Verdictele
Nu-n toiul luptei în vremuri de război,
Nu-n forța norocului și-a întâmplării,
Îi descoperim pe cei cu-adevărat eroi
Sau îi vedem pe titanii țării.
Asta se-ntâmplă doar pe timp de pace.
Pe oamenii mării, din nefericire,
Noi îi vedem ne place, nu ne place
Doar când vin acasă într-o scurtă învoire.
Ei ne-oferă, inopinat, câteva frumoase zile furate
Din daravelele lor de sânge și de zbucium crunt;
Dar când se află lângă noi, aproape,
Nu ne putem da seama ce fel de oameni sunt.
Dacă numele lor vor străluci-n istorie pe veci
Agățate de victorii câștigate sub niște stele faste
Sau dacă mor anonimi înghițiți de-abisurile reci,
În lupta lor ei rămân ascunși vederii noastre.
Sunt prea aproape de noi pentru-a fi măreți,
Dar copii noștri vor înțelege când și cum pe lume
Ne-a fost schimbată soarta, de ce fel de săgeți
Și, mai ales, de mâna cui anume.
Ei vor măsura meritul fiecărui știut sau neștiut erou,
Noi mulțumindu-ne să fim partea oarbă a privirii...
Însă știm că trăim pe un pământ născut din nou
Împreună cu toți salvatorii omenirii.
* Spre deosebire de războaiele din trecutul îndepărtat, purtate cu arme albe, unde eroii erau lesne detectați și cunoscuți, în războaiele moderne aceștia sunt eclipsați de sofisticatele arme moderne, devenind cumva neantizați, irelevanți.
poezie clasică de Rudyard Kipling din din "Război pe mare, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre eroism
- poezii despre timp
- poezii despre război
- poezii despre țări
- poezii despre zile
- poezii despre victorie
- poezii despre viață
- poezii despre trecut
- poezii despre sânge
Citate similare
Mereu același dar și altul
Rămân de strajă tinereții mele,
tot mai puțină pe acest pământ,
în slove scrise mă inspir din stele,
sunt ziditor de pace prin cuvânt.
Am fost mereu același, dar și altul,
un biet copac cu frunzele spre cer,
privind trăirea vieții din înaltul
tăcerilor născute din mister.
Sunt și acum copacul fără nume,
uitat de toți la margine de crâng,
ascult atent din umbră ce se spune
când toți copacii din pădure plâng.
Din plânsul lor, cu lacrimi repetate,
ecouri lungi vor trece peste timp,
vorbindu-vă despre păduri furate
chiar de erau vegheate din Olimp.
De-acum lăsați topoarele acasă,
odihna lor e sfântă pentru noi
cei doi copaci din rariștea rămasă
pe-o margine cernită de zăvoi.
poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediția din 23.02.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre copaci, poezii despre păduri, poezii despre plâns, poezii despre uitare, poezii despre tăcere, poezii despre tinerețe sau poezii despre stele
Din moment ce principiile, sau ideologiile opuse sunt ireconciliabile, războaiele purtate cu privire la principii vor fi războaie de anihilare reciprocă. Războaiele purtate pentru simpla lăcomie, însă, vor fi cu mult mai puțin distructive, pentru că agresorul va fi atent să nu distrugă lucrurile pentru care se luptă ca să le captureze... Acei oameni vor fi întotdeauna capabili de compromis, dar oamenii care s-au dezumanizat și au devenit adoratorii orbi a unei idei sau a unui ideal sunt fanatici al căror devotament față de abstracțiuni îi face dușmanii vieții.
citat clasic din Alan Watts
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre război
- citate despre principii
- citate despre viață
- citate despre reciprocitate
- citate despre idei
- citate despre idealuri
- citate despre dușmănie
- citate despre devenire
- citate despre agresiune
Marina Civilă
În ciuda a tot ce-au făcut pentru noi,
Rareori le cunoaștem numele. N-au statui.
Presa-i menționează doar ca pe niște
"Membri-ai echipajului".
Și, totuși, curajul lor înarmează, îmbracă,
Echipează și hrănește-n vremuri de lipsuri și nevoi.
Ei sunt băieții noștri care săvârșesc fapte glorioase
În orele-amare de restriște sau de război
Sunt oamenii Marinei Civile,-atât se știe despre ei;
De-îndată ce simt în plămâni pulberea mărilor saline,
Indiferent de cursul navei,
Lacomă, moartea-n preajma lor se-aține.
Moartea-i urmărește de la un port la altul
Din clipa-n care ridică ancora,-n bleu-marin îmbrăcați,
De sus, din cabina căpitanului, până jos, la cel mai tânăr mus.
Sunt marinarii care de pe navele lor, neînfricați,
Văd cum, de nicăieri și nefiresc, se ivesc vârtejuri albe
Și știu că-n jur pândesc hulpave submarine.
Deși n-au arme și nu pot riposta,
Sfidează soarta potrivnică și șansele puține;
Loviți în toiul nopții de catran,
Se-aruncă-n apă,-înoată spre plutele de salvare
Plutesc în derivă pe vastitatea mării, rugându-se de Domnul
Să-i ocrotească,-n El fiind singura lor nădejde de scăpare.
Ne gândim la ei ca la oamenii Marinei Civile.
În ziua victoriei, când se-împart medalii, jerbe și cununi,
Să nu-i uităm, să nu uităm meritele lor
În îndeplinirea unei nobile și-anevoioase misiuni.
Când în lume-i din nou belșug, liniște și pace,
Iar tinerii se-întorc acasă de pe mare,
Când din negre găuri, de vulpi, ies la lumină
Prietenii care ne-au rămas mai puțini ca la plecare,
Când de pe cer flăcăii coboară pe pământ,
Să ne-amintim de ei. În asemenea zile
Să-i pomenim cu recunoștință pe tinerii
Îndrăzneți care-au navigat sub drapelul Marinei Civile.
poezie de Edgar A. Guest, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi și poezii despre superlative, poezii despre sculptură, poezii despre salvare sau poezii despre recunoștință
Familia
Părăsind pădurea, umbre-întunecate
Ies afară din peșteri
Flexându-și mușchii.
Scrutează cu privirile livada,
Mestecând în marea de iarbă
Din jurul camerelor galbene,
Abia dacă-aruncă-o ocheadă-înăuntrul lor
Pentru-a vedea ce facem
Și dacă mai suntem cum ne țin minte.
Îi auzim sau credem că-i auzim;
Lumina lunii cernindu-se tăcut,
Dinții într-un măr.
Mai pune-un buștean în foc,
Din nou Mozart la patefon
Și, totuși, un fel de de tristețe
Se strecoară-n camera noastră.
Ne-amintim peștera.
În visele noastre ne întoarcem acolo
Sau ei vin în vizită la noi.
Și lor le place muzica.
Mâncăm frunze-împreună.
Ei sunt frații noștri.
Sunt familia
De care-am fugit.
poezie de Mary Oliver, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre speologie, poezii despre lumină, poezii despre visare, poezii despre tristețe, poezii despre mâncare sau poezii despre muzică
În lumea lor
Există dincolo de orice vizor,
O lume frumoasă, doar a lor
Unde se poate dormi în zbor,
O lume a păsărilor.
E dat de îngeri darul lor,
Un dar ce-l au până când mor
Mereu cu gândul printre nori,
Cântându-i soarelui în zori.
Si vine câte-un anotimp,
Uneori, mult prea din timp
De le alungă-n alte țări,
Peste oceane, peste mări.
Își lasă-n urmă munca lor,
Luând cu ele lumea lor
Și pleacă, cu gândul la noi,
Plângând uitându-se înapoi.
Se duc cu soarele de vară,
În alt tărâm, cu primăvară
Păstrând cu ele amintiri,
Inegalabile trăiri.
Vom fi și noi în gândul lor,
Rămași ascunși, în lumea lor
Purtați prin crânguri neștiute,
În sufletele lor mărunte.
Și vor veni din nou la noi,
Să-și vadă al lor tăcut zăvoi
În stol neîncetat zburând,
Murind pe drum, cu noi in gând.
poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre gânduri, poezii despre Soare, poezii despre îngeri, poezii despre suflet sau poezii despre somn
Invizibil
viața invizibilă a mea, a ta,
nu ne-a făcut prea cunoscuți.
în lumea aceasta invizibilă
suntem doar niște păpuși
ce joacă pe sârmă la concurs
fără să ne vedem sau auzi,
căci viața noastră este invizibilă,
faptele noastre bune sunt invizibile
faptele rele, dacă există cumva,
sunt foarte vizibile maleficilor
ce le arată cu degetul
și strigă-n gura mare:
"uite, uite ce-au făcut!"
și ei mereu văd gunoiul din ochiul altora
dar bârna din ochii lor nu o văd niciodată
ei o vor invizibilă, dar nu se poate,
este prea mare, prea dură, prea urâtă,
prea meschină, prea lacomă,
este o bârnă cu mulți colți,
mă mir că nu-i orbește
pe cei ce poartă doar ură și lașitate
dar timpul nu-i trecut pentru ei
după faptă și răsplată vor primi
faptele lor îi vor blestema
și ei nu vor mai fi invizibili
faptele bune stau cuminți și așteaptă
chiar de sunt invizibile
până în ziua în care primesc marea răsplată
în ziua de apoi, în ziua adormirii,
chiar de ei sunt invizibili azi,
aici pe pământul ce crede că-i educă.
poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ochi, poezii despre răsplată, poezii despre păpuși, poezii despre prezent, poezii despre lașitate sau poezii despre jocuri
Sunt oameni liberi să schimbe direcția când viața o cere. Desțelenesc drumuri noi, își povestesc aventurile și, prin asta, îmbogățesc orașul și satul. Dacă au luat-o pe un drum periculos și greșit, nu îți vor spune niciodată: "Să nu faci asta." Vor spune doar: "Am luat-o pe un drum periculos și greșit." Deoarece îți prețuiesc libertatea, la fel cum tu o prețuiești pe a lor. Ferește-te cu orice preț de cei care sunt lângă tine în clipele de tristețe, spunându-ți vorbe de consolare. Pentru că de fapt își spun în sinea lor: "Eu sunt mai puternic. Eu sunt mai înțelept. Eu nu aș fi făcut pasul acesta." Și rămâi lângă cei care sunt alături de tine în orele de bucurie. Deoarece în sufletele acestora nu există gelozie sau invidie, ci doar fericirea de a te vedea fericit.
Paulo Coelho în Manuscrisul găsit la Accra, "Unitatea"
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre libertate, citate despre fericire, citate despre înțelepciune, citate despre tristețe, citate despre timp, citate despre suflet, citate despre schimbare sau citate despre sat
Două nuci, sau două jumătăți...?
Noi suntem două nuci.
Distincte, diferite,
Înecate în pahare de șampanie
de iod.
Din același copac înalt
Cu rădăcini și mai înalte.
Cu crengile aplecate de vremea și de dorul meu
Și cu toamna ce ne coboară pe spate,
în soarele de apus.
Suntem două nuci
În coji verzi care ne opresc propria trăire
În crăpături amare izbite pe aripi
de pământ chior.
Suntem deja tomnatici
Ne vor pune oameni, neștiindu-ne că suntem noi,
În vase în care ne vom îndurera unul pe altul,
îți promit că unul pe altul.
Ne vor pune într-o debara
în care vor cotrobăi să ne întindă pe mese
Și atunci vom fi doar o mâna de nuci
amândoi.
Și poate pe atunci ne va merge
Să descoperim iarna.
Și dacă nu vom fi nuci, și vom fi struguri violeți
din violetul fostului cer?
Dacă ne vor strivi într-un teasc din lemn vechi
Și ne vor face vin,
Iar mai apoi oamenii ne vor simți gustul de artiști?
Sau da, desigur, putem să fim oameni...
Dar doar dacă altceva nu merge.
"Nu te teme", îmi spuneai,
"așa se mai întâmplă cu nucile.
Se mai întâmplă, din anii vechi,
să se spargă-n jumătăți și să se piardă
pentru totdeauna."
poezie de Marieva A. Demetrescu
Adăugat de Marieva A. Demetrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre toamnă, poezii despre șampanie, poezii despre verde, poezii despre struguri, poezii despre promisiuni, poezii despre mâini sau poezii despre lemn
Rugina din sertare
Poemele vor rugini-n sertare
Și veștejita lor caligrafie
Le va ascunde ca un fel de ie
Brodată cu lumină și cu sare.
Din când în când vor întreba de tine,
Dacă ai fost aievea sau doar vis,
E aproape ilizibil ce am scris,
Iar ele prin rugină nu văd bine.
Cu un nociv și reprobabil gest
Aprind țigara, nu știu ce să spun,
Dorul și-a pus pecetea de nebun
Și primăvara este doar un test.
N-ar mai salva nimic o repetare,
Indiscutabile decizii sunt luate,
Deși-au rămas și răni nevindecate,
Poemele vor rugini-n sertare.
poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre primăvară, poezii despre poezie, poezii despre nebunie sau poezii despre dor
Din nou, noi
Bun, dar cu noi cum rămâne?
Ei au fost mari, tragici, sfinți...
Ei au mâncat pâine,
părinților noștri le-au fost părinți.
Dar noi, dar cu noi?...
Lor le-a fost frig, au pătimit,
au mers prin zăpadă, prin noroi,
au murit și s-au nemurit.
Noi trăim, cu noi cum rămâne?
S-a hotărât ceva? S-a hotărât?
Când anume și ce anume?
Suntem, dar ne este urât!
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zăpadă, citate de Nichita Stănescu despre zăpadă, citate de Nichita Stănescu despre viață, poezii despre tragedie, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre pâine sau citate de Nichita Stănescu despre mâncare
Noi, rușii, niciodată nu am avut romantici proști, cu capul în stele, ca germanii, și mai ales ca francezii, care nu reacționează la nimic;chiar dacă se crapă pământul sub ei, chiar dacă Franța ar pieri pe baricade, ei sunt la fel, nici măcar cuviința nu li se schimbă, și își vor cânta cântecele lor stelare, cum să spun, până vor intra în mormânt, pentru că sunt proști. La noi, pe pământ rusesc, nu exista proști;asta se știe;prin asta ne deosebim de celelalte popoare.
Dostoievski în Însemnări din subterană
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre stele, citate despre muzică, citate despre Rusia, citate despre Franța, citate despre romantism, citate despre prostie, citate despre existență, citate despre bunele maniere sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Gânduri aiurea
Gânduri aiurea,
Gânduri fără rost,
Cutreieră pădurea
După adăpost.
Aiurea sau încotro,
Nici ele nu știu unde.
Sau poate... apropo:
Ecoul, le răspunde?
Nici el, nici eu, nici tu,
Nu le vedem, nu le-auzim.
Da. Nici pădurea, nu.
De gânduri negre, toți fugim.
Temeri urâte nasc în noi.
Vin toamne triste și vin ploi.
Ne năpădesc noi amintiri,
Din vechile noastre iubiri.
Doar cu-atâta ne mândrim
În viața care-o mai trăim.
Bolnavi de cât ne-am amintit,
Când vom intra în asfințit;
Gânduri aiurea,
Gânduri fără rost,
Vor părăsi pădurea
De parcă nici n-au fost.
Se vor risipi în vânt,
Nu vor mai zbura nicicând.
poezie de Dumitru Delcă (24 iulie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre ploaie, poezii despre negru sau poezii despre naștere
Colinda pe loc
Niciodată nu putem greși prea mult
din pricina propriilor noștri ochi care văd aceasta.
Și nici minți nu putem prea mult să mințim
din pricina spaimei de-a rămâne noi înșine surzi.
Nici prea mult nu putem să trăim
și nici prea frumos nu putem să trăim.
Altfel am putea să ne dezamăgim strămoșii.
Altfel am putea să ratăm șansa de a se naște
cei care nu s-au născut.
Ne putem bucura numai atunci când nu ne vede nimeni,
Când nu ne vedem nici măcar noi înșine.
Nu, noi nu ne mulțumim cu puțin,
dar știm că mai mult nu ni se cuvine.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre minciună, poezii despre spaimă, poezii despre mulțumire, poezii despre greșeli, poezii despre frumusețe, poezii despre bucurie sau poezii despre Crăciun
Doza de realism. Orice comportament uman are în spate o motivație egoistă. Oamenii nu îți sunt loiali ție, ci te vor în viața lor pentru ceea ce le oferi, pentru cum se simt când sunt cu tine. De fapt, dorința lor ca tu să faci parte din viața lor este o reflecție a intereselor lor egoiste. Când nu mai au nevoie de tine, când relația nu le mai este de folos, se vor îndepărta de tine. Acceptă asta pentru că și tu faci la fel. Așa suntem noi oamenii construiți și cumva este normal ca fiecare să își urmească interesul propriu. Nu are niciun sens să suferi când se încheie un capitol, ci bucură-te de tot ceea ce ai trăit și învățat de la oamenii care au fost în viața ta. Cu bune, cu lecții, viața merge înainte!
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre învățătură, citate despre motivație, citate despre lecții, citate despre dorințe sau lecții de engleză
Dacă mai curând sau mai târziu, și chiar atunci când noi nu vom mai fi, cele scrise de noi își vor găsi îndeplinirea lor, sau cel puțin vor face să se gândească la interesele mult iubitei noastre țări, noi nu am lucrat degeaba și truda noastră va fi cu prisosință răsplătită.
Ioan Tanoviceanu în Creșterea criminalității în România (1896)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre țări, citate despre răsplată sau citate despre iubire
Dacă cineva privește cerul într-o noapte senină, fără Lună, obiectele cele mai strălucitoare care se văd sunt probabil planetele Venus, Marte, Jupiter și Saturn. Vor mai fi și un număr mare de stele exact la fel ca Soarele nostru, dar mult mai departe de noi. De fapt, unele dintre aceste stele fixe par a-și schmba foarte lent pozițiile una față de cealaltă atunci când pământul se mișcă pe orbită în jurul Soarelui; în realitate ele nu sunt deloc fixe! Aceasta deoarece ele sunt relativ aproape de noi. Pe măsură ce Pământul se mișcă în jurul Soarelui, le vedem din diferite poziții pe fondul stelelor mult mai îndepărtate. Din fericire, aceasta ne permite să măsurăm direct distanța dintre stele și noi: cu cât sunt ma aproape, cu atât par că se deplasează mai mult.
Stephen Hawking în Scurtă istorie a timpului de la Big Bang la găurile negre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre Soare, citate despre superlative, citate despre relativitate, citate despre realitate, citate despre planete, citate despre numere sau citate despre noapte
Simplitate
Într-o zi se va vorbi despre noi
la fel de simplu ca despre stejari.
Oamenii vor fi spălați de noroi,
iar copiii de-acum, oameni mari.
Bătrânii vor spune, scurmând amintiri:
Erau tineri și din răni sângerau.
Mâinile nevestelor subțiri
cu fâșii de cămăși îi legau.
Nimeni nu va plânge pe gropile noastre
cum nu plîngi iarba mieilor în lunci
sau infinitul zărilor albastre,
căci prea vom fi ai tuturor atunci.
Un moșneag își va rupe oftatul în piept:
Au căzut lângă mine, aici!
Și trupul surpat va sta drept,
cu urme de lanțuri și bici.
Într-o zi se va vorbi despre noi
la fel de simplu ca despre izvoare
și oamenii, cu pumnii amândoi,
vor bea, din apa care-am fost, răcoare.
poezie clasică de Andrei Ciurunga
Adăugat de Mishu57
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre stejari, poezii despre soție, poezii despre oi, poezii despre infinit sau poezii despre căsătorie
Oameni și flori
Oamenii sunt precum florile....
E plină lumea de flori,
De oameni și... OAMENI.
La fel ca florile, trăiesc și mor
Atât cât le este dat să trăiască..
Cunosc oameni ca florile perene;
Aceștia sunt prietenii mei.
Trec ierni vin primăveri,
Iar ei sunt lângă mine.
Nu au nevoie decât să-i țin aproape
Așa cum florile trebuiesc udate,
Din când in când să nu se usuce.
Alții sunt ca niște buruieni inflorite...
Trăiesc doar pentru ei,
Iși trag puterea din seva pământului
Și mor fără regretul celor din jur.
Unii sunt precum bujorii infloriți
Îi simți arzînd mereu pentru alții.
Dăruiesc dragoste, pace și liniște;
Aceștia sunt adevărații OAMENI.
poezie de Angelina Nădejde (20 mai 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre flori, poezii despre prietenie, poezii despre pace, poezii despre moarte, poezii despre iubire sau poezii despre iarnă
A noastră istorie amputată
Suntem un neam care a scris istoria
Am apărut pe-acest pământ de mult
Pentru a cunoaște gloria
Venim din tracii ce prin Troia au trecut
Noi suntem cei ce s-au împotrivit Imperiului roman
Cu prețul vieții am luptat să întemeiem un neam
Și am avut un Mircea, un Ștefan sau Mihai zis și Viteazul
Dușmanii l-au ucis pe el dar nu și crezul
Și jertfa lor ne face pe toți a plânge
Pentru un neam cu o istorie scăldată-n sânge
În sânge de copii și mame
Și-am suferit de boli și de foame
Am renăscut în secolul douăzeci
Întru credință am jurat pe veci
Să fie bine pentru noi și țară
Așa a apărut o generație rară
A fost o închinăciune a nației
În astă lume de dor și certuri
La Dumnezeu și bunul de Cristos
Sperând ca țării să-i fie de folos
Atunci au apărut ai noștri oameni mari
Oameni de știință dar și cărturari
Cioran, Eliade, Paulescu sau Brâncuși,
A fost un Noica, Tuțea, și un Aron Cotruș
Asupra țării noastre nu de demult
Nori negri plini de sânge și ură au apărut
Puhoi de bolșevici pe tancuri sau călare
I-au omorât pe cei mai buni din răzbunare
Murit-au fără cruce cu inimile frânte
Românii fără nume, scris pe-a lor morminte
Țărâna să le fie ușoară celor ce nu mai sunt
Celor ce țara și-au iubit-o sub sfântul legământ
Azi m-am uitat în cartea de istorie
Am căutat cu disperare, chiar cu furie
Să văd ce scrie despre cei ce nu mai sunt
Nu era scris nici măcar un rând de
A noastră istorie amputată
poezie de Dan Duțescu din Orașul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre istorie, poezii despre știință sau poezii despre religie
Când nu ne învățăm lecția, oameni diferiți se comportă în moduri asemănătoare cu noi, deși nu se cunosc între ei. Spunem că oamenii sunt cum sunt, însă noi suntem numitorul comun al problemei. Faptul că suntem mințiți, trădați, batjocoriți, înseamnă că noi invităm oamenii să ne trateze astfel și, mai mult, cumva obținem și noi beneficii din asta pentru că altfel nu am permite să se repete aceste comportamente. Când nu ne învățăm lecția, se întâmplă să ajungem în aceleași situații din nou și din nou și spunem că e vina sorții când de fapt, mergând pe căi aparent diferite, ajungem în același loc pentru că nu vedem imaginea de ansamblu.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre batjocură, citate despre vinovăție, citate despre trădare, citate despre imagine sau citate despre cunoaștere