Verdictele

Nu-n toiul luptei în vremuri de război,
Nu-n forţa norocului şi-a întâmplării,
Îi descoperim pe cei cu-adevărat eroi
Sau îi vedem pe titanii ţării.

Asta se-ntâmplă doar pe timp de pace.
Pe oamenii mării, din nefericire,
Noi îi vedem – ne place, nu ne place –
Doar când vin acasă într-o scurtă învoire.

Ei ne-oferă, inopinat, câteva frumoase zile furate
Din daravelele lor de sânge şi de zbucium crunt;
Dar când se află lângă noi, aproape,
Nu ne putem da seama ce fel de oameni sunt.

Dacă numele lor vor străluci-n istorie pe veci
Agăţate de victorii câştigate sub nişte stele faste
Sau dacă mor anonimi înghiţiţi de-abisurile reci,
În lupta lor ei rămân ascunşi vederii noastre.

Sunt prea aproape de noi pentru-a fi măreţi,
Dar copii noştri vor înţelege când şi cum pe lume
Ne-a fost schimbată soarta, de ce fel de săgeţi
Şi, mai ales, de mâna cui anume.

Ei vor măsura meritul fiecărui ştiut sau neştiut erou,
Noi mulţumindu-ne să fim partea oarbă a privirii...
Însă ştim că trăim pe un pământ născut din nou
Împreună cu toţi salvatorii omenirii.

* Spre deosebire de războaiele din trecutul îndepărtat, purtate cu arme albe, unde eroii erau lesne detectaţi şi cunoscuţi, în războaiele moderne aceştia sunt eclipsaţi de sofisticatele arme moderne, devenind cumva neantizaţi, irelevanţi.

poezie clasică de Rudyard Kipling din din "Război pe mare, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu acelaşi dar şi altul

Rămân de strajă tinereţii mele,
tot mai puţină pe acest pământ,
în slove scrise mă inspir din stele,
sunt ziditor de pace prin cuvânt.

Am fost mereu acelaşi, dar şi altul,
un biet copac cu frunzele spre cer,
privind trăirea vieţii din înaltul
tăcerilor născute din mister.

Sunt şi acum copacul fără nume,
uitat de toţi la margine de crâng,
ascult atent din umbră ce se spune
când toţi copacii din pădure plâng.

Din plânsul lor, cu lacrimi repetate,
ecouri lungi vor trece peste timp,
vorbindu-vă despre păduri furate
chiar de erau vegheate din Olimp.

De-acum lăsaţi topoarele acasă,
odihna lor e sfântă pentru noi –
cei doi copaci din rariştea rămasă
pe-o margine cernită de zăvoi.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediţia din 23.02.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din moment ce principiile, sau ideologiile opuse sunt ireconciliabile, războaiele purtate cu privire la principii vor fi războaie de anihilare reciprocă. Războaiele purtate pentru simpla lăcomie, însă, vor fi cu mult mai puţin distructive, pentru că agresorul va fi atent să nu distrugă lucrurile pentru care se luptă ca să le captureze... Acei oameni vor fi întotdeauna capabili de compromis, dar oamenii care s-au dezumanizat şi au devenit adoratorii orbi a unei idei sau a unui ideal sunt fanatici al căror devotament faţă de abstracţiuni îi face duşmanii vieţii.

citat clasic din Alan Watts
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marina Civilă

În ciuda a tot ce-au făcut pentru noi,
Rareori le cunoaştem numele. N-au statui.
Presa-i menţionează doar ca pe nişte
"Membri-ai echipajului".
Şi, totuşi, curajul lor înarmează, îmbracă,
Echipează şi hrăneşte-n vremuri de lipsuri şi nevoi.
Ei sunt băieţii noştri care săvârşesc fapte glorioase
În orele-amare de restrişte sau de război –
Sunt oamenii Marinei Civile,-atât se ştie despre ei;
De-îndată ce simt în plămâni pulberea mărilor saline,
Indiferent de cursul navei,
Lacomă, moartea-n preajma lor se-aţine.

Moartea-i urmăreşte de la un port la altul
Din clipa-n care ridică ancora,-n bleu-marin îmbrăcaţi,
De sus, din cabina căpitanului, până jos, la cel mai tânăr mus.
Sunt marinarii care de pe navele lor, neînfricaţi,
Văd cum, de nicăieri şi nefiresc, se ivesc vârtejuri albe
Şi ştiu că-n jur pândesc hulpave submarine.

Deşi n-au arme şi nu pot riposta,
Sfidează soarta potrivnică şi şansele puţine;
Loviţi în toiul nopţii de catran,
Se-aruncă-n apă,-înoată spre plutele de salvare –
Plutesc în derivă pe vastitatea mării, rugându-se de Domnul
Să-i ocrotească,-n El fiind singura lor nădejde de scăpare.

Ne gândim la ei ca la oamenii Marinei Civile.
În ziua victoriei, când se-împart medalii, jerbe şi cununi,
Să nu-i uităm, să nu uităm meritele lor
În îndeplinirea unei nobile şi-anevoioase misiuni.
Când în lume-i din nou belşug, linişte şi pace,
Iar tinerii se-întorc acasă de pe mare,
Când din negre găuri, de vulpi, ies la lumină
Prietenii care ne-au rămas – mai puţini ca la plecare,
Când de pe cer flăcăii coboară pe pământ,
Să ne-amintim de ei. În asemenea zile
Să-i pomenim cu recunoştinţă pe tinerii
Îndrăzneţi care-au navigat sub drapelul Marinei Civile.

poezie de Edgar A. Guest, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Familia

Părăsind pădurea, umbre-întunecate
Ies afară din peşteri
Flexându-şi muşchii.

Scrutează cu privirile livada,
Mestecând în marea de iarbă
Din jurul camerelor galbene,

Abia dacă-aruncă-o ocheadă-înăuntrul lor
Pentru-a vedea ce facem
Şi dacă mai suntem cum ne ţin minte.

Îi auzim sau credem că-i auzim;
Lumina lunii cernindu-se tăcut,
Dinţii într-un măr.

Mai pune-un buştean în foc,
Din nou Mozart la patefon –
Şi, totuşi, un fel de de tristeţe

Se strecoară-n camera noastră.
Ne-amintim peştera.
În visele noastre ne întoarcem acolo

Sau ei vin în vizită la noi.
Şi lor le place muzica.
Mâncăm frunze-împreună.

Ei sunt fraţii noştri.
Sunt familia
De care-am fugit.

poezie de Mary Oliver, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumea lor

Există dincolo de orice vizor,
O lume frumoasă, doar a lor
Unde se poate dormi în zbor,
O lume a păsărilor.

E dat de îngeri darul lor,
Un dar ce-l au până când mor
Mereu cu gândul printre nori,
Cântându-i soarelui în zori.

Si vine câte-un anotimp,
Uneori, mult prea din timp
De le alungă-n alte ţări,
Peste oceane, peste mări.

Îşi lasă-n urmă munca lor,
Luând cu ele lumea lor
Şi pleacă, cu gândul la noi,
Plângând uitându-se înapoi.

Se duc cu soarele de vară,
În alt tărâm, cu primăvară
Păstrând cu ele amintiri,
Inegalabile trăiri.

Vom fi şi noi în gândul lor,
Rămaşi ascunşi, în lumea lor
Purtaţi prin crânguri neştiute,
În sufletele lor mărunte.

Şi vor veni din nou la noi,
Să-şi vadă al lor tăcut zăvoi
În stol neîncetat zburând,
Murind pe drum, cu noi in gând.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invizibil

viaţa invizibilă a mea, a ta,
nu ne-a făcut prea cunoscuţi.
în lumea aceasta invizibilă
suntem doar nişte păpuşi
ce joacă pe sârmă la concurs
fără să ne vedem sau auzi,
căci viaţa noastră este invizibilă,
faptele noastre bune sunt invizibile
faptele rele, dacă există cumva,
sunt foarte vizibile maleficilor
ce le arată cu degetul
şi strigă-n gura mare:
"uite, uite ce-au făcut!"
şi ei mereu văd gunoiul din ochiul altora
dar bârna din ochii lor nu o văd niciodată
ei o vor invizibilă, dar nu se poate,
este prea mare, prea dură, prea urâtă,
prea meschină, prea lacomă,
este o bârnă cu mulţi colţi,
mă mir că nu-i orbeşte
pe cei ce poartă doar ură şi laşitate
dar timpul nu-i trecut pentru ei
după faptă şi răsplată vor primi
faptele lor îi vor blestema
şi ei nu vor mai fi invizibili
faptele bune stau cuminţi şi aşteaptă
chiar de sunt invizibile
până în ziua în care primesc marea răsplată
în ziua de apoi, în ziua adormirii,
chiar de ei sunt invizibili azi,
aici pe pământul ce crede că-i educă.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt oameni liberi să schimbe direcţia când viaţa o cere. Desţelenesc drumuri noi, îşi povestesc aventurile şi, prin asta, îmbogăţesc oraşul şi satul. Dacă au luat-o pe un drum periculos şi greşit, nu îţi vor spune niciodată: "Să nu faci asta." Vor spune doar: "Am luat-o pe un drum periculos şi greşit." Deoarece îţi preţuiesc libertatea, la fel cum tu o preţuieşti pe a lor. Fereşte-te cu orice preţ de cei care sunt lângă tine în clipele de tristeţe, spunându-ţi vorbe de consolare. Pentru că de fapt îşi spun în sinea lor: "Eu sunt mai puternic. Eu sunt mai înţelept. Eu nu aş fi făcut pasul acesta." Şi rămâi lângă cei care sunt alături de tine în orele de bucurie. Deoarece în sufletele acestora nu există gelozie sau invidie, ci doar fericirea de a te vedea fericit.

Paulo Coelho în Manuscrisul găsit la Accra, "Unitatea"
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două nuci, sau două jumătăţi...?

Noi suntem două nuci.
Distincte, diferite,
Înecate în pahare de şampanie
de iod.
Din acelaşi copac înalt
Cu rădăcini şi mai înalte.
Cu crengile aplecate de vremea şi de dorul meu
Şi cu toamna ce ne coboară pe spate,
în soarele de apus.

Suntem două nuci
În coji verzi care ne opresc propria trăire
În crăpături amare izbite pe aripi
de pământ chior.

Suntem deja tomnatici
Ne vor pune oameni, neştiindu-ne că suntem noi,
În vase în care ne vom îndurera unul pe altul,
îţi promit că unul pe altul.
Ne vor pune într-o debara
în care vor cotrobăi să ne întindă pe mese
Şi atunci vom fi doar o mâna de nuci –
– amândoi.
Şi poate pe atunci ne va merge
Să descoperim iarna.

Şi dacă nu vom fi nuci, şi vom fi struguri violeţi
din violetul fostului cer?
Dacă ne vor strivi într-un teasc din lemn vechi
Şi ne vor face vin,
Iar mai apoi oamenii ne vor simţi gustul de artişti?
Sau da, desigur, putem să fim oameni...
Dar doar dacă altceva nu merge.

"Nu te teme", îmi spuneai,
"aşa se mai întâmplă cu nucile.
Se mai întâmplă, din anii vechi,
să se spargă-n jumătăţi şi să se piardă
pentru totdeauna."

poezie de Marieva A. Demetrescu
Adăugat de Marieva A. Demetrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugina din sertare

Poemele vor rugini-n sertare
Şi veştejita lor caligrafie
Le va ascunde ca un fel de ie
Brodată cu lumină şi cu sare.

Din când în când vor întreba de tine,
Dacă ai fost aievea sau doar vis,
E aproape ilizibil ce am scris,
Iar ele prin rugină nu văd bine.

Cu un nociv şi reprobabil gest
Aprind ţigara, nu ştiu ce să spun,
Dorul şi-a pus pecetea de nebun
Şi primăvara este doar un test.

N-ar mai salva nimic o repetare,
Indiscutabile decizii sunt luate,
Deşi-au rămas şi răni nevindecate,
Poemele vor rugini-n sertare.

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din nou, noi

Bun, dar cu noi cum rămâne?
Ei au fost mari, tragici, sfinţi...
Ei au mâncat pâine,
părinţilor noştri le-au fost părinţi.

Dar noi, dar cu noi?...
Lor le-a fost frig, au pătimit,
au mers prin zăpadă, prin noroi,
au murit şi s-au nemurit.

Noi trăim, cu noi cum rămâne?
S-a hotărât ceva? S-a hotărât?
Când anume şi ce anume?
Suntem, dar ne este urât!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi, ruşii, niciodată nu am avut romantici proşti, cu capul în stele, ca germanii, şi mai ales ca francezii, care nu reacţionează la nimic;chiar dacă se crapă pământul sub ei, chiar dacă Franţa ar pieri pe baricade, ei sunt la fel, nici măcar cuviinţa nu li se schimbă, şi îşi vor cânta cântecele lor stelare, cum să spun, până vor intra în mormânt, pentru că sunt proşti. La noi, pe pământ rusesc, nu exista proşti;asta se ştie;prin asta ne deosebim de celelalte popoare.

Dostoievski în Însemnări din subterană
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri aiurea

Gânduri aiurea,
Gânduri fără rost,
Cutreieră pădurea
După adăpost.

Aiurea sau încotro,
Nici ele nu ştiu unde.
Sau poate... apropo:
Ecoul, le răspunde?

Nici el, nici eu, nici tu,
Nu le vedem, nu le-auzim.
Da. Nici pădurea, nu.
De gânduri negre, toţi fugim.

Temeri urâte nasc în noi.
Vin toamne triste şi vin ploi.
Ne năpădesc noi amintiri,
Din vechile noastre iubiri.
Doar cu-atâta ne mândrim
În viaţa care-o mai trăim.
Bolnavi de cât ne-am amintit,
Când vom intra în asfinţit;
Gânduri aiurea,
Gânduri fără rost,
Vor părăsi pădurea
De parcă nici n-au fost.
Se vor risipi în vânt,
Nu vor mai zbura nicicând.

poezie de Dumitru Delcă (24 iulie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colinda pe loc

Niciodată nu putem greşi prea mult
din pricina propriilor noştri ochi care văd aceasta.
Şi nici minţi nu putem prea mult să minţim
din pricina spaimei de-a rămâne noi înşine surzi.

Nici prea mult nu putem să trăim
şi nici prea frumos nu putem să trăim.
Altfel am putea să ne dezamăgim strămoşii.
Altfel am putea să ratăm şansa de a se naşte
cei care nu s-au născut.

Ne putem bucura numai atunci când nu ne vede nimeni,
Când nu ne vedem nici măcar noi înşine.
Nu, noi nu ne mulţumim cu puţin,
dar ştim că mai mult nu ni se cuvine.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doza de realism. Orice comportament uman are în spate o motivaţie egoistă. Oamenii nu îţi sunt loiali ţie, ci te vor în viaţa lor pentru ceea ce le oferi, pentru cum se simt când sunt cu tine. De fapt, dorinţa lor ca tu să faci parte din viaţa lor este o reflecţie a intereselor lor egoiste. Când nu mai au nevoie de tine, când relaţia nu le mai este de folos, se vor îndepărta de tine. Acceptă asta pentru că şi tu faci la fel. Aşa suntem noi oamenii construiţi şi cumva este normal ca fiecare să îşi urmească interesul propriu. Nu are niciun sens să suferi când se încheie un capitol, ci bucură-te de tot ceea ce ai trăit şi învăţat de la oamenii care au fost în viaţa ta. Cu bune, cu lecţii, viaţa merge înainte!

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă mai curând sau mai târziu, şi chiar atunci când noi nu vom mai fi, cele scrise de noi îşi vor găsi îndeplinirea lor, sau cel puţin vor face să se gândească la interesele mult iubitei noastre ţări, noi nu am lucrat degeaba şi truda noastră va fi cu prisosinţă răsplătită.

Ioan Tanoviceanu în Creşterea criminalităţii în România (1896)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă cineva priveşte cerul într-o noapte senină, fără Lună, obiectele cele mai strălucitoare care se văd sunt probabil planetele Venus, Marte, Jupiter şi Saturn. Vor mai fi şi un număr mare de stele exact la fel ca Soarele nostru, dar mult mai departe de noi. De fapt, unele dintre aceste stele fixe par a-şi schmba foarte lent poziţiile una faţă de cealaltă atunci când pământul se mişcă pe orbită în jurul Soarelui; în realitate ele nu sunt deloc fixe! Aceasta deoarece ele sunt relativ aproape de noi. Pe măsură ce Pământul se mişcă în jurul Soarelui, le vedem din diferite poziţii pe fondul stelelor mult mai îndepărtate. Din fericire, aceasta ne permite să măsurăm direct distanţa dintre stele şi noi: cu cât sunt ma aproape, cu atât par că se deplasează mai mult.

Stephen Hawking în Scurtă istorie a timpului – de la Big Bang la găurile negre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplitate

Într-o zi se va vorbi despre noi
la fel de simplu ca despre stejari.
Oamenii vor fi spălaţi de noroi,
iar copiii de-acum, oameni mari.

Bătrânii vor spune, scurmând amintiri:
– Erau tineri şi din răni sângerau.
Mâinile nevestelor subţiri
cu fâşii de cămăşi îi legau.

Nimeni nu va plânge pe gropile noastre
cum nu plîngi iarba mieilor în lunci
sau infinitul zărilor albastre,
căci prea vom fi ai tuturor atunci.

Un moşneag îşi va rupe oftatul în piept:
– Au căzut lângă mine, aici!
Şi trupul surpat va sta drept,
cu urme de lanţuri şi bici.

Într-o zi se va vorbi despre noi
la fel de simplu ca despre izvoare
şi oamenii, cu pumnii amândoi,
vor bea, din apa care-am fost, răcoare.

poezie clasică de Andrei Ciurunga
Adăugat de Mishu57
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni şi flori

Oamenii sunt precum florile....
E plină lumea de flori,
De oameni şi... OAMENI.
La fel ca florile, trăiesc şi mor
Atât cât le este dat să trăiască..

Cunosc oameni ca florile perene;
Aceştia sunt prietenii mei.
Trec ierni vin primăveri,
Iar ei sunt lângă mine.
Nu au nevoie decât să-i ţin aproape
Aşa cum florile trebuiesc udate,
Din când in când să nu se usuce.

Alţii sunt ca nişte buruieni inflorite...
Trăiesc doar pentru ei,
Işi trag puterea din seva pământului
Şi mor fără regretul celor din jur.

Unii sunt precum bujorii infloriţi
Îi simţi arzînd mereu pentru alţii.
Dăruiesc dragoste, pace şi linişte;
Aceştia sunt adevăraţii OAMENI.

poezie de Angelina Nădejde (20 mai 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

A noastră istorie amputată

Suntem un neam care a scris istoria
Am apărut pe-acest pământ de mult
Pentru a cunoaşte gloria
Venim din tracii ce prin Troia au trecut

Noi suntem cei ce s-au împotrivit Imperiului roman
Cu preţul vieţii am luptat să întemeiem un neam
Şi am avut un Mircea, un Ştefan sau Mihai zis şi Viteazul
Duşmanii l-au ucis pe el dar nu şi crezul

Şi jertfa lor ne face pe toţi a plânge
Pentru un neam cu o istorie scăldată-n sânge
În sânge de copii şi mame
Şi-am suferit de boli şi de foame

Am renăscut în secolul douăzeci
Întru credinţă am jurat pe veci
Să fie bine pentru noi şi ţară
Aşa a apărut o generaţie rară

A fost o închinăciune a naţiei
În astă lume de dor şi certuri
La Dumnezeu şi bunul de Cristos
Sperând ca ţării să-i fie de folos

Atunci au apărut ai noştri oameni mari
Oameni de ştiinţă dar şi cărturari
Cioran, Eliade, Paulescu sau Brâncuşi,
A fost un Noica, Tuţea, şi un Aron Cotruş
 
Asupra ţării noastre nu de demult
Nori negri plini de sânge şi ură au apărut
Puhoi de bolşevici pe tancuri sau călare
I-au omorât pe cei mai buni din răzbunare

Murit-au fără cruce cu inimile frânte
Românii fără nume, scris pe-a lor morminte
Ţărâna să le fie uşoară celor ce nu mai sunt
Celor ce ţara şi-au iubit-o sub sfântul legământ

Azi m-am uitat în cartea de istorie
Am căutat cu disperare, chiar cu furie
Să văd ce scrie despre cei ce nu mai sunt
Nu era scris nici măcar un rând de
A noastră istorie amputată
 

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când nu ne învăţăm lecţia, oameni diferiţi se comportă în moduri asemănătoare cu noi, deşi nu se cunosc între ei. Spunem că oamenii sunt cum sunt, însă noi suntem numitorul comun al problemei. Faptul că suntem minţiţi, trădaţi, batjocoriţi, înseamnă că noi invităm oamenii să ne trateze astfel şi, mai mult, cumva obţinem şi noi beneficii din asta pentru că altfel nu am permite să se repete aceste comportamente. Când nu ne învăţăm lecţia, se întâmplă să ajungem în aceleaşi situaţii din nou şi din nou şi spunem că e vina sorţii când de fapt, mergând pe căi aparent diferite, ajungem în acelaşi loc pentru că nu vedem imaginea de ansamblu.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!