Cu un sentiment nefiresc de plăcut, fără nicio teamă sau grijă, mi-am luat bicicleta şi m-am plimbat prin tot oraşul, în zigzag, în cerc, în sus şi-n jos. Când am obosit şi am început să mă înspăimânt de singurătate, m-am aşezat pe bancă, într-un parc. Mi-am întors privirea spre un boboc de trandafir alb. L-am admirat îndelung, cu sentimentul foarte clar şi liniştitor că nu era necesar să-l aduc în viaţa mea, nici să intru eu în viaţa lui. Nu trebuia decât să realizez vecinătatea fiinţelor noastre. Dar şi câtă pace îmi aducea vecinătatea lui!

Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc un boboc de trandafir alb. Şi nu trebuie să-l accept eu în viaţa mea sau să primesc să fac parte din viaţa lui, nu trebuie decât să realizez vecinătatea fiinţelor noastre.

aforism de Silvia Velea
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când şi cum am început noi oamenii să ne simţim invadaţi de simpla prezenţă a celorlalţi? De când n-am mai simţit vecinătatea unui semen al nostru altfel decât prin gardul de la curte, altfel decât prin uşa de la intrare, altfel decât prin curentul de aer pe care îl produce trecerea grăbită şi nepăsătoare a trupurilor unul pe lângă celălalt?

Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

UITARE PE BUCĂŢI

Cum mi-ai cerut uitarea-nlăcrimată,
Să pleci senină-n reci străinătăţi
Şi nu te pot uita aşa, deodată,
Am să te uit, iubito, pe bucăţi.

Te-am desenat întreagă-n mintea mea,
Şi ca să-ţi trec minunile-n uitare,
Cum trebuia să-ncep de undeva,
Am început de jos, de la picioare.

Mi-am şters din minte degetele reci -
Întâi le-am sărutat pe fiecare
Şi părţile bătute de poteci -
Călcâile şi tălpile hoinare.

Pe glezne m-am plimbat în sus şi-n jos,
Iubindu-le cu degetele mele,
Le-am mângâiat cu grijă, tacticos,
Şi mi-am luat adio de la ele.

Genunchii i-am luat pe rând în palme
Şi m-am jucat o oră pe rotule,
Mişcându-le uşor, cu gesturi calme,
Atunci când mă iubeai, nicicând destule.

La coapse-am zăbovit un timp în plus,
Căci mult mi-au fost suport de bucurie,
Le-am mângâiat pe rând, privind în sus
Spre zonele-ncărcate cu magie.

Pe-acelea îmi va fi mai greu un pic
A le uita, m-am hotărât s-amân...
Mi-am rezervat o zi pentru buric
Şi-o lună pentru fiecare sân.

Am petrecut apoi la gât, la nas
Şi la urechi - mi-au fost şi ele muze,
Obrajilor le-am spus un bun rămas
Şi-am zăbovit un an întreg la buze.

Pe mâinile ce m-au cuprins cu sete
De-atâtea ori – să-ţi uit mbrăţişarea?! -
Le-am sărutat cu grijă, pe-ndelete,
Apoi, spre a desăvârşi uitarea,

Ţi-am mângâiat cu mâna-ntoarsă părul
Şi m-am oprit un timp pe fruntea ta...
Dar să accepţi, iubito, adevărul
Că ochii... ochii n-o să-i pot uita!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitare pe bucăţi

(Dintr-un volum ce fi-va, totuşi)

Cum mi-ai cerut uitarea-nlăcrimată,
Să pleci senină-n reci străinătăţi
Şi nu te pot uita aşa, deodată,
Am să te uit, iubito, pe bucăţi.

Te-am desenat întreagă-n mintea mea,
Şi ca să-ţi trec minunile-n uitare,
Cum trebuia să-ncep de undeva,
Am început de jos, de la picioare.

Mi-am şters din minte degetele reci -
Întâi le-am sărutat pe fiecare
Şi părţile bătute de poteci -
Călcâile şi tălpile hoinare.

Pe glezne m-am plimbat în sus şi-n jos,
Iubindu-le cu degetele mele,
Le-am mângâiat cu grijă, tacticos,
Şi mi-am luat adio de la ele.

Genunchii i-am luat pe rând în palme
Şi m-am jucat o oră pe rotule,
Mişcându-le uşor, cu gesturi calme,
Atunci când mă iubeai, nicicând destule.

La coapse-am zăbovit un timp în plus,
Căci mult mi-au fost suport de bucurie,
Le-am mângâiat pe rând, privind în sus
Spre zonele-ncărcate cu magie.

Pe-acelea îmi va fi mai greu un pic
A le uita, m-am hotărât s-amân...
Mi-am rezervat o zi pentru buric
Şi-o lună pentru fiecare sân.

Am petrecut apoi la gât, la nas
Şi la urechi - mi-au fost şi ele muze,
Obrajilor le-am spus un bun rămas
Şi-am zăbovit un an întreg la buze.

Pe mâinile ce m-au cuprins cu sete
De-atâtea ori – să-ţi uit mbrăţişarea?! -
Le-am sărutat cu grijă, pe-ndelete,
Apoi, spre a desăvârşi uitarea,

Ţi-am mângâiat cu mâna-ntoarsă părul
Şi m-am oprit un timp pe fruntea ta...
Dar să accepţi, iubito, adevărul
Că ochii... ochii n-o să-i pot uita!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locul meu

Mai demult
Mi-am căutat locul într-o casă, pe pământ,
Dar nu l-am găsit.
După,
L-am căutat în aer
Şi tot nu l-am găsit.
Când am văzut că nici în aer nu e
L-am căutat în apă
Şi, nici acolo nu era.
În vis, m-am uitat până şi în adâncul pământului,
Dar, deja, mă obişnuisem
Să nu fie acolo unde îl caut
Şi, aşteptarea mi s-a împlinit
Căci, nici în pământ nu era.
Şi, când, într-un târziu, obosit,
M-am oprit din căutat,
L-am găsit!
Era unde eram şi eu.

poezie de Adrian Moroşan din Doar trăiri. Versuri (2019)
Adăugat de Adrian Moroşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa ca o închisoare

când am fost aruncat în viaţă nimeni nu mi-a spus ce mă aşteaptă
aşa că mi-am luat porţia zilnică de plimbare
şi noaptea raţia de libertate

când am simţit pubertatea împungându-mă
i-am întors spatele, mi-am şters lacrimile şi am mers mai departe
chiar dacă mersul era doar o învârtire în cerc

mi-am ridicat braţele, simţeam că pot să zbor, infinitul mă chema
dar umbra, ancora împământenirii, îmi atârna prea greu în suflet
şi am lăsat orizontul să se ducă la culcare... şi tu?

o singură dată am visat că zbor şi iubirea plutea alături
dar mi-am luat raniţa responsabilităţilor în spate
şi am continuat să mă învârt în cerc dându-i formă vieţii

cândva, oricând, moartea va veni cu toate protestele
şi voi privi cu teamă şi cu groază pasul ce mă scoate din rând
dar poate că atunci voi realiza că viaţa e doar un alt fel de-închisoare

indiferent de ce va spune lumea, ştiu că pot să aleg

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am culcat şi am visat că viaţa înseamnă fericire. M-am trezit şi mi-am dat seama că viaţa este datorie. Mi-am făcut datoria şi a venit fericirea.

citat celebru din Rabindranath Tagore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

PRIN UNIVERS...

Astă noapte, pas la pas, m-am plimbat prin Univers
Pentru care deodată s-a deschis un interes
Şi prin telescopul Hubble... ca şi cum aş fi privit
Două sute miliarde galaxii eu am găsit...

Astă noapte-am străbătut miliarde ani lumină
Şi-am ajuns până la Abell, roi de stele pe retină,...
Am vizitat Sagittarius, Ursa Major, Ursa Mică
Chiar şi Galaxia Morţii... de care îmi era frică

M-am plimbat prin galaxii până când am obosit
Şi pe Drumul Robilor vrând-nevrând am poposit
Coborând din Andromeda, tot de prin Grupul Local
Ca şi Calea Laptelui, am făcut un gest banal

Mi-am pus degetul pe-o tâmplă şi aşa m-am întrebat:
Oare Zeus pe Heracle când l-a dus la alăptat
Şi l-a pus la sânul Herei, care dormea pe o parte,
A ştiut că o să facă o spirală ca de lapte

Când Zeiţa-l va respinge? C-o să împroaşte-n jur cu stele
Patru sute miliarde,... nebuloase printre ele?!
... Dar nu are importanţă, e bine că am aflat
Cine şi de ce-a fost naşul Mylky Way... de-a botezat...

Şi prin Calea Laptelui am trecut prin constelaţii
Ca să mă întorc acasă c-un bagaj de informaţii
Şi-am trecut prin Gemeni, Vela, Aquila şi Scorpion
Prin Săgetător, Perseus şi pe Braţul Orion

M-am apropiat de Soare,... doar o rază am luat,
Şi prin Sistemul solar cam o oră m-am plimbat....
M-am întors din nou,, acasă'' pe planeta mea, Pământ,
Unde m-am născut, am plâns şi am spus primul CUVÂNT....

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi te-am văzut

Astăzi mă plimbam, uşor abătut
Şi când m-am întors, chipul ţi-am văzut
Inima-mi bătea să-mi crape de tot
Însă nicio vorbă n-am putut să scot.
Şi-atunci cineva te-a luat de mână
Păreai fericită şi c-o soartă bună.
Chipul tău frumos, iar l-am admirat
Chiar de-un alt bărbat locul mi l-a luat.
În inima mea tu n-ai cum să scazi
Şi m-am bucurat că te-am văzut azi.

poezie de Rhonda J.P, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mickey: Acum o lună cam, am avut o zi în care simţeam că am ajuns la capătul puterilor. Nu mai voiam să trăiesc într-o lume fără Dumnezeu. Am puşca asta, care, mă crezi sau nu, am încărcat-o şi am dus-o la tâmplă. Şi-mi amintesc că mă gândeam că gata, o să mă sinucid. Dar dup-aia mi-am zis... şi dacă mă înşel? Dacă Dumnezeu există? În cele din urmă, nimeni nu ştie asta. Apoi m-am gândit că nu, nu e suficient, vreau certitudini. Şi-mi aduc aminte foarte clar că ceasul ticăia, iar eu stăteam acolo nemişcat, cu arma la tâmplă, întrebându-mă dacă să trag sau nu. (Arma se descarcă.) Dintr-odată, arma s-a descărcat. Fusesem atât de încordat încât degetul meu a apăsat pe trăgaci fără voia mea. Dar transpirasem suficient de mult ca arma să alunece de pe tâmpla mea şi să nu mă nimerească. Brusc s-au adunat vecinii la uşă şi... mă rog, scena a fost de iad. M-am dus la uşă, nu ştiam ce să spun, eram jenat şi confuz şi în mintea mea totul se derula cu o sută de kilometri pe oră. Şi mi-am dat seama că trebuie să ies din casă, să simt aerul curat şi să-mi limpezesc gândurile. Îmi aduc aminte că m-am plimbat pe străzi atât de mult că nu mai ştiam ce e cu mine, totul părea atât de violent şi ireal. Am hoinărit o vreme, trebuie să fi fost ore. Mă dureau picioarele, îmi simţeam capul greu, trebuia să mă aşez jos, aşa că m-am dus la un cinematograf. Nu ştiam ce film rulează, doar aveam nevoie de un moment de linişte ca să-mi adun gândurile, să găsesc o logică pentru a reseta lumea pe o perspectivă raţională. M-am dus sus, la balcon, şi m-am aşezat pe scaun. Mai văzusem filmul de atâtea ori când eram copil, dar întotdeauna mi-a plăcut. Şi cum mă uitam la actori, prins în acţiune, mă întrebam cum să te gândeşti să te sinucizi? E atât de stupid. Uite-i pe oamenii aştia din film, sunt atât de amuzanţi... ce importanţă mai are că adevărul e întotdeauna dureros? Şi ce dacă Dumnezeu nu există şi trăim o singură dată şi asta e tot? Şi totuşi, de ce să nu vrei să trăieşti? Doar nu e toată viaţa asta un obstacol. Şi mă gândesc că ar trebui să încetez să îmi mai distrug viaţa căutând răspunsuri pe care nu le voi găsi niciodată şi să mă bucur de atâta cât e. Şi poate, cine ştie, mai e ceva şi după. Şansele sunt mici, dar... e tot ce ştim.

replică din filmul artistic Hannah şi surorile ei, scenariu de Woody Allen (7 februarie 1986)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leagănul

Doamnei Eugenia Brediceanu

Eram aşa de obosit
şi sufeream.
Eu cred că sufeream de prea mult suflet.

Pe dealuri zorile îşi deschideau pleoapele
şi ochii înroşiţi de neodihnă.

Pierdut - m-am întrebat:
Soare,
cum mai simţi nebuna bucurie
de-a răsări?

Şi-n dimineaţa-aceea fără somn
cum colindam cu paşi de plumb
într-un ungher ascuns am dat de-un leagăn.
Păianjenii-şi ţeseau în el măruntele lor lumi,
iar carii-i măcinau tăcerea.

L-am privit cu gândul larg deschis.
Era leagănul
în care-o mână-mbătrânită azi de soarta mea
mi-a legănat
întâiul somn şi poate-ntâiul vis.

Cu degetele amintirii
mi-am pipăit
încet,
încet,
trecutul ca un orb
şi fără să-nţeleg de ce
m-am prăbuşit
şi-n hohote
am început să plâng deasupra leagănului meu.

Eram aşa de obosit
de primăveri,
de trandafiri,
de tinereţe
şi de râs.
Aiurind mă căutam în leagănul bătrân
cu mâinile pe mine însumi
- ca prunc.

poezie celebră de Lucian Blaga din Paşii profetului (1921)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi-dimineaţă, mergând fără chef spre serviciu, mi-a sărit în faţă un corcoduş abia înflorit. Care mi-a deschis ochii, căci am început să văd tot felul de lucruri: păsări, de exemplu, nori, muguri... Şi un gard din beton, albastru, urât. Mă pregăteam să-l dărâm cu puterea gândului, însă chiar în clipa aceea mi-au atras atenţia balansoarele şi toboganele din parc, care-mi făceau cu mâna. M-a lovit aşa o fericire în coşul pieptului, încât mi-am zis: "Doamne, ce bine că lumea nu-i aşa cum îmi place mie!" Fiindcă eu n-aş fi construit grosolănia aceea de zid, dar nici balansoare şi tobogane...

Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În loc să-mi închidă oxigenul, Harris, afectat de hipoxie, deschisese la maximum valva, golind butelia. Tocmai irosisem puţinele resurse pe care le mai aveam. Mai era o butelie la Vârful Sudic, 80 de metri mai jos, dar ca să ajung acolo trebuia să cobor porţiunea cea mai expusă din întregul traseu fără oxigen suplimentar. Dar în primul rând trebuia să aştept ca mulţimea de alpinişti să se împrăştie. Mi-am scos masca de-acum inutilă, mi-am înfipt pioletul în muntele îngheţat şi m-am aşezat pe creastă.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cancerul

Un monstru a încercat
să-mi distrugă viaţa.
Însă eu nu l-am lăsat
să-mi îngroape faţa.

Cât am putut m-am luptat
şi l-am biruit.
Viaţa mi-am continuat
şi sunt fericit.

poezie de Dumitru Delcă (2 iunie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul din templu

Mi-am rătăcit prin gânduri mii de flori,
şi sărutări, şi tot ce ţi-am trimis
prin mesageri ce mă-ntrebau în zori
cum preţuiesc plecarea unui vis.

Mi-am rătăcit şi azi un trandafir
ca un surâs aprins pe buze moi,
dar l-am găsit şi pot să îi inspir
parfumul amintirilor cu noi.

Nu ţi-l trimit: cu el pot să visez
şi-atunci când zorii visele gonesc
în lumea lor, în care nu cutez
să intru şi, din nou, să m-amăgesc.

Am doar un vis acum şi-n visul meu
ating cu-a trandafirului petală
un suflet care-n templu-mi ca de zeu
mi se arată-n forme de vestală

Şi îi dispar zeieştile veşminte,
iar trupurile cu luciri de mir
îşi fac, în zbateri strânse, jurăminte,
strivind pe dale reci un trandafir.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stăpânul meu e plecat

Stăpânul meu e plecat.
M-am trezit de dimineaţă
fără să ştiu ce muncă
mi-a lăsat să fac.

Am mers la servitoare
şi am întrebat:
"Ce-a zis Stăpânul meu
să fac?"

Servitoarea a ridicat din umeri
fără a se opri
din dereticat.

Am coborât în curte
şi pe tăietorul de lemne
l-am întrebat:
"Ce vorbă a lăsat Stăpânul meu
să fac?"

Tăietorul şi-a scuipat în palme,
văzând de treaba sa,
mirat.

Am mers la ciobani
la plugari, la tâmplari,
la ţesătoare...
Am mers şi prin ogradă,
pe la animale

Nimeni n-a ştiut ce muncă
trebuia să fac,
aşa că m-am rugat,
pentru fiecare.

poezie de Silvia Velea (2 octombrie 2001)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsucit în foi

m-am înecat cu sufletul tău
am tras din el până mi-am supt buzele
l-am strâns în limbă
cuvânt peste cuvânt
l-am plimbat pe gât şi prin plămâni
deseori
am făcut rotocoale de pus pe degete

el s-a înălţat şi a şters-o englezeşte

tuşesc
încă te rupi
din mine

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visam şi eu o bancă

O bancă de-aş avea - mi-am zis -
Aş fi trăit ca-n paradis!
Dar m-am trezit, într-un târziu,
Visând pe-o bancă-n Cişmigiu!

epigramă de Ovidiu Creangă din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am îmbrăcat oceanul

Din cioburi
şi din marea cu gust de aguridă,
din soare,
pământ,
păduri şi
flori de păpădie,
am încropit scânteia ce-am scos-o din firidă,
să-mi lumineze viaţa,
îndrumător
să-mi fie.

Din nori
fără de apă uscaţi pe portativ,
din cer
fără de-albastru şi
ploaie
fără plâns,
am meşterit tablou cu margini fără tiv,
l-am strâns în pumn
şi
într-un colţ de suflet mi l-am pus.

Din vreascuri
şi nuiele,
din spini şi mărăcini,
am împletit
coroană,
coroană-mpărătească,
am îmbrăcat oceanul în pomi
cu rădăcini,
m-am răsădit în suflet
cu sufletul
să crească.

Din soare fără raze
şi
lună fără casă,
din pomi fără de sevă
şi
flori fără petale,
am croşetat dantelă,
maramă de crăiasă,
am strâns-o în privire
şi
mi-am făcut-o cale.

poezie de Silvia Urlih
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am avut, mai mult ca oricine altcineva, exact viaţa pe care am vrut-o: liberă, fără constrângerile unei profesii, fără umilinţe usturătoare şi griji meschine. O viaţă de vis, aproape, o viaţă de leneş, cum nu sunt multe în acest veac. Am citit mult, însă numai ce mi-a plăcut, şi dacă m-am străduit să scriu şi eu cărţi, efortul mi-a fost răsplătit de satisfacţia că nu m-am abătut, în ele, nicio clipă de la ideile şi gusturile proprii. Dacă sunt nemulţumit de ce am făcut, genul de viaţă pe care am dus-o, în schimb, nu mă nemulţumeşte. Şi asta înseamnă enorm... Marele succes al vieţii mele e că am reuşit să trăiesc fără o meserie. În fond, mi-am trăit viaţa destul de bine. M-am prefăcut că a fost un eşec. Însă n-a fost.

citat clasic din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!