Șaizeci de ani împreună
Vreme multă a trecut,
cu cer senin, dar și cu ploi.
Noi de mână ne-am ținut,.
Întotdeauna am fost doi.
La bucurii și la nevoi,
am rămas tot împreună.
Am îndurat furtuni și ploi,
nu ne-am dat drumul la mână.
Soți și prieteni am fost.
Ea icoana mea de suflet.
Cerul ne-a fost adăpost,
ne-a unit același cuget.
Șaizeci de ani împreună
am trecut necazuri multe.
Dar ținându-ne de mână,
cale ne-am făcut prin munte.
Ale vieții vitregii
n-au putut să ne despartă.
Am rămas printre cei vii
până Dumnezeu ne iartă.
Când o fi și-o fi să fie
inima să nu mai bată,
Cineva o să ne scrie
doliul ce se pune-n poartă.
Noi tot nu ne-om despărți.
Amândoi vom merge sus.
Pe Dumnezeu vom sluji
și pe fiul său ISUS.
poezie de Dumitru Delcă (august 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
10 Ianuarie 2016
Astăzi am aniversat
cincizeci și șase de ani,
de când viața ne-am legat
și am ajuns veterani.
Chiar de când ne-am întâlnit,
ne-am iubit ca și acum.
Destinele ne-am unit
și-am pornit pe-al vieții drum.
Viața noastră n-a fost plină
de belșug și de lumină.
Dar de anii mulți, trăiți,
ne declarăm mulțumiți.
Au trecut anii. Împreună,
bucurii am împărțit.
Necazuri am lăsat în urmă
și-n viață am reușit.
Întâi am ridicat o casă,
să avem un adăpost.
Ne-am îngrijit s-avem pe masă
și-n lume s-avem un rost.
Apoi, au venit copiii
pe care mult i-am dorit.
Mai frumoși ca trandafirii,
lângă noi au înflorit
Ce-am dorit la tinerețe,
pe parcurs, am împlinit.
Acuma, la bătrânețe,
avem un trai liniștit.
poezie de Dumitru Delcă (2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu viața m-am prins de mână
Cu optzeci de ani în urmă cu viața m-am prins de mână.
Împreună am pornit pe un drum nedefinit.
Deși timpul ce-am parcurs prea repede n-a trecut,
La opzeci când am ajuns, mult prea scurt mi s-a părut.
Atunci,
În genunchi eu am căzut și de viață m-am rugat
S-o luăm de la-început că nu prea m-am bucurat.
Măcar douăzeci de ani să ne mai ținem de mână.
Să ajungem veterani, la o sută, împreună.
Iar ea, viața, să-mi ofere ceva mai multă iubire.
Să fiu ferit de durere, să am multă fercire.
Doar atunci ne-om despărți. Eu să plec, ea să rămână,
Bucurii a împărți, cu copiii mei de mână.
poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rugă către Dumnezeu
Ai milă Doamne, de noi!
Fă să cadă ceva ploi!
Să mai scăpăm de nevoi,
Că e vai și-amar de noi.
Pământul ăsta l-am udat
Cu multe lacrimi amare.
Întotdeauna el ne-a dat
Bogăție în hambare.
Arde pământul sub noi.
Necazuri avem șuvoi.
Grânele pe câmp s-au ars,
Fără pâine am rămas.
Când copiii cer mâncare,
Pe noi sufletul ne doare.
Doamne, îți cerem ajutor
Pentru bătrânii care mor.
La Tine, Doamne, ne-nchinăm
Până din viață plecăm.
Pământul de-l răcorești,
Rugămintea ne-mplinești.
Până-n pământ ne plecăm
Și din suflet te rugăm:
Doamne, nu ne părăsi!
Până murim te vom sluji.
rugăciune de Dumitru Delcă (iulie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea ce ne-a legat
Iubirea ce ne-a legat,
-apă vie pentru noi-,
sufletul ne-a adăpat,
ne-a fericit pe-amândoi.
Drumul vieții l-am urmat
șaizeci de ani împreună.
Unul lângă altu-am stat,
c-a fost vreme rea ori bună.
În grădina vieții noastre
două flori au înflorit.
Pe arena lumii vaste,
au viitor fericit.
O parte din viața noastră
prin vreme va dăinui.
Cele două flori în glastră,
de noi își vor aminti.
poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
O clipa de senin
Of, iubito, ești prea departe,
e în zadar!
Tu te-ai dus,
eu am rămas;
ai jucat totul pe-un zar
și ai pierdut.
Eu n-am să vin,
tu n-ai să pleci,
deci timpul dintre noi
e mut.
Păcat.
Putea să fie ce n-a fost?
Putea să fie altcumva?
Îmi umplu singurătățile
întrebări fără rost
și amintirea ta.
A fost frumos,
a fost plăcut,
căci ne-am iubit
și ne-am urât,
ne-am înșelat
și ne-am jucat,
pân-am rămas,
pân-ai plecat.
Nu regreta.
Nu plânge mult.
Nu mă uita.
N-am să te uit.
A fost frumos.
A fost sublim.
A fost o clipă
de senin.
poezie de Cosmin Soames
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Podul Mirabeau
Sub podul Mirabeau Sena curge lin
Și dragostea noastră...
Eu știu prea bine: bucuriile vin
După dureri, senin.
Se lasă noapte, sună ceas,
Zilele au trecut, eu am rămas.
Mână în mână, că ne-am iubit,
Sub brațele noastre
Ca un pod trecea infinit
Râul, de priviri obosit.
Se lasă noapte, sună ceas,
Zilele au trecut, eu am rămas.
Iubirea ca râul curge ușor
Și se petrece.
Înceată-i viața - val călător,
Nesecat e-al Speranței zbor.
Se lasă noapte, sună ceas,
Zilele au trecut, eu am rămas.
Zilele au trecut - toate una ca una.
Ceea ce-a fost, s-a dus
Și dragostea noastră s-a dus de-acuma.
Sub podul Mirabeau Sena curge întruna.
Se lasă noapte, sună ceas,
Zilele au trecut, eu am rămas.
poezie celebră de Guillaume Apollinaire, traducere de Dumitru Matcovschi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
La început
La început,
nu ne acopereau nici griji și nici nevoi.
Eram ca frații. Ne ajutam între noi.
Trăiam cu toții, în bună înțelegere.
Ne durea pe toți, o cât de mică pierdere.
Toți aveam pe masă, aceleași bucate.
Toți ne bucuram de multă libertate.
La început eram cu toții oameni.
Astăzi am uitat să mai fim oameni.
Am fost cu toții oameni până când,
rasa ne-a înstrăinat.
Am fost cu toții oameni până când,
credința ne-a separat.
Am fost cu toții oameni până când,
politica ne-a despărțit.
Am fost cu toții oameni până când,
averile ne-au învrăjbit.
Astăzi nu mai suntem oameni.
De ce ne-am înrăit?
Fiindcă astăzi,
am uitat să mai fim OAMENI.
poezie de Dumitru Delcă (iunie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
A fost odată, a fost cândva
A fost odată, fost cândva
când lângă mine ea era.
Tot ținându-ne de mână
colindam țara-împreună.
Pe oriunde am umblat
unul lângă altul am stat.
Eram suflet lângă suflet
nu ne despărțea nici tunet.
Viața noastră așa a fost.
Așa a fost, dar nu mai e.
Rămas singur, fără rost,
vreau și eu în veșnicie.
Și-acolo vom fi aproape
cum am fost în toată viața.
Nimic acolo nu desparte.
Acolo-i eternă viața.
poezie de Dumitru Delcă (22 august 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu și eu
Tu și eu, alergând mereu în sens opus,
Unul spre Răsărit și altul spre Apus,
Ne-am întâlnit pe drumul de colb acoperit,
Când se-mplinise timpul, acuma, de iubit...
Cu mâinile întinse spre raza de lumină,
Ce ne-a furat simțirea și ne-a făcut o vină
Din a primi blestemul iubirii fără moarte,
Când am băut veninul din ciuturile sparte...
Crezând că vom muri de mână împreună
Și ne vom face casa, acolo sus, pe lună...
Dar vai, noi pământenii, nu am știut, desigur,
Că vii pe lume singur și vei pleca tot singur...
În zbaterea aripii ce-ncearcă zbor înalt,
Ne-am împletit iubirea cu zarea de cobalt
Și ne-am răsfrânt pe cer din visul unui zeu,
Noi doi, indrăgostiți... acum un curcubeu...
poezie de Jane Crișan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întotdeauna doi
Nu o lună, nu un an.
Noi o viață ne-an avut.
Chiar când lacrimi mai vărsam,
Tot de mână ne-am ținut.
poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am cutezat
Cum marea poartă talazuri,
la fel și eu am purtat
multe griji. Nevoi, necazuri,
prea mult timp am îndurat.
Da. Este foarte adevărat.
Am căzut adeseori,
dar n-am rămas îngenunchiat.
Am dobândit noi valori.
Convins fiind că voi răzbi,
întotdeauna am sperat.
Oricât de mult voi suferi,
să mă ridic, am cutezat.
M-am ridicat de multe ori
și am rămas acolo, sus.
Dar n-am umblat cu capu-n nori.
Mi l-am purtat unde-a fost pus.
Poate tocmai de aceea
azi, pe viață sunt stăpân.
S-a terminat epopeea
cu talazuri și furtuni.
poezie de Dumitru Delcă (mai 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Furtuni și stele
Ne-am iubit în ochii lumii,
Sau ascunși, feriți de toate,
Ne-am iubit precum nebunii,
Într-o clipă, pe jumate
Ne-am iubit în ploi superbe,
Uzi în suflet, vii sau morți,
Între zori și nopți acerbe,
Între granițe de sorți
Ne-am iubit răpuși, albaștri,
Pe sub ceruri călătoare,
Pe pământ și printre aștri,
Printre stele căzătoare
Am iubit murind, dar veșnic
Doar iubind am renăscut,
Prin sărutul, care strașnic
L-am simțit... și cât l-am vrut!
Ne-am iubit precum furtuna,
Eu un tunet și tu stropi,
Fulgere ne-au fost cununa
În biserici fără popi
Ne-am iubit cumva fantastic,
Fără timp, fără de noi,
Ne-am iubit, iubind artistic,
Ca-n picturi... sinceri și goi
Ai fost note, portativul,
Melodie într-un trup,
Eu doar vers, tu doar motivul
Ca iubire să-ți aduc
Ne-am iubit... tu o regină,
Eu... un rege-ndrăgostit,
Ne-am iubit cumplit, cu vină,
Doamne cât ne-am mai iubit!
Ne-am iubit război și pace,
Ne-am iubit noapte și zi,
Însă inima nu-mi tace
Și mai vreau a te iubi
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La aniversare
Cincizeci de ani au trecut
De când alături de tine,
O viață-ntreagă-am petrecut
Și m-am simțit foarte bine.
Astăzi, la nunta de aur,
Trandafirii albi ți-i dăruiesc.
Aș vrea să fiu un meșter faur
Și visele să-ți împlinesc.
Știu cât de mult tu ți-ai dorit
Să ai în viață multă sănătate.
Cât am putut m-am străduit.
Mai mult, zău că nu se poate.
Asta nu ține de mine.
Ea vine de la Dumnezeu.
Dacă-i rău sau dacă-i bine,
Nu-mi permit să judec eu.
De-a lungul vieții am trăit
Împreună multe bucurii.
Cât am putut ne-am tot ferit
De-ale lumii neghiobii.
Astăzi, la aniversare
Te sărut dulce pe frunte.
Ai fost și ești femeia care
Merită flori multe, multe.
Din inimă ți le dăruiesc.
Și-ți mai fac un legământ:
Cât voi trăi, eu te iubesc!
Acesta-mi e cuvântul sfânt.
Cu drag te-mbrățișez pe tine,
Din suflet vreau să-ți mulțumesc.
Ai trăit cincizeci de ani cu mine,
Încă cincizeci de ani îți mai doresc!
poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am mai prins o primăvară
Cerului îi mulțumim
c-am mai prins o primăvară.
Că soarele ei îl primim
pentru a șaizecea oară.
Tot pășind din an în an
am ajuns octogenari.
Am adunat ban cu ban,
fără ca să fim avari.
Ne-am îngrijit sănătatea,
priveam zori în dimineață,
Ne-am păstrat și demnitatea,
astfel am răzbit în viață.
Deși timpul ne-a albit
destinele au rămas unite.
Dumnezeu ne-a ocrotit
și-avem dorințe-împlinite.
poezie de Dumitru Delcă (28 februarie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Evoluție? Ne-am făcut haine și ne-a căzut blana, ne-am făcut căciuli și ne-a căzut părul, ne-am făcut computere și Dumnezeu știe ce-o să ne mai cadă.
aforism de Valeriu Butulescu din Stepa memoriei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Este disponibilă și traducerea în italiană.
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Ne-am fost...
Mi-ai fost și muză, dar și scuză
De-a-mi lăsa sufletul pătruns...
Ai fost și râset, dar și plâns,
Ți-am fost "mușcat de buză".
Mi-ai fost și lună, dar și soare,
Mi-ai luminat întreaga nebunie...
Ai fost tristețe, dar și bucurie,
Ți-am fost ce ai vrut la picioare...
Mi-ai fost și înger, dar și necurat,
M-ai luminat, dar și întunecat...
Ai fost bordei, dar și palat...
Ți-am fost ce am, ce ai visat.
Mi-ai fost gând negru, dar și alb,
Mi-ai fost și ploi, și curcubeu...
Ai fost și "noi", și "tu", și "eu",
Ți-am fost ce ai avut mai dalb.
Mi-ai fost și minus, dar și plus,
Ne-am înmulțit, ne-am împărțit...
Ai fost și nou, dar și-nvechit,
Ți-am fost ajuns și neajuns.
Mi-ai fost și-ntreg, dar și pustiu,
Complici ne-am fost în toate...
Ai fost și viață, dar și moarte,
Ți-am fost ce nu o să-ți mai fiu...
poezie de Andrei Ș.L. Evelin din Începuturi (7 septembrie 2019)
Adăugat de Andrei Ș.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!
N-a fost vis, a fost iubire
Vara, în verdele pădurii
te-am întâlnit pe tine fată.
Erai parte a naturii,
copilă nevinovată.
Erai micuță codană,
după fluturi alergai.
Din flori împleteai coroană,
pe frunte o așezai.
Farmecul privirii tale
inima mi-a cucerit.
Mi-a ieșit dragostea-n cale
și de-atunci eu te-am iubit.
N-am putut să stau departe,
sufletul ți-am oferit.
Împreună suntem parte
naturii ce ne-a vrăjit.
N-a fost vis, a fost iubire
unde destine am unit.
Și-n ambianța din pădure
pe frunze am adormit.
Lângă noi curgea izvorul,
păsări vesele cântau,
Florile-întregeau covorul,
din cer, îngeri ne vegheau.
De-atunci am pornit în viață,
multe vise am împlinit.
Pădurea, rai cu verdeață,
întotdeauna ne-a primit.
poezie de Dumitru Delcă (7 aprilie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Longevitate
Când a venit bătrânețea ne-a găsit tot împreună.
Eram unul lângă altul, nu ne-am temut de furtună.
Legați pentru totdeauna, noi de mână ne vom ține.
Atât în viață, cât și-n moarte, uniți vom fi în destine.
Veniți pe lume prea devreme, testul timpului am dat.
În întrecerea cu timpul, proba vieții-am câștigat.
poezie de Dumitru Delcă (12 iulie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
La noi, inimile încă bat.
C-a fost vreme rea, ori bună,
viața ne-am continuat.
Tot mai suntem împreună.
catren de Dumitru Delcă (aprilie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Împăratul cerului
Dumnezeu ne-a dăruit
Fiul Lui, din trupul Lui,
Împărat peste pământ,
Împăratul cerului.
Tu, Marie, Sfânta noastră,
Bucuria omenirii,
L-ai purtat în trup și lapte
I-ai dat din sânul iubirii.
L-ai crescut, până pe cruce
Fost-a, Domnul, răstignit,
Să ne scoată din mocirla
Unde ne-am împotmolit.
Acum, Pururea Fecioară
Din icoane lăcrimează
Coronițe de lumină
Peste lumea ce-o urmează.
El, Hristos, o ia de mână
Și către Domnul o poartă,
Noi cu bucurii în suflet
Îi urmăm calea cea dreaptă,
Domnul, Domn, ne-a dăruit
Fiul Lui, din trupul Lui,
Împărat peste pământ,
Împăratul cerului!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!