Departe, la spatele casei, era grajdul şi şura, sub acelaşi acoperiş vechi de paie, cârpit pe alocuri.
Era o clădire largă, cu streaşina până jos, cât se putea ajunge cu mâna. între casă şi grajd mai era un
şopron pentru car şi plug şi alte unelte de-ale gospodăriei şi o grămadă de lemne, vârfuri rămase din
iarnă.
La spatele şurii era grădina, cu mulţi pomi bătrâni şi tineri, cu delniţe întregi de legume, de
porumb, de cartofi, de sfeclă pentru vite, de lucernă şi trifoi. Se părea că strămoşul care a împlântat
mai întâi aici parul, a putut să îngrădească pământ după plac.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii, Bunica Safta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

mai întâi aici parul, a putut să îngrădească pământ după plac.
Din gospodăria asta mare plecaseră de mult bărbatul şi nevasta, cu un cumnat şi o cumnată, cu
sapele în spate; mai aveau mult porumb nesăpat a doua oară şi trebuiau să înceapă peste câteva zile
şi la secerişul orzului.
Trei copii — doi băieţi de şapte şi de cinci ani şi o fetiţă de trei — rămăseseră încă dormind, în
grija bunicii Safta, mama bărbatului.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii, Bunica Safta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lillian Stewart

Am fost fata lui Lambert Hutchins,
Născută într-o cabană de lemn lângă moară,
În spatele conacului cu turnuri, cu balcoane rotunde şi acoperiş din piatră tăiată.
Cât de mândră era mama de acea clădire,
Cât de mândră de ascensiunea tatei în lume!
Iar tata ne iubea şi ne veghea,
Păzindu-ne fericirea.
Dar cred că era blestemată casa,
Pentru că averea tatei, lăsând conacul deoparte, era neînsemnată.
Când soţul meu a înţeles că s-a căsătorit
Cu o fată care era în realitate săracă,
A început să ia în râs turnurile casei
Şi să spună că era de fapt una din fraudele lumii,
O capcană perfidă ridicată pentru a înşela tinerii, clădind în ei speranţa
Unei oferte care nu va deveni niciodată realitate –
Şi că un om care îşi vinde votul
Trebuie să fi primit în schimbul trădarii electoratului destui bani
Pentru a îşi întreţine bine familia.
M-a exasperat până acolo că m-am întors acasă
Şi am trăit necăsătorită până am murit,
Având grijă de conac pentru tata.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru mai mare siguranţă, pe drum, până la Braşov, s-au gândit să mă ascundă în cufărul maşinii, aşezat în spatele vehicolului. Am acceptat, căci nu era altă soluţie. M-am ghemuit cum am putut în cufăr, care era prevăzut cu o gaură pentru a putea respira. Am stat ghemuit, cu sufletul la gură şi nici nu cutezam să mai respir de frică.

Horia Sima în Prizonieri ai Puterilor Axei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-au oprit la o căsuţă care era tare sărăcăcioasă; acoperişul atârna până aproape de pământ şi uşa era aşa de joasă că trebuia să intri şi să ieşi pe brânci. În căsuţă nu era decât o laponă bătrână, care stătea lângă o lampă, ardea cu untură de focă şi pe care fierbea nişte peşte. Renul i-a spus babei tot ce se întâmplase cu Gretchen, dar mai întâi a povestit ce i se întâmplase lui, pentru că asta i se părea lucru mai de seamă, iar Gretchen era aşa de îngheţată că nici nu putea vorbi.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astfel trecea timpul, destul de anevoios pentru cei şapte tineri din echipaj. Alex ieşise din casă pentru a lua o gură de aer curat şi pentru a admira, pentru ultima oară, cerul înstelat văzut de pe Terra. Era afară, în curtea casei sale. Se întunecase, însă era senin şi destul de cald. Putu deci admira în voie stelele; nu mai avea însă de gând să plece nicăieri. Părinţii lui rămăseseră în casă, iar în curte mai era un singur body-guard. Apropiindu-se de acesta, Alex observă că era Ovidiu Băloi, cel căruia i se spunea "Cocoşul".

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ceilalţi tineri stăteau tot în casă, fiecare având propriile motive, cărora se adăugau body-guarzii şi curiozitatea mulţimii. În plus, familiile lor doreau să petreacă alături de ei cât mai mult timp în aceste zile rămase până pe 27 iunie, iar dacă sâmbăta şi duminica puteau rămâne acasă, de ce nu? Lia era acasă; în camera ei, cu motănelul gri, dar încă tristă, foarte tristă... Mariei, mereu între plante şi animale, nu-i era deloc greu să nu-şi părăsească exoticul apartament. Domnişoara doctor Stela, de ce să se obosească să coboare şi să urce din nou 13 etaje? Mai bine rămânea în casă, mai ales că putea vedea pe fereastră ce-ar aştepta-o afară: de sus, de la etajul 13, oamenii se vedeau micuţi, dar mulţi, teribil de mulţi... Alex, geneticianul, ce-ar căuta afară din casă?! Cumva pe "Ucigaşa"?! Ea şi "Cocoşul" îl aşteptau în curte; "să aştepte mult şi bine!" îşi spuse Alex în gând. Mihai era acasă; el aştepta sosirea "meditatorului" său la mate, pentru alte exerciţii şi probleme cu grad înalt de dificultate (aşa i se păreau fostului campion, mai ales că era nevoit să le rezolve pe foi, nu pe computer, cum era el obişnuit); algebră superioară, analiză matematică, logistică, geometrie plană şi în spaţiu, plus trigonometrie; toate se reuneau sub noţiunea de matematică. Afurisită materie! "Oare de ce-i place comandantului?!" – părea a se întreba fostul campion...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul unei nopţi de primăvară

Visam că eram pe un tărâm departe,
Din altă lume, pe care n-o ştiam din carte,
Unde soarele era atât de-aproape,
Că lumina lui pătrundea până-n pământ şi-n ape.

Florile creşteau aici cât ai clipi cu ochii,
Semeţe îşi desfăceau multicolor bobocii,
Se unduiau în semn de fericire,
Se sărutau în semn de mulţumire.

Ţinutul era populat cu fiinţe mai mici, mai mari,
De culoare azurie,
Între ele nu existau lupte pentru supremaţie.
Cu toate aveau aripi lucitoare,
Ce luminau cu ele spaţii interstelare.

Veneau aici şi diferite specii, cu sutele, cu mii,
Din alte galaxii,
Dar nu în scop de cucerire,
Ci pentru o posibilă unire!

Noapte nu era pe acest cuprins,
Şi totul părea alb, ca după o zi ce-a nins,
Plutea în aer mireasmă de pace şi tihnă,
Ce anunţă să vină... O eră divină!

poezie de Gheorghe Alionte (11 mai 2021)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abis II

Visa. Totul era vâscos.
Lucrurile se amestecau în timp şi-mprejur.
Cleioase, apele somnului.
Era şi nu era el.
Ceasornicarii munţilor de cârpe împietriseră.
Era şi nu era acasă. Se vedea şi copil şi adult.
Împietriseră.
O altă casă începea din aceiaşi pereţi.
În acelaşi timp. Bărbaţi mulţi
cântau într-o limbă a lor
amestecată cu spectre de vânt, şuierături de vâslă şi de argint...
Gesturi. Sânge. Vorbe.

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gustul casei

Mânca, mă, că lumea mânca pământ mai demult,
Era Stăncioaia, jupuise toată casa,
Că era bună huma aia, mirosea bine. Şi mânca.
După ce mânca legume,
Mânca şi câte un glod de pământ.
Aşa avea ea poftă.
Mergea cu vacile şi cu pământul în sân,
Bulgări, bulgări.
O întrebam noi: Ce faci, gagă Ioană, cu pământul,
E bun?
- E bun, uite îmi vine mie aşa un gust bun.

Mai mânca şi alta, Aneta, toată ziua dezlipea cu
Custura de pe casă,
Că ăla era bun, mirosea frumos.
Casele nu erau văruite,
Pământul era printre nuiele.

poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am admirat-o pe Chiriţa întotdeauna şi nu consider nici pe departe că era o înapoiată, ci un om de viitor. Era o femeie care, după părerea mea, anticipa egalitatea cu bărbatul, voia să fie la modă şi preconiza o civilizaţie în devenire. Părea ridicolă pentru că era din provincie şi pentru că piesa s-a scris într-o perioadă în care tot ce venea "de afară" era luat peste picior şi socotit extravagant. Nu era nevoie ca ea să fie o femeie grasă şi un "jandarm". De ce să fie jandarm? O femeie cu autoritate, asta da; dar de ce-ar fi asta ridicol? A, că vine Leonaş, care are 20 de ani şi ea are 50-60 de ani, e altceva; aici este ridicolul, situaţia comică.

citat din Stela Popescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două nopţi

Mi-am împlântat lopata tăioasă în odaie.
Afară bătea vântul. Afară era ploaie.

Şi mi-am săpat odaia departe sub pământ.
Afară bătea ploaia. Afară era vînt.

Am aruncat pământul din groapă, pe fereastră.
Pământul era negru: perdeaua lui, albastră.

S-a ridicat la geamuri pământul până sus.
Cât lumea-i era piscul, şi-n pisc plângea Isus.

Săpând s-a rupt lopata. Cel ce-o ştirbise, iată-l,
Cu moaştele-i de piatră, fusese însuş Tatăl.

Şi m-am întors prin timpuri, pe unde-am scoborât,
Şi în odaia goală din nou mi-a fost urât.

Şi am voit atuncea să sui şi-n pisc să fiu.
O stea era pe ceruri. În cer era târziu.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gretchen şi-a pus poalele în brâu, ca să poată să meargă mai repede, şi a luat-o la fugă până în fundul grădinii. Portiţa era închisă, dar ea a apăsat pe clanţa ruginită şi clanţa s-a ridicat, portiţa s-a deschis şi Gretchen a pornit în lumea largă, desculţă cum era. S-a uitat de câteva ori înapoi, dar n-o urmărea nimeni. De la o vreme n-a mai putut merge şi s-a aşezat pe un bolovan şi când s-a uitat împrejur a văzut că nu mai era vară, era toamnă târziu; în grădina babei, în care era mereu cald şi erau flori din toate anotimpurile, nu puteai să-ţi dai seama cum trece vremea.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când a rămas pomenire între oameni se vorbea de "pustnicul de la peşteră". Deşi nu mai era acelaşi, ci, din veac în veac, altul. Şi alţii erau şi ucenicii, care pe urmă duceau ruga şi înţelepciunea mai departe. În vremurile acelea îndepărtate erau mulţi creştini care se retrăgeau în munte, fie în mănăstiri cu mai mulţi fraţi, fie la schituri, fie singuratici, în peşteri.

Ion Agârbiceanu în Pustnicul şi ucenicul său, Editura Tineretului, 1964
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isaac Davis: Capitolul întâi. Adora New York-ul. Îl idolatriza. – Ăă, nu, zi aşa: îl romanţa. – Da – Pentru el, indiferent de anotimp, acest oraş rămânea un oraş alb-negru care vibrează pe ritmurile muzicii lui George Gershwin. – Ăă, tz, nu, am uitat ceva. – Capitolul întâi. Era o fire prea romantică pentru Manhattan, pentru orice, de fapt. Îi prindea bine aglomeraţia şi traficul dificil. Pentru el, New York-ul însemna femei frumoase şi bărbaţi care le ştiu pe toate. – Nu, nu, e prea sentimental pentru gustul meu. Putem să... să îl facem să sune mai profund? – Capitolul întâi. Adora oraşul New York. Pentru el, era o metaforă a degradării culturii contemporane. Aceeaşi lipsă de integritate individuală care i-a determinat pe mulţi să aleagă calea mai uşoară, transforma cu rapiditate oraşul în... – nu, e un pic cam extravagant.... Să fim serioşi, vreau să vând nişte cărţi. – Capitolul întâi. Adora New York-ul, chiar dacă pentru el era simbolul degradării culturii contemporane. Cât de greu e să trăieşti într-o societate desensibilizată din cauza drogurilor, a muzicii date la maxim, a televiziunii, a crimelor, a gunoiului... – Prea încrâncenat. Nu vreau să fiu încrâncenat. – Capitolul întâi. Era romantic şi dur asemenea oraşului pe care îl iubea. În spatele ochelarilor săi cu rame negre se ascundea energia sexuală a unei feline. – Îmi place asta. – New York era oraşul lui şi aşa avea să rămână...

replici din filmul artistic Manhattan, scenariu de Woody Allen (25 aprilie 1979)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adela nu părea foarte afectată de vestea primită; poate într-adevăr, nu-şi dădea seama foarte bine ce însemna o asemenea misiune. Poate chiar era doar o copilă naivă, sau poate nu... Nistor o privi derutat. Oare ce se petrecea în căpşorul ei bălai, delicat? Nu-şi dădea seama! Ce o determinase oare să-i facă o asemenea promisiune, pe care el nu i-o ceruse?! Era mică; el era primul ei prieten... Cu timpul, îl putea uita, iar 13 ani erau destul de mulţi... Cum să-i păstreze lui vie amintirea atâta amar de vreme? Ce era atât de deosebit la el, cu excepţia înălţimii? Să-l aştepte?! Era oare posibil? Pentru el, putea fi mai uşor, la bordul navei, să aştepte răbdător până se vor întoarce din nou acasă. Dar ea?! Ea cum să-l aştepte, când în jurul ei erau atâţia alţi băieţi tineri, chipeşi, poate mai atrăgători decât el...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu nu era răzvrătit, aşa cum le place multora să creadă. Era un individ plăcut în societate. Avea duşmani şi stârnea antipatii pentru ceea ce scria, nu pentru modul cum se comporta în societate. Nu era un revoluţionar, în fapt. El se răzvrătea în poezie şi publicistică. Rareori ridica tonul, prefera să asculte pentru a înţelege cât mai bine discuţia decât să îşi dea cu părerea. Într-un fel, era retras, dar când era cazul era un interlocutor foarte plăcut. Multor contemporani le-a lăsat impresia că este tăcut şi gânditor. Nu se putea, însă, abţine când era vorba de politicieni. Îi ura, mai ales pe parveniţi.

citat din Lucia Olaru Nenati
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian nu avea mult timp la dispoziţie, însă ştia că poate. Şi că va reuşi, pentru că nu era genul de om care să dea înapoi, să abandoneze încercările, fără a persevera. El nu ceda! Era ambiţios. Deci, totul părea a fi în favoarea lui; era, ca de obicei, favorizat. Nici nu se putea altfel.

citat din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era o seară frumoasă. Noaptea ieşise să vâneze pe armăsarul ei negru, iar lunga coamă de nori a acestuia flutura în vânt. Am stat la fereastră privind luna. Există cu adevărat "un om din lună?"... Atunci când eram mic, mi se spunea că luna era un fruct şi că atunci când devenea copt, era cules şi dus departe, într-o grămadă de alte vechi luni pline, într-un mare birou, aflat la capătul lumii.

citat clasic din Heinrich Heine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţăranul mergea pe lângă boi şi-i tot îndemna să meargă mai iute, ca s-ajungă degrabă acasă şi să ieie pelea vulpii. Însă, cum au pornit boii, vulpea a şi început cu picioarele a împinge peştele din car jos. Ţăranul mâna, carul scârţâia, şi peştele din car cădea. După ce hoaţa de vulpe a aruncat o mulţime de peşte pe drum, bine... şor! sare şi ea din car şi, cu mare grabă, începe a strânge peştele de pe drum. După ce l-a strâns grămadă, îl ia, îl duce la bizunia sa şi începe a mânca, că ta... re-i mai era foame! Tocmai când începuse a mânca, iaca vine la dânsa ursul.

Ion Creangă în Ursul păcălit de vulpe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când venise Harry acasă, în vacanţa de vară, unchiul Vernon îl trata ca pe o bombă care era gata să explodeze în orice moment, pentru că Harry nu era un băiat normal. De fapt, era cât se putea de anormal!

J.K. Rowling în Harry Potter şi camera secretelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!