Tărâmul dinozaurilor

Eră îndepărtată, a creaturilor
Ridicol de mari, dar uimitoare,
Atât de cunoscute şi controversate...

Marii dinozauri, ce au populat planeta,
Erbivori sau carnivori, terifianţi,
Zguduind pământul, doar cu mersul lor,
O lume neprielnică oamenilor...
Zile şi nopţi neobişnuite,
O lume demult dispărută,
In ceaţa milioanelor de ani...
Cu cele trei perioade ale sale, care
Au fost: Triasic, Jurasic şi Cretacic.

acrostih de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Als: Parcă tu ai studiat paleontologia.
Rena: De fapt, am început doar s-o studiez. Nu mi-am terminat niciodată studiile astea de specialitate.
Als: Acum ai ocazia să ţi le termini, în direct... În orice caz, câte perioade erau în era Mezozoică?
Rena: Atâta lucru ar trebui să şti şi tu.
Als: Eu n-am studiat deloc paleontologia, dar parcă erau trei.
Rena: Exact. Atâtea erau; trei: Triasic, Jurasic şi Cretacic. Iar Pangeea s-a despărţit în cele două continente, Laurasia şi Gondwana, înaintea Cretacicului. Iar aşa, atât de bine conturat, în Cretacicul Superior.
Als: Cretacic? Ce bine că n-am nimerit în Jurasic! Parcă atunci trăiau Stegosaurus, Brontosaurus, Ty Rex, Triceratops...
Rena: Greşit! Poate că primii doi, Stego şi Bronto, au trăit în Jurasic, dar ceilalţi doi, Ty Rex şi Tricer, cu siguranţă în Cretacic, ba chiar în Cretacicul Superior.
Als: Vrei să spui că... Ty Rex şi Tricer?
Rena: Exact! Asta ne aşteaptă acolo, jos...

replici din romanul "Speranţa"... dinozaurilor! de Cornelia Georgescu (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dinozaurii

Dinozaurii au fost
Creaturi care au trăit
În vechime, cu un rost
Ce ne dă mult de gândit.

Şopârle înfricoşătoare,
Cu sânge rece sau cald,
Creaturi înfiorătoare,
Ce-au populat acest meleag.

Erau mai mari ca o casă,
Sau chiar un bloc cu terasă,
Însă deloc minte n-aveau,
Mai proşti ca o mâţă erau.

Aveau kilograme multe,
Cântăreau tone zeci sau sute,
Zeci de metri în lungime
Şi tot atât înălţime.

Foarte mari ei au crescut,
Ajungând chiar de temut;
Unii erau ierbivori,
Iară alţii carnivori.

Aveau arme în dotare:
Fălci cu dinţi, labe cu gheare;
Trup robust şi cozi mobile,
Braţe şi picioare agile.

Văzul bun, auzul fin
Şi mirosul dezvoltat,
Pentru inamici – un chin,
Pentru amici – de bază aliat.

Erau creaturi cam dure
Şi micuţe, şi mature,
Curajoase, fără teamă,
Fără milă – bag de seamă.

Ty Rex – Regele Tiran,
Brontosaurus, Diplodocus,
Velociraptor cel viclean,
Stegozaurus, Deinonychus.

Cântăreţul Parasaurolophus,
Ţanţoşul Corythosaurus,
Înaripatul Pterodactylus,
Cap tare – Pachycephalosaurus.

Blindatul Ankylosaurus,
Gât lung – Brachiosaurus,
Sauroniholestes, Coelurosaurus,
Coelophysis, Procompsognathus.

În văzduh – Pteranodon,
Plesiosaurus în mare,
Prin ieburi – Iguanodon,
Se răpuneau; care pe care?

Archaeopterix – primitive păsări,
Triceratops cu trei coarne,
Nu erau balauri cu flăcări,
Nici din poveşti, nici din basme.

Ci dinozauri din carne şi oase,
Monştri vii, mai mari decât case,
Lacomi mâncători de alte vietăţi,
De ierburi, pomi şi alte crudităţi.

Nimeni nu ar fi dorit
Aşa monştri să-ntâlnească;
Să-i vadă doar ca pe un mit,
Fosile multe să găsească.

Aşa speră paleontologii,
Geologii, arheologii;
Să dezgroape oase multe,
Pentru schelete complete.

Care să ne poată "spune"
Acele fiinţe cum erau,
Să ne arate, să ne-ndrume,
Să-nţelegem cum trăiau.

Demult, demult, în trecut,
Totul cu Triasic a-nceput,
La mijloc era Jurasic
Şi s-a sfârşit cu Cretacic.

65 de milioane de ani în trecut
Atunci ei au dispărut,
După ce au înspăimântat
Toate vieţuitoarele de pe uscat.

Dar şi din ape sau cer
Timp de vreo 160 milioane de ani,
Iar astăzi, mai sunt, sper,
Doar păsări din acei titani.

Păsări ce-au evoluat
Din familia raptorilor,
Micşorându-se, au zburat,
Cu ajutorul penelor.

Nu erau deloc pterozauri
Cu membrane de corp lipite,
Ci arhaice păsări-dinozauri,
Cu plisc, dinţi şi gheare alungite.

Într-o eră demult apusă,
Mezozoic se numea,
De asteroid distrusă,
Ce pe dinozauri îi răpunea.

Iată, aşa se presupune
Că ar fi sfârşit dinozaurii,
Deşi nu ştim dacă-s bune
Toate aceste nesigure teorii...

Care nu ne lămuresc
De ce-au fost şi-au dispărut
Şi nici cum, în mod firesc,
În timpul lor au apărut.

De ce erau aşa mari?
De ce minte nu aveau?
De ce erau cam barbari?
Şi de ce cam proşti păreau?

De ce n-au supravieţuit?
De ce n-au evoluat?
Iar dac-ar mai fi trăit,
Cum ar mai fi arătat?

S-ar fi micşorat sau nu?
Oare s-ar fi îmbunat?
Poate ar fi fost un dezastru
Printre noi de-ar fi umblat.

Poate că aşa-i mai bine,
Fără creaturi bizare;
Mari, fioroase reptile,
Să rămână în uitare...

Într-o lume demult apusă,
Inaccesibilă oamenilor,
Prea îndepărtată, dusă,
Pierduta eră a dinozaurilor...

poezie pentru copii de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă în Triasic, clima a continuat să fie caldă şi umedă pe aproape întreaga suprafaţă a uscatului, în Jurasic şi Cretacic s-au diferenţiat clar trei zone climaterice, una caldă, ecuatorială şi două reci, cea boreală şi cea australă.

Dan Apostol în Dintr-o lume dispărută
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Dar nu asta contează acum. Aveţi sau nu dinozauri, aici, pe planeta voastră, pe suprafaţa ei, în această pădure, ori în altă parte?
Nick: Nu cred să avem aşa ceva aici. După descrierea pe care le-ai făcut-o... Nu avem asemenea creaturi bizare pe planeta noastră.
Maria: Nu?! De ce?
Nick: Ce rost ar avea asemenea animale imense pe suprafaţa planetei?
Maria: Păi... şi planeta voastră este imensă. Parcă ai spus că este cam cât Jupiter.
Nick: Nu. Ceva mai mare decât Jupiter al vostru. În plus, spre deosebire de Jupiter, care este o planetă gazoasă, aceasta are întreaga suprafaţă solidă.
Maria: Cu atât mai mult. Dacă e mai mare decât Jupiter şi în plus, mai e şi solidă, dinozaurii ar avea destul loc aici. Ba chiar destul de mulţi. Creaturi imense pe o planetă imensă...
Nick: Nu înţeleg. Crezi că dacă planeta noastră este atât de mare, e obligatoriu să existe creaturi gigantice care să o populeze, doar pentru că ar avea destul loc?
Maria: Nu asta doream să spun... Dar ar fi fost interesant să-i văd, să-i studiez... Dinozaurii vii... Ar fi fost de-a dreptul fantastic! Nu ştie nimeni aproape nimic despre ei, totul se bazează pe simple presupuneri sau deducţii logice, tot ce se ştie sunt de fapt simple speculaţii, ar fi fost interesant să aflu câte ceva sigur despre ei.
Nick: Nu cred că dacă ar fi existat dinozauri aici, ar fi semănat cu cei de pe Terra, cel puţin sub aspect comportamental, deci nu cred că ar fi fost interesant de studiat, n-ai fi avut ce să afli despre ei.
Maria: Ai dreptate. N-aş putea să-mi închipui cum ar arăta nişte dinozauri fioroşi, dar inofensivi, căci probabil aşa ar fi fost dacă ar fi existat aici.
Nick: Aşa-i.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Terra li se înfăţişă în toată splendoarea ei, învăluită de ceaţa fină a norilor şi de un strat de atmosferă ce bătea în nuanţe multiple. Cei şapte tineri abia mai respirau de emoţie, atât de frumos li se păru acest uriaş glob albăstrui ce dădea sens cuvântului "acasă"... Iar această imagine a Pământului li se întipări în memorie şi aveau s-o păstreze neştearsă în amintirea lor, pentru următorii 13 ani, în care nu vor mai avea prilejul să-i admire frumuseţea. Pe retina ochilor lor, pentru următorii 13 ani, rămase înregistrată imaginea planetei Terra, planeta lor cea dragă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fratele

numărul 1 era saloth sar
sau politique potentielle cum zic
francezii care se pare că l-au creat
la un bol cu orez
şi o
doctrină marxist
- leninistă aruncată
şi învăţată la paris
la o cană de cafea în cafenele
unde se discuta filosofie
sorbind laolaltă cu radioelectricitatea
ideile marxiştilor francezi
pol pot - primul frate numărul unu
din lume - a de
populat oraşele în trei
zile şi trei nopţi au părăsit zona ur
bană în 72 de ore mânaţi de khmerii roşii
rasa ariană pentru kampuchia
integrarea în noua ordine era rapidă
sau nu era şi te aducea în mormântul
săpat chiar de tine lângă orezării
& nebunia pato
logică nu mai avea de vreo
douăzeci de ani
a fost secondat de soţie
care avea crize de schizofrenie
din 73 ducea boala în capul ei
khieu ponnary a fost prima femeie
din cambodgia
care a luat bacalaureatul
şi asta a zdruncinat i
reversibil creierul în
doctrinat cu antiintelectualismul
(?!) comuniştilor francezi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

August... Ultima lună de vară, pe Terra. La bordul navei lor, o lună ca oricare alta, cu zile identice, din orice punct de vedere, parcă şi mai şi decât pe suprafaţa planetei Proxima, unde puteau măcar ieşi prin marele oraş de sub cupolă, mare cât o emisferă terestră, sau plimba pe suprafaţa albă şi pustie a imensei planete, prin aerul cel dens şi alb... Parcă le lipseau toate astea. Dar încercau să nu se gândească; nu avea rost să se indispună cu astfel de gânduri. Erau tot ei, împreună, în marea lor familie, înţelegându-se cât de bine se putea, fără certuri sau supărări inutile, asta, bineînţeles şi datorită comandantului lor. Iar zilele treceau, una după alta, nu grăbindu-se, ci în mod normal, rapotat metodelor de măsurare cunoscute celor de pe Terra. Aşa că ei se raportau calendarului lor, cu zile, nopţi, săptămâni, luni, ani, care treceau, nu în sens invers...

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Srinivasa Ramanujan a fost cel mai ciudat om din toată lumea matematicii, probabil din întreaga istorie a ştiinţei. El a fost comparat cu o supernovă care a explodat, iluminând cele mai întunecate, cele mai profunde colţuri ale matematicii, înainte de a fi tragic răpus de tuberculoză la vârsta de 33 de ani... Lucrând în izolare totală de principalele curente din domeniul său, a reuşit să rescrie 100 ani de matematică vestică de unul singur. Tragedia vieţii sale este că o mare parte a muncii sale a fost irosită ca să redescopere matematici cunoscute...

citat din Michio Kaku
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Nu înţeleg ce-i cu interesul acesta deosebit pentru acei dinozauri, nişte reptile gigantice? De ce te interesează atât de mult?
Maria: Ah... Face parte din una dintre pasiunile şi specializările mele; pe Terra studiam paleontologia şi-mi plăcea foarte mult.
Nick: Pale... Plateo... Paleo... Cum?!
Maria: Paleontologia.
Nick: Paleontologia... Ce mai e şi asta?
Maria: O ramură a biologiei, care se ocupă cu studierea vieţii acestor foste animale, a reconstituirii comportamentului şi aspectului lor, pe baza cercetărilor efectuate pe scheletele de dinozauri şi a altor resturi fosilizate, dezgropate din anumite locuri ale Terrei, de către specialişti paleontologi.
Nick: Şi tu ai participat la dezgroparea scheletelor de dinozauri, la reconstituirea lor, ori la studierea resturilor fosile ale acestor creaturi?
Maria: Nu, n-am avut încă ocazia, dar n-aş fi dat înapoi; mă pasionează foarte mult... Chiar primisem propunerea de a participa la o asemenea expediţie paleontologică şi aveam de gând s-o accept, dar în acelaşi timp a intervenit misiunea asta spaţială, care mi s-a părut totuşi mai interesantă decât dezgroparea şi studierea scheletelor de dinozauri. Şi dintre cele două propuneri am ales...
Nick: Aha, pricep... Mă bucur că ai ales această misiune spaţială, altfel n-am mai fi avut ocazia să ne întâlnim şi să ne cunoaştem.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Pacifis" staţiona pe orbita planetei roşii, Marte; de fapt, impropiu spus că staţiona, pentru că nu stătea în loc, ci, asemenea celor doi sateliţi naturali, Phobos şi Deimos, se învârtea în jurul planetei roşii. Marte – planeta în jurul căreia se născuseră cele mai fanteziste idei, planeta care inspirase atâtea generaţii de scriitori SF sau scenarişti de filme al acestui gen, alimentându-le imaginaţia prin surprinzătoarea-i şi enigmatica apariţie – se afla acum atât de aproape de ei. Terra deja era doar un alt punct gălbui, luminos, pe firmamentul întunecat al spaţiului... Marte era în faţa lor, iar în apropiere, Phobos şi Deimos, micuţi şi diformi, semănând mai mult a cartofi decât a sfere; prăfuiţi, inospitalieri, întunecoşi, cu o formă neregulată. Phobos, aflat la numai 6000 km faţă de Marte, cu un crater, Stickney, cu un diametru de vreo 5 km. Ce imagini neobişnuite pentru ochii membrilor echipajului. Aproape că uitaseră de micul lor incident, orbiţi de prezenţa "zeului războiului, Marte", însoţit de fiii săi, Phobos (Spaima) şi Deimos (Teroarea)... Dar nu uitaseră în totalitate.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Proxima – poem diamant

Romanul
sufletului meu...
Într-o galaxie îndepărtată
care nici nu există
se află planeta visurilor mele,
neştiută de niciun om,
dar găsită uşor
de personajele
mele.

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura a trasat cu o mână grosolană, dar fermă, proiectul istoriei omului şi al revoluţiilor sale în liniile munţilor pe care i-a ridicat şi ale fluviilor pe care le face să coboare din vârfurile lor... Mările, munţii şi râurile sunt limitele cele mai naturale ale naţiunilor, obiceiurilor, limbilor, regatelor, tot atât cât şi ale teritoriilor, şi chiar în cele mai mari revoluţii umane, ele au fost linii directoare sau hotarele istoriei lumii. Daţi fluviilor un alt curs, lanţurilor de munţi o altă direcţie, malurilor mării alte contururi: nu este suficient pentru a schimba în întregime şi pentru totdeauna formele de dezvoltare a omenirii pe acest teren nesigur pe care se succedă naţiunile?

Johann G. Herder în Idei despre filosofia istoriei omenirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânăra doctoriţă nu îndrăzni să spună nimic. Porni timidă spre uşa sufrageriei, în urma tatălui ei. Apartamentul era decomandat, cu camere mari, spaţioase. Bineînţeles, ea îşi avea camera ei, dar acum porni spre sufragerie, pentru o confruntare cu mama ei, doamna Ecaterina Stejăran, tot medic de profesie. Iată, o familie de doctori, ba încă unii foarte buni, din orice punct de vedere, mai ales al profesionalismului, dar şi al bunătăţii sufleteşti. Normal într-o familie de medici, una dintre cele patru camere ale apartamentului era destinată aparaturii medicale. Domnul Sergiu Stejăran şi soţia lui, cu excepţia faptului că lucrau în Institut, ca medici, închiriaseră şi un spaţiu, în apropierea blocului lor, unde îşi deschiseseră un cabinet particular; însă acolo aveau program doar câte două, trei ore, seara, două sau trei zile pe săptămână, spre deosebire de Institut, unde mergeau zilnic, dimineaţa. Stela intră în sufragerie după tatăl ei. Mama ei, doamna Ecaterina se apropie. Remarcă de îndată vestimentaţia fiicei sale, gândindu-se să-i ceară o lămurire.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu doar familiile acuzatului şi a reclamantei porniseră spre Institut, ci şi celelalte, ale colegilor, toţi fiind curioşi să afle decizia finală în cazul comandantului lor, decizie de care depindea soarta misiunii spre planeta Proxima. Oare va mai avea loc această misiune? Vor afla în curând, sau cel puţin, măcar în acea zi.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Luci, nu te înţeleg... Ce înseamnă asta?! După felul în care vorbeşti, pari a fi gelos. Ceea ce... E ridicol!
Lucian: Ridicol?! De ce ar fi ridicol?! Nu, nu e deloc ridicol, pentru că, într-adevăr, chiar eram gelos! Nu numai că eram gelos, ci încă sunt. Sunt gelos, Lia, ba chiar foarte gelos! Pe Sid, sau pe oricine altcineva s-ar apropia nepermis, de tine! Pe oricine te-ar privi cu afecţiune.
Lia: Poftim?!
Lucian: Ce ţi se pare atât de ieşit din comun?! Ar fi trebuit să ştii, sau să-ţi fi dat seama până acum, de când mă cunoşti, că... Da, sunt gelos, pentru că...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voinicii porniră spre curtea împărătească. În ziua următoare se făcură nunţile şi apoi trei zile şi trei nopţi întreaga împărăţie răsuna de veselia oaspeţilor... Peste alte trei zile şi trei nopţi merse vestea în ţară că Ana şi-a făcut pâinea: a cules bobi, a măcinat, cernut, frământat şi a copt pâinea precum a fost zis la culesul de căpşune. Încă de trei ori câte trei zile şi de trei ori câte trei nopţi trecură şi o nouă veste merse în ţară, că Stana şi-a făcut cămaşa: a cules fire de in, le-a copt şi meliţat, a periat fuiorul, a tors firele, a ţesut pânza şi a cusut cămaşa pe trupul soţului ei, precum a fost zis la culesul de căpşune. Numai a Lăptiţei vorbă nu s-a împilinit încă. Dar toate se fac numai cu vremea.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Globalizarea ne-a transformat într-o firmă care caută în lume nu numai ce poate vinde sau ce surse poate găsi, ci şi capital intelectual - cele mai mari talente şi cele mai bune idei din lume.

citat din Jack Welch
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oraşul cu trei sute de biserici

În oraşul cu trei sute de biserici,
De trei ani,
Sună clopotele-ntruna...
Şi oraşu-i plin de lume
Ce se-ntreabă:
- Unde-i sfântul?
Unde-i sfânta fără nume?...
Pentru cine sună-ntruna clopotele de trei ani?...
Preoţii-mbrăcaţi în negru, ca şi cioclii,
De trei ani,
Încruntaţi privesc mulţimea albă adunată-n stradă,
Preoţii-mbrăcaţi în negru păsărilor mari de pradă
Tremură când văd mulţimea răzvrătită de trei ani!...
- Unde-i sfântul?
Unde-i sfânta fără nume?
Să ne spună,
Pentru cine sună-ntruna clopotele de trei ani?
Cui trimitem noi atâtea lumânări
Şi-atâţia bani?
Unde-i sfânta iertătoare de păcate?...
Să ne spună...
Şi-ntrebările mulţimii răzvrătite
Se ridică
Ca şi valurile mării frământate de furtună,
Şi-n oraşul cu trei sute de biserici
Parcă pică
Din văzduh ameninţarea:
- Să ne spună... să ne spună...
...................
În oraşul cu trei sute de biserici,
De trei zile,
Nu mai sună nici un clopot - nici un clopot de aramă;
Şi oraşul cu trei sute de biserici,
De trei zile,
Pare-a fi pictat în dosul unui geam de panoramă!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Liturghii profane
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Păi, ce specii de animale sunt prin pădurea asta?
Nick: Mai multe... Doar n-ai vrea să mă apuc acum să enumăr toate speciile existente.
Maria: Nu, evident, dar... Aveţi cumva şi dinozauri în pădurea asta a voastră?
Nick: Dino... Cum?! Dino... Ce?! Cum le-ai spus?
Maria: Dinozauri.
Nick: Dinozauri?! Nu, n-am auzit niciodată de aşa ceva... Ce naiba mai sunt şi ăia?
Maria: "Ăia" sunt, de fapt erau, nişte animale mari, imense, fioroase, care au trăit odinioară pe Pământ, de mult, în urmă cu zeci până la sute de milioane de ani, în Era Mezozoică, dar, după o îndelungată domnie, au dispărut deodată în condiţii misterioase, necunoscute nici până în prezent, deşi se fac în continuare o grămadă de presupuneri, speculaţii, ipoteze sau teorii, dar totul rămâne numai probabil, nimic sigur, ci doar învăluit în misterul trecutului îndepărtat. Dinozaurii erau nişte animale nu prea frumoase ca aspect, semănând cu nişte reptile gigantice, deşi nu se ştie prea clar nici acum ce anume erau de fapt. Dinozaur, tradus, înseamnă "şopârlă înspăimântătoare", căci erau, într-adevăr, enorme şi înspăimântătoare. În orice caz, au dispărut, cu siguranţă, de la noi, de pe Terra.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păşi temător spre curtea casei sale. Înainte de a deschide poarta, privi puţin în sus. Pe cerul senin, stelele sclipeau palide, mai mult din cauza luminilor din oraş; la Institut se vedeau mult mai bine. Oricum, Lucian le recunoştea cu uşurinţă pe fiecare în parte, doar era astronom, ba, pe deasupra, chiar şi şef. Dar oricât de cunoscute i-ar fi fost, tot îi fascinau privirea visătoare, care le cuprindea de fiecare dată cu drag. Şi chiar dacă era doar o iluzie, lui i se păreau mereu altfel; nişte punctuleţe timide, ce brăzdau bolta cerească. Existau; deci, trebuiau explorate, atât cât se putea, atât cât permitea tehnologia existentă în acel moment.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!