Potretul unui băieţel

După ce a fost bătut la fund cu cureaua s-a târât în pat
Şi şi-a acceptat situaţia fără inutile lacrimi amare.
Pălăria unchiului, cu dungi roşii, era un lucru-amuzant!
Chicotea pe înfundate. Apăruse luna-nlăturând dispreţuitoare

Zdrenţele norilor cenuşii de pe cerul de sineală.
Se vedea clar – era mai palidă decât florile de narcis
Şi-i inunda patul cu mareea-i aurie. Pe pardoseală
Se roteau puncte leneşe. Cu ochii-nchişi, el suspina-ntr-un vis.

Nisipul era fierbinte. Fulgere de lumină trandafirie
Stropeau cu stropi de sânge plaja. Dincolo de gura peşterii
Sclipeau cu nepământească splendoare, c-o feroce glorie,
Zigzagurile constelaţiilor australe, cereştile imperii:

Ici, în balans, Crucea Sudului;* colo, sfidător, Marte pe cai mari;
Dincolo, răvăşind puzderie de stele-n juru-i, sălbaticul Centaur.*
Înăuntru, butoaie grozave, ca guşile unor înalţi funcţionari
Umflate de chiolhanuri, iar pe pereţi carpetele de aur

Străluceau ca pasiunile dând în clocot. Şi, prins bine-n scoabe,
Aproape de sulurile de purpură furate din cala vreunei galere,
Era un sipet negru c-un craniu pictat pe el şi două oase albe;
Avea scrijelit deasupra "Praf de puşcă!" Lângă foc, dându-şi aere,

Îmbrăcaţi în haine stacojii, cu nestemate verzi şi roşii la vedere,
Strigându-se cu nume scandaloase, periculoşi ca nişte scorpioni,
Piraţii jucau zaruri, iar ochii lor erau secera lunii în scădere.
"Dubloni!"* strigau. Cuvintele lor zgârâiau aurul. "Dubloni!"

* Crucea Sudului şi Centaurul – constelaţii vizibile în emisfera cerească sudică.
* Dubloni – vechi monede spaniole de aur.

poezie de Benét, Stephen Vincent, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt multe constelaţii australe cari nu se văd de pe latitudinele noastre, sau nu se văd decât numai câteva stele dintre ele şi nu cele mai principale, aşa sunt constelaţiile; Centaurul, Nava, Crucea de Sud, Indianul, Păunul şi altele. Deoarece nu le putem observa decât dacă am întreprinde o călătorie spre ecuator, lucru ce puţini dintre noi îl vor face, e destul să spunem că din Nava, cea mai strălucitoare stea e Canopus, din Centaurul sunt α şi β şi anume: α e cea mai apropiată stea, căci de la ea ne vine lumina în 4 ani; Crucea Sudului cu trei stele luminoase etc.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cafea albastră

Bem dimineaţă o cafea albastră?
E-o cafenea la margine de-azur!
E singura din Univers, e-a noastră
şi cafegiu e-un înger trubadur.

Ibricul e făcut din Lună Nouă
şi fierbe pe nisipul Mării Roşii,
cu apă-curcubeu, din stropi de rouă,
pe care-au lăcrimat-o albatroşii.

Cafeaua e fierbinte, ne aşteaptă!
Nisipu-a fost încins c-un dor de fulger,
aroma ei ne mângâie în şoaptă
şi-i îndulcită cu priviri de înger.

Îmbracă-te cu aripile albe
şi ia-mă-n braţe, să zburăm spre nori!
Inime roşii ne vor fi podoabe.
Vino, şi-om deveni nemuritori!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminesciene

Aş vrea să adun în sufletul meu
Fiecare frunză veştedă, ce o lasă, foşnind, creanga teiului, ca o coroană
Pe piatra rece, sub umbra teiului tău sfânt,
Aş vrea să ard ca tămâia prinosului
Sub găvanele dureroase de bronz ale ochilor tăi.
Un grup de maici, în negru cu iz uşor de negură,
Au spus vorbe banale şi s-au rugat o clipă pentru tine.
Dincolo de zidurile cimitirului, se zvârcoleşte o horă veselă,
Dincoace, la un mormânt, un popă cântă un prohod şi-i atât de trist...
Seninul înalt picură printre crengi
Cu umbră şi lumină
Gâzele, înviorate de ultimele zile ale toamnei
Înalţă pe florile roşii de deasupra ta -
Se îmbată ultima dată cu soare şi parfum - înainte
De a pieri ucise de gerurile albe
Şi nu ştiu că tu dormi sub florile roşii,
Şi nu ştiu că-i toamnă şi că vor muri.
Nisipul străluceşte sub frunzele căzute -
Câţi ani sunt de atunci, de când tot cad pe nisipul tău?
O clipă sau o veşnicie - tot una.
Spiritul tău dăinuie la fel deasupra ierburilor şi frunzelor.
Ascultă veselia noastră tristă,
Aspiră fumul de lumânări şi tămâie
Şi priveşte trist zilele - deşănţate călugăriţe negre...
(...)

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de mine

dincolo de mine este o haită de lupi -
ceasornic al tristeţilor,
urlet adânc nu la lună,
ci la hăul din oameni
am crezut că vântul
e un crai desculţ de durere
dar nu!
m-am înşelat
vântul e doar o moaşă bătrână
ce urzeşte chinurile facerii
la gura peşterii
cristelniţe cu urlete prelungi
botează-n mine
cascade de lacrimi
şi slove de sânge
la gura peşterii
dincolo de mine
vântul e mesagerul lupilor

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea cu raze

Am ochii cei mai gravi din lume,
Vechime pusă-n cruci cu raze
Pe-ntinse vetre cu topaze
Pe care-s scrise-n sânge nume

De regi, de sfinţi, de traci şi geţi,
De daci, valahi sau chiar rumâni,
Nemuritori ce-au fost stăpâni
Pe lupul alb cu şapte vieţi.

În ochii mei zidiţi sunt munţii
Şi valurile Mării Mari
Pe unde au intrat samsari
Să-şi pună semne-n crucea frunţii.

Noi am pornit la vânătoare
De ani şi ani, de multe mii,
Din a Olteniei câmpii
Stârpind otrăvi cotropitoare.

Acum când zarea e albastră
Şi-şi face cuib în tâmpla mea,
Mai văd istoria o stea
Şi toată lumea ruda noastră.

Copacii ei sunt ţări anexe
Pământurilor nesfârşite,
Cocioabelor împodobite
De semne tracice conexe.

Tu, ca o libelulă-n palmă
Îmi aduci stările iubirii
În care-nfloresc trandafirii
În trupeşa lumină calmă.

Noi ne iubim în frunza zilei
Care răsare din tăceri,
Secretul marilor plăceri
Vine din genele Sibilei.

E toamna mea un gând profund,
O candelă ce arde starea
Crucii cu raze cât e marea
Ce-ascunde aurul pe fund.

Aşa-i istoria, în toate,
Întinde praful valuri, valuri
Unde-s ascunse idealuri
Pentru-ncercări fără păcate.

Ochii mei vor vis şi nume,
Crucea cu raze tu o ţii
S-o pui în sânge la copii,
Să scoată adevăru-n lume!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte înstelată

Priviţi, stelele! Priviţi în sus, priviţi spre zenit!
O, priviţi mulţimile care stau în jurul focurilor cereşti!
Citadele strălucitoare, palate cu luminate fereşti!
Jos, în păduri ceţoase ochii elfilor lucesc! În mină-i diamantul!
Sub păşuni reci şi cenuşii aurul şi mercurul îşi au patul!
Raze albe flutură-n vânt! Aerieni plopi albi în flăcări nelumeşti!
Deasupra sperietorilor de ciori plutesc fulgi şi pene îngereşti!
O! Toate au un preţ, toate pot fi cumpărate, aproape e văleatul.

Cumpăraţi, nu pierdeţi timpul! Cu rugi, răbdare, pomeni şi jurăminte.
Iată, iată: Strălucirea lunii mai, o livadă unde vin fluturi să se-alinte!
Iată! Gloria lunii martie, sălcii cu mâţişori galbeni pe veşminte!
Toate-s în hambar, într-adevăr. Dincolo de uşa albastră şi înaltă
Sunt spicele bogate. Astfel soseşte mirele sub bolta înstelată,
Casa lui Hristos şi-a mamei lui, şi-a celor plecaţi pe lumea-ailaltă.

poezie de Gerard Manley Hopkins, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg antic

Havuzul din dosul palatului mort
Mai aruncă, mai plouă, mai plânge -
Şi stropii căzând, în amurg, iau culori:
De sineală, de aur, de sânge.

Pluteşte un lanţ de lebede albe,
Iar visul din parc în lac se răsfrânge -
Amurgul pe lebede pune culori:
De sineală, de aur, de sânge.

Uitate, statuiele albe privesc,
Albe visând c-un aer ce plânge -
Şi lasă amurgul pe ele culori:
De sineală, de aur, de sânge.

poezie celebră de George Bacovia din volumul Plumb - 1916
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Băiatul se ţinu mereu după ele. Intrând şi el în palat, ce-i văzură ochii? Cămara de joc mare şi largă de abia puteai să-i zăreşti căpătâiul. Ea era împodobită numai cu aur, cu pietre nestemate şi cu făclii de jur împrejur ce ardeau în nişte sfeşnice de aur curat, mai mari decât omul. Păreţii albi ca laptele străluceau de-ţi luau ochii, şi cu dungi de aur, împodobite cu zamfiruri şi rubinuri de licăreau ca focul. Argatul se puse într-un colţ şi privea la toate minunile astea. Şi avea şi la ce privi, căci vedea acolo lucruri de cari nu-i mai văzuseră ochii. Dar unde fu pomana aia ca să stea la un loc? Sărea şi el tontoroiul de colo până colo, fără să vrea; căci nu era chip să stea la un loc fără a sălta, când cânta muzica aia. Până şi sfeşnicele şi mesele şi lăviţele din casă săltau. Şi nici pomeneală măcar nu este ca să-şi închipuiască cineva frumuseţea cântărilor şi a muzicii aceleia; organe, fluiere, chitări, alăute, buciume, cimpoaie şi alte multe d-alde astea cântau într-o unire de rămâneau marţ cei mai buni muzicanţi din lume. D-apoi fetele? Trăgeau cu foc la nişte hori, bătuta, brâul, ca la uşa cortului, de unul singur, pipăruş şi câte jocuri toate, de puteai să-ţi rupi bojocii jucând.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţumire

Nu-i drumul vieţii presărat
Cu flori şi nestemate
Dar nu-i pe lume mai bogat
Decât acel ce le-a luat
Cu mulţumire toate.

Sărac e omul pe pământ
De n-are un ban de pâine
Dar mai sărac e ca oricând
Când soarta-şi plânge murmurând
Nemulţumit şi azi şi mâine.

Şi-i om pe lume fericit
Acel ce-n umilinţă
Îsi duce crucea liniştit
Că-n crucea lui el a găsit
Izvor de biruinţă.

Şi-i om cu farmec pe pământ
Nu cel ce spune multe
Ci cel ce are duhul blând
Şi prin tăcerea lui oricând
Pot alţii ca s-asculte.

Iar mâine-n bucuria ta
E mulţumirea ta de azi
Şi alţii de-o învăţa aşa
De fericit te-or inunda
A-tale lacrimi pe obraz.

poezie de A. Cornel
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul muşcatelor

Albe şi roşii muşcate
Râd la ferestrele tale,
Clipesc suav din petale,
În tulpină seva se zbate.

La ferestre stau înşirate,
Cu drag te aşteaptă în cale.
Albe şi roşii muşcate,
Râd la ferestrele tale.

Când toamna vine agale,
Florile tale stau supărate.
Atât de frumos colorate,
Ele varsă lacrimi de jale...

Albe şi roşii muşcate.

rondel de Ioan Friciu (22 iulie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie

Florile sălbatice care-acoperă acest ţinut au fost martore la căderea zeilor,
Dincolo, departe, adie un vânt care se îndepărtează tot mai mult,
Ţitera mea se tânguie, nu mai am lacrimi,
Îl întorc pe Dincolo înapoi pe păşunile lui.

Acesta se numeşte lemn, iar aceasta meşă;
Ţitera mea se tânguie, nu mai am lacrimi.

Acest Dincolo există doar în moarte, îngheţat – un buchet de imortele.
Oglinda lunii atârnă nemişcată de un mileniu deasupra păşunii.
Ţitera mea se tânguie, nu mai am lacrimi.
Singur, traversând gânditor aceste păşuni ale clipei.

poezie de Hai Zi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zi si noapte fără lumină

dumnezeu prin iarbă culege licurici
îi lipeşte pe cer într-un bloc de desen
în colţul din dreapta sus
păpădie răscoaptă
pe faţa nevăzută lumii
o gutuie rostogolindu-se
soare lună stele scrijelesc jumătăţi
în jurnalul bătrânului

a făcut luminători peste tăria cerului
vărsat de vânt în pânza artistului

pietrele două câte două împrerecheau morminte
după fotografia unor intenţii
în El creşte nisipul
se adânceşte în tine
blesteme pe limbile ceasului
crucea
ultima vegeteare
în pământul răbdărilor

a despărţit ziua de noapte
pipăind suflete pe dinăuntru
palmele au propria memorie
ele închid întunericul
inima far spart în portul pescarilor

ochii au urcat la cer singuri
doamne ia-mă de mână
şi trece-mă dincolo

poezie de Vasile Iftime (1 martie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ia jugul lui Cristos

Ia jugul lui Cristos pe umăr
şi trage lângă El arând,
chiar dacă sameni numa-n lacrimi
şi umbli numai sângerând...
Cristos cel sfânt te va cunoaşte
în sărăcie şi-n belşug,
că mulţi au stat cu El la mese,
dar prea puţini au tras la jug!

Ia-I sarcina şi-o du alături
şi simte-o apăsând din greu
cum ai răspunde doar tu singur
de tot ce are Dumnezeu.
Cristos cel sfânt te va cunoaşte
odată-n cerul Lui de sus
nu după haina ce-ai purtat-o,
ci după sarcina ce-ai dus.

Ia-ţi crucea ta - şi-I mergi pe urme
tăcând şi mulţumind ca El,
iubeşte, roagă-te şi rabdă
urmând dumnezeiescu-I fel.
Cristos cel sfânt te va cunoaşte
nu după numele ce-ţi pui,
ci după rănile-ndurate
sub crucea ta şi Crucea Lui.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Laura Soare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decembrie roşu

Un vânt de libertate decembrie-aducea,
Junii României erau gladiatorii,
Speranţe-n loc de arme, duceau alăturea,
Păstrate cu sfinţenie-n antimemorii.

Dar cei făr'de credinţă cărţile-au măsluit,
Gloanţe ucigaşe lansară fără milă,
În sânge au îngropat visul nemiruit
Lăsând în întuneric blânda campanilă.

Decembrie ningea pe crucea catedralei
Fulgi roşii împărtăşiţi cu picuri de sânge,
Umplând o călimară pentru al meu condei
Cu care astăzi scriu, că inima îmi plânge.

Îmi plânge în surdină cu lacrimi vineţii
Căci jertfa fiilor noştri a fost în van,
Vise albe-n dimineţi pierdute-s în pustii,
Rătăcită-s în labirintul cartezian.

Rog Cerul pentr-un decembrie stelar şi bun,
Speranţele să înrămăm la loc de cinste,
Pe scările catedralei în noaptea de Crăciun
Lumina să se reverse dumnezeieşte.

Gladiatorii României să nu uităm,
Să-i pomenim cu flori de măr şi stele verzi,
Dorinţa lor de libertate să-mbrăţişăm,
De zori noi şi demnitate iar să fim flămânzi.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au românii, au r...

Sunt parte de-un popor ce e plin de ambiţii,
Fiind gata-n orice clipă să asculte orice "graur"
Ce-i gâdilă urechi de-i sprijină petiţii
Să-l umple la refuz, de-averi... c-un ban de aur!?

Şi casele, poporu-mi, le face prin vâlcele,
Plângându-se apoi că după ploaie-s plaur,
Iar balega cu lut 'n pereţi de gard, ulcele
Cu smalţ sărit... vrea-n schimb, tot poleit în aur?!

Şi-i mult, de la un timp, poporul meu mai negru;
Căci nu e democratic, azi, să te dai la "maur"!
Mai mult, să-l protejezi, să-l numeşti rom... integru
Şi pe chitanţe false să-l îmbraci tot în aur?!

Şi de ales e bun; poporul meu numeşte
Cu capul în găleţi, făină în ochi, centaur,
Pe-orice necunoscut ce minţile-i vopseşte...
Şi-l călăreşte apoi spre-un viitor de... aur?!?

Poporul meu munceşte, sau ar munci de este,
Că-i bun să lege sârme, să facă gropi; e faur
Să fure unu pe-altul de-n viaţă izbuteşte
Să aibe un post; oricare... să-şi ia brăţări de aur!?

Şi acum poporul meu mai are un praf pe tobă,
Din ce n-a fost furat şi-i încă un tezaur;
Pământ străbun ce-i ras de lemn băgat pe "sobă"...
Şi-l vinde acum la tonă... pentru un gram de aur!

Îşi vaită ţara mea, cu lacrimi roşii sânge,
Montane înroşite cu otrăviri, drept laur
De un popor avid, uitând copil ce plânge;
C-o zi nici verigheta nu-l va însura cu aur...

N-aş vrea ca peste timp un linguşitor să fiu
Citat; unul perfid, ce mângâia un balaur
Crescut dintr-un popor ce n-a învăţat; "Târziu,
Să nu regreţi muţimea! Tăcerea nu-i de aur!!!"

Voalul Montanei Roşii, dârz să te facă, taur!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stelele pitice roşii se transformă în pitice albe, stelele ca Soarele devin gigante roşii după care se transformă în pitice albe, iar cele mai mari devin gigante roşii după care implodează/explodează, devenind stele neutronice sau găuri negre.

citat din Adrian Şonka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa splendoarei

Stă-ntr-însa Evanoe,
O casă durată nu de mână-omenească,
Ci dincolo de cărări lumeşti, undeva departe
Deasupra, împrejur, înăuntru e răspândit aurul;
Pereţi şi ciudate coridoare - din aur sunt şi ele.

Şi-am văzut-o pe Doamna mea în lumina soarelui,
Păru-i era răsfirat în jur, un snop de aripi,
Iar soarele roşu, îndărătul a toate.

Şi-am văzut-o acolo în casa ei,
Cu şase mari safire de-a-lungul peretelui,
Cu rochia toată din aur palid,
Joasă, c-o garnitură pân-la genunchi.

Sunt multe-ncăperi şi toate de aur
Cu pereţi lucraţi adânc în email,
În metal forjat; şi prin roşiatica piatră
Anume cizelată, năvăleşte lumina aurie.

Aici vin din prea mare dragoste de dânsa,
Iată adorarea cu care ador
Mă-nseninează şi sunt în ea puteri
Care, de sufletu-i aprinse,
Dărâmă cei patru pereţi statornici ai timpului.

poezie clasică de Ezra Pound, traducere de Ion Caraion
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tâlhar la drumul mare

Tâlhar la drumul mare

I

Un vânt întunecat se zbucima-n copacii vuitori,
Luna era năluca unei corăbii strivite printre nori,
Drumul, o dungă palidă peste posacul bărăgan;
Iar tâlharul la drumul mare venea călare –
Călare – călare –
Tâharul a venit călare şi-a oprit la vechiul han.

II

Pe cap purta tricorn francez, guler de dantelă sub bărbie,
Pantaloni fără cută, iar haina din catifea vişinie;
Cizmele-i cu carâmb înalt, croite din cea mai fină piele,
Sclipeau în noapte-împrăştiind mărgăritare ;
Pistolu-i era gravat cu mărgăritare,
Iar pe mânerul spadei luceau mărgăritare, sub cerul plin de stele.

III

A bătut în poarta hanului cu lumini stinse, întâi uşor,
Mai tare-apoi, a lovit cu biciul în obloanele-nchise cu zăvor;
A fluierat o melodie sub fereastra unde-l aştepta,-într-adevăr,
Cu ochi negri şi frumoşi fata stăpânului,
Bess, fata stăpânului,
Ce-şi împletea o panglică mai roşie ca dragostea în păr.

IV

Neagră precum bezna, o portiţă la grajduri s-a-întredeschis
Dincolo de care Tim grăjdarul asculta livid, de friguri reci încins;
Îi răzbătea-n ochi gelozia precum, prin ceţurile nopţii, farul;
Căci o iubea pe fata stăpânului, cea cu buze roşii,
Pe Bess, cea cu buze roşii;
Pitit ca un câine-n întuneric, asculta tot ce spunea tâlharul –

V

" Încă un sărut, frumoasa mea iubită, căci plec la vânătoare,
O să mă-ntorc în zori, cu aur, ca să-ţi mai cer o sărutare;
Iar de m-or urmări poteraşi cât de lungă-i ziua şi cât de largă zarea,
Atunci caută-mă la lumina lunii,
Aşteapta-mă la lumina lunii,
Voi veni la tine chiar dacă iadul îmi va-aţine calea."

VI

S-a ridicat în scări; din şea abia ajungea la mâna ei;
Bess şi-a desfăcut părul lăsându-l să cadă pe fereastră! Scântei
I s-au aprins în ochi când buclele de mătase l-au atins;
I-a sărutat inelele parfumate sub razele de lună;
(O, dulci, negre valuri sub razele de lună!)
Apoi a tras de frâu şi s-a pierdut sub lună în galop întins.

PARTEA A DOUA

I

N-a revenit în zori, nici la amiază, dar Bess îl aştepta ca-ntotdeuna;
Când, iată, după asfinţitul soarelui,-înainte să răsară luna,
Pe drumul, dungă galbenă traversând stacojiul bărăgan,
Soldaţi în haine roşii veneau în marş –
În marş – în marş –
Oamenii regelui George veneau în marş – şi au oprit la han.

II

N-au zis o vorbă stăpânului, dar i-au băut berea din beci,
Iar fiicei i-au pus căluş şi i-au prins braţele în lanţuri reci;
În genunchi, lângă geam, doi soldaţi potriveau a armelor cătare!
Stătea de veghe moartea lângă fiecare geam –
Însăşi iadul aştepta lângă cel mai vânăt geam;
Iar Bess privea-n lumina lunii drumul pe care ştia că va veni călare,

III

Căci, cu chicoteli vulgare,-o legaseră să-aibă vedere-afară,
Ȋi sprijiniră-o puşcă de trup, cu ţeava sub sâni, şi-apoi strigară:
"Acum, priveşte-atentă!" şi-au sărutat-o.
Ea parcă-auzea un mort vorbind şi a apucat-o jalea –
Atunci caută-mă la lumina lunii,
Aşteapta-mă la lumina lunii,
Voi veni la tine chiar dacă iadul îmi va-aţine calea."

IV

Şi-a răsucit braţele-ncercând să scape din strânsoare!
A tras de mâini pân' ce-a simţit curgând sânge şi sudoare!
Aşteptau în beznă, încordaţi, iar orele treceau cu mers de raci.
Deodată, târziu, în miez de noapte,
A simţit rece, în miez de noapte,
Că l-a atins! În sfârşit, ajungea cu-un deget la trăgaci!

V

Cu vârful doar, dar era deajuns! A rămas apoi cu bustul drept,
Atentă la sunetele nopţii, cu ţeava armei rezemată-n piept;
Nu se mişca, stătea-ncremenită în liniştea deplină.
Iar drumul se-ntindea pustiu sub lumina lunii;
Drept şi pustiu sub lumina lunii;
Toată fiinţa-i se ruga ca-n acea noapte iubitul să nu vină.

VI

Trop-trop; trop-trop! Oare-au auzit tropotul copitelor de cal? Trop-trop; trop-trop! Erau surzi? Nu-auzeau oare-un sunet aşa clar?
În josul şleaului, sub sprâncena dealului, sub lumina lunii
Tâlharul la drumul mare venea călare,
Călare, călare!
Soldaţii priveau prada! Ea stătea dreaptă, cu ochi arzând precum tăciunii!

VII

Trop-trop, în liniştea-îngheţată! Trop-trop, ecoul răsuna în noapte!
Se-apropia, era aproape! Pe chipu-i ardeau patimile lumii toate!
Ochii i s-au mărit deodată, de lacrimi luminoase grei;
Apoi degetul s-a mişcat în lumina lunii,
Muscheta a vibrat în lumina lunii,
Pieptul i-a tresăltat în lumina lunii şi l-a avertizat – cu moartea ei.

VIII

El s-a întors; a galopat spre vest; căci nu ştia că Bess zăcea cuminte
Cu capul pe muschetă,-îngenuncheată-n propriul sânge roşu şi fierbinte!
În zori când a aflat, faţa-i a căpătat paloare de-un vânăt cadaveric,
Cum Bess, fata stăpânului,
Bess cu ochii negri, fata stăpânului
Şi-a vegheat iubirea sub lumina lunii, şi-a murit acolo-n întuneric.

IX

Înapoi, a galopat într-un vârtej nebun, strigând blesteme către cer;
Drumul alb fumega-n urma lui, sabia sclipea-înaltă-n al dimineţii ger!
Spre-amiază, pintenii erau roşii de sânge; haina-i vişinie
S-a-nroşit când l-au doborât la drumul mare,
Ca pe-un câine l-au doborât la drumul mare,
Şi-acum zăcea-n sânge, cu guler roşu de dantelă sub bărbie.

X

În nopţi de iarnă, se spune, când bate vântu-n copacii vuitori,
Când luna-i năluca unei corăbii strivite printre nori,
Când drumul e-o dungă palidă peste posacul bărăgan,
Un tâlhar la drumul mare vine călare –
Călare – călare –
Tâharul vine călare până la poarta-acelui străvechi han.

XI

Bate în poarta hanului cu luminile stinse, întâi uşor,
Mai tare-apoi, loveşte cu biciul în obloanele închise cu zăvor;
Fluieră-o melodie la fereastra unde-l aşteapta,-într-adevăr,
Cu ochi negri şi frumoşi fata stăpânului,
Bess, fata stăpânului,
În timp ce-şi împletea o panglică roşie ca dragostea în păr.

poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de cenuşă (unui prieten mort)

Erai tu însuţi,
Candoarea nu are nevoie de nume;
Florile morţii îmbobocesc în ochi care veghează,
Îngenunchem în vâltoarea timpului pentru a deveni cenuşă.

Dar noi nu reprezentăm nimic, feţe rumene
Ascunse în buzunarele pantalonilor asemeni unor monede false.
Tu ai fost embrionul, scânteia devenind flacără;
Nu contează cine ţi-a provocat o mândrie ca aceea a rodiei,
Ţi-ai ridicat braţele cu furie, violent, în faţa celor care ne năpăstuiau.
Ai fost jumătatea de lumânare legendară,
Cealaltă jumătate de dincolo de cenuşă.

poezie de Luo Fu din Poeme de dincolo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de pirat

Piraţii de apă sălcie
Aveau un cadavru la bord.
Piraţii de apă sălcie
Pluteau cu cadavrul spre nord
Deşi nu erau toţi de-acord,
Căci câteodată cadavrele-nvie.

Piraţii de apă sălcie
Aveau trei butoaie cu rom.
Piraţii de apă sălcie
Ziceau: "O să bem până vom
Vorbi un ciudat idiom".
Căci câteodată cadavrele-nvie.

Piraţii de apă sălcie
Aveau cel mai straşnic tutun.
Piraţii de apă sălcie,
Privind poze vechi în album,
Scoteau gânditori pe nări fum,
Căci câteodată cadavrele-nvie.

Piraţii de apă sălcie
Aveau şi-o femeie cu ei.
Piraţii de apă sălcie
Plângeau când trecea, cu sâni grei,
Cadavrul frumoasei femei,
Căci câteodată cadavrele-nvie.

poezie de Emil Brumaru
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!