Născut pentru cer...

Născut pentru cer dar trădat ignoranţei,
Cu firea încriptată în zarea speranţei
Şi ochii predaţi benevol discrepanţei
Urzite-n războiul dintre bine şi rău;
Cu visul pe Stâncă şi capul în hău,
Prin beznă-şi sădeşte tot meritul său,
Sedus de-orizontul incert şi neclar
Ce-aşteaptă un imbold la nivel celular;
Un "susur" ardent emis din Calvar,
Dreptar în rărunchi, să-i răsune mai clar
Când urechea se-astupă cu noaptea ce vine
În duhul mâhnit şi umbrit de suspine,
Când inima bate mai tare, în pulsul amar,
Un ritm pentru rău şi-un ritm pentru bine...
Când torţele minţii în mâini de cleştar
Se aprind să-şi reverse amarul în sine,
Când sufletu-apucă al vieţii pahar
Ce înalţă stindardul chemării divine
Plecându-şi genunchii şi ochii-n Dreptar
Să-şi capete odihna primită prin Har,
Departe de perna uşoară şi moale
Din patul gândirii, nespus de murdar,
În care-un "Mirific" îşi deapănă agale
Cusurul ce-i mângâie încet, cu braţe uşoare,
A minţii prospect şi puteri verticale
Zidind ignoranţei negriul hotar
Ce-l ţintuie-n lut când tinde să zboare
Cu jarul menirii încins pe altar...
E-o luptă acerbă a Naşterii dar
Când duhul cuprinde a minţii izvoare
Duşmanul şiret, ascuns în zenit,
Ia lupta şi-o poartă în văzduh infinit
Suflându-şi efectul în templu-ostenit
De sensuri lipsite de-un scop definit
Ce cugetu-i moaie şi-l spulberă-n vânt
Căci pofta-i apleacă puterea-n pământ,
Dar Cel ce văzduhul întreg a clădit
Stăpân pe adânc, pe înalt şi nemărginit
Curăţă templul de vântul cumplit
Cu "susuru-I blând" şi-atât de râvnit...
Cuvântul, lumină-i aduce, lumina începe să-i placă
Şi braţele firii pe cruce ar vrea să-şi desfacă
Spre Pacea ce vine şi n-are să treacă
Căci totul, prin moarte, cu Sine împacă.
Şi "omu"-şi încinge-apoi coapsele minţii
Iubindu-şi duşmanii, cinstindu-şi iubiţii
Ce-n templul de lut îşi leapădă arginţii
Din straiţele firii păstrate cu dinţii...
Când patosul firii slăbeşte-n proporţii,
Priviri încriptate în poalele sorţii
Cu-o rugă doboară şi închid ochii morţii
Şi-un nou orizont deschid Sărbătorii
Prin harul comun ce-i unge uşorii
Şi pragul de sus, din "creştetul" porţii
Ce intrarea-i deleagă-n "răcoarea dimineţii"
Putere acordându-i, din Însăşi Puterea Vieţii.

poezie de Ioan Hapca din Reflecţii
Adăugat de Carol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arta Creatorului divin (sonet)

ARTA CREATORULUI DIVIN
(sonet creativităţii)

Eu nu sunt poet, că nu e-n legea firii,
Când scriu ce îmi dictează conştiinţa.
Creatorului divin e voinţa,
Lumii să pot lăsa rodul gândirii.

De poezie mi-am legat credinţa
Primită în locaşul mânăstirii,
Prin Duhul Sfânt din altarul zidirii
La Creator să duc recunoştinţa.

Se scurge rouă în semănătură,
Când lacrima umple condeiul de tuş,
Pentru Cuvântul din Sfânta Scriptură.

Rugă voi duce în mâinile-căuş
Pe raza minţii ce-n ochi lasă zgură,
Când trup mi-e răstignit pe-al vieţii apus.

Maria Filipoiu - poet, eseist, exeget, jurnalist UZPR

sonet de Maria Filipoiu din Antologia "Limba Noastră cea Română"
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vorbele tac

Când vorbele tac
un suflet se naşte
şi iubirea inundă
trăirile minţii.

Trăirile minţii
să treci te învaţă,
prin labirintul vieţii,
când vorbele tac.

Când vorbele tac
iubirea te prinde
cu mii de cuvinte-n
trăirile minţii.

Trăirile minţii
îţi zbuciumă timpul,
biet singuratic,
când vorbele tac.

Când vorbele tac
în gând se-nfiripă,
cu greu stăpânite,
trăirile minţii.

Trăirile minţii
în vise se schimbă,
la apusul cel dulce,
când vorbele tac.

Când vorbele tac
un suflet se pierde
lăsând în restrişte
trăirile minţii.

poezie de Silviu Crăciunaş (2010)
Adăugat de Silviu Crăciunaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isus-- se va-ntoarce

Cât de aproape este vremea
Cel ce vine ca să vină
El să ia în mâini puterea
Să deţină-n mână cheia
Vieţii sfinte în lumină
Să dea omului odihnă

Domnul Isus se va-ntoarce
Pe pământ ca să domnească
Să aducă iarăşi pace
Omu cu Sine să-mpace
Iar pe cei ce poartă mască
Pentru veci să-i pedepsească

Vine Mesia — Hristos
Nu să sufere amar
Ci Stăpân aicea jos
Să dea vieţii un nimb frumos
Şi-n al vieţii sfinte car
Să dispară ce-i amar

Şi Domnul la Armaghedon
El cu oastea Lui cerească
Va veni doar pentru om
El al cerurilor Domn
Pământu să-l cucerească
Stăpânirea să-nsuşească

Altă cale nu va fi
Să transforme într-un Rai
Pământu ce-l construi
Şi iar faţ-a-i dărui
Vino dar tu astăzi hai
Lui Isus să te predai

Cea mai mare luptă de sub soare
Acolo va fi purtată
Oştile nimicitoare
Vor veni din depărtare
Ca planeta cea furată
Să fie chiar apărată

Îns-al nostru Creator
Şi al vieţii pe pământ
Domnul scump al domnilor
Va veni biruitor
Şi-mplinind al Său Cuvânt
Va lupta atunci cu avânt

Oştile vor fi răpuse
Cu sabia gurii Sale
Căci noi legi vor fi aduse
Tăind vremile apuse
Căci Hristos rămâne cale
Să-i cântăm dar osanale

Nu cred Domnul pe pământ
Atunci — că El va călca
Când omul va fi înfrânt
De puterea Celui Sfânt
Ci atunci El va pleca
Ierusalimu — spre-a-l salva

Vor fi clipe atunci grele
Când o vai— Ierusalimul
Atacat de oşti rebele
Nu va şti un" să se spele
Că-l va cuceri vrăşmaşul
Gata să-i vadă apusul

Când aproape va cădea
Domnul Isus va veni
Ca pe braţe să îl ia
Căci El este slava Sa
Şi Domnu-l va izbăvi
Iar războiu-l va opri

Duşmanii toţi vor voi
Să frângă Ierusalimul
Şi atunci Domnul va păşi
Pe Muntele Măslinilor
Împlinind astfel Cuvântul
Dar — se va clătina pământul

Şi muntele la Mijloc
Atunci se va despica
Şi va fi atunci un joc
Se va face-n el un loc
Unde omul va putea
Să îşi scape viaţa sa

Domnu acolo se va-ntoarce
Să intre-n Ierusalim
Să aducă iarăşi pace
Pe oameni să îi împace
Să trăiască pe deplin
Prin Hristos — Domnul Divin

Atunci Domnul va răpune
Vrăşmaşii neprihănirii
Şi va-ncepe o nouă lume
Prin pace şi rugăciune
Va dispare răul firii
Şi sabia răzvlătirii

Tot pământu va fi un Rai
Căci Domnu-l va transforma
Va fi un loc scump ca să stai
Viaţa sfântă să o ai
Şi omul va asculta
De Hristos şi legea Sa

Atunci omul fericit
Va umbla pe acest pământ
Căci Isus Prinţul iubit
Va fi aici necontenit
Şi omul a Lui Cuvânt
Îl va trăi — prin el sfânt
25-01-2020 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeul nopţii

Când noaptea îşi va recunoaşte vina
Şi va pleca, lăsându-mi dezvelit
Un trup ce-l voi privi, îndrăgostit,
Tu nu vei şti, vei fi precum lumina
Ce-mparte viaţă-n drumu-i nesfârşit
Prin lumea-n care simt că-s numai eu
Privindu-te, zeiţă, ca un zeu.

Pe chipul tău, îmi voi citi menirea
Şi-mi voi lua, din ochii tăi, avânt
Spre culmi, cu o putere ca de vânt
Pornit ca o rafală spre iubirea
Ce-i cârmuieşte viaţa pe Pământ
Şi-l face să se simtă ca un zeu,
Aşa cum simt, în clipa asta, eu.

Îţi voi şopti, când noaptea se va trece,
Cuvintele ce-n suflet ţi le-am scris
Când inima ţi-a tresărit în vis,
Iar ochii nu ştiau ce se petrece
Şi, pentru-o clipă, doar, ţi s-au deschis,
Privind, prin întuneric, cum un zeu
Ţi se-nchina. Eram, acela, eu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ascult tăcerea din suflet

Mi-ascult tăcerea din suflet
Cum cântă un imn născut din Cuvânt.
Ca un "of" la răscruci, un răsuflet
Coboară cu-o gamă-n pământ.
Văzduhu înnegreşte-ntr-un urlet,
Zvârlit în adânc de-o candoare de "Vânt".
Tăcerea-şi îngână în voie, cântecul sfânt.
Sfinţit prin Cuvânt e-al cântului umblet,
Urmând spre Liman neînfrânt.

Invoc fericirea în procesul cu mine
Şi-aştept o tăcere făr' echivoc,
Ce-n liniştea densă în linişte vine
Şi-n suflet aprinde un foc...
Şi-o pace adâncă ce-n flăcări îmi ţine
Tot "chipul" "încins la mijloc";
"Ochiul", "piciorul" şi "coapsa gândirii" legate ad-hoc
De Ţelu împlinirii divine –
Prin Duhul – "Arvuna" ce suflu-mi primeşte, zălog
Pentru trupul de slavă, de "mâine".

poezie de Ioan Hapca din Versuri din vicisitudinile vieţii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

Viaţa este o enigmă dar atunci când n-o înţelegi
Dumnezeu lucrează tainic şi te-ajută s-o dezlegi
Numai tu acceptă-I voia şi te luptă s-o alegi
Căci viaţa-i o minune pentru cine o înţelege
Şi-a Lui voie-i fericire pentru acela ce-o alege!
Căci enigma vieţii constă într-un lucru minunat;
Să-L cunoşti pe Cel ce Este din veci Sfânt şi-Adevărat!

Dacă viaţa-i o enigmă şi nu poţi să o înţelegi
Caută-ţi Făcătorul frate şi-ai să vezi cum o dezlegi!
El e viaţa şi Se-arată mai întâi prin Sfânta-I Lege
Apoi prin Hristos ce vine de toate să ne dezlege;
De păcatul ce ne-a prins şi pe veci ne înrobeşte
Şi de Legea ce-l condamnă şi la moarte osândeşte,
Şi de tot ce intră-n suflet şi cumplit ne chinuieşte!

Viaţa-i trudă trecătoare căutându-şi împlinirea
Dar şi-odihnă fericită când primeşte Mântuirea,
Viaţa-i năzuinţă cruntă ce-şi aşteaptă răstignirea
Dar şi-o pace nesfârşită când descoperă Iubirea,
Căci iubirea este totul, dragostea-i Dumnezeirea
Care vine-n noi prin Duhul să înfăptuie nemurirea.
Viaţa da, e trecătoare, timpul curge generos,
Dar e veşnică când crezi, deplin, în Isus Hristos!

Nu te teme când viaţa-i luptă grea şi-obositoare,
Hristos a învins Calvarul ca să poţi tu sta-n picioare
Plin de gloria slavei Sale pentru viaţa viitoare,
Căci oricine alege crucea se bucură de îndurare;
Dumnezeu îi face viaţa har şi binecuvântare!
Toată enigma vieţii frate constă în a înţelege
Că Iuirea Sfântă-I viaţă şi în veşnicie-i Lege.

Viaţa-i groapă câte-odată şi cuptor de încercare
Dar să ştii că şi atuncea este-o binecuvântare;
Încercarea te căleşte şi răbdarea-i lucrătoare
Ce împleteşte o cunună pentru slava-ţi viitoare!
Bucură-te că sub cruce mai e loc pentru închinare
Şi că încă curge harul şi mai este îndurare
Căci răsplata închinării şi a vieţii sfinte-i mare!

17/07/2018*Ioan Hapca
(Zaragoza)

poezie de Ioan Hapca din Reflecţii
Adăugat de Carmen Margean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot temporar

Pe obrazul clipitei de – tot temporar –
Se întrec în sclipire mari lacrimi de jar
Ce umplu - în treacăt - al vieţii pahar,
Decis pentru slavă, optând pentru har
Şi-a minţii lui rază de bine amar,
Vibrând într-o sferă cu-n simplu hotar,
În duh îşi topeşte - un "ţap" pe altar –

"Stropirea" se face cu lacrimi de jar
Şi "carnea" se spală în "Ligheanul" de Har.
A "Slovei" dulceaţă e-n suflet, "amar";
Chemarea Vieţii e Lege şi Dar
Iar darul e viaţă şi moartea-i hotar
De unde – eternul – e simplu şi clar
Dar câţi ştiu de asta şi câţi n-au habar?!

poezie de Ioan Hapca din Licurici din bezna minţii (2 iulie 2022)
Adăugat de Adelina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recviem pentru Carolina

Dintre gânduri, pagini, scrisuri...
printre sensuri, stele, visuri,
a plecat şi Carolina
spre-a-înverzi – în Cer – Grădina...

A plecat în zori, prin uşori de noapte
lăsând slovele de neam să-i poarte
graba de înalt, legănat să-i fie
Dorului de El... zvon de veşnicie...

A plecat şi Carolina... a plecat departe
viaţa să-şi sfinţească printr-o altă Carte...
a plecat să-i fie vântului de seară
geamănă-n suflare, miez de primăvară...

A plecat cu totul, luând cu ea şi lutul
ce-i ţinea în palme inima şi duhul,
prefăcând substanţa în strop de tăcere,
gust de altă hrană... gust de sare, miere...

A plecat în taină către Altă Ţară
limba să-i înveţe-n strune de vioară,
prin Glasul de Mamă – sămânţă de cânt –
să-nflorească-n piatră Cerul din Pământ.

Mergi cu bine, Caro, spre a ţese firul
cu parfum de nori, neuitându-ţi şirul
menit să înnoade Adâncul şi-Înaltul
într-o altă vrere... Oglindă de Altul.

Să-ţi fie uşor zborul, atât de Dragă Soră,
cum ţi-era şi pasul învârtit în horă,
cum ţi-era în braţe cuprinsă şi căldura
ce-aşeza în inimi, deschisă, bătătura.

Iar când Sus, acolo, vei afla Îngera,
spune-i că-Împreună retrăit-am Vrerea,
că atunci când Noima va fi cuprins Totul,
vom răzbi să-aprindem, Pământeşte... Focul.

poezie de Traian-Dinorel Stănciulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trufia este tiranul crud al minţii omului, îngrădeşte sufletul şi ochii acestuia: îi doboară discernământul; acest păcat aduce cu sine mânia, slăbind răbdarea firii omeneşti.

aforism de Camelia Opriţa din Jurnal (2010)
Adăugat de Dobrin Filip
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un câine

Părinţii mei s-au dus la Dumnezeu,
În Rai, să facă şi acolo pâine;
La casa lor, unde-am crescut şi eu
A mai rămas, de câţiva ani, un câine.

Eu nu ştiu cum percepe-un câine timpul,
Dar ştiu că-i dintr-o specie deşteaptă,
Că, dacă-i cald sau rece anotimpul,
El stă mereu acolo şi aşteaptă.

Când l-am mutat pe tata în neant,
Ca ultimul plecat din casa noastră,
El a urlat prelung înspre palant
Apoi şi-a dus privirea spre fereastră.

De-acolo tata îi vorbea pe-un ton
Duios, cu vorbe blânde de-alintare,
Apoi pornea,-ntr-o mână c-un baston
Şi-n mâna cealaltă cu mâncare.

El stă şi azi, un ghem lângă ceaun,
Căci mai aşteaptă semne că e bine
Şi, Doamne, cum se bucură, nebun,
Când dă cu ochii lui frumoşi de mine!

Căci ne mai ducem, eu şi fraţii mei,
Din când în când, la casa părintească,
Prea rar, ce-i drept, prea rar şi eu şi ei,
O fi de vină firea omenească...

El sare când mă vede şi, vă jur,
Mă ia în braţe cu iubire mută
Şi latră-apoi rotindu-se-mprejur
Şi vine iar şi iarăşi mă sărută.

El nu-i flâmând, căci ni-l hrănesc vecinii,
E singur doar şi ştie ce e dorul
Şi recunoaşte sunetul maşinii
Şi dă a înţelege cu căpşorul

Că vrea să stau acolo, să rămân
Şi vrea să vină tata înapoi,
Să aibă şi el iarăşi un stăpân,
Cât va mai fi-n putere şi apoi,

Când va muri, c-aşa e legea firii,
De-o groapă, undeva, să aibă parte
Şi-un semn de preţuire a iubirii
Ce dăinuie şi dincolo de moarte!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mani, mani

Bulgăraş de aur moale
Chipul tău ca rupt din soare
Fiinţa-ntreagă mi-o cuprinde
Dar cu mâna n-o pot prinde.

Ca un fulg uşor pluteşte
Prin văzduh să-şi ia "friptura"
Şi când totul isprăveşte
Vine să-ţi sărute mâna!

Ochii ca de catifea
Ce vor creşte mari cu anii
Te previn că tot mai vrea
S-o pofteşti prin: Mani, mani!

Are-o poftă de mâncare
Şi locul preferat... cel de onoare!

poezie de Constantin Iordache din Buchet de ghiocei pentru femei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe eşti...

departe eşti, iubitul meu, departe eşti de mine,
cu ochii minţii te-nsotesc... şi-aş vrea să-ţi fie bine...
aş vrea să fiu cu tine-acum, aş vrea să fiu o boare,
ce-ţi protejează trupul drag de tot ce-i rău sub soare...

aş vrea să am acum puteri din har dumnezeiesc
şi, ca o umbră, peste tot să pot să te-nsoţesc...
să fiu rază, să fiu briză, vânt să fiu şi să fiu nor,
să fiu tot ce-ţi stă în preajmă, ca s-astâmpăr al meu dor,

să fiu geana dimineţii şi al înserării ceas,
sau un strop micuţ de ploaie ce pe buze ţi-a rămas...
şi, pe ale vieţii tale: căi, şi drumuri, şi poteci,
să fiu iarba ce-ţi păstrează urma paşilor când treci,

tot ce ar permite Domnul ca să-ţi fie de folos,
steaua ce-ţi veghează somnul,... să fiu visul tău frumos...
tare-aş vrea să fiu zefirul ce se joacă-n părul tău,
ca să pot citi în ochii-ţi, că tu... sigur eşti al meu...

poezie de Mariana Cruceru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Domnu-l sărbătorim

Cât de aproape e Crăciunul
Sărbătoarea naşterii Lui Isus
Să privim dar înspre Domnul
Şi să-i dăm duhul supus

Nu la Lege şi Poruncă
Ci veniţi azi la Hristos
Căci ne vrea în a Lui turmă
Să-l slăvim pe pământ jos

Suntem morţi faţă de Lege
Însă vii pentru Isus
Numai El ne înţelege
Să-i dăm duhul Lui supus

Noi dar îl sărbătorim
Pe Isus Hristos Mesia
Căci ne vrea a Lui să fim
În El s-avem bucuria

Vrem Hristos ca să ne fie
Scut şi stâncă — adăpost
Să-i cântăm în veşnicie
C-a dat vieţii noastre rost

În iubirea Lui curată
Vrem de azi ca să păşim
Şi pe Mielul fără pată
Pururea să îl iubim

Iată gata-i sărbătoarea
La uşă ca să ne bată
Să ne aducă-nviorarea
Într-o inimă curată

Doamne noi îţi mulţumim
Pe pământ căci te-ai născut
Noi Fiinţa îţi primim
Ca să fii al nostru scut

Mesia o vino acum
Să ne iai pe-a Tale braţe
Prin noi să îţi tai azi drum
Duhul Tău să ne înalţe

Glorie în veşnicie
Noi Isuse îţi cântăm
A Ta slava Doamne fie
Căci în veci te lăudăm
23-12-2022 Mănăştur

poezie de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt de sus

Eu sunt Lumina lumii
cine dar azi mă urmează
nu-i pe calea-ntunecumii
căci inima îi e trează

va avea lumina vieţii
şi-o lumină el va fi
ca florile dimineţii
mersu el — şi-l va sfinţi

dacă Eu mărturisesc
chiar Însumi azi despre Mine
e numai că vă iubesc
şi de-a pururi vă vreau bine

totuşi voi astăzi să ştiţi
mărturia-Mi e adevărată
vreau în cer să fiţi primiţi
de-al sfinţeniei viu Tată

voi sunteţi de jos
Eu de sus iată azi sânt
le-a vorbit Domnul Hristos
al Vieţii Sfânt Cuvânt

voi sunteţi de pe pământ
Eu din ceruri am venit
să vă spun de Tatăl Sfânt
căci EL iată — v-a iubit

de nu credeţi că Eu sânt
în păcate veţi muri
sfârşind viaţa pe pământ
iertare nu veţi primi

cine eşti Tu — l-au întrebat
iudeii acei din jur
pe Isus Cel mai curat
om cu Duhul — cel mai pur

ceea ce de la-nceput
Eu v-am spus că iată sânt
Cel ce m-a trimis e Adevărat
şi Eu spun a Lui Cuvânt

Eu dar ce am auzit
de la El spun astăzi lumii
Duhul Lui neprihănit
e-adâncimea-nţelepciunii

când veţi înălţa pe Fiul Omului
atunci veţi cunoaşte că Eu Sânt
şi puterea harului
veţi primi-o prin Cuvânt

doar atunci voi o să ştiţi
de la Mine că nimic
nu fac — ca să fiţi primiţi
pe braţe să vă ridic

căci Eu Însumi de la Mine
nimica Eu nu vorbesc
ci Tatăl cum vrea în Sine
Cuvântu — Eu vi-l vestesc

niciodată Tatăl dar
singur EL nu m-a lăsat
căci v-aduc al vieţii har
s-aveţi sufletul curat

şi Eu iată-ntodeauna
fac numai ce-i e plăcut
să primiţi şi voi cununa
având viaţa — al vost" avut

Tatăl Însuşi vă iubeşte
şi vă vrea cu gelozie
sfinţenia trebuieşte
să intraţi în veşnicie

de aceea am venit
cine crede să primească
darul vieţii oferit
prin lucrarea Mea cerească

fiţi de aceea şi voi sfinţi
cum e Cel care vă cheamă
acum dar — la El veniţi
cum şi Duhul vă îndeamnă

poezie de Ioan Daniel Bălan (24 ianuarie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru arbore genetic (sonet)

RUGĂ PENTRU ARBORE GENETIC
(sonet eroilor războiului)

Trimite, Doamne, Lumina divină,
Din făclia Învierii desprinsă,
De spirit viclean să nu fie stinsă
Prin noaptea minţii, când moartea domină.

Mai lasă poarta Raiului deschisă,
Pacea pe Pământ din el să revină
Pe timp de război şi în veci să ţină,
Cât flacăra vieţii este aprinsă.

Spulberă perdea de cenuşă ninsă,
Când de sub ea strigă obştea creştină,
De focul armat a nu fi cuprinsă.

Te rog, revigorează rădăcină
Mistuită de fiara neînvinsă,
Ramul de neam mai falnic să devină.

Maria Filipoiu

sonet de Maria Filipoiu din Pelerin pe Calea Luminii - 101 sonete creştine/ Editura Libris * Creator (2019)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de eternitate

Insist pe un sentiment ilustru
Dincolo de existenţa terestră,
Urc în eter cu speranţa de-a valma
Deschid ferestre ferecate-n vid,
Ca să transform eterul în etern
Dau iama în temeiul infinitului,
Ca să intru prin taina edenului
Undeva sus prin al nouălea cer,
Vreau să selectez programul vieţii
Doresc acces în viaţa veşnică,
Existenţe departe în sferele înalte,
Puse printre repere sacre de lumină
În spaţiul virtual, dincolo de răscruci
Când speranţa în sine devine reală
Prin taina adevărului născut din duh,
Apare deschidera firească a porţilor
Spre intrarea in taina vieţii perpetue,
Universuri multiple se succed în spirală
După acele principii profund divine
Aici suprarealul trăişte în sine de faco
Dăinuind prin prezenţa marelui demiurg
Peste priceperea minţii umane de iure.

poezie de David Boia (11 iunie 2013)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fie-vă Hristos dar soare

Domnul să vă binecuvinteze
Pe-a Lui braţe să vă ia
Sus pe stâncă să vă aşeze
Prin Duhul să vă-nştinţeze
Că sunteţi mireasa Sa
Viaţa sfântă să vi-o dea

Să vă dea Hristos lumina
Şi Cuvântul Lui cel Sfânt
Ca voi să primiţi cununa
Să-l urmaţi întodeauna
Cât veţi fi pe acest pământ
Să-mpliniţi al Lui Cuvânt

Domnul să vă ia pe braţe
Viaţa nouă s-o trăiţi
Şi prin Duhul să vă-nalţe
Cu-a Lui mână să vă-nhaţe
Toţi copiii Lui să fiţi
Oameni noi astăzi şi sfinţi

Pe cărarea mântuirii
Duhul Sfânt să vă conducă
Lumina neprihănirii
Şi puterile iubirii
În lumină să v-aducă
Drumul când vi se încurcă

Fie-vă Hristos dar soare
Şi ajutor în veşnicie
Să umblaţi pe-a Lui cărare
Prin iubire şi-ndurare
Domn pe veci El să vă fie
Să vă dea cununa vie

Hristos dar în al Său Nume
Să vă pună sus pe stâncă
Să vă ia cu-o rugăciune
Cum Cuvântul sfânt vă spune
Şi în dragostea adâncă
Să vă dea viaţa încă

Fie-vă cărarea vieţii
El Hristosul şi Mesia
Chiar din zorii tinereţii
Şi din roua dimineţii
Să vă fie bucuria
Şi de asemeni veşnicia

Prin Hristos şi al Lui Nume
Tatălui — copii să-i fiţi
Cum Cuvântul viu vă spune
Îmbrăcaţi în astă lume
Oameni noi să deveniţi
Şi mereu să vă sfinţiţi

Evanghelia cea sfântă
Să vă fie dar lumină
Îngerii din cer cum cântă
Să îi auziţi la nuntă
Mirele când o să vină
Chiar în slava Lui Divină

Înţelegeţi dar Scriptura
Şi trăiţi azi prin credinţă
Dăruindu-vă făptura
După sfântă-nvăţătura
Căci a voastră biruinţa
E a Lui Isus Fiinţă

Luminaţi de-a Lui lumină
Prin Hristos dar să trăiţi
Ca să n-aveţi nicio vină
El pe palme să vă ţină
A Lui fraţi pe veci să fiţi
Veşnicia s-o primiţi

Fiţi de aceea o cântare
Numele să-i onoraţi
Prin dragoste şi-ndurare
Să-l cinstiţi dar fiecare
Fiinţa voastră să i-o daţi
Pururea fiindu-i fraţi

Prin credinţa în Hristos
Viaţa aici ni se oferă
Un trai scump şi de frumos
Ca să trăim cu folos
Cu toţi dar în noua eră
Inima cum azi ne speră

Noi să fim mărgăritar
Pentru Cine ne-a creat
Viaţa nouă aici prin har
Să ne fie unic dar
Şi al nostru duh curat
Să fie un nestemat

Prin Hristos şi pentru El
Viaţa noastră s-o trăim
Harul Lui Emanuel
Să ne fie unic ţel
Pururea să îl iubim
Pe Hristos şi-a Lui să fim
07-01-20120 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru şcolari

Copilăria-i anotimpul blând
Când ne-nălţăm, adesea învăţând...
O literă cu rod bogat şi soare,
Lumina ce-i ascunsă în penare,
Luceafărul ascuns între coperţi,
A fii mai buni, mereu mai înţelepţi,
Un fluture citind abecedarul,
Abacul şi... atât de greu, ghiozdanul.

Copilăria-i anotimpul blând,
Argintul apei în priviri curgând,
Jadul pădurii, macii din ogoare,
Mierea şi grâul strălucind în soare.
Copilăria-i drumul către mâine,
Dulcele gust şi... sfântul gust de pâine,
Credinţa-n Dumnezeu, lumina sfântă,
Întâia carte-n mâinile-ţi ţinută.

Când ne-nălţăm adesea învăţând
Sub curcubee-n suflet izvorând,
Când pernă-i verbul şi penelul carne,
Când învăţăm de îngeri şi de floare,
De stele, de iubire şi izbândă,
De cântecul de moarte şi de nuntă,
Suntem doar fluturi căutând sub nori
Prin pulberea de verde şi ninsori.

O literă cu rod bogat şi soare
E veşnic în corola de petale...
E nesorbitul must de clorofilă,
Pace şi taină, zâmbet şi lumină...
Şi-n paradisul şcolii, zi de zi,
Urcăm o nouă treaptă, pentru-a fi.
Palatul manualelor ne-nvaţă
Cum să fim oameni pregătiţi de viaţă.

Lumina ce-i ascunsă în penare?!
Cuvinte, cărţi, eternă sărbătoare...
Un univers ce dincolo de piatră
În ochii minţii voastre se deşteaptă.
Porţi noi spre lumi de vis se vor deschide...
Cu braţe de mătăsuri vor cuprinde
Copilăria şi esenţa firii –
Un cânt deşteptător al omenirii.

Luceafărul ascuns între coperţi
Eşti tu, copile, doritor să-nveţi,
Necunoscutul să-l cuprinzi deodată,
Să-i vindeci rana... Timpul nu aşteaptă!
Avântă-te prin timpuri deci, copile!
Culege rodul fiecărei zile!
Deschide-ţi gândul – un copac cu flori,
Lumina bujorelnicelor zări.

A fi mai buni, mereu mai înţelepti!
A învăţa să suferi şi să ierţi,
Să plângi, să te îndrepţi spre mântuire,
Să îngenunchi... Nu este greu, copile!
Nu este greu, în palmă, pe din două,
Pentru părinţi, să dai un strop de rouă.
Şi Domnului, să dai întru-nchinare,
Cu fapta ta şi inima ta mare.

Un fluture citind abecedarul
Vor fi copii la anul... şi la anul...
Tu vei păşi sfios pe drumuri noi.
Bunici, părinţi, cândva au fost ca voi.
Clepsidra în nisipuri încă poartă
Paşii trecuţi prin arşiţă şi zloată,
Braţele războindu-se-n furtună,
Croind celor ce vin viaţă mai bună.

Abacul şi... atât de greu, ghiozdanul
Îl veţi purta în spate şi la anul,
Având mereu mai multă-nţelepciune,
Iubire de părinţi şi fapte bune.
Veţi vrea să încolţească bucuria,
Copii frumoşi, trăind în România.
Şi imnul ţării, steagul tricolor,
Va flutura prin voi biruitor.

Abacul şi... atât de greu, ghiozdanul!
Un fluture citind abecedarul...
A fii mai buni, mereu mai înţelepţi,
Luceafărul ascuns între coperţi,
Lumina ce-i ascunsă în penare,
O literă cu rod bogat şi soare,
Când ne-nălţăm adesea învăţând,
Copilăria-i anotimpul blând.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trâmbiţa se v-auzi

Puţin mai e şi Mirele apare
Sus pe norul de lumină
Şi cea mai scumpă sărbătoare
Va-ncepe cu o slavă mare
Isus Hristos când o să vină

Mai e puţin şi trâmbiţa va răsuna
Să iasă morţii din mormânt
Acei ce-au împlinit voinţa Sa
Şi l-au slujit pe Mesia
Al Celui Prea Înalt Cuvânt

Mai e puţin şi Mirele revine
Dar sus pe nori El va sosi
Să-şi ia mireasa atunci la Sine
S-o-brace-n hainele Divine
Căci pentru ea Isus — muri

Şi trâmbiţa se v-auzi
Atunci de cei neprihăniţi
Ce-au vrut fiinţa a-şi sfinţi
În dragoste pentru-a trăi
Să fie nişte terebinţi

E gata îngerul să sune
Să iasă morţii din mormânt
Pe norii cerului să îi adune
Căci sunt lipsiţi de astă lume
Doar au iubit al Vieţii Sfânt Cuvânt

Suna-va trâmbiţa atunci
Mormintele să se deschidă
Şi din tenebrele adânci
Să iasă toţi acei ce-s sfinţi
În braţe Miurele să-i prindă

Vui-va trâmbiţa cu greu
Pe tot pământul va suna
Toţi fii de Dumnezeu
Ce au trăit prin Duhul său
Din morţi atunci se vor scula

Iar noi cei vii care vom fi
În viaţă pe acest pământ
O altă viaţă vom primi
Mireasă sfântă pentru a fi
Mireasa Mirelui Cel Sfânt

Şi-atunci cu toţii vom fi duşi
În Faţa Mirelui pe nor
În haine albe vom fi puşi
Cu Mirele să fim acuşi
Cu-al nostru Viu Mântuitor

Căci Duhul Sfânt ne va răpi
Atunci pe norul de lumină
Şi Mirele îl vom privi
Iar El pe toţi ne va primi
La Sine El ca să ne ţină

Şi Mirele ne va conduce
În zbor spre Cerul Lui cel sfânt
Într-o lumină ce străluce
Cum nu e om ca s-o apuce
Căci ea nu e de pe pământ

Vui-va ceru-n sărbătoare
Mireasa când îşi va cânta
Înmiresmata ei cântare
Ce aduce Mirelui onoare
Cum n-a fost şi nu e alta

Mărire Mirelui Hristos
Şi Lui Isus în veci onoare
Căci El din lumea rea ne-a scos
Când viaţa noastră doar pe dos
Era trăită spre pierzare

O Doamne Tată-ţi mulţumim
De Mirele ce ni l-ai dat
Noi Numele ţi-l proslăvim
Căci vrem ai Tăi pe veci să fim
O Tată Scump şi Minunat
20 august 2019 Laura

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o noapte când iubirea...

Într-o noapte când iubirea era stea îndepărtată
Şi lumina ei în suflet, o himeră nesperată,
Iată, din văzduh răsună cânt de-o Veste Minunată
Şi-o Stea nouă înghite noaptea, când pe boltă se arată.

Iosif şi Maria bat, ca străini, din poartă-n poartă
Însă rece-i orice casă şi-omenia-i îngheţată;
Bunătatea-i vestejită, mila-i parcă sufocată,
Îndurare nu-i nici unde şi iubirea parcă-i moartă.

Dar Lumina Se coboară în sublimele-i cântări
Care umplu tot văzduhul din Înalt şi până-n zări
Şi păstorii vin la Taina Minunate-i îndurări
Care vine de Tatăl cu-ale Lui binecuvântări.

Vin şi Magii, de departe, plini de daruri, să se închine
Celui care-A fost şi Este; A venit şi iarăşi vine...
Proorociţa Îl preamăreşte glăsuind Taine divine...
Simeon, mânat de Duhul, Pruncul Sfânt în braţe-L ţine

Şi slăvind pe Domnul zice: "Slobozeşte, acum, Sfânt Tată,
În pace pe robul Tău, că-au ajuns ochii-mi să vadă
Slava şi Lumina lumii, Mântuirea Ta întrupată,
Taina din vechimi promisă şi Izbăvirea aşteptată... "

Au trecut anii şi parcă noaptea-i mai întunecată
Căci de Steaua lui Mesia, lumea nu-i preocupată!
Însă este-o sărbătoare şi mulţimi care tot caută
Forme noi de bucurie într-o fire neîmpăcată...

Timp în care Vestea Bună bate la porţi ferecate
Care-şi trag mereu oblonul şi zăvorul de păcate...
Toate Tainele divine par himere îndepărtate...
De aceea vin într-una numai zări neaşteptate!

Se apleacă frunţi semeţe sub domnia nedreptăţii
Nu-s genunchi să se aplece-n Faţa "Soarelui dreptăţii"
Nici priviri să se închine doar în cinstea Maiestăţii...
Fiecare-şi caută steaua şi-un drum al prosperităţii...

Toţi, cu frică, poartă grija măreţiei proprii – eu! –
Prea puţini mai vin cu frică la Măreţul Dumnezeu!
El e bun dar omu-i rău, asta-i cauza care-i face omului să-i fie greu
Şi necazurile, iată, i se înmulţesc mereu!

Nu se mai grăbesc păstorii, la Hristos, să se închine
Sunt prea obosiţi că-aleargă zilnic după propriul bine,
Nu mai caută nimeni Calea; Nu mai vin nici magi cu daruri,
Căci şi ei urmează steaua unor vechi şi proprii raiuri...

Doar Irozi nimicitori caută Pruncul pe pământ,
Cu gândul să nimicească tot ce-i bun, şi tot ce-i Sfânt!
Capetele de balaur ce-s descrise în Cuvânt,
Urmăresc cu spor să înghită, întreg Noul Legământ!

O, mai arată-Ţi Doamne Slava, pe cerul "lumii moderne",
Mai descoperă-ne Calea către Zările Eterne,
Mai coboară întra-le noastre, strâmte sălaşurile interne,
Care nu Ţi-au văzut Slava, şi-un loc pentru Ea aşterne!

Într-o noapte când iubirea pare stea îndepărtată
Şi lumina ei în suflet, o himeră nesperată,
Mai fă să răsune în lume "O, ce Veste Minunată!",
Să răsară-n orice suflet, O LUMINĂ ADEVĂRATĂ!

Şi, când trâmbiţa Ta sună, în acea clipă preamărită
Să vedem cu ochii noştri slava Ta nemărginită
De pe "Norul" "Judecăţii" şi-a "Răsplătirii" Cereşti
Unde-Ai hotărât Mireasa să-Ţi chemi so desăvârşeşti.

poezie de Ioan Hapca
Adăugat de Sanda
Comentează! | Votează! | Copiază!