii;
Şi unii dintre ei arar reveneau acasă
De pe mările îndepărtate, pline de capricii.

Fii acelei neveste bune se-ntorceau acasă
Cu mai nimic în mâinile marcate de bătături şi cute,
Doar cu poveşti despre nişte bărbaţi între bărbaţi
În ţinuturi noi, necunoscute;

Cu credinţa unor oameni înfrăţiţi cu-alţi oameni
Prin ceva mai mult decât respiraţia unei vagi emoţii
Şi cu nişte ochi care citesc cu ochii altor oameni
În cărţile larg deschise ale morţii.

Sunt bogaţi, ei sunt bogaţi în minunile văzute,
Dar săraci după ale celor de pe uscat cutume;
Şi orice-au agonisit iscodind întinderi vaste
Ei vând pentru-a mai cunoaşte înc-o lume.

Căci dacă pierd în faţa unei vieţi anoste
Sau câştigă urmând fără niciun echivoc
Impulsul inimii, ei spun totul nevestei obosite
Care dă din cap şi-i aprobă stând lângă foc.

Căminul ei este deschis oricăror adieri de vânt
Care steluţe de cenuşă albă, mii, susţin;
Maree după maree, iar între maree
Fii ei pleacă şi revin.

(Pleacă cu mare voioşie, dornici să ia-n piept
Toate riscurile unor drumuri fără urme,
Aşteptând împăcaţi sosirea orelor de cart,
Şi căldura flăcărilor din această lume);

Şi unii se-ntorc când lumina picură-n amurg,
Şi alţii-n câte un vis treaz, pe nepusă masă,
Căci ea aude paşii unor umbre care cad
Şi care călăresc căpriorii de pe casă.

Acasă... ei revin acasă din fel de fel de porturi,
Viii şi morţii deopotrivă, cu plete negre sau cărunte,
Fiii nevestei bune se-ntorc mereu acasă
Pentru a fi binecuvântaţi şi sărutaţi de ea pe frunte!

poezie clasică de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patru cântece din Dunhuang

Melodie: "Dorinţa eternă"

1.
Era un trecător pe partea dinspre apus a râului,
bogat şi reputat cum puţini sunt pe lumea asta.
Toate zilele petrecea în oraşe de purpură
... dansând şi cântând.
Cupa era umplută iarăşi şi iarăşi, până când cădea beat;
trăia uşor, golind mereu cupele de aur,
încercând mereu savorile zilei, urmărind plăceri–
Unii oameni sunt prea bogaţi şi nu se mai întorc niciodată acasă.

2.
Era un trecător pe partea dinspre apus a râului,
numai el ştia ce singurătate vastă trăia;
obrazul îi era acoperit de murdărie şi de praf,
ceilalţi îl înşelau în fiecare zi.
În fiecare dimineaţă stătea în partea de apus a pieţei;
din cauza vântului lacrimile îi curgeu şiroaie pe obraji.
Ȋi era dor de casa lui aflată departe, departe de tot–
Unii oameni sunt prea săraci şi nu se mai întorc niciodată acasă.

3.
Era un trecător pe partea dinspre apus a râului,
bolnav, aproape de moarte.
Totuşi, se încăpăţâna să reziste, aşteptând veşti,
deşi cu trecerea timpului devenise evident că trebuie să plece.
Sătenii l-au târât la marginea drumului dinspre apus,
i-au prins de trup o etichetă pe care îi era scris numele;
tatăl şi mama lui nu mai ştiau nimic despre el–
Unii oameni mor şi nu se mai întorc niciodată acasă.

Melodie: "Gaiţa pe ramură"

4.
Nu mai pot răbda gaiţa şi toate poveştile ei extravagante!
Îmi aduce veşti bune, dar niciodată nu vine şi cu dovezi.
Zilele astea, când va zbura prin preajmă, o voi prinde
şi-o voi închide într-o colivie aurită, punând capăt clevetirilor!
Am venit la ea cu cele mai bune intenţii, dându-i veşti de bun augur–
cine s-ar fi gândit că mă va închide într-o colivie de aur?
Singura mea speranţă e că soţul ei mercenar se va întoarce curând acasă,
iar ea va deschide colivia şi mă va lăsa liberă să zbor către norii cei albaştri.

poezie de autor necunoscut/anonim, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hesperidele

Dincolo de hotarele lumii noastre,
Rotund spălată de mări galeşe, clipocind placide,
Unde aripile Vântului se odihnesc pe ape-albastre,
Strămoşii noştri visau nimfele Hesperide.

Veac după veac, nave cu bărbaţi îndrăzneţi la bord
Porneau în căutarea-acelor Insule Binecuvântate;
Deşi furtuni turbate le derivau spre sud sau nord,
Năzuiau mereu spre vest, cu etravele-n val înşurubate.

Cer după cer lăsau în urma lor, fără semn c-ar obosi,
Acei bărbaţi bărboşi, puternici, mareelor tovarăşi,
Până când, tot căutând ceea ce nu puteau găsi,
Făceau rondoul şi se-ntorceau acasă iarăşi.

Rătăcitor şi fără de folos prin timp şi vreme,
Mereu lângă catarg, în goană pe-ale oceanelor coline,
M-am petrecut prin această lume, făr-a mă teme,
Pentru-a mă descoperi,-n sfârşit, pe mine.

poezie de Harry Kemp din Cântece şi balade marinăreşti, publicată de Brentano's, New York, 1920, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adeseori văd săraci care sunt bogaţi şi bogaţi care-s săraci, bărbaţi care sunt femei şi femei care sunt bărbaţi, înţelepţi nebuni şi oameni fără de carte înţelepţi.

citat clasic din Sfântul Ioan Gură de Aur
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În iubire

Unii spun, dar nu fac.
Alţii fac, dar nu spun.
Mulţi vorbesc, însă tac.
Care-i rău? Care-i bun?

Unii pleacă prea mult.
Alţii vin prea puţin.
Eu pe care-i ascult?
Cei ce pleacă? Ce vin?

Foarte mulţi trecători
Şi destui care stau.
Unii-s raze prin nori,
Ceilalţi ploaie îţi dau.

Cum alegi între ei?
Care oare sunt buni?
Cum să ştii ce mai vrei?
Cum să faci să-i aduni?

Tu încerci să le-arăţi
Că la mijloc poţi fi.
Îi iubeşti chiar pe toţi
Şi-n iubire vei fi.

poezie de Adi Conţu (24 iulie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Sărbători revin acasă

Ca nişte păsări călătoare
Se-ntorc românii iar acasă,
Departe, doru-i greu şi doare,
Iubirea de ai lor i-apasă.

Ce scurtă-i clipa revederii,
Cum bate inima de tare!...
Copii, bunici, surori şi verii
Ar sta mai mult cu fiecare.

Ce bine mai era odată
Aici, în glia lor frumoasă,
Ce-aşteaptă să se-ntoarcă-ndată,
Urare dând din casă-n casă!

În ţări străine se-ntorc iară
Românii cei plecaţi pe-afară
Iar doina de odinioară
Le-o plânge-n vers dorul de ţară.

Ca nişte păsări călătoare
Ne vin românii iar acasă
Departe doru-i greu şi doare
Iubirea de ai lor i-apasă...

poezie de Gabriela Genţiana Groza (1 ianuarie 2023)
Adăugat de GabrielaGenţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi s-a spus că eram un copil aproape grav, deşi plin de toate naivităţile acelei vârste. Mama mea mă iubea cu toată puterea unei naturi concentrate şi a unei vieţi care fusese tristă. Mi s-a spus că era o femeie înaltă, tăcută şi frumoasă. Ea suferise mult, căci multă vreme luptase cu cea mai grozavă sărăcie, lucrând zile şi săptămâni la o cuscutură, pentru care lua câţiva lei, căci bunica mea rămăsese fără mijloace. Numai mai târziu începu să aducă acasă ceva un frate al ei. Eu n-o ţin minte cum era la faţă, decât foarte vag. Am mai mult o impresie nelămurită despre fiinţa ei, despre esenţa ei sufletească, despre ceva cald şi lipit cu patimă de copilul acela, care azi sunt eu. Dar această impresie nelămurită a mea, adăugată cu cele ce am auzit despre ea, au alcătuit în mintea mea o fiinţă vie, pe care o văd: o fată tânără. Ea a murit la vârsta de 31 de ani, şi o văd ca o fată. Mama mea, acum când eu am 40 de ani, când sunt mai bătrân decât ea, îmi apare într-un chip foarte curios, pe care e greu să-l exprim. Mama mea este mai tânără decât mine.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În spatele cortinei

Este totul atât de mut,
Deşi lumea mă surzeşte,
Gălăgia se loveşte-n scut,
Şi doar pustiul îmi vorbeşte.

Mii de umbre "mă găsesc"
Şi mult prea impropriu spus,
Deoarece mereu se rătăcesc,
Sau dispar când soarele-i apus.

Ca un actor în teatrul societăţii,
Îmi spun replicile învăţate de acasă,
Şi când cade cortina singurătăţii,
Se înghesuie la uşa toţi să iasă.

Şi rămân tot singur...
După aplauze reci de spectator,
Care pleacă atât de sigur,
Că el l-a înţeles pe autor.

Sunt auzit poate de sute,
Şi mulţi ochi încă mă privesc,
Din păcate vocile-s mute,
Nimeni nu răspunde când vorbesc.

Sunt de nimic prea plin,
Şi tot odată mult prea gol,
Am gustat cam mult pelin,
Şi gândurile au făcut un carambol.

Îmi mint zilnic oglinda,
Şi îi spun că pustiu-i dus,
Dar mi s-a spart de mult clepsidra,
Căci timpul vine dar eu nu-s.

Astăzi să zâmbesc nu vreau,
Şi o să mă întrebe ce s-a întâmplat,
Doar credeau că mă cunoşteau,
Când derapat sunt doar adevărat.

Mare o să le mai fie surpriza,
Căci vor crede că m-am schimbat,
Spre fericire eu n-am avut viza,
Mereu am fost aşa niciodată n-am plecat.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (9 noiembrie 2020)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem în ţara din care Caragiale a fugit exasperat, ţara în care Eminescu şi-a pierdut minţile, ţara care a refuzat, iresponsabil, oferta lui Brâncuşi la bătrâneţe: aceea de a-şi lăsa întreaga operă compatrioţilor săi. Ţara care şi-a omorât elitele în puşcărie, ţara în care n-au mai vrut să se întoarcă Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, George Enescu. Ţara din care pleacă, mereu, tineri excepţionali, şi nu doar să se căpătuiască, ţara care furnizează Europei milioane de muncitori cu ziua, prost utilizaţi şi prost plătiţi la ei acasă. Nu pot decât să sper că, sub această pojghiţă de mizerie, există şi o altă ţară, ţara unor oameni cuviincioşi şi cinstiţi, ţara celor ce ştiu să se respecte între ei şi să nu se lase manipulaţi de câteva trupe barbare de oameni stricaţi şi stricători de suflete.

citat din Andrei Pleşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

■Actualizarea unor practici cunoscute. Ce fel de "oameni" [bărbaţi şi femei] pătrund în organizaţiile Mafiei, dar şi a unor divizii, direcţii ale serviciilor secrete prin selecţii draconice, inumane?■
■"Probă eliminatorie pentru a lucra în serviciile secrete şi în Mafia: fiecărui candidat i se cere să-şi aleagă un câine de rasă şi să-l îngrijească vreme de o lună, concomitent îndeplinind alte sarcini în specialitate. După o lună de zile, individual fiecare candidat se prezintă în faţa unei comisii de selecţie, împreună cu credinciosul câine, de care se ataşease, firesc. Şi cu toate acestea! Li se înmânează un pistol care poate avea, de cele mai multe ori, cartuşe reale sau gloanţe oarbe, rar. Instructorii galonaţi le ordonă: "Trage în el, fără milă!". Unii competitori, bărbaţi şi femei, execută mortal foc de tragere asupra credinciosului câine. Au trecut selecţia, prin urmare devin membrii activi ai serviciilor secrete sau ai mafiei. Acesta este tipul de individ care "apără" legea, statul democratic, drepturile şi libertăţile cetăţeneşti. Ceilalţi sunt declaraţi "înapţi" şi părăsesc demn, umanist cazarma."■
☆Adrian Ibiş

Adrian Ibiş în Cartea "Intelligence. Studii de securitate", Editura Pansofia, 2012 (2012)
Adăugat de Adrian Ibiş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Băiatul meu, Jack

"Ai veşti de la băiatul meu Jack?"
Nu la mareea asta.
"Când crezi că se va întoarce? Zilele tot trec."
Nu cu vântul ăsta, nu cu mareea asta.

"A mai auzit de el vreo vorbă careva?"
Nu la mareea asta.
Tot ce-i îngropat de ape-anevoie mai poate înota,
Nu cu vântul ăsta, nu cu mareea asta.

"O, Doamne, când îşi va afla alinarea o inimă amară?"
Nu la mareea asta,
Nu la mareele care vin după asta –
Dar rămâi cu mângâierea că nu şi-a făcut neamul de ocară –

Nicio şoaptă dinspre-acel vânt, dinspre-acea maree.
Aşa că înalţă-ţi fruntea, semeaţă –
La mareea asta
Şi la fiecare maree viitoare aidoma cu asta;
Pentru că pe fiul căruia i-ai dat viaţă
L-ai dăruit acelui vânt, acelei perpetue maree.

poezie clasică de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul cel mai mic

Odată o pildă Domnul nostru-a spus
C-un om bogat ce avea doi fii
Dar fiul cel mai mic s-a dus
Să bată-n lumea mare doar câmpii

Iar fiul cel mai mare la casa părintească
Rămas-a să lucreze pe-al tatălui ogor
Cu muncă şi cu sârg viaţa să-şi trăiască
Acasă dar clădindu-şi prin muncă-un viitor

Şi fiul cel mai mic averea şi-a pierdut
Cu fetele stricate şi oamenii cei răi
Sărac curând ajunse şi-un om necunoscut
Căci a călcat porunca — de la părinţii săi

Şi-a fost lovit amar de atâta sărăcie
Căci el ajunse la porci îngrijitor
Chiar el ce-odată avese — atâta bogăţie
În zdrenţe ajunsese ca orice cerşitor

Însă prin neagra noapte un glas el auzi
Întoarce-te acasă căci tatăl tău te aşteaptă
Şi el la sânul lui din nou te va primi
Căci el e atât bun — şi tatăl tău te iartă

Şi iată dar băiatul spre casă a plecat
Iar tatălui îi spuse ceva — că fiu-i se va-ntoarce
Şi tatăl lui nerăbdător mereu l-a aşteptat
Acasă dar voind ca să-l primească-n pace

Când iată dar pe drum venea din depărtare
Un chip necunoscut — creştea şi tot creştea
Când tatăl îl aştepta cu atâta nerăbdare
Căci pe băiatul lui acasă din inimă-l voia

Şi iată chipu acela mai mare şi mai mare
Cine-o fi oare — or" n-o fi chiar băiatul meu
E el — şi se avântă deodată-n alergare
Şi-n braţe îl cuprinse chiar pe băiatul său

O fiul meu o fiul meu — ce mare bucurie
Iar să te revăd acasă c-ai venit
O să te îmbrac ca fiu şi-o să-ţi dărui o mantie
O fiul meu — o fiul meu iubit

Eu nu sunt vrednic ca numele să-ţi port
Şoptise fiul cel mai mic cu atâta întristare
Dar tu eşti fiul meu şi eu îţi dărui tot
Căci dragostea mă arde cu atâta frământare

Aduceţi haina cea mai bună pentru al meu băiat
Şi puneţi-i inelu-n deget căci astăzi îl primesc
Se-ntoarce fiul meu acasă şi atât m-a bucurat
Căci dorul azi mă face mai mult să îl iubesc

A fost pierdut — dar s-a găsit şi iată-l lângă mine
S-a-ntors băiatul meu acasă şi eu în sărbătoare
Iarăşi îl primesc căci nu e orişicine
E mare bucuria — o vai e atât de mare

Dar fiu ce rămase acasă — rămăsese-n curte
Nu vrea să intre-n casă căci tatăl l-a primit
Pe fiul cel mai tânăr ce nu voi s-asculte
Şi-averea lui întregă el şi-a prăpădit

Doi oameni iată — în faţă ni se arată
Fiul cel mai mare în casă ce-a rămas
Dar inima lui crudă pe fratele nu-l iartă
Şi nu-l mai vrea în casă nici măcar un popas

Şi fiul cel mai mic ce-acum el s-a întors
Din nou la tatăl său şi care l-a crescut
Dar nu mai vrea nimic căci iată e pe dos
Ştie că averea — praf el a făcut

Eu văd în fiul cel mai mare — îl văd pe Israel
Iar fiul rătăcit — neamurile care
Îşi văd distrusă viaţa şi-l vor pe-al vieţii Miel
Căci vor ca să se scape de moarte şi pierzare

Fiul cel mai mic la tatăl s-a întors
Şi astfel fu găsit din plin de tatăl său
Dar fiul cel mai mare era neserios
Deşi era acasă — era în sine rău

El nu vedea iubirea şi n-o înţelegea
Trăind dar în belşug şi fără suferinţă
Tot că-i aparţine lui — însuşi el vedea
Şi nu-i păsa nicicum de-a fratelui fiinţă

El nu privea prin Duhul ci numai doar prin fire
Vroind să aibă totul vroia numai avere
Cum fratele mai mic odată în neştire
Aşa gândi odată firea doar cum cere

Tatăl Cel din ceruri vrea să ne desprindă
De tot ce avem aicea averi şi chiar comori
În El să ne încredem viaţa-ni să depindă
De-a Sale slăvi din ceruri — şi nu de-ai firii zori

Şi nu dar de pământ de bunuri şi averi
Ci doar de Fiul Lui Isus — pe veci să fim legaţi
Căci El este Lumina ce ne-a adus de nicăieri
Şi ne-a luat cu Sine să-i fim pururea fraţi
31-10-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe pământ avem de toate

Timpul vieţii ni-i scurt
Hai sa-l facem curat
Trăiesc unii din furt
Alţi doar din ce au dat
Sunt săraci şi bogaţi
Laşi scuipă pe bravi
Voi ce-n lună zburaţi
Până la cer va urcaţi
Pe spinări de noi... sclavi.

REFREN
Pe pământ avem de toate
Şi mai bune si mai rele,
bune - rele
Şi închisori si libertate
Şi am putea, şi nu se poate
Şi noroi şi stelei

Voi ce-n lună plecaţi
Cu ale noastre izbânzi
Nu uitaţi ca aveţi fraţi
Pe planetă flamanzi
Pâinea lor o mâncaţi
Printre stele zburând
Voi degeaba zburaţi
Când cei subdezvoltaţi
Se târăsc pe pământ

REFREN
Pe pământ avem de toate
Şi mai bune si mai rele,
bune - rele
Şi închisori si libertate
Şi-a putea, şi nu se poate
Şi noroi si stele.

Lumea-i plina de răni
Şi de doctori docenţi
Şi de măşti şi de vămi
Şi de mari inocenţi.
Fiindcă naşteţi copii
Apăraţii luptând
Doborâţi monştrii vii,
Ce în veac de vecii
......... pe pământ.

REFREN
Pe pământ avem de toate
Şi mai bune si mai rele,
bune - rele
Şi închisori si libertate
Şi am putea, şi nu se poate
Şi noroi şi stele

Între cei care trag
Şi acei ce sunt traşi,
Nu e loc de vreun steag,
E o groapa de paşi.
Între ei sunt sudaţi,
Un strâmb ideal
Cum sunt bine legaţi
Condamnaţi un elan

REFREN
Pe pământ avem de toate
Şi mai bune si mai rele,
bune - rele
Şi închisori si libertate
Şi am putea, şi nu se poate
Şi noroi şi stele

Fii ai munci aveţi
Năduşeala pe piept
Cum stă nurca
Pe-al madamelor piept.
Uni iau alţi fac
Uni dorm alţi sunt
Între înger si drac,
Trage omul sărac
Înhămat la pământ.

REFREN
Pe pământ avem de toate
Şi mai bune si mai rele
bune - rele
Şi închisori si libertate
Şi am putea
Şi nu se poate
Şi ruina si cetate,
Genii mari si frunţi tembele,
Vânt ce sta şi vânt ce bate,
Şi martiri dar şi lichele,
Nedreptate şi dreptate
Si-a putea şi nu se poate
Şi noroi şi stele

cântec interpretat de Mircea Vintilă, muzica de Mircea Vintilă, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt acasă

Eu sunt acasă între zi şi vis.
Unde copiii aţipesc, încinşi de joacă,
Unde bătrânii seara stau şi se înfoacă,
Şi vatra luminează locu-nchis.

Eu sunt acasă între zi şi vis.
Acolo unde clopotul de seară
adună fetele cu dangătu-i deschis,
lângă fântâna care le veghează.

Şi-un tei mi-e pomul preferat;
Şi verile tăcute-n sânu-i de abis
Se zbat în ramuri cu un şuierat
Şi stau de veghe între zi şi vis.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce dau din gură şi emit sfaturi şi păreri, toţi oamenii pleacă acasă la problemele lor. Nimănui nu-i pasă de tine mai mult decât de propriile nevoi şi dorinţe. Cea mai mare greşeală ar fi să iei personal ceea ce spun cei din jur despre şi pentru tine. La sfârşitul zilei, fiecare om merge acasă şi uită de tine pentru că are propriile probleme. Aşadar, preocuparea ta să nu fie mulţumirea celor din jur ci fericirea şi împlinirea ta personală.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt gol

după ce mă vei găsi în mulţimea înghesuită, într-un colţ
al veşnicei ignoranţe din dicţionarul unei limbi
frumoase
dar scrisă pe gardurile vieţii cu nepăsare
atunci să mă înţelegi de ce râd în hohote cu priviri de nebun
de aceea îţi spun că
nu sunt golul celor care scriu litere pentru cei ce nu înţeleg
şi încearcă să rescrie un sfert de veac cu aceaşi oameni
ci sunt un aruncat la margine de vânt turbat
de către cei căţăraţi pe gropile săpate-n mormintele
celor care aşteptă a mai fi speranţă, încă oameni vii
şi nu uita
nimeni nu rămâne fără mormânt

după ce vei afla că întorsul poate fi sacul gol de viaţă
a oricui
şi că cei care aleargă punând gol peste gol
atunci poate vei începe a înţelege
că trecutul este plin de rămăşiţele unor vieţi pline de întuneric
aşa că
iubeşte lumina din cei care nu au fost construiţi
din gol

poezie de Viorel Muha (februarie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii oameni vin şi pleacă şi sunt uitaţi. Sunt însă alţi oameni care fac parte din destinele noastre. Ei vin, pleacă, dar nu sunt niciodată uitaţi. Ei vin, pleacă, dar şi după ce pleacă, rămân aici. Nu pleacă niciodată cu adevărat dintre noi.

citat din C. JoyBell C.
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

România e acasă!

Sunt român pribeag în lume,
N-am cui plânge, n-am cui spune,
Când m-apucă dor de casă,
Căci stăinului nu-i pasă.

Sunt român în orice ţară,
Unde viaţa nu-i uşoară;
Însă nu uit niciodată
Că am mamă, că am tată,

Că am ţara-ngândurată,
Ce-aşteaptă ca mama-n poartă...
Şi că rădăcini profunde,
Sunt "acasă". Astfel unde?

Sunt român şi-n piept îmi bate,
Cât aş fi eu de departe;
Inimă română, bună,
Dar primit de la străbună.

Patrie să nu ai teamă
Dacă opt nevoi mă cheamă
Prin străini, şi că vorbesc
Graiul lor... tot te iubesc!

Sunt român cu dor de ţară,
Care scurmă să mă doară...
Lumea largă-i generoasă,
România e acasă!

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe-acasă

Sunt acasă!
Graurii mi-au adus sperietori şi urme de cizme
în picioarele descălţaţilor.
Sunt acasă...
Pisica linge cactusul stropit cu apa
în care mama a spălat peştele.
Sunt acasă!
Cireşele dansează pe masă.
Tata şi-a făcut bagajul cu un an într-o secundă.
Mama şi-a pus pe geam
ochiul din care porumbeii nici nu mai vor să se-ascundă.
Sunt acasă!
Şi iarba mă aşteaptă îmbrăcată în coasă
şi în mireasă
să-i zic
şi să tac
Da!
Sunt acasă!
Să te tai sau până mai vin din casă-n-casă
că te văd să mă prefac?

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Sunt oameni care, deşi te însoţesc, nu înseamnă că îţi sunt alături.
Sunt oameni care, deşi îţi sunt alături, nu înseamnă că sunteţi împreună.
Sunt oameni care, deşi te aud, nu te ascultă. Sunt oameni care, deşi te ascultă, nu te înţeleg şi nu le pasă.
Sunt oameni care, deşi te privesc nu te văd. Sunt oameni care deşi de văd, nu te cunosc.
Sunt oameni care, deşi îţi sunt alături, sunt foarte departe de tine...
Sunt oameni care, deşi te mângâie şi te îmbrăţişează, nu te iubesc.
Sunt oameni care, deşi te însoţesc pe drumul tău şi îţi fac promisiuni, într-o zi vor coti brusc pe alte drumuri...

poezie de Irina Binder
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doctori

Ei lucrează cu ierburi
şi cu penicilină.
Ei lucrează cu multă delicateţe
şi cu scalpelul.
Ei extirpă cancerul,
închid o incizie
şi spun o rugăciune
pentru puţinătatea pielei.
Ei nu sunt zei,
deşi le-ar plăcea să fie;
ei sunt doar oameni
care încearcă să repare alţi oameni.
Mulţi oameni mor.
Mor ca delicatele,
încă pulsând, mure
în noiembrie.
Iar ceea ce doctorii îşi amintesc întotdeauna este:
mai întâi să nu faci rău.
Ei ar săruta locul dacă astfel s-ar vindeca.
Nu s-ar vindeca.

Dacă doctorii vindecă,
atunci soarele va vedea asta.
Dacă doctorii ucid,
atunci pământul va ascunde asta.
Doctorilor ar trebui să le fie teamă de aroganţă,
chiar mai mult decât de infarct.
Dacă sunt prea mândri,
iar unii chiar sunt,
atunci ei vor pleca acasă călare,
iar Dumnezeu îi va aduce înapoi pe propriile picioare.

poezie de Anne Sexton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!