Patrula de la Marea Nordului

Acolo unde-i proaspăt vântul de est în fiecare dimineaţă,
Iar brizele nopţii, năvălind dinspre Pol, fulgeră pe-apele fiordului
Am auzit o navă Distrugător cântând: "Ce viaţă minunată
Au marinarii în Patrula de la Marea Nordului!"

"Să spargem lucrurile-n bucăţele-i treaba noastră (şi-a lui Friţ),
Asta înseamnă că-s pretutindeni mine-n jurul Distrugătorului.
Dar dacă n-ai niciun motiv să mori îndată,
Evită să te-apropii de Patrula de la Marea Nordului.

Noi l-avertizăm de pericole pe căpitanul navei de comerţ,
Deşi misiunea noastră de salvare nu-i pe placul lui,
Toţi se plâng când acostăm la nava lor sau stingem un incendiu
De semnalele şi de luminile Patrulei de la Marea Nordului."

(Douăsprezece versuri omise)*

"Măturaţi de valuri, dar încă-naintând, aproape-necaţi, dar încă vii,
Urmărim cum prova navei ignoră hula şi talazurile fiordului,
Auzim, infernal, urletul elicei: Întrebaţi-i pe cei de la mal
Cine mai înfruntă Iadul precum cei din Patrula de la Marea Nordului."

* Conform agentului literar al lui Kipling, A. P. Watt, includerea menţiunii "Douăsprezece versuri omise" între strofele a treia şi a patra a fost făcută de Kipling ca un fel de glumă, pentru a indica faptul că pericolele care pândesc o navă de patrulare în apele arctice pe timp de război sunt mult prea numeroase pentru a putea fi enumerate.

poezie celebră de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spiritul nordului

Somnolent, sângele mării ne aromeşte-n vine
Şi-n viaţa de zi cu zi trăită pe şesuri şi coline
Răzbat fremătător şi ritmic sunete venind dinspre fiord,
Talazuri mari izbesc în ţărmurile-înnegurate de la nord.

Îndată,-o mie de ani sunt măturaţi de ape-înalte–
Drakkar-ele Vikingilor reapar pe mări cu coame-învoalte –
Noi nu putem trăi departe de-întinderea fosforescent-albastră,
Marea-i a noastră! Marea-i a noastră!

Vom hoinări, ca şi-altădată, pe mări, sub cer spuzit de stele,
Cu prova-înfiptă-n val, ridicând în vânt, mii, albe de vele –
Şi toţi oamenii vor fi-înţeles deplin de-acum
Că vechiul spirit al nordului e iarăşi călător la drum.

poezie de Oscar Williams, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămas bun şi-adio*( din "Război pe mare")

Rămas bun şi-adio, doamnelor din Harwich,
Rămas bun şi-adio, doamnelor de pe ţărm!
Am primit ordin să ne îndreptăm spre est,
Unde-n scurt timp noi iarăşi pe friţi o să-i bombardăm.

Ne vom scufunda, ne vom dosi – ţestoase mici de tablă,
Ne vom scufunda, ne vom dosi – în apa Mării Nordului o şicană,
Iar la momentul oportun vom lovi, când nimeni nu se-aşteaptă.
De-aici şi până-n Cuxhaven e locul nostru de hârjoană!

Prima oară am poposit într-un câmp de mine,
Unde nu-i locul cel mai bun pentru-a repara o navă
Şi-acolo ne-am ascuns la douăzeci de metri adâncime,
Cu tone de trinitrotoluen căutându-ne gâlceavă.

Apoi, am ieşit la suprafaţă exact sub un Zeppelin**,
Burta lui strălucitoare lăsa cerul doar jumătate la vedere.
Dar la... pentru Dumnezeu, ce poţi face numai cu mitraliere grele?
Aşa că am tras cu ceea ce-am avut şi i-am spus la revedere.

Rămas bun şi-adio, etc.

* O întorsătură jucăuşă a titlului unui celebru cântec marinăresc "Rămas bun şi adio,
doamnelor din Spania" (Farewell and Adieu to You, Spanish Ladies").
Kipling pare a încerca să creeze o atmosferă cumva mai suportabilă pentru marinarii
care plecau în misiuni de luptă în timpul Primului Război Mondial, în cazul de faţă
membrii echipajului unui submarin.
** Dirijabil aerian având un schelet metalic îmbrăcat cu un material textil.

poezie clasică de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe comanda navei, la cârmă

Pe comanda navei, la cârmă,
Un timonier tânăr urmăreşte atent cursul navei.

Prin ceaţă, se-aud de pe coastă sunete tânguitoare,
Un clopot pentru marinari – dangăte prevenitoare legănate de valuri.

Tu lansezi binevoitor, clopot, semnale despre recifurile marine,
Sunând, sunând pentru a avertiza navele de pericolul eşuării.

De veghe timonierul ţine seamă de alerta sonoră,
Prova se abate-n vânt, vasul se îndepărtează cu vele gri vibrând,
Frumoasa şi nobila navă cu preţiosul ei caric se îndepărtează,
elegantă, în siguranţă.

Dar, o, nava, nava nemuritoare! O navă la bordul navei!
Nava trupului, nava sufletului, navigând, navigând, navigând.

poezie clasică de Walt Whitman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Nordului -
mai uşor ştearsă de val
urma tălpilor

haiku de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anglia. "D-l cutare să poftească la lecţie."
E ceva de sever în glas. Şi d-l cutare nu ştie boabă din Anglia. E unul din colegii noştri, cari învăţa foarte anevoie şi pricepea foarte puţin. Vina nu era a lui.
— Anglia... Î... Anglia... Î... Englitera... Î..."
Noi — între rîs şi temere. Furişam priviri de spioni asupra profesorului.
— Anglia, î... Englitera, î... foarte bine. Mai departe.
Noi, din bancă: va rîde, nu va rîde? Nu ştim încă.
— Anglia... se mărgineşte la nord cu marea...
— Cu marea?
E sever încă. A trecut mîna prin păr.
— Cu Marea Nordului...
— Foarte bine...
Parcă începe a surîde. Ochii se măresc; semn bun,
— La sud cu marea...
— Cu marea?
— Cu Marea Sudului...
— Foarte bine.
Figura sa albă se rumeneşte. Abia se ţine de rîs.
— La vest cu marea...
— Cu marea?
— Cu Marea Vestului.
— Bravo... mai departe.
A surîs. A rîs.
Elevul a prins curaj şi are aerul d-a se mira de el: "Cum dracu ştiu eu astăzi cînd niciodată n-am izbutit să ştiu?!"
— La est... cu Marea Estului.
Rîsul a izbucnit.
Geograful ne priveşte indignat: "De ce să rîză ei cînd d-l Demetriescu îmi spune bine?"
— Ia spune-mi... ce este est? (Partea a II-a)

Barbu Ştefănescu Delavrancea în Angel Demetriescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nava de linie e-o doamnă

Nava de linie* e-o doamnă,-ntotdeauna mândră şi semeaţă,
Crucişătorul, soţul ei, îi oferă protecţie şi o răsfaţă;
Dar vai de navele comerciale, pistrui pe apele marine,
Umblând de colo până colo, ca tine şi ca mine!

Umblând, Jenny, din port în port, de la ponton la ponton,
De la docurile din Portsmouth la tramvaiele din Fratton;**
Tot aşteptând, Jenny, îmbătrânim între-un dig şi-alt dig,
Rătăcind de colo colo, Jenny, aşteptând în frig!

Nava de linie e-o doamnă sulemenită şi plină de strălucire,
Când dă peste-un necaz, pentru toată lumea e-o nenorocire.
Crucişătorul, soţul ei, stă mereu lângă ea, gata-n ajutor să-i sară,
Dar vai de navele comerciale, care trebuie să-ncarce sau să moară!***

Nava de linie e-o doamnă, iar rutele ei sunt sigure pe orice ape;
Crucişătorul, soţul ei, întodeauna-i este-aproape;
Dar vai de navele comerciale pe care nimeni nu le protejează,
Trebuie să-şi facă treaba cum pot, fără niciun fel de pază!

Nava de linie e-o doamnă, dacă izbucneşte un război,
Crucişătorul, soţul ei, o ţine-acasă, departe de lupte şi de tărăboi,
Dar vai de navele comerciale care-nsoţesc apele mareei!
Ele trebuie să lupte pentru nişte doamne care-s mândria Angliei.

Nava de linie e-o doamnă, dar dacă n-ar exista acest obiect de preţ
Micuţele nave comerciale ar face oricum pretutindeni comerţ.
Crucişătorul este soţul ei, dar fără noi – aceste umbre vagi –
El n-ar fi putut duce lupta pentru patrie şi pentru toţi cei dragi.

Pentru cei dragi şi pentru patrie, Jenny, de la ponton la ponton,
De la docurile din Portsmouth la tramvaiele din Fratton;
Rătăcind de colo colo, Jenny, îmbătrânim între-un dig şi-alt dig,
Aşteptându-i pe ce dragi, Jenny, afară-n frig!

* Iniţial, nava de line era o navă de pasageri care făcea curse regulate între anumite porturi, urmând un orar fix. În zilele noastre şi alte tipuri de nave, cum ar fi navele port-container sau navele ro-ro, au fost introduse în serviciul de linie.
Navele de linie se deosebesc de navele comerciale obişnuite, în jargonul marinăresc numite nave vagabond (tramp ships), nave ale căror porturi de destinaţie pe termen mediu şi lung nu este dinainte cunoscut, într-un sezon fiind nevoie de ele, spre exemplu, în porturile din Africa sau din America de Sud, iar următorul sezon în Marea Barents sau în Extremul Orient. În poemul de mai sus ele-s comparate de Kipling cu nefericitele femei care, în speranţa sosirii probabile a unei nave, rătăcesc între Portsmouth Hard şi Royal Dockyard în aşteptarea marinarilor care se debarcă pentru concedii sau care au permisiunea de a ieşi câteva ore în oraş – soţi, fii, fraţi sau clienţi.

** Când a fost scris poemul tramvaiele erau încă trase de cai.

*** "Să-ncarce sau să moară" – dacă navele comerciale nu găseau marfă de transportat erau sortite unui destin nefericit – similar cumva cu cel al femeilor singure, în aşteptare lângă gardurile şi porţile porturilor.

poezie celebră de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vardia Nordului (The North Watcher)

Ce poet te-a botezat Vardia Nordului, punând acolo, infatigabil,
Pe insula solitară, farul-înger care luminează întinderi mari de ape
Pline de pericole, dezvăluind navelor şenalul navigabil,
Îndrumându-le spre O Mie de Insule, din aproape-n mai aproape!?

*North Watcher Island – o insulă din Ontario, Canada.
*O Mie de Insule (Thousand Islands) – un arhipelag pe fluviul Saint Lawrence, în nord-estul lacului Ontario.

poezie de Lincoln Colcord, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescadorul de la Lowestoft

În Lowestoft a fost lansat la apă-un pescador,
Bagă bine la cap ce-ţi spun!
Construit pentru negoţul cu hering, de mare viitor,
Dar nava a dispărut hoinărind, hoinărind, hoinărind,
Dumnezeu ştie pe unde!

Guvernul i-a livrat cărbunele – făr-ai impune ruta –
Şi tunuri cu tragere rapidă la prova şi la pupa,
Lăsând-o să hoinărească-n voia ei, etc.

Căpitan era un tip de pe clipere1, plin de snagă şi curaj,
Care omora câte un om în fiece voiaj,
Obişnuit să hoinărească, etc.

Secundului – un paracliser din Ţara Galilor cu barbişon de ţap –
Îi plăcea să lupte-n frac şi cu joben pe cap,
Foarte credincios, deşi hoinărea, hoinărea, etc.

Mecanic era un tip de ani cincizeci şi opt2,
Întotdeauna gata să-şi accepte soarta, mort-copt,
Ceea ce nu-nseamnă că nu-i plăcea să hoinărească, etc.

Fochistul şef avea şaptesprezece ani abia3
Aşa că ce-i va aduce viitorul nici nu bănuia,
De-aceea,-mpreună cu ei, hoinărea, hoinărea, etc.

Bucătarul şef fusese cuhar4 la Azilul Câinilor Pierduţi,
Bagă bine la cap ce-ţi spun!
Şi-mi pare rău de-alde Friţ5 când îi va întâlni pe-argonauţi
Hoinărind, hoinărind, hoinărind şi hoinărind,
Pe tot cuprinsul Mării Nordului,
Dumnezeu ştie pe unde!

*Formatul poemului este inspirat de balada marinărească "Fecioara din Amsterdam", apărută la Londra pe la începutul secolului al XVII lea, în care sunt aduse laude unei domnişoare care "nu era mai bună decât ar fi trebuit să fie".

1. Navă de comerţ cu vele, de mare viteză, folosită în sec. al XIX lea mai ales pentru curse lungi, cum ar fi Anglia – Extremul Orient – Australia – Anglia.

2 - 3. În serviciul militar militar britanic sunt înrolate în general persoanele cu vârsta de peste 40 de ani. Oricum, în timpul Primului Război Mondial multe persoane cu vârsta peste acest prag se înrolau voluntar în forţele armate. Lucru valabil şi pentru adolescenţii sub vârsta de recrutare, dar mai în vârstă de cincisprezece ani şi şase luni.

4. Bucătar.

5. Nume peiorativ dat nemţilor în perioada celor două războaie mondiale.

poezie celebră de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imensă, marea dansează şi fulgeră

Imensă, marea dansează şi fulgeră
În toată veselia şi gloria-i măreaţă.
O, nu mă-ngropaţi în lutul insensibil,
Ci în marea cea plină de viaţă!

O, îngropaţi-mă la o mie de mile de ţărm,
Acolo unde clocotesc valuri verzi, enorme
Şi unde-n neodihna oceanului fratern
Voi lua-n eternitate alte mii şi mii de forme.

poezie de William Ernest Henley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde-i ţinutul spre care se-îndreaptă nava?

Unde-i ţinutul spre care se-îndreaptă nava sub cerul sidefiu?
Departe, departe-n faţa noastră – e tot ce marinarii ştiu.
Unde-i ţinutul de unde vine nava? Departe, unde astrele apun,
Departe-n urmă noastră – marinarii doar atâta spun.

În amiezile-însorite, umăr lângă umăr, este plăcut foarte
Să păşeşti pe puntea unde cerul de mare se desparte;
Sau, pierdut în gânduri, să priveşti cum în urmă
Siajul se lăţeşte-n depărtare-albit de spumă.

În nopţi grozave, când oceanul îşi sfâşie mânios veşmântul,
Ce lucru mândru e să lupţi cu valurile şi cu vântul!
Sus, la gabie, pe catargul care se-încovoaie sub sălbatice rafale
Marinarul trăieşte-o altă viaţă, înfruntând zeci de furtuni în cale.

Unde-i ţinutul spre care se-îndreaptă nava sub cerul sidefiu?
Departe, departe-n faţa noastră – e tot ce marinarii ştiu.
Unde-i ţinutul de unde vine nava? Departe, unde astrele apun,
Departe-n urmă noastră – marinarii doar atâta spun.

NB. Primul vers a fost, probabil, inspirat de sonetul lui William Wordsworth, " Unde-i ţinutul spre care trebuie
să se-îndrepte-acea navă?''

poezie de Arthur Hugh Clough,1819-1861, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

După iubire

Nu mai există nicio magie
Suntem ca doi străini care tac
Nu mai îmi faci niciun miracol,
Nici eu nu-ţi fac.

Tu ai fost vântul, eu am fost marea
Însă splendoarea a dispărut
Iar acum sunt ca o băltoacă
Pe-un ţărm pierdut.

Dar deşi balta nu se mai teme
Nici de furtuna cu valuri buimace
Devine mult mai sărată ca marea
De-atâta pace.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Băiatul meu, Jack

"Ai veşti de la băiatul meu Jack?"
Nu la mareea asta.
"Când crezi că se va întoarce? Zilele tot trec."
Nu cu vântul ăsta, nu cu mareea asta.

"A mai auzit de el vreo vorbă careva?"
Nu la mareea asta.
Tot ce-i îngropat de ape-anevoie mai poate înota,
Nu cu vântul ăsta, nu cu mareea asta.

"O, Doamne, când îşi va afla alinarea o inimă amară?"
Nu la mareea asta,
Nu la mareele care vin după asta –
Dar rămâi cu mângâierea că nu şi-a făcut neamul de ocară –

Nicio şoaptă dinspre-acel vânt, dinspre-acea maree.
Aşa că înalţă-ţi fruntea, semeaţă –
La mareea asta
Şi la fiecare maree viitoare aidoma cu asta;
Pentru că pe fiul căruia i-ai dat viaţă
L-ai dăruit acelui vânt, acelei perpetue maree.

poezie clasică de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flotila de baleniere

În urale, balenierele-au părăsit portul
Când vântul dinspre ţărm bătea spre mare –
Şi lumea se-ngrămădea pe cheu şi saluta
Flotila care se avânta într-o aventură uimitoare.

Pentru că erau acolo PORUMBIŢA şi GÂND BUN
(O, vântul dinspre ţărm bătea spre mare!)
Şi POLLY DIN SLEIGHTS cu velele ei noi;
Eu doar spre MARY JANE priveam în acea zi de sărbătoare!
O, căpitanul Thwaites de pe MARY JANE,
Când vântul dinspre ţărm bătea spre mare,
A ieşit de-atâtea ori cu nava lui în larg,
Era omul care onora orice provocare.

Erau acolo Jack din Grosmont şi Tom din Staith,
(O, vântul dinspre ţărm cum mai bătea spre mare!)
Jim din Hayburn, Wyke cel Arătos – şi mai era
Robin Hood Will, flăcăul meu făr-asemănare.

Willy-al meu m-a sărutat în faţa tuturor
Când vântul dinspre ţărm bătea spre mare;
Willy-al meu a urcat ultimul la bord
Şi şi-a fluturat bereta spre mine la plecare.

Şi astfel au plecat din port, lăsând uscatu-n urmă,
Când vântul dinspre ţărm bătea spre mare;
Deja vedeam parcă gheaţa sub etrava navei lor
Şi sloiurile-n derivă prin frigul nopţilor polare.

Treceau luni de zile şi soseau alte şi-alte luni de zile,
Şi vântul dinspre ţărm bătea spre mare;
Şi de multe ori mama-n nopţile furtunoase
Plângea cu mine – curgeau lacrimi, multe şi amare.

Dar când, în septembrie,-a urcat pe cer luna plină,
Iar vântul dinspre mare bătea către uscat,
Flotila balenierelor noastre – fericită sărbătoare –
S-a întors acasă din mările nordului îngheţat.

Oamenii s-au strâns pe cheu şi le-au întâmpinat,
Iar vântul dinspre mare bătea către uscat;
De la orologiul primăriei şi până la farul de pe dig
O mulţime de popor aplauda neîncetat.

Le-am văzut din vârful scărilor vechii catedrale
Când vântul dinspre mare bătea către uscat
Şi valurile dansau vesel sub bompresurile lor,
Şi-n bordul de sub vânt fulguia talazul înspumat.

Le-am văzut de lângă scările vechii catedrale
Când vântul dinspre mare bătea către uscat;
Şi nava din fruntea flotilei noastre de baleniere
Tocmai dubla farul*, cu pavoazul cel mare ridicat.

O, erau acolo PORUMBIŢA şi GÂND BUN!
(Vântul dinspre mare bătea încă spre uscat ),
Se vedeau, roşii, velele lui POLLY DIN SLEIGHTS –
Şi întregul echipaj era pe punte adunat.

Încet-încet toate-au depăşit farul de intrare,
Iar vântul dinspre mare bătea către uscat –
Şi, la dane acostate, şi-au găsit odihna-n port,
Lungul lor voiaj odată terminat.

Dar unde, vai, unde-i oare MARY JANE,
Vântul bătea dinspre mare spre uscat!
Mulţi, îşi strângeau acum iubita-n braţe...
Pe mine iubitul de când nu m-a-mbrăţişat?

Of, spuneţi-mi unde-i MARY JANE,
Acum, iată, vântul bate dinspre mare spre uscat!
"Mary Jane cu întregul echipaj
În largul oceanului s-a scufundat!"

Duceţi-mă acasă la scumpa mea mamă,
Deşi vântul bate dinspre mare spre uscat;
Niciun talaz nu-mi va lovi iubitul,
Făr-a se izbi întâi de sufletu-mi înfrigurat!

Duceţi-mă acasă, căci de astăzi nu-mi mai pasă
Dacă vântul bate dinspre mare spre uscat;
Willy-al meu zace în abisurile morţii,
Dar inima lui bate în pieptul meu ca altădat'.

* A dubla farul – nava, în marşul ei, ajungând la travers de far (farul aflându-se într-o direcţie perpendiculară pe axa longitudinală a navei).

poezie de Arthur J. Munby, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: Şefu'...? Şefu', cine se duce acum în navă, să-l schimbe pe Dick?
Lucian: Hmm... Ah, în navă... Atâta timp cât nu eu voi fi acela, nu mă interesează cine.
Alex: Mă duc eu. Dar vreau să ştiu ce vom face de dimineaţă. Căutăm în continuare roboţii, ne întâlnim undeva, veniţi toţi la bordul navei, sau cum rămâne stabilit?
To Kuny: Dimineaţă veniţi toţi la mine în birou, să vedem dacă Pavel va răspunde în vreun fel mesajului meu.
Alex: Bine, domnule! Vom veni.
To Kuny: Lucian, tu ai auzit? Comandante! Lucică...
Lucian: Hmm... Poftim?! Ai spus ceva, Victor?
To Kuny: E clar, n-ai priceput o iotă... Eşti complet aerian, comandante! Am zis să veniţi de dimineaţă la mine în birou.
Lucian: Ah, bine...

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte magică
Luminile nordului
O feerie

haiku de Mihail Mataringa (20 ianuarie 2016)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa liniştită şi blândă s-arăta marea, când am plecat din Sulina! Şi cât ne-a prins în larg a şi început a se posomorî şi, din ce în ce mai cu mânie, a-şi ridica oştirile-i de valuri înaintea noastră. Soarele a asfinţit. Pământul nu se mai vede. Un întuneric greu, ameninţător, se lasă din cerul înnorat, fără stele. De pretutindeni, mugind, talazurile negre vin ca nişte matahale vii şi se izbesc de coastele vaporului, care, gâfâind greoi, se luptă cu nămeţii de apă şi-şi taie cale dreaptă pe marea învolburată.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Constanţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de ancoră

Hei, vira ancora! Vira, of, vira până-ntinde lanţu-n prova!
Încă o-ncercare! Stop. Ţineţi-o-n barbotin un pic.
Lasca* manevrele velelor, întoarceţi vergile –
Vela foc gata de plecare! Vira până când lanţul e la pic! *

La drum! Iubire, nu mai putem rămâne lângă tine –
Lăsaţi paharele, spuneţi-i fetei adio şi sărutaţi-i obrăjorii;
Pentru că vântul, iată, strigă, "Nu când vrei tu şi îţi convine
Te-ajut, ci atunci când am eu chef să vin la tine,
Sus ancora, dacă vă e dor de Mama Carey*
(Dacă vreţi să navigaţi spre Mama Carey!);
Oh, drum bun spre locul unde-şi hrăneşte Mama Carey puişorii!"*

A mai rămas o cheie!* Gata, s-a smuls de pe fundul mării!
Ancora tribord la suprafaţă! Spălaţi-o şi la post cu ea!
Nava girează spre babord, iar ancora-i încă plină de noroi,
Anul ăsta n-o vom mai fundarisi vreodată. Valea!

Drum bun şi vânt din pupa spre marea cea albastră,
Cu nava-n balast*, uşoară, fără marfă-n cale,
Plecăm la drum, a venit iar vremea de plecare,
Parâmele-s molate de pe babale;
Datoriile ni le va plăti briza care bate-n urma noastră!*

Hei, volta! Iar voi, acolo, recuperaţi parâma pupa!
Acum, atenţie la palanc; prindeţi curentul trăgător!
Asiguraţi ancora şi legaţi-i braţele, slăbiţi gaiul* bigii.
Sus braţele, hai trageţi-le sus şi strângeţi-le uşor!

Ei, bine, acum la drum! Vom avea-n Canal* vântul din pupa;
Vorbim şoptit în vreme ce dezlegăm velele; în ceasul plecării
Vântul îşi încordează tot mai tare struna,
Luminile geamandurilor rămân în urmă, una câte una,
Iar nava sforăie sub vela trincă inspirând parfumul mării,

Cârma şi velele-s în deplin acord, în noapte nava-şi ştie drumul.
E bolnavă-n port, iar leac e numai sărutul talazului nebun!
Cu prova spre Brest* şi-nsemnele englezeşti sus pe catarg,
Ridicăm toate pânzele pe care ni le permite un vânt bun!

Ei bine, acum la drum! Ushant* ne va-nchide uşa-n spate
Răsucindu-se-n vârtejurile mării ca roata morilor de vânt,
Curând ultimul far va rămâne-n urma
Brazdelor de apă care se rostogolesc în pupa –
Căci noi mergem la Mama Carey
(Navigăm spre Mama Carey!);
Oh, plecăm spre locul unde-şi hrăneşte Mama Carey puişorii!"

* Lasca – a slăbi o parâmă (expresie din jargonul marinăresc ).

* Pic – poziţie a navei faţă de ancoră, când lanţul acesteia este întins vertical pe axa longitudinală a navei, iar ancora e gata să se desprindă de pe fundul mării.

* Mama Carey (Mother Carey) – un personaj supranatural personificând în imaginaţia marinarilor marea sălbatică şi necruţătoare, prevestitor al furtunilor şi-al naufragiilor.

* Puişorii Mamei Carey – sunt păsările furtunii (furtunarii), numiţi şi petreli sau rândunici de mare – se crede că zboară în întâmpinarea furtunii, ele fiind, de fapt, sufletele navigatorilor morţi.

* Cheie – o lungime de 25 de metri a lanţului de ancoră ( în marina română, în cea britanică o cheie de lanţ are 27.30 metri). Cheile de lanţ se leagă între ele cu aşa numitele chei de împreunare, în forma de "U" sau de za ( cheia kenter)

* Navă în balast – nava fără marfă la bord, care pentru a respecta anumite criterii de asietă şi de stabilitate îmbarcă în timpul "voiajului în balast" o anumită cantitate de apă de mare în diferite tancuri special amenajate.
* Cu alte cuvinte, datoriile făcute de marinari prin crâşmele portului nu vor mai fi plătite niciodată!

* Gai – parâmă pentru manevrarea bigii în plan orizontal.

* Canal – este vorba despre Canalul Mânecii, strâmtoarea dintre Anglia şi Franţa.

* Brest – oraş port în nord vestul Franţei.

* Ushant (în lb. franceză Quessant) – insulă din apropierea coastei vest a Franţei, marcând
extremitatea sud-vestică a Canalului Mânecii.

poezie de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mentalul conştient este asemenea unui căpitan de vapor care stă pe puntea navei. El dirijează toate manevrele şi dă ordine oamenilor aflaţi în sala motoarelor care, la rândul lor, controlează toate cazanele, instrumentele etc. Mecanicii nu ştiu încotro se îndreaptă nava, dar se supun ordinelor pe care le primesc. Ei pot chiar să facă astfel încât nava să eşueze pe stânci, dacă omul de pe punte, servindu-se în mod greşit de compas şi sectant, le dă indicaţii eronate. Mecanicii i se supun în mod automat, pentru că el este comandantul. Căpitanul este stăpân pe navă şi ordinele sale sunt executate întocmai. Tot astfel, mentalul conştient este căpitanul navei care este constituită din fiinţa, anturajul şi toate afacerile voastre.

Joseph Murphy în Puterea Extraordinară a subconştientului tău
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea vieţii mele

Valurile mării se-agită şi se-înalţă,
Dau în clocot cu-înspumate creste;
Nu au tihnă, unul nu se odihneşte,
Fac tot ce pot, în adânc sau la vedere,
Să-oficieze-un spectacol de putere.

Pe marea vieţii mele iertare nu-i, nici îndurare,
Pe după colţuri pândesc primejdii cu-ascuţite gheare
Stau de neclintit pentru libertatea mea; nu voi fi sclav.
Este timpul să ne numărăm. Este timpul să fii brav.

Pentru mine-acesta-i momentul
Să îmi revendic locul pe pământ,
Să dovedesc pe omul care sunt.
Pentru că ştiu că stau pentru dreptate,
Eu voi lupta, nu mă voi da deoparte.

Pe marea vieţii mele iertare nu-i, nici îndurare,
Pe după colţuri pândesc primejdii cu-ascuţite gheare
Stau de neclintit pentru libertatea mea; nu voi fi sclav.
Este timpul să ne numărăm. Este timpul să fii brav.

Chiar dacă apele se învolburează
Şi mânia lor mă va lăsa fără-adăpost,
Eu ştiu că mâine-n zori, la prima rază,
Toate se vor linişti, de parcă nici n-au fost.

Pe marea vieţii mele iertare nu-i, nici îndurare,
Pe după colţuri pândesc primejdii cu-ascuţite gheare
Stau de neclintit pentru libertatea mea; nu voi fi sclav.
Este timpul să ne numărăm. Este timpul să fii brav.

Pe marea vieţii mele iertare nu-i, nici îndurare,
Sunt singur. Rezist. După colţuri pândesc primejdii cu-ascuţite gheare.
Stau de neclintit pentru libertatea mea, luptând fără-încetare.
Este timpul să-îndrăzneşti, este timpul să fii tare.

poezie de Paul Callus, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi marea alege porturi în care să râdă ca marinarii. Marea celor ce sunt. Şi marea alege porturi în care să moară. Ca marinarii. Marea celor ce nu mai sunt.

Miguel Hernandez în Cancionero y romancero de ausencias (1958), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!