Darul iubirii

Din catedralele sufletelor triste se ridică la cer
cântecele inimilor noastre,
Cântece ce vor să îţi vestească haosul infernal
în care se scaldă omenirea.
Vibraţiile muzicii zguduie magistral bolţile albastre
ale cerului domnesc,
Scormonind apoi toate colţurile Universului
pentru a-ţi da de veste.

Plutind pe portativul stelelor, notele se rostogolesc într-o avalanşă nebună
Spre cel mai îndepărtat întuneric unde se termină materia cosmosului.
Aici, în tărâmul începutului şi sfârşitului,
într-o singurătate absolută
Dumnezeu îşi doarme armonia pierdută
în leagănul uitărilor eterne.

Murmurul trist al umanităţii întrerupe
visarea solemnă a bunului Domn
Care ascultând ondulaţiile pline de durere
ale cântecelor noastre triste
Hotărăşte să ne îndulcească durerea
cu darul veşnic al iubirii.

poezie de Vasile Şerban din Un gram de om pentru eternitate (2024)
Adăugat de Vasile Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu este mai surprinzător decât apariţia noului în noi înşine. O fiinţă nouă se naşte în noi tocmai atunci când credeam cel mai puţin. Noul se iveşte în colţurile îndepărtate ale sufletelor noastre pe care le-am neglijat vreme îndelungată. El ne deschide nivelurile adânci ale personalităţii noastre... Ne arată un drum acolo unde înainte nu era niciun drum.

Paul Tillich în Cutremurarea temeliilor
Adăugat de Viorica Juncan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul iubirii noastre

cât timp îi va lua iubirii noastre să dea rod bun?

sfinx care scrutează în zare: e suflu de vânt
la focul viu s-au înferecat lacrimi: e apă şi cerul
cheile târzii cu care am deschis poarta spre tine: e râul brodat în stâncă
ceahlăul cu hram, ce străjuie ţara: e încrâncenare de şisturi şi rocă
marea, care stă albă şi lucidă: e sudoarea crustei în eon...

de când ne pândeşte dorul?

cât timp îi va lua iubirii noastre să dea de rod?
răbdarea de a ne ivi pentru a-L iubi pe Dumnezeu
în ale sale

poezie de Şerban Moescu
Adăugat de Daria Dumitras
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meteoritul lent

Am presimţit că zeul doarme fără respiraţie

Am presimţit că zeul doarme fără respiraţie
undeva în părţile mai albastre ale cerului.
Ca o spermă luminoasă şi leneşă,
câţiva meteoriţi au trecut prin faţa stelelor fixe.

Cine ştie când se va naşte o altă lume,
şi în ce fel va fi aceea,
ce legi tragice şi ce obiceiuri altele
vor fi fiind cândva
în părţile mai albastre ale cerului.

Dar aceasta ne-o va vesti cometa
când cereşte va şterge cerul,
iar, noi, din ce în ce mai inutili şi mai părăsiţi
vom construi cu disperare temple.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Personificare

Trăim laolaltă de multă vreme,
Singurătate
Zaci în inima mea de ani
Mi-ai hrănit-o şi încolţit-o
Fără să-ţi pese de nimic.
Eu te-am gonit, dar n-ai vrut să pleci
Şi într-un fel mai bine c-ai rămas
Tu! Ai făcut ca apusurile sângerii
Să nu fie triste,
Ci melancolice.
Dar..., singurătate,
Eu te-am primit,
Te-am voit şi nu regret
Căci cu tine m-am înfrăţit.
Acum... însă... ia-ţi zborul
Fâlfâitul aripilor tale
Îmi vor reda speranţa şi bucuria.
Aşa că, în seara aceasta,
Draga mea
Ne vom despărţi
Şi nu vom mai păşi
Pe treptele întunecate ale nopţii,
Ce duc spre bucurie şi durere
Mult iubita mea singurătate!
Te anunţ că, în pragul inimii mele
A răsărit un ghiocel
Scăldat în raze de lumină şi căldură
Ce va creşte, va înflori
Şi mă va călăuzi
Spre tărâmul de vis al iubirii.

poezie de Elena Buţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe tastatura cerului

Pe tastatura tulbure a cerului
Am programat dansul literelor
De la "A" la "Z".
Cuvintele se prindeau învolburate
Într-o horă nebună,
Apoi alunecau lent, în spirală,
Într-o altă croială,
Pe tărâmul de humă
Şi se pierdeau lent, ca o ploaie...
Doar un singur cuvânt
A rămas strălucind
Sub un nou curcubeu -
DUMNEZEU

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picurând Surâsul...

Se vor dărui tâmplelor albe,
sunetele clare ale culorilor.
Furate pasteluri ale inocenţei
Din nori va rămâne seninul
În degradeuri calde va mângâia
chipul brăzdat de durere
În simpla melodie păstrată în miez,
doar tropotul hergheliilor albe
vor deveni dans...
În ritmul Luminii,
doar Iubirea va aluneca sânge
Izvor purtând în unde armonia,
va deschide căile florilor
Sevă tandră va fi
trunchiului copacului veşnic
În tărâmul ploilor
furtunile vor fi
simple fructe parfumate
picurând în palmele uscate
Surâsul...

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc jocul vieţii

între două treceri
din haos în haos
prin închegări de o clipă
precum un copil uitat
într-o groapă cu nisip
apoi cu mintea
împart dureri
ca dovezi ale existenţei
izvoare triste ale unui trup
care-şi caută viermii
acolo unde şi-a lăsat ţărâna
la dospit de iarbă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întotdeauna şi pretutindeni

Străbate peşterile-adânci din munţi,
Atinge-n drum spre cer ale norilor frunţi:
Muzele strigă izvoarele şi văile pline de culori
De multe ori, da, de mii de ori.

Când privirea-ntâlneşte tinere flori albastre,
Cântece noi răsplătesc eforturile noastre:
Timpul trece şi-n zbor zilele trec, una câte una,
Dar anotimpurile revin întotdeauna.

poezie celebră de Goethe, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul care nu doarme

În cer nimeni nu doarme. Nimeni, nimeni.
Nimeni nu doarme.
Creaturile de pe lună amuşină şi dau târcoale prin bărăcile lor.
Vor veni şopârlele şi vor muşca oamenii care nu visează,
iar cel care cu spiritul frânt se grăbeşte să iasă-n stradă va întâlni la colţ
pe incredibilul aligator care-aşteaptă tăcut sub protestul blând al stelelor.

Pe pământ nimeni nu doarme. Nimeni, nimeni.
Nimeni nu doarme.
Într-un cimitir îndepărtat se află un cadavru
care a gemut continuu trei ani
din cauza unei sat uscat pe genunchii lui;
iar băiatul pe care l-au îngropat azi dimineaţă a plâns atât de mult
încât, pentru a-l face să tacă, fost nevoie să fie chemaţi câinii.

Viaţa nu-i un vis. Atenţie! Atenţie! Atenţie!
Cădem de pe trepte pentru a mânca ţărână umedă
sau ne căţărăm pe tăişul cuţitului zăpezii cu vocile daliilor moarte.
Dar nu există uitare, nu există vise;
există carnea. Săruturile ne închid gurile
într-un desiş de vine noi,
iar cel pe care-l doare durerea lui va simţi mereu acea durere
şi cine se teme de moarte va purta moartea pe umerii lui.

Într-o zi
caii vor locui în saloane
şi furnici furioase
se vor arunca în cerurile galbene care s-au refugiat
în ochii vacilor.

În altă zi
vom urmări cum fluturii morţi şi conservaţi se trezesc la viaţă
şi, continând să mergem prin ţara a pietrelor gri şi-a bărcilor tăcute,
inelele noastre vor scăpăra şi ne vor răsări trandafiri pe limbă.
Atenţie! Aveţi grijă! Aveţi grijă!
Pe oamenii care mai poartă cicatricile de la cleşti şi de la furtuni,
pe copilul care plânge pentru că n-a auzit încă de inventarea podului
sau pe mortul care mai e doar proprietarul unui cap şi-al unui pantof,
trebuie să-i ducem la zidul unde-aşteaptă şopârlele şi şerpii,
unde colţii ursului stau la pândă,
unde mâna mumificată-a copilului aşteaptă,
iar părul cămilelor se termină la vârf cu un fior albastru şi violent.

Nimeni nu doarme în cer. Nimeni, nimeni.
Nimeni nu doarme.
Dacă cineva închide ochii,
un bici, băieţi, un bici!
Să fie acolo un peisaj de ochi deschişi
şi de răni amare-n flăcări.

Nimeni nu doarme în această lume. Nimeni, nimeni.
Am mai spus deja asta.

Nimeni nu doarme.
Dar dacă-i cresc cuiva noaptea prea mulţi licheni pe tâmple,
deschideţi trapele scenei ca el să poată vedea-n lumina lunii
pocalele minciunii şi otrava, şi craniile teatrelor.

poezie de Federico García Lorca, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele

Iubire, silabele pe care egoist
le-aş numi ale mele
aleargă precum particulele
infinitului
într-o avalanşă de idei
să acopere cerul ivit
odată cu tine
cea care mă inspiri,
toate silabelele pe care
le-am putea cuprinde într-o suflare
sunt şi ale tale
aşa cum şi eu sunt
al limbii române ucenic
venit dintr-un ungher al singurătăţii.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-adevăr, viaţa înseamnă vibraţii, ori atunci când vibraţiile noastre se acordă cu cele ale succesului, ale fericirii şi ale abundenţei, lucrurile care simbolizează aceste diferite stări de conştiinţă vin la noi de la sine.

Florence Scovel Shinn în Poarta secretă care duce la reuşită
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtună de gânduri într-un pahar de suflet

să stăm aşadar
până la apusul
Cerului şi Pământului
acolo unde pietrele
trec prin ape
care uită să curgă
în timp ce
buturugile mici
rămân mici roţi
ale Carului mare
de care agăţăm
lampioane
la intersecţia
stelelor căzătoare

nu, nu pune(m)
întrebări multe

multe sunt căile
prin care tot în urma
paşilor pierduţi
scăpăm din ochi
averi nebănuite
cum ar fi furtunile
de gânduri
în pahare de suflete ciocnite
motiv pentru care
iubeşti norii care aduc
curcubeele târzii
repetând întruna amăgirea că
niciodată nu-i târziu
atât de târziu
precum credem
aşa cum nici tu
nici eu nici noi
nu plecăm înaintea
ultimei speranţe
care valsează cu tahicardiile bucuriile
şi asteniile noastre
până la sfârşitul
vieţii ăsteia
până în ultima clipă
în care toţi visăm
o arcă plutind albastru
în deriva raiului
spre nesfârşitele primăveri

acolo unde
vom arunca ancora
tocmai în portul
luminii veşnice
minunându-ne că
vorbele frumoase
nu rănesc
prin consecvenţă
auzurile
surprinşi şi efectiv
mult preocupaţi
să stăm la rând la îmbrăţişări
nu ne vor trezi compasiunea
dizabilităţile
locomotorii
ale minciunii

ci doar strigătul
ultimilor Noi(Voi) veniţi

2014

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea, nostalgie departe

Într-o zi toate acestea vor deveni pământ,
nu voi mai fi pentru a mă bucura, încă.
Voi face gălăgie de sus dintre stele
pentru că ele vor fi surorile mele.

Într-o zi voi fi tunet şi ploaie.
Într-o zi veţi cere aripi de înger cerului.
Într-o zi, ce va fi îndepărtată...

Cine ştie dacă voi avea ochi spre a privi
pe cei care vor falsifica chiar şi suspinul.

Într-o zi voi fi zefirul din depărtate universuri.
Într-o zi toate acestea vor avea un sens.

Vei vorbi de acest contribut la progres?
De voinţa de a ne înălţa din adâncuri întunecoase,
noi mergând prin noroi rupându-ne încălţările.

Într-o zi aceste cuvinte vor deveni lumină.

poezie de Lidia Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descompunere matinală

Închisă într-o durere de cap
iubirea pentru tine
se topeşte odată cu picioarele imaginare
ale omului de zăpadă

făurit acum două ierni
prin rostogolirea noastră
în cioburile globuleţelor sparte
ale iubirilor trecute

în dimineaţa fără tine
îmi îmbrac hainele vechi de trist
şi păşesc pe umbra străzii noastre

sunt cloşar răscolind prin gunoaiele trecutului
încerc recompunerea funcţiei
în care te găsisem

poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea violetă

Ciorapii de sticlă sunt aici
ar fi loc şi pentru câţiva păianjeni
se aduc somptuoasele tăvi de dantelă
sânii în borcanele străvezii
şi în mâinile celor mai frumoase femei
meduzele dorm ca în craterul celui mai agitat vulcan

vom fi la timp la această întâlnire
vom trece prin noapte ca printr-o cutie cu fosfor
la această întâlnire la care ne asteaptă
umbrele noastre ca nişte pantofi uzaţi
fluturii de sugativa care ne vor suge sângele
toate mănuşile uitate toate pleoapele
pe care ne-a plăcut să le sărutăm
tot ce am găsit pentru niciodată
gurile care ne-au rămas lipite de sâni ca nişte inele
plantele care ne-au crescut pe faţă în timpul somnului
apa limpede din pahare
spânzuraţii cu mâinile de cretă

în aceste castele negre ne aşteaptă crepusculul
şi piepturile noastre se vor freca de tăcerile lui
piepturile noastre de vată şi de întuneric
ne aşteaptă cutia cu muzica a morţii
capetele de ceară ale femeilor
pe care nu le-am întâlnit încă
perdelele groase după care ne vom putea ucide în linişte
steaua pierdută a unei dimineţi
ne-aşteaptă privirea lucidă a somnambulilor

am dormit atât
încât am pierdut obiceiul imobilităţii.

poezie clasică de Gellu Naum
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mod sigur, avem responsabilitatea să ascultăm în cele din urmă – şi să onorăm – chemările de sirenă ale sufletelor noastre, care au fost amuţite de egourile noastre de-a lungul vieţii? Cum altfel ne-am putea conecta cu esenţa noastră, sursa chemării noastre?

citat din Lance Secretan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea, cel mai statornic dintre sentimentele noastre, nu va fi vie decât la întâia ei izbucnire; iar celelalte lovituri ale ei se vor domoli treptat, fie datorită faptului că începem să ne deprindem cu crizele sale, fie datorită unei legi a firii noastre, fire care, spre a se menţine în viaţă, opune forţei destructive o forţă egală, dar inertă, ridicată pe temeiurile egoismului.

Balzac în Femeia la treizeci de ani
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va veni o vreme când ştiinţa va transforma corpurile noastre prin mijloace pe care încă nu le concepem. Şi atunci, Pământul fiind mic, omenirea va migra în spaţiu şi va traversa Sahare lipsite de aer care separă planetă de planetă şi soare de soare. Pământul va deveni o Ţară Sfântă care va fi vizitată de pelerini din toate colţurile Universului.

citat din Winwood Earle
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la stridie la vultur, de la porc la tigru, toate animalele se regăsesc în oameni şi fiecare dintre ele există în unii oameni, uneori mai multe în acelaşi om. Animalele sunt doar ilustrarea virtuţilor şi viciilor noastre, evidenţiate nouă, reflecţii vizibile ale sufletelor noastre. Dumnezeu ni le arată pentru a ne îndemna la meditaţie.

citat celebru din Victor Hugo
Adăugat de Liliana Ştefan
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, cer senin

O, cer senin,
tu nu eşti zeu,
dar poţi să te cobori în noi cu-aliură înzeită
tu eşti ocean fără de fund murmurând înseninări,
sau eşti cineva care vrei să ne încurajezi zborurile
şi să ne-nalţi mai presus decât tine;
tu, pasăre albastră cu penaj înstelat,
ritmând în zbor muzica norilor,
ecran uriaş pe care zodiile ne proiectează,
glumind sau nu, umbrele viitorului,
ale fiinţei şi nefiinţei.- ale bucuriilor şi ale suferinţelor;
o, cerule senin şi înalt,
iată-mă, ameţesc privindu-te până la lacrimi,
ameţesc de albastrul tău, de aurorele tale boreale
dansând graţios cu fluturări de draperii policrome
în care îmi scald spre purificare gândurile,
limpezindu-mi faţa de lacrimi şi sufletul tot -
o, cerule nesfârşit, cer nestatornic,
cu încruntări cenuşii uneori,
alteori cu franjuri negre de doliu,
vorbind în tunete şi scuipând peste noi fulgere,
certând mânios pământul cu bice de foc,
fără să-ţi mai răspundă cineva cu săgeţi
trase în carele norilor tăi;
cer cumplit, cer îngândurat de suferinţele noastre,
tulburat adesea
de furtunile noastre exterioare ori invizibile,
dar iarăşi senin când sufletul nostru liniştit e ca tine -
atunci în lumina şi-n adâncimea ta mă-nalţ, încălzindu-mă,
în tăcerea razelor tale blajine.
Ochi albastru al Universului,
cer senin, cer omenesc,
eşti tu oare ordinatorul din transcendentul astral?
Eşti tu măreaţa cortină care ascunzi sfinţenia lumii de dincolo?
Eşti tu computerul uriaş, cristalin, care ne înregistrezi
toate faptele noastre trecute - bune şi rele -
programând pe cele viitoare, cum astrologii încă mai cred
şi cum noi încercăm temerari să te programăm,
parcelându-te în zborul năzuinţelor noastre
infinite ca întinderea ta?
Eşti tu o poartă spre eternitate?
Sau... nimic din toate-acestea...
O, cerule senin, oglindă a gândului meu,
aburit de norii durerilor mele,
drum de extaz al viitorului terestru şi extraterestru,
mormânt de zei şi monument de speranţe,
leagăn de cristal al cutezanţei omeneşti,
trăiesc sub clopotul tău albastru cu limbă de soare,
muncesc vibrând pe hotarele viselor noastre albastre,
pe care le mângâi cu flăcările muzicii tale albastre,
în albastrul binecuvântărilor largi,
nesfârşit de albastre...

poezie de Cristian Petru Balan (19 februarie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!