UN SECRET
de Felix Arvers
Păstrez în suflet, tainic, misterul vieţii mele,
O dragoste eternă născută-ntr-un minut,
Iar răul suferinţei, ştiut numai de stele,
De ea, ce poartă "vina", rămâne neştiut...

Pe lângă ea voi trece mereu necunoscut,
Un rob discret pe-altarul unei iubiri fidele,
Care nimic în schimbul jertfei sale grele
Nu a primit vreodată, şi nici nu a cerut...

Dar ea, deşi atâta de dulce şi frumoasă,
Păşi-va mai departe, cuminte şi pioasă,
Şi ruga mea nespusă din drum n-o va opri.

Iar când aceste rânduri le va citi cândva
Emoţionată, poate, în gând, se va-ntreba:
;Dar cine-o fi femeia?... Şi tot nu va ghici...
Traducere de Ioan Gionea
Revista Poezia din Iaşi(ediţia Primăvara)2011

Ioan John Gionea în revista Poezia din Iaşi(ediţia Primăvara)2011 (martie 2011)
Adăugat de Ioan John Gionea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un secret

E un mister în a mea viaţă, şi-n suflet port o taină mare:
O dragoste eternă care într-o clipită s-a născut.
Şi rău-i fără de nădejde, şi să-l pătrundă n-a putut
Aceea care mi-l făcuse, căci l-am ascuns cu resemnare.

Vai, pururi nebăgat în seamă pe lângă ea aş fi trecut,
În preajma ei întotdeauna, dar singuratic pe-o cărare,
La-l cărei capăt a mea viaţă găsea suprema alinare,
fără să mi se dea nimica şi fără ca să fi cerut.

Deşi într-însa Providenţa a pus atâta gingăşie,
îşi va urma distrată calea fără s-audă cum o îmbie
murmurul dragostei, pe care sub paşii ei îl va stârni.

Şi credincioasă datoriei, se va-ntreba nedumerită,
citind aceste strofe, pline de vraja ei nemărginită:
"Cine să fie acea femeie?" şi să-nţeleagă nu va şti.

sonet de Felix Arvers, traducere de Ioan Gr. Perieţeanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii - lumina vieţii

(Celor mai scumpe fiinţe din viaţa mea)

E atâta soare şi atât de bine
Când vă privesc pe voi, copile,
Cu voi e tinereţea mea şi dorul
Cuvintele ce-şi au izvorul
Sub ritmurile dure ale vieţii
Sunteţi mereu o primăvară.
În inimă păstrez poemul vieţii
Lumină- a timpului ce poartă
Parfumul curat al tinereţii.
Voi sunteţi lumina vieţii mele
Aţi izvorât din inimile noastre
Din frumuseţea zorilor albastre.

Poezia a primit,, Diploma de excelenţă,, în anul 2019-Albania

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când...

Eu te-am iubit îmi pare-un veac, tu nici măcar din când în când,
Şi nici ai vrut să alinezi al meu amar din când în când.
Erai frumoasă cum nu e nimic în cer şi pe pământ;
Azi nu mai eşti precum ai fost, frumoasă doar din când în când
Şi ochii tăi ce străluceau mistuitor şi înfocat
Sunt osteniţi şi se aprind cu mult mai rar din când în când.
O, spune-mi, suflet dulce, tu, pe care-atâta l-am iubit,
Dac-ai aflat în calea ta vrun solitar din când în când,
Care de-adâncul meu amor atâta de nemărginit
Măcar ca-n vis să-ţi fi adus aminte iar din când în când.
Nu! Ai trecut din mâni în mâni prin toţi acei oameni de rând,
Tu, trupul tău cel dulce plin le-ai dat în dar din când în când,
Cu al tău suflet aşa cald ş-adormitor nu i-ai atins,
O, şi nici unul n-a-nţeles atâta har din când în când.
Cu câtă inspirare eu, cu cât înalt ceresc avânt
Apropiam de gura mea acest păhar din când în când!
O, iubeam umbra ta şi tot ce e în tine, tot ce eşti
Şi astăzi dacă mă gândesc, nebunesc iar din când în când.
Dar vai! pierdută astăzi eşti, orice dorinţă a pierit;
Tot încă visu-l urmăresc şi, în zădar din când în când,
Tot te mai văz naintea mea plutind ca-n vis, pierdută da,
Cu buze supte, c-un obraz ca şi de var, din când în când.
Pasărea Phoenix, numai ea, răsare din cenuşa ei,
Dar oameni ce se mistuiesc nu mai răsar din când în când.
Că a mea viaţ-ai chinuit, iertai demult, ci-mi pare rău.
L-al tău trecut eu mă gândesc cu-atât amar din când în când.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii - lumina vieţi (Celor mai scumpe fiinţe din viaţa mea)

E atâta soare şi atât de bine
Când vă privesc pe voi, copile,
Cu voi e tinereţea mea şi dorul
Cuvintele ce-şi au izvorul
Sub ritmurile dure ale vieţii,
Vibrând mereu ca o vioară,
Atunci când gândul mă frământă
Sunteţi mereu o primăvară.
În inimă păstrez poemul vieţii
Lumină- a timpului ce poartă
Parfumul curat al tinereţii.
Voi sunteţi lumina vieţii mele
Aţi izvorât din inimile noastre
Din frumuseţea zorilor albastre

poezie de Maria Ciobotariu (18 septembrie 2012)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici măcar nu erai genul meu. Dar poate că ai fi fost, până la urmă. Aş fi putut pretinde, nu-i aşa, că "trăiesc momentul" sau că e "prima zi din tot restul vieţii mele" şi atunci, fără să mai analizez atât, te-aş fi abordat direct, în staţia de autobuz de la Universitate. Ca să nu am deloc, dar absolut deloc emoţii, aş fi coborât facebook-ul în real şi ţi-aş fi zis: uite, aşa arată poza mea de profil din acest moment – nu e cea mai grozavă, dar nu e nici pe departe cea mai proastă. Apoi aş fi trecut în revistă informaţiile "despre mine", locurile mele preferate din "fotografii" şi ţi-aş fi dat nişte nume de cunoştinţe apropiate care, la o adică, ar putea zice că-s fată de treabă. După această introducere, ţi-aş fi cerut prietenia şi ţi-aş fi spus că aştept cuminte la "urmăritori", până când vei binevoi să-mi oferi un loc în viaţa (de fapt, în lista) ta. Iar ţie nu ţi s-ar fi părut nimic, dar nimic ciudat în asta, ca şi când şi în lumea reală s-ar întâmpla zilnic.

Anda Docea în Camere de hotel, Iunie, 137 (aprilie 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea vieţii

Un mic boboc a mai crescut
Şi azi frumos a înflorit,
După un prim an ce a trecut
De când pe lume a răsărit.
Azi prima floare-ţi înfloreşte
Din marele buchet al vieţii,
Care pe an ce trece va creşte
Şi numărul de flori şi-l măreşte.
Chiar primăvara ai răsărit,
Când şi natura se trezeşte
Şi viaţa din nou şi-o porneşte
După iarna cea lungă, grea,
Cu zăpadă, frig, vreme rea,
Care pe loc o amorţeşte,
Dar primăvara o goneşte;
Şi natura toată se-nveseleşte,
Căci Soarele iar o-ncălzeşte.
Tu, floare scumpă a vieţii mele,
Ai răsărit parcă dintre stele,
Cu mult dor am să te ocrotesc
Şi cu drag am să te-ngrijesc.
Cu dragoste te-am îngrijit
Şi cu iubire te-am ocrotit
Şi ai parcurs un an acum
Din lungul vieţii tale drum;
Ai răsărit din viaţa mea,
Ţie ţi-am dat ceva din ea,
Ai apărut în zorii vieţii,
Care sunt anii tinereţii.

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasă e natura

Frumoasă e natura, frumoasă dimineaţa,
Plăcut este al undei murmur melodios:
Şi roua şi zefirul, şi floarea şi verdeaţa,
Dar lumea nimic n-are ca tine de frumos.
A mea inimă, suflet pe pasurile-ţi zbor,
Şi vântul îţi şopteşte misterul de amor.
Sunt dulci ale prunciei dorite suvenire
Şi visuri fericite, iluzii îngereşti,
Dar nu e nimic dulce ca dulcea ta zâmbire,
Dar nici un vis nu-mi place, de nu-l pricinuieşti.
Când soarta ne-mblânzită m-adapă cu durere,
Când lumea ş-orice bunuri aş vrea a le uita.
Nimic nu cer vieţii, mărire, nici putere,
Nimic nu mă mângâie, decât iubirea ta.
A mea inimă, suflet pe pasurile-ţi zbor.

poezie clasică de Grigore Alexandrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca pâine a Vieţii

"Ca pâine a Vieţii,
ca sânge al iertării,
ca jertfă curată,
am fost dăruit.
Iubirea eternă,
cu braţele-ntinse,
M-a dat tuturora.
Dar tu... M-ai primit?

Din ţară în ţară,
din poartă în poartă,
din inimi în inimi
am binevestit.
Şi-acum când e vremea
să-nchid uşa vieţii,
te-ntreb înc-o dată:
dar tu... M-ai primit?

Zadarnic vei bate
la poarta închisă,
când aspru în noapte
vei fi izgonit.
"Primeşte-mă Doamne!"
Striga-vei cu lacrimi.
Şi Eu voi răspunde:
"Dar tu... M-ai primit?"".

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul călătoarei

Iar a pornit pe "drum de fier",
Deşi a spus că nu mai pleacă,
Dar poate îngerii din cer
I-au şoptit în vis, s-o facă.

Poate a găsit vreun "cavaler"
De care a-nceput să-i placă...
Iar a pornit pe "drum de fier",
Deşi a spus că nu mai pleacă.

Când tinereţea o să-i treacă
Dorurile-ncet cu totu-i pier,
Ş-apoi se-nvăluie-n mister,
Ce-n marea uitării se îneacă.

Iar a pornit pe "drum de fier".

rondel de Ioan Friciu
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste eternă

Eu te-am iubit întotdeauna. Din liniştitul început
Şi până-n ceasul de acuma, mai sumbru şi mai învrăjbit,
Ca un refren ce te subjugă, şi-l tot repeţi deşi-i ştiut,
Iubirea ta mângâietoare în sufletu-mi a dăinuit.

Te voi iubi întotdeuna. Din ceasu-acesta care-mi scapă
Şi până-n viitor când timpul, nepăsător, victorios,
Îşi va goli clepsidra toată, la cea din urma-a mea etapă,
În inimă îmi va rămâne amorul nostru luminos.

Iar mai departe, sub ţărâna, în care trupu-o să coboare
Spre a putea dormi mai bine, vreau să te port cu mine-n gând,
Iar cei ce-mi vor călca cenuşa cu inima nepăsătoare,
De-or fi pe nume să te cheme, sub paşi mă vor simţi vibrând.

poezie celebră de Elena Văcărescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa este un flux permanent; totul se schimbă, se află în mişcare. Nimic nu este static, nimic nu este permanent. Ţi-a fost inoculată ideea unei iubiri eterne, idee care îţi va distruge viaţa. Te vei aştepta la o dragoste eternă din partea bietei femei, iar femeia se va aştepta la o dragoste eternă din partea ta. Dragostea devine secundară, durata devine principală. Iar dragostea este o floare atât de delicată, încât nu o poţi obliga să fie nemuritoare.

Osho în Când iubeşti
Adăugat de Loredana Dumitrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă de copil

Sunt o fetiţă veselă, frumoasă
Ai mei părinţi sunt medici renumiţi
Într-un spital, însă, când vin acasă,
Mă iau în braţe foarte fericiţi.
Deşi sunt obosiţi, că nu-i o joacă
Să vezi ce boală are fiecare,
Îs fermă-n ce vă spun şi o să-mi placă
Să fiu tot doctor, când voi fi mai mare.

De ce-am decis să fiu tot doctoriţă?
‒ dorinţa asta-n timp se înfiripă! ‒
Am printre jucării o veveriţă,
Pe care-am vindecat-o de o gripă.
Părinţii mei îmi povestesc mai multe,
- eu sunt din ce în ce mai curioasă! -
Că trebuie să scrie, să consulte...
Iar boala-i, uneori, contagioasă.

La început nu am ştiut ce-nseamnă,
Însă de-o vreme vin mai rar acasă,
Vorbim la telefon, iar ei mă-ndeamnă,
Să-ascult de buni şi să stau la masă!
Am înţeles şi-am fost mereu cuminte,
Iar mami s-a întors şi stă cu mine,
Dar o-ntrebare mă frământă-n minte:
Pe tati la serviciu ce-l reţine?

Eu cred că tati are mult de furcă,
La ştiri vorbesc mereu de-o pandemie...
E complicat şi joaca mi-o încurcă,
Dar înţeleg şi asta... Să se ştie!
Mi-e foarte dor şi-l port cu mine-n gânduri,
Mă rog la Domnul şi-o să fie bine,
Iar dacă voi citiţi aceste rânduri,
Rugaţi-vă cu toţii lângă mine!

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă tine-am petrecut timpul cel mai fericit

Ştiu, lângă tine-am petrecut timpul cel mai fericit;
Dar ce-a fost, a fost, iar multe încă nu s-au întâmplat.
Puţin de-a fost ceea ce-a fost bun, puţin de regretat –
Vesel a fost tot ce-am trăit; curajos, tot ce-a murit.

Nu-ţi voi scrie cântece despre inimi care-au suferit,
Iar tu nu vei vărsa lacrimi pentru mine, ca bărbat.
Iar dacă ţi-aş rămâne credincioasă, necondiţionat,
Ai avea motive să fii, sunt convinsă, destul de îngrozit.

Şi, totuşi, acesta-i destinul, blestemul unei femei:
Să-şi etaleze lucrurile mici şi dăruiască – de când e lumea,
Pentru că-i plăcut să oferi când nimic nu datorezi.
Dar ţie, care nu mi-ai cerut nici versuri şi nici făgăduieli,

Darul pe care ţi-l fac, în viaţă fiind, e-absenţa mea;
Dar după asta, iubite, nu mai pot nimic să-ţi garantez.

poezie de Dorothy Parker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar cu cât se apropia de steaua sa, drumul parcă era mai lung, făcuse ea cale destulă, dar părea ceva fără de capăt. Înainte îi ieşeau tot alte stele, una mai frumoasă decât alta, dar cu toate că s-ar fi putut opri la una din ele, pe Luna o atrăgea numai şi numai steaua aceea, care o făcuse să plece de lângă ai ei şi care, deşi micuţă, i se părea cea mai frumoasă şi strălucitoare din toate.

Virginia Carianopol în Împărăteasa norilor (1986)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulcea uitare

Din dragoste se nasc poeme,
Copii ai inimilor noastre,
Crescuţi din întâmplări boeme
Sub sărutări de zări albastre

Din dragoste ne-am întâmplat,
Nevinovaţi... plini de mirare,
Eu căutam ce am uitat,
Iar tu erai dulce uitare

Aroma ta mă atrăgea,
Nici nu ştiam că mă aşteaptă,
Dar cum să nu mă-ndrept spre ea,
Când trupul tău sublim o poartă

Şi tot din ea vom fi mereu,
Acolo unde visul cerne,
Vei fi zeiţă, voi fi zeu,
Iar timpul va pieri... o vreme

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Quiproquo

Azi nu-ţi spun decât că te iubesc...
Dar cât timp te voi iubi nu ştiu -
Mâine, noul meu roman pe care-l scriu
Poate nu voi mai fi dornic să-l sfârşesc...

Dar cum eu voi fi-ntregit de tine,
Marea bucurie de-a mă şti iubit
Va lungi romanul meu la infinit
Numai dacă tu mi-l vei citi la fel cu mine...

Dar tu, vai!...
Nu-mi vei citi decât o filă -
Prima filă -
Fila cu-al tău nume,
Care va produce oarecare vâlvă-n lume,
Ca o nouă prorocire de Sibilă...
Eu, în schimb, mi-l voi citi mereu,
Până ce,-ntr-o bună zi,
Eroina din romanul meu va-nnebuni -
Şi cuminte voi rămâne numai eu!...
Iată!...
Eu ţi-am spus tot ce gândesc...
Dar tu, dacă crezi că ştii ceva mai mult,
Spune-mi tot ce ştii -
Că eu te-ascult...
Poate-mi voi sfârşi romanul,
Fără să te mai iubesc!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (octombrie 1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiri pierdute în noroi

Prin ceţuri albe de tăcere
Vin amintirile-n şuvoi,
Şi sufletul din nou îmi cere,
Iubiri pierdute în noroi.

Pluteşte-n aer primăvara,
Şi ninge iar cu flori de tei,
Dar gândul meu e tot la vara,
Cu sărutări printre alei.

Şi simt în suflet grea durere,
Când dintr-o poză ochii tăi,
Mă scaldă într-o mângâiere,
Deşi acum îmi sunt călăi.

Şi nici măcar nu pot a-ţi spune,
Ce dor e în inima mea,
Sau despre jalea ce-mi răpune,
Speranţele şi dragostea.

Când soarele plin de căldură,
Adună-n mine umbra ta,
Apar din nou gheţari de ură
Şi-n cale nu le poate sta.

Dar ochii mei nu vor să creadă
Şi se întorc mereu spre ieri
Chiar dacă văd numai o stradă
Pe care scrie " Nicăieri "

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiri pierdute în noroi...

Prin ceţuri albe de tăcere,
Vin amintirile-n şuvoi,
Şi sufletul din nou îmi cere,
Iubiri pierdute în noroi.

Pluteşte-n aer primăvara,
Şi ninge iar cu flori de tei,
Dar gândul meu e tot la vara,
Cu sărutări printre alei.

Şi simt în suflet grea durere,
Când dintr-o poză ochii tăi,
Mă scaldă într-o mângâiere,
Deşi acum îmi sunt călăi.

Şi nici măcar nu pot a-ţi spune,
Ce dor e în inima mea,
Sau despre jalea ce-mi răpune,
Speranţele şi dragostea.

Când soarele plin de căldură,
Adună-n mine umbra ta,
Apar din nou gheţari de ură
Şi-n cale nu le poate sta.

Dar ochii mei nu vor să creadă
Şi se întorc mereu spre ieri,
Chiar dacă văd numai o stradă,
Pe care scrie " Nicăieri "

poezie de Dorina Omota din Iubiţi şi nu lăsaţi să moară clipa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe eşti...

Copil ce pribegeşti în altă ţară
Mereu purtat în gândurile mele,
Departe eşti, ca dincolo de stele,
Dar sper a e vedea măcar la vară.

Vei fi avut acolo patimi grele
Când nostalgiile te apăsară,
Al tău noroc începe să răsară
Ş-apoi urmează toate să se spele.

Ascult cum vânturi bat în cercevele
Şi mă gândesc că vei răzbi în viaţă;
Pe casa mea nu cântă cucuvele
Atâta timp cât anii nu-mi îngheaţă.

Tu, străduieşte-te şi mai învaţă,
Să fii întodeauna tot în faţă!

sonet de Ioan Friciu
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul sărut

Iubite mai demult plecate
în suflet se întorc pe rând –
din locul cel mai tainic, stând,
cu plânsete defragmentate
se tânguie la mine-n gând.
Îmi cer să le primesc în casă,
cu-ntregul lor trecut ocult,
cum o făceam cândva, demult,
dar azi de ele nu îmi pasă,
n-aş mai putea să le ascult...!

De-aceea le îndemn să iasă
şi câte una-, n mod discret,
din gândul meu să plece-ncet
că-n mine ele oricum lasă
nescrisul lor trecut secret.
Dar ele sunt nehotărâte,
tot zăbovesc la mine-n gând
şi nu le văd nicicum plecând
ci-n locul lor, mai abătute,
rămân în inimă-mi plângând.

Ah, nu mai plângeţi dezolate,
c-o să vă-mpac ca în trecut,
vă dau întregul meu avut –
iubiri din viaţa mea plecate,
mi-a mai rămas doar un sărut!

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!