Cântec amar

Nimic nu-mi tulbură fiinţa, dar sunt tristă.
Sunt lovită de ceva lent şi întunecat,
deşi chiar înainte de-această agonie
am ţinut stelele în palma mâinii.

Cred ca este dezmierdarea inutilului,
tristeţea nemărginită de-a fi poet,
de-a cânta şi-a tot cânta, fără contenire,
marea tragedie a existenţei.

A fi şi-a nu dori să fii... acesta este móttoul,
lupta care epuizează toate speranţele,
de-a afla, când sufletul este-aproape mort,
că trupul nemernic mai are încă putere.

Iartă-mă, o, iubire, dacă nu te pomenesc!
În afara cântecului tău nu-s decât aripă uscată.
Eu şi moartea dormim împreună...
doar când îţi cânt mă trezesc.

poezie de Julia de Burgos, 1914 - 1953 din Din antologia FLORI DE PESTE ŞAPTE MĂRI ŞI DE PE ŞASE CONTINENTE –Editura Coresi , 2023, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt femeie

Eu nu-s doar om, sunt o dorinţă.
Nevoia ta de dragoste.
Când nu te-nfrunt am biruinţă,
Piedestal ţi-am braţele.

Eu nu-s doar om, îţi sunt o foame.
Nevoia ta de-a răsfăţa.
Când te iubesc mă ţii pe palme
Şi mă ridici deasupra ta!

Eu nu-s doar om, sunt visul tău,
Nevoia ta de a avea.
Creată-am fost de Dumnezeu,
Răspuns la rugă să îţi dea!

Eu nu-s doar om, eu sunt FEMEIE!
Nevoia ta de-am fi pe vrere.
Când nu mă lupt ţi-s
Dumnezeie,
Căci tu-mi cedezi a ta putere!

Eu nu-s doar om, sunt înger sfânt.
Nevoia ta de-a te-mplini.
Din cer venit-am pe pamânt,
Jumate ţie spre a-ţi fi!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele

ce sunt stelele? am întrebat
cu toate că nu aşteptam nici un răspuns

stelele sunt licuricii cerului
care se nasc, trăiesc şi mor în fiecare noapte

stelele sunt globuri mari de foc
în care ard toate părerile de rău, toate amăgirile

stelele sunt vestitorii împlinirii dorinţelor
atunci când când cel ce se roagă chiar crede în tăria rugăciunii

stelele sunt tovarăşii de drum ai lunii
să nu se plictisească nopţi de-a rândul în singurătate

încă nu ştiu ce sunt stelele, dar ştiu că toţi oamenii frumoşi
ne privesc din adâncul nopţilor şi ne veghează

poate, cândva, voi fi şi eu o stea...
poate

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu este atât de mizerabil corupt ca o aristocraţie care şi-a pierdut puterea, dar şi-a păstrat încă bogăţia şi care încă are plăcerea infinită de a se devota pe de-a întregul distracţiilor celor mai banale. Toate gândurile măreţe şi energia pasionată devin lucruri ale trecutului şi vicii meschine o rod ca viermii un cadavru.

citat din Alexis de Tocqueville
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iartă-mă

Iartă-mă când nu am răbdare
Şi-aş vrea mai repede să intervi;
Tu-mi ştii dorinţa şi dorul meu mare,
O, Doamne, Tu toate le ştii.

Iartă-mă când nu am credinţă
Şi nici puterea de-a nădăjdui;
Aştept ca să vină a Ta biruinţă,
Ajută-mi spre Tine-a privi.

Iartă-mă când n-am bucurie
Şi mă autocompătimesc
În loc s-aduc laude vrednice Ţie;
Mă iartă că mă poticnesc.

Iartă-mă când nu am voinţă
Să-nalţ către Tine în duh rugăciuni;
Te rog ca în mica şi slaba-mi fiinţă
Tot harul Tău scump să-l aduni.

Iartă-mă când lacrimi şuvoaie
Îmi curg, şi ce faci nu înţeleg;
Trimite-mi în suflet a Duhului ploaie,
În toate cu Tine s-aleg.

Iartă-mă când nu am curajul
Să merg înainte chiar dacă e nor;
Mă iartă când nu văd salvarea, prilejul
Prin care faci greul uşor.

Iartă-mă când grija mă apasă
Şi-n loc să am pace, mă îngrijorez;
A Ta liniştire în suflet îmi lasă
Şi-ajută-mi să nu mai oftez.

Iartă-mă, Doamne, pentru starea
Care nu este după voia Ta;
În dragostea-Ţi dă-mi vindecarea
Cu Tine să pot semăna.

Amin.

rugăciune de Paula Diţă (14 mai 2013)
Adăugat de Anton
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe lângă nefiinţa cea de toate zilele, ce miracol – fiinţa! Ea este incredibilul, e ceea ce nu se poate întâmpla, e starea de excepţie. Asupra ei nimic n-are putere, decât poate dorinţa noastră de-a ajunge la ea, de a-i forţa intrarea, de-a o lua cu asalt.

Emil Cioran în Ispita de a exista
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce putem face în faţa morţii?... Putem simţi mai întâi dorinţa de a mai trăi, de-a ne revolta, de-a lupta cu toată forţa de care suntem capabili, până ce obosim. Apoi, după ce am obosit, începe să ne încerce îndoiala. Oare chiar aici şi acum este sfârşitul? ne întrebăm, deşi ştim cu siguranţă că aşa este şi tot trupul nostru şi ce este dincolo de el ne spune acest lucru. Însă ne îndoim pentru că altceva nu ne-a mai rămas, decât acea brumă de speranţă că totul e un vis urât.

Eugen Ovidiu Chirovici în Hoodoo Creek (mai 2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu m-am îndrăgostit de foarte tânără, când eram foarte mică, şi consider că, pe cât de mult iubeşti, pe atât de bogat sufleteşte, frumos, liber şi puternic eşti. Iubirea poate să implice şi o dulce suferinţă. Iubirea nu se închide ca robinetul. Dar atunci când iubeşti, sufletul tău este ca un diamant care se şlefuieşte. O fată îndrăgostită este frumoasă, puternică şi fermecătoare, iar fetele trebuie să fie conştiente de asta. Iubirea nu are nimic de-a face cu teama, cu spaima de-a nu se afla.

citat din Maia Morgenstern
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Am murit demult, ceva m-a omorât!
Am rătăcit doar printre clipe, rece şi pustie!
Nu mai credeam în viaţă, nu mai credeam că mai sunt vie, nu mai ştiam ce-i zâmbetul, eram o dimineaţa stearpă fără Soare, uram chiar timpul, nu-l puteam opri, uram lumea în care Eu nu mai eram!
Jucam un rol tot mai gol, mai dăruiam un zâmbet fără noimă, îmi mai doream ceva, dar şansa era prea firavă, calea tot mai strâmtă, viaţa tot mai goală în faţa mea!
Să mor sau să trăiesc, să iubesc sau să urăsc,
nici una nici alta nu mai pot, nici nu ştiu cât aş putea să te iubesc, sau să te omor de prea mult dor, să te omor, doar atât mai pot şi să fug, să tac, în urmă să nu mai privesc!
Şi-n nopţile negre, pustii, să mă jelesc că nu te-am putut iubi, că nu te-am lăsat să-mi fii ce aş fi vrut în acea zi!
Acum mă zbat în golul dintre Noi, mă plouă lacrimi reci, te aud când tot mă chemi, dar Eu mă pierd, mă pierd!
Şi mă dori, o durere atât de surdă, aş ţipa dar nu mai am glas, sunt mută, lipsită de putere!
Urăsc ziua de mâine, te urăsc chiar şi pe tine, nimic nu pot schimba, nimic nu-mi şterge lacrima!
Sunt tot mai absentă, o umbră fără de lumină, o aripă frântă fără zbor, un muritor mort prea devreme!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Proverbe

Unu
(Roma, în pat, moţăind,
în noaptea dintre 27 şi 28 iunie 1966)
Se-ncepe prin a cânta
Şi se cântă pentru-a sfârşi.

Doi
E născut spre a cânta
Acela care din iubire moare.

Născut e pentru a iubi
Acela care de cântare moare.

Trei
Cel născut spre a cânta
Chiar şi murind cântă.

Patru
Cel ce se naşte spre a iubi
Tot de iubire va muri.

Cinci
Născându-te nimic nu ştii,
Vieţuind puţin vei învăţa,
Dar poate întru moarte vei afla

Că singura doctrină
este accea care se purifică
Dacă în iubire se topeşte.

Şase
Vom putea dăinui.

poezie clasică de Giuseppe Ungaretti (1966)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

In cautarea fericirii

Unde eşti iubire ce mi-ai umplut fiinţa?
Aş vrea să fii cu mine, să-mi afli neputinţa
De-a te uita, de-a nu simţi, de-a spune
Că dorul şi iubirea n-au loc pe-această lume.

Unde eşti suflet ce te-ai desprins din mine?
Să cauţi fericirea, să vezi că nu mai vine,
Că totu-i trist şi sumbru şi nu mai ai putere,
S-aştepţi fără speranţă, o simplă mângâiere?

poezie de Valeria Pintea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Dorul de-a dori dorinţa
Este de-a doini doinirea
Unde Domnul ne croieşte
Prin iubire omenirea.

Dorul de-a mări mărirea
Şi iubirea întru toate
Este mireasma plăcerii
De la naştere la moarte.

Adu-ne, Doamne, credinţa,
Adu-ne, Doamne, speranţă
Să dorim dorul dorinţei
De-a doini întreaga viaţă!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate şi teamă

Într- o lume plină de neguri şi umbre
moartea se joacă de-a viaţa
şi când totul se rupe din punctul nevralgic
cade în deşertăciune.

Soarta cred că şi-a pierdut
sămânţa în care se crede,
să mai răsară.

Singurătatea în care se ascunde teama
are trupul copt şi pielea de lămâie,
fără multă aşteptare
primăvara din mine nu mai înmugureşte.

şi eu
sunt izolat în lacrima unui sfânt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pisica pare domesticită, dar nu şi-a uitat defel apucăturile de-a scuipa, de-a zgâria şi de-a muşca.

aforism de Gheorghe Mihail
Adăugat de Petrescu Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu însămi am fost drumul meu

Am vrut să fiu aşa cum voiau bărbaţii să fiu:
o încercare de viaţă;
un joc de-a v-aţi ascunselea cu propria-mi fiinţă.
Dar am fost făcută din momentele imediate,
iar picioarele mele pe pământul promisiunilor,
neputând accepta mersul în revers,
au păşit mereu înainte, înainte,
neluând în seamă cenuşa, pentru a atinge sărutul
unor noi poteci.

La fiecare pas pe drumul meu înainte
spatele îmi era sfâşiat de disperatele aripi fluturânde
ale vechii gărzi.

Dar ramura fusese desprinsă pentru totdeauna,
iar la fiecare nouă lovitură de bici privirea mea
se despărţea tot mai mult şi mai mult de familiarele
orizonturi din depărtare;
şi faţa mea a căpătat o expresie care venea din interior,
expresia aceea care ţinteşte spre un sentiment
de eliberare intimă;
un sentiment care a crescut năvalnic
din echilibrul dintre viaţa mea
şi adevărul sărutului primit de la noile cărări.

Mi-am trasat parcursul în prezent,
mă simt o floare a tuturor solurilor pământului,
a solurilor fără istorie,
a solurilor fără viitor,
a solului întotdeauna sol fără margini
a tuturor bărbaţilor şi a tuturor epocilor.

Şi-am fost întreagă-n mine, aşa cum era viaţa din mine...

Am vrut să fiu aşa cum voiau bărbaţii să fiu:
o încercare de viaţă;
un joc de-a v-aţi ascunselea cu propria-mi fiinţă.
Dar am fost făcută din momentele imediate;
când heralzii mi-au anunţat venirea
la parada regală a vechii gărzi,
dorinţa de-a urma bărbaţii s-a alterat în mine,
iar omagiul a fost lăsat să mă aştepte.

poezie de Julia de Burgos, 1914 – 1953, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio din Insula Bunăstării

Trebuie să vină de aici,
chiar în acest moment,
strigătul meu în lume.

Trecutul nu-i decât o umbră apărând
de nicăieri.

Viaţa, uitată undeva,
şi-a căutat refugiu în adâncimi de lacrimi
şi de durere,
deasupra acestui vast imperiu al singurătăţii şi-al întunericului.
Unde-i vocea libertăţii,
a libertăţii de a râde
fără greaua povară a fantomelor disperării?
Unde-i forma frumuseţii
de nezdruncinat în voalul ei, simplă şi candidă?
Unde-i căldura paradisului
picurând vise de iubire-n sufletele
frânte?

Trebuie să fie de aici,
chiar în acest moment,
strigătul meu în lume.
Strigătul care deja nu mai este-al meu,
ci al ei şi-al lui pentru totdeauna,
tovarăşii tăcerii mele,
fantomele mormântului meu.

Trebuie să fie de aici,
uitat, dar de nezdruncinat,
printre tovarăşii întru tăcere
din adâncul Insulei Bunăstării,
cuvântul meu de adio adresat acestei lumi.

*Poem scris în spital în 1953, anul morţii ei.

poezie de Julia de Burgos, 1914 – 1953, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ideea de ordine la Key West

Ea era singurul făurar al lumii
În care cânta. Şi când ea, marea, cânta,
Oricare i-ar fi fost sinele, devenea însăşi esenţa
Cântecului, pentru că ea era creatorul.

poezie de Wallace Stevens din Idei pentru ordine, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Risc

Dacă râzi, rişti să pari prost,
Dacă jeleşti, rişti să pari slab.
Dacă întinzi o mână cuiva, rişti un angajament,
Dacă îţi expui sentimentele, rişti să-ţi dezvălui adevărata natură.
Dacă îţi faci cunoscute visele şi ideile, rişti să fii considerat naiv.
Dacă iubeşti, rişti să nu fii la rândul tău iubit,
Dacă trăieşti, rişti să mori,
Dacă speri, rişti să cunoşti şi disperarea,
Dacă încerci să faci ceva, rişti un eventual eşec.
Dar riscurile trebuiesc asumate, pentru că-n viaţă adevăratul risc este să nu rişti nimic.
Cel care nu riscă nimic, nu realizeaza nimic, nu are nimic, este nimic şi devine nimic.
Deşi evită suferinţa şi dezamăgirea,
El nu poate, pur şi simplu, învăţa, simţi, schimba ceva, creşte sau trăi.
Prizonier propriei servituţi este un sclav care şi-a pierdut toată libertatea.
Numai cel care care riscă este cu adevărat liber.
Împlinirea propriei fiinţe este mai grea decât propriul sacrificiu.

poezie de William Arthur Ward, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când voi fi mai mare, vreau să fac ceea ce face Violetta. Aş dori să fac o înregistrare de-a mea, iar lumea să ştie despre mine, nu de Violetta. Visul meu este să pot face o înregistrare de-a mea şi în acest sens ştiu deja că fanii mei mă vor ajuta. Dar nu e nici o grabă, eu sunt încă tânără, nu vreau să grăbesc lucrurile, dar cred că viaţa este dură şi mai devreme sau mai târziu, va veni şi partea cea mai grea pentru mine.

citat din Martina Stoessel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu mai doresc şi nu mai caut nimic. Existenţa şi-a deschis porţile pentru mine. Nu mai pot spune că aparţin existenţei pentru că acum sunt, de fapt, părticică din ea. Când o floare înfloreşte, eu înfloresc odată cu ea. Când Soarele răsare, eu răsar odată cu el. Ego-ul, care face ca oamenii să se simtă individualităţi separate, nu mai există. Trupul meu este o părticică din natură, fiinţa mea este o parte din întreg, Eu nu mai sunt o entitate separată.

citat celebru din Osho
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când iarba-mi va fi cer

Când iarba-mi va fi cer,
Iar eu un praf de-albastru,
Când voi pieri stingher
Plecând pe un alt astru,

Când lumea va huli
Numele meu de-a pururi,
Când toţi îmi vor găsi
Mulţime de cusururi,

Când chiar şi Dumnezeu
Se va ascunde-n ceaţă,
Când vei dori mereu
Să mă mai vezi la faţă,

Tu nu te necăji,
Ci îţi urmează calea
Chiar dacă vei tânji
Ca eu să îţi curm jalea.

Trăieşte cu-al meu dor
Şi fii la fel de bună,
Că totu-i trecător,
Vom fi iar împreună.

poezie de Octavian Cocoş (18 aprilie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!