Eu iarăşi mă ridic

De mine poţi să scrii-n cronologii
Minciuni ce dor; nu zic nimic,
Şi-n tină poţi să calci pe trupul meu,
Dar eu ca praful mă ridic.

Te deranjează îndrăzneala mea?
De ce îţi simţi sufletul gol?
Eu, iată, merg de parcă-n casă am
Sonde şi pompe de petrol.

Ca soarele şi luna de pe cer,
Cum fluxul creşte câte-un pic,
Ca o speranţă care pleacă-n zbor,
Eu iarăşi mă ridic.

Ai vrut să vezi c-am sufletul zdrobit?
Capul plecat şi ochiul plâns?
Că umerii mi s-au lăsat în jos
Şi că tristeţea m-a ajuns?

Te ofensează îngâmfarea mea?
Hai nu lua totul în serios,
Eu râd de parcă aur am găsit
Săpând în curtea mea din dos.

Poţi să mă-mpuşti de vrei cu vorba ta,
Poţi să mă tai cu ochiu-ţi clar,
Dar chiar de mă ucizi scârbit, să ştii,
Ca aerul urc iar.

Te tulbură lascivitatea mea?
Şi crezi cumva că-i nefiresc
Să dănţuiesc de parcă la şold am
Mici diamante ce lucesc?

Din al istoriei bordei
Eu mă ridic
Dintr-un trecut cu ani cam grei
Eu mă ridic
Sunt un ocean întunecat şi larg,
Cobor, mă-nalţ, am valuri ce se sparg.

Lăsând în urmă nopţi de frici şi chin
Eu mă ridic
În zori, când de minuni văzduhu-i plin,
Eu mă ridic
Strămoşii mei mi-au dat un dar grozav,
Sunt visul şi nădejdea unui sclav.
Eu mă ridic
Eu mă ridic
Eu mă ridic.

poezie de Maya Angelou, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totuşi, mă ridic

Mă poţi denigra până la începuturile istoriei
Cu acidul minciunilor tale brăzdând un cer pitic,
Mă poţi acoperi cu cel mai abject noroi –
Eu, totuşi, precum colbul, voi continua să mă ridic

Te deranjează impertinenţa mea?
De ce umbli învăluit în întunecime?
Pentru că mă mişc ca şi cum mii de izvoare
Îmi pompează lubrefianţi în vine?

Asemeni miilor de luni şi de sori,
Cu precizia mareelor sosind după neîntrerupt tipic,
Asemeni nădejdilor îmbobocind mereu,
Voi continua să mă ridic.

Doreşti să mă vezi căzută-n genunchi,
Cu capul plecat şi cu ochii în jos?
Cu umerii căzuţi ca nişte lacrimi,
Supusă de suspinul unui suflet frumos?

Te simţi copleşit de mândria mea?
Nu o mai lua atât de personal,
Pentru că eu râd ca şi cum aş fi proprietara
A mii de mine de-aur în curtea-mi, de sub deal.

Vorbele tale mă pot împuşca,
Ochii tăi mă pot spinteca zilnic,
Ura ta mă poate ucide,
Dar, totuşi, ca aerul, voi continua să mă ridic.

Te întristeaza feminitatea mea?
Este pentru tine-o surpriză dintre cele mai rele
Că dansez ca şi cum aş avea diamante
La încheietura coapselor mele?

Din cele mai ruşinoase cocioabe ale istoriei
Eu mă ridic
Mai sus de un trecut cu rădăcini în durere
Eu mă ridic
Sunt un ocean întunecat, larg şi plin de talazuri,
În vârtej şi-în tremur, suport flux şi reflux.
Traversând nopţi de groază şi de spaime
Eu mă ridic
Într-o dimineaţă proaspătă şi clară
Eu mă ridic
Aducând toate darurile primite de la strămoşii mei,
Sunt visul şi speranţa celui robit, cu paşii grei.
Eu mă ridic
Eu mă ridic
Eu mă ridic.

poezie clasică de Maya Angelou, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur mă lovesc şi mă ridic
Când întâlnesc acelaşi zid
Şi nu am timp să vă mai zic
Căci din nou tre' să mă ridic

catren de Florea Nicolae (3 august 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu mă ridic

Rănită sunt de norii grei
Rănită de raza de soare
Sub aripă ta să mă iei
Sufletul rănit ma doare

Plutesc cu aripa-n derivă
Eu ma ridic si urc din zori
Să nu mă pierzi mi-e frică
Putere am cu mîne să zbori

Si de-oi cădea de nouă ori
Voi deveni iarăsi un pom
Tot mă înalţă până la nori
Vindecă-mi aripa-n somn

Obrazul tu mi-ai sărutat
In urma ta rămân zdrobită
Cu ochii tu m-ai fermecat
Visul din noapte mi-ai luat

Tu m-ai privit si ai plecat
Si pleci in zbor de noapte
Sufletul, aripa, s-au vindecat
Te voi urma cât de departe

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toast

Ridic acest fir al apei,
În sănătatea voastră.
Ridic acest solz de peşte
Şi-i beau lacrima.

poezie celebră de Marin Sorescu din Ecuatorul şi polii (1989)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patrick: Şi care este scuza ta?
Kat: Pentru?
Patrick: Pentru felul în care te porţi.
Kat: Nu-mi place să fac lucrurile pe care lumea se aşteaptă să le fac. De ce să mă ridic la nivelul aşteptărilor celorlalţi în loc să mă ridic la nivelul propriilor mele aşteptări?
Patrick: Ca să-i poţi dezamăgi încă de la început şi totuşi să fie în regulă totul, nu?
Kat: Da, cam aşa ceva...
Patrick: Atunci ai dat-o în bară.
Kat: De ce?
Patrick: Pe mine nu m-ai dezamăgit niciodată.

replici din filmul artistic 10 lucruri nu-mi plac la tine
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascunde-mă!

Ascunde-mă-n, sufletul tău
Să nu mă atingă nimic!
Fii bun, fereşte-mă de rău
Şi-ajută-mă, să mă ridic!

Ascunde şi sfântă-amintirea
La care mă-nchin zi de zi
Căci scumpă îmi este iubirea
De tine şi de a trăi!

Şi bucură-ţi inima-n noapte,
Când tandră îţi voi răsări
Şi crede-n săruturi şi şoapte,
Balsam pentru-o nouă zi!

Ascunde-mă-n sufletul tău,
Să nu mă atingă nimic!
Fii bun, fereşte-mă de rău
Şi-ajută-mă, să mă ridic!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru (2012)
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp blestemat

Ridic braţul
cu o mişcare lentă
şi privesc la ceas.
Cobor braţul
şi peste puţin timp
îl ridic din nou, fără să obosesc,
cu o mişcare lentă
şi privesc timpul cum se scurge,
orele, minutele, secundele,
iar tic-tacul acestui timp
îmi răsună în urechi întâi încet
şi în timp ce secundarul
îşi strigă timpul
totul se transformă într-un tunet
asurzitor.
Cobor braţul neobosit
şi cu un gest de acum mecanic îl ridic
din nou
şi timpul se scurge inoxerabil.
Şi în toată această forfotă
şi în tot acest proces de gândire
îmi dau seama că nu am avut niciodată
un ceas de mână.

poezie de Gaetano Longo
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Optimismul lui Emil Boc

Treisprezece-i ziua cu noroc
Şi,-n fiecare treisprezece, pic.
Pic, dar mă ridic pe loc.
De nu pic... de unde mă ridic?

epigramă de Vasile Iuşan (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu toată independenţa mea, uneori am senzaţia că nu pot să ridic o pietricică dacă Destinul nu mi-a hărăzit să ridic acea pietricică. Bineînţeles, Destinul lucrând nu cu pietricele, ci cu bolovani. De multe ori, sisifici.

Teodor Burnar (septembrie 2010)
Adăugat de Teodor Burnar
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă ridic

mă ridic alene dintre perne
şi cartea-mi alunecă jos
cine ştie care gând al tău
îmi bătuse la uşă duios?

unde eşti, ce mai faci, care strop
de melancolie mai încearcă
să adune cioburile risipite
şi pe noi, două umbre, într-o barcă?

n-am ajuns nici unul la liman
golfurile vieţii pline de piraţi
înapoia noastră doar prăpăstii
şi noi, doi străini adevăraţi

închid ochii şi te revăd iarăşi
învăluită de o tăcere adâncă
doi copii căutând un paradis
care, iată, li se refuză încă

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din tot ce am...

A mai trecut o zi, a mai trecut un ceas,
simt clipele prin amintiri cum zboară
din câte-au fost, din câte-au mai rămas
duc mai departe-a timpului povară.
Şi nu mă plâng, şi nu regret nimic,
las timpului destinul să mi-l treacă –
din ieri, din azi, din mâine mă ridic
chiar dacă-ar fi să sap şi-n piatră seacă.

Ani grei s-au adunat în urma mea
tăcerile, mai lungi ca niciodată,
din gânduri îmi alungă piaza rea
şi calea dreaptă-n suflet mi-o arată.
Iar de mă-ntorc cu gândul în trecut,
cărările îmi par tot mai schimbate,
din tot ce am, din câte am avut,
în inimă-mi rămân doar nestemate.

Ridic cu ele-n cuget un altar,
pentru tăceri loc sfânt de întrupare
din vorbele arzânde ca un jar,
de strajă stând pe dune mişcătoare.
Chiar dacă toamna vieţii a sosit,
nu mă opresc din drum, merg înainte,
pornind tăcut din locul hărăzit,
mă-ndrept tot mai smerit spre cele sfinte.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri într-o noapte liniştită

Din patul meu
Văd lumina lunii
Acoperind pământul
Ca un strat de brumă:

Îmi ridic capul
Şi privesc luna strălucitoare,
Cobor capul
Şi îmi imaginez că sunt acasă.

poezie de Li Bo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 149

Cum poţi să spui că nu te îndrăgesc
Când partea-ţi iau chiar împotriva mea?
Gândind la tine mă nesocotesc,
Ca un tiran, căci inima te vrea.
Al tău vrăjmaş crezi că îmi e amic,
La cin' te-ncrunţi vezi că mă ploconesc?
Nu, nicidecum, ba încă mă ridic
Chiar împotriva mea şi gem firesc.
Ce har am eu atât de drag şi pur
Şi mult prea mândru pentru a-ţi servi
Când ce-am mai bun iubeşte-al tău cusur
Şi-l mişti cum vrei cu ochii tăi cei vii?

Urăşte-mă, iubito, c-am simţit,
Iubeşti pe cei ce văd, eu sunt orbit.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metamorfoza

Eu mă nasc, cresc şi mor.
Pe un bulb de catifea
Îmi deschid aripile şi zâmbesc.
O frunza cade - tristeţea şopteşte.
Zbor - vântul mi se împotriveşte
Mă trage in jos, mă reţine - cad.
La pământ, îmbrăţişat de rădăcini
Printre rămăşiţe şi suflete împrăştiate.
Glasuri line de jos îmi şoptesc - mă cheamă
Mă scufund mai adânc, vreau sa mă ridic.
Vocile mă tin in loc, mă cuprind.
Mă pierd, confuz, mă zbat, tac.
Linişte, doar eu. Bezna. Nimic.
O frântură de lumina - o speranţa
Mă apuc de ea, încep sa mă ridic
Mai multă lumina... am orbit.
Cad din nou- cad fără scăpare
Voci mai profunde, îmbrăţişări de mărăcini.
Şi spini şi durere şi... nu mai simt.
Mă eliberez.
Eu mor, mă nasc şi cresc.

poezie de Xander Ela
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghinion

Astăzi mi-a ieşit în cale,
Cu găleţi de apă goale,
Draga fată de vecin
Ce mă-ntâmpina cu plin.
Şi cum parcă-s blestemat,
M-am mai şi împiedicat.
Când să o salut gentil,
Am căzut ca un copil.
Toate îmi merg azi pe dos...
Mă ridic de jos sfios
Şi mă-ntreb cum aş putea
Să repar purtarea mea.
Dau s-o ajut la fântână,
Dar scap cumpăna din mână
Şi cad de văd doar sticleţi,
Cât ea umple la găleţi.
Pân' de jos să mă ridic,
Mă uit lung şi mă oftic...
Vai de traiul meu amar!
Nu mi-am pus nici sacii-n car...
Dac-o ajutam să care
Apa proaspătă-n căldare,
Poate-mi da o sărutare...
Neghiob, am făcut-o lată!
Rămân cu buza umflată...
Atât ghinion să-ncapă
În două găleţi de apă?!

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petala pe ochi

Ochiul verzui al minţii tale
A fost străpuns de o rază de soare.
Şi ochii tăi verzi
Erau dintr- o dată
Roşiatici, ca soarele la apus seara,
În vară.
Pe pleoapă purtai
Petală roşie de la o floare.
Nu ştiu de ce,
Dar credeam că ochiul te doare.

Am vrut mâna ciungă să o întind,
Pleoapa să ţi- o ridic.
Dar cum să o întind?!
Că prin a ei durere nu mai simţeam nimic.

Piciorul, alene, cel şchiop,
Îl târam prin lanul de maci.
Voiam să- nţeleg
A cărui petală
O purtai pe acel ochi verzui- sângeriu.

Îti spun, am ştiut că petala este de mac!
Pentru ca macul, tie, atunci ti- a fost drag.

Mâna o să mi - o cos
Să nu îmi mai fie ciungă.
Pucioru- l ridic
Să pot să alerg
Când rămân doar o umbră.

Îţi deschid ochiul.
Petala ţi l- a vindecat.
Să pui, în lan, înapoi,
Petala din ochiul de drac.

poezie de Simona Moise (aprilie 2018)
Adăugat de MONIQUE
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele foc cu foc

Cu-aripile-n bandulieră
pagina nu poate să mintă
când ridic stiloul ca pe-o mitralieră
şi-o salvă porneşte spre ţintă

Pagina albă cum poate să mintă
inefabil câmp de bătălie
mă văd iată-n oglindă
vas comunicant între tăcere şi poezie

O inefabil câmp de bătălie
să ridic stiloul ca pe-o mitralieră
şi să scot odată fir-ar să fie
aripile din bandulieră

Să văd cine poate să mintă
că sufletul nu-i cea mai tare ţintă

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme (1 mai 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Hmmm... Te-aş ruga să ieşi din camera mea. Acum!
Lucian: Nu plec fără tine.
Lia: Mai întâi, trebuie să mă îmbrac.
Lucian: Grozav! Poate-ţi dau o mână de ajutor.
Lia: Singurul ajutor pe care mi l-ai putea da în acest moment ar fi să ieşi mai repede din cameră.
Lucian: Ăsta ar vrea să fie un ordin? Ce se întâmplă dacă n-am de gând să-i dau ascultare?
Lia: Luci, am spus să pleci!
Lucian: Iar eu tocmai ţi-am spus că n-am de gând.
Lia: Bine. Atunci poţi rămâne. Dar trebuie să-mi promiţi că nu te vei mişca de pe scaunul pe care te-ai aşezat.
Lucian: N-am de gând să-ţi promit nimic.
Lia: Lucian, te-aş ruga să rămâi la locul tău. Eu am să mă ridic.
Lucian: În cazul ăsta, am să mă ridic şi eu.
Lia: Rămâi acolo unde eşti!
Lucian: N-aş prea crede. Aş rămâne, dacă... Dar nu-ţi pot garanta nimic, aşa că mai bine tac.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ridic degetul asemeni crengii de copac
mă reculeg de parcă încolţesc
şi tac...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În pielea goală

Când îl citesc, râde lumea în hohote.
E dragoste, e dragoste.
Îmi lipesc pozele lui de trup,
mă astâmpăr.
De jur împrejur sfori din câlţi
şi morţi care ar putea să mi-l dea.

Ridic zidul, îl dau jos.
Dau jos zidul, îl ridic. Nu mă întăresc,
n-avem temelii.
Din uscătură, din nod am să cresc
în cămaşa ta.
Dacă nu mă iei în braţe, e strâmtoare.
Dacă nu te aud, surditate
şi ucid, şi mă las, şi...

... cenzură. Doar un ochi
care mi se dilată în sângele tău.
Apoi tot,
mirosul inimii şi gustul pierderii.
Da, am săvârşit
o crimă. Am ucis, am ucis, am ucis
până am ajuns la tine.
Aproape că-ţi simt podul palmei sub
cerul gurii.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!