Linişte de iarnă

Cu vuiet veşnic, Suha sub măguri îşi înfundă
Pumnalul viu al undei, învăluită-n fum.
Ce limpede e cerul! Din liniştea profundă
A sufletelor noastre s-a-mpărtăşit acum!

Dă-mi palma. Uite-mi tâmpla. Ca aurul de grea.
Parcă-i sub tâmplă inima mea. Bate.
Ne-nconjură în falduri şi legănări de nea
Carpaţii albi ai dragostei curate.

Atât de mult visată ai fost, când pentru mine
Tu nu erai pe lume, că nu ştiam că eşti
Şi c-ai putea aievea să-mi oglindeşti, senine,
Doar gândurile mele în ochii tăi, aceşti.

Visam un vis de iarnă, ca înfrăţiţi pe zare,
În munţii albi ce-şi poartă sublimul lunei nimb
Neîntinat de valul suspinelor hilare,
Mari idealuri scumpe cu tine să le schimb.

Şi iată că sărutul dintâi, înnobilându-l
Cu contemplări subtile de vai şi de tăceri,
Mai nobil sună încă şi mai firesc cuvântul,
Esenţa vremii noastre şi-a luptelor de ieri.

Rămânem în tăcere şi amintiri prelunge,
Cu viscol roşu gândul şi visele ne-au nins.
Montanul peisagiu nu poate să alunge
Din vine frământarea acestui veac aprins.

Cum poţi tu să-mi astâmperi şi lacomia gurii
Şi lăcomia vastă a gândurilor noi?
Ce linişte adâncă-i în zbuciumul pădurii!
Ce linişte-i ân sensul furtunii din noi doi!

Cu vuiet veşnic, Suha sub măguri îşi înfundă
Pumnalul viu al undei, învăluită-n fum.
Ce limpede e cerul! Din liniştea profundă
A sufletelor noastre s-a-mpărtăşit acum.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valuri de mare

Cum pot să scriu dragostea pe un petec de cer
şi cerul să simtă şi cerul să-mi spună, sper,
cum să scriu iubirea şi să n-o pierd în eter,
să pot descoperii paşii spre al ei ungher.

Cum poate marea rosti cuvântul iubire
când valul mă-ntoarce iar într-o amintire
şi tulburată se-agaţă c-o rătăcire
de stâncile care rămân în nesimţire.

Nisipul mă arde mocnind jar sub picioare
şi stâncile se plâng devenind luptătoare
şi paşii mei străbat faleza fară soare
şi ce-a fost ieri, a fost o clipă-amăgitoare.

Încă mă simt şi simt durerile alpine
şi parcă mai ieri mă plimbam vesel cu tine,
acum cerul, marea, ar vrea să-mi facă bine
dar nisipul mă arde cu jarul din mine.

Nu mai sper ceva şi speranţa mi-e pe moarte
şi aş vrea să merg fără tine mai departe,
aş vrea să zbor lângă pescăruşul din zare
şi lângă el să-mi găsesc liniştea din mare.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara sufletelor noastre

Vino,
Cuprinde-mi inima
cu braţele iubirii;
Nu-mi spune:
este toamnă
în suflete.
Ştiu...
E vremea asfinţitului
când iubirile se sting
ca nişte stele căzătoare.
Dar te rog,
lasă-mi clipa aceasta.
Pentru mine
va fi
o eternitate.
Vino,
Nu privi spre iarnă...
Hai să topim
florile de gheaţă
de la fereastra
iubirii noastre.
Şi să ne bucurăm
de noi.
Eu mai am un strop
de primăvară
şi
cu toamna ta
vom face să fie
vara
sufletelor noastre...
Vino,
Eu încă te aştept...

poezie de Angelina Nădejde (18 septembrie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vară fără tine

O vară grea,
o vară cu o altă lumină
în interiorul nostru.
O vară fără tine...
şi încă o lumină din noi,
învelită în lacrimi.
Un an lung fără sfârşit, greu,
visuri noi, visători,
ce vom scutura
în inimile noastre,
chiar dacă nu suntem acolo.
Tu pentru totdeauna...
aprinzi încă o lumină
şi vocea sufletelor noastre,
iar inimile noastre
vor fi veşnic în noi...

poezie de Eugenia Calancea (24 august 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepasarea ucide sentimente

Nepasarea ucide sentimente,

Nu ti-a fost dor de mine nici ieri..
uitind dulceata buzelor noastre...
cum se prelingea pe corpul incins
aprinzind scinteia dragostei noastre..

nu ti-a fost dor azi de mine...
azi am fost o gresala a providentei....
un inspirat gand al telepatiei...
ce a sincronizat ceasul sufletelor noastre...
regasindu ne in gind...

nu iti va fi dor de mine nici miine...
si indiferenta a asternut intunericul sufletului
iar nepasarea a alungat umbra iubii
rupand gandul etern al dragostei noastre...

poezie de Silviu Petrache (3 iulie 2012)
Adăugat de Silviu Petrache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul veşnic

Ai fost copilul cerurilor Sale,
Sub care adormeai neîntinat,
Înconjurat de freamăt de petale,
Ai fost copilul Său, dar ai uitat.

Erai un vis aprins fără de teamă,
Atât de pur şi veşnic luminat,
Încă mai eşti, dar nu mai bagi în seamă,
Chemarea ce te scoate din păcat.

Te caută în suflet nemurirea,
Te tot atinge, însă nu mai simţi,
Întorci nepăsător din nou privirea,
Când îţi arată drumul către sfinţi.

Ai fost copilul veşnic dintr-o rază,
Ce încă luminează dac-o vrei,
Ea te iubeşte şi te are-n pază,
Tu doar întinde mâna ca s-o iei.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mod sigur, avem responsabilitatea să ascultăm în cele din urmă – şi să onorăm – chemările de sirenă ale sufletelor noastre, care au fost amuţite de egourile noastre de-a lungul vieţii? Cum altfel ne-am putea conecta cu esenţa noastră, sursa chemării noastre?

citat din Lance Secretan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi...

Dă-mi tot amarul visurilor tale
Şi-ntreg noianul orelor pustii,
Dă-mi tot buchetul florilor ce-s rare,
Floarea de colţ din munţii vineţii.

Dă-mi tot ce eşti şi tot ce ai în tine,
Deşi totul mi-ai dat, cu mult mai vreau,
Să-mi dai dulceaţa razelor senine
Din tot nectarul lor şi-al tău să beau.

Dă-mi raza ta să-mi lumineze raza,
Şi-ntunericu-mi în al tău el se vrea,
Iar ochii tăi ce-s în amurg cu seara
Pe cerul meu sunt ca o dublă stea.

Dă-mi gâtul tău să îl acopăr cu-n sărut,
Pe buzele-ţi să-mi aflu alinare,
Din ploaia ta în ploaia mea mărunt
Aud un pas ce vine dinspre soare.

Dă-mi marea ta s-acopere pe-a mea
Şi-n mâna ta să fiu o crizantemă,
Eu vreau ca infinitu-ţi să mă vrea
Dintr-un şir lung, eu, cea dintâi dilemă.

Din visul tău dă-mi ca să pot visa,
Dă toată noaptea ta nopţilor mele,
Şi ceartă-mă cu mângâierea ta
Ca suferinţa şi durerea să le spele.

Dă-mi glasul tău în nerostirea mea,
Şi cântul dă-mi-l, să îmi fie-aproape,
Din focul tău, dă-mi simplu - flacăra
Ce nu se stinge-n ale mele ape.

Dă-mi genele-ţi cu totul să le sorb
Şi-n mine să le duc cât mai departe,
Şi dă-mi dorinţa, ca vederea unui orb,
Alungă stresul liniştei deşarte.

Dă-mi sufletul în sufletu-mi ce-ţi cere,
Din perna ta în perna mea cu iasomie,
Şi-n mult prea mult râvnita-ţi adiere
Dă-mă pe mine toată, trup şi suflet – ţie.

poezie de Adriana Buzoianu
Adăugat de Monalisa Secu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amar în cerul gurii...

Zăpada-şi depăna tăcerea sub paşi fragili... şi peste-un vis
Ningea cu soare şi speranţă, ningea da capo, interzis.
Era o iarnă indecisă în care noi ne furişam
Să prindem viaţa de picioare... şi cât de inocenţi eram!

Era o zi de vară-n iarnă, se rătăcise iarna-n drum,
Simţeam doar miere-n cerul gurii şi nu ştiam unde şi cum
Ne duce clipa-nlănţuirii din valsul mirilor... zâmbeam
Şi nu ştiam ce vifor vine şi nici măcar nu bănuiam,

Că soarta ne pândea din umbră, să-şi ia tainul său de chin,
Să-mi fie-amar în cerul gurii, să gust din frunza de pelin.
Era şi nu era departe deznodământul neştiut
Şi de-ar fi fost în faţa noastră, neputincioşi, n-am fi putut

Să metamorfozăm destinul, că ‘'ce e scris, în frunte-i pus''
Şi de ţi-e dat să-ţi rupi aripa, vei asfinţi, cât eşti de sus...
Am înflorit, am strâns şi toamne, dar timpul ne-a-nghimpat parşiv,
Şi-a aşteptat să ne condamne fragilul nostru rogvaiv.

Azi nu mai plâng şi nu sunt tristă, e vară-n iarnă ca şi-atunci,
Doar un oftat mai am sub gene, se scurge-n ridurile-adânci.
Şi răsfoiesc albumul vieţii cu amintiri şi cu poveşti,
Aştern o filă în poeme cât încă sunt... tu nu mai eşti...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gol

Ne-a părăsit lumina, culoarea ne-a uitat,
Şi şoaptele-şi pierdură-nţelesul pe vecii,
Şi trupurile noastre în gol s-au destrămat
Sub aiurarea nopţilor târzii.

Şi gândurile noastre trecură fără grijă-n
Ostroavele-necate în destrămări de veci.
Pe cerul lumii noastre mai dorm fără de sprijin
Doar ochii reci, doar lacomii ochi reci.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vama iubirii

Cum ar putea să-mi fie dor de tine,
când eşti în jur, în gânduri şi-n tăceri
pierdute-n clipele de revederi
aievea sau acolo, doar, în mine?

Iubirea mea nu ştie ce e dorul!
Cum ar putea, când ştie că îmi eşti
aceea ce,-n credinţele lumeşti,
din inima-mi priveşte viitorul?

Să-mi fie dor? Nu-mi e, şi nu ai teamă
că-n timpul din clepsidră - un nisip -
un fir e fără tine şi te cheamă.

Niciun alt gând, nimic nu îmi destramă
din visul împreună, nu e chip
să treacă de-a iubirii noastre vamă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vama iubirii

Cum ar putea să-mi fie dor de tine,
când eşti în jur, în gânduri şi-n tăceri
pierdute-n clipele de revederi
aievea sau acolo, doar, în mine?

Iubirea mea nu ştie ce e dorul!
Cum ar putea, când ştie că îmi eşti
aceea ce-n credinţele lumeşti
din inima-mi priveşte viitorul?

Să-mi fie dor? Nu-mi e şi nu ai teamă
că-n timpul din clepsidră - un nisip -
un fir e fără tine şi te cheamă.

Niciun alt gând, nimic nu îmi destramă
din visul împreună, nu e chip
să treacă de-a iubirii noastre vamă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăceri

Peste ţarini pustiite de tăceri şi vânt de toamnă,
În păduri cu nobil vuiet, plâns de lacrimi de aramă
Se aude ca un clopot... Şi-n sălbatică cântare
Trec soldaţi de vatelină în mantii strălucitoare.

Cor de păsări de tăciune... zumzet peste tot pământul...
Roditor pământ – anume spre-a sădi în el cuvântul...
Must de trainice-oseminte cu specific omenesc,
Peste glia fiinţei noastre unde vorbele rodesc...

Ruginii, de sângeri parcă, vin apusurile-n grabă...
Dau în pârg gutui... E toamnă! Şi ce dacă? Şi ce dacă?!
Cade bruma pe obrazul ţării fremătând de dor...
Simfonii transcendentale cântă îngeri în amvon...

Râu învolburat de lacrimi... Treceri de pletoase umbre...
Toamna veşniciei noastre cu tăcere grea se umple...
Nu mai pot să-mi număr anii! Sunt o toamnă despletită...
Sunt o toamnă... numai una... în decade împărţită.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noapte

dă-mi noaptea, dă-mi buzele fierbinţi
să sorb aroma pură a unui gând până la fund
dă-mi ochii tăi adânci ca marea
să mă scufund în adâncimi de dor
dă-mi trupul tău de heruvim
să-mi fie alinare şi suspin
în zilele ce curg, ce vin
eşti roza inimii curate, făclie pură în noapte
femeie, rai şi mântuire
dă-mi surâsul tău şi clipele senine
dă-mi sărutarea ta înfiorată de amor
amor sălbatic şi de dor
dă-mi clipa, dă-mi visarea
dă-mi vraja clarului de lună
dă-mi cântul tău pe ţărmul unui vis
dă-mi drumul către tine
şi fiecare pas, e pas spre nemurire
dă-mi ceasul, dă-mi durerea
dă-mi slova gândurilor tale
dă-mi inima să-mi dea de ştire
dă-mi gândurile şi şoapta fericirii
femeie, înger, demon şi destin
în noapte, printre clipe de iubire

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suha

In muntii mei, batrani aristocrati,
Canta toate pasarile cerului.
Seara se rotesc prin incendiile potolite ale nourilor
Stelele clostii si ale oierului.
Frunzarele soptesc o melodie duioasa si calma
Si fiarele framanta tropot de copite-n sihlisuri.
Dragostea mea, sunt atatea carari sunatoare
Si-atatea-nf lorite-ascunzisuri!
Dar mai presus de toate curge Suha
Vuieste in vai ca intr-o cutie de vioara.
Melodia ei, din alte vremi, rasuna
Din sara pana-n zori si din zori pana-n sara.
M-a hipnotizat trecerea ei insorita pe prunduri

Si murmurul ei, intarit de ecoul mereu euritmic,
Suha cea repede, de o monotonie mareata
Curge in fiecare vana a versului meu.
Dragostea mea, uite, vorbesc mai mult
De mine, in loc sa vorbesc de tine.
Dar bucuria salbatica si pururea vie de-aici
Vreau sa ti-o trec sub pleoapele albe si line —
In metropola luminii, cu fluturi batandu-se-n becuri
Din patul tau vast, catra gara asculti cum vuiesc
Trenuri, trenuri, venind dinspre tarile mele
Si m-astepti tresarind, ametita de-un gand nebunesc.
Hai s-ascultam impreuna cum Suha isi mana
Curgerea ei insorita prin brazi
Despartiti s-ascultam impreuna Suha, Suha cea care
Suna-n fiecare vana-a versului meu.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulcanul

Se vede în zare, ca o lampă de foc
Un vulcan, gravând
Pe lava abia răcită urmele
Sufletelor rătăcite, plângând, suspinând...
Se spulberă cenuşa lor în fiecare atom
Pierzându-se liniştea
În vuiet de valuri încinse, până dispare...
Apoi tăcere... tăcere...
Până ce ploaia, spală-ne cu lacrimile ei,
În zeci de anotimpuri, umbrele urmelor rămase vii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu iubirea pe plai

M-am dus cu iubirea pe plai
Şi îngeri musteau din adânc,
Bunico, doar tu nu erai!
De-aceea, cu cerul, te plâng.

În crâng, risipindu-se lin,
Bunico,-mi trec ochii spre stele.
Poate c-o să ne întâlnim
La marginea lumilor mele.

Te-am pus, o muşcată,-n pridvor,
Bunico, să-mi fii mai aproape,
Venit-a un vânt trecător,
Te-a dus printre lacrimi, departe.

De dor şi de vis, mă anin,
Bunico în cuiul icoanei,
Şi iarăşi în noapte suspin,
Ascultând poveştile mamei.

Ţi-am pus în privire poteci,
Şi lampa din nou am aprins,
Bunico, dar tu nu mai treci
Prin buclele noastre de vis.

Şi flacără-n cer m-am făcut,
Din vatră mustind... şi izvor,
În ceruri, mă văd licărind.
De tine, bunico, mi-e dor.

Oftez, dar tu dă-mi un sărut
Şi mângâie-mi chipul aprins,
Bunico, nu pot să te uit,
Doar tu eşti singurul vis...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru casa bătrânească

Casa bunicii, marea ei ogradă,
Cocoşii şi curcanii puşi pe sfadă,
Nucul bătrân şi banca de la drum
Le văd în ceaţa vremii şi acum.
Îmi văd bunicul cum îşi bate sapa,
Simt şiroind la tâmpla vremii apa...
Îmi pare că-i o lacrimă de-a mea
Şi un copil să redevin aş vrea.

Casa bunicii, marea ei ogradă,
Să mă întorc copil, încă m-aşteaptă.
A nins în mine şi-am argint la tâmple
Şi pleoapa-i grea şi ochiul mi se umple
De lacrima bunicilor deodată...
Aud cum strigă cineva la poartă.
E doar un gând în noapte... şi... tăcere.
Poate-i un vis... E cerul plin de stele...

Cocoşii şi curcanii puşi pe sfadă
S-au potolit, s-au potolit deodată.
Şi căţeluşa pare-ncremenită.
Priveşte-n gol o nevăzută ţintă.
Poate-au venit bunicii să privească,
Mânaţi de dor, căsuţa bătrânească.
Iar noi, cuminţi şi plânşi, îi aşteptăm
Şi clipa revederii o visăm.

Nucul bătrân şi banca de la drum
S-au gârbovit de plâns şi timp de-acum.
Când bate vântul, parcă aud târşiţi,
Paşii celor din cer abia veniţi.
În ploaia rece, cade în pridvor,
Adesea, şi o lacrimă de-a lor.
Bătrânul ceas măsoară alte timpuri,
Noi trecem gârboviţi de anotimpuri.

Le văd prin ceaţa vremii şi acum
(S-au rătăcit în colbul de pe drum)
Privirile de plâns înceţoşate...
Ei, cad uitaţi ca două păsări moarte...
Le-au cenzurat căderea din înalt,
Iar ei, bătrâni şi trişti, n-au mai aflat
Ce-n sufletele noastre se ascunde.
Se-aude-un clopot – al durerii mute...

Îmi văd bunicul cum îşi bate sapa,
Bunica lung oftează, dar degeaba...
Mă văd zburând cu fluturii spre soare
Spre drumuri de speranţă. Ce candoare!
Dar dintr-o dată, pe sub nori de pleoape
Se scaldă faţa-n lacrimă de ape.
A fost decât un vis... oh, v-am pierdut!
Dar vă iubesc, bunici, atât de mult!

Simt şiroind la tâmpla vremii apa...
În zorii zilei, tata dă cu sapa.
Poate că sparge-n el amărăciunea
Pierdutei clipe, începând de lunea.
Ori poate-i ruga sapei către cer,
Când eu, în somn, bunicule, te chem.
Tu ne priveşti ca ieri. Şi-n ciob de piatră,
Precum un înger inima tresaltă.

Îmi pare că-i o lacrimă de-a mea...
Oh! Cât aş da să vă mai pot avea!
Dar azi îmi dorm secundele la tâmple
Lucind în van ca nişte pietre scumpe.
Mi-e părul nins ascuns sub o basma...
De tine-mi este dor, bunica mea!
Şi în copilărie mă-ntorc atunci plângând,
Vă caut ne-ncetat, vă caut rând pe rând.

Şi un copil să redevin aş vrea,
S-o strâng în braţe pe bunica mea,
Să-i mângâi părul nins de sub broboadă...
Iubirea mea – un foc spre cer să ardă.
Oh! Îmi doresc să fiu copil mereu,
Să-l strâng în braţe pe bunicul meu
Şi-n leagănul copilăriei mele
Să alergăm desculţi pe drum de stele.

Şi un copil să redevin aş vrea...
Îmi pare că-i o lacrimă de-a mea.
Simt şiroind la tâmpla vremii apa...
Îmi văd bunicul cum îşi bate sapa.
Le văd prin ceaţa vremii şi acum
Nucul bătrân şi banca de la drum,
Cocoşii şi curcanii puşi pe sfadă,
Casa bunicii, marea ei ogradă...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Barbarul

E-n mine-o herghelie de armăsari. Sunt unii
Mai albi ca spuma-nvoaltă, zvârlită-n vânt de mare,
Mai albi decât e coama Licornei legendare;
Sunt alţii, fără pată, mai negri ca tăciunii.

Toţi încordaţi aşteaptă şi rânchezând, nebunii,
Bugeacurile vremii să le despic călare.
M-aştern cu ei câmpiei, dar prăbuşit în zare
Mă ridic iar; mai aprig sub nepăsarea lunii

M-arunc stăpân pe altul; mă-ntunec în pustie...
Şi voi urla năprasnic în liniştea târzie,
Când calul cel din urmă va necheza spre stele:

Tovarăşe, cu mine în moarte o să sari,
Tu, cel mai fără margini al sufletelor mele! —
E-n mine-o herghelie de falnici armăsari.

poezie celebră de Ion Pillat
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era aşa limpede că eram făcuţi unul pentru altul. Era limpede că eram singurul bărbat dintre toţi cei din jurul tău care te putea iubi. Cunoscându-te aşa cumm eşti în realitate - dură, lacomă de bani şi fără scrupule, ca mine. Te-am iubit şi am riscat. Am încercat totul şi nimic n-a folosit. Te-am iubit atât de mult, Scarlett! Dacă m-ai fi lăsat, aş fi fost cu tine iubitor şi apropiat cum e un bărbat când iubeşte o femeie. Dar nu puteam să-ţi arăt dragostea mea, pentu că m-ai fi crezut slab şi ai fi încercat s-o foloseşti împotriva mea. Şi veşnic era el! Era îngrozitor să stau în fiecare seară în faţa ta, la masă, ştiind că ai fi vrut să fie el în locul meu. Şi seara, când te luam în braţe şi ştiam... În sfârşit, astăzi nu mai are importanţă. Mă mir acum de durerea de atunci.

citat celebru din romanul Pe aripile vântului de Margaret Mitchell
Adăugat de CRISTEA GEORGIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea ta mă vinde

M-ai îmbrăcat în gemete roşii
într-o Japonie atât de mică, încăpând
doar în libertatea din închisoarea inelelor,
în braţele mele de gheişă tăcută
si în patria aceea de iubire
furată.

Doar până la marginea ei aveam voie
să întind mâna;
dincolo de ea soarele cobora
cu poveştile noastre în pământ
şi rămâneau doar
dealurile pline de umbre
şi ochii mei plini
de tine.

Ţi-aş fi dus acolo, pe rugi, liniştea
să fim două singurătăţi adormind
în trupul aceleiaşi mame,
visând că zbuciumul vieţii se va sfârşi
şi vom trăi cu adevărat
înainte de a nu ne mai aduce niciodată aminte
cine am fost în braţele celuilalt
şi cum ne-am numit,
şi-aceste ore
care taie lemnul şi sângele
crucii mele
care eşti tu.

Vei înţelege cândva, dragule?
dincolo de ochi
e o apă în lanţuri
pe care încă n-am plâns-o
pentru că eu sunt cea care te iubeşte din ea,
pe singurătatea unui cearceaf anonim.

Uneori e atâta tăcere în dragostea noastră,
că aud sfâşiindu-se hainele,
rugina timpului macerând
fierul inimii în care n-am încăput,
vrăbiile ieşind
din streşini,
dealul dinaintea ochilor
crescând ierburi pe care noi doi
nu vom păşi nicicând
împreună.

Gheişele presară în urma noastră tăceri
un evantai roşu, patul alb,
Închide ochii şi nu uita nimic,
ţine-mă minte, ţine-mă minte!
luna noua va şterge totul curând,
dealurile intră cu vrăbii cu tot în pământ,
iar eu aud cum gândul tău mă vinde,
cu fiecare linişte,
altui bărbat.

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!