Vechea mea barcă de pescuit

Vechea mea barcă-i trasă acum
Pe malul fluviului cu luxuriante ape,
Unde ierburile se îndoaie-n vânt
Şi unde vin vitele să se adape.

Această barcă ruginită şi uzată,
Pe care velele n-o mai încunună,
Nu va mai pluti niciodată iarăşi –
Pe vreme bună sau pe furtună.

Scândurile şi coastele-s frânte,
Scorojită şi crăpată-i podeaua,
De pe borduri i s-a desprins
Acum mulţi, mulţi ani vopseaua;

Carena-i găurită aproape peste tot,
Deschizând uşi vântului care o sugrumă.
Şi ce vitează erai când te-am lansat
La apă acum atâţia, atâţia ani în urmă,

Când forma-ţi zveltă şi prova tăiată fin
Despicau unda ca un impetuos delfin;
Erai vopsită-n nuanţe de alb, de castaniu
Şi de verdele frunzei de pin.

Ai fost triumful, ai fost mândria mea,
Gloria şi marele răsfăţ al inimii mele!
Companioana mea din anii tinereţii,
Când am ridicat întâia oară velele

Şi fanionul sus, sus în vârf de catarg:
O flamură purpurie fluturând insistentă;
Îmi amintesc cum am înălţat prima velă,
Albă ca zăpada, în briza turbulentă,

Cum am plutit în aval pe fluviu, cum am ajuns
Împreună la marea cea mare!
Oh, minunatele bancuri de peşti!
Peşti din apele fluviului şi din mare

Bântuind – în bezna subacvatică,
Scăpărând – în vâltoarea buimacă!
I-am urmărit mereu şi pretutindeni,
I-am pescuit şi i-am adunat în barcă;

Am alergat mereu pe urma lor în largul mării
Călărind pe coama mareelor sărate,
Până când cuminţi, înveliţi în solzi argintii,
Poposeau în drifter, întinşi pe-o parte.

poezie de Isaac McLellan, 1806 –1899, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La pescuit pe malul fluviului Wei

În undele neclintite ca apele oglinzii,
În adâncul fluviului Wei, înoată crapi şi lipani.
Eu vin agale cu nuiaua din bambus pe umăr
Şi,-ajuns pe mal, prind cârligul.
O adiere uşoară de vânt împinge pluta spre larg,
Întinzând cei trei metri de fir.
În vreme ce trupul se odihneşte-n aşteptarea peştelui,
Inima mea cutreieră Pământul Deşertăciunilor.
Demult, un bătrân cu părul alb
A pescuit pe prispa-aceluiaşi fluviu;
Un pescar de oameni, nu de peşte,
La vârsta de şaptezeci de ani
L-a prins pe Wen Wang.
Însă eu, când mi-am aruncat cârligul,
Nu m-am gândit să prind nici peşti şi nici oameni.
Lipsindu-mi măiestria de-a captura orice fel de pradă,
Mă-ncălzesc doar lângă ape,-n lumina de mierie-a toamnei.
Mai târziu, plictisit, strâng uneltele;
Merg acasă şi beau o cupă de vin.

poezie de Bai Juyi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norfolk

Cum a apărut Diavolul? Când a atacat întâia oară?
Aceste străduţe din Norfolk îmi amintesc pierduta inocenţă;
Cad anii şi mă regăsesc într-o viaţă-anterioară
Călărind, de-a lungul gardului de lemn, un cal focos ( o nuia,-n esenţă),
Pe-acelaşi şleau pe care tata,-acum patruzeci de ani,
Păşea-n urma mea agale, calm, prin spuză de praf şi bolovani.

Obişnuiam să-mi umplu mâinile cu seminţe de măcriş
Şi să i le-strecor, vânturat, sub guler şi în freză.
Mai obişnuiam să-l împing berbeceşte cu capul, pieptiş,
Nerăbdător să-ajung la capătul potecii,-acea paranteză
Umbrită de frasini şi de-arini, până când, de mai mare dragul,
Se desluşeau clar parâmele-întinse şi catargul.

Acolo, după ce luam cina la lumina palidă-a unui felinar,
Mă-întindeam la căldurică pe patul din cabină
Şi-ascultam cum bat în bordul navei, regulat şi clar,
Valurile-îmbrăţişând plauri verzi sub razele de lună plină –
Şi şoaptele Norfolk-ului, pretutindeni înconjurat de ape,
Aducând poveştile trestiilor din aproape-n mai aproape.

Cum a apărut Diavolul? Când a atacat întâia oară?
Biserica-i aceeaşi, dar eu acum ştiu c-a fost restaurată
De Fowler din Louth. O, timp, loveşte cu-aripa ta uşoară
Şi-îmbracă-mă-n cămaşa fermecată-a ignoranţei de-altădată!
Adu-mi pacea nopţii de dinaintea unei zile-îngrozitoare,
Cu promisiuni încălcate, cu inimi sfărâmate, lipsite de-alinare.

poezie de John Betjeman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

După furtună

Există-atâtea insule!
Multe precum stelele de pe crengile copacului ceresc la miezul nopţii,
de unde meteoriţii sunt scuturaţi şi cad
asemenea fructelor în jurul goeletei numită Zborul Sorţii.
Dar toate lucrurile trebuie să cadă – aşa a fost întotdeauna –
de o parte Venus, de cealaltă Marte;
cad – şi sunt unice – aşa cum Pământul este unic,
o insulă-n marele-arhipelag al aştrilor.

Primul meu prieten a fost marea. Acum, este ultimul. Şi cel mai drag.
Acum mă opresc din vorbit.
Muncesc, apoi citesc, relaxându-mă sub felinarul prins de catarg.
Încerc să uit ce-a fost fericirea,
iar când acest subterfugiu devine inutil, urmăresc stelele.
Uneori sunt doar eu şi spuma mării tăiată de foarfecele vântului
înălbind puntea, şi luna deschizând
uşa unui nor, şi lumina stelelor deasupra mea.

Mai este şi un drum în siajul lunii care mă duce acasă.
Din adâncul mării îmi cântă o creolă cu ochi de peruzea.

poezie de Derek Walcott, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am stat la ţară cu bunică-mea, apoi la altă moşie, cu tatăl meu şi mama mea a doua, apoi iar la bunică-mea. Mi-aduc aminte de privelişti şi peisagii, care se numesc Sălăveştri, Berbenceni, sate în judeţul Bacău unde tatăl meu ţinea moşii în arendă cu rudele lui noi.

În această vreme moşul meu Teodor s-a înamorat de o fată a Eleonorei, tatăl meu a pierdut ce mai avea, bunica mea era tristă de moartea mamei mele -- eu mă simţeam str[...]n lumea cea nouă a tatălui meu. Mamei mele a doua -- o fiinţă bună, supusă, roabă -- nu i-am putut spune "mamă" şi din greutatea mea de a deveni familiar şi a da numiri "artificiale" şi oficiale, şi din cauza amintirii adevăratei mele mame, pentru care începeam să am un cult şi o tandreţe alcătuită din tot felul de amintiri, căci deja aveam amintiri şi, cum se vede, amintiri scumpe şi duioase.
În aceşti ani cred că s-a închegat o mare parte din caracterul meu, aşa cum îl am şi acum. Cu altă copilărie, cu altă viaţă, fără aceste lucruri neobişnuite şi triste, aş fi fost poate altfel.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

MAREA! Marea! Largul apelor sărate!
Albastru peste albastru, tinereţe, libertate!
Fără-nsemne, fără hotare; ea, contur cu contur,
Îmbrăţişează pământul de jur împrejur;
Alintă norii şi tachinează cerul, fratele ei geamăn;
Sau doarme ca un copilaş în leagăn.

Pe mare! Pe mare! Marea e regatul meu!
Sunt acolo unde mi-am dorit să fiu mereu;
Albastru jos şi-albastru sus,
Şi tăcerea, de toate mai presus;
Vine furtuna şi trezeşte-adâncurile mării?
Nu-i nimic, eu voi dormi sub sprânceana zării.

Îmi place, o, cât de mult îmi place să călăresc
Valurile mareei nărăvaşe când se răzvrătesc
Înălţându-se spre cer, sperând s-atingă luna –
Sau fluieră de nebune, acompaniind furtuna,
Făcând ceea ce se întâmplă sub ape manifest –
Împinse de bidivii vânturilor de sud-vest.

Nu mi-a plăcut niciodată ţărmul tern şi mut;
În schimb, marea am iubit-o foarte mult
M-am întors la ea întotdeauna, în bătaia velelor,
Ca păsărelele care se întorc la cuibul lor;
A fost şi este mama mea –
Căci m-am născut pe mare, sub o norocoasă stea!

Zorii erau roşii şi albe valurile,-n spume,
În zarva orei care m-a adus pe lume;
Balena şuiera, pescăruşii se roteau în zbor,
Delfinii-şi dezveleau aurul dorsalelor;
Şi toţi martorii marini de la locul întâmplării
Au înălţat urări de bun venit pentru copilul mării!

Şi-am trăit apoi liniştit sau lovit de biciuştile sării
Cincizeci de ani, o viaţă de om al mării,
Cu chef de hârjoană şi cu bani de cheltuit în buzunare,
Şi niciodată n-am tânjit, nici suspinat după o schimbare;
Iar când va veni moartea să-mi ureze noapte bună,
Să poftească-n largul mării, pe vreme de furtună!

poezie de Bryan Waller Procter, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt singurul copil care atunci când mama mea s-a născut, eu eram. Eu i-am dat naştere din sânul inimii mele. Am alăptat-o cu dragostea mea nepieritoare. Acum când "Eu Sunt-ul" ea nu mai este, ea s-a reîntors înapoi Acasă, în dragostea inimii mele atotcuprinzătoare.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indonezia este ţara care îmi vine în minte atunci când mă gândesc la o destinaţie cu un impact puternic asupra mea, este o ţară a aromelor. Am trăit câţiva ani în Indonezia, acum mult timp, şi încă mai ştiu să vorbesc indoneza. Când am aterizat prima oară în Jakarta, acum 30 de ani, mi-au fost necesare câteva săptămâni să îmi revin din şocul iniţial. O ţară unde natura este permanent copleşitoare, chiar şi în inima oraşelor mari, unde mirosurile sunt exacerbate. O plimbare prin piaţa de flori sau o călătorie în pădurea tropicală sunt experienţe pe care nu le voi uita niciodată. Din nefericire însă, pădurile indoneziene din Sumatra sau Kalimantan sunt în mare pericol, din cauza exploatării excesive şi a invaziei uleiului de palmier.

Gilles Thevenin în interviu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele-n mare

Într-o noapte când stelele alunecau în mare
Am ieşit în largul mării cu o barcă,
Iar ea dansa ca un copil pe apa sclipitoare,
Aplecându-se-n reverenţă pe valul de resacă.

Vâslind pe velurul lichid şi moale, violet,
Am jurat în splendoarea nopţii înstelate
Să fac curte unei anume fete, tot numai zâmbet,
Până când va ceda pasiunii mele-nfocate.

Uşoară, barca se legăna alintat şi tandru,
Iar în inima mea era atâta jind...
Într-un târziu am ajuns lângă-un flăcăiandru
Care stătea aşezat pe-o piatră, pescuind.

L-am strigat "Hei!" şi el a răspuns "Hei!"
"Cum muşcă peştele-acolo, la apă mică;
Ce crezi c-o să prinzi în cârligul undiţei,
Merlan, sardină, roşioară, sau plătică?

"În niciun fel" a zis el, algele, deşi n-au gheare,
Îmi încurcă firul, iar scoicile-ascuţite-l taie –
Îmi încerc norocul cu stelele căzute-n mare,
Acolo unde, cum vezi, toţi aştrii cereşti fac baie."

"La revedere!" de la el şi "La revedere!" de la mine,
Şi niciun chicotit în jur, nu s-a auzit nici pâs;
Atâţia oameni pescuiesc stele-n apele marine
Încât acest lucru chiar nu-i subiect de râs.

poezie de Roderic Joseph Quinn, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada fiicei contelui Haldan

Fata contelui Haldan venea mereu aproape
De valuri, privind sfidător în zare
Spre orizont, dincolo de ape;
Râdea mândră, strigând în gura mare:
"Cosiţele a şase prinţese-s preţul
Pe care-l va plăti cel ce-mi va cere mâna,
Aşa că, hai frumoasă barcă, salut frumoasă barcă!
Să vină mirele să-şi ia stăpâna!

Într-o zi, fata contelui cutreiera
Pe falează, la fel ca şi-altă dată,
Când a văzut un cavaler bălai
Cum naviga spre ţărm cu nava lui înaltă.
Toate velele din catifea erau croite,
Iar catargul bătut în aur şi-n safire
Şi "hai frumoasă barcă, salut frumoasă barcă!
Iată vitezul care-mi va fi mire!"

"Am tăiat cosiţele a cinci prinţese,
Colindând mii de ape şi-îndepărtate ţări,
Şi-am strâns laolaltă buclele de aur
Să-ţi fac cel mai frumos şal de peste şapte mări.
Mai lipseşte una doar şi vor fi şase,
Doar una şi povestea va deveni un simplu fapt;
Aşa că, hai frumoasă barcă, salut frumoasă barcă!
Înalţă-ţi pânzele şi zboară pe luciul de smarald!"

A sărit în apă şi-a înotat spre mal,
Acel călător tânăr şi îndrăzneţ,
A prins semeaţa fată-a contelui Haldan
Şi i-a tăiat părul de aur, podoaba ei de preţ:
"De-azi, ascunde-te şi plângi, mândră fecioară,
Povestea s-a sfârşit şi-i rece supa;
De acum, hai frumoasă barcă, salut frumoasă barcă!
Întinde velele! Spre vest! Şi vânt din pupa!"

poezie clasică de Charles Kingsley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptând în barcă zece zile

Berbeci albi şi valuri uriaşe îmi împiedică traversarea fluviului;
Oriunde mă duc, pericole şi piedici;
Orice încerc, devine un eşec.
Aşa cum s-a întâmplat în întreaga mea carieră omenească,
Mă rătăcesc şi nu-mi găsesc drumul –
Acum, trebuie să traversez fluviul,
Dar sunt împiedicat de vânturi potrivnice.

Mirosuri de peşti şi de creveţi stricaţi în ploaie îmi umplu nările;
Trupul meu este inflamat de înţepăturile insectelor
Sosite odată cu ceaţa.
Îmbătrânesc, timpul zboară,
Zilele care mi-au mai rămas de trăit sunt puţine,
Iar eu, stând într-o barcă la Chiu-k'ou, risipind zece zile!

poezie de Bai Juyi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din adâncul inimii mele zdorbite

"Să nu privim în urmă", am spus;
Cum puteam şti
Că o să-mi fie atât de dor?

Singurătatea acum o simt,
Mă goleşte pe dinăuntru.
Ce să fac,
Unde să merg?

Şi tu, care nu mi-ai auzit
Toată tristeţea din lacrimi,
Toate suspinele din speranţe;

Ai ştiut măcar
Că încă îţi simt lipsa într-un fel?

Din adâncul inimii mele zdrobite,
Sunt doar două sau trei lucruri
Pe care aş vrea să le ştii,
Ai fost prima mea iubire, adevărata mea dragoste,
De la primele săruturi până la ultimul trandafir;

În ciuda timpului,
Care mi-ar putea găsi pe altcineva nou,
Tu ai fost adevărata mea iubire,
Până atunci nu am cunoscut iubirea,
Până nu ai existat tu...

poezie de Alexandra Irimie
Adăugat de Alexandra Irimie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bogăţia noastră

Când mâna mea va fi zbârcită
Tot ţie îţi voi fi sortită.
Când părul alb îmi vei privi
Adu-ţi aminte cum mă ştii,
Cu părul roşu, desfăcut
Când ne iubeam atât de mult.
Acum în parc mâna ţi-am luat
Frigul nu-l simt, m-ai protejat.
Pe bancă stăm, păsări hrănim
Cuvinte nu vrem s-auzim.
Ne amintim anii trecuţi
Zâmbim, oftăm şi stăm tăcuţi.
Ne amintim prima privire
Şi cum dansam fără oprire
Cum mi-ai dat flori fără motiv
Şi cât erai de pozitiv.
A fost iubire-adevărată
Din ceruri binecuvântată.
Copiii noştri au plecat,
Dar noi în suflet i-am păstrat.
A noastre inimi în tandem
Sunt bogăţia ce-o avem.
Şi stând aşa alăturat
Noi timpul l-am îngenuncheat.
De aceea, până vom pleca
Un singur suflet vom avea.

poezie de Stacey Smith, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fetiţei mele

Fetiţei mele, Corina, cu dragoste

Te-am adorat din clipa-n care
În astă lume-ai răsărit
Şi, ca pe o gingaşă floare,
Cu dragoste te-am îngrijit.

Îmi amintesc, fetiţa mea,
Cum gângureai, neobosită
Şi, Doamne, bine mai era.
Erai atât de fericită!

Văd chipul tău de îngeraş
Şi glasul dulce ţi-l ascult.
Tu, dragul mamei copilaş,
Când ai crescut atât de mult?

Apoi, să mergi ai învăţat
Şi teamă nu-ţi era deloc
Şi câte trânte ai luat...
De inima-mi stătea în loc.

Şi râdeai mult, fetiţa mea,
Tot chipul tău era lumină
Şi ai rămas şi azi aşa:
Veselă, dulce şi senină.

Să faci surprize îţi plăcea,
Să ne faci daruri, bucurii
Şi ne făceai, fetiţa mea,
Să ne simţim din nou copii.

Ne-ai dat atâta fericire
Câtă nu-ncape în cuvinte.
Ai fost şi eşti şi vei rămâne
Fetiţa noastră cea cuminte.

Cea care ştie ce te doare,
Cea care-ţi sare-n ajutor,
Un trup micuţ cu suflet mare
Tu, dragul mamei scump odor.

Viaţa va-ncepe pentru tine
Abia acum, cu-adevărat
Şi vei pleca de lângă mine
Tu, suflet dulce şi curat.

Îţi vei începe al tău zbor
Spre culmi pe care tu le-alegi
Şi nu va fi mereu uşor,
Însă nicicând să nu te-apleci.

Să rămâi dreaptă, fiica mea!
De vei cădea, să te ridici,
Să-ţi faci viaţa cum vei vrea,
Dar s-o clădeşti cu paşii mici.

Da, pas cu pas, cu-nţelepciune,
Ca să ai timp să-nveţi din ea
Şi toate lucrurile bune
Să se aştearnă-n viaţa ta.

Să nu te pierzi în amănunte,
În lucruri care nu contează.
Poţi să faci vrute şi nevrute,
Dar mintea să-ţi rămână trează!

Să îţi aşterni, fetiţa mea,
Viaţa aşa cum ţi-o doreşti.
Să dai mereu, fetiţa mea,
Şi înzecit ai să primeşti.

Să îi alegi cu-nţelepciune
Pe cei de care te-conjori
Şi să faci multe fapte bune,
Chiar de vei pierde uneori.

Şi să înveţi, fetiţa mea,
Mereu, constant, de la oricine
Că învăţând devii om bun
Şi implicit îţi va fi bine.

Şi chiar dacă vei da de greu
Să nu renunţi, fetiţa mea.
Alături îţi vom fi mereu
Şi dornici de-a te ajuta.

Cât te iubesc, fetiţa mea....
Tu pentru mine nu ai seamăn
Şi e aşa precum ai spus:
Da, tu eşti "sufletul meu geamăn".

Cu dragoste noi te-am crescut,
Aşa cum am ştiut mai bine.
Ţi-am dăruit tot ce-am putut
Şi ne-am mândrit mereu cu tine.

Ai 18 ani acum.
Când au zburat? Unde s-au dus?
Tu vei porni pe al tău drum
Să urci, Corina, cât mai sus.

Să ai curajul de-a visa,
Şi-ambiţia de a-ţi dori,
Să ai puterea de-a lupta
Şi mintea pentru-a reuşi.

Oriunde şi oricum vei fi,
De vei fi tristă sau voioasă,
Necazuri, griji şi bucurii
Să le împarţi cu cei de-acasă.

Îi vei găsi o vreme-aici,
În acest sat un pic mai mare,
Pe-ai tăi părinţi şi pe bunici
Iubindu-te fără-ncetare.

La mulţi ani, Corina!

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani

Priveam la geamul tău,
Iar viscolul de-afară
Mă îndemna mereu,
Să intru... într-o doară.

Dar pentru ce mă mint
Când inima ţi-e dată?
Mai frig în suflet simt
Acum... ca niciodată!

Iubito, ce noapte nebună!
Cu suflete albe la geam,
Speram c-o să fim împreună:
La mulţi ani!

Şi am simţit atunci
O lacrimă pe gene,
Pe faţa mea de stânci,
Pe inima-mi curată.

Şi am plecat lăsând
Petrecerea să fie
O farsă-a unui gând,
În viaţa mea pustie.

Iubito, te cheamă o lume,
Ce singur rămân peste ani!
Şi-n noaptea aceasta se spune:
La mulţi ani!

poezie de Stefan Băiatu (31 decembrie 2005)
Adăugat de Stefan Băiatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ar fi să fac o pictură a inimii mele, ar fi una despre ceea ce sper că iubeşti; căci ea nu ar conţine nimic nou; posesiunea pe care ai obţinut-o deja aici; şi puterea absolută pe care ai menţinut-o asupra sa; nu ai lăsat nici cel mai mic loc din inima mea neocupat. Privesc în urmă către primele zile când ne-am cunoscut; către prietenia din zilele dragostei şi inocenţei; şi, cu o plăcere indescriptibilă, am văzut mulţi ani trecând peste capetele noastre, cu o afecţiune tot mai înalta şi mai îmbunătăţită de timp. Întunecaţii ani de absenţă nu mi-au şters deloc din minte imaginea dragului, merituosului bărbat căruia i-am dăruit inima mea.

citat din Abigail Adams
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am greşit uneori...

Te-am întâlnit atunci în secolul trecut
Se poate spune că a fost de mult
Dar astăzi de încerci să-ţi aminteşti
De clipa când mi-ai spus că mă iubeşti

Şi când în braţe te-am cuprins întâia oară
Eram la malul mării, ce minunată seară
A fost o clipă ce va trăi în eternitate
Chiar dacă-acuma timpul ne desparte

Am realizat atâtea lucruri împreună
Am traversat vârtejuri şi furtună
Dar în final nu ne-am pierdut cu firea
A fost un singur far, a fost iubirea

Iţi recunosc, nu vreau să folosesc tertipuri
În viaţă mi-au plăcut şi alte chipuri
Dar crede-mă, ai fost şi vei rămâne
Marea iubire a vieţii mele de ieri, de azi, de mâine.
 
Să nu mă condamni în termeni aspri
Să-ţi mai aduci aminte când voi pleca spre aştri
Că uneori, cu mine de credeai
Că trăieşti
Fără să vrei, s-a întâmplat, să uiţi să mă iubeşti

Nu-ţi reproşez nimic, îţi cer doar să mai crezi
Chiar dacă în viitor nu vrei să mă mai vezi
Ai fost şi vei rămâne în viaţa mea
Singura căreia i-am încredinţat toată iubirea

Şi acum într-un final, mult prea trist
Îţi fac un sincer jurământ pe Crist
Chiar de te-am întristat de-atâtea ori
Eu te iubesc ca-n prima clipă şi îţi recunosc, că
Am greşit uneori...

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti parte din existenţa mea, o parte din mine. Ai fost în fiecare replică pe care am citit-o. Ai fost în fiecare perspectivă pe care am văzut-o vreodată, pe râu, pe velele navelor, în mlaştini, în nori, în lumină, în întuneric, în vânt, în pădure, pe mare, pe străzi. Ai fost întruparea fiecărei fantezii graţioase cu care mintea mea s-a familiarizat vreodată.

Charles Dickens în Marile speranţe
Adăugat de Blajinu Liliana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi amintesc de prima oară când m-am îndrăgostit. Am ţinut mâna mea în a ei fără să mai vreau să-i dau drumul. Am zburat alături de ea mai uşor decât m-am simţit vreodată. I-am sărutat mâna ca şi cum ar fi fost prinţesa mea. Aveam o inimă plină de iubire, şi toată era pentru ea. Fiecare floare, cântec, nor, rază de soare, strop de ploaie era ca un dar venit din ceruri. Căci acest înger sosise ca să-i dăruiesc dragostea mea. M-am simţit iubit pentru întâia dată...

citat din Jarson Micheal Ratliff
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriitoarea

În camera cu vedere la partea din faţa casei,
Unde lumina se frânge, iar teii umbroşi ating cu frunzele fereastra,
Fiica mea scrie o poveste.

Mă opresc pe casa scării, ascultând
Prin uşa închisă ţăcănitul maşinii de scris,
Asemănător celui făcut de un lanţ tras peste o copastie.

Deşi tânără, lucrurile adunate
În viaţa ei au un volum mare, iar unele sunt grele:
Îi doresc o călăorie plină de noroc.

Dar acum ea este cea care se opreşte,
Ca şi cum mi-ar respinge atât gândul, cât şi simplitatea acestuia.
Nemişcarea se dilată – şi-n ea

Parcă întrega casă a căzut pe gânduri;
Apoi începe iarăşi să lovească
Literele, pentru a interveni din nou tăcerea.

Îmi amintesc de sturzul care, stupefiat,
S-a pomenit chiar în acea cameră, acum doi ani;
Cum ne-am strecurat înăuntru, am deschis rama geamului

Şi ne-am retras, să nu-l speriem;
Şi cum, pentru o prea lungă jumătate de oră, prin uşa întredeschisă,
Am urmărit lucioasa, sălbatica, întunecata

Şi iradianta creatură
Năpustindu-se către lumină şi căzând mereu ca o mănuşă
Pe duşumeaua dură sau pe birou;

Şi aşteptând apoi, zburlită şi însângerată,
Pentru şansa de a încerca din nou; şi cât de bucuroşi
Am fost când, pe neaşteptate,

S-a înălţat de pe spătarul scaunului,
Şi în zbor planat, direct prin fereastra din dreapta,
A evadat dincolo de marginea acestei lumi.

Întotdeauna, draga mea, totul este o problemă
De viaţă şi de moarte, deşi eu uitasem asta. Îţi doresc
Ceea ce ţi-am dorit şi mai înainte, dar mai apăsat.

poezie de Richard Wilbur, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de tată

Tare mult m-am bucurat
Când pe lume ai venit
Şi de-atunci, necontenit,
Paşii ţi i-am îndrumat.

Te-am crescut ca pe o floare,
Te-am vegheat noapte şi zi,
Te-am udat, aşa cum ştii,
C-o iubire foarte mare.

Ţi-am dat aripi ca să zbori
Să te-nalţi până la cer
Să vezi grijile cum pier
Când treci dincolo de nori.

Acum ai ajuns bărbat
Sper să mergi pe drumul drept,
Eu mereu o să te-aştept
Cu un dor neîmpăcat.

poezie de Octavian Cocoş (2 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!