La casele ţăranilor români...

La casele ţăranilor români
Pe care veşnicia nu-i mai iartă
O instituţie se cheamă poartă
Prin care intră numai... cei stăpâni.

Diverse vietăţi mai pot intra
Târându-se, precum li-i caracterul
Dar pe-această poartă suie cerul
În Maramureş, ca-n curtea sa.

Şi poarta-i cea mai mare bogăţie
Ea costă cât un sat din alte părţi
Bibliotecă pare marii cărţi
Din care afli tot ce se mai ştie
Şi poţi s-o treci pe cosmicele hărţi
Miroase a om, a lemn, şi-a veşnicie.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către guvernul României

Ce sorcovă şi târguri ai în steag
Şi ce poşircă îţi bălteşte-n sânge,
Guvern al inaniţiei, beteag,
De nu auzi Ardealul care plânge?

Tu nu-nţelegi coşmarul vieţii lor
Că sunt abuzuri cu nemiluita
Şi că n-au cui să-i ceară ajutor
Românii din Covasna şi Harghita?

De propria ta ţară te fereşti
Şi imposibil s-o conduci îţi este,
Că ai ajuns să fii, la Bucureşti,
Guvernul unei alte Budapeste.

La noi acasă, alţii sunt stăpâni,
Baţi temenele la Înalta Poartă,
... Persecutaţi, doar fiindcă sunt români,
Românii din Ardeal nu te mai iartă.

Guvern de indigo şi din mancurţi,
Te blestemă, descoperindu-ţi vina,
Ceilalţi români, vânduţi la alte Curţi,
În Basarabia şi Bucovina.

Guvern al României, surdomut,
Eşti plin de păcăleli şi plin de fumuri,
Dar clopote de moarte au bătut
Pentru acest popor ajuns pe drumuri.

Ca-ntr-un coşmar, te caut şi te strig,
Să nu mai tot suceşti cuţitu-n rană,
Prin lanţuri şi prin foame şi prin frig,
Însângerând condiţia umană.

Tu eşti în stare să ne-ntorci pe toţi
La cea dintâi Comună Primitivă,
Să fim un neam de criminali şi hoţi,
Ce-şi jefuieşte propria colivă.

Guvern fără de ţară, pune punct
Acestei fraze care te cuprinde
Şi-ngroapă idealul tău defunct
În groapa României suferinde.

Şi lasă-ne! Dispari în mod brutal,
Eliberează, cu grăbire mare,
De boala ta, românii din Ardeal,
Guvern murdar de propria trădare!

poezie celebră de Adrian Păunescu (1997)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul prin sine însuşi

Aseară l-am vizitat pe Ştefan Grec,
un bărbat de-o vârstă cu mine,
care şi-a pus acsa
în munţii cei mari
dintre Bucovina şi Maramureş,
a aşezat o roată pe râu
şi şi-a făcut cu mâinile lui
lumină electrică,
şi într-o zi s-a apucat de sculptură.

Vedeam rădăcinile, zice,
şi nu mi se păreau rădăcini,
ci animale şi oameni şi zboruri.
Şi casa lui e populată
de rădăcini care nu sunt rădăcini
ci oameni şi fiare şi zboruri.

Şi-atât de-adevărate sunt sculpturile
lui Ştefan Grec,
muncitor forestier maramureşean
din comuna Cârlibaba
a Bucovinei,
încât şarpele de lemn
pe care l-am mângâiat
mi-a otrăvit fdegetelem,
iar corabia, sculptată de el,
m-a şi vindecat de şedere
şi mi-a sărat sângele
cu doruri de mare.

poezie celebră de Adrian Păunescu din volumul "Apogeul firii"
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Când o să intri în pădure o să-ţi scoţi tricoul
şi-o să-l agăţi de bicicletă.

O să treci pe sub fâşiile de soare dintre copaci
şi mai târziu o să-ţi priveşti pielea arsă în diferite părţi
ale după-amiezii. O să-ţi urmăreşti încet pe spinare
cum se prăbuşeşte ziua.

O să se termine şi vara şi soarele o să fie din ce în ce
mai slab până când o să-ţi dispară tot de pe piele.

Şi în alte vieri care vin o să intri în apă
şi densitatea apei mai mare în unele locuri o să-ţi chircească
mintea pentru o clipă. Uneori pe drumuri
o să treci prin metri cubi întâmplători de aer
în care o să simţi puţin că te-ai putea ghemui.

Şi unele ore ale unor zile în care n-o să poţi intra.

poezie de Dan Sociu din Nord-Antologia poeţilor botoşăneni de azi (2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-a cumpărat o mobilă dintr-un lemn atât de scump încât săracul n-a mai avut bani şi pentru cărţi.

Adrian Păunescu în Istoria unei secunde
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O doamnă, prin definiţie, ştie că educaţia, în orice mod posibil, de la învăţământul superior la maniere de simţ comun, o împuterniceşte în a deveni o femeie realizată şi echilibrată. Ea ştie că nu rochia pe care o poartă sau banii pe care îi posedă îi vor aduce satisfacţia în viaţă. O doamnă ştie că frumuseţea şi bogăţia pot fi trecătoare şi doar caracterul ei va fi măsura care o va recomanda în cele din urmă ca persoană.

citat din Candice Simpson
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

A venit un lup din crâng
Şi-alerga prin sat să fure
Şi să ducă în pădure
Pe copiii care plâng.

Şi-a venit la noi la poartă
Şi-am ieşit eu c-o nuia:
"Hai la maica să te joace"-
- "Lup flămând cu trei cojoace,
Eu chemam pe lup încoace,
El fugea-ncotro vedea.

Ieri, pe drum un om sărac
Întreba pe la vecine:
"-Poartă-se copiii bine?
Dacă nu, să-i vâr în sac!"

Şi-a venit la noi la poartă
Şi-am ieşit eu şi i-am spus:
-"Puiul meu e bun şi tace,
Nu ţi-l dau şi du-te-n pace!
Eşti sărac dar n-am ce-ţi face!
Du-te, du-te!" Şi s-a dus.

Şi-a venit un negustor
Plin de bani, cu vâlfă mare,
Cumpăra copii pe care
Nu-i iubeşte mama lor.

Şi-a venit la noi la poartă
Şi-am ieşit şi l-am certat:
-"N-ai nici tu, nici împăratul
Bani să-mi cumpere băiatul!
Pleacă-n sat că-i mare satul,
Pleacă, pleacă!" Şi-a plecat.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castel medieval

Condamnă toţi şi numai unul iartă,
Când toţi vorbesc se-aude cel ce tace,
Dă semne de cădere şi de pace,
Dezamăgita, tulburea mea soartă.

Ce vremuri de vremelnicii sărace,
Mi-am dejugat şi tidva lângă poartă,
Şi-acum aştept voios în noaptea moartă
Pe cineva să vină mai încoace.

E un tiran - de tirania pâinii -
Aicea în castelul fără geamuri
Şi tigrii lui domestici sar în hamuri
Şi-n lanţuri lupi se gudură, nu câinii.

Miroase a pustiu şi a cenuşă,
În beciuri e-o uzină de cătuşe.

poezie celebră de Adrian Păunescu din volumul: Totuşi, iubirea (1980-1982)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine îşi putea închipui că fata aceea, subţire ca o trestie, numai surâs şi farmec, care părea ameţită ca un fluture ce dă de lumină, poartă, ca un melc în spinare, toate casele prin care trăise şi care nu erau mai luminoase decât sala paşilor pierduţi?!

Cella Serghi în Pânza de păianjen
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis I

Pentru veşnicie, poartă nezăvorâtă,
uşă prin care să intri
să pot să-Ţi fiu,
vatră în care scânteia Ta
devine flacără,
foc nevăzut
care se-nalţă întors
fără să ardă,
cumpănă între Pământ şi Cer
având drept trunchi, Arborele Vieţii
în care sălăşluieşte Spiritul Tău –
liniştea s-o pot simţi, pacea sfântă
care nunteşte Pământul cu Cerul.

poezie de Olga Alexandra Diaconu din Năstrapa nevăzută (24 august 2008)
Adăugat de Olga Alexandra Diaconu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Interesul poartă fesul

A trecut prin cinci partide
Şi-a ros toate oasele,
A lins mâini şi multe blide,
Să-şi ridice casele.

epigramă de Mariana Dobrin din Ţara lui Papură-Vodă
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veniţi, români (poezie manifest)

Ţara noastră nu mai scoate
aur de multe carate.
Din frumoasa noastră vatră,
astăzi scoatem numai piatră.
De prin munţii cu păşune,
nu mai scoatem nici cărbune.
Din Câmpia Soarelui
şi cea a Banatului,
nu mai scoatem la hectare
mii de tone în hambare.
Din munţi a pierit pădurea.
A făcut prăpăd securea.
Acum ne chinuie gândul
că vom pierde şi pământul.
Până când, domni guvernanţi,
ţara asta o prădaţi?
Veniţi români! Ne cheamă ţara,
să-i readucem primăvara.
Veniţi în ţara legendară
unde străbunii ne lăsară
averile seculare
pentru vremuri viitoare.
Nu mai vrem de astă dată
să cerşim din poartă-n poartă.
Să ne ridicăm români
cu mândrie şi onoare,
Dacă vrem să fim stăpâni,
peste România Mare.

poezie de Dumitru Delcă (28 noiembrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce haine frumoase mai poartă iubirea

Ce haine frumoase mai poartă iubirea...
Doar ei îi stă bine în chipul oricui:
Şi-a celui ce zilnic respinge mâhnirea,
Şi-a celui pe care nu poţi să-l supui.

Ce haine frumoase... Mă-mbrac în iubire...
Şi ura se-nvârte, în juru-mi, aiurea ades,
Şi cerul proptit pe înalt mai stă să se mire:
Şă vadă cum ştiu din trupu-mi să ies...

Şi intru-n iubire, în haina senină, aleasă...
Intru-n iubire pe-o viaţă, pe-un veac...
În clipa când lumea îmi zice mireasă
Alături de cel ce-mi e ca un leac.

Ce haine frumoase mai poartă iubirea...

poezie de Renata Verejanu din Iubirea pe toate le vede
Adăugat de Valentin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suportabila veşnicie

Ce nu-i boală, e moarte.
Ce nu-i aici, nu-i nicăieri.
Nu doar vecia ne desparte,
Ci fumegânda zi de ieri.

Noi rezistăm în veşnicie
Pentru că ştim că e mereu,
Viaţa ni-i grea ţie şi mie,
Cu zilele ne e mai greu.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un pesimist este o persoană care poartă ochelari negri prin care vede numai partea rea a lucrurilor, în timp ce un optimist este o persoană care poartă ochelari roz prin care vede numai partea bună a lor.

George Budoi (2011)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deschid ochii şi privesc în oglindă o umbră

care încă se încăpăţânează să creadă în veşnicie
în spatele umbrei un licăr de întrebare
care se ascunde de teama răspunsului
în mijlocul camerei o poartă spre niciunde
prin care nimeni nu mai trece nicăieri
o mare inutilă de speranţe se leagănă anemic
iar visele au amorţit agăţate într-o pânză de paianjen

respir adânc cât să nu-mi pierd autocontrolul
dar gândurile negre se întorc precum ecoul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul în sus

Şi drumul se arată drept în sus,
Ca un perete care ţine cerul
Să nu-şi încurce oile oierul
Când nici lumini şi nici alţi oameni nu-s.

Rostogolite vietăţi de foc
Aprind sub tălpi zgârieturi de piatră
Doar, la Albac, un câine rău mai latră
Şi liniştea se-aşează-ncet la loc.

Deasupra, dedesubt, nimic, nimic
E numai drum nesăturat de sine,
Şi o căruţă dinspre munte vine
Cu caii mari şi căruţaşul mic!

M-agăt de iarba care dă în spic
Şi o furnică gleznele îmi ţine.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

România Mare e ca un fruct splendid de o frumuseţe uimitoare. Dar ea poartă în sânul ei un parazit de curând pripăşit care-i suge toată vlaga. Acest vierme neadormit e Jidanul, care îi otrăveşte fiii în cârciumi nenumărate, care îi răpeşte fecioarele şi le face să devină sterpe, care prin tot felul de speculaţii fură pâinea de la gura bieţilor Români şi care, în sfârşit, prin Francmasonerie, prin Socialism, prin Bolşevism, încearcă să aducă pe aceşti jefuiţi în starea urgisită de robi ai lui Iuda.

Nicolae C Paulescu în Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul şi Francmasoneria, 1913 (17 ianuarie 1926)
Adăugat de Sofian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai bine stau...

.. mai bine stau să mă ajungă
din urmă că nu sunt legat
de prima iarbă cât de lungă
atât de naltă în păcat...

... mai bine stau să mă trimită
în satul meu cu oameni mari
consumatori de răsărită
e viaţa pusă în doi pari....

... mai bine stau legat la poartă
e-un nene ce iubeşte mult
conceptul arta pentru artă
şi tare-aş vrea să îl ascult...

... mai bine stau să-mi văd de treabă
vezi bine nimeni n-a murit
iar pentru cei care mă-întreabă
să fiu un capăt de chibrit...

... mai bine stau să mor odată
de două ori ştiu nu se poate
în rai intra, poarta-i legată
c-un fir de aţă şi de toate...

... mai bine stau sfrijit la poartă!....

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arta iertării

Sub cerul unde liniştea m-aşteaptă
Cu crini în mâini, spre care n-am mai mers,
Ce mare e femeia care iartă
Un om de neiertat în Univers?!

M-am fost crezut oracolul stihiei
Şi împăratul clipei, mai ales,
Şi-adesea—avocatul Veşniciei
Şi-abia acum, târziu, am înţeles

Că toatele-s în van de nu-i durerea
Primordialul schit, spre care-n zori
Cuvântul meu a-ncendiat tăcerea
Şi-a-ngenuncheat în faţa unei flori,

Care e Ea, a lumii mele soartă,
O sfântă-n amintirea de neşters.
Ce taină e femeia care iartă
Un om de neiertat în Univers?!

Ce unică-i femeia, cea creată
Din vraja Adevărului Suprem,
Fără de care-s piatră răsturnată
Peste-al lui Christ mormânt, să mă tot tem

Şi-n lipsa Ei să nu-mi găsesc o poartă
Prin care aş fugi de prealumesc
S-o cer lui Dumnezeu, să mi-o dea toată
Şi-atunci pe loc să simt că-nmuguresc

Şi crengile cu fructe se îndreaptă
Spre îngerii văzduhului ales.
Ce nobilă-i femeia care iartă
Un om de neiertat în Univers?!

Un dangăt nesfârşit în spovedire,
O turlă de sublim sub prima stea,
Ce poate fi-ntregită mănăstire
Doar cu altarul care este Ea!

poezie de Traian Vasilcău (2016)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo unde o femeie frumoasă şi bine făcută care aşteaptă privind în drum, - care-i prostul care intră într-o astfel de închisoare fără lanţuri, care poartă numai numele de casă?

citat din Somadeva
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!