Silentium nocturn

Taci, să s-audă noaptea care vine!
Taci, să s-audă pasul ei sfios!
De-acum începe-alt glas să cânte-n mine,
De-acuma glasul tău e de prisos.

Tăcere! Numai noaptea să cuvânte!
Ea singură cu glasul ei sonor!
Tu stai şi-ascultă-n pajişte ce vânt e,
Ce vânt însângerat, prevestitor.

Nu te mişca! Să nu cumva să scape
Urechii mele glasu-acela pur
Pe care îl aud tot mai aproape
Şi tot mai clar, mai fără de-nconjur...

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Silentium nocturn

Taci, să s-audă noaptea care vine!
Taci, să s-audă pasul ei sfios!
De-acum începe-alt glas să cânte-n mine,
De-acuma glasul tău e de prisos.

Tăcere! Numai noaptea să cuvânte!
Ea singură cu glasul ei sonor!
Tu stai şi-ascultă-n pajişte ce vânt e,
Ce vânt însângerat, prevestitor.

Nu te mişca! Să nu cumva să scape
Urechii mele glasu-acela pur
Pe care îl aud tot mai aproape
Şi tot mai clar, mai fără de-nconjur.

Nu tulbura cu sunetele tale
Această gravă muzică de sus,
Mai bine taci sub vastele portale
Sub care stai cu umărul adus.

Mai bine taci în noaptea care vine
Şi-n care-atâtea patimi mari se nasc.
Din nepătrunsa, larga-ntunecime
Nu poţi să ştii ce noi dureri mă pasc.

Iubito!-n noaptea asta-mpărătească
Numai tăcerea las-o să vorbească!

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taci

Taci!
Nu vreau niciun cuvânt
De ce s-arunci în vânt
Cu vorbe.

Taci!
Iar veşnicu-ţi fior
De-o da vreun semn de dor
Eu am să-l prind din zbor.

Taci!
Şi noaptea de poveşti
Nicicând să n-o trezeşti
Cu vorbe.

Taci!
Şi lasă-ţi ochii grei
Să-noate-n ochii mei
Şi-am să-nţeleg ce vrei.

Taci!
Că-n lume n-am văzut
Nicicând un vis născut
Din vorbe.

Taci!
Cuvintele de spus
Mai mult de două nu-s
De ce vorbeşti în plus?

Taci!
Şi noaptea de poveşti
Nicicând să n-o trezeşti
Cu vorbe.

Taci!
Iar de mă porţi în gând
Şi dorul ţi-e flămând
Vreau să mi-o spui tăcând.

cântec interpretat de Doina Limbăşanu, muzica de Vasile Veselovski, versuri de Doina Limbăşanu
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un glas purtat de vânt

Un glas purtat de vânt
Se aude la fereastră.
E glasul tău frumos şi blând
Dulcea mea crăiasă.

Şi vrea să -mi spuie doar un cuvânt.
Cât îţi este dor de a mea privire!
Şi mă aştepţi să vin cât de curând
Cu sufletul plin de fericire.

Tot pe aripi de vânt,
Îţi trimit o dulce sărutare.
Şi vreau să-ţi spun doar atât, că vin...
Iubirea mea cea mare.

Un glas purtat de vânt.
Zboară peste dealuri şi câmpii!
E glasul meu iubito, e glasul inimii.

poezie de Vladimir Potlog (10 noiembrie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taci şi ascultă!

Taci şi ascultă geamătul codrului,
Cum trosnesc ramurile în bătaia vântului,
Taci şi ascultă glasul pământului,
Cum doineşte frunza în foşnetul gândului.

Taci şi ascultă zumzetul albinelor,
Cum se scurge pe buze parfumul florilor,
Taci şi ascultă murmurul apelor,
Cum îmi suflă în păr briza mărilor.

Taci şi ascultă inima îndrăgostitului
Care bate secunde în tăcerea cuvântului,
Taci şi ascultă paşii pământului
Care vibrează în vâltoarea sufletului.

Taci şi ascultă stropii de ploaie,
Cum bat la fereastră şuvoaie,
Taci şi ascultă izvorul din odaie,
Cum se scurge iubirea pe foaie.

Taci şi ascultă furtuna din icoane,
Cum se cutremură pământul în piroane,
Taci şi ascultă cuvântul din canoane,
Cum vibrează sufletul în strane.

poezie de Anca-Maria David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul morilor

Glasul morilor de apă,
Glasul morilor de vânt,
Glasul morilor severe care macină Romanţa
Zilelor de mâine,
Glasul dătător de pâine,
Care-mbracă-n alb veşmânt
Năzuinţa şi speranţa.
Glasul morilor severe care-ngroapă
Şi dezgroapă
De sub piatră-acelaşi Cânt,
Glasul morilor de apă,
Glasul morilor de vânt,
Să-l asculţi de dimineaţă, până-n seară,
Ore-ntregi şi zile-ntregi,
Să-l asculţi supus ca-n clipa când vorbeşte inspirarea
Să-l cunoşti,
Să-l înţelegi,
Să-l înveţi pe dinafară
Şi să-l cânţi şi tu cu apa,
Şi să-l cânţi şi tu cu vântul,
Căci e glasul-n care Cântul
Plămădeşte-ndestularea!...

Iar când noaptea amuţeşte glasul morilor,
Târziu,
Când prin scocuri, nemişcată, apa doarme ca-n sicriu,
Când prin aripi vântul trece cu aceeaşi nepăsare
Suverană,
Ca prin pânza zdrenţuită-a unei nave,
Şi când piatra morii-ţi pare
O pecetie domnească
Dezgropată din arhiva prăfuitelor hrisoave,
Tu să te gândeşti la grâul care face să-ncolţească
Iarna,
De sub piatra morii, năzuinţa şi speranţa,
Şi să-ţi aminteşti de glasul care macină Romanţa
Zilelor de mâine -
Glasul dătător de pâine!

poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa românească, VI, nr. 8 (august 1911)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mită statuii mele

Eu, acela care, noaptea, stau de vorbă cu fantome
De prin visurile moarte-n lumea celor ce-or să fie,
Astăzi, duc statuii mele trei buchete hipocrome,
Să i se imprime-n soclu,
Să îi pară, ca şi mie,
Că sunt flori cu-arome-n come.

Şi-am să-i zic statuii: "Hei! – ţí-am adus ceva, să taci
O tăcere mai cu viaţă, nu ca asta, de mormânt!"
Ce să zică o statuie? Ce să-i dai? Ce poţi să faci
Ca să nu mai fie mută,
Să împuşte vorbe-n vânt?
Pui, la gura ei, trăgaci?

Nu! În noaptea asta rece, duc, statuii, pălărie
Şi-o aşez mai pe-o ureche sau o trag pe frunte, mult,
Să îi ţină cald prin cute şi să-i pară că e vie.
Poate, doar aşa, începe
Ce-o tot rog, şi-o rog demult:
Să-mi recite-o poezie.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu taci!

nu vreau să taci suflete care baţi aripi, sus acolo
lumina ta adună în nimbul ei suspine, în cruci prin cimitire
nu-i loc şi bate timpul
trupurile noastre în vid, iubindu-se se zbat
un fir de mare suspină noaptea, în deşertul însetat din noi
chipul tău prividu-mă prin el, tu să nu taci
asasinând ce-a mai rămas din drumuri de răscruce
alungi albul din mine, pe care l-ai uitat
scriu cu fulgi de iarnă-n felinare de anotimpuri, privirea ta
când taci
să nu cazi şi pe genuchiul vieţii tale, tu nu scrie
piatră nu te lovi în colţul tocit al vieţii mele!
cărarea nu se opreşte în crucea drumurilor, fântâna setei nu s-a dărâmat
nu te îndoi te rog, scrie prin arderea din tine începuturi pentru toate
să nu taci, renaşte cu încă-o primavară
nu aşteapta să fiu un singur drum prin paşii care ne despart
nu fi departe
nu pune soarele în răsărit cu apusul să ne despartă
aveam o altă viaţă
întorsul poate fi în noi, iar, răsucirea vremurilor neterminată
să nu taci, căci avem aceaşi soartă

poezie de Viorel Muha (iulie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

O strig s-audă tot văzduhul

O strig s-audă tot văzduhul:
Acest volum de epigrame
N-o să-l dau gratis nici la dame,
Ci doar săracilor cu duhul.

epigramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele (Elegie de toamnă)

Nu mă-ntreba nimic în noaptea asta,
Nici cât e ceasul, nici ce gânduri am.
Mai bine lasă-mă să-nchid fereastra,
Să nu văd frunzele cum cad din ram...

Fă focul şi preumblă-te prin casă
Fără să spui nimic, niciun cuvânt...
Vreau să mă simt la tine ca acasă,
Să nu simt frunzele cum zboară-n vânt...

Învăluită-n straie de culcare
Aşază-mi-te-alăturea c-un ghem,
Şi deapănă mereu, fără-ncetare,
Să n-aud frunzele, sub paşi, cum gem...

Fereşte-mă în preajma ta, de vasta
Urgie-a toamnei care bântuie...
Şi nu mă întreba în noaptea asta
De ce mă înspăimântă frunzele...

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Şi te iubesc când taci, absent... iar glasul meu se scurge înfrigurat, cuminte, spre soare şi se-agaţă de-o ultima rază ce-mi înfăşoară timid inima... şi se topeşte acolo într-un strigăt cald...
Cuvintele-mi se subţiază spre un capăt de lume... şi se-ascund trist într-un luminiş rămas undeva în tinele din mine...
Chiar de-ai plecat...
cu sufletu-mi te simt în mii de locuri ce-mi aparţin doar mie.
Şi te iubesc învolburat când taci...
mă arde un dor şi parcă-ai fi departe...
dar eşti atât de-n mine...
şi totuşi ca un miraj îmi eşti ce în lumină piere,
ratăcindu-mă...
Tu mă auzi tăcând, din hăuri cum glasul meu te strigă, dar altceva mai mult decât un vis ce-aş mai putea cere?!
Mai lasă-mă c-o şoaptă şoptit să-ţi curg precum lumina lină... prin tăcerea-ţi atât de clară...
Iubescu-te când taci...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai Noaptea

Numai noaptea vino, cand tacerea
Se loveste tainic de feresti,
Cand ma-nchid ursuz in incaperea
Unde stau si-astept sa te ivesti.

Ca un fur ce vrea sa-mi intre-n casa,
Dar s-a prins in curte, printre vreji,
Numai noaptea vino, cand se lasa
O perdea de plumb pe ochii treji.

Fluturand in urma ta esarfe
Negurile toate de pe lac,
Fa sa inceteze-aceste harfe
Care ziua-ntreaga nu mai tac!

Si la umbra lunii blestemata
Te apropie-ncet, prin pragu-nchis,
Ca sa fii si mai neasteptata
Decat ai fi fost, venind prin vis.

Nu-s frumoase zilele, nici calme,
Cat aceste nopti ce ma-mpietresc.
Daca vii, batand usor din palme,
Numai noaptea vino, cand primesc!

Numai noaptea, cand e luna plina
Si pe stanca neagra, langa-un trunchi,
Presimtindu-si pantecul, virgina,
Caprioare cad in genunchi,

Cand se umple cerul cu soapte
Pline de mister si prevestiri,
Numai noaptea vino, cand e noapte,
Si Sibiul tot, un cimitir.

Vino-ncet, ca ora ce-mi aduce
Sarutarea noptii pe obraz.
Locuiesc la ultima rascruce!
Cheia-i langa poarta pe zaplaz!

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de jusţanca
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când tu taci

s-au uscat maci
pomii pe jelit s-au pus
vântul aşteaptă acuns, supus
cerul sub nori nu m-ai are de spus
triluri-n tâmpla soarelui la sud de păsări dus
cu dorul privesc să apară un glas în vânt de presupus
şi vin zări negre lăsând coji de nuci
în bărcile cu ecouri-mi năuci
prin ostrov de haiduci
de când tu taci

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina

1. Dacă n-am să vin deseară
Mamă uşa n-o-ncuia
Spune-i tatei că-s în poartă
Sau găseşte tu, sau găseşte tu, sau găseşte tu ceva.

În noaptea asta mamă lumea e a mea
O lume de douăzeci de ani
Priveşte, mamă, jocul şi taci, nu întreba:
E foarte simplu, este ziua mea.

2. Nu pune nici-o întrebare
De întrebări m-am săturat
Nelamurită să ramînă
Fie taina mea, fie taina mea, n-o-mpart cu nimenea.

În noaptea asta mamă lumea e a mea
O lume de douăzeci de ani
Priveşte, mamă, jocul şi taci, nu întreba:
E foarte simplu, este seara mea.

3. De m-apucă miezul nopţii
Şi eu, mamă, n-am venit
Lasă telefonu-n pace
Căci în noaptea asta, în noaptea asta, mamă nu-s de găsit.

În noaptea asta mamă lumea e a mea
O lume de douăzeci de ani
Priveşte, mamă, jocul şi taci, nu întreba:
E foarte sïmplu, este noaptea mea.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea nu am

somn aproape deloc
oftez patru ore după iubire
mă plâng. mă-ntreb de ce
noaptea? şi noaptea vine
cu iubirea neadormită
mai mult de un veac
este insomnia
îndrăgostitului cu o cicatrice
în suflet am o sabie care taie
noaptea tristă de veghe

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Neptun

Toate femeile lumii coseau plaja, întorceau valurile,
le puneau
la uscat în căpiţe
în care doar una singură dormea,
una singură sprijinită în coasă, ca pe Bârgaie
sub pălării de paie
ochii ascunşi ai mormintelor:

căpiţe de piatră,
stabilopozii sub care guvizii furau nada, dealuri
întinse pe ape, lovite de vânt
ca în cârciumi de sare ocnaşii care-şi fac cupe din
palme
şi beau

numai el să nu bea, oare,
- taci şi lasă-mă să-l beau -
într-un dialog mut cu paharul de bere
la care nu s-ar fi uitat altădată ca după o zi de co-
să, plaja
mirişte cu maci ofiliţi,
femeie cu femeie,
patului snop -

apoi
toate femeile lumii plecau la casele lor,
unele după lâna de aur, pe mare,
altele în munţi,
cele mai multe în ochii deschişi,
vise care nu se vor încarna niciodată -

cum pentru ele să-ţi dai viaţa ta toată,
taci şi lasă-mă să beau...

poezie de Gellu Doria din revista "Hyperion", nr. 7-8-9/2009 (12 iunie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere de aur

Lin, pe apa de cleştar,
Doarme legânat un nufăr
Fost-a aruncat de-o stea,
Pe un verde cufăr
Taci, nu mă trezi, vis nu alunga,
Nu vreau să -l ucizi, nu articula!
Lună, noapte, stele,
Lângă lacuri... iele
Liniştea amplifică poveştile
În noaptea prelungă,
Când stele tremură -n undă
Ah, la ce bun cuvintele, tristele,
Alăute sparte?
Tăcerea deplină, despletită-n ape,
Cu surâs suav, îşi piaptănă misterele,
Din ovalul lunii, până -n talpa lumii
Apă de cleştar, oglinzi, niciun val.
Numai în tăcere se ivesc iele!
Desculţ stai la pândă...
Nu te-apropia de undă!
Nu vorbi, nu ucide mistere!
Numai atunci, aurul din tăcere
Capătă gustul de miere.

poezie de Gorunescu V. Carmen Lidia din Nepublicată
Adăugat de Gorunescu V. Carmen Lidia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasul absent

Doar un pas ne desparte.
Nu ştiu dacă pasul absent
e al meu
sau al tău.
Tu stai pe un mal al lui
eu pe altul
şi între noi curge noaptea.
Ca să ajungem atât de aproape
ca să rămânem atât de departe
doar un pas ne desparte
şi între noi curge noaptea continuu
prin pasul absent.

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Silentium!...

Taci molcolm, nu trezi nici dor
Adânc în suflet, nici fior,
Căci ele scapără şi pier,
Precum luceferii din cer
Răsar ca să apună iar,
Tu taci şi ia aminte doar.

Simţirea cui să ţi-o încrezi?
Iar când te doare, să nu crezi
Că alţii te-au şi înţeles.
Un gând rostit e un eres...
Nu sparge unda de cleştar,
Tu taci şi soarbe-i vlaga doar.

Rămâi în sinea ta ascuns,
De vise tainice pătruns,
Căci visele se sting curând
Când lumea prinde glas şi când
Lumina zilei vine iar,
Tu taci şi ia aminte doar.

poezie clasică de Fiodor Ivanovici Tiutcev
Adăugat de Cornubia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bine

Te-nconjoară norii, ceţuri se aştern,
Slăvile-şi alungă stolurile-n zare,
În străfunduri, noaptea iese din Infern,
Pentru privegherea zilei care moare.

Singură în munte, gândurile-ţi plâng,
Sângeră o stâncă şi-ţi inundă pieptul,
Norii, în privirea-ţi tristă, se răsfrâng,
Şi se-ascunde Luna făr-a-şi cere dreptul.

Corbii îşi aruncă strigătele-n vânt,
Glasul tău îşi strânge vorbele-n suspine,
Mintea îţi învârte singurul cuvânt
Care-ai vrea s-apară din tenebre: "bine".

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua morţilor

Am fost, măicuţă, la mormânt,
ţi-am povestit de-adâncul dor al meu,
tu nu-mi răspunzi şi taci mereu,
iar vorbele-mi se-mprăştie în vânt.

Ai fost o tânără voioasă,
şi-atât de bună pentru noi,
acum stai singură sub ploi,
şi nu poţi să mai vi acasă.

Şi noi, încet, îmbătrânim,
curând o să venim la tine,
şi-o să ne fie tare bine,
că n-o să ne mai despărţim.

poezie de Titina Nică Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!