Tu ești ce ești acuma, numai lângă
Blestemul meu de-a te iubi pe deplin
Și care s-a născut să te constrângă
Și să te facă fericită-n chin.
catren de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre naștere, citate de Adrian Păunescu despre naștere, poezii despre iubire, citate de Adrian Păunescu despre iubire sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Blestemul meu de-a te iubi
Tu ești ce ești acuma, numai lângă
Blestemul meu de-a te iubi pe deplin,
Și care s-a născut să te constrângă
Și să te facă fericită-n chin.
Nu-mi semeni, dar îmi ești întreaga viață,
Ești taina-n care lent am să dispar,
Ești inima al cărei ritm mă-ngheață
Bătând tot mai adânc, dar tot mai rar.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre viață, citate de Adrian Păunescu despre viață, poezii despre ritm, citate de Adrian Păunescu despre ritm, poezii despre inimă sau citate de Adrian Păunescu despre inimă
Ești lângă mine
Ești lângă mine atunci când eu mă simt pierdută
Ești lângă mine atunci și asta mă ajută
Ești lângă mine atunci când plouă și când ninge
Ești lângă mine atunci când dorul mă învinge
Ești lângă mine atunci când rana rău mă doare
Ești lângă mine atunci când caut alinare
Ești lângă mine atunci, ca îngerul ceresc
Și mă veghezi mereu, mă-nveți cum să iubesc.
poezie de Angela Guo, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre victorie, poezii despre ploaie, poezii despre ninsoare, poezii despre dor sau poezii despre ajutor
Versul meu
versul meu întotdeauna ba e trist
ba-i numai jale
versul meu în care ba exist
ba curg la vale
versul meu e todeauna ba alint
ba ideal
versul meu în care ba te mint
ba fug la deal
versul meu e todeauna ba destin
ba nenoroc
versul meu în care ba ești chin
ba stai pe loc...
poezie de Iurie Osoianu (17 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre văi
- poezii despre versuri
- poezii despre tristețe
- poezii despre poezie
- poezii despre minciună
- poezii despre idealuri
- poezii despre ghinion
- poezii despre existență
M-am risipit în acțiuni obștești
Și am cântat de dor de libertate,
Om tânăr, care-am fost, pe unde ești?
Mi s-a făcut lehamite de toate.
catren de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe, citate de Adrian Păunescu despre tinerețe, poezii despre muzică, citate de Adrian Păunescu despre muzică, poezii despre libertate, citate de Adrian Păunescu despre libertate sau citate de Adrian Păunescu despre dor
Să fie sâmbătă la prânz
Să fie sâmbătă la prânz
Cu un bagaj cât mai ușor
Când pe pământ sunt nunți
S-o luăm spre munți
De care ni-i atât de dor
Va fi și noapte mai târziu
Și vor veni și zori de zi
Dar prin păduri adânci
Până atunci
Ne vom urî, ne vom iubi
Duminica s-a desființat
Tu ești lumina unui plâns
Și pentru veci aș vrea
Iubirea mea
Să fie sâmbătă la prânz
S-aprindem foc din lemne verzi
Să hohotim ca doi nebuni
Și să uităm și noi
Drumu'-napoi
Să nici nu se mai facă luni
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre verde
- poezii despre timp
- poezii despre păduri
- poezii despre plâns
- poezii despre nuntă
- poezii despre noapte
- poezii despre nebunie
Destinul meu
Tu ești scânteia mea de viață,
Născut în lacrimi la ceas sfânt,
Voința tatălui ceresc,
Enigmă a vieții pe pământ.
Ești muza stelei călătoare,
Pe agitatul drum al vieții,
Ești dărnicia întruchipată,
În suflet viu, plin de culoare.
Tu ești oceanul vieții mele.
Ești răsărit către apus,
Ești uraganul nemilos,
Pentru pedeapsa celor rele.
Ești orizontul meu de viață,
Iar eu pământ însuflețit,
Ești zala unui lanț de vieți
Și un întreg pân la sfârșit.
poezie de Valeria Mahok (8 mai 2007)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uragane, poezii despre suflet, poezii despre stele, poezii despre sfârșit, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie sau poezii despre ocean
Nu auzi, îngerii cântă
Slavă-n locuri preaînalte
Pace pe întreg pământ
A cântat oastea cerească
Într-un glas frumosul cânt
Marea noastră bucurie
Îngerul a răspândit
S-a născut Mântuitorul
Glorie, fie mărit.
Oameni buni, lăsați averea
Astăzi S-a născut Isus
S-a împlinit și profeția
Ce profetul el a spus.
Pacea lumii e în lume
Mergeți frați la răspândii
S-a născut speranța vieți
Mesia ce va veni.
Vezi natura e preasfântă
Azi și tu o poți privi
S-a născut Ocrotitorul
Ce creștini-i va iubi.
Nu auzi în a ta minte
Fredonând un cor frumos
Îngerii pe Domnu-L cântă
- Astăzi s-a născut Hristos -
poezie de Toma Adrian Frențiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre creștinism, poezii despre Iisus Hristos, poezii despre prezent, poezii despre pace, poezii despre frumusețe sau poezii despre Crăciun
Tu ești Domnul meu
Ești ruga purtată pe aripi de vânt
Ești soare în ceruri și jos pe pământ
Ești pâinea vieții, ești pâinea de sus
Ce Tatăl ne-a dat-o prin Tine, Isus.
Când sufletul plânge zdrobit și înfrânt
O rugă se-nalță și zboară pe vânt
Tu vii lângă mine mă treci peste hău
Durerea mi-o poartă doar umărul Tău.
Ești inima toată, ești viața din ea
Tu, Doamne Isuse, ești dragostea mea,
Mă du lângă Tine în cerul Tău sfânt
Acolo mi-e casa, nu jos pe pământ.
Tu ești Domnul meu
Tu ești Dumnezeu
Cu Tine să zbor spre cer e ușor
Îmi dai mâna Ta
Mă sprijini cu ea
De veghe mereu
Ești Tu, Domnul meu.
Tu ești Doamne sfânt
Stăpân pe pământ
La Tatăl ceresc
Cu Tine-ndrăznesc
Pe drumul cel lung
Cu Tine ajung
Ești Tu, Domnul meu
Isus Dumnezeu...
poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre înfrângere, poezii despre vânt, poezii despre religie sau poezii despre pâine
Poem pentru mama
Ești soarele zilelor mele
Ești ca o lună între stele
Ești un copac ce mă rezeamă
Ești cea care mă scapi de teamă.
Ești mama care m-a învățat
Să fiu cinstit, să nu mă bat.
Ești textul cântecului meu
Ești mamă, viață, dor al meu.
Ești cea ce veșnic mă susține
Ești ochii mei care văd bine.
Ești cea ce știe când e cazul
Să râd sau să-mi alung necazul.
Ești cea care îmi sprijini visul
Și-mi asculți inima și plânsul.
Trăiesc cu teamă, vreau iubire
Și Dumnezeu îți dă de știre.
Inima mea, sufletul meu,
Prietenă-mi vei fi mereu.
Ești textul cântecului meu
Ești mamă, viață, dor al meu.
poezie de Champagne S. Baker, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mamă, poezii despre învățătură, poezii despre știri, poezii despre zile sau poezii despre visare
Iubirea zboară, Floare-nfloare
Chipul tău m-a surprins,
M-a uimit privirea ta,
Nu pot uita chipul, când te uiți la mine,
Te văd tot mereu zâmbind,
Când ești lângă mine,
Chiar și când nu sunt îndrăgostit de tine.
Refren:
Iubirea zboară,
Floare-n floare,
Câte o petală în zbor,
Parcă văd căzând pe obrazul meu,
Iubirea ne duce spre a ne iubi....
Dar mi-e teamă, să îți răspund la întrebare...
"De ce ești tot mereu lângă mine,
Te-ai îndrăgostit de mine?"
Ești un înger pentru mine,
Aș vrea să te am lângă mine,
Să îți văd chipul zâmbind,
Când ești lângă mine,
Simt fluturi în stomac,
Și simt că am sa mor,
De dragostea și iubirea ta,
Care o porți mereu cu tine,
Simt o adiere în sufletul meu.
Refren:
Iubirea zboară,
Floare-n floare,
Câte o petală în zbor,
Parcă văd căzând pe obrazul meu,
Iubirea ne duce spre a ne iubi....
Dar mi-e teamă, să îți răspund la întrebare...
"De ce ești tot mereu lângă mine,
Te-ai îndrăgostit de mine?"
Și simt că te doresc...
Și aș vrea să fi a mea....
Pentru că Te iubesc,
Și ești totul pentru mine...
Și nu pot să trăiesc fără tine,
Sunt singur fără apărare,
Când ești lângă mine,
Simt că sunt apărat de iubirea ta...
Și îți spun....
Că.... Te iubesc.....
poezie de Mihaela Blars
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre apărare, poezii despre moarte, poezii despre frică sau poezii despre fluturi
Ce frumoasă ești
Ce frumoasă ești în prag de iarnă,
Ninge disperat asupra ta,
Cerul peste tine se răstoarnă,
Țurțurii în plete vor suna.
Hai să fim doi oameni de zăpadă
Ridicați de brațe de copii,
Care-n frig și ger mai știu să creadă
Că se pot iubi, se pot iubi.
Ce frumoasă ești în prag de vară,
Când miroși a mere ce se coc,
Cerul în ființa ta coboară
Trupul meu din trupul tău ia foc.
Focurile noastre se cunună,
Focurile noastre se-nțeleg,
Suntem baza lumii împreună
Suntem vara focului întreg.
Ce frumoasă ești în prag de toamnă,
Ca o zi egală între nopți,
Când iubirea noastră te condamnă
Să ai soarta strugurilor copți.
Să înveți, iubito, să te bucuri
Că ți-am dat din jertfă un destin,
Și că via asurzând de struguri,
Va trăi definitiv în vin.
Ce frumoasă ești în primăvară,
Cea mai minunată-ntre femei,
Iezii pasc năframa ta ușoară,
Tu, cu muguri, bluza ți-o închei.
Sigilat de taine nepătrunse
Cerul bate drumul tău îngust,
Trupul tău de muguri și de frunze
De la cine să învăț să-l gust?
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre foc, poezii despre struguri, poezii despre țurțuri, poezii despre zăpadă, poezii despre toamnă sau poezii despre superlative
Când ești român!
Te-ai născut dac romanizat,
Dar te întrebi ce nație ești!
Eu nu pot să-ți fac pe plac,
Și să te asigur că român ești!
Înțelege că dacă ești cetățean,
Nu ești român din neam în neam!
Nici imnul țării de tu-l cânți,
Chiar din inimă, tu nu mă încânți!
Trebuie să simți că te-ai născut,
Să iubești tot ce-ai cunoscut!
Să te bucuri de ce-ai dobândit,
Când ești român, ești și vestit!
Dragostea pe care o porți pentru,
Pământul pe care mare ai crescut!
Fericirea ce te înconjoară-n centru,
Abia atunci, tu ești român înnăscut!
poezie de Ovidiu Kerekes (3 ianuarie 2015)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țări, poezii despre imn, poezii despre fericire, poezii despre creștere sau poezii despre bucurie
Stau lângă tine
Văd că stai lângă mine clipă de clipă,
Iar tot ce-i mai pur, în mine se-nfiripă
Ești lumina, visul, dorința și iubirea,
Ești căldura, nădejdea și chiar simțirea,
Ești liniștea, calmul, ești flacăra vieții,
Ești raza de soare, prinos a dimineții,
Ești valul, limanul ce-mi dă siguranță,
Ești sprijinul meu, ești vis și speranță,
Ești crezul ce-atestă arzătoare credință,
Ești freamătul viu ce-mi stârnește dorință,
Ești murmurul blând adus de departe,
Și totuși, în tot, ești doar vorbe deșarte,
Și cum timpul trece atunci când sunt cu tine,
De parcă mâine e azi și azi nu e mâine,
Voi reuși vreodată să pătrund în lumea de har,
Sau stau lângă tine și privesc în zadar.
poezie de Eugenia Calancea (6 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dorințe, poezii despre viitor sau poezii despre siguranță
Acolo, lângă acel geam
- Unde ești, inima mea? Răspunde!
- Acolo, lângă acel geam.
În piept doar pustiul mi se-ascunde
Și chin, dar inimă nu am.
- Unde ești, vis al meu, de lumină?
- Acolo, lângă acel geam.
Odaia mea de-obidă-i plină,
Și foc în ea nu am.
- Unde sunteți, privirile mele?
- Acolo, lângă acel geam.
Din ochii mei pustii curg lacrimi grele,
Fierbinte și sărat noian.
- Unde sunteți, voi, stihuri? E dorul
Care vă fearecă în chin?
Cântece, stih, spre ce vă luați voi zborul?
- Zburăm spre acel geam vecin.
- Unde sunteți, voi, gânduri hoinare?
- La acel geam de-acolo-am stat...
- Și cine-acolo sălaș are?
- Cei doi: soție și bărbat.
- Ei doi, dar eu, pe-aici, ce caut oare?
Odată, eu pe ea o cunoșteam...
Trezit de-ntâiul licărit de soare,
Priveam, acolo, spre acel geam.
poezie celebră de Rasul Gamzatov
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vecini, poezii despre soție sau poezii despre ochi
Tu, acolo
Tu ești acolo, între lumi, singurătatea mea,
Tu ești acolo, între inimi, pulsând ca o speranță,
Cântec născut din nevăzut, dar intonând vederea,
Tu ești acolo, lângă tine, dar ești în siguranță?
Îți vede, oare, cineva, tristețea de sub pleoapă?
Cuiva îi pasă de lumina ce ți se stinge-n sânge,
Ce pâlpâie și cere-ntr-una un glob de spini cu apă
Ca să își prindă rădăcină și mugur care plânge?
Tu ești acolo, între lumi, eu sunt aici, cu tine.
Tu strigi, eu chem, eu strig, tu chemi... ecou...
Eu sunt acolo, lângă tine, tu ești aici cu mine...
Două culori încrucișate, o inimă din nou.
poezie de Nicolae Ler
Adăugat de Ler
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sânge sau poezii despre singurătate
Îți scriu în palmă
Îți scriu în palmă "te iubesc!"
Și trandafirii înfloresc.
Cu tine-n gând, un curcubeu
De dragoste, e visul meu.
Cu sufletul am scris pe cer...
Ești jumătate de mister
Ce viața mea a desenat...
Ești stea din Carul Mare luat.
Ești lacrima și visul meu.
Oh, eu te voi iubi mereu!
Ești pacea pietrelor de jad...
Foc de iubire,-n tine ard.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre trandafiri, poezii despre gânduri sau poezii despre flori
Ești doar al meu
ești doar al meu.
când zbor spre stele
peste fuioarele de nori
ce lasa-n picaturi rebele
adesea adormite ploi!
ești doar al meu...
in gand de seara
si-n diminetile cu foc
cand soare rosu vrea s-apara
timid pe cer in orizont!
ești doar al meu...
cand marea-mi scalda
trupul fierbinte plin de dor
esti doar al meu cand departarea
ne prinde intr-un nou decor!
ești doar al meu...
nimic si nimeni...
nu poate ca sa mi te ia...
nu esti palpabil... esti aievea
esti numai in privirea mea!
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre seară, poezii despre nori sau poezii despre Soare
Rănindu-te
Ești sărbătoarea mea de a te căuta
Ești infernul meu de a mi te revela,
Ești păcatul meu de a te ierta,
Ești existența mea de a mă ucide.
Ești spre a nu-mi fi decât în alte vieți,
Nu ești întru a-mi fi cu adevărat,
Te creez din ceea ce vei fi,
Te rănesc prin eternitatea noastră...
poezie de Diana Ciugureanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărbători, poezii despre iertare, poezii despre iad sau poezii despre adevăr
Sonetul 53
Oare din ce substanță ești făcut,
Că mii și mii de umbre te slujesc?
Căci multe forme goale s-au născut
Ce cu esența ta se-nsuflețesc.
Adonis e un fals necuviincios,
Tu ești originalul imitat,
Elena-n artă are-un chip frumos,
Iar tu veșmânt grecesc, proaspăt pictat.
Și primăvara, toamna, care vin
Prima e umbra-n care ești prezent
Și-a doua e belșugul tău deplin,
Că tu exiști în forme permanent.
Și-n tot ce e frumos te regăsești
Că-n inimă statornic te vădești.
poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre primăvară, poezii despre pictură sau poezii despre artă
Floarea mea
Așchie din trunchiul meu
Ești acuma lângă mine.
Lângă tine sunt și eu
Cât pământul mă va ține.
Boboc de floare între spini,
Un ghem de miresme petale
Te țin pe pat de palme fin,
Sub gingașe raze de soare.
Nu-mi închipui fără tine
Viața eu ca s-o închei,
Aș vrea boboc, să fii cu mine!
Însoțindu-mă pe orice alei.
Pe palme te întind spre cerul mare
Spre Bunul Dumnezeu
Să-i mulțumesc pentru așa o floare
Promit: te voi iubi mereu!
poezie de Camelia Natalia Ignat (iunie 2018)
Adăugat de Camelia Natalia Ignat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre promisiuni, poezii despre mulțumire, poezii despre Pământ sau poezii despre Dumnezeu