Marea Celtică

Departe, dincolo de golful Carnarvon,
Îşi încep ziua sub al serii val fierbinte
Străbunii morţi, ei ies din fiece cotlon
Şi, rânduri-rânduri, trec printre morminte.

Ascultă, ei depun de multe veacuri mărturii,
Sunt cei care-au murit când s-a născut Hristos,
Iar poate-acum dansează pe falezele-aurii
Care cândva au fost un lan de grâu frumos.

Vei auzi istoria lui Dyfed* şi-a străvechiului regat,
Şi povestea lui Nemed,** legendarul domnitor,
Şi-a regilor spanioli care talazurile-au înfruntat
Pentru a-şi pune săbiile-n slujba Ţării Galilor.

Ascultă, ca un şarpe-aurit de mari proporţii
Oceanul se răsuceşte şi se-agită, şi geme,
Şi ne spune cum se trezesc morţii
Şi ne strigă de dincolo de vreme.

* Regatul Dyfed – unul din micile regate apărute-n sud-vestul Ţării Galilor în
secolul al V lea, perioada romană târzie.
** Nemed personaj irlandez dintr-o legendă medievală din secolul al XI lea, poate un
druid, având o genealogie care merge înapoi până la Iafet, unul din fiii patriarhului Noe.

poezie de James Elroy Flecker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

I: Să ştii că V. nu mai este. S-a stins în seara asta. A. M: Azi Dumnezeu a chemat-o Acasă din această lume străină şi ostilă, ce bucurie ştiind că mâine vom merge înapoi la El şi noi! Pentru mine asta e o certitudine, pentru tine doar o frumoasă metaforă! Când tatăl meu a murit. eu îl aşteptam deja dincolo, să îi arăt întreaga Viaţă Eternă. Eu sunt singurul copil care şi-a născut părinţii, dar Eu niciodată nu am fost născut!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiesc în secolul al XX lea

Trăiesc în secolul al XX lea
şi tu eşti aici lângă mine.
Când ai adormit erai tristă.
Nu am putut face nimic pentru a schimba
asta. M-am simţit neputincios. Faţa ta
este atât de frumoasă încât nu mă pot stăpâni
să n-o descriu – dar nu pot inventa nimic
pentru a te face fericită în vreme
ce dormi.

poezie de Richard Brautigan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secolul XX a fost secolul sângelui, secolul în care oamenii au putut să-şi imagineze şi să realizeze genocidul evreilor, secolul Auschwitz-ului, al victimelor persecutate naziste, precum şi secolul tragediei comuniste, al lui Jan Palach, al Gulagului, al ororilor stalinismului.

citat din Walter Veltroni
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O arcă a lui Noe fără Noe. Din neatenţie, sau poate din plictis, Noe s-a dat de-a rostogolul, a căzut în valuri şi s-a înecat cu doar o zi înainte de retragerea apelor. Iar noi habar n-avem cum să trăim mai departe, singuri, de capul nostru, şi ce ar trebui să facem de vreme ce ne-am născut cu toţii pe-o arcă plutitoare, sub un nor etern, în mijlocul mării.

Cristian Bădiliţă în Dumnezeu de la Mancha doarme cu tâmpla crăpată pe umărul meu (2008)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haide

Dacă ochilor tăi le-ar plăcea
Nevăzutul şi neştiutul, ai putea
Veni la mine, parcă,
Şi te-ai lăsa primejdiei din barcă.

Şi nu te-ai mai gândi la nimic,
Nămolurile tainelor toate
Zac în mine răsturnate.
Luntrea târâtă de ele
Se loveşte de nuferi şi stele.

Într-o limbă barbară
Ţi-aş spune poveşti dintr-o ţară.
Vorbele, ca o ţărână
Din şesurile ei ţi le-aş presăra pe mână.
Şi-n lacrimi se vor trezi
Apele ţării dinspre miazăzi.

Ascultă: râurile-i trec prin mine.
Le auzi tu destul de bine?
Ascultă: grăieşte cucuruzul.
Pricepi creşterea lui cu auzul?
Uite-n livadă stupii,
Uite-n vifore lupii,
Uite cerbii,
Uite firul ierbii.
Vezi
Herghelii, stoluri, turme, cirezi?
Toate ale mele sunt şi de mine ţin.
Tot ce nu-i al meu şi e strein.
Din perinile munţilor, la rîul lat,
Dumnezeu şi-a aşternut pat
Şi s-a culcat.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haydn formează împreună cu colegii săi mai tineri Mozart şi Beethoven (dar să nu uităm că i-a supravieţuit cu 18 ani lui Mozart) ceea ce în istoria muzicii este cunoscut sub numele de "trinitatea calsică vieneză". El nu are nimic din acel bătrân timid a cărui imagine ne-a fost transmisă de secolul al XIX-lea. Contrar lui Mozart, a fost mult mai puţin preocupat de convenţii. Încă din timpul vieţii, i-a fost reproşat violent faptul că şi-a degradat arta prin umor şi trăsături plebee. A fost tipul creatorului original. Din 1760 până la sfârşitul secolului, istoria muzicii devine din ce în ce mai mult a sa şi el va termina prin a o orienta într-o direcţie care s-a menţinut, în bună măsură, timp de 150 de ani.

în Dictionar de mari muzicieni. Larousse (2000)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulcea chemare a veşniciei

Ascultă cum te cheamă astăzi Hristos,
cu stihuri de foc şi cântec de nai,
cum Maica Sfântă te-ndeamnă duios,
cum ochii îi picură boabe de rai.

Ascultă cum te cheamă astăzi Cuvântul,
în traistă îţi pune psalmi şi cântare,
din rugăciune, croieşte-ţi veşminte,
şi soarbe-nsetat izvorul de zare.

Ascultă cum te cheama astăzi Hristos,
crucea din spate rabd-o-n tăcere,
lacrima să-ţi fie treaptă de folos,
necazul şi spinii: pâine şi miere.

Ascultă cum te cheama astăzi Iisus,
când ploaia se cerne mărgele-n şirag
şi valurile bat în norii de sus:
ascultă chemarea şi vino cu drag!

Ascultă cum te cheamă la viaţă,
cu stihuri de foc, cu cântul de nai:
Dincolo de azi e-o zi mai măreaţă,
razele de înger, boabele de rai.

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vei fi bătrână

Când vei fi bătrână, cu păr alb şi somnoroase pleoape,
Şi vei picoti pe lângă foc, ia-n mână-această carte
Şi citeşte-o-încet, şi visează la umbrele catifelate
Pe care le-au avut cândva ochii tăi, şi la adâncile lor ape.

Mulţi te-au îndrăgit în momentele-ţi de graţie fermecătoare
Şi ţi-au iubit frumuseţea c-o dragoste sinceră sau prefăcută,
Dar numai unul ţi-a iubit sufletul rătăcitor în goana lui de ciută
Şi-a iubit şi tristeţile-acelui chip şi fiecare-a lui nouă-înfăţişare.

Şi-aplecată peste jarul din care,-arar, răsar flăcări mici, rebele,
Murmură, tristuţă, cuvinte despre Dragostea care-a zburat
Şi care-a trecut dincolo de muntele din toţii munţii mai înalt,
Şi şi-a ascuns faţa-n mijlocul unei mulţimi de stele.

* Poem scris în tinereţe de Yeats pentru Maude Gonne.

poezie clasică de William Butler Yeats, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dincolo de morminte

iedera creşte din trupul tatălui meu
plecat în ziua care mama
mi-a aşezat capul în poală
şi mi-a zis;
eşti bărbat, fiule!

poate ar fi trebuit să o ascult şi
să-mi iau rolul în serios
să ascult respiraţia pământului
şi liniştea pietrelor
timid
să-mi conturez viaţa
ghemuită sub aşteptări
din când în când
să evadez
printre anotimpuri să
adun vreascuri pentru focul
din cuptorul bunicii
însă am învăţat că fiecare suflet
are o sărbătoare şi
la intersecţia acesteia
sunt doar eu şi atât
dincolo e Dumnezeu şi privirile lui tata
din care anihilez clipă de clipă câte o zi

poezie de Teodor Dume (aprilie 2014)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somnul în istoria românească. Densuşeanu arată undeva că în secolul al IX-lea nu se întâlneşte decât un cuvânt care poate fi românesc, "Câmpulung". În secolul aş XI-lea cuvântul "cocora". În secolul al XII-lea doar cuvântul de "crez" sau "creţ". Câte un cuvânt pe secol! O, Doamne, ce încet ne mişcăm.
(Uneori e frumos totuşi: Ieremia Vodă nu iese din biserică până la sfârşitul liturghiei, deşi i se vesteşte apropierea duşmanului de Suceava. - Să aibă şi el dreptate?)

citat celebru din Constantin Noica
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pereche

Să observaţi un lucru: un ţăran
nu merge cu nevasta niciodată
alături, ea foşneşte ca un lan
în faţa lui ştiindu-se chemată.

Chiar dacă dânsa se zăreşte-n urmă
şi el 'nainte merge gânditor,
inima ei se-ntinde, ori se curmă
ca flacăra în ochii lui de dor.

În văzul lui femeia e pământul
de semănat şi sărutat mereu,
din care ies feciorii şi cuvântul
cel potrivit la bine şi la greu.

Ea-şi leagănă lumina ca o luntre
'naintea paşilor acestui om
purtându-i sufletul de piatră printre
râuri de păsări negre şi nesomn.

Mereu trec unul după altul, parcă
dânsul ar fi copilul ei curat -
poate ţăranca e străvechea arcă
trecând peste potop întregul sat.

Că şi-a purtat doar înăuntru viaţa
prin valuri de războaie şi schimbări;
bărbatul când îşi urcă dimineaţa
femeia-i vine strălucind din zări.

Şi ca să-şi vadă însăşi rădăcina
se dă în urma ei pios c-un pas:
de moare ea, se năruie lumina;
de cade el, lumina i-a rămas.

poezie de Dumitru Ţiganiuc din Nord (Antologia poeţilor botoşăneni de azi) (2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoria umană, din secolul al XV-lea până în secolul XX, se poate caracteriza în esenţă ca fiind istoria unei disoluţii şi a unei dezagregări progresive.

Michel Houellebecq în Particulele elementare (2001)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creştinii se bucură că Dumnezeu este tatăl lor din ceruri care-l iartă pe cel ce se pocăieşte, că Dumnezeu şi-a trimis fiul pe pământ pentru mântuirea tuturor credincioşilor, că Iisus Hristos nu numai că a murit, dar s-a şi ridicat din morţi, şi că bucuria este unul din roadele înzecite ale sufletului.

citat din W.G. Morrice
Adăugat de Cristiana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă cum plânge pădurea

Ascultă cum plânge pădurea,
Pe strune de vifor cumplite!...
Ascultă cum plânge pădurea
Pe ramuri de vânt răsucite!...

Ascultă cum geme pământul,
Când focul din pântece-l scurmă!...
Ascultă cum geme pământul
Şi cum se cutremură-n urmă

poezie de Gheorghe Ion Păun din Nostalgie-n Valahorum (2002)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea din vis

A fost odată, într-o altă lume,
a viselor şi-a vechilor poveşti,
un împărat ce îşi făcuse-un nume
asemenea aleşilor cereşti.

Era vestit prin legile-i severe
cu care-i pedepsea pe răi şi furi,
dar şi prin recompense şi plăcere
când oamenii păreau cinstiţi şi puri.

În sala unde împărţea dreptate
părea un zeu pe tronul lui de fier
şi toţi sperau ca, într-o zi, el, poate,
va renunţa să fie tot stingher,

căci tronul de alături, de o vreme
era tot gol, în aşteptarea ei,
a celei pentru care încă geme
în inima-ngheţată ca un stei.

Venise-n viaţa lui ca o minune
pe care a primit-o şi-a iubit,
dar n-ar putea nicicând, la nimeni spune
de ce sau cât a fost de-ndrăgostit,

căci el, ce nu suportă o minciună,
a înţeles târziu, că-ntr-un ocean
o floare însetată să răpună
nu poate fi oprită, e în van

să ceri meduzei braţele să-şi plimbe
pe corpul tău, în dulce mângâiat,
să uite cum a fost şi să se schimbe
atunci când tot ce-a vrut, a câştigat.

El a-nţeles, i-a spus, ea a plecat,
iar locul ei de-atunci, acum e gol
şi n-o aşteaptă cum o fi sperat,
inabordabil, cu un singur rol:

acela de a-i aminti iubirea,
trădarea şi minciuna fără rost,
plecarea, dorul şi nefericirea
dintr-o poveste care,-n vis, a fost.

A fost odată, într-o altă lume,
a viselor şi-a vechilor poveşti,
povestea căreia i-am dat un nume
şi poţi acum, şi tu, s-o povesteşti.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânele nave

Am văzut vechi corăbii plutind ca nişte lebede în somn
Dincolo de Tyre – cum numesc satul oamenii din jur –
Tangând cu-un caric greu de ani, prin valuri albite de nesomn,
Spre Famagusta şi spre soarele altui tărâm care
Încinge Ciprul cu un cerc de foc, sub cerul de azur;
Şi toate-acele nave veneau desigur din alte vremi – şi ape,
Când în volte largi şi-n sunete de tun asurzitoare
Transportau în cală sclavi arămii, rodii şi migdale verzi,
Hăituite prin saline pulberi de piraţii genovezi
Până când iadul se revărsa pe punţi să se adape
Cu fiere, suc de fructe, apă şi cu sânge cât încape.
Dar azi, trec lin pe marea prietenoasă, primitoare,
Vopsite în albastru de Canare sau verde irlandez,
Cu bompresul încrustat cu ramuri de-aur sclipitoare.
Dar am mai văzut, desprinsă parcă din al altui secol miez,
Ivindu-se – nălucă – prin umbra zorilor şi-a spumii,
Ceţoasă siluetă-n în golful înconjurat de flori,

O navă obosită, desprinsă parcă din tinereţea lumii;
Şi, cu mirare căzut în mine, respirând fiori,
M-am gândit – cine ştie, cine ştie – poate-acelaşi
(Având alte culori, răpită-n apele Mării Egee
– Cu pupa vopsită în albastru intens, împinsă de maree –)
Vorbăreţ marinar pleşuv (cu-ai lui doisprezece tovarăşi
Trăgând la rame transpiraţi, cu răni în palme)
Venind dinspre ale Troiei blestemate ţărmuri albe,
Cu cântece şi mari minciuni despre un cal de lemn
A vrăjit echipajul care-a uitat de drum şi de consemn...
Se putea să fi fost, cine ştie, o navă foarte veche;
Totuşi, atât de frumoasă! M-aşteptam ca-n cântec de cimpoi
Să văd catargul înflorit, un trandafir fără pereche –
Şi întreaga punte înverzită-n catifea de muguri noi.

poezie de James Elroy Flecker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de tăcere

Apă de izvor verde-albăstruie
munte alb luminat de lună.

Înţelepciunea odihnitoare-a minţii:
privire-n gol dincolo de tăcere.

am trecut peste un pod de piatră
am lăsat în urmă tot ce mă împovăra

polonicul meu pe o creangă pic poc

poezie de Hanshan, secolul al IX-lea, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

M: Cuvintele unui om care s-a realizat nu-şi pierd niciodată ţinta. Ele aşteaptă să se ivească condiţiile potrivite, fapt care poate să ia ceva timp, şi asta-i natural, căci există un sezon pentru semănat şi un sezon pentru recoltat. Însă cuvântul unui guru este o sămânţă care nu poate să piară. Desigur, guru trebuie să fie unul adevărat, care este dincolo de trup şi de minte, dincolo de conştiinţa însăşi, dincolo de spaţiu şi de timp, dincolo de dualitate şi de unitate, dincolo de înţelegere şi de descriere. Oamenii de bine – cei care au citit foarte mult şi au multe de spus – pot să te înveţe multe lucruri folositoare, dar ei nu sunt adevăraţii guru ale căror cuvinte se adeveresc întotdeauna.

citat din Nisargadatta Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un om

A fost odată un om
Care-a spus,
"Aliniaţi-mi toată oamenirea rânduri-rânduri."

Şi deodată s-a iscat un vacarm îngrozitor printre oamenii
Care nu erau de acord cu alinierea.
A fost o ceartă mare-n întreaga lume.
A ţinut mult timp
Şi din cei care nu voiau să stea în rânduri,
Şi din cei care tânjeau să stea în rânduri,
A curs mult sânge

În cele din urmă, omul a murit, plângând.
Iar cei prinşi în sângeroasa încăierare
N-au cunoscut împăcarea.

poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eroi imaginari

Ne-aţi pus eroi închipuiţi.
Umplând analele-n istorii...
Şi cei adevăraţi, cinstiţi,
I-ascund în întuneric norii.

Pe cei ce nu-s, i-aţi tatuat
Şi laurii le-aţi pus la tâmple.
Când pe cei drepţi i-aţi alungat.
De lacrimi gândul mi se umple!

Voi aţi mânjit şi aţi ucis
Ce-i mai frumos în astă ţară.
Cartea dreptăţii s-a deschis
Şi rănile încep să doară!

Căci în osoarele ce dorm
Vlad Ţepeş s-a trezit deodată
Din al întunecinii somn.
Istoria adevărată,

De astăzi poarta şi-a deschis...
Adio fast şi poleială!
Destinul ţării s-a decis –
Se vrea, năpârcile, să piară.

Pe libertate şi pe steag,
Pe glia ţării de lumină,
Nu mai avem picior beteag
Şi nici străin care să vină.

Prea mulţi la Ţepeş au strigat...
Şi eu şi voi şi fiecare...
Şi Sfântul Domn ne-a ascultat
Şi face printre noi cărare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!