Adaos

Nu-mi pun niciodată problema dacă-s fericit sau nefericit.

Totuşi, există un lucru pe care-l păstrez bucuros în minte –
Acela că în marea adunare –
adunarea lor, pe care eu o detest –
care are atât de multe numere,
eu nu sunt unul din multele unităţi de-acolo.
În suma finală n-am fost luat în calcul.

Această bucurie-mi este suficientă.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

fericit

Fericit este acela căruia încă îi mai place ceva ce i-a plăcut la grădiniţă; acela care nu a fost rupt în două de către timp; acela care nu este doi oameni, ci unul, şi care nu şi-a salvat nu numai sufletul, ci şi viaţa.

definiţie celebră de G.K. Chesterton
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericit acela care...

Fericit acela care
El te poate lăuda
Pe care-L alegi Tu Doamne
Spre a sta în curtea Ta.
Fericit a cărui haine
Ele de Domnu-s spălate
Are drept la pomul vieţii
Poate intre în cetate.

Fericit de acela care
Păcat are acoperit
Pe care-l numeşti Tu Doamne
Spre a fi neprihănit.

Fericit, Doamne, de acela
Ce-şi pune tăria-n Tine
Care rău nu săvârşeşte
Şi el face numai bine.

Fericit acel ce-n Tine
El îşi pune a sa soartă
Care zilnic poposeşte
În a Ta măreaţă poartă.

Cel ce pragul îl păzeşte
După el este flămând
Cel ce poartă a sa minte
Şi la Tine al său gând.

Fericit cine găseşte
În Domnul înţelepciune
Despre Domnul povesteşte
Şi la toată lumea spune.

Fericit de cel sărac
Că el se va îmbogăţi
Fiul Celui Preaînalt
La sfârşit se va numi.

Fericit de acela care
Îngrijeşte de sărac
Şi îi dă ca ajutor
A sa pungă, al său sac.

Domnul boala îi păzeşte
Durerea i-o uşurează
Îl păzeşte-n a sa viaţă
Şi de el Domnul veghează.

Fericit de acela blând
Că va moşteni pământul
De acela ce-i creştin
Şi el seamănă Cuvântul.

De cel împăciuitor
Căci el Fiu Ţi s-o numi
Fericit de acela care
El la nuntă-Ţi va veni.

Fericit de omul care
Umple tolba cu săgeţi
Şi a cărui curte Doamne
Este plină de băieţi.

Ferice de acea gură
În care minciună nu-i
Fericit este poporul
Care este a Domnului..

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeii îl abandonează pe Antonius

Când, pe neaşteptate, în miez de noapte auzi
o procesiune invizibilă trecând pe-alături,
cu o muzică şi nişte voci minunate,
nu-ţi plânge norocul pierdut,
acţiunile care s-au dovedit greşite, planurile
eronate – nu le mai jeli inutil.

Ca un om prevăzător, hărăzit cu curaj,
spune-i la revedere – Alexandriei care se îndepărtează.
Dincolo de toate, nu te amăgi singur, nu spune
a fost un vis, urechile mele m-au înşelat:
nu te înjosi cu iluzii ademenitoare.

Ca un om prevăzător, hărăzit cu curaj,
aşa cum este de aşteptat de la cineva ca tine,
care s-a dovedit vrednic de-acest fel de oraş,
du-te, ferm, la fereastră
şi ascultă cu gravă emoţie, dar fără
văicărelile, rugăminţile unui laş;
ascultă – desfătarea ta finală – vocile;
muzica minunată a acelei stranii procesiuni;
şi spune-i la revedere – Alexandriei pe care tocmai o pierzi.

Constantine P. Cavafy

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Te cred. Ce-ai obţinut însă? Nu ai nimic al tău...
Traian: N-am, dar aş putea oricând; cine crezi că mi-ar refuza? Ce folos însă? Ce mi-ar trebui casă, vilă sau apartament de lux în centrul oraşului, maşini şi toate celelalte? N-am nevoie de nimic! Mă lipsesc de toate acestea! Am tot ce-mi trebuie aici şi sunt mulţumit de modul în care o duc; nu-mi plâng de milă.
Diana: Puteai avea mai multe...
Traian: Pentru ce? La ce mi-ar fi fost necesare, de moment ce sunt singur?
Diana: Puteai avea soţie, copii, nu să rămâi singur, burlac...
Traian: Soţie?! Dacă nu tu, de alta mă lipsesc... Copii?! Am unul, dar tu mi l-ai luat, l-ai înstrăinat de mine. Însă nu-mi doresc altul. El îmi e de ajuns.
Diana: Off... Ajungem de unde am pornit. Deci, totuşi, din cauza asta îl trimiţi atât de departe de mine, în această misiune, să nu ştiu nimic de el în următorii 13 ani... Dar, te rog... Nu-l înstrăina de mine, nu-l trimite departe! Lasă-l aici, acasă, lângă mine!
Traian: Eu nu-l trimit nicăieri; el a ales această cale. De altfel, puteai fi conştientă de acest risc încă de când l-ai înscris să înveţe aici, la acest Institut. A fost pregătit pentru a deveni astronaut; se pare că a reuşit prea bine acest lucru, pentru că la ora actuală, fără a-l lăuda, este cel mai bun!
Diana: Fugi de realitate, dar ştiu că e mâna ta aici. Doar tu aveai interesul să-l îndepărtezi de mine, de Iulian... Nu înţeleg, cum poţi fi atât de crud? E totuşi fiul meu...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ana Dalassena

Într-un decret împărătesc emis de Alexie Comnenul
special pentru a-şi onora mama –
foarte inteligenta doamnă Ana Dalassena,
remarcabilă atât ca activitate, cât şi ca maniere –
sunt scrise multe lucruri de laudă.
Aici, prezint doar o propoziţie,
O propoziţie frumoasă, chiar sublimă:
" Ea niciodată n-a rostit acele cuvinte reci 'al meu' sau 'al tău'."

*Alexie I Comnenul, 1048 - 1118, a fost împărat bizantin între anii 1081 – 1118.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul lucru este acela de a te accepta în mod profund pe tine însuţi. Fiecare se simte inferior într-un fel sau altul. Motivul este neacceptarea faptului că fiecare este unic. Nu se pune problema superiorităţii sau a inferiorităţii. Fiecare face parte dintr-o categorie care îi este proprie şi din acest lucru nu rezultă nicio comparaţie. Şi nu pot să-mi închipui o fiinţă care să aibă totul în această lume. Unii nu au ezitat să încerce, dar au eşuat lamentabil. Fii doar tu însuţi şi va fi suficient.

Osho în Viaţa este aici şi acum
Adăugat de Gabriela Iancsik
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pui laolaltă doi oameni care n-au mai fost puşi laolaltă până acum. Uneori e ca la prima încercare de a fixa un balon cu hidrogen de un balon de aer cald: preferi să te prăbuşeşti şi să arzi sau să arzi şi să te prăbuşeşti? Însă uneori merge, se creează un lucru nou şi lumea se schimbă. Pe urmă, la un moment dat, mai devreme sau mai târziu, dintr-un motiv sau altul, unul dintre ei e luat. Şi ce e luat e mai mare decât suma a ceea ce-a fost. Poate că, din punct de vedere matematic, e imposibil; dar, din punct de vedere emoţional, e posibil.

Julian Barnes în Niveluri de viaţă (27 martie 2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă îţi vei aminti fiecare cuvânt din această carte, memoria ta va înregistra în jur de 2 milioane de bucăţi de informaţie: ordinea din creierul tău va creşte cu aproximativ 2 milioane de unităţi. Totuşi, în timpul în care ai citit cartea, tu ai convertit cel puţin o mie de calorii de energie ordonată, din mâncare, în energie dezordonată, sub formă de căldură, pe care o pierzi în aerul din jurul tău prin convecţie şi transpiraţie. Acest lucru va mări dezordinea din univers cu aproximativ 20 de milioane de milioane de milioane de milioane de unităţi - sau cu aproximativ 10 milioane de milioane de milioane de ori mai mult decât creşterea în ordine din creierul tău - şi asta doar dacă îţi vei aminti tot ce s-a scris în această carte.

Stephen Hawking în O scurtă istorie a timpului
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voci

Îndrăgite, idealizate voci
ale celor care au murit sau ale celor
care pentru noi sunt ca şi morţi...

Uneori ele ne vorbesc în vis;
uneori, adâncită-n gânduri, mintea noastră le aude.

Şi, cu sunetul lor, pentru o clipă, se întorc
ecouri din prima poezie a vieţii noastre –
ca o muzică îndepărtându-se, stingându-se în noapte.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre fericire

Sunt fericit
Că n-am cântat păunii.

Cântat-am mărul înflorit:
Cel ruşinându-se
De trupul gol al Lunii,

Izvorul care reînvaţă
De unde vine,
Când s-a fost născut
Şi malul sfredelit
De ţipătul durut
Pe care-l dau lăstunii.

Sunt fericit
C-am plâns ori
M-am bătut în vatră
Cu hoarda
Ploilor de piatră,
C-am încălzit
Cu sângele-mi rănit
Pământul
(Ori poate-mi încălzii
Mormântul?!)

C-am fost o trestie
Cu-ndurerată pleoapă
În aer jumătate
Şi jumătate-n apă.

Sunt fericit
C-aud cum sună-n faţă,
Prea tainic şi integru,
Un cântec drag,
Atât de cunoscut,
Şi că mă latră-n urmă
Cu cerul gurii negru
Prăpastia
Pe care zburător
O am trecut;

Că nu aurul eu număr,
Ci stelele din cer
Şi-n lacrima de lut -
Străbunii.

Erou nu sunt,
Măriri nu cer,

Sunt fericit
Că n-am cântat păunii.

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Armele mici, din vechile timpuri, s-au tot adunat, iar marile puteri trebuie să facă uz de ele sau să le arunce în ocean... Asta înseamnă că a fost necesar să irosească atât de mulţi bani, o atât de mare forţă de muncă, o atât de mare energie; din punct de vedere economic, a fost un dezastru. Dar şi adunarea lor neîncetată a fost totodată imposibilă economic. Cât de multe arme poţi strânge? Există o limită. Şi atunci când găseşti o cale mai eficientă de a ucide oameni, trebuie să scapi de cea veche. Astfel s-a ajuns la soluţia ca armele vechi să fie vândute ţărilor sărace.

citat celebru din Osho
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Theodotos

Dacă eşti unul dintre cei cu adevărat aleşi,
ai grijă cum realizezi eminenţa.

Oricât de mult eşti aclamat, oricât de mult
oraşele premăresc marile lucruri pe care le-ai înfăptuit
în Italia sau în Tesalia,
orice onori
decretează pentru tine admiratorii în Roma,
extazul tău, triumful tău nu vor dura,
nici nu te vei mai simţi atât de superior –
superioritatea este ultimul lucru pe care-l vei simţi –
atunci când Theodotos îţi va aduce, în Alexandria,
pe o tipsie însângerată,
capul nenorocitului Pompeius.

Şi nu fi prea sigur că în viaţa ta –
limitată, reglementată, prozaică –
astfel de lucruri spectaculoase, oribile, nu se vor întâmpla.

Poate chiar în clipa asta Theodotos –
neîntrupat, invizibil –
pătrunde-n casa curată şi ordonată a prietenului tău
purtând un cap la fel de repulsiv.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Manuel Comnen

Într-o zi tristă de septembrie
împăratul Manuel Comnen
şi-a simţit moartea aproape.
Astrologii curţii – plătiţi, bineînţeles – insistau
că mai avea încă ani mulţi de trăit.
Dar în vreme ce ei îşi dezvoltau convingerile,
el şi-a amintit o mai veche datină religioasă
şi-a poruncit să i se aducă veşminte ecleziastice
de la o mănăstire.
Le-a îmbrăcat, bucuros să se înfăţişeze dincolo
ca un simplu preot sau călugăr.

Fericiţi toţi acei care cred
şi care asemeni împăratului Manuel îşi încheie vieţile
îmbrăcaţi modest în credinţa lor.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziduri

Fără niciun avertisment, fără milă şi fără ruşine,
au construit ziduri mari şi-nalte în jurul meu.

Şi-acum zac aici deznădăjduit.
Gândesc doar atât: această soartă-mi va roade mintea;

Am atâtea lucruri de făcut afară.
De ce n-am văzut la asta la timp, atunci când ei zidurile-înălţară?

E vina mea că n-am auzit zgomotul şi sunetele făcute de zidari.
Imperceptibil, ei m-au despărţit de lume cu ziduri groase, tari.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Începutul

Plăcerea ilicită a celor două trupuri tinere a fost satisfăcută.
Acum se îmbracă repede, fără o vorbă.
Ies din casă separat, cumva furişându-se;
Şi, cum merg în josul străzii, par un pic stingheriţi,
de parcă ar simţi că ceva din jurul lor dezvăluie
patul pe care au stat nu demult întinşi.

Dar ce profit pentru viaţa unui artist:
mâine, poimâine sau ani mai târziu, el va da voce
puternicelor legături care şi-au avut începutul acolo.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exagerându-şi puţin suferinţa, el va lăsa să-i scape în cele din urmă mesajul fals, în vreme ce acela adevărat va rămâne pentru totdeauna protejat, până când destinatarul îl va elibera. (Dacă alergătorul e prea cunoscut şi riscă să fie interceptat în orice clipă de nişte adversari dibaci, tehnica este mai complicată, fiindcă şi mesagerul este mult mai expus; astfel, i se încredinţează o scrisoare secretă pe care răpitorii săi s-o dibuiască fără prea mare greutate; dar, fiindcă totuşi îl vor supune la cazne şi se vor aştepta ca primul mesaj să nu fie cel adevărat, alergătorul va fi memorat mai multe texte pe care le va comunica pe măsură ce torturile vor deveni mai chinuitoare; arareori se întâmplă, dar lucrul nu este nicidecum imposibil, ca un alergător să fie omorât în timpul misiunii). Presupunând acum că destinatarul nu mai există sau că e plecat pe undeva, alergătorul îi va răspunde unui prim şi, eventual, unui al doilea înlocuitor al lui. În cazul când toţi destinatarii ar fi absenţi, alergătorul ar trebui să se întoarcă la trimiţător (sau la unul din cei doi înlocuitori ai lui), care-l poate elibera de sarcină. Posibilitatea însă ca atât destinatarii cât şi trimiţătorii să dispară fără urmă n-a fost niciodată prevăzută; în acest caz, alergătorul ar trebui, în principiu, să continue să alerge în căutarea lor o veşnicie.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al clipei

Mai mult decât această zi e amintirea zilei
Ce şi-a turnat tiparul pentru năruire
Şi din această formă n-o mai scoate nimeni.
Mai mult decât pot să-mi aduc aminte
Clipe şi ceasuri dragi răsfrânte-n minte
Care-au topit metalul preţios al flinţei
Nu-i nimeni decât mine cel mai mult
Şi nimeni nu-i nici cel mai gros sau strâmt
Nici cel mai scund nu poate fi ca mine...
Cât mă detest aici atâta sunt si umilinţei
Nu-i cer răsplată sau răsfăţ; nici bir credinţei.
Mai mult de-acestea sunt în cele ce nu sunt
Şi niciodată n-am să fiu mai bine
Puţinul din această clipă apropiindu-mă
Şi-al clipei sunt din ce în ce mult...

poezie de Ion Murgeanu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul este nefericit pentru că nu ştie că este fericit. Numai din acest motiv. Aceasta e totul, totul! Cel care constată aceasta, acela va fi fericit imediat, în aceeaşi clipă.

Dostoievski în Demonii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua fericirii

Sunt fericit că m-am culcat aseară,
Sunt fericit că m-am sculat târziu,
Sunt fericit că ninge pe afară,
Sunt fericit că am pe ce să scriu.

Sunt fericit că am în casă pâine,
Sunt fericit că încă am cafea,
Sunt fericit că voi avea şi mâine,
Sunt fericit că eşti în preajma mea.

Sunt fericit că nu mi-ai spus adio,
Sunt fericit că văd, aud, vorbesc,
Sunt fericit că mă suporţi cu brio,
Sunt fericit că încă te iubesc.

Sunt fericit că s-a albit văzduhul,
Sunt fericit că încă n-am albit,
Sunt fericit că sunt sărac cu duhul,
Sunt fericit! Atât de fericit!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Litere

Această spaimă a curgerii
Dinspre A,
Niciodată spre A,
Această spaimă
De-a trece
Prin toate literele
Pe care le ştii dinainte
De la ceilalţi
Care l-au străbătut
Cum le-a fost norocul,
Pînă la Q, pînă la T,
Cei mai fericiţi pînă la Z,
Dar neîntorşi niciodată
Nici unul,
Nici unul în stare
Să sară înapoi
Peste A,
Nici unul care să bănuiască măcar
Ce este înainte
Sau după sfîrşitul alfabetului:
Tot litere?
Tot litere?
Tot litere?

poezie de Ana Blandiana
Adăugat de Emil
Comentează! | Votează! | Copiază!