
Pe calea fără nume
Iubirea se tot duce
spre neştiute astre,
adesea nici cu gândul
nu o putem găsi,
pierduta sa trăire
din sufletele noastre
ne tulbură tăcerea
puterii de-a mai fi.
.
Dar poate vreodată
va reveni pe-o rază
să lumineze calea
parcursă, cea dintâi,
ce strajă neuitării
din haos ne veghează
cu-o ultimă dorinţă
rămasă căpătâi.
.
Voi aştepta minunea
când zorii la fereastră
veni-vor din văzduhuri
cuprinse de uitări
să-alunge luna plină
rămasă sus pe creastă
sub vraja revărsată
din mitice viori.
.
Atunci voi înţelege
că într-o zi anume,
călare pe licornul
cu frâul de argint,
vei reveni, iubito,
pe calea fără nume,
să te alint în patul
cu flori de hiacint.
poezie de Corneliu Neagu din antologia de versuri Poeme peste timp (2020)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citate similare

Pe calea fără nume
Trecutul se ascunde în neştiute astre,
adesea nici cu gândul nu îl putem găsi,
pierduta lui trăire din sufletele noastre
ne tulbură tăcerea puterii de-a mai fi.
Dar poate vreodată va reveni pe-o rază
să lumineze calea iubirii cea dintâi
ce pradă neuitării din haos ne veghează
cu-o ultimă dorinţă rămasă căpătâi.
Voi aştepta minunea când zorii la fereastră
veni-vor din văzduhuri lipsite de uitări
să-alunge luna plină rămasă sus pe creastă
sub vraja revărsată din mitice viori.
Atunci voi înţelege că într-o zi anume,
călare pe licornul cu frâul de argint,
vei reveni iubito..., pe calea fără nume,
să te alint în patul cu flori de hiacint.
poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, ediţia din 26.08.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!


Flori de hiacint
O, cum se duce timpul, lăsând pe piedestale
statuile-nsetate de neuitatul zbor,
pe când din miezul iernii se-apropie agale
o altă primăvară pe-o aripă de dor.
Zăpezile flămânde se zbat de-o săptămână
să-şi ţină ghioceii la sânul dantelat,
la marginea pădurii din vraja lor adună
speranţele pierdute sub cerul înstelat.
Mai bate încă vântul, iar firigul de afară
mă ţine lângă sobă, cu gândul mohorât,
tăciunii strânşi în vatră, în fiecare seară,
îmi spun poveşti uitate, să-mi ţină de urât.
Ascult acum povestea pe care mi-ai citit-o
întinsă pe-aşternutul cu flori de hiacint,
şi parcă deodată te văd venind, iubito,
călare pe licornul cu frâul de argint.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Flori de hiacint
O, cum se duce timpul, lăsând pe piedestale
statuile-nsetate de neuitatul zbor,
pe când din miezul iernii se-apropie agale
o altă primăvară pe-o aripă de dor.
Zăpezile flămânde se zbat de-o săptămână
să-şi ţină ghioceii la sânul dantelat,
la marginea pădurii din vraja lor adună
speranţele pierdute sub cerul înstelat.
Mai bate încă vântul, iar frigul de afară
mă ţine lângă sobă, cu gândul mohorât,
tăciunii strânşi în vatră, în fiecare seară,
îmi spun poveşti uitate, să-mi ţină de urât.
Ascult acum povestea pe care mi-ai citit-o
întinsă pe-aşternutul cu flori de hiacint,
şi parcă, deodată, te văd venind, iubito,
călare pe licornul cu frâul de argint.
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Legenda
Citeşte-mi din legenda
sosită astă seară
cu file încărcate
de sfinte neuitări,
întoarse obosite
în prag de primăvară
pe vânturi nevăzute
şi cârduri de cocori.
Voi asculta cuminte
povestea renăscută,
rămasă agăţată
pe-o margine de gând,
şi-atunci voi înţelege
că-n magica volută
bemolii din fligoarne
vor reveni curând.
Vestitele fanfare,
ajunse iar în parcuri
cu-aceeaşi revărsare
de vaste partituri,
ne vor lovi uitarea
ca nesupuse icuri
înfipte fără milă
în inimi de păduri.
Tăcerea regăsită
în fila de legendă
va readuce somnul
din margine de nori,
iar vraja aşteptării,
venind să ne cuprindă,
pe trupurile noastre
va cerne lungi fiori.
poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp (2020)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Legenda
Citeşte-mi din legenda
sosită astă seară
cu file încărcate
de sfinte neuitări,
întoarse obosite
în prag de primăvară
pe vânturi nevăzute
şi cârduri de cocori.
Voi asculta cuminte
povestea renăscută,
rămasă agăţată
pe-o margine de gând,
şi-atunci voi înţelege
că-n magica volută
bemolii din fligoarne
vor reveni curând.
Vestitele fanfare,
ajunse iar în parcuri
cu-aceeaşi revărsare
de vaste partituri,
ne vor lovi uitarea
ca nesupuse icuri
înfipte fără milă
în inimi de păduri.
Tăcerea regăsită
în fila de legendă
ne va aduce somnul
din margine de nori,
iar vraja aşteptării,
venind să ne cuprindă,
pe trupurile noastre
va cerne doar fiori.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!


Licornul cu frâu de argint
Se lasă-nserarea şi ninge afară,
cad fulgii de nea peste case dansând,
mă uit pe fereastră – aş vrea să apară
licornul cu frâu de-argint, galopând.
Din hăuri de timp neştiute apare
cu aripa-ntinsă pe brâuri de ger,
deasupra, pe şaua de aur călare,
stă Zâna Zăpezii cu chip auster.
Ajunge îndată cu frâul în mână
şi bate la uşă c-un vânt hibernal,
din zarea cernită cu biciul adună
poveşti să le ţeasă pe geam în cristal.
O chem înlăuntru, să vină aproape
de soba încinsă, cu calul licorn,
din vatră jăratec să-i dau să se-adape,
cunună de aur să-i pun peste corn.
Dar văd că licornul rămâne afară,
iar zâna-i doar umbra iubirilor reci
pierdute în gerul venit într-o seară
când vântul zicea că-ntr-o zi o să pleci.
.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!


Pe coama înserării
Se simte primăvara, cu zile tot mai lungi,
iar gândurile-aprinse în prag de neuitare
cu dorurile-n braţe te cheamă să ajungi
când soarele-n derivă se duce la culcare
Privesc de pe terasă spre malul aplecat
în apa spumegândă, rostogolită-n valuri,
şi parcă, deodată, în largu-ndepărtat,
te văd venind pe ape, învăluită-n şaluri.
Călare pe licornul cu frâul de argint,
şi aripile-ntinse pe-o margine de zare,
ajungi tot mai aproape, în vis să te alint,
regină neuitată de doruri arzătoare.
Dispari însă deodată în cuta unui val,
iar visul meu se rupe la marginea uitării,
pe când în depărtare un cântec de caval
alergă după tine pe coama înserării.
poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediţia din 24.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!


Timp şi destin
TIMP ŞI DESTIN
O, cum se duce timpul pe căile astrale
şi-n fiecare clipă ne poartă prin destin,
lăsând-ne în gene repere ancestrale
să jaloneze calea urmaşilor ce vin.
Astfel ne trece viaţa, cu bune şi cu rele,
fără să ştim, anume, ce fi-va după noi,
călătorind cu gândul spre neştiute stele
la mii de ani lumină-nainte sau-napoi.
N-ajunge nici lumina acolo unde gândul
ne poartă într-o clipă prin spaţiul infinit,
să ne aducă taina ce-a zămislit Cuvântul
la marginile lumii în timp nedefinit.
Cuvînt-dumnezeire, ce arde ca o torţă
în sufletele noastre, orfane pe pământ,
ca să primim în cuget nemuritoarea forţă
din veşnicia sacră a Duhului Cel Sfânt.
poezie de Corneliu Neagu din Timp şi destin
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!


Bemolii din fligoarne
Cu amintiri ajunse, în clipa prea târzie,
regretele rănite mă tulbură din nou! –
venite să-mi aşeze cuvinte-n poezie,
le-aud, nedesluşite, la margini de ecou.
Plecate pe-nserate din triste carnavale,
în pragul neuitării lăsate mai demult,
îmi readuc în cuget acorduri vesperale
pe muzica tăcerii dintr-un refren ocult.
În liniştea rănită, bemolii din fligoarne
coboară neuitarea, din margine de gând,
prin trape redeschise în antice lucarne
din vechi acoperişuri cu turle care plâng.
Acolo sus, în turle, frumoasele vestale,
de strajă neuitării, mă cheamă în trecut,
iar muzica fanfarei, din parcurile goale,
îmi cerne iar bemolii pe dorul renăscut.
Trec singur pe aleea brodată cu mistere
să reascult fanfara, rămasă mai târziu,
iar muzica ajunge în lunga mea tăcere
cu triluri renăscute din vechiul potpuriu.
Privesc în depărtare şi parcă o minune
renaşte rătăcită la margine de gând –
un tril de clarinete neîncetat îmi spune
că din trecut, iubito, vei reveni curând.
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate, Ed. ePublshers, Bucureşti, 2919 (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi reveni...
Voi reveni, la braţul tău iubire,
Poate într-o altă viaţă de va fi...
Să-mi pun pecetea sărutului patetic
Pe inima ta purpurie şi neobosită,
Aşa cum n-am ştiut s-o fac la timpul potrivit.
Voi reveni, la braţul tău iubire,
Poate într-o viaţă mai veselă ca cea de-acum,
Să-ţi cânt în nopţile înstelate plină de fericire
Măreţia caracterului tău nepreţuit,
Mai ceva ca la orice curat început.
Voi reveni, la braţul tău iubire,
Poate într-o altă viaţă de va fi...
Să îţi slăvesc icoana vie înspre nemurire,
Iar din fapte măreţe să îţi ridic statui,
Că numai tu eşti armonia din lume,
Şi bogăţia omului de zi cu zi.
Voi reveni, la braţul tău iubire,
Poate într-o altă viaţă de va fi...
Acum, îţi pictez cu ochii minţii icoana din viitor...
Şi îmi promit să nu mai pierd o clipă falsă
când te voi reîntâlni,
Căci iubirea este divină!
Dumnezeu ne-a dăruit-o
Ca s-o putem dărui.
poezie de Valeria Mahok (31 august 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!


Nagoda
Reascult povestea magicei sucale
depănând prin vreme şiruri de fiori
care vin adesea pe aceeaşi cale
redeschisă iarăşi peste vechi uitări.
Ne ajung din urmă false jurăminte
spuse într-o noapte într-un lan de grâu
când deasupra luna se privea cuminte
în oglinda apei dintr-un ochi de râu.
Te privem aevea, fragedă nagodă,
din neant venită în tăcerea mea
călărind licornul cu şaua tripodă
născocită-n taină pe un ciob de stea.
L-am legat cu frâul de un mac albastru
legănat de vântul dulce şi suav
să sorbim nectarul lângă un jugastru
pe un pat din frunze puse-ntr-un răstav.
Rătăceam cu visul printre vorbe spuse
cu prelungi suspine din adâncul tău
şi gustam năvalnic din licori aduse
noaptea pe răcoare dintr-un curcubeu.
Ne rupeam din vraja nopţii siderale,
dintr-odată stinsă-n margine de râu,
cântecul de taină-al magicei sucale
depănându-şi zorii prin lanul de grâu.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!


Magica Sucală
Reascult povestea magicei sucale
depănând prin vreme şiruri de fiori
care vin adesea pe aceeaşi cale
redeschisă iarăşi peste vechi uitări.
Ne ajung din urmă false jurăminte
spuse într-o noapte într-un lan de grâu
când deasupra luna se privea cuminte
în oglinda apei dintr-un ochi de râu.
Te simţeam aievea, fragedă nagodă,
din neant venită în tăcerea mea,
călărind licornul cu şaua tripodă
făurită-n taină pe un colţ de stea.
L-am legat cu frâul de un mac albastru
legănat de vântul dulce şi suav
să sorbim nectarul lângă un jugastru
pe un pat din frunze puse-ntr-un răstav.
Rătăceam cu visul printre vorbe spuse
cu prelungi suspine din adâncul tău
şi gustam năvalnic din licori aduse
noaptea pe răcoare dintr-un curcubeu.
Ne rupeam din vraja nopţii siderale,
dintr-odată stinsă-n margine de râu,
cântecul de taină-al magicei sucale
depănându-şi zorii prin lanul de grâu.
poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp (2020)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!


În vraja unei nopţi de vară
Peste zăvoiul cu mistere
Cuprins de tainică tăcere
Luna argintul îşi presară
În vraja unei nopţi de vară.
Iar noi în dulce contopire
Trăim povestea de iubire
Cu inimă caldă uşoară
În vraja unei nopţi de vară.
Către înalte necuprinsuri
În lumi de basme şi de visuri
Noi am pornit întâia oară
În vraja unei nopţi de vară.
Din sufletele noastre pline
De tot ce e frumos şi bine
Am aruncat orice povară
Sub vraja unei nopţi de vară.
Şi-acum în permanenţă gândul
La fericire noi avându-l
Vom reveni aicea iară
În vraja unei nopţi de vară.
poezie de Gheorghe Ionescu din Picături de rouă (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Mirajul revederii
O nouă primăvară
ajunge la fereastră
cu ode de-nviere
în glasul fermecat
al păsării măiestre
trezită sus pe creastă
când soarele răsare
pe dâmbul dantelat.
În suflet redeschide
o poartă zăvorâtă
în clipa despărţirii,
c-un zâmbet convolut,
la început de vară
când ai plecat grăbită
lăsându-ţi amintirea
pe-o margine de lut.
Dorinţe arzătoare
în cuget dau năvală
cu amintiri rebele
născute din tăceri,
iar timpul le întinde
pe-a sorţii nicovală
cu amăgiri păgâne
venind de nicăieri.
Îmi readuc speranţa
rămasă agăţată
pe clipa aşteptării,
venită din trecut,
la margine de visuri
apare dintr-odată
mirajul revederii
în timp necunoscut.
Şi parcă deodată
văd chipul tău în zare
prin razele de soare,
venind dinspre apus,
las gândurile toate
în calea ta să zboare
din umbra neuitării
şi-a dorului sedus.
O, vis de primăvară,
trezit din hibernare,
e doar o nălucire,
mai cruntă decât ieri,
când chipul adoratei,
în asfinţit apare
pe umbrele-nserării
brodate cu tăceri.
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate, Ed. ePublishers, Bucureşri, 2019 (2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Mrajul revederii
O nouă primăvară ajunge la fereastră
cu ode de-nviere în glasul fermecat
al păsării măiestre trezită sus pe creastă
când soarele răsare pe dâmbul dantelat.
În suflet redeschide o poartă zăvorâtă,
în clipa despărţirii, c-un zâmbet convolut,
la început de vară când ai plecat grăbită
lăsându-ţi amintirea pe-o umbră de sărut.
Dorinţe arzătoare în cuget dau năvală
cu amintiri rebele născute din tăceri,
iar timpul le întinde pe-a sorţii nicovală
cu amăgiri păgâne venind de nicăieri.
Îmi readuc speranţa rămasă agăţată
pe clipa aşteptării, venită din trecut,
la margine de visuri apare dintr-odată
mirajul revederii, în timp necunoscut.
Şi parcă deodată văd chipul tău în zare
prin razele de soare, venind dinspre apus,
las gândurile toate în calea ta să zboare
din umbra neuitării şi-a dorului sedus.
O, vis de primăvară, trezit din hibernare,
e doar o nălucire, mai cruntă decât ieri,
când chipul adoratei, în asfinţit apare
pe umbrele-nserării brodate cu tăceri.
poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp (2020)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Aici
Aici, eu supt-am lapte în ziua cea dintâi,
Aici, strămoşii mei au lutul căpătâi,
Aici, copilăria mi-e undeva rămasă
În pomii din grădină, în liniştea din casă.
În nucul cel bătrân, în apa din fântână,
În ochii mamei mele, pe faţa ei bătrână,
Aici, îmi e iubirea de oameni şi de sat,
De care niciodată nu m-am înstrăinat.
Aici şi cerul parcă e altfel, mai senin,
Iar luna blânda-i rază o tremură divin,
Se scaldă mii de stele în depărtări de ape,
Dar pentru mine, aici, le simt că-mi sunt aproape.
Aici este câmpia ce naşte mereu pâine,
Speranţa zilei de azi şi-n zilele de mâine,
Aici e vraja vieţii şi mă îmbăt de soare,
Ca nici într-un alt loc în marea mea mişcare.
Aici e neamul meu, de veacuri şi bătrân
Şi unde gândul meu îmi spune să rămân.
poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Trec orele...
Trec orele grăbite prin acele de ceas,
minutele agile prind orele din urmă,
secunda între ace, rămasă fără glas,
adună speriată o clipă ce se curmă.
Se simte neuitarea, ajunsă din trecut
cu vântul care-aduce, pe aripa sa rece,
înfiorarea toamnei şi dorul renăscut
cu ultima bătaie, a clipei care trece.
Cad frunzele uscate în parcul adormit,
iar vântul le adună sub băncile uitate
pe-aleile brodate cu dale-n keramit,
de-o parte şi de alta urcând înspre cetate.
De sus, de pe terasă, aud un saxofon,
îşi urcă iar bemolii în sferele astrale
călare pe octava plecată din trombon
cu notele furate din partituri banale.
Reascultând fanfara, mă macină un gând,
sub care, resemată, ajunge o-ntrebare –
pe calea cunoscută vei reveni curând
sau toamna-ntârziată va fi doar aşteptare?
poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar reveni iubirea
În noapte ne iubeam
sub o lună plină,
Iubirea nu mai e.
-Din a cui pricină?
Eu mi-am dat inima
să fie totul bine,
Am primit în schimb
doruri şi suspine.
Dragostea ne-a fost
dulcele parfum,
Într-o clipă toată
s-a prefăcut în scrum.
N-a mai rămas decât
o scânteie care
Fără iubirea ta
se stinge şi dispare.
De-ar reveni iubirea
cu parfumul ei
S-ar reaprinde alte
sute de scântei,
În noapte-ar răsări
luna şi-alte stele,
Te-aş avea din nou
în braţele mele.
Este atât de greu,
cu vise mă hrănesc
Şi cu speranţa că
iubirea o găsesc,
Poate va renaşte
din cenuşa veche
O altă iubire,
sufletul meu pereche.
poezie de Răzvan Isac (7 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!


Trec orele
Trec orele grăbite prin acele de ceas,
minutele agile prind orele din urmă,
secunda între ace, rămasă fără glas,
adună speriată o clipă ce se curmă.
Se simte neuitarea, ajunsă din trecut
cu vântul care-aduce, pe aripa sa rece,
înfiorarea toamnei şi dorul renăscut
cu ultima bătaie, a clipei care trece.
Cad frunzele uscate în parcul adormit,
iar vântul le adună sub băncile uitate
pe-aleile brodate cu dale-n keramit,
de-o parte şi de alta urcând înspre cetate.
De sus, de pe terasă, un tril de saxofon
îşi urcă iar bemolii în sferele astrale
călare pe octava scăpată din trombon
cu notele furate din partituri banale.
Reascultând fanfara, mă macină un gând,
sub care, resemată, ajunge o-ntrebare –
pe calea cunoscută vei reveni curând
sau toamna-ntârziată va fi doar aşteptare?
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Acordul
Povestea fără seamăn rămasă-n aşteptare
sub înveliş de umbre, pe timp nedefinit,
îmi tulbură uitarea cu zvonuri trecătoare
care-mi aduc în cuget un vechi acord rănit.
Chiar clipele ajunse în ceasul cu pendulă
se zbat fără speranţă, pe albul secundar,
când orele barbare, pe-o margine credulă,
încearcă să dezlege înscrisul legendar.
De-ar fi să dăm crezare ursitei nevăzute,
prezentă-ntotdeauna în astfel de poveşti,
nici n-ar fi fost înscrisul în actele trecute
pe opisul legendei cu pagini nefireşti.
Dar noi voiam desigur să fi avut acordul
măcar într-o poveste marcată pe contur
cu vrăjile rescrise pe umbra din fiordul
unde lăsam regrete, să plângă prematur.
Poate-ai crezut că ele, trezite pe tăcute,
vor readuce-n cuget un simplu dezacord
din margini de legendă, rămasă pe redute,
când vara-ntârziată trecea peste fiord.
Dar nu-i aşa, iubito, acordul existase –
în clipele eterne noi doi l-am conceput,
să ducă peste vreme însemnele rămase
pe umbra neuitării din visul ne'nceput.
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
