Călătorie prin labirinturi interne

Călătoresc prin mine însumi
Într-un ocol în jurul sinelui
Explorând cascadele adevărului,
Cu privirea adâncită în bolta crezului
Umbrită de galaxia intelectului,
Culminând cu calea lactee a visului
Ce luminează valea subconştientului
Frustrat binişor de briza oceanului
Tulburat de meteoritul raţionalului
Pe care se tot îneacă îndrăzneala cugetului
Ce-i propagă ecoul efectului
De ego, în văzduhul egocentrismului
Din care se stârnesc furtuni la nivelul eu-lui
Să dea apă din belşug la moara satului.
Aşezată de curioşi pe malurile incisive ale dece-ului,
Pomană pentru sufletul răposatului
Sine din moalele capului.

poezie de Ioan Hapca din Reflecţii
Adăugat de Ana-Maria Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Analiză explorativă activă

Explorarea cerului
din spiritul muritorului:
Prin apele-adâncului
de pe arcadele psihicului,
cascadele adevărului
insuflă intelectului
din afluxul biruitului
puterea efectului
de drept, al statutului
de divin al neprihănitului.
Pe bolta orgoliului
sortită războiului,
sintagma argintului
destăinuie solului
menirea sfârşitului.
În ceaţa răsăritului
din galaxia eu-lui,
pe-o sinergie-a visului
de jar al ochiului
şi flacără a duhului
din focul altarului
de pe creştetul capului,
hotarele lutului
impun orizontului
de la candela cortului
reflexiile infinitului,
iar tăciunii destinului,
în fumul calvarului,
la Soarele harului
cer un rost păcătosului
ce-i robul frumosului
pe bulevardul Iadului
de pedeapsă-a păcatului;
jinduind o Cale a Harului
spre o poartă a Raiului,
ca răsplătire a crezului
în Suveranitatea Cuvântului...
Iar Pronia Cerului
şi Graţia Domnului
îi dăruie omului
moartea ego-ului
şi înnoirea sinelui
în Sângele Mielului.

poezie de Ioan Hapca din Reflecţii (9 martie 2023)
Adăugat de Carol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ucenic al adevărului

în preajma unei primăveri care acoperă pământul
cu graba cerută de toate păsările cântătoare
şi noi le aşteptăm
ne umplu plămânii cu lumină
nimeni nu poate să-şi scalde privirea
fără trăirea intensă a împlinirii bucuriei
toate zâmbetele care ne luminează faţa
ne dau simţămintele calde ale iubirii
în care mirese înconjurate de flori
sărută albul cu buzele roşii

eu sunt ucenicul adevărului
care-şi caută cuvintele în fântânile visului
cu toate sunetele în auz
noaptile din mine îşi pierd întunericul pe drum
şi dimineţile se nasc plutitoare
în ochiurile de apă ale răsăritului
în temple se rostesc rugăciunile zilei
cu evlavia mângâietoare de inimi
şi lasă piatra la locul ei hărăzit
să se îmbrace în simbolul trăiniciei
gânditoare până la înţelegera vieţii
până când îi va pune cruce
şi va păşi mai departe
prin deşertăciune
cu înţelegere.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel pentru meteor

Brăzdează bolta un meteor
Străbătând Calea Lactee,
Cât de departe-i n-am idee,
Dar îmi trezeşte un fior.

Trece fugar, rătăcitor,
Îl percep ca pe-o scânteie,
Brăzdează bolta un meteor
Străbătând Calea Lactee.

Ar fi un fapt înălţător,
Stelei rupte în crâmpeie
Să-i pot scrie o epopee,
Sub cerul nopţii lucitor.

rondel de Ioan Friciu (15 august 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşteptare a subconştientului

Şterg cu buretele timpului
Amintirile trecutului
Şi-i implementez subconştientului
Amintirile viitorului
Din urzeala sentimentului
Uitat în adâncul sufletului,
Explorat de chemarea Eternului,
Căci în vremea viitoare
Vreau să îmbrăţişez lumina
Cu orizonturile care
Dumnezeu le-a pus în mine.

poezie de Ioan Hapca din Reflecţii
Adăugat de Ana-Maria Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curgere în sine

dureri bătrâne
ispite patetice în surghiun
slăbite amintiri ale sinelui...

ca din buze vineţii şi înaltul cerului
ni se prelinge în ureche
şi trece dincolo de timpan
să auzim cum strigă entitatea din care s-a rupt

e un nou val în care se îneacă meditaţia
şi călătoresc spre adâncuri
simplităţile fără de care ne-am sufoca
unicul sens în platitudini şi semne

se înalţă greu aripa cu pene de marmură
tremurând într-o linişte asurzitoare
şi vibrează de zbuciumul orizontului
cu desfătarea ce-a încolţit in suflet

dureri bătrâne
v-aţi făcut bastoane din oasele celor vii
să vă sprijiniţi neputinţa
când vă trage în jos greutatea ruşinii

ispite patetice în surghiun
suspină seara un vânt fără noimă
purtând sinele
către umilinţa celor mai alungaţi păcătoşi

slăbite amintiri ale sinelui...
trece în cenuşă
nebunia aflată în şoaptele
fără destinaţie

poezie de Ionuţ Popa (16 decembrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea Lactee

Calea Lactee – aleea celebrităţilor de pe bolta cerească unde, pentru fiecare om, străluceşte o stea.

definiţie de Ionuţ Caragea în Delir cu tremurături de gânduri (2012)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Calea Cuvântului

Ne-avântăm voioşi pe-o Cale
A Cuvântului din care
Îşi hrănesc "săracii" în Vale
Duhul gata de plecare
Spre-a Lui culmi spirituale;

Scriptura Valea ne-adapă
Cu lumină pe cărări,
Până în "Zorii" ce ne scapă
De a nopţii încercări,
Unde am umblat pe apă
Doar prin sfinte încredinţări.

Fântâna neprihănirii
Ne-adăpă setea comună
După Ziua întâlnirii
Când o trâmbiţă ne-adună
În vederea răsplătirii
Şi din care Domnul sună.

Munţii din adânc de ape
Înălţând piscul spre zări,
Spun mai mult decât încape
În a minţilor cămări
Despre etică şi-agape,

Despre cât e de aproape
Ceasul ultimei chemări,
Când a sufletului pleoape
Vor fi şterse de întristări
Ca-n Lumină să-şi adape
Ochii noii înfăţişări.

Da! Ne-apropiem de locul
Unde sufletul se-opreşte
Spre-aşi deschide tainic cortul
Pentru Cel ce-i stabileşte
Şi-i întinde orizontul,

Căci El scrie epitaful
Fiecărui duh în parte
Şi închide paragraful
Multelor clepsidre sparte,
Cântărind cu grijă praful
Fiecăreia în parte.

poezie de Ioan Hapca din Reflecţii (19 iunie 2023)
Adăugat de Carol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşteptare a subconştientului

Şterg cu buretele timpului
Amintirile trecutului
Şi-i implementez subconştientului
Amintirile viitorului
Din urzeala sentimentului
Uitat în adâncul sufletului,
Explorat de chemarea Eternului,
Căci în vremea viitoare
Vreau să îmbrăţişez lumina
Cu orizonturile care
Dumnezeu mi-a umplut inima.

poezie de Ioan Hapca din Reflecţii
Adăugat de Ana-Maria Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt

Sunt izvoare genuine
În nimicu-mi din ţărână,
Care freamătă în mine
Ca o mare cristalină
Ce reflectă ceru-n sine
Cu splendoarea sa divină.

Sunt ca un stejar în vânt,
Îmi scald frunzele-n lumină
Şi înspre ceruri mă avânt
Ajutat de-o Rădăcină
Ce-I în Cer şi-are să vină
Să mă smulgă din pământ...

Sunt mândru dar nu de mine,
Ci de Cel ce-mi dă valoare
Şi în mâna Lui mă ţine
Ca pe-un pom lângă izvoare
Să fac roade genuine
De Ceresc trăit sub soare.

Sunt 'nălţat dar nu prin sine
Că m-am lepădat de el,
Ci prin îndurări divine
Care-mi cern veşnicul Ţel,
Pe o Cale de lumine,
La jug, lângă Sfântul Miel.

Sunt ce mulţi ar vrea să fie
Dar nu sunt până acum
Căci n-au prins cu bucurie
"Vestea" schimbului de drum
Să-apuce pe Calea vie...
Dar târziu nu-i nici de-acum!

poezie de Ioan Hapca din Versuri din vicisitudinile vieţii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ex-stasis

uneori îmi vine să te ciupesc de suflet,
să te jupoi până la nucleu,
să stârnesc un tsumami
în acest ocean de iubire
pe care mi-l aşterni la picioare,

mă scoate din sărite limpezimea asta a ta
din care mă preling
ca o placentă a visului,
ceva mă zgândără să-ţi tulbur apele,
să te zgâţâi din temelii,
să-ţi altoiesc crengile cu o mie de soiuri,
pentru ca apoi,
ademenindu-te cu ele,
să izgonesc raiul din tine,
să te fac al meu,
doar al meu,
până la uitarea de sine.

poezie de Luminiţa Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frica şi neliniştea sufletului provine din necurăţia şi netrebnicia cugetului.

Ioan Hapca în Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de sara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea Lactee

Galaxia noastră din eter,
Planete, ce-au în centru Soare,
Tulburător şi efemer,
Pământu-i cu vieţuitoare!

epigramă de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul - poem diamant

Universul
este tot
ceea ce există:
stele, planete, comete, meteoriţi...
şi noi, pe planeta Terra
cu galaxia Calea Lactee
facem parte din
misteriosul infinit
Univers.

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a lungul secolelor din nou şi din nou, descoperirile cosmice ne-au retrogradat imaginea de sine. Cândva Pământul era considerat din punct de vedere astronomic ca fiind unic, până când astronomii au aflat că Pământul este doar o altă planetă care orbitează în jurul soarelui. Apoi, noi am presupus că Soarele este unic, până când am aflat că stelele nenumărate de pe cerul nopţii sunt şi ele sori. Apoi am presupus că galaxia noastră, Calea Lactee, era întregul univers cunoscut, până când am stabilit că nenumăratele lucruri difuze de pe cer sunt alte galaxii care împânzesc peisajul universului cunoscut de noi. În prezent, cât de uşor este să presupunem că un singur univers este tot ce există. Totuşi, teoriile emergenete de cosmologie modernă şi continua reafirmare a improbabilităţii că ceva este unic, ne cer să râmânem deschişi la ultimul asalt asupra pledoariei noastre pentru unicitate: universuri multiple, altfel cunoscute drept "Multivers", în care universul nostru este doar unul din nenumăratele baloane care se desprind mai departe din structura cosmosului.

citat din Neil deGrasse Tyson
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Convulsii

Privesc prin gaura de cheie
Cum gâfâie Calea Lactee
Ce, de convulsii e cuprinsă,
Cedând, încet, aproape-nvinsă...

Gemând durută, printre gene
Varsă şuvoi de ploi de stele
Şi toate-s triste,-ngândurate:
Calea Lactee e... pe moarte??

E o tăcere încruntată,
Clepsidra timpului e spartă
Şi firele din ea, stinghere,
Se risipesc purtând durere...

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (15 februarie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul e ca un havuz plin cu apă; opiniile sunt raza care luminează havuzul. Când apa din el e agitată, pare că şi lumina e la fel; totuşi, ea nu e. La fel se întâmplă şi cu omul: când e tulburat şi agitat, nu virtuţile sunt răsturnate şi confuze, ci spiritul său, care se află în mişcare. Dacă spiritul se linişteşte, totul e liniştit.

Epictet în Manualul
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice lucru bun îşi are originea în Dumnezeu. "În om nu locuieşte nimic bun" şi numai omul care se Naşte din nou, din apă şi Duh, poate face un lucru bun pentru Dumnezeu, prin Duhul care locuieşte în el.

Ioan Hapca în Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de Laurenţiu Validan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe unele din miliardele de planete din galaxia Calea Lactee este posibil ca viaţa să nu se manifeste niciodată. Pe altele, viaţa ar putea să se nască şi apoi să moară, fără să evolueze dincolo de cele mai simple forme. Iar pe o mică fracţiune de lumi s-ar putea dezvolta inteligenţe şi civilizaţii mult mai avansate decât ale noastre.

Carl Sagan în Cosmos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe urmele iubirii

Atâţia oameni care-s singuri, pierduţi în încleştarea lor,
Ce doar visează o iubire de care mult le este dor,
Atâtea inimi abătute care oftează la apus,
Cu ochii trişti, pierduţi în zare, nemaiavând nimic de spus

Furtuni iscate sufleteşte peste oceane de trăiri,
Care îneacă sentimente şi sting lumina din priviri,
O încruntare le ia locul şi parcă scrâşnete de dinţi,
Degeaba te ascunzi în tine, tu tot le vezi şi tot le simţi

Din când în când, câte-o minune... apar şi doi îndrăgostiţi,
În jurul lor lumea dispare, ei sunt cumva blagosloviţi,
Pe unde trec, ninge petale, ţâşneşte-o rază dintre nori
Şi tot ce-i gri parcă renaşte în miliarde de culori

Eu le tot caut pe jos paşii, să fur din timpul lor secunde,
Să le adun, să storc din ele, iubirea care îi pătrunde
Să mă stropesc cu ea pe faţă, în lumea lor să mă retrag,
Acolo să-mi găsesc cuvântul şi să îl scriu iubind cu drag

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea ca fiinţa mea să se transforme într-un fluviu cu ape tulburi şi năvalnice care să poarte numele meu şi care să curgă ca o ameninţare apocaliptică. Oare va stinge aceasta apă focul din mine şi focul din mine va evapora această apă? În mine sunt numai aburi şi scântei, inundaţii de foc şi incendii de apă.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de costea georgiana
Comentează! | Votează! | Copiază!