Elogiu scriitorilor

Trecătoare-s toate pe acest pământ,
Tot ce are viaţă va avea mormânt.
Virusuri, bacterii, alge, fungi şi plante ‒
Care ne dau hrana, sau flori elegante ‒,

Oameni, animale, fără doar şi poate,
Fără osebire, un sfârşit au toate.
Asta-i legea firii, legea existenţei,
Cunoscută însă doar inteligenţei.

Pier pe rând cu toate, iarba, floarea, pomul,
Dar rămâne scrisul, deşi moare omul.
Piere într-o clipă la trezire visul,
Au pierit oraşe, va pieri Parisul.

De când este lumea, peste ce trăieşte,
Peste toţi şi toate, Moartea stăpâneşte.
Tot ce are viaţă-l va-nghiţi-abisul,
Moare scriitorul, dar rămâne scrisul.

poezie de George Budoi din Scrisul şi scriitorii în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (15 ianuarie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veghe interioară

Acest loc este un vis
pe care doar visătorul îl crede real,
apoi, asemenea zorilor, vine moartea –
şi tu te trezeşti râzând
de ceea ce ai crezut c-a fost durerea ta.

Dar mai există ceva legat de-acest vis;
orice faptă crudă şi nesăbuită
comisă în iluzia acestei lumi,
nu va dispărea la trezirea din somn.

Ea rămâne
şi va trebui interpretată.

Toate zâmbetele răutăcioase,
toate pornile carnale imediate,
toate veşmintele rupte-ale lui Iosif,
se vor preface-n lupi feroce
pe care tu va trebui să-i înfrunţi.

Răzbunarea de azi,
lovitura iute întoarsă-n răspuns celuilalt,
sunt doar o joacă de copil
faţă de ceea ce urmează să se întâmple.

Ceea ce aici este-o simplă tăiere împrejur,
dincolo e castrare!

Iar aceste vremuri tulburi pe care le trăim
sunt precum:

Un om adoarme în oraşul
în care locuieşte de când s-a născut
şi visează că trăieşte în alt oraş;
în vis nu-şi aminteşte oraşul
în care doarme adâncit în pat,
el crede în realitatea celuilat oraş, a oraşului visat.
Lumea este un astfel de vis.

Pulberea multor oraşe năruite
se-aşterne peste noi ca aromeala unei uitări,
însă noi suntem mai vechi decât acele oraşe.

Noi am început
ca nişte minerale. Ne-am înălţat într-o viaţă de plante
şi-apoi de animale, şi-apoi de oameni,
şi-întotdeauna am uitat de stările noastre anterioare,
exceptând venirea primăverii timpurii când, încet-încet,
parcă ne-amintim ce înseamnă să fii iarăşi verde.
Acesta este felul în care un tânăr
se întoarce către învăţător.
Acesta e felul în care un bebeluş se apleacă
spre sân, fără a cunoaşte secretul
dorinţei lui – şi totuşi aflându-l instinctiv.

Omenirea merge pe un drum care se tot lungeşte
printr-o pulbere de inteligenţe
şi deşi ni se pare că dormim
există o stare interioară de veghe
care îndrumă visele

şi care, poate, ne va atrage
înapoi spre adevărul a ceea ce suntem.

poezie de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surdul n-aude, dar le potriveşte

‒ Bună ziua, bade Ioane!
‒ Mâine plec la Herculane.
‒ Câţi ani ai, ai multişori?
‒ Da, mă scol devreme,-n zori.

‒ Mai creşti multe animale?
‒ Am dureri cumplite-n şale.
‒ Spune, ţuica îţi mai place?
‒ Junghiurile nu-mi dau pace.

‒ Ce mai face baba Leana?
‒ Aş bea vin cu damigeana.
‒ Te mai duci la fete-n sat?
‒ De tutun eu m-am lăsat.

‒ Moşule, mata eşti surd?
‒ Sunt bătrân, deci nu mai zburd.
‒ Mai ţii pasul după plug?
‒ Iacă-acuma fac un jug.

‒ N-o duci bine, cum aud.
‒ Nu, nepoate, e de dud.
‒ Moşule,-ţi baţi joc de mine?
‒ De, nepoate, cât o ţine!...

poezie de George Budoi din Poezii umoristice (27 iunie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

SOMONUL (somon de Atlantic ‒ Salmo salar; somon de Pacific ‒ Oncorhynchus keta; somon regal ‒ O. tshawytscha; somon roşu ‒ O. nerka; somon roz ‒ O. gorbuscha; somon alb ‒ Stenodus leucichthys; somon nelma ‒ S. nelma)

De ocean, de lac, de mare,
Sau de apă curgătoare,
De Atlantic sau Pacific,
Este scump, dar e magnific.

E un peşte fără oase,
Cu arome savuroase:
Carnea este minunată,
Roză, albă, delicată,

Moale, fină, delicioasă
Şi-n plus foarte sănătoasă;
Cu-n vin alb ca băutură,
Simţi cum se topeşte-n gură.
.............................................

Dar un lucru mă apasă:
Cei bogaţi îl văd la masă ‒
Mic dejun, la prânz, la cină ‒
Cei săraci ‒ doar în vitrină...

poezie de George Budoi din Peştii, pescarii şi pescuitul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (25 martie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde este viaţa mea?

‒ O, mormânt, tu, haină grea,
Unde este viaţa mea?
‒ Ea s-a dus, cum se duc toate,
S-o aduci nu se mai poate.

poezie de George Budoi din Viaţa şi Moartea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (26 septembrie 2023)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se lasă ceaţa

şi e frig. un frig ce ne-a intrat în suflete şi ne-a-împietrit
încât privim cu ochi dement în faţă moartea
în spitale se moare. dacă nu de boală sau malpraxis,
atunci se moare de plictiseală. fără motiv.
iar maternităţile se dau cu auriu pe la ochi ca să plângă
în oraşe se moare: de frig, de frică, de ciudă, de ură
la sat nu se mai moare, satele oricum sunt moarte fără lumânare
pădurile mor şi ele. fără nici o vină. şi fără lamentaţii
doar îşi tăie rădăcinile şi cad. să nu mai vadă fiara
ciudat. chiar şi în închisoare se mai moare
dar despăgubirile se plătesc
e legea talionului şi a dreptei justiţii
ţara de care vă spun s-a retras din viaţa asta
o ţară uitată de istorii şi de bucurii
o ţară experiment trist şi inutil
la scară umană

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patriarhia Română a adus astăzi de la Ierusalim ‒ de la Sfântul Mormânt ‒ Lumina Sfântă, care a ajuns pe Aeroportul Otopeni la ora 19, cu un avion "special", acest eveniment "special" fiind transmis de toate televiziunile în direct, de pe aeroport. De la reprezentantul Patriarhiei ‒ care a luat Lumina Sfântă de la Patriarhul Ierusalimului ‒ şi-au aprins lumânările reprezentanţii eparhiilor din ţară, care apoi s-au grăbit să ajungă cu avioane "speciale" în marile oraşe, iar de la ei au luat Lumina Sfântă preoţii tuturor bisericilor din ţară. În noaptea Paştilor, după slujba de înviere, patriarhul şi preoţii din toate bisericile le dau credincioşilor Lumina Sfântă. Era mai puţin sfântă lumina pe care o dădeau preoţii credincioşilor în noaptea Paştilor acum 100 de ani, când lumina nu era adusă de la Ierusalim, ci provenea din flacăra produsă de chibritul preotului, sau acum 200 de ani, când lumina provenea din flacăra produsă de amnarul preotului? Desigur că nu. În Biserica noastră este tot mai mult spectacol şi tot mai puţină credinţă; e tot mai multă vanitate şi tot mai puţină smerenie; e tot mai multă trufie şi tot mai puţină evlavie; e tot mai mult lux şi tot mai puţină simplitate; e tot mai multă bogăţie şi tot mai puţină sfinţenie; Biserica noastră pretinde să li se spună "Înalt PreaSfinţia Sa" unor înalţi prelaţi care n-au nimic sfânt în ei, dimpotrivă, unii par că-l au în ei pe Satana, aşa cum e Teodosie ToMITAnul, arhiepiscopul Tomisului.

George Budoi în Religia în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (1 mai 2021)
Adăugat de Gheorghe BUDOI
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu visezi viaţa de ce mori? Dacă tu "ai viaţă" cum moare viaţa când doar corpul moare în ea? Dacă nu eşti într-un vis de ce nu durezi veşnic? Este viaţa trecătoare sau doar corpurile ce se nasc şi pier în ea? Tot ceea ce vine şi pleacă are natura unui vis chiar de ar dura un miliard de ani. Credem că suntem reali ca "şi corp" şi de aceea nu vedem cât sunt de temporare Toate formele? Doar umbra şi vis este lumea acesta, tu nu eşti născut.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate vin şi toate pleacă,
Ca orele spre mormânt,
Nimeni nu rămâne în loc,
Doar lăsăm în urmă o pată...
De trecători pe pământ,
Cu reveniri poate odată.

Valeria Mahok (5 septembrie 2020)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevoia de normalitate (Volumul festivalului)

Sunt omul din popor, la greu rezist
Fără excepţii ‒ c-am trecut prin toate ‒
Şi ca român doresc, dar nu insist,
Să am în ţara mea... normalitate.

epigramă de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt egoist

ai perfectă dreptate
dar ce pot face
lumea mea începe cu mine
şi se termină asemenea
nu e o pretenţie absurdă
e doar lumea mea
până când voi mai ţine minte ceva
până când uitarea mă va uita
până când moartea mă va despărţi de ea
un jurământ frecvent
la fel de folosit precum eternitatea
în a defini o boală gravă
nu ca o tromboflebită de sinus cavernos
dar la fel de letală
în niciun caz contagioasă
deşi se ia prin sărut
de la o inimă la alta
sau prin atingere de suflete
nu e religie deşi este esenţa dumnezeirii
dar şi a păcatului
un paradox prin care lumea înaintează
în sfârşit o axiomă clară
pe care nimeni nu o poate demonstra
deşi toată lumea începe şi se sfârşeşte odată cu ea

într-un anume fel asemănător firii mele
egocentrice

recunosc că trăiesc totul prin mine
nimic din ce nu mă pătrunde
nu există
nici cerul nici marea nici himalaya
nici măcar podişul gobi
sau gândacii de colorado
(un fel de gangsteri ai cartofului)

toate minunile
toate deşertăciunile
trăiesc atât cât eu le pot trăi
e ca şi cum aş reuşi să înghesui infinitul într-o clipă
deşi nu mai am nevoie de ea

iar lumea aceasta
a mea
începe cu mine
dar fără tine îmi pare goală

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce anume este de veacuri Aici? Frumuseţea întrebării: "Cine sunt eu?" este că nu există niciun răspuns. Mintea va încerca să te ajute, dar însăşi cuvintele "eu sunt" apar în ceea ce deja "Eu-Sunt". Liniştea este aceeaşi. Acest "Eu-Sunt" este cel care este la graniţa dintre "cu formă" şi "fără formă", percepţia pură, fără niciun perceptor. Dacă acum, în această clipă, există doar cuvintele şi doar auzul, dacă ele nu caută să se asocieze unui individ - "eu", care încearcă să înţeleagă ceva - ce mai rămâne? Pe Cel ce moare înainte de moarte, moartea nu-l mai poate atinge, pentru că este el însuşi moartea morţii. Îmi place să spun, şi chiar aşa este, că El a îngropat moartea în Inima Vieţii Veşnice. Noi nu realizăm că acest concept de naştere este o farsă la fel de mare ca şi conceptul de moarte, chiar le credem reale. Noi credem că suntem o formă înlănţuită în lumea formelor. Când eu scriam Biblia, tu jucai table cu Dumnezeu. Pe mine mă interesează, ce anume este de veacuri Aici? Sinele nu este un concept, toate conceptele vin şi pleacă din Prezenţă, dar Prezenţa rămâne. Ceea ce suntem noi este atât de evident, încât este inevitabil. Sinele este inevitabil!

Atmaji Maharaj în Când capul "eu-lui" este tăiat, ce mai rămâne?
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tinereţea

‒ Bătrâneţe, haină grea,
Unde-i tinereţea mea?
‒ Ea s-a dus, cum se duc toate,
S-o aduci nu se mai poate.

poezie de George Budoi din Tinereţea şi Bătrâneţea (26 septembrie 2023)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surda n-aude, dar le potriveşte

‒ Bună ziua, babă Leană!
‒ Ia, mănânc un pic de slană.
‒ Mătuşico, bre, eşti surdă?
‒ Nu doar slană, ci şi urdă.

‒ Câţi ani ai, cât ai etatea?
‒ O duc greu cu sănătatea.
‒ Ai trecut de nouăzeci?
‒ Mi-am făcut şi loc de veci.

‒ Te-ai grijit, te-ai spovedit?
‒ Mă dor şalele cumplit.
‒ Mergi la doctor, iei pastile?
‒ Cât vrea Domnul să-mi dea zile.

‒ Mai ai vin în damigeană?
‒ Îi fac moşului pomană.
‒ Babă Leano,-ţi place ţuica?
‒ Să trăieşti, mânca-te-ar muica!

‒ Păsări ai, niscai găini?
‒ Am vecinii buni, blajini.
‒ Te-ntreb iar, mata eşti surdă?
‒ Am şi-o ciorbă de leurdă.

‒ Ţii mâncarea-n frigider?
‒ Cu oţet şi cu piper.
‒ Babo, îţi baţi joc de mine?
‒ De, nepoate, cât o ţine!...

poezie de George Budoi din Poezii umoristice (27 iunie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu toate le-aşează

Când verdele planetei dispare,
Dispare şi viaţa pe pământ.
Soarele nu mai răsare,
Nu mai e ploaie, nici vânt.

Când apocalipsa vine,
Pământul se face scrum.
Din el nimic nu mai rămâne.
Totul e negru şi fum.

Universul nu ne reciclează.
Clonă, nu ne poate face.
Dumnezeu toate le-aşează,
În faţa lui, lumea tace.
Nimic nu ne luminează,
Moartea viaţă, nu se face.

Chiar dacă pământul moare,
Galaxia nu dispare.
Altă stea pe cer apare,
Cu timpul şi ea dispare
Fiindcă e tot căzătoare.

poezie de Dumitru Delcă (15 mai 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul şi dorinţele (pamflet inspirat de un aforism al lui Mihai Cucereavii)

Omul sănătos de toate
Vrea să aibă, peste poate.
Vrea maşini de lux şi vile,
Bani, bijuuri, aur – kile,

Vrea pământ, păduri şi lacuri,
Parcă ar trăi cinci veacuri.
Dar când se îmbolnăveşte,
Sănătate doar doreşte.

Îşi dă seama, cu dreptate,
Ce deşarte au fost toate
Şi că a pierdut, biet fleţ,
Bunul lui cel mai de preţ.

Iar acuma, istovit
Şi de boli rău chinuit,
Ar da mult, le-ar da pe toate,
Pentr-un strop de sănătate.

pamflet de George Budoi din Sănătatea şi boala în aforisme, epigrame, pamflete şi satire (28 ianuarie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi şi toate

Toţi îşi dau părerea despre toate, dar
Niciunul nu te întreabă ce mai faci,
Toţi îţi sunt prieteni pe faţă,
Iar când nu eşti de faţă, duşmani.
Toată lumea îşi dă cu presupusul,
În loc să afle de la tine răspunsul.
Toţi sau toate găsesc motiv de bârfă,
Îi răsfoiesc pe unii şi pe alţii,
Mai ceva, ca pe o revistă.
Toţi şi toate au etichetă pentru fiecare,
Dar ei gândesc ca un oarecare.
Toţi se alătură mulţimii toate,
Toate răstălmăcesc vorbe aruncate.
Dacă toţi ar face reuniune cu toate,
Ar echivala cu totalitate,
Drepturi în egalitate,
Frăţie şi unitate.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mormântul

Te-ai gândit vreodată?
Existenţa-i noastră-i
Doar un epilog la veşnicie...
Sufletul ne poartă-n lume inexistente
Unde-am curs ca limpezi ape,
Clipele copilăriei...
Zâmbet? Lacrimi de tristeţe?
Toate-n valuri au pierit
Căci în lumea noastră, toate, început au şi sfârşit
Mai apoi, adolescenţa, dulce vis a apărut
Nu credeam ca soarta noastră
Să mai aibă-un început.
-ntr-un trecut-au anii şi se apropie de noi
Bătrâneţea, haine grele cu necazuri şi nevoi
Împânzim amnezici lumea,
Şi la tâmple argintii
Aşteptăm o nouă lume...
Dar aceasta va mai fi?
Ne rămâne doar speranţa, amintirea şi trecutul
Toate trec în lumea asta
Şi rămâne doar mormântul.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Tu! Ce curgi acum prin mine,
În loc de timp, în loc de sânge!
Tu! Eşti clipa-ncremenită,
În tot, în suflet, în inima rănită!

Tu! Mi-eşti viaţă, chiar neviaţă,
Moarte dincolo de moarte!
Tu! Eşti visul ce întoarce clipe,
Clipe peste clipe doar cu tine!

Tu! M-alungi din tine, mă renegi,
Din viaţa asta fără Noi, fără de legi!
Tu! Fără să ştii tot mă mai chemi,
Când toate zilele se pierd în lacrimi!

Tu! În liniştea ce-i doar amăgitoare,
Eşti torentul ce zguduie chiar cerul!
Tu! Naşti curcubeul doar dintr-o culoare,
Punte între Noi şi iubirea ce nu moare!

Tu! Eşti răsăritul şi-asfinţitul,
Unde noaptea-i neagră fără vise!
Tu! Împleteşti cunune din tăceri,
Din tot ce-a fost demult, de ieri!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mie nu îmi pare că acest fantastic, minunat univers, acest interval imens de timp şi spaţiu şi felurile diferite de animale, şi toate felurile diferite de plante, şi toţi aceşti atomi cu mişcările lor, şi tot aşa, tot acest lucru complicat poate fi doar o scenă în care Dumnezeu să poată să privească luptele fiinţelor umane pentru bine şi rău - care este părerea pe care o are religia. Scena este prea mare pentru această dramă.

citat clasic din Richard P. Feynman
Adăugat de Cătălin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii aveau impresia

că oraşul se scurge odată cu ploaia. rigolele erau pline de case
şi canalizările refulau cartiere întregi. nemestecate
e doar o ploaie, fără nici o legătură cu potopul
dar cu toate acestea oamenii sunt sceptici
e prea multă apă. copacii se înmoaie
crengile lor par acum alge brun-roşcate
unduindu-se în aşteptarea umpluturii de sushi
îngerii coboară şi-încep să măture totul
case, străzi, copaci, oraşe
ca să aibă unde arunca noile pietre
din care vor creşte alţi oameni, alte case, alte oraşe
impresia generală e că toate acestea ar avea un sens
dar totul este confuz. încă nedesluşit

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!