Fanfaronul

Nas mare şi turtit, atitudine pompos-sfidătoare;
O imagine de tavernă, damblaua la drumul mare,
Plin de coşuri: un recurs la accesele de desfrânare
Ale lui Falstaff; pe obrajii tumefiaţi, lăţindu-se, o culoare

Flasc movalie: inoportun, în cizme cu scârţ şi cu cercel
În ureche, cu centură lată şi catarame care, nene,
Zdrăngăne când, purtând inutile mănunşi jegoase, el
Trece pe lângă tine cu mantie neagră şi pălărie cu pene.

Armii – ameninţările-i mărşăluind în batjocoritoare cuvinte;
Iar jurămintele, de mari ticăloşii pline cap-á-pie;
În priviri şi-n gesturi adie fluturarea sabiei, fierbinte,
Şi-n jurul lui se-aţin toate războiele care sunt şi vor fi:

Pe unde umblă nu-i lipsă de încăierări niciodată,
Nici de târfuliţe durdulii care-n preajma-i să stea roată.

poezie de Madison Cawein, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire-n toate

Sunt zile-n care mori în mine
Şi sunt un boţ de carne flasc,
Sunt nopţi ce strălucesc divine
Şi-n care-n tine eu renasc.

Sunt zile când nu-mi curge-n vine
Vreun strop de viaţă stors în teasc ;
În roua nopţilor senine
Mai dau noi muguri unui vreasc.

În viaţa e şi rău şi bine,
Sunt nori de plumb şi cer senin,
Însă iubirea-n toate ţine
Mângâietor, sufletul plin.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (3 mai 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pişulică

se uită cum mama
sa e o mare mare poetă
pe lângă
ea mai umblă şi poeţii bărbaţi estimaţi
la mii de karate
scoşi din cenaclu cu forţa (?!) c
are nu e a lor nu -
pe lângă
că-n seara lungă s-a stat la un birt
cu terasă cu paie cu pene cu pre
şuri... ca un cuib
de legionari infantili
împuşcând
pete de culoare puţin
vinovate de toate
piruetele din limbaj
sau de alte nimicuri

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aleanuri

Iubita mea, cu trupul de vioară,
Tu, care doar în mintea mea exişti,
Eu tot visez şi-n zi şi-n neagră seară,
Cum îmi săruţi ochii bolnavi şi trişti.

De te-ai născut, şi undeva, prin lume
Tu mă visezi, fără să ştii că-s viu,
Că sunt palpabil – şi chiar port un nume –
Te rog ca să mă crezi, asta nu ştiu.

Ce slobode sunt zările şi albastre,
Ce pline sunt de dor neîmpărtăşit!
Dar noi, nu ne vom întâlni sub astre,
Şi nu vom şti că, tainic, ne-am iubit.

Speranţe seci domnesc în lumea largă,
Căci împlinirile sunt doar poveşti...
Cum aş putea să-ţi spun că îmi eşti dragă –
Când nu ştiu cum arăţi, nici unde eşti?!

Vezi, tu, iubita mea necunoscută,
Ne naştem – mari iubiri ca să râvnim...
Dar viaţa ni se trece grea şi slută –
Cel mai ades, din amintiri trăim.

Căci mărăcini rodesc pe a-vieţii câmpuri,
Cu vise şi iluzii ne hrănim...
Se trec în goană sterpe anotimpuri
În care că suntem iubiţi minţim.

Dar, în definitiv, preţul nu-i mare
Ca să visăm, cu ochii deschişi larg...
În lumea rece şi plictisitoare,
Visez cum că-mi eşti dragă şi ţi-s drag.

... Iubita mea, cu trupul de vioară,
Eu nici nu ştiu, măcar, de te-ai născut...
Dar nu îmi las speranţele să moară –
Visând la tine, mă simt renăscut.

poezie de Boris Ioachim (20 mai 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbaţilor care poartă cercel în ureche

Când n-ai nimic în cerebel,
Porţi în ureche un cercel,
Iar când n-ai cap şi-n gât îţi plouă,
Porţi în urechile-amândouă.

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (10 septembrie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost ce-a fost; dacă n-ar fi fost, nici nu s-ar povesti. În mijlocul codrilor; lângă drumul cel mare, lângă drumul cel de ţară, pe unde umblă şi trece împăratul cu voinicii săi, era odinioară o crâşmă, la crâşma aceea era o crâşmăriţă; crâşmăriţa avea o fată, şi pe fată o chema Floriţa.

începutul de la Floriţa din codru de Ioan Slavici
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evadare din pat

Umbre şi luminiţe din bucătărie şi din salon se strecoară
Prin draperii, jaluzele şi vergelele de la fereşti,
Iar deasupra capului, traversând noaptea de vară,
Luminează milioane de aştri cereşti.

Nu sunt în niciun pom vreodată atâtea frunze, mii,
Nici oameni în biserică sau la vreun festival
Câte stele sclipesc pe-acoperişul lumii,
Făcându-mi cu ochiul în întuneric, amical.

Câinele Mare, Vânătorul cu centură* şi priviri şirete,
Carul Mare, Steaua marinarului* şi, roşie, planeta Marte
Sclipesc pe crugul cerului, iar vadra de lângă perete-i
Plină jumătate cu apă şi cu stele cealaltă jumătate,

Stele care mă urmăresc atent cu curios şi teafăr temei,
Ele văd cum mă strecor şi cum adorm în pat,
Nici în somn gloria lor sclipitoare nu părăseşte ochii mei –
Ceru-şi roteşte până-n zori aştrii în capu-mi fermecat.

* Vânătorul cu centură – constelaţia Orion.
*Steaua marinarului – este vorba de Steaua Polară, un astru care nu apune şi nu răsare niciodată, ea indică nordul geografic şi are o poziţie fixă, toată bolta cerească rotindu-se în jurul ei. Este un simbol al speranţei, al direcţiei şi al curajului, al credinţei că întotdeauna marinarul va găsi drumul către casă. Mulţi navigatori au această stea cu cinci colţuri, fiecare colţ fiind jumătate umbrit şi jumătate luminat, tatuată pe corp.

poezie clasică de Robert Louis Stevenson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia care doarme lângă tine nu este niciodată femeia pe care-ai curtat-o. Nici cea care ţi-a zâmbit, nici cea care ţi-a promis, nici cea care ţi-a vorbit sau a tăcut ascultându-te. Nu e femeia cu care te iubeşti şi nici cea cu care te cerţi. Nu-i cea care merge şi nu-i cea care stă. Nu-i cea îmbrăcată şi nici cea pe care o dezbraci. Nu-i cea care râde, nici cea care plânge. Ci o creatură pe care nu ştii de unde s-o iei. Din care regn, din care tablou, din care frază scrisă de alţii.

Adrian Cioroianu în Adulter cu smochine şi pescăruşi (2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De multe ori taina cea mai mare nu umblă în mantie neagră.

aforism clasic de Nicolae Iorga din Cugetări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Berbecul şi cocoşul

Seara-n zilele de vară
Când se-ntunecă, pe seară,
Un berbec şi un cocoş,
Stau pe-afară.

Berbecul nostru mândru, fălos,
Încăpăţânat şi mofturos,
Tot dădea cu cornu-n gard,
Ccum că el e împărat.

Dar cocoşul nostru drag,
Nici el nu se lăsa călcat.
Colorat şi plin de pene,
Îi zise berbecului: "Hei, nene,

Iată-mă, de-acum sunt mare!
Nu sunt pui de călcat în picioare.
Zise mândru cocoşelul
Înfoiat şi el în pene."

"Cine, tu?! spuse berbecul.
În ogradă eu sunt şeful!
Sunt voinic cu coarne-ntoarse
Şi pe-acel ce nu m-ascultă,
Iute îl înţep în coaste."

"Oi fi tu mare şi în coarne tare,
Dar la prima sărbătoare,
Pe grătar eşti, frăţioare!
Hai, acum te mai crezi tare?!

La mine ai durează tăiere.
Dimineaţa eu trezesc muierea.
Dau de veste când cineva soseşte
Şi datorită mie, păsările trăiesc regeşte."

Morala: nu întotdeauna cel mare poate face ceva care cel mic nuu reuşeşte. E posibil ca cel mic să fie mai înţelept şi mai deştept.

fabulă de Camelia Rogojinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidesc ca niciodată

cu mistria aşez cuvânt peste cuvânt
lângă cuvânt şi-n dreapta şi-n stânga
se înalţă scrierea măiastră în viteză
mistria e un stilou şi leg alte cuvinte
las pietroiul să văd verticalitatea zidită

ochiul vede şi citeşte odată curios
a doua oară are impresia că-i curge
scrisul pe lângă gene trece arogant

zidesc fără ana şi nu mă pot vindeca
noaptea visez că am făcut un turn
până la stele sunt cuvinte peste cuvinte

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pălărie

Pălăria mea a ajuns în casă,
Niciodată nu credeam
C-o să fiu aşa de important
Să am pălărie în cap.

Când eram mic, fratele mai mare
Ne cam bătea - şi avea pălărie
Care îl dezvinovăţea
Şi umplea casa.

poezie celebră de Marin Sorescu din La lilieci, Cartea întâi (1973)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua plânsului pentru orbi

şi cine e mai orb, te întreb,
cel care în detaliu totul vede
dar înţelesurile îi rămân străine

sau cel curat şi drept în întuneric
şi care iscusit primeşte cu tandreţe sau refuză ferm
cuvinte bune, rele, suferinţă, gânduri

sau cel care-n lumina zilei nevăzător de bine se arată
dar noaptea răul îl distinge şi îl poartă-adânc în sine

nu ştii că a venit ziua aceea-n care
sunt plânse toate lacrimile
cum se grăbeşte lumea asta toată
mormânt adânc pentru femeie tânără să-mi sape
să-ngroape glas, vers după vers,
parfumuri, rochii desfoiate
cea care moartea îmi aşteaptă
ascuns şi în vremelnic adăpost rămâne
şi mă-ntristează

cel ce mă-nseamnă
muşcându-mi gura cu grijă, umed şi fierbinte
un drum întreg deschide când eşarfa-mi desfăşoară

cel care orb sau văzător drumul nu-l ştie nici acum
şi nici povestea drumului
nu poate trece peste noapte
nu vede unde sunt şi nici a cui

poezie de Mihaela Merchez
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru şcolari

Cum ştii, când noaptea-şi numără lacrimile
încerc să estimez într-o măsură oarecare –
marcându-mi durerea-n kilometri şi-n mile –
distanţa dintre noi, mereu mai mare.

Şi toate cifrele se transformă-n cuvinte:
confuzie, pornind de la A, ca la carte,
şi speranţă, care începe la B, mişcându-se-înainte
spre un terminus (tu) aflat departe.

Doi călători purtând câte-o lumină, o micuţă stea,
mişcându-se-n tăcere prin întunericul care şi-i asumă.
Distanţa se multiplică încontinuu, toată noaptea.
Ei speră să se întâlnească într-o sumă.

poezie de Iosif Brodsky, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ofiţerul doi maritim

Douăşdoi de ani, suplu, flexibil ca un căprior,
Îi plac fetele, iar fetele îl plac la rândul lor:
Un bătăuş de clasă, gata să ia-n piept furtuna,
Gata de-o cafteală pe cinste-întotdeauna.

Un flăcău blond, gagiu de gaşcă-n toate alea,
Bun la chef, dar şi la necazuri de mai mare jalea,
Săritor când mexicani fărădelege, bestii violente,
Roiesc în jurul tău ca un roi viespi demente.

Genul de om pe care-i bine să-l ai pe-aproape,
Gata la o adică din orice nasulie să te scape,
Când ai şanse mari să-ţi cânte-n Rio popa
La ora-n care cuţitul intră-n horă, hopa -hopa!

Genul de om cu care pe ape-nvolburate te petreci
La Capul Horn, unde nopţile-s atât de reci,
Unde-nfrigurat lupţi să cobori velele, una câte una,
Căţărat pe vergile-alunecoase, când bântuie furtuna.

Genul de om care-n orice fel de pacoste-ar intra
Într-un loc rău famat sau pe o mare rea,
Într-un ciclon sau tavernă printre beţivi şi poloboace,
De ce-i mai groasă treaba, de ce mai mult îi place.

poezie de Cicely Fox Smith, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru

Îi şopteam la ureche:
- Ia-mi albastrul de-aici!
Mă cufund în el adâncită-n tristeţi
şi mă-nec printre frici
ca ulcica ciobită uitată-n fântâna
din vechi tinereţi!

*

În mare e-atâta culoare vărsată din ceruri
şi-n cer e-atâta culoare din mare!

*

Scântei de lumină îmi curg prin creneluri
ocean de nelinişti ivite-n hotare
şi-un gheizer subţire se zbate
să urce albastru-n cerneluri.

*

Mă strecor prin lumina cuminte
în rădăcina de verde sălbatic
neprihănită ca pleoapa
unui cireş bătrân, fantomatic,
ce-şi curge seva în sus. Şi-nainte.

*
Mai rabd în sângele viu o-ncercare
zăvoare de vise obscure voi pune
în cuiburi rotite de frunze
şi-n aripi de păsări nebune,
în ochi, şi în floare,
în cerul albastru, şi-n marea cea mare!

poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moş Crăciun în Dorobanţi

Sub aripa anilor ce zboară,
Moşul vine, iată-ncet coboară
Şi cu opinteli de alea, bătrâneşti
A sosit acum şi-n Bucureşti.

Fără a avea în pungă nici măcar doi şfanţi,
Poposeşte dânsul chiar în Dorobanţi,
Unde, ce minune, aţa parcă îl atrase
La apartamentul unu, cinci şi şase.

L-am poftit înuntru ca să intre-n casă
Şi a fost rugat să stea cu noi la masă.
Iar familia aceasta, Culman parcă-i zice
Fără nici măcar ca să se explice
I-a pus dinainte fel de fel bucate,
Să mănânce dânsul chiar pe săturate.

Am mâncat de toate, chiar şi o piftie
Şi o sărmăluţă, caldă, aurie,
Apoi o friptură bună, de purcel,
Stropită din plin cu vin brumărel.

Cozonac, fursecuri şi cafea turcească
Şi o inimă mare, mare, românească...
Moş Crăciun, bine c-ai venit
Şi că nici acuma nu ne-ai ocolit

Suntem tot noi, ăia de acum un an,
Mai bătrâni o leacă, fără nici un ban
Şi bolnavi o ţâră, o ţâră mai mult...
Unde-i oare vremea ceea de demult?

Când pe toate le luam mai uşor
Şi tot ce făceam era mai cu spor?
Dar nu-i bai, bătrâne, le-om trece pe toate,
Că de aia e românul, ca să le supoarte.

poezie de Corneliu Culman din Nişte poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limite

frumuseţea femeilor îţi vine
şi-n poftele oricărui timp de le-nsumăm
luceşte, într-adevăr, mai bine,
de plin de voi, de noi, de gustul vântului
desfăşurând fluierul tău de-orice lipsită iubire
din care nu-ncetez să mă cobor.
altfel, nu aş afla cum ochii, faţa şi buzele lor
şi formele ce le-adânceşti cu trupurile,
deschise-n mine, real dogoritor
curgând îţi cresc iradiant priviri fluide
şi-n toate cercurile din care să mai plec
şi până unde...

poezie de Ana Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripă de vis

Iar de frunzele căzute
Geamul inimi-i atins
Şi-n priviri azi nevăîzute
De departe parc-a nins

Nins cu frnze şi cuvinte
Peste mersul vremii fin
Şi-n privirea ta fierbinte
Eu văd ceru-ntreg senin

Cade toamna peste tot
Peste un roi de frunze iar
Un surâs şi un compot
Pe când vântu-n buzunar

Nu-ţi mai bate căci e plin
De idei şi atâtea versuri
Pe când gândul geme lin
De poeţi şi înţelesuri

Nu mai bate vântul — stă
Pe o aripă de vis
S-a oprit pentru odihnă
În privire-ţi s-a înscris

Ramuri calde se-mpletesc
Pe cărările privirii
Şi-n metafore azi c resc
Chiar pe palma amintirii

poezie de Ioan Daniel Bălan (17 octombrie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe cerul nopţilor albastre ...

Pe cerul nopţilor albastre
Eu rătăcesc din stea în stea,
Purtând cu mine, printre astre,
Tot dorul care mă durea.
Doar luna mă privea mirată
Şi-n palme tâmpla-mi legăna.
Pe fruntea mea, de gând brăzdată,
Cu-al ei sărut mă alina.
Şi cum stăteam a dezmierdare,
Pe Calea Laptelui sclipea
O stea cu-aripi strălucitoare,
Care cu ochiul îmi făcea
Şi-am priceput că-i steaua mea...
Pe cerul nopţilor albastre
Nu mai alerg din stea în stea
Purtând cu mine, printre astre,
Tot dorul care mă durea,
Căci toate drumurile noastre
Vor duce către-aceeaşi stea...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Paradis

Tron de cereşti adâncuri, lăcaş etern de glorii,
Colos de peisaje cu lacuri, crânguri sfinte,
Unde coruri de îngeri se-ntrec în oratorii
Umplând cu lungi ecouri genunea dinainte...

Se mistuie-n Lumină şi-n slăvi de mari extaze
Întreaga frumuseţe cu armonii eterne
Unde mistere-s toate, cu lucii de topaze,
Unde-orice floare cântă pe când mireasma-şi cerne.

Cărările-s de aur şi de copii sunt pline;
Toţi sunt voioşi şi cântă cu îngerii-mpreună.
Cu ei sunt mii de oameni în straie de lumine,
Ce trec prim mândre parcuri: pentru slăviri se-adună...

Toţi îşi înalţă braţe spre-o Rază orbitoare
Care devine-o ramă de fulgere-ncărcată.
În centrul ei, cu-n zâmbet, Iisus Hristos apare
Să-i binecuvânteze... Nu-i hrană mai curată!

Este tabloul sacru de-o splendidă grandoare -
Eşafodaj magnific cu blânde rezonanţe...
Vom fi şi noi acolo? Ce întrebare mare!
Târziu sau... niciodată! Dar mai avem speranţe!...

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!