Tocmai când scoaseră pânile din traiste, iaca un al treile drumeţ, necunoscut, îi ajunge din urmă şi se opreşte lângă dânşii, dându-le ziua bună. Apoi se roagă să-i deie şi lui ceva de mâncare, căci e tare flămând şi n-are nimica merinde la dânsul, nici de unde cumpăra.
– Poftim, om bun, de-i ospăta împreună cu noi, ziseră cei doi drumeţi călătorului străin; căci mila Domnului! unde mănâncă doi mai poate mânca şi al treilea.

Cinci pâni în Ion Creangă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorul străin, flămând cum era, nemaiaşteptând multă poftire, se aşază jos lângă cei doi, şi încep a mânca cu toţii pâne goală şi a be apă rece din fântână, căci altă udătură nu aveau. Şi mănâncă ei la un loc tustrei, şi mănâncă, până ce gătesc de mâncat toate cele cinci pâni, de parcă n-au mai fost.

Cinci pâni în Ion Creangă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei doi nu prea voiau să primească, dar, după multă stăruinţă din partea celui al treilea, au primit. De la o vreme, călătorul străin şi-a luat ziua bună de la cei doi şi apoi şi-a căutat de drum.

Cinci pâni în Ion Creangă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi aşa, pornesc ei la drum, cu hotărârea să se judece. Şi cum ajung într-un loc unde era judecătorie, se înfăţoşează înaintea judecătorului şi încep a spune împrejurarea din capăt, pe rând fiecare; cum a venit întâmplarea de au călătorit împreună, de au stat la masă împreună, câte pâni a avut fiecare, cum a mâncat drumeţul cel străin la masa lor, deopotrivă cu dânşii, cum le-a dat cinci lei drept mulţămită şi cum cel cu trei pâni a găsit cu cale să-i împartă.

Cinci pâni în Ion Creangă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi oameni, cunoscuţi unul cu altul, călătoreau odată, vara, pe un drum. Unul avea în traista sa trei pâni, şi celalalt două pâni. De la o vreme, fiindu-le foame, poposesc la umbra unei răchiţi pletoase, lângă o fântână cu ciutură, scoate fiecare pânile ce avea şi se pun să mănânce împreună, ca să aibă mai mare poftă de mâncare.

Ion Creangă în Cinci pâni
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi oameni, cunoscuţi unul cu altul, călătoreau odată, vara, pe un drum. Unul avea în traista sa trei pâni, şi celălalt două pâni. De la o vreme, fiindu-le foame, poposesc la umbra unei răchiţi pletoase, lângă o fântână cu ciutură, scoate fiecare pânile ce avea şi se pun să mănânce împreună, ca să aibă mai mare poftă de mâncare.

începutul de la Cinci pâini de Ion Creangă
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceilalţi mai rămân oleacă sub răchită, la umbră, să odihnească bucatele. Şi, din vorbă în vorbă, cel ce avuse trei pâni dă doi lei celui cu două pâni, zicând:
– Ţine, frate, partea dumitale, şi fă ce vrei cu dânsa. Ai avut două pâni întregi, doi lei ţi se cuvin. Şi mie îmi opresc trei lei, fiindc-am avut trei pâni întregi, şi tot ca ale tale de mari, după cum ştii.

– Cum aşa?! zise celălalt cu dispreţ! pentru ce numai doi lei, şi nu doi şi jumătate, partea dreaptă ce ni se cuvine fiecăruia? Omul putea să nu ne deie nimic, şi atunci cum rămânea?
– Cum să rămâie? zise cel cu trei pâni; atunci aş fi avut eu pomană pentru partea ce mi se cuvine de la trei pâni, iar tu, de la două, şi pace bună. Acum, însă, noi am mâncat degeaba, şi banii pentru pâne îi avem în pungă cu prisos: eu trei lei şi tu doi lei, fiecare după numărul pânilor ce am avut. Mai dreaptă împărţeală decât aceasta nu cred că se mai poate nici la Dumnezeu sfântul...
– Ba nu, prietene, zice cel cu două pâni. Eu nu mă ţin că mi-ai făcut parte dreaptă. Haide să ne judecăm, şi cum a zice judecata, aşa să rămâie.
– Haide şi la judecată, zise celălalt, dacă nu te mulţămeşti. Cred că şi judecata are să-mi găsească dreptate, deşi nu m-am târât prin judecăţi de când sunt.

Cinci pâni în Ion Creangă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce-au mântuit de mâncat, călătorul străin scoate cinci lei din pungă şi-i dă, din întâmplare, celui ce avusese trei pâni, zicând:
– Primiţi, vă rog, oameni buni, această mică mulţămire de la mine, pentru că mi-aţi dat demâncare la nevoie; veţi cinsti mai încolo câte un pahar de vin, sau veţi face cu banii ce veţi pofti. Nu sunt vrednic să vă mulţămesc de binele ce mi-aţi făcut, căci nu vedeam lumea înaintea ochilor de flămând ce eram.

Cinci pâni în Ion Creangă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde vin aceşti drumeţi?

de unde vin aceşti drumeţi
cu tălpile crăpate de mers
şi cu merinde uscate?

trec printre noi în tăcere
cu umerii aplecaţi
şi cu lacrimile lumii în ochi

adresa era bună
numai secolul era altul
cei mai mici dintre oameni
fuseseră aleşi să măsoare înaltul

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde pot să te reclam, iubito?

Eşti ceva ce nu poţi să ignori,
Simt că s-ar putea să mă omori,
Nu am nici o şansă să-ţi rezist,
Tu eşti ştirea, eu sunt jurnalist...

Drumurile noastre se despart,
Dar apoi din nou se întâlnesc,
E aici ceva diavolesc,
Nu voi să te scap, nici să te-mpart

Blestemată ziua dinapoi,
Căci eram doar unul, azi sunt doi,
Când îţi iei ăst chip dumnezeiesc,
Unde să reclam că te iubesc?

poezie de Teodor Burnar din teodorburnar.com
Adăugat de Teodor Burnar
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coechipieri

La revedere şi drum bun; de azi nu-mi vei mai fi coechipier,
Noi nu vom mai cutreiera mările sub acelaşi colţ de cer:
Nu-mi vei mai fi de-acum tovarăş pe vremea rea sau bună,
Pornim pe drumuri diferite, noi doi nu vom mai fi-împreună.

Lumea-i largă – şi nu poţi şti când va fi cer senin şi când furtună,
Şi nici în ce ţări sau porturi vom fi peste o lună;
Vom colinda pământul, marea – pe soare ziua, noaptea pe lună,
Înainte de-a ne revedea şi de a fi iarăşi împreună.

La revedere şi drum bun, şi poate-n această lume,
Într-un oraş străin, te voi vedea şi te voi chema pe nume;
Şi-atunci, împinşi de valuri, de vânturi, mai mereu la antipod –
Noi, doi prieteni, vom fi ajuns cu nave diferite în acelaşi port!

Voi veni acolo dinspre vest, iar tu de unde soarele răsare
Şi dintre bucuriile pe care le-am avut aceasta va fi cea mai mare;
Uitând de vijelii acolo-n portul plin de culoare din lagună,
Noi doi, hoinari pe-atâtea mări, vom fi iarăşi împreună!

La revedere şi drum bun, să ai parte de tot ce-i mai bun în calea ta
Oriunde-n lumea asta norocul tău de marinar te va purta
Pe mare, la nord şi la sud de ecuator, pe cer senin sau pe furtună –
Pornim pe drumuri diferite, noi doi nu vom mai fi-împreună!

poezie de Cicely Fox Smith din Cântece marinăreşti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Când noi nu vom mai fi
De mult
Şi şterse urmele vor fi
Pe unde am trecut
Noi doi,
Cei ce vor trece după noi
Vor tresări...
Vor crede că li s-a părut
C-aud ceva ce vine de demult,
Din veşnicie.
Şi şterse urmele de-or fi
Pe unde am trecut
Noi doi,
Cei ce vor trece după noi
Se vor iubi...

poezie de Ernest Maftei
Adăugat de El
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mezinul se vâră iute în horn şi, sprijinit cu picioarele de prichici şi cu nasul de funingine, tace ca peştele şi tremură ca varga de frică. Dar frica-i din rai, sărmana! Asemene cel mijlociu, tuşti! iute sub un chersin: se-nghemuieşte amlo cum poate, tace ca pământul şi-i tremură carnea pe dânsul de frică: Fuga-i ruşinoasă, da-i sănătoasă!... Însă cel mare se dă după uşă şi - să tragă, să nu tragă? - în sfârşit, trage zăvorul... Când iaca!... ce să vadă? Ş-apoi mai are când vedea?... căci lupului îi scăpărau ochii şi-i sfârâia gâtlejul de flămând ce era. Şi, nici una, nici două, haţ! pe ied de gât, îi rătează capul pe loc şi-l mănâncă aşa de iute şi cu aşa poftă, de-ţi părea că nici pe-o măsea n-are ce pune. Apoi se linge frumuşel pe bot şi începe a se învârti prin casă cu neastâmpăr...

Ion Creangă în Capra cu trei iezi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fim în doi...

Să fim în doi pe vânt şi ploi,
Chiar de suntem cu griji şi cu nevoi,
Să fim în doi pe acest Pământ,
Să fim uniţi până la mormânt.

Să fim în doi, iubitul meu,
Trupul meu să fie al tău,
Inima ta să fie a mea,
Să ne iubim toată viaţa aşa.

Să nu ne vorbim de rău,
Căci martor este Dumnezeu,
Căci el o să ne judece în ziua de apoi
Să fim în doi, să fim în doi...

poezie de Vladimir Potlog
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se sculară boierii şi văzură atâtea fiare arse, nu le venea a crede ochilor. Se duseră să-şi ia armele de unde le agăţaseră, dară ia-le de unde nu e. Văzură în cele din urmă că sunt păcăliţi, se cătrăniră de mânie, însă înghiţiră găluşca. Ciobănaşul era gata de plecare, fiindcă tocmai se îngâna ziua cu noaptea, încălecă şi o luă la sănătoasa; vezi că se cam şi temea să nu paţă ceva din mâna boierilor. Boierii iarăşi îl ajunseră de pe urmă şi îl întrecură, bătându-şi joc de dânsul, când erau pân dreptul lui. Seara iarăşi târziu sosi şi ciobănaşul la locul unde se aşezaseră ei să conăcească. Cum ajunse, se trase la o parte ca şi în ziua trecută, îngriji de cal, apoi cină şi se culcă. Locul unde maseră ei noaptea aceasta era aproape de o lăcovişte nomoloasă. Boierii, cum văzură că ciobănaşul a adormit, îi luară calul şi îl înnomoliră în lăcovişte.

Petre Ispirescu în Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde mănâncă doi, mănâncă şi al treilea.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raiul nu e în cer, unde pasul pământeanului nu ajunge, ci în urmă, unde pasul călătorului spre moarte nu se mai poate întoarce.

citat celebru din Ionel Teodoreanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un om şi o femeie. Ei erau atât de săraci, încât n-aveau după ce bea apă. Nici tu casă, nici tu masă, nimic, nimic, dară nimic n-aveau după sufletul lor. Muncea bietul om de dimineaţa până seara târziu, alături cu muierea, de-i treceau năduşelele, şi ca să dea şi ei în spor, ba. Se ţinea, vezi, norocul după dânşii ca pulberea după câini, cum se zice. Umblau cu tărăbuţele de colo până colo, şi ca să se statornicească şi ei la un loc, nu găseau. Căci cine era să-i priimească pe ei, doi calici, cu leaota de copii după dânşii?! Adică uitasem să vă spui. Aveau aceşti oameni o spuză de copii. Din aceşti copii, cei mai mari erau numai fete, iară băieţii erau mărunţei şi stau lângă dânşii ca ulceluşele. Să nu vă fi dus Dumnezeu vrodată să fiţi faţă când venea omul de la muncă, că v-aţi fi luat câmpii. Ieşeau toţi afară înaintea lui, jigăriţi şi hărtăniţi, ca nişte netoţi, subţiratici şi piţigăiaţi, mă rog, leşinaţi de foame, şi tăbărau pe bietul om cu gura: tată, mi-e foame, tată, mor de foame. Tatăl lor se zăpăcea şi nu ştia către care să se întoarcă mai întâi şi le da toată agoniseala lui dintr-o zi. Dară de unde să le ajungă ce brumă le aducea el? Abia puneau p-o măsea.

citat clasic din povestea Fata săracului cea isteaţă de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoricelul face câţiva paşi mărunţi până-n marginea ascunzătorii lui. Măcar s-o vadă. Unde-o fi? De unde-l vrăjeşte, din ce colţ îl pofteşte cu atâta stăruinţă la dânsa? A! uite-o colo, pe farfurie. Dacă-ar îndrăzni! Dar cum? Să meargă mai întâi pe lângă perete până la divan. Aşa, bun! Pe urmă... Pe urmă pe unde s-o ia? Pe lângă dulap? Nu. Pe după jilţul cela? Nici aşa. Atunci? Păi lucrul cel mai bun e să se suie de-a dreptul pe perdea, şi de-acolo să treacă pe marginea lăvicerului din perete până la poliţă. Şi-odată la caşcaval, lasă, n-are el nevoie să-l înveţe alţii ce să facă cu dânsul.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Când stăpânul nu-i acasă!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa s-a păgubit sărmana capră şi de cei doi iezi, da' şi de cumătru-său lupul păgubaşă a rămas, şi păgubaşă să fie! Auzind caprele din vecinătate de una ca aceasta, tare le-a mai părut bine! Şi s-au adunat cu toatele la priveghi şi unde nu s-au aşternut pe mâncare şi pe băute, veselindu-se împreună...

Ion Creangă în Capra cu trei iezi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici aşa nu izbândi; căci capra nici nu voia să se uite la strachina lui cu tărâţe, ci tot înainte trăgea să se ducă. Pustnicul se luă după dânsa, d-a minune, să vază unde se duce. Capra, nici una, nici alta, merse drept, ca pe ciripie, la stuful cu flori, unde era copilul, şi se puse lângă dânsul, dându-i să sugă. Călugărul intră după dânsa şi, când o văzu, stătu locului, temându-se să nu fie vreo nălucă. Se închină, făcu rugăciunea ca să-l apere Dumnezeu de rele şi să piară năluca dinaintea lui. Aşi! unde? ce nălucă să piară? Căci ceea ce vedea el era aievea un copil frumos ca un îngeraş. După ce se încredinţă că nu era ceva necurat, ba încă un copil botezat, de milă către omenire îl luă, îl duse la chilioara lui şi-l puse în pătuceanul său. Capra sări şi ea şi se aşeză lângă copilaş.

Petre Ispirescu în George cel viteaz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!