Zbor
Sufletul e-o voce deschisă către eternitate,
omul experimentează pe a putea și nu se poate.
Dorul este un zbor fără de cuvinte, doar poezie
noi suntem mereu la un pas de o implozie.
Nu știm să fim ce am putea să dăruim,
ne naștem fără voie, trăim ca să iubim.
Însămânțăm din noi al vieții arătură,
iar cerul ne cuprinde, ne îndură.
Curând ne vom găti sfârșitului de an
și vom lăsa din nou o lacrimă către final.
Ducem cu noi ponoase neiertate, o neîmplinire
și totuși... suntem o poveste plină de destine.
poezie de Sorin Șomandra
Adăugat de Sorin Șomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre viață
- poezii despre sfârșit
- poezii despre voce
- poezii despre suflet
- poezii despre poezie
- poezii despre naștere
- poezii despre iubire
- poezii despre dor
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Cântec
În ce zi suntem
Suntem în toate zilele
Iubita mea
Noi suntem toată viața
Dragostea mea
Noi ne iubim și noi trăim
Noi trăim și noi ne iubim
Și noi nu știm ce este viața
Și noi nu știm ce este ziua
Și noi nu știm ce este dragostea.
poezie celebră de Jacques Prevert, traducere de Mircea M. Pop
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi citate de Jacques Prevert despre iubire, citate de Jacques Prevert despre viață, poezii despre zile, poezii despre timp, citate de Jacques Prevert despre timp sau poezii despre muzică
Viețile Marilor Personalități ne aduc aminte că putem fi noi înșine sublimi și că, atunci când vom merge, ne vom putea lăsa urmele pe nisipul timpului. Aceste urme pe care poate un altul, care navighează prin viața sa, un frate pierdut și naufragiat le va vedea, va putea să le urmeze și se va putea vindeca. Deci: curaj și actiune, inima deschisă către tot; mereu în căutare, mereu în călătorie, învățând să reziste și să aștepte.
citat clasic din Henry Wadsworth Longfellow
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre viață
- citate de Henry Wadsworth Longfellow despre viață
- citate despre timp
- citate de Henry Wadsworth Longfellow despre timp
- citate despre nisip
- citate de Henry Wadsworth Longfellow despre nisip
- citate despre inimă
- citate de Henry Wadsworth Longfellow despre inimă
- citate despre curaj
De-mi vei răspunde
De vei răspunde eu voi știi
Că te conduc în visul fără de sfârșit
Și ne unim cu noi aprinderi
Ne minunăm de noi colaborori
Cu toții ne simțim departe
Îndepărtați e lumea albastră
Ne luptăm să scriem bine
și ne atinmgem cu fiecare privire
Suntem aleși să ne iubim nebunește
Suntem suflete proapete și iubitoare
Nu vom ancora lumina din lumină
Și ne vom zâmbi cu fioecare colț de gură
Este o rază e lumină ce-mi intră-mi irisul confuz
Nici mintea nu se vrea deschisă
Ea se ridică din lumina ta
Vom aprofunda frumosul artei în doi
Și vom atinge cu focul din noi
Cele mai frumoase valuri de glorie.
poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre lumină, poezii despre frumusețe, poezii despre zâmbet, poezii despre visare, poezii despre superlative sau poezii despre gură
Poemul șoimului
Pentru a te ruga deschide-ți tot sinele
Către cer, către pământ, către soare, către lună,
Către singura voce care ești tu.
Și să știi că există multe lucruri
Pe care nu le poți vedea, nu le poți auzi;
Pe care le poți cunoaște doar în anumite momente,
Momente care se-nmulțesc constant și în graiuri
Care nu sunt sonore întotdeauna, ci doar alte
Cercuri ale mișcării.
Ca șoimul în acea dimineață de duminică
Deasupra Fluviului Sărat. În vânt,
Încercuit de cerul albastru,
Ne-a înseninat inimile cu aripile lui sacre.
Te vedem, ne vedem pe noi și știm
Că trebuie să avem grijă
Și bunătate în toate lucrurile.
Inspiră știind că noi suntem făcuți
Din toate acestea și respiră știind
Că suntem cu adevărat binecuvântați pentru că
Ne-am născut și pentru că vom muri curând
În acest cerc al mișcării,
Ca un șoim rotunjind dimineața
Înăuntrul nostru.
Noi ne rugăm ca toate acestea să fie făcute
În frumusețe.
În frumusețe.
poezie de Joy Harjo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dimineață, poezii despre vânt, poezii despre moarte, poezii despre mișcare sau poezii despre inimă
Trăim puțin
Trăim puțin, se scurge lunga vreme
Pe lângă noi, prin noi și peste noi,
În rădăcini ne ducem și-n poeme
Și parcă ieri am fost abia altoi.
Trăim puțin. Și nu vedem salcâmii
Cum viscolesc cu floare din înalt
Și parcă ieri compătimeam bătrânii
Că merg încet. Iar mâine înspre înalt
Tărâm vom trece. Clipele aceste
Se istovesc în timpul nesfârșit,
Devin cu fiecare zi poveste.
Devin, abia născute, infinit.
Trăim puțin. Și doar de noi depinde
Nu că trăim, ci numai cum trăim.
Când vreme peste nou un giulgi întinde,
Când tot murim, depinde cum murim.
Trăim puțin și nu avem ce face
Și zbuciumul e fără de folos.
Dar până ce vom reintra în pace
Deși puțin, hai să trăim frumos!
poezie de Radu Zaharescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre viscol, poezii despre viitor, poezii despre trecut sau poezii despre pace
Povestea iubirii
Dintr-o joacă de iubire
Noi vom face fericire:
Eu un Înger, Tu un Domn!
Scump e numele de Om!
Dintr-o lună, printr-un soare
Ne vom face val de mare,
De i-om pune căpătâi
Sfintei dragoste de-ntâi!
Din ce-a fost și din ce este,
Vom renaște cea poveste:
Tu stăpânul vieții mele,
Eu regina vieții tale!
Din ce suntem și vom naște,
Vom simți spre a cunoaște:
Ce-i o viață pentru noi
Și-o iubire pentru doi?!
Iar din drag și dor de tine
Semăna-vom cea lumină,
De la Domnul ce iubește
Și un Înger ce păzește.
Și... ce-a fost, și ce mai este,
Va rămâne o poveste,
De-ar sfinți această lume
Cu ce suntem și rămânem!..
poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți, poezii despre îngeri, poezii despre sfințenie sau poezii despre monarhie
Ne vom iubi fără cuvinte
Pe-această pagină, când vântul
Sufla-va dulce adiere,
O lacrimă va curge... Râul
Ei va aduce mângâiere.
Vulcani în inimi, anotimpuri
Pierdute printre ani, voi fi
Eu voi erupe pentru tine
Iar tu mereu mă vei iubi.
Eu voi fi noaptea. Zilei tale
Voi da răgaz prin ani, să treacă
Să nu ne-nebunească... fericirea
Învolburata vieții apă
Vom fi și alfa și omega
Și intru noi va fi tăcerea
Și infinitul vom cuprinde,
Îmbrățișând întreg pământul
Ne vom iubi fără cuvinte...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vulcani, poezii despre tăcere, poezii despre râuri sau poezii despre noapte
Picuri de lumină
De-a păcatului arsură
Doar Isus azi ne dezleagă
Dacă noi după Scriptură
Trăim viața noastră-ntreagă
Doar Isus e Cel ce poate
De păcat să te dezlege
Căci El a trecut prin moarte
Și-a trăit a vieții lege
Numai Mesia-i izvorul
De milă și îndurare
El este Mântuitorul
Ce ne oferă-n veci salvare
Doar prin El suntem spălați
Prin sângele care-a curs
Chiar din El să fim iertați
Și curați azi prin Isus
El e jertfa ce s-a dat
Ca noi în neprihănire
S-avem sufletul furat
Numai doar de-a Lui iubire
Domnul este Dumnezeu
Și este iubirea noastră
El ne-mbracă aici mereu
În lumina cea albastră
Doar acum suntem aleși
Puși deoparte și sfințiți
De iubirea Lui culeși
Sus în cer să fim primiți
Hristos ne e biruința
Noi prin El aici trăim
Și îi dăruim ființa
Ca ai Săi pe veci să fim
Prin El doar aici umblăm
Privind spre desăvârșire
Cununa ca s-o luăm
De har plini și de iubire
Ne vrem picuri de lumină
Dar pe palma Lui Hristos
S-avem viața fără vină
Înspre cerul glorios
Din lumina Lui lumină
Pentru veci cu toți să fim
În cântarea Lui Divină
Pe Isus să-l proslăvim
poezie de Ioan Daniel Bălan (12 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre creștinism, poezii despre Iisus Hristos, poezii despre vinovăție, poezii despre sânge sau poezii despre salvare
Fiecare-și dorește siguranța zilei de mâine. Uneori, uităm că viața-i trecătoare, că suntem asemeni luminii unei lumânări ce poate fi stinsă accidental chiar și de-o ușă deschisă, că dincolo de orizontul palpabil, realitatea clipei își trage seva din universul acesta imprevizibil și golit de sentimente. Ne împiedicăm în proprii pași, ducem cu noi teama și neîmplinirile pe post de stindard, flamura sub care nu putem decât să gustăm crâmpeie de fericire. Boli, razboaie, tragedii și întâmplări stupide sunt doar momente în care nu putem regăsi nimic din mila și înțelegerea cerului! Și totuși... cât de frumoasă-i viata! Cât de mult ne dorim să ne regăsim în ceilalți, credința și speranța de mai bine hrănind rădăcina dragostei. Dragostei de viață, de oameni, de natura și de noi înșine. În dar, primim nu doar viața ci și liberul albitru al destinului. Iar dacă într-o zi reușești să strângi la piept un suflet drag, înseamnă o zi trăită cu folos. În fiecare zi e liber să iubim, fără taxe și fără să trăim pe datorie dragostea. Te provoc să deschizi zăgazul sufletului. Și să trăiești fiecare zi cu tot sufletul adunat ciopor pe buzele destinului. Merităm să știm să spunem fiecărei zi: Bine-ai Venit în Viața mea!
Sorin Șomandra
Adăugat de Sorin Șomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre suflet, citate despre iubire, citate despre dorințe, citate despre viitor, citate despre tragedie, citate despre siguranță sau citate despre realitate
Lacrimă de stea...
Dacă-n cer se va mai naște un Iisus, oare l-am vrea,
Vom ști oare să-l iubim ca pe-o lacrimă de stea,
Și vom înțelege oare că doar suntem pe pământ
Ale sale lacrimi tandre de pe cruce și mormânt.
Vor mai fi în cartea vieții prinse într-un legământ
Și iubire și tristețe, lacrimi, zâmbete în gând,
Sau va trece ca o boare, peste zare duhul sfânt
Fără să îi lumineze felinare pe pământ.
Va mai trebui o moarte să îndure pentru toți
Să-nțelegem că iubirea nu e tragere la sorti,
Vom mai ști să mai aprindem felinare pe la porți
Să mai punem lumânări pentru vii și pentru morți.
Vom ști să avem iubire cât în viață va mai fi
Și iubind a lui menire va fi noaptea numai zi
Sau îl vom lăsa pe cruce să plătească pentru noi
Să-i putem face lumina sclavă-a noastrelor nevoi.
Mi-aș dori să nu mai fie iar nevoie de un fiu
Ce în lacrimi să aline sufletul de dor pustiu,
Să mai știm că din iubire ne-ambrăcat cu har divin
Ne-a dat suflet și lumină să-nvățăm să ne iubim.
poezie de Daniel Leonard Moraru din Din suflet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe sau poezii despre plată
Dacă continuăm să acumulăm doar putere dar nu și înțelepciune, noi cu siguranță ne vom autodistruge. Existența noastră în acel timp îndepărtat necesită ca noi să ne fi schimbat instituțiile și pe noi înșine. Cum aș putea îndrăzni să ghicesc despre oamenii din viitorul îndepărtat? Eu cred, că este doar o problemă de selecție naturală. Dacă vom deveni chiar și cu un pic mai violenți, mai inguști, mai ignoranți, și egoiști decât suntem acum, aproape sigur că noi nu vom avea nici un viitor.
citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre înțelepciune, citate despre violență, citate despre schimbare, citate despre ignoranță, citate despre existență sau citate despre devenire
Frații Înțelepți
Prima voce
De-atâta vreme-n derivă,-atât de rapidă eșuarea,
Spre ce soartă, spre ce fel de ruină ne-a împins marea
Pe noi, ai Înțelepciunii Frați?
Ar fi putut fi cerul altfel, pământul diferit,
Încât să nu fi ajuns la un asemenea sfârșit
Noi, dar nu și oamenii ceilalți?
A doua voce
Escortați de ce fel de blestem,
Ce calcul ne-a împins spre locul dezastrului extrem
Pe noi, ai Înțelepciunii Frați?
Iar dacă naufragiului îi suntem, iată, camarazi,
De ce privim drept înainte din înfrângerea de azi
Noi, noi mai mult decât oamenii ceilalți?
A treia voce
Aruncați din porturi, care nu se mai văd, departe,
Nu s-ar putea, crezând, să trecem dincolo de moarte
Noi, ai Înțelepciunii Frați?
Vegheați de sfere rotitoare-n al eterului parfum,
Nu vom fi oare mai bogați decât suntem acum
Noi, deopotrivă cu oamenii ceilalți?!
poezie de Edwin Arlington Robinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înțelepciune, poezii despre înfrângere, poezii despre viteză, poezii despre prezent, poezii despre porturi sau poezii despre calcule
Credința în noi, rămâne
La noi, în România
credința a învins.
În lupta cu stihia,
victorie am scris.
Ne este scris pe frunte
să fim învingători.
Am mai urcat un munte
spre cerul fără nori.
Avem imunitate,
nimic nu ne dărâmă.
De viață avem parte,
suntem tot împreună.
Oricât de grea e lupta
noi nu dăm înapoi.
Vom câștiga reduta,
vom deveni eroi.
Așa e scris în carte.
Credința în noi rămâne.
Vom duce mai departe
tradiții vechi, străbune.
poezie de Dumitru Delcă (16 mai 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre victorie, poezii despre tradiții, poezii despre nori, poezii despre munți, poezii despre imunitate, poezii despre eroism, poezii despre devenire sau poezii despre cărți
Viața ca un puf de păpădie...
Ne naștem dintr-o rană și-un oftat,
Lumina ne orbește la născare,
Purtăm pe frunte ancestral păcat
Și viața ne încântă și ne doare...
Păstrăm în suflet vina de a fi
Plămadă de-ntrebări nebănuite,
Cu visul de-a rămâne doar copii
În clipe fără griji închipuite...
Pornim viteji spre destinații, când
Ne cresc aripi pe umerii flămânzi
De zborul păsărilor înspre cer, urcând
Fără să știm că vom plăti dobânzi...
Vom întâlni răscruci la orice pas,
Vom aștepta indicii iluzorii
Și în destine vom face popas,
Privind cum trec pe lângă noi cocorii...
N-avem înțelepciunea de-a gusta
Secundele pe rând, sfidând prezentul
Naivitate-n strai de catifea,
Crezând că suntem veșnici... dar, momentul
Se pierde-n ceața vremii, ca un fum
Și nu se mai întoarce niciodată,
Căci fiecare-avem același drum
Și viața, de un fir, e suspendată...
E trecerea prin timp o poezie,
Sau, doar un puf risipitor de păpădie?
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre secunde
Noi știm ce e nemurirea
Noi nu suntem născuți prin pustiuri,
pe noi nu ne puteți amăgi.
Avem sufletele din munți și din râuri
și inimi de foc. Suntem vii!
Ca vulturii ne-nălțăm pe creste și stânci
și nu avem frică de moarte.
Vorbele ne sunt profunde, adânci,
suntem însetați de dreptate.
De-o fi să plecăm din viață curând,
din asta nu ne pierdem cu firea.
Zamolxe ne trimite-napoi pe pământ.
Noi știm ce e nemurirea.
poezie de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vulturi sau poezii despre stânci
Noi doi și... norii
Te iubesc... ș'-acum
Și te voi iubii mereu
Cu-o teamă de nebun
Și chiar de vei fugi,
Eu în urma Ta... voi rătăci
Și nu o clipă doar,
O secundă, sau o viață!
Voi rătăci și Eu și Tu
Prin lumea fără Noi
Prin nopți fără de vise
Prin inimi tot mai înghețate,
Prin timpul fără de hotar,
Prin mii de lacrimi și amar
Până ne vom regăsi din nou!
Iar Noi...
Vom fi cu-o clipă mai târzii,
Cu-o clipă mai bătrâni,
Cu-o viață mai pustii
Cu ochii plânși,
Secătuiți de atâtea lacrimi.
Ne vom întoarce la izvoare,
În alte vieți trecute-n asfințit!
Vom asfinți în depărtări
Doar Noi, Noi doi și... norii!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plâns, poezii despre ochi sau poezii despre nebunie
Atunci vom realiza că doar întorcându-ne la noi, la acea fărâmă din noi înșine vom începe să vedem Cunoașterea, dar fără ochi, să simțim Adevărul, dar fără simțuri, să știm Cunoscutul fiindcă am aflat Necunoscutul.
citat din T.S. Eliot
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre simțuri, citate despre cunoaștere sau citate despre adevăr
Ctitorind soarele omeniei
Motto: "Vreme trece, vreme vine."
Chiar dacă timpul trece
Prin timp noi vom rămâne,
Chiar de ni-i clipa rece
Noi tâmpla ne-o vom ține;
Și frunte lângă inimi
Și inimi lângă frunte
Noi sus vom ține gândul
Mai sus decât un munte.
Și muntele e-o treaptă
Și noi suntem un munte,
Când florile ne ard sub pleoape
Și ochii-n rouă știu să cânte.
Iar când durerea e adâncă
De nu mai vrea din gând să iasă
Noi știm să facem visul stâncă
Și din lumină omului mireasă.
poezie de Costel Zăgan din revista Liceul, nr.16 (1978)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri, poezii despre rouă sau poezii despre nuntă
Ars boni et aequi
Suntem ființe captive
Parcă din noi, fiecare,
În viața altcuiva.
Cerul acesta
Și liberul arbitru
Și noi cu noi
Și noi cu noi înșine,
Când ne vom împăca?
poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noi suntem timpul. Noi suntem faimoasa...
Noi suntem timpul. Noi suntem faimoasa
metaforă a lui Heraclt Obscurul.
Noi suntem apa, nu diamantul.,
Cel pierdut, nu cel care stă neclintit.
Noi suntem râul și noi suntem grecul
care-și privește chipul în apă. Imaginea sa
se transformă prin undele oglinzii fremătătoare
într-un cristal care se transformă-într-un foc.
Noi suntem vanitosul râu predestinat
drumului către mare.
Umbrele l-au înconjurat.
Toate care există ne spun la revedere, toate dispar.
Memoria nu-și imprimă propria monedă.
Totuși, există ceva care rămâne,
totuși, există ceva care jelește.
poezie clasică de Jorge Luis Borges, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre apă, poezii despre numismatică, poezii despre metafore, poezii despre imagine, poezii despre foc, poezii despre existență sau poezii despre diamante