Jurnale de bord

Jurnale de bord pentru foc – indiferent de vârsta lor şi de conţinut,
Pune-le-n sobă,-n loc de lemn; acum nu mai sunt bune de nimic,
Zac prin şantiere de fier vechi, zilele lor de glorie-au trecut;
Tu cunoşti acest sentiment, retras azi la ţărm, departe de Atlantic;
Ţi-ai răscumpărat micuţa ta fermă şi-ai spus adio mării?
Pretinzi că nici nu-ţi pasă, c-ai uitat de ruliu şi de tangaj?
Trage perdelele, omule, şi-adu un braţ de lemne-n pragul înserării,
Aruncă deasupra jurnalele de bord şi dă-le foc – dacă ai curaj!

Jurnale de bord pentru foc – auzi-le cum sporovoiesc,
Şoşoteli, şoşoteli în toate limbile din această lume,
Întâmplări de pe şapte mări, scrise-n grabă sau la pas, firesc,
Toate navele pe care le-ai iubit te strigă-acum pe nume;
Verificarea amarării mărfii – trudnica ta de zi cu zi corvadă,
Dragarea ancorei pe care credeai c-ai fundarisit-o-ntr-un loc sigur,
Toate-aceste lucruri vin sub arcul curcubeului să te revadă;
Ele ştiu că nu-i sănătos să stai pe mal clocind de unul singur.

Jurnale de bord pentru foc – vorbăreţe, pline de temperament,
Vânturile Urlătoare te-au chemat la sud de St Paul
În anii optzeci; erai pe-atunci mai tânăr şi mai zvelt,
Zburai, ajungeai pe verga râdunică-naintea tuturor;
Ascultaţi! Noi instrucţiuni pentru carturi; flutură un steag
La pupa, nouăzeci de yarzi-n spate, amintind drumul către casă;
Iubitele prind remorca prova, şi trag de ea cu toată inima, cu drag,
Întoarceţi nava şi noi vă vom remorca spre Plymouth Sound, acasă.

Jurnale de bord pentru foc – numai bune de pus în sobă;
Chiar acum, când mor, priviţi ce flăcări voioase-nalţă;
Gândeşte-te la asta o clipă şi vei învăţa – vei avea o probă –
Despre lucrurile care-ţi luminează drumul pe care calci în viaţă!
Încărcaţi un camion şi nu vă-ndoiţi de luminiţele ca nişte stele,
Cu smerită recunoştinţă pentru ceea ce vi se oferă,
Strângeţi-le la piept burduful şi stoarceţi toate secretele din ele;
Jurnalele de bord vă-nvaţă să păşiţi din eră-n eră.

poezie de Ronald A. Hopwood, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fetele trag de remorca prova

O navă la tropice pe marea-n spume, cu cer senin deasupra,
Cu velele întinse de alizeul sprinţar suflând din pupa;
Stâncile din jur sunt viscolite de pulberea stropilor de mare,
Pentru că azi fetele trag de remorca prova, frăţioare..."

Şi, iată, "Trageţi, fetelor, cu toată puterea, continuu,
Polly şi Dolly şi Sally şi Sue –
Mame şi surori şi iubite, hai, toate,
Trageţi... trageţi până la capăt, cât de tare se poate!"

Aleargă cu şaişpe noduri spre nord, sprintenă şi sigură,
Cu vântul intrând în velele zburător şi cu un os în gură*;
Cu un siaj ca scocul morii, nava rulează-n grabă mare,
Pentru că azi fetele trag de remorca prova, frăţioare!

Pe dunetă, în miezul zilei, Căpitanul priveşte peste copastie,
Se foieşte de colo până colo şi fluieră o melodie,
Apoi pune deoparte sextantul şi spune-n gura mare:
"Azi fetele trag de remorca prova, frăţioare!"

"Am avut parte de navluri şi de marfă la potrivit soroc
De cereale şi de cherestea, şi de mult, mult noroc.
Nitraţi pentru Taltal şi pentru Bombay orez cu bobul mare,
Dar azi fetele trag de remorca prova, frăţioare."

"A navigat încărcată la pescaj maxim, a ocolit capul Horn,
A rătăcit în ceaţă printre sloiuri, lovită de-al tempestelor harpon;
La latitudinea cailor* a plutit nemişcată, arsă nemilos de soare,
Dar azi fetele trag de remorca prova, frăţioare."

Ascultaţi cum cântă Vânturile Permanente* răsunătoare,
Voioase cântece marinăreşti în velele albe, nemuritoare,
O, ascultaţi cum fluieră fungile şi straiurile-a sărbătoare,
"Azi fetele trag de remorca prova, frăţioare!"

Iată! Se vede gura Canalului, iar pe mal mulţime de norod,
Uralele urcă până la cer când parâma remorcherului e la bord –
"Volta", strigă ofiţerul – apoi, plata pentru paişpe luni pe mare –
Pentru că azi fetele trag de remorca prova, frăţioare..."

"Haideţi, trageţi, fetelor, cu toată puterea, continuu,
Polly şi Dolly şi Sally şi Sue –
Mame şi surori şi iubite, hai, toate,
Trageţi... trageţi până la capăt, cât de tare se poate!"

*O veche credinţă a marinarilor din epoca navelor cu pânze era aceea că atunci când un velier se îndrepta spre casă, după multe luni petrecute pe mare, căpătând un important plus de viteză în zona unde bat alizeele permanente, asta se datora faptului că fetele de acasă... "trag de remorca prova".

* Un os în gură – referire la bompresul navei.

* Latitudinea Cailor – latitudini subtropicale între 30 şi 35 de grade la nord sau la sud de ecuator. În acel areal lipsit de vânt navele pierdeau mult timp din lipsa elementului propulsor, vântul, fiind nevoite să arunce o parte din marfă peste bord pentru a uşura nava şi, implicit, pentru a reduce pescajul; se aruncau în mare până şi caii, cărora, altă durere de cap, nu mai aveau de unde să le fie asigurată apa necesară.

* Vânturile de vest (predominante ~ dominante) – bat constant, tot timpul anului, între latitudinele de 35-65 de grade nord/sud.

*Poemul a fost pus pe muzică de Alan Fitzsimmons, Bob Zentz, etc

poezie de Cicely Fox Smith, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate faptele în legătură cu această apariţie misterioasă, consemnate în diferite jurnale de bord, se potriveau destul de bine între ele în ceea ce priveşte structura lucrului ori fiinţei aceleia din mare, viteza incalculabilă a mişcărilor sale, puterea uimitoare cu care înainta, vitalitatea rară cu care părea înzestrată.

Jules Verne în 20.000 de leghe sub mări
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste cu piraţi

Noi, tustrei, plutind pe iarbă lângă balansoar,
Noi, tustrei, la bord în această copaie primitoare.
Cântă vântu-n aer – primăvara, bate către estuar,
Pe fâneaţă valurile-alergă ca pe-o apă mare.

Spre ce zări ne vom aventura azi, plutind pe mare,
Ocolind furtuni, călăuziţi de-o stea sau de un far?
Vom îndrepta prova spre ţărmurile Africii sclipind albe-n soare,
Spre Providence, spre Babilon sau spre porturile din Malabar?

Hei! se vede-o flotilă tăind pieptiş val după val –
Vite pe păşune, iar cornele lor: tunuri în fiecare bord!
Vâsliţi, vâsliţi să scăpăm de ei, sunt fioroşi, puşi pe scandal,
Ţărmu-i gardul de la grădină, dincolo de portiţă e un port.

poezie de Robert Louis Stevenson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima scrisoare

Iata ca iti scriu acum o ultima scrisoare
Dar nu am sa iti spun cum poate vrei: esti ca oricare
Astazi stim ca iubirea moare

Totul e scrum fara foc
Pentru tine, pentru mine
Nu-i loc
Pentru mine, pentru tine
In joc.

Si nu e loc de pus acum vreo intrebare
Si nu o sa ies cum poate crezi la drumul mare
Sa mai strig ca iubirea moare
Totu-i scrum fara foc pentru tine, pentru mine
Nu-i loc
Pentru tine, pentru mine
In joc.

Si am sa iti mai spun acum in ultima scrisoare
Despre sarut si despre cer si de iertare
Chiar de stim ca iubirea moare
Totu-i scrum fara foc pentru tine, pentru mine
Nu-i loc
Pentru mine, pentru tine
In joc.

cântec interpretat de Vasile Şeicaru, muzica de Vasile Şeicaru, versuri de Vasile Şeicaru
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai bine să te apropii de un foc care arde decât de o femeie tânără, dacă eşti şi tu tânăr. Căci dacă te apropii de foc şi suferi durere, îndată vei sări din el; dar odată îmblânzit de vorbele femeilor, nu te vei depărta uşor. Toate acestea devin pentru tine un cârlig care te momeşte spre moarte şi un năvod bine împletit care te trage spre pierzanie. Să nu te amăgească folosind cuvinte binevoitoare, fiindcă în ele se ascunde răul venin al fiarelor.

citat din Evagrie Ponticul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Şi totuşi, de ce s-ar putea ajunge la anularea misiunii noastre?
Lucian: Pentru că, evident, fără mine, Alex şi Nis, "Pacifis" nu va pleca nicăieri. Noi trei suntem totuşi membrii de bază ai echipajului, în plus, constructorii navei.
Mihai: Ah, pricep... Nava voastră, de fapt, mai mult a ta...
Lucian: Poate... Doar nu-ţi închipui că am fi lucrat ca proştii toţi trei timp de cel puţin trei ani de zile, fără concedii în această perioadă, pentru ca apoi s-o vedem plecând fără noi la bord? Nici gând! Proiectul meu de diplomă; l-am făcut pe tot doar cu mâna, deloc pe computer... N-am să accept niciodată ca "Pacifis" să plece fără ca eu să fiu la bord, cu alţii şi să aştept ca tâmpitul să se întoarcă peste 13, 14, 15 sau cine ştie câţi ani, dacă se va mai întoarce vreodată! Şi oare altul ar avea grijă să nu păţească nimic, sau va fi indiferent?! Eu însă, evident, fie doar şi ca simplu membru al echipajului, aş îngriji-o mereu cu multă atenţie, n-aş neglija-o nici o clipă!
Mihai: N-ai fi de acord să plece în misiune nici dacă, spre exemplu, eu aş fi numit comandantul?
Lucian: Scuză-mă, dar fără mine la bord, nu, n-aş fi de acord; nu din cauză că n-aş avea încredere în tine, ştiu că ai îngriji-o, dar "Pacifis" e mult prea importantă pentru mine... Iar voi, ceilalţi patru membri ai echipajului, fără "Pacifis" n-aţi putea pleca, nu în această misiune; poate în alta. La ora actuală, e singura navă capabilă să întreprindă această călătorie.
Mihai: Ar fi păcat ca totul să se termine atât de repede, înainte de a fi început cu adevărat.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când văd comportamentul unor anumite persoane, ştiu deja că ele atrag o întreagă delegaţie de spirite tenebroase care vin să le solicite, pentru ca ele să intre în confreria lor. Spiritele tenebroase le spun: "Vei avea bani, vei avea un loc în societate, vei avea o putere formidabilă, vei avea toate femeile pe care le vei vrea, vino cu noi." Şi ele sunt atât de ignorante şi proaste încât le urmează.

Omraam Mikhael Aivanhov în Cartea magiei divine (2006)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă te vei găsi vreodată într-o barcă ce ia apă, energia pe care o depui pentru a găsi o altă barcă ar trebui să fie mai productivă decât cea pe care o depui pentru a arunca apa peste bord.

citat din Warren Buffett
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurele care mai zboară sunt navele ruseşti, câte trei oameni la bord şi numai în scopuri comerciale, fiind o sursă de venit pentru ei. Următorul echipaj uman va pleca peste vreo 2-3 ani. Americanii realizează în acelaşi regim zboruri pentru doritori, sau în regim de colaborare ştiinţifică cu anumite ţări. Zboară acum cu navete ruseşti, iar ruşii cu navete americane. Lansarea cosmonauţilor e o problemă din cauza penuriei de vehicule, care au defecte majore chiar din proiectare. A scăzut tehnologia, s-a redus şi numărul de zboruri extraatmosferice.

citat din Dumitru Prunariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, Căpitane, Căpitanul meu!

O, Căpitane, Căpitanul meu! călătoria noastră plina de primejdii s-a terminat,
Rănile din lupta cu talazurile se văd pe carena navei, premiul a fost câştigat,
Portul e-aici, se-aud clopotele, mulţimea exultă cu privirea la prova-n tangaj
Înaintând implacabil, la nava întunecată, plină de curaj;
Dar, o, inimă! inimă! inimă!
Pete roşii de sânge se văd la bord,
Pe puntea unde Căpitanul zace,
Rece deja şi mort.

O, Căpitane, Căpitanul meu! Ascultă clopotele, admiră nava de la prova la dunetă,
Ridică-te – pentru tine flutură drapelul, pentru tine şuieră vântu-n giruetă,
Pentru tine sunt panglicele, ghirlandele de flori, pentru tine vin oamenii pe chei,
Pentru tine sunt uralele, pentru tine strigă femeile Hooray!
Aici, Căpitane! Tatăl meu drag!
Pun acest braţ sub capul tău, un cald suport!
Ştiu, doar visez că tu pe punte zaci
Rece deja şi mort.

Căpitanul meu nu îmi răspunde, buzele-i sunt pale, ochii nu mai privesc în sus;
Tatăl meu nu-mi simte braţul, nu mai are voinţă şi nici puls;
Nava a ancorat teafără şi în siguranţă, voiajul s-a sfârşit, cercul s-a-închis;
Din călătoria înfricoşată ea s-a-întors victorioasă, îndeplinându-şi ţelul;
Bucuraţi-vă, o, ţărmuri, şi răsunaţi, o, clopote!
Dar eu, îndoliat în sărbătoarea ce-a cuprins întregul port,
Umblu pe puntea unde zace Capitanul meu,
Rece deja şi mort.

poezie celebră de Walt Whitman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privite de la distanţă, vapoarele duc la bord dorinţele fiecărui om. Pentru câţiva, ele vin odată cu fluxul. Pentru alţii, plutesc pentru totdeauna la orizont, nu dispar niciodată, nici nu ancorează până ce privitorul nu se îndepărtează resemnat, după ce timpul şi-a bătut joc de visele sale. Aşa este viaţa omului.

citat din Zora Neale Hurston
Adăugat de Cristiana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Remorchere portuare

Cu aerul lor impertinent şi-un scurt sonor salut,
Cu pupa ofertantă şi marinari puţini la bord,
Ţopăie-nclinate pe val, sub copastii, la prova
Şi remorchează vapoarele imense-n port.

Ele luptă cu mareea înverşunată care se-nfige
Pe sub poduri şi canale, plecând şi revenind;
Şi fentează marea mânioasă care-atrage înalta
Navă spre coastă şi spre mereu flămândul grind.

Ele schiază-n rada biciuită de lapoviţă-amarnic
Cu balustrăzile albite de valuri şi de vifor;
Îşi croiesc drum pe şenalele-ngheţate bocnă
Cu parâmele întinse vibrând la pupa lor.

Ţintesc, icnind înfundat în vălătuci de abur,
Prin fuioarele apei spre nişte dane imobile şi trândave,
Înşurubând printre balize-n curenţi tot traficul maritim.
Nişte pigmei într-o lume de mari nave.

poezie de Burt Franklin Jenness din Spuma mării şi salvia, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acesta nu este un poem de dragoste

Nu e descătuşarea unei iubiri,
uşurarea pe care moartea o dă uneori,
risipa de energie pentru lucruri mici
cuvintele pe care nu le aştepţi dar vin oricum
când nu mai contează
şi nu te mai ating.
Acesta nu este un poem de dragoste,
dragostea rabdă toate, urcă pe umerii rugăciunii,
înalţă copilăriei zmeie din nisip.
Nu ştiu să iubesc. Nu ştiu să nu iubesc.
Uit să te uit şi nu uit umbrele pe care ochii tăi le aruncă peste bord
odată cu năframa roşie a înserării
când toate dor şi nu mă doare
să te văd ţintuit în lume când lumea e o corabie fără vâsle
să botezi neştiutele poeme după tine
dar să te lepezi de oameni,
de nimicurile lor,
de pământul de sub tălpile mele.
Nu dau bani flămânzilor din suflet
nu hrănesc gura anilor seci
sunt cenuşă şi mă şterg din anotimp
sunt cer şi trăiesc din leşul iubirilor
se va vorbi despre noi cum alipeam cioburi
şi ele prindeau viaţă mergând sub pământ.

Azi am plecat şi ziua m-a urmat cuminte
nu aveam seminţe în pumni nici lacrimi să le ud
nu aveam nimic al meu când te-am cunoscut
doar crucea ca o brazdă peste singurătate
şi lemnul ei plângea în mine
plângea şi nu puteam să opresc poezia
curgând pe mirul frunţii.
Tu nu ştii sau poate tocmai pentru ca ştii, taci şi te lepezi de cuvinte
sunt mici şi bat surd în geam, bat surd în lumină
fereastra morţilor s-a aburit înăuntru îngerul culege vise
sunt mai frumoase oasele lor,
sfinte încă, plămadite din dor.
Timpul trece care încotro apucă o pâine şi colţul ei alunecă în mâinile copilei
Iartă-mă, mamă, când plecam de lângă tine,
umpleam plămânii cu joaca şi te uitam
cu grija pe umeri
Acum să nu-mi pleci odată cu bulgărele desprins din lună
odată cu dragostea nepoemelor mele.

Aceasta nu e rugă de seară
Dumnezeu ştie că îl chem rareori dar El vine,
vine pentru tine.

I-am spus zilei să îl aştepte în genunchi
cu soarele în palme şi ea mi-a aruncat firimiturile acestea de poem
pe care nu-l voi numi nicicum.

poezie de Mihaela Roxana Boboc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un războinic adormit

În aşteptarea următoarei bătălii cu marea
O navă în port este-asemeni unui războinic adormit,
Ieşită în largul oceanului revine la viaţă,
Scoate fum, scrâşneşte şi înfruntă talazuri uriaşe.

Este o casă, este o fortăreaţă, este raiul pentru câţiva oameni,
Un loc unde se munceşte, se mănâncă, se doarme,
Se rememorează întâmplări din trecut,
Se meditează, se fac planuri, se speră.

Mare şi puternică, dacă-ar putea vorbi
Ar povesti despre ţărmuri de la marginea lumii,
Despre oamenii cu care a navigat
Şi care au avut grijă de ea.

Acum, tăcută, stă la dană cu bigile ridicate.
Unii dintre membrii echipajului au părăsit-o
Pentru a uita câteva ore compania camarazilor,
Singurătatea zilelor petrecute pe mare –
Bucuroşi că sunt iarăşi pe uscat,
Dar totodată nerăbdători să se-întoarcă la bord.

Liniştită acum, ca o briză, ca un pescaruş,
Ca un avion în trecere ne aminteşte prezentul.
Priviţi uriaşul războinic, încărcat cu mărfuri,
Transportând provizii aşa cum făcea şi-acum o sută de ani.

poezie de Charles R. Westover, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâmplarea face ca nu tot timpul să primeşti ceea ce îţi doreşti... dar asta e bine. Vei primi exact ceea ce ai nevoie pentru a învăţa să dobândeşti singur ceea ce vrei, fără a-ţi creea dependenţe. E nevoie doar să priveşti cu inima deschisă spre întâmplările din viaţa ta şi îţi vei da seama că ea chiar îţi oferă toate posibilităţile pentru a învăţa ce înseamnă independenţa. Încetează să te plângi şi încearcă să schimbi puţin perspectiva din care priveşti lucrurile. Toate vor primi un nou înţeles.

citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate mamele-s icoane

Toate mamele-s icoane
Ce-au în pântec dumnezeu,
Izvor nesecat de viaţă
Pentru pios sau ateu.

Toate mamele au miere
În palme şi în cuvânt,
Au în mângâiere Raiul
Iar sfatul lor este sfânt.

Toate mamele sunt sacre
În templul vieţii? Statui.
Veşnic rămân călăuze
Pe drumul copilului...

Toate mamele-s divine,
Sunt sacrificiul suprem,
Pentru pruncii lor să treacă
Şi prin foc, că nu se tem.

Toate mamele au mir,
Toate ştiu să vindece,
Mereu le auzi zicând:
"Unde pupă mama, trece!"

poezie de Andreea Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Mă îndoiesc că dumneavoastră aveţi habar despre cum ar fi să vă ştiţi unicul fiu atât de departe, pentru o perioadă atât de lungă... Nu treceţi prin ceea ce trec eu!
Eugen: Vă rog, doamnă Enka... Vă înţeleg perfect temerile; ştiu ce simţiţi.
Diana: Nu, domnule Manea, nu ştiţi! Nu aveţi cum, nici de unde! Însă repet: Nu pot fi de acord cu această plecare a fiului meu! Mi-e imposibil să accept o asemenea misiune... Nu! Băiatul meu nu va pleca! Nu rămâne decât să-i aleagă, domnule, pe alţii... Mai sunt destui tineri capabili prin Institut!
Eugen: Doamnă Enka, poate nu vă daţi seama că la ora actuală, Luci e cel mai bun din Institut, cel mai potrivit pentru o asemenea misiune; spun aceasta fiind sigur că nu greşesc, doar eu l-am învăţat aproape tot ce ştie. În plus, "Pacifis" e unica navă capabilă de un asemenea zbor. Cum credeţi că, dacă prin absurd, am accepta ideea neparticipării fiului dumneavoastră la misiune, el ar fi de acord ca "Pacifis", nava lui, cea la care a lucrat în ultimii ani, să plece cu alţii, fără el?! Cum credeţi că ar suporta să-şi vadă nava pilotată de alţii, fără a fi şi el cel puţin prezent la bord? Ar fi imposibil! "Pacifis" n-ar pleca nicăieri fără el, iar fără "Pacifis" se poate spune "adio" unei misiuni spaţiale spre Proxima.
Diana: Aceste amănunte nu mă interesează, domnule profesor; n-au nici o importanţă pentru mine! Nu-mi pasă câtuşi de puţin dacă misiunea spre Proxima va avea sau nu loc; pentru mine, important e doar ca fiul meu să rămână aici, să nu plece nicăieri!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Resemnări

Constat că toamna asta nu-i o Doamnă,
E mult prea rău în lume, când nu-i bine,
Şi-i mult prea gol în golul plin de sine,
Când tot ce-i tot nimic nu mai înseamnă.

Se bat pe frunze razele de soare,
Pe deal, copacii dau mărunt din buze,
Poeţii îşi fac veacul fără muze
Şi muzele-şi iau dreptul la purtare.

N-ai ce să faci, e toamnă şi-i schimbare,
Votează ghimpii spinii-n parlamente,
Pietroaiele cer pietre inocente,
Iar inocenţele vor stele vorbitoare.

Planetele au fost şi ele stele,
Lumini de foc şi focuri de lumină,
Ce fac din orice noapte zi senină
Şi din senin o noapte pentru iele.

Nu mai sunt foc, le-acoperă pământul,
O zgură din ce-a fost o strălucire,
Căci focul lor se află în gândire,
Acolo unde arde-n noi Cuvântul.

De-aceea, câte-un om, în disperare,
Îşi pune foc şi arde ca o novă,
Un val de jar care se sparge-n provă
Pe-o mare plină ochi de supărare.

Un foc, precum o aprigă tocmeală
C-un doctor în nimic, cu tigva goală,
Ce-a plagiat o dublă integrală,
Dintr-un tratat pe-o pată de cerneală.

Toţi oamenii din noi se trag din stele
Şi ard cum arde focul lor din soare
Şi nu contrafăcut, ca o-închistare,
Ce poartă-n tâmple flori şi ghilimele.

Dar toate ştiu c-au fost pe jar odată,
Când Universul le ţinea de şase,
Când se-înfloreau în rochii de mătase
Şi-n ochi le strălucea un foc de fată.

Tot ce-a mai fost în tot ce-a fost se-întoarnă,
Dar toamna asta n-are timp de iarnă.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de ancoră

Hei, vira ancora! Vira, of, vira până-ntinde lanţu-n prova!
Încă o-ncercare! Stop. Ţineţi-o-n barbotin un pic.
Lasca* manevrele velelor, întoarceţi vergile –
Vela foc gata de plecare! Vira până când lanţul e la pic! *

La drum! Iubire, nu mai putem rămâne lângă tine –
Lăsaţi paharele, spuneţi-i fetei adio şi sărutaţi-i obrăjorii;
Pentru că vântul, iată, strigă, "Nu când vrei tu şi îţi convine
Te-ajut, ci atunci când am eu chef să vin la tine,
Sus ancora, dacă vă e dor de Mama Carey*
(Dacă vreţi să navigaţi spre Mama Carey!);
Oh, drum bun spre locul unde-şi hrăneşte Mama Carey puişorii!"*

A mai rămas o cheie!* Gata, s-a smuls de pe fundul mării!
Ancora tribord la suprafaţă! Spălaţi-o şi la post cu ea!
Nava girează spre babord, iar ancora-i încă plină de noroi,
Anul ăsta n-o vom mai fundarisi vreodată. Valea!

Drum bun şi vânt din pupa spre marea cea albastră,
Cu nava-n balast*, uşoară, fără marfă-n cale,
Plecăm la drum, a venit iar vremea de plecare,
Parâmele-s molate de pe babale;
Datoriile ni le va plăti briza care bate-n urma noastră!*

Hei, volta! Iar voi, acolo, recuperaţi parâma pupa!
Acum, atenţie la palanc; prindeţi curentul trăgător!
Asiguraţi ancora şi legaţi-i braţele, slăbiţi gaiul* bigii.
Sus braţele, hai trageţi-le sus şi strângeţi-le uşor!

Ei, bine, acum la drum! Vom avea-n Canal* vântul din pupa;
Vorbim şoptit în vreme ce dezlegăm velele; în ceasul plecării
Vântul îşi încordează tot mai tare struna,
Luminile geamandurilor rămân în urmă, una câte una,
Iar nava sforăie sub vela trincă inspirând parfumul mării,

Cârma şi velele-s în deplin acord, în noapte nava-şi ştie drumul.
E bolnavă-n port, iar leac e numai sărutul talazului nebun!
Cu prova spre Brest* şi-nsemnele englezeşti sus pe catarg,
Ridicăm toate pânzele pe care ni le permite un vânt bun!

Ei bine, acum la drum! Ushant* ne va-nchide uşa-n spate
Răsucindu-se-n vârtejurile mării ca roata morilor de vânt,
Curând ultimul far va rămâne-n urma
Brazdelor de apă care se rostogolesc în pupa –
Căci noi mergem la Mama Carey
(Navigăm spre Mama Carey!);
Oh, plecăm spre locul unde-şi hrăneşte Mama Carey puişorii!"

* Lasca – a slăbi o parâmă (expresie din jargonul marinăresc ).

* Pic – poziţie a navei faţă de ancoră, când lanţul acesteia este întins vertical pe axa longitudinală a navei, iar ancora e gata să se desprindă de pe fundul mării.

* Mama Carey (Mother Carey) – un personaj supranatural personificând în imaginaţia marinarilor marea sălbatică şi necruţătoare, prevestitor al furtunilor şi-al naufragiilor.

* Puişorii Mamei Carey – sunt păsările furtunii (furtunarii), numiţi şi petreli sau rândunici de mare – se crede că zboară în întâmpinarea furtunii, ele fiind, de fapt, sufletele navigatorilor morţi.

* Cheie – o lungime de 25 de metri a lanţului de ancoră ( în marina română, în cea britanică o cheie de lanţ are 27.30 metri). Cheile de lanţ se leagă între ele cu aşa numitele chei de împreunare, în forma de "U" sau de za ( cheia kenter)

* Navă în balast – nava fără marfă la bord, care pentru a respecta anumite criterii de asietă şi de stabilitate îmbarcă în timpul "voiajului în balast" o anumită cantitate de apă de mare în diferite tancuri special amenajate.
* Cu alte cuvinte, datoriile făcute de marinari prin crâşmele portului nu vor mai fi plătite niciodată!

* Gai – parâmă pentru manevrarea bigii în plan orizontal.

* Canal – este vorba despre Canalul Mânecii, strâmtoarea dintre Anglia şi Franţa.

* Brest – oraş port în nord vestul Franţei.

* Ushant (în lb. franceză Quessant) – insulă din apropierea coastei vest a Franţei, marcând
extremitatea sud-vestică a Canalului Mânecii.

poezie de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi e ziua internaţională a tineretului

Deşi mi-s zilele un chin
Şi viaţa mea a fost de câine,
Când am la bord un kil de vin,
Mă simt mai tânăr azi... ca mâine.

epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!