Marea
MAREA! Marea! Largul apelor sărate!
Albastru peste albastru, tinerețe, libertate!
Fără-nsemne, fără hotare; ea, contur cu contur,
Îmbrățișează pământul de jur împrejur;
Alintă norii și tachinează cerul, fratele ei geamăn;
Sau doarme ca un copilaș în leagăn.
Pe mare! Pe mare! Marea e regatul meu!
Sunt acolo unde mi-am dorit să fiu mereu;
Albastru jos și-albastru sus,
Și tăcerea, de toate mai presus;
Vine furtuna și trezește-adâncurile mării?
Nu-i nimic, eu voi dormi sub sprânceana zării.
Îmi place, o, cât de mult îmi place să călăresc
Valurile mareei nărăvașe când se răzvrătesc
Înălțându-se spre cer, sperând s-atingă luna
Sau fluieră de nebune, acompaniind furtuna,
Făcând ceea ce se întâmplă sub ape manifest
Împinse de bidivii vânturilor de sud-vest.
Nu mi-a plăcut niciodată țărmul tern și mut;
În schimb, marea am iubit-o foarte mult
M-am întors la ea întotdeauna, în bătaia velelor,
Ca păsărelele care se întorc la cuibul lor;
A fost și este mama mea
Căci m-am născut pe mare, sub o norocoasă stea!
Zorii erau roșii și albe valurile,-n spume,
În zarva orei care m-a adus pe lume;
Balena șuiera, pescărușii se roteau în zbor,
Delfinii-și dezveleau aurul dorsalelor;
Și toți martorii marini de la locul întâmplării
Au înălțat urări de bun venit pentru copilul mării!
Și-am trăit apoi liniștit sau lovit de biciuștile sării
Cincizeci de ani, o viață de om al mării,
Cu chef de hârjoană și cu bani de cheltuit în buzunare,
Și niciodată n-am tânjit, nici suspinat după o schimbare;
Iar când va veni moartea să-mi ureze noapte bună,
Să poftească-n largul mării, pe vreme de furtună!
poezie de Bryan Waller Procter, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre zbor
- poezii despre viață
- poezii despre urări
- poezii despre somn
- poezii despre schimbare
- poezii despre copilărie
- poezii despre apă
- poezii despre vânt
Citate similare
Marea nu pierde nimic
MAREA este întinsă.
Marea îmbrătișează țărmul din Chesapeake, sub soarele apusului,
și ultima stea, dimineața, deasupra culcușurilor de stridii,
și bărcile întârziate-n larg ale oamenilor singuri.
Cinci case albe pe-o fâșie îngustă de pământ... cinci zaruri în căutarea șansei.
Nu demult... marea era întinsă...
Iar astăzi marea nu a pierdut nimic... ea păstrează totul.
Sunt înnebunit după mare.
Fac cântece despre mare, plâng toate plânsetele mării,
am uitat atât de multe cântece-ale mării și-atât de multe plânsete-ale mării.
Sunt înnebunit după mare.
La fel, cei cinci oameni cu care-am împărțit, odată, un pește fript
într-un cort din prelată pe timpul unei furtuni de nisip.
Marea știe mai multe despre ei decât ar putea ști vreodată ei înșiși.
Ei știu doar cum îmbrățișează marea și că nu-ți mai dă drumul niciodată.
Marea este întinsă.
Marea trebuie să știe mult mai multe lucruri decât oricare din noi.
poezie clasică de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zaruri
- poezii despre uitare
- poezii despre prezent
- poezii despre plâns
- poezii despre pești
- poezii despre nisip
- poezii despre muzică
- poezii despre dimineață
Puterea mării
Vezi cum marea se sparge-n bucățele lovind
insulelele,
dar în necuprinsul ei rămâne intactă?
Am prins eu vreodată din mare
cu brațele mele mareea
care se strecoară prin golfurile de la încheieturile mâinilor
și curge
pe întinsul palmelor mele ca valurile printre stâncile
realității?
Oare tamburii mării
coboară pe coapsele mele
către insulițele subacvatice ale genunchilor
cu toată puterea lor,
puterea mării,
pentru a se sparge apoi, ajunse la fund,
în recurente talazuri la picioarele mele?
Și oare este oceanul trupului meu ocean
a cărui forță aleargă spre țărmuri de-a lungul brațelor mele
pentru a se sparge în palme înspumate puterea care coboară
și se îndreptă spre valurile albe ale celor două tălpi de sare?
Eu sunt marea, eu sunt marea!
poezie clasică de D.H. Lawrence, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre ocean, poezii despre stânci, poezii despre realitate, poezii despre picioare, poezii despre mâini, poezii despre forță sau poezii despre alb
Să ai marea...
Să ai marea la picioare,
Să calci valul liniștit
Și vrăjit, pe țărmul zilei
Să privești spre răsărit.
Să ai marea la picioare,
Într-o vară de poveste,
Bucuria marea-a mării
Doar în sufletul tău este!
Să ai marea zbuciumată,
Valul să te biciue
Și s-asculți, ca niciodată,
Dorul cum se tânguie!
Să ai marea la picioare,
Dragostea-n esența sa
Și tu însuți să fii mare,
De iubire, undeva...
poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi și citate de Ioana Voicilă Dobre despre timp, poezii despre suflet, citate de Ioana Voicilă Dobre despre suflet, citate de Ioana Voicilă Dobre despre picioare, poezii despre iubire, citate de Ioana Voicilă Dobre despre iubire, poezii despre dor, citate de Ioana Voicilă Dobre despre dor, poezii despre bucurie, citate de Ioana Voicilă Dobre despre bucurie sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Omul mării
Marea-l va izbi mereu cu valurile,
dar coastele lui albe de piatră spălată
călărind pe pânzele spumei
sau pe hula de fund, sau pe talazurile
cu-albatroși
sunt ale unui om încăpățânat.
El cheamă furtuna, el
trăiește din ea! Instinct
cu temeri care nu sunt temeri,
ci ghimpii extazului,
o licoare secretă, un foc
care-i inflamează sângele
până când acesta devine-atât de rece
încât stâncile par să sară în mare,
și nu marea să le îmbrățișeze. Ele se-avântă
spre larg pentru a prinde navele
sau chiar cerul care
se apleacă spre-a fi sfâșiat.
Acestora el le strigă,
acesta sunt eu! Eu sunt aceste stânci!
În lipsa mea nimic nu poate râde.
poezie de William Carlos Williams, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râs, poezii despre încăpățânare, poezii despre sânge, poezii despre instinct, poezii despre frică sau poezii despre foc
Pe malul mării
Stau pe malul mării, valurile ascult
Mă-ncălzesc la soare, însă vreau mai mult
Cerul e albastru, pescărușii zboară
Roiuri de albine acum mă-nconjoară
Briza răcoroasă spulberă nisipul
Văd și două stele ce-și arată chipul
Pacea mă cuprinde, cerul sus se ține
Dar cât de plăcut e când te văd pe tine.
Fiindcă ceru-albastru pare că pălește
Când a mea privire ochii-ți întâlnește
Și deși e soare toată dimineața
Eu prefer să plouă, dar să îți văd fața
Ce încerc să spun cu mintea haihui
E că îmi doresc ca tu să rămâi
Mare, soare, stele, roiuri de albine
Eu renunț la toate, dar nu și la tine.
poezie de L. Kimberley Simpson, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele, poezii despre ploaie, poezii despre pace, poezii despre dorințe, poezii despre briză sau poezii despre apicultură
Serenada celui care pleacă
La serbarea mării e gratis,
orice spectator e binevenit,
scaunele sunt goale
soarele dă spre asfințit.
***
S-aude în depărtare
țipătul unui vapor,
iubita-i totuna cu Marea,
stelele pier de dor.
***
Valurile-ngână ușor
serenada celui ce pleacă.
s-apleacă-o pasăre-n zbor
timpul prea iute aleargă.
***
Pescărușii s-adună în dans,
ninge cu pene de vise
valurile s-au albit,
ninge cu aduceri-aminte.
***
Serbarea a-nceput de mult,
stelele privesc mirate,
spectatorii au adormit
legănați de ape.
***
O rază de-a lunii coboară
lângă scena făcută din scoici,
îmi numără anii
trăiți cu rost și fără rost.
***
Luna pălește mai tare,
n-am înțeles de ce,
poate-am greșit la adunare
falsificând ce e frumos.
***
Și marea își cântă tristețea,
vaporul in port a rămas,
spectacolul mării e viața,
pescărușii ani ce-au rămas.
poezie de Lucreția Ionescu Buiciuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre marină, poezii despre visare, poezii despre tristețe sau poezii despre ninsoare
Cioara și marea
A încercat să ignore marea,
Dar aceasta era mai mare decât moartea, la fel cum era mai mare decât viața.
A încercat să vorbească mării,
Dar creierul i s-a blocat, iar ochii i-au tremurat ca în fața unei flăcări.
A încercat să-și apropie marea, să și-o facă simpatică,
Dar aceasta a ignorat-o așa cum te ignoră un lucru neînsuflețit.
A încercat să urască marea,
Dar s-a simțit ca un răhățel uscat de iepure pe o stâncă bătută de vânt.
A încercat apoi să fie măcar în aceeași lume cu marea,
Dar plămânii nu-i erau îndeajuns de adânci,
Iar sângele ei zglobiu nu a avea nici o relevanță
Asemenea unui strop de apă căzut pe o sobă fierbinte.
În cele din urmă,
A întors spatele mării și a părăsit-o.
O ființă crucificată devine imobilă.
poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre ochi, poezii despre moarte sau poezii despre iepuri
O viață pe ocean, pe val
O viață pe ocean, pe val,
O casă legănată pe-abisul de sidef,
Unde apa se-înalță și recade muzical,
Iar vânturile o țin tot într-un chef!
Șoim în colivie, mai am doar un dor mare
Pe acest țărm gri, același mereu, mereu:
Redați-mi gustul și sarea mării sclipind în soare,
Pulberea stropilor, pasărea furtunii în plonjeu!
Pe punte iarăși, stăpân pe mare și pe vânt,
Pe velierul meu mai iute decât toate:
Sus pânzele! Adio, adio, tu, pământ!
Negurile rămân în pupa, undeva departe.
În spuma albă ne-înfigem cu-întreg curajul,
Albatroși eliberați, spre geana zării
Asemeni lor, ne vom găsi sălașul
În singurătățile din largul mării.
Pământul este demult pierdut vederii,
Norii au început deja să se încrunte;
Dar, cu nava zdravănă și bravi coechipierii,
Noi spunem, să vină furtuna să ne-înfrunte!
Cântecul din inima noastră trebuie să fie,
Când vântul și-apele aiurează sub cerul de cleștar,
O casă pe mare, unde imense talazuri bântuie!
O viață pe ocean, pe val!
poezie de Epes Sargent, 18131880, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre vinovăție, poezii despre singurătate, poezii despre păsări sau poezii despre nori
În barca vieții mele
În barca vieții mele am navigat tare mult,
fie în zorii dimineții, fie în amurg.
Ale vieții valuri mereu m-au lovit,
am ieșit la țărmuri și am revenit.
Cu mine în barcă alături ai stat,
tu, tânără fată, viața mi-ai salvat.
Acuma fără tine în largul mării plutesc
și în furtuna care vine singur rătăcesc.
În barca vieții mele apa a intrat
și valurile mării rău m-au scufundat.
Stihiile nopții groaznic mă lovesc,
când bezna se așterne, eu mă prăpădesc.
Te rog mult, iubito, fii salvarea mea,
din ghearele morții să mă scapi aș vrea!
Din stele te coboară, de-acolo de sus
să mă scapi de Iele, cu voia lui Isus!
Ieșiți din furtună, spre far vom naviga,
vom învinge valuri și ajunși pe mal,
ne vom fi alături sub cerul de cristal.
poezie de Dumitru Delcă (7 decembrie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre salvare, poezii despre bărci, poezii despre victorie, poezii despre tinerețe sau poezii despre noapte
Din mare
Stăteam lângă gura sobei singură,-ntr-o sură-negurare:
Auzeam cum țârâie ploaia și furtuna vântură suspine,
Cineva a deschis ușa și s-a apropiat de mine
Băiatul meu, băiatul meu demult dispărut pe mare.
A tras zăvorul, n-a scos nicio vorbă și nici n-a oftat:
A apăsat clanța, a intrat și lângă căminul cald s-a aciuat.
Bălării ude i-atârnau din călcâie până pe fruntea-naltă,
Iar pe dușumea picurau stropi de apă sărată.
A spus: "Deși nu-i voi mai revedea niciodată acestui foc vâlvătaia,
Nu plânge mamă, mă dor lacrimile tale curgând ca toamna ploaia.
Undeva deasupra oaselor mele vârtejul valurilor e înalt nespus,
Pentru că trupul meu îi aparține mării, iar sufletul lui Isus.
Isus care le-a cerut celor din breasla pescărească să-L urmeze,
Care-a ogoit furtuna când luna și stelele-ncetaseră să lumineze,
Isus care-a mers pe valurile-nalte ale Galileii senin și liniștit
Mi-a salvat sufletul pierdut din abisul mării înghețat cumplit.
O, la mii de metri jos sub ape oasele mele-s albe ca zăpada:
Dar sufletul meu, de El salvat, e tânăr și verde cum e zada:
Nu plânge că valurile și vânturile bat deasupra mea, acolo sus,
Pentru că trupul meu îi aparține mării, iar sufletul lui Isus".
poezie de Cicely Fox Smith, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre zăpadă, poezii despre verde, poezii despre trup și suflet sau poezii despre toamnă
Adieu, adieu! Țărmul meu natal...
Adieu, adieu! Țărmul meu natal
Se pierde dincolo de apele albastre;
Suspină briza nopții, tună val după val
Și țipă pescărușii sub un cer spuzit de astre.
Noi soarele,-apunând în marea purpurie,
Urmăm în zborul lui de ore în furtună;
La revedere lui, la revedere ție,
Ținutul meu natal O, Noapte Bună!
Doar câteva ore scurte și el va răsări
Ca să renască-n zare înc-o dimineață;
Voi saluta uscatul și cerul care se va rumeni,
Dar nu pământul mamă care mi-a dat viață.
E gol holul casei mele, vamă plătind tristeții,
Iar vatra căminului e rece, moartă;
Lichenii s-au cățărat pe toți pereții
Și câinele urlă a pustiu la poartă.
............................
Iar acum sunt singur în lumea asta mare,
Învăluit de vastele singurătăți marine:
Dar de ce-aș suspina eu pentru alții oare
Când nimeni nu oftează pentru mine?
Câinele-n zadar va plânge, dar cu puțin noroc
Va fi hrănit de alte mâini, acum străine;
Iar dacă peste ani și ani va fi să mă întorc,
L-ar sfâșia pe-acel străin, cu fălcile-i canine.
Cu corabia mea iute mă îndepărtez
În viscolul înspumat al pulberii saline;
Nu-mi pasă lângă ce țărm va fi să ancorez,
Cât timp nu-s în vedere natalele coline.
Bun venit, albastru val cu rostogoliri eterne,
Iar când nu vom mai fi pe ape împreună,
Bun venit, deșerturi, și bun venit caverne!
Ținutul meu natal O, Noapte Bună!
*** Extras din Childe Harold, Canto I
poezie de Byron, George Gordon, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre albastru, poezii despre viscol sau poezii despre vamă
Marea
Eu cred că marea, care stăpânește zarea,
S-a îndrăgostit de soare, să fie nemuritoare.
De aceea când voi fi mare, am să merg la mare,
Să privesc în zare, să văd cum răsare,
Pe cerul fără nori, soarele în zori.
Să văd pescărușii, în zbor cum se adună,
Când soarele, la mare, e gata să apună.
Să văd cum răsare luna peste mare.
Cum se oglindește,(când lumea odihnește,)
În apa întunecată, în noaptea fermecată.
Vreau să văd cum marea, marea cea albastră,
Își schimbă culoarea, sub privirea noastră.
Când adie boarea, vreau să simt răcoarea
Și s-ascult cum marea își plânge culoarea.
Așa aș vrea ca să petrec
La marea cea mare.
O zi cu mult soare,
O noapte cu răcoare,
Și-apoi, să nu mai plec.
poezie de Dumitru Delcă (13 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Soare, poezii despre întuneric sau poezii despre odihnă
Povestea uitării la marginea mării
Răsărise luna și murise timpul
Ce frumoasă noapte plină de tăcere
Se-auzea doar marea sărutând nisipul
Valul care vine, valul care piere.
Luna răsărise, dar murise valul
Niciodată marea nu va mai visa
La străine țărmuri părăsindu-și malul
Și-o credea nisipul pe iubita sa.
Răsărise luna și murise marea
Și plângea nisipul sărutat mereu
Îți ador sărutul și-ți urmez chemarea
Și te cred iubito ca pe Dumnezeu...
S-a sfârșit povestea și ne-am dat uitării
Mai puteam o viață să trăim în doi
Ce păcat iubito că la țărmul mării
Luna răsărise, dar murisem noi.
poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre tăcere, poezii despre sfârșit sau poezii despre religie
Noaptea în largul mării
Noaptea, când marea mă leagănă
Și când licărul stelei palide
Se așează peste valurile ample,
Mă eliberez pe de-a-întregul
De toate lucrurile și de toată dragostea,
Stau în liniște și pur și simplu respir,
Singur-singurel, legănat de marea
De sub mine, rece și tăcută, cu o mie de luminițe.
Atunci simt nevoia să mă gândesc la prieteni,
Iar privirea mea se-afundă-n privirea lor
Și, tăcut, îi întreb, unul câte unul, pe fiecare:
"Suntem încă împreună?"
Este tristețea mea o tristețe pentru tine, moartea mea, o moarte?
Simți oare în iubirea mea, în suferința mea,
Doar o adiere, doar un ecou?
Și marea mă privește binevoitoare, tăcută
Și zâmbește: nu.
Și niciun salut, și niciun răspuns nu se ivesc de undeva.
poezie de Hermann Hesse, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre suferință sau poezii despre prietenie
În fereastra despre mare
În fereastra despre mare
Stă copila cea de crai -
Fundul mării, fundul mării
Fură chipul ei bălai.
Iar pescarul trece-n luntre
Și în ape vecinic cată -
Fundul mării, fundul mării
Ah! demult un chip i-arată.
"Spre castel vrodată ochii
N-am întors și totuși plâng -
Fundul mării, fundul mării
Mă atrage în adânc."
poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre păr blond, citate de Mihai Eminescu despre păr blond, citate de Mihai Eminescu despre plâns, poezii despre pescuit, citate de Mihai Eminescu despre ochi, citate de Mihai Eminescu despre copilărie, poezii despre castele, citate de Mihai Eminescu despre castele sau citate de Mihai Eminescu despre apă
Poemul Mării Negre
Motto: Iată deci marea, copleșitoare, imensă absență! (Sylvia Plath)
Doamnelor și Domnilor
aceasta-i Marea Neagră
iată cum valurile împing soarele
la marginea orizontului cu tot cu pescăruși
ecoul crapă cerul de la un capăt la altul
albastrul de sus
se scufundă în cel de jos
și invers
totul ajunge oricum o pastă
pe
trupurile
înotătoarelor și înotătorilor
îmi șterg mâinile însângerate
de
cârpa unui val electrizant
scântei umede
îmi acoperă
trupul de efeb ambulant
gura imprudentă
înghite
un val din poemul Mării Negre
ironic
soarele mă bronzează din fugă
poem pe mare
stea în piscul valului
ecou răsturnat
poezie de Costel Zăgan din Ode gingașe (8 iunie 2023)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înot, poezii despre poezie, poezii despre negru, poezii despre Marea Neagră sau poezii despre gură
Marea
Țărmul mării,
împodobit cu dantelă de spumă,
contemplă talazuri nervoase...
Sunt cuprinsă
de-o slăbiciune voluptoasă
cu privirea pierdută-n nemărginirea albastră.
Fermecată
de elenul curenților marini,
trăiesc senzația de risipire,
de topire...
Curg asemeni apelor unui torent grăbit,
nu mai știu nimic despre lume.
Eu, ca ființă,
nu mai contez.
Sunt mică, neînsemnată,
amețită
de simfonia mării și de lumină.
Simt dureros slăbiciunea din mine.
Visez, în noaptea albită de lună,
să am puterea mării...
Urcată pe corabia vieții,
aș vrea
să navigez fără teamă,
să pot înfrunta marea-n furtună!
poezie de Ana Vida din Trăiri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre senzualitate, poezii despre lumină sau poezii despre durere
În valurile mării
În valurile mării
Soarele înoată,
Cu fiecare rază
Înaintând în soartă.
Tu te învoiești
Cu sufletul la gură
Clepsidrei de nisip,
Ce umbrele ne fură,
Să zâmbești la lună
Când te alint sub stele.
Ne topim de-a valma
În scoici fără de vele.
Marea ne mângâie,
Ecoul ne-nconjoară,
Umbra prinde aripi
Și printre valuri zboară.
Cerul se supune,
Îngerii s-arată
Când valurile urlă
În sânii tăi de fată!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri sau poezii despre sâni
Vechea mea barcă de pescuit
Vechea mea barcă-i trasă acum
Pe malul fluviului cu luxuriante ape,
Unde ierburile se îndoaie-n vânt
Și unde vin vitele să se adape.
Această barcă ruginită și uzată,
Pe care velele n-o mai încunună,
Nu va mai pluti niciodată iarăși
Pe vreme bună sau pe furtună.
Scândurile și coastele-s frânte,
Scorojită și crăpată-i podeaua,
De pe borduri i s-a desprins
Acum mulți, mulți ani vopseaua;
Carena-i găurită aproape peste tot,
Deschizând uși vântului care o sugrumă.
Și ce vitează erai când te-am lansat
La apă acum atâția, atâția ani în urmă,
Când forma-ți zveltă și prova tăiată fin
Despicau unda ca un impetuos delfin;
Erai vopsită-n nuanțe de alb, de castaniu
Și de verdele frunzei de pin.
Ai fost triumful, ai fost mândria mea,
Gloria și marele răsfăț al inimii mele!
Companioana mea din anii tinereții,
Când am ridicat întâia oară velele
Și fanionul sus, sus în vârf de catarg:
O flamură purpurie fluturând insistentă;
Îmi amintesc cum am înălțat prima velă,
Albă ca zăpada, în briza turbulentă,
Cum am plutit în aval pe fluviu, cum am ajuns
Împreună la marea cea mare!
Oh, minunatele bancuri de pești!
Pești din apele fluviului și din mare
Bântuind în bezna subacvatică,
Scăpărând în vâltoarea buimacă!
I-am urmărit mereu și pretutindeni,
I-am pescuit și i-am adunat în barcă;
Am alergat mereu pe urma lor în largul mării
Călărind pe coama mareelor sărate,
Până când cuminți, înveliți în solzi argintii,
Poposeau în drifter, întinși pe-o parte.
poezie de Isaac McLellan, 1806 1899, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fluvii sau poezii despre răsfăț
Înainte de furtună
Deasupra portului cerul vânăt ca fața unei femei înfricoșate;
Suspinele valurilor femei oftând în ore de neagră încercare;
Adâncul mării geme dincolo de dig prevestind furtuna care
Va sări din bârlogul ei pe cerul de nord-est, înspăimântătoare.
Încetișor, cețurile se ridică fantome pale-n largul mării sau
Gri și reci, se târăsc, pe lângă promontorii, pe lângă reciful submarin,
Vântul se zbuciumă, se vaită ca un om pierdut printre mii de insulițe,
Prevestind naufragii și vijelii, un răstimp de durere și de chin.
Grăbind spre bara posomorâtă, navele se întorc acasă
Asemeni unor păsări înspăimântate în căutare de-adăpost;
Doar păsările furtunii,* cărora le plac norii și tunetele mari,
Vor îndrăzni la noapte să-nfrunte mânia mării, dincolo de port.
De nava plecată-n zori, de marinarii ei care ne iubesc nespus,
Domnul s-aibă grijă și s-o ajute când uraganu-i va aține calea!
Femei, vegheați în noaptea asta tristă rugându-vă lângă icoane
Pentru cei plecați în zori să înfrunte destinul și, feroce, marea!
* Păsările furtunii (puffinus puffinus), numiți și petreli, furtunari sau rândunici
de mare; marinarii cred că zboară în întâmpinarea furtunii, fiind, de fapt, sufletele
navigatorilor morți.
poezie de Lucy Maud Montgomery, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre spaimă sau poezii despre porturi