Torţă aprinsă

Căderea stelei din înalt,
Chiar de se face-ncetişor,
Nu-i fenomen neobservat
Şi nu rămâne locul gol.

O altă stea, de viaţă plină,
Se rânduieşte să-i ia locul,
Să crească mare, cât norocul.

Să-i fie calea liberă, deschisă,
Să fie-n sinea ei o torţă-aprinsă
Şi-n strălucirea-i să n-ajungă

Căderea-i tristă şi amară,
Să vezi artistul când coboară,
Dar şi mai trist când cade-o ţară!

poezie de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anomalii

În lumea asta mincinoasă
Dacă te uiţi pe la TV
Vezi că pe locul unu e
Antena 3 cea ranchiunoasă.

Să vezi la Digi 24,
Şi ei se cred pe primu' loc
Chiar dacă au dreptate... ioc
Să-i viziteze psihiatru'!

La RTV, aceeaşi bubă:
Au cel mai mare public, frate!
Noi ştim că sunt exagerate
Aceste laude de hrubă!

Văzând acest top de extrem
Am dat rapid pe PRO TV
Mi-am zis în barbă: haida de...
Să-i mai salvăm dacă putem!

Avem o ţară, numa' zgâi,
Cum alta nu-i în lumea toată,
Unde mai vedeţi să se poată
Să fie toţi pe locu-ntâi?

Că e partid ori candidat,
Că-i post TV sau vreo odraslă
Orişice top, domeniu, breaslă
Toţi sunt pe unu'! Nu-i ciudat?

poezie de Petrică Conceatu din Facebook, 28 septembrie 2020 (28 septembrie 2020)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încântare

În viaţă iubirea mai îngenunchează,
Se ofileşte-n inima care o păstrează,
Ar vrea să aibă diamante şi virtute,
În ochi să-i crească stelele din munte.

Ar vrea sensul înnoirilor senine,
În cerul vieţii să se simtă bine,
Albastră să-i fie sclipirea din zare,
Inima să-adune razele de soare.

Dorul să-i răscolească trupul,
Să fie căprioara ce-o aleargă lupul
În dragostea fierbinte, cu tumult
Toamna să-i aducă rodii pe pământ.

Rodia cea mare să fie încântarea,
Zvâcnirea să fie zborul, asaltarea,
Inima cât pumnul diamant-virtute,
Nestemată-n ciocul condorului din munte!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cred că-i cel mai mare chin

Eu cred că-i cel mai mare chin
Să fii în ţara ta străin,
Să vezi pământul strămoşesc,
Din tot ţinutul românesc,

Vândut de-a lungul şi de-a latul
Străinilor, şi-acuma satul
E gol şi trist, dar cum să fie?
Când în frumoasa Românie

Au mai rămas, uitaţi de soartă,
Vreo câţiva bătrânei la poartă,
Cu gândul dus, privind în zare,
La câmpuri, cu durere mare,

Căci se închină-n toamna vieţii,
Când văd ciulinii şi scaieţii,
În locul holdelor de aur
Din ţara lor, ca un tezaur,

Doar cânt de jale şi de dor
Mai scaldă-n unde blând izvor,
Când eşti în ţara ta străin,
Eu cred că-i cel mai mare chin.

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baftă

Soţul i-a plecat afară
Şi-a lovit-o iar norocul:
Au rămas destui în ţară
Ce se bat să-i ţină locul.

epigramă de Nicolae Ghinea din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unghi

La plecarea cocorilor

De ce oare atâta plânset
Pentru un anahoret,
Doar dispare-o păsăruică
Din noian de păsăret.

Dacă dispare cocorul
Din acel unghi umblător
Nu-i bai, fiindcă, rapid locul...
E luat de cel următor

Şi-acel unghi înaintează
Fără a face ocol,
Viaţă, moarte şi iar viaţă
C-un picuţ de protocol...

Locul nu rămâne gol.

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

VY Canis Majoris este o stea hipergigantă. Steaua se află în constelaţia Canis Major, dar nu este vizibilă cu ochiul liber. Asta pentru că se află la 5000 ani lumină depărtare de Soare. De aproape 100 de ani se ştie că această stea este mare. Dar diametrul ei a rămas un mister până în 2006, când o echipă de astronomi a reuşit să măsoare diametrul stelei. VY Canis Majoris este de 2000 de ori mai mare în diametru decât Soarele! Dacă ar fi adusă în locul Soarelui, steaua ar ajunge până la Saturn! Strălucirea stelei este de 500.000 de ori mai mare decât a Soarelui, iar masa de 30 de ori mai mare!

citat din Adrian Şonka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dogoritor peţit

Când Soarele se culcă-n Lună,
Argint fecioarei dă în dar;
Sărut cu aur cere mână
Să-i pună inel, pe cleştar.

Dar mândra, suava şi fragila
Îşi ascunde faţa-n voal sfioasă
Şi alungă pe flăcău, copila...
Stingheră-n noaptea răcoroasă.

Se duce suflet arzător
Topindu-şi trist căldura-n rază,
Din inima cu atât amor,
Ce-n zile lungi îl scânteiază...

... Tânjind, c-odată o fi schimbare,
Aruncă-n nopţi cristale Lunii;
Să-i stea pe boltă însoţitoare,
Să-nmoaie sufletul minunii.

Şi tot se-ntoarce Soare într-una
În clară zi, să-şi verse focul,
Iar nopţile să-ncânte Luna
Cu argint şi perle, îşi tânjind locul...

... În inima misterioasei, o noapte şi-o găsi norocul?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei emigrante

Unde paşii mă vor duce,
Sperând pâinea că-i mai dulce,
Emigrând în altă ţară,
Din amară-i mai amară!

epigramă de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi uitaţi

Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
Să mă pierd în adâncimea
Onglizii tale sufleteşti.
Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
Să tânjesc dup-o privire
Ce infinită mi-o doresc.
Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
În albastrul lor sublim
Să mă pierd ca-n labirint.
Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
Lumea-ntreagă să se oprească,
Doar ca eu să-i proslăvesc.
Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
Ochii tăi să mi se pară,
Casă sufletului meu.
Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
Să te urc pe-un piedestal,
Şi să nu te mai urnesc.
Dar mai trist când vine vremea,
Şi ochii nu se mai întâlnesc.
Şi ai vrea să simţi durerea,
Doar o dată să-i mai vezi.
Să te îneci din nou în ei,
Să-ţi spună din nou poveşti,
Să-ţi creezi din nou iluzii,
Că în conştiinţa lor, trăieşti.
Dar pleoape grele îi ascund,
Trecut-a timpul peste noi,
Aproape am uitat albastrul
Ce l-am idolatrizat demult.

poezie de Mihaela Ciuhoreanu
Adăugat de Mihaela Ciuhoreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norocul politicienilor

Aproape că doreşti atunci,
Când vezi cum se "mănâncă",
Pe Dâmboviţa să-i arunci,
Dar nu-i destul de-adâncă.

epigramă de Vasile Til Blidaru din Reflexe (şi reflecţii) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenie

Bine e să ai prieteni,
Dar din cei adevăraţi,
Ca şi-n codrul cel cu cetini
Unde pomi toţi sunt fraţi.
Să-i păstrezi mereu alături,
Vântul să nu-i plece jos
Ca pe pomi din pădure
După un vânt vijelios.
Trec ani şi ei se schimbă
Ca şi pomi scorojiţi
Poate mulţi cad din picioare
Ca şi pomi îmbătrâniţi
Tu să nu îi dai uitări
Chiar de au căzut la vale
Uită-te, porneşte îndată!
Să-i mai vezi poate odată
Pe calea cea lunecoasă
Aşezaţi sub iarba deasă.

poezie de Camelia Natalia Ignat din Alter ego (mai 2018)
Adăugat de Camelia Natalia Ignat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recviem pentru Carolina

Dintre gânduri, pagini, scrisuri...
printre sensuri, stele, visuri,
a plecat şi Carolina
spre-a-înverzi – în Cer – Grădina...

A plecat în zori, prin uşori de noapte
lăsând slovele de neam să-i poarte
graba de înalt, legănat să-i fie
Dorului de El... zvon de veşnicie...

A plecat şi Carolina... a plecat departe
viaţa să-şi sfinţească printr-o altă Carte...
a plecat să-i fie vântului de seară
geamănă-n suflare, miez de primăvară...

A plecat cu totul, luând cu ea şi lutul
ce-i ţinea în palme inima şi duhul,
prefăcând substanţa în strop de tăcere,
gust de altă hrană... gust de sare, miere...

A plecat în taină către Altă Ţară
limba să-i înveţe-n strune de vioară,
prin Glasul de Mamă – sămânţă de cânt –
să-nflorească-n piatră Cerul din Pământ.

Mergi cu bine, Caro, spre a ţese firul
cu parfum de nori, neuitându-ţi şirul
menit să înnoade Adâncul şi-Înaltul
într-o altă vrere... Oglindă de Altul.

Să-ţi fie uşor zborul, atât de Dragă Soră,
cum ţi-era şi pasul învârtit în horă,
cum ţi-era în braţe cuprinsă şi căldura
ce-aşeza în inimi, deschisă, bătătura.

Iar când Sus, acolo, vei afla Îngera,
spune-i că-Împreună retrăit-am Vrerea,
că atunci când Noima va fi cuprins Totul,
vom răzbi să-aprindem, Pământeşte... Focul.

poezie de Traian-Dinorel Stănciulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nunta de aur

În bruma vieţii iubirea revigorează,
Se reînoieşte în inima care visează,
Vrea să aibă diamante şi virtute,
În ochi să-i crească stelele din munte.

Vrea să fie iubirea, iubirilor senine,
Scrutează cerul vieţii să se simtă bine,
Uimitoare să-i fie sclipirea din albastra zare,
Săgeţile din inimă să-i fie razele de soare.

Dorul prelung să-i răscolească trupul,
Să fie căprioara ce-o aleargă lupul
În dragostea fierbinte şi nimic mai mult,
Toamna să-i aducă roade pe pământ.

Rodul cel mai mare să fie dătătoarea
Nunţii de aur cu toată încântarea,
Inima să fie diamant-virtute,
Să fim împreună condor în vârf de munte!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce erai tu înainte ca nimic să Fii/fie? Ce rămâne atunci când nici măcar moartea nu mai rămâne? Ce rămâne atunci când nici naşterea nu-ţi mai rămâne? Ce rămâne atunci când nici măcar gândul nu mai rămâne? Moartea mai rămâne? Dar reîncarnarea gândului, de azi, pe mâine şi într-o altă "viaţă" mai rămâne? Dar aceste întrebări, mai rămân? Ce erai tu înainte ca nimic să Fii/fie?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot timpul şi tot locul

Locul meu e locul în care mă rog,
Locul meu e locul în care iubesc,
Timpul meu e timpul când am dialog
Tainic cu iubirea, timpul cât trăiesc.

Locul tău şi timpul sunt unde şi când,
Scumpa mea, tot timpul, stai: la mine-n gând!

04.01.2022

poezie de Marius Robu (4 ianuarie 2022)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există oameni pe care n-ai vrea să-i vezi, dar eşti nevoit să-i vezi şi, tocmai din această cauză, nu ai ochi să-i vezi.

aforism de Gheorghe Bâlici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce se duse vestea în ţară, mai mulţi voinici se vorbiră să meargă împreună la pândă şi să mântuiască ţara de un aşa balaur înfricoşat. Ei se înţeleseră între dânşii ca să facă un foc la marginea cetăţii, care era mai apropiată de locul unde trăia balaurul, şi în care cetate era şi scaunul împărăţiei, şi acolo să stea să privegheze pe rând câte unul, unul, pe când ceilalţi să se odihnească; şi ca nu cumva cela ce ar fi de pândă să doarmă şi să vie balaurul să-i mănânce d-a gata, făcură legătură ca cela care va lăsa să se stingă focul să fie omorât, drept pedeapsă daca va dormi când ar trebui să fie deştept. Cu aceşti voinici se întovărăşi şi un om verde, pui de român, ştii colea, care auzise de făgăduinţa împăratului şi venise să-şi încerce şi el norocul. Porniră, deci, cu toţii, îşi aleseră un loc aproape de groapă şi se puseră la pândă.

Petre Ispirescu în Balaurul cel cu şapte capete
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă

Îi şopteşte la ureche,
De cu seară, chiar şi-n zori
Că-i va sta mereu de veghe
Să-i facă moştenitori.

epigramă de Constantin Iordache din Buchet de ghiocei pentru femei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul unei femei

Daţi-mi copilul
--- orişicum ar fi ---
de-ar fi să fie
cu chipul de fiară,
oricum ar fi să fie ---
daţi-mi copilul
orişicum ar fi,
de nu se poate pentru-ntreaga viaţă
( pentru această păcătoasa viaţă
şi-atât de scurtă, chiar de-ar fi de-un veac ),
măcar pentru o zi,
pentru o zi,
atâta cât să vie
spre mine, cum venea,
cu braţele întinse, ca de orb,
cu degetele pale,
de petale.

Daţi-mi copilul,
chiar de-ar fi să fie
cu chipul ca de fiară:
îi voi ieşi în cale
şi-mi va surâde...
îmi va surâde...
de-ar fi la chip ca fiara chiar,
îmi va surâde,
şi-i voi deschide uşa,
de-ar fi să-i fie chipul
oricum...

Daţi-mi copilul,
daţi-mi copilu-oricum,
dar nu cenuşa,
daţi-mi copilu-oricum,
dar nu nisipul...

Ştiu, s-ar putea
să-i fie altă faţa,
dar când va plânge
îl voi recunoaşte,
şi ca să nu mai plângă,
voi stinge luna
( în întuneric chipul nu se vede ),
şi dacă va zâmbi,
un zâmbet cât de mic,
îmi va preface lacrimile toate
în cerul înstelat...
Dar nu-mi daţi cerul fără el,
albastrul cer de-oţel neîndurat,
nu, nu mi-l daţi...

Daţi-mi copilul...
fără de el sînt stelele nisip,
fără de el sînt stelele cenuşă:
o pleavă-nşelătoare ce se scurge
fără de rost
de mii de ani
din sacul destrămat al nopţii...

Daţi-mi copilul,
daţi-mi copilu-oricum,
daţi-mi copilul, orice fel de chip
ar fi să aibă...

Stau în dulap hăinuţele
şi-aşteaptă...

Îi vor rămâne mici...

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când cel rău aprinde focul

Nu privi cu îngrijorare
Când cel rău aprinde focul
Şi încinge mult cuptorul...
Încinge-ţi şi tu mijlocul
Slăvind pe Mântuitorul!
Cel neprihănit nu moare,
E scăpat din strâmtorare,
Ca cel rău să-i ieie locul – Prov. 11, 8

Nu un om, ci miliarde,
Să fie-n potriva ta,
Focul lor nu te va arde;
Dumnezeu te va scăpa,
Nu pentru că-ai merita,
Fiindcă nu meriţi defel,
Dar El nu te va uita
Pentru că te încrezi în El!

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Din rutina cugetului nou (9 ianuarie 2018)
Adăugat de Sara
Comentează! | Votează! | Copiază!