Blestem ne leagă şi minuni (glosă)

Purtăm în noi şi iad şi rai,
Blestem ne leagă şi minuni,
Ne-ngroapă-al cărnii putregai
Cu adevăruri şi minciuni.
E greu să nu i te supui —
Al vieţii gust este divin.
Cu cât suntem mai nesătui,
Cu-atât suntem mai plini de chin.

Ne rătăcim şi revenim,
Murim şi înviem, din nou...
Biet suflet, îl nesocotim,
Dar este singurul erou,
Care ne sare-n ajutor,
Când sorţii-i devenim cobai
Şi împietririi viitor.
Purtăm în noi şi iad şi rai.

E grea povara de-a fi om,
Căci crucii ce o-ngreunăm,
Îi suntem singurul simptom,
Chiar şi aşa, tot nu cedăm.
Tânjind al fericirii miez,
Ne ridicăm peste genuni
În timp ce ne-agăţăm de crez.
Blestem ne leagă şi minuni.

Iluzii vin ca un potop
Peste al eului consens,
Nemailăsându-i niciun strop
Din ceea ce-i oferă sens.
Ne pierdem capul ne'ntrerupt.
Nu poţi să-i spui inimii "stai",
Cât timp în sinele corupt
Ne-ngroapă-al cărnii putregai.

Ne facem că nu auzim
Durerea care ţipă-n piept —
Şi refuzăm să ne trezim,
Considerând că e nedrept.
Privim în ochi doar ce-i curat,
Ne spânzurăm doar de minuni.
Hrănim esenţa ne'ncetat
Cu adevăruri şi minciuni.

"Avem o scuză": existăm.
Nu am cerut să fie-aşa.
Nu am ştiut c-o să luptăm
Încălecând a lumii şa.
Nu am ţinut a ne hrăni
Din patimile amărui,
Când viaţa-ţi cere să îi fii,
E greu să nu i te supui.

Şi, totuşi, oricât ar părea
De-apăsător acest război,
Nu viaţa-n sine este rea.
Adevăratul rău e-n noi.
Nu-i ca şi cum nu poţi s-alegi
Să scapi de jale şi suspin.
De ştii din Ea ce să culegi —
Al vieţii gust este divin.

Ne poartă pe-aripile ei
Natura ce ne e duşman.
Sfidăm orice, ne credem zei,
Uităm de moarte şi uman.
Se pierd pe drum frumos şi sens,
Când pofta nu cunoaşte cui.
Cu-atât e golul mai imens,
Cu cât suntem mai nesătui.

Ne naştem liberi şi sfârşim
Cu veşnicia pusă-n lanţ.
Trezirea-i grea, nu ne oprim
Din a săpa în suflet şanţ.
Suntem prea mici. Privind de sus,
Doar sabotăm firav destin.
Cu cât ne credem mai presus,
Cu-atât suntem mai plini de chin.

Cu-atât suntem mai plini de chin,
Cu cât suntem mai nesătui.
Al vieţii gust este divin —
E greu să nu i te supui.
Cu adevăruri şi minciuni
Ne-ngroapă-al cărnii putregai,
Blestem ne leagă şi minuni,
Purtăm în noi şi iad şi rai.

poezie de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un bulgăr de nimic

Sunt un bulgăr de nimic,
sunt un strop de rouă-n soare;
dar cu cât mă foc mai mic,
cu-atât Tu,
cu-atât Tu te vezi mai mare.
Dacă-n lume m-ai făcut
o fereastră către Tine,
cu cât sunt mai nevăzut,
cu-atât Tu,
cu-atât Tu te vezi mai bine.

Doamne, când suntem noi doi,
n-are cel viclean ce-mi face.
Şi cu cât îi duc război,
cu-atât Tu,
cu-atât Tu mă-mbraci cu pace.

Vin din cer mi-ai dat să sorb
şi pe ochi m-ai uns cu tină.
Dar cu cât eram mai orb,
cu-atât Tu,
cu-atât Tu mi-ai dat lumină.

Iar de toate câte-n Rai
le păstrezi Tu pentru mine,
nu mi-e dor de tot ce-mi dai,
cât mi-e dor,
Doamne, cât mi-e dor de Tine.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta timp...

Atâta timp cât mai avem o ţară
Şi ştim că locul nostru e aici,
Chiar dacă soarta-i crudă şi amară
Pe-acest Pământ nu suntem venetici.

Atâta timp cât mai avem o viaţă,
Bună sau rea, aşa cum este ea,
Putem să stăm cu moartea faţă-n faţă
Nu să ne-ascundem după o perdea.

Atâta timp cât mai avem onoare
Aşa cum am avut de când ne ştim
Chiar dacă umilinţa rău ne doare
Putem pe toţi în ochi să îi privim.

Atâta timp cât mai avem un suflet
Şi o iubire-n noi de oferit,
Cât ne păstrăm curat al nostru cuget
Suntem măreţi chiar dac-am suferit.

Atâta timp cât nu uităm trecutul
Şi cât ne pasă de acest popor,
Cât ale noastre piepturi îi sunt scutul
Putem avea în faţă un viitor.

Atâta timp cât mai avem speranţe
C-această lume rai va deveni
Indiferent de vremi şi circumstanţe,
După eşecuri ne vom reveni.

Atâta timp cât mai avem o şansă
De a scăpa de-acest destin sever,
Să căutăm cărarea luminoasă
Şi să urcăm pe ea până la cer.

poezie de Octavian Cocoş (11 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Acum realizez cât de complicitate sunt relaţiile umane!
Cât de dificile!
Cât de greu de păstrat!
Cât de puţin oferim!
Cât ne pierdem în Noi!
Cât de mult vrem!
Cât de mult nu ştim ce vrem!
Cât de nehotărâţi suntem!
Cât de neîncrezători!
Cât nu ştim să iubim!
Cât şi de câte ori nu vedem iubirea celuilalt!
Cât de imperfecţi suntem pe drumul ce îl vrem perfect!
Chiar şi cât ne pasă de Noi,
Suntem de multe ori,, orbi" şi chiar,, goi"!
Cât şi mai cât poate spune tăcerea!
Cât, cât, şi mai cât ne vom pierde!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tindem

Tind să vorbesc mai mult despre greşeli –
Despre greşeli pe care le tot repetăm!
Atât eu, cât şi tu, ce să mai discutăm?
E evident că suntem plini de îndoieli!

Tinzi să vorbeşti mai mult despre tristeţe,
Iar eu, tind să te contrazic când spui:
Că viaţa-i grea şi că suntem ai nimănui,
Că nu există fericire după tinereţe!

Eu tind să cred că, de fapt, după tinereţe,
Nu există doar fericire, ci şi nemurire!
Cât despre viaţă – este vorba de gândire...
Normal că-i grea, când ai mai multe feţe!

Nu toţi ştim ce vrem de la viaţă,-i cert,
E mai uşor să spunem că-i nedreaptă!
Nu că ar fi uşor să mai urcăm o treaptă,
Spre ceea ce, unii, numim "concret"!

Tindem să avansăm mai lent, ce-i drept –
Nu-i de mirare că ne place amânarea!
Neştiind că suntem precum lumânarea
Şi că, de multe ori, ne stingem pe nedrept!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Purtăm în calde inimi

Purtăm în calde inimi speranţe şi dorinţi,
Ce dorm în noi de-a pururi, din moşi şi din părinţi,
Venind din neam în neam, în timp şi de departe,
Ne-am rupt din Univers, iar noi suntem o parte,
Cu tainice însuşiri, nedesluşite încă,
O apă care curge, tot limpede şi-adâncă.
Când ducem peste vremuri, sub bolţile albastre,
Un vis înaripat, făclia vieţii noastre.

Purtăm în calde inimi dorinţe de mai bine,
În ochi nemărginirea din zările senine,
Cu razele de soare, când în lumini irumpe,
Acele giuvaeruri, bătute-n pietre scumpe.
În timpul ce se scurge, noi suntem fiinţă vie,
Pe-acest Pământ bătrân, păstrând o mărturie.

poezie de Petre Gigea-Gorun din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar pe tine te-ai uitat

Eu te ştiu... poate mai bine decât vrei să îmi arăţi,
Nu eşti tot ceea ce pare, nu eşti tot ceea ce poţi,
Şi nu caut explicaţii, definiţii n-am să-ţi dau,
Cum să definesc frumosul lângă care vreau să stau?

Eşti doar tu, aceea care, zămisleşte tot ce-i pur
Fără tine frumuseţea n-ar mai exista în jur,
Nu ne-am naşte niciodată, făcătoare de minuni
Care ne veghează paşii, ca să devenim mai buni

Aş putea să-ţi spun iubire, aş putea să-ţi spun destin,
Eşti în toate şi eşti totul, eşti şi dragoste şi chin,
Lacrimile tale udă tot ce creşte-n jurul tău,
Eşti lumina infinită care vindecă ce-i rău

Noi suntem doar prunci pe care tu îi creşti şi îi păzeşti
De păcatele umane, de durerile lumeşti,
Fără tine nu-i trecutul, viitorul nu ar fi,
Suntem toţi bucăţi din tine, suntem toţi fiice şi fii

Eu te ştiu, te simt şi-n suflet te voi ţine talisman,
Să nu pot uita vreodată să iubesc frumos, uman,
Însă am o rugăminte, o şoptesc cu un oftat,
Ai grijă, te rog, de tine... mi se pare c-ai uitat...

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul vieţii

Când pe cer soarele răsare,
Sau zorile zilei destramă al nopţii mister,
Noi ne trezim din somnul nostru dulce
Şi ne bucurăm că oameni mai suntem.

Şi iarăşi ne luăm crucea în spinare,
Şi ne pornim din nou pe al vieţii drum,
Mai avem o bucurie mare
Că mai suntem vii şi nu suntem scrum!

Înaintăm încet spre golgota...
Golgota mea, a ta, a tuturor,
Şi nimeni nu ne întreabă
De avem nevoe de ajutor.

Căci nimeni nu ne aşteaptă la o răscruce,
La o răscruce cum îl aştepta pe Hristos cândva, demult,
Căci noi ducem în spate doar o cruce
fără început, fără sfârăşit

poezie de Vladimir Potlog (25 mai 2011)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singuri

Ce singuri suntem
Într-o lume ce pare
Că-ntre Rai şi blestem,
Nu mai are răbdare.

Cu ochii sluţiţi
Urmărind doar înaltul,
Noi trecem grăbiţi;
Nişte umbre de altul!

Nimic nu ne-atinge
Şi-ntoarcem privirea
Când o floare se stinge
Noi visând nemurirea

Prea multe orgolii
Pentr-o viaţă de om!
Uităm că-n fotolii
Sărit-am din pom...

Şi nu-i astă lume
A ta, ori a mea
Călcând pe un nume
Ucidem o stea!

Ce singuri suntem
Într-o lume ce pare
Că-ntre Rai şi blestem,
Omenia dispare.

poezie de Stefan Băiatu din ziarul" Viaţa Liberă" Galaţi (23 septembrie 2006)
Adăugat de Stefan Băiatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puls

Mai are ţara vreo scăpare?
Mai suntem noi neînfricaţi?
Să-l întrebăm pe Ştefan oare,
Cum se-nfrunta cu cei spurcaţi!

Se mai promulgă legi rigide
La temelia astei stânci?
Mai anulăm porunci sordide,
Când ne omoară bieţii prunci?

Mai suntem noi încrezători,
Când flăcările-n iad lucesc?
Mai rătăcesc bravii eroi,
Pe biet pământul strămoşesc?

Mai este patria acasă,
Aşa cum am crezut cândva?
Renaştem din cenuşa arsă
Pentru potopul ce-o urma?

Mai suntem noi învingători,
În tinda ţării răvăşită?
Şi mai întindem pod de flori
Spre Basarabia iubită?

Mai suntem noi, români de soi,
Când ne conduce incultura?
Ne vrem căsuţa înapoi
Şi să dispară impostura!

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răstălmăcire

Avem proprietatea a ceea ce suntem...
Şi nimeni nu poate decide s-o pierzi;
E cum pomii ştiu, după ierni, că sunt verzi
Şi dragostea, cum că, doar noi o inducem.

Existăm prin credinţa de propria grijă,
Luptăm peste-poate doar să existăm.
Ne-avem un integru, corp-suflet purtăm...
Pe cer suntem noi doar, suprema deviză!

Decizia, veşnic, pe treptele fiinţei
Noi singuri putem s-o schimbăm cum să fie.
Ne-i dat portativul, suntem melodie
Din notele-nalte-n solfegii ale ştiiinţei...

E sigur ceva ce nu merge-n substanţă,
Căci singurii noi ne dispunem menirea;
Decizia-n timp când să luăm o vacanţă
E a noastră; pierim, înviem omenirea?!?

Misterul e deci că de moarte dispunem,
Ce numai cu noi stabileşte sfârşitul...
E fals ce se-ntâmplă -impune Zenitul-
Un straniu ascuns, fără drept să ne-opunem!...

De naştem noi singuri prin propriile forţe,
Şi clarul de zile şi nopţi îl avem,
Aşa şi pe moarte s-o-nvingem putem...
Ne-aprindem, ne ardem... Eternele torţe!!!

Ne pierdem milenii-n prostii fără sens,
Când spaţiul nesaţ ne aşteaptă coloni;
Chiriaşii să-i fim, infimi cum atomi...
Să-l facem aproapele nostru, mai dens.

Sortirea ne e clară dar n-am înţeles
Că naşterea, moartea, noi singuri decidem;
Am fi imortali, dar fiinţa ne-o vindem!
Universul ne vrea, unicaţi în progres!

Început, ca şi cale, sfârşit, ne sunt proprii,
Nu ele pe noi ne-au de drept, noi le-avem...
Cum unici ce suntem, doar noi le-agreem;
Numai noi le-nviem sau le dăm pierderi gropii...

... E totu-o psihoză indusă... cu popii...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem

Suntem doar
tina lui Dumnezeu
suflata
cu duh,
framintata
cu apa si sudoarea lui,
modelata in semnul crucii
pe care o ducem in spate!

Suntem creatia divinului etern,
mai efemeri
ca fericirea,
mai chirciti
ca durerea!

Suntem buni si rai
in acelasi timp,
aici si acolo,
pretutindeni si nicaieri!

Suntem,
fara a fi nimic!

poezie de Mihaela Nicolau
Adăugat de Eliana Doru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât ceea ce este teoretic cât şi ceea ce este practic, răsar şi apun în Sine. Dar Sinele nu poate fi apucat de nimic. Adevărul este Liniştea din care răsar cuvintele, nu cuvintele. Tot ceea ce cunoaştem despre spiritualitate, Sine, Spirit sunt concepte, Sinele nu poate fi cunoscut. Atât practica, cât şi teoria apar în Ceea Ce noi Suntem. Credem că putem prinde în mrejele minţii Infinitul pentru a-l folosi în scopuri personale, inclusiv în cel al practicii. De fapt, noi suntem Cel Care Vede mintea, nu suntem mintea. Spiritualitatea este extensia minţii iar mintea e un mit. Acest Acasă este de o Veşnicie Aici. Aici-ul nu se schimbă.

Atmaji Maharaj în Acest Acasă este de o Veşnicie Aici. – Satsang cu Atmaji, partea a II-a
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem şi binecuvântare

ucenicilor foşti şi viitori...

Cu cât te-nalţi mai mult în zbor,
Cu-atât mai tare o să doară...
Lacrimi se-adună-ncetişor
Şi simţi cum viaţa te doboară...

Cu cât priveşti totul de sus,
Cu-atât riscul de a te frânge...
Creşte mai mult înspre apus
Şi sufletul tăcut îţi plânge...

Cu cât mai mult iubeşti Lumina,
Cu-atât mai mult capcane vin...
Spre a te încărca cu vina
A şarpelui plin de venin.

Cu cât spre adevăr te zbaţi,
Cu-atât lupta se înteţeşte...
Iar cei care-i credeai curaţi
Sufletul vezi cum le păleşte.

Cu cât iubeşti fără motive,
Cu-atât mai mult vei fi rănit...
Cum raţiuni, inimi în stive
Au aderat spre nesimţit.

Cu cât oferi şi dăruieşti,
Cu-atât mai mult puţini te-admiră...
Căci nu te văd de fapt ce eşti
Nu te-nţeleg şi se tot miră...

Blestem şi binecuvântare...
S-au pus în mine amândouă!
Sunt sabia care nu moare,
Şi ce-aţi ales... rămâne vouă!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neant sau pulbere de stele

Dintr-un neant sau pulbere de stele,
O bună mamă ne-a primit în pântec
Şi ne-a adus pe lume-n chinurile grele,
Dar ne-a crescut frumos, cu dor şi cântec;

Ne-a ocrotit, somnul să ne fie lin,
Cu sacrificiul ei de sfântă mamă,
Şi am visat frumos la pieptu-i divin
Şi am crescut fără s-avem vreo teamă;

Ne-a oferit dragoste şi candoare,
Ne-a luminat cu sacra sa lumină,
Şi am zburat ca şi lăstunii-n soare,
Trăind în lumea încărcată, plină.

Cât mai avem norocul s-avem mamă,
Nu ne dăm seama ce de bogaţi suntem,
Iar visele ni-s tari, nu se destramă
Şi un bun reper în univers avem;

Şi dacă am avut cândva o mamă
Ce a plecat în pulberea de stele,
E de ajuns să ne uităm în ramă
Şi relele din suflet să se spele;

În viaţă, dacă suntem împovăraţi,
Nu disperăm şi nu ne este teamă,
Avem speranţă şi suntem împăcaţi,
Cât timp în suflet mai avem o mamă;

Doar de la mamă învăţam ce-i bine,
Prin ea ne facem visele curate,
Nu facem rău, c-o facem de ruşine...
Cu mama nu ne temem nici de moarte.

Doar ştim că pe pământ suntem în treacăt,
Trudim şi facem, din nisip, castele,
Rodim prin mame cum copacii-n freamăt
Şi-apoi urcăm în pulberea de stele.

poezie de Nicu Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest moment "acum-ul", nu este al minţii pentru "A face" ci al Conştiinţei pentru "A fi"! Când graţia apasă butonul mintea sau ceea ce te numeşti ca fiind "tu" ai dispărut. Noi suntem viaţa eternă plecată în călătoria propriei recunoaşteri dar credem că suntem un simplu om rupt de întreg care caută viata eternă. Când adevărul nostru lăuntric este mai presus decât ataşamentul unei persoane ataşamentul nu apare. Noi suntem deja Sinele, suntem Acela care îl caută pe Acela...

Atmaji Maharaj în De unde ştii că nu eşti deja Sinele?, Partea 2
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tremurăm întotdeauna doar pentru noi înşine, doar pentru cei pe care îi iubim. Cât suntem de siguri pe noi, cât suntem de liniştiţi şi de îndrăzneţi în preajma lor, când fericirea noastră nu mai este în mâinile lor!

Marcel Proust în O iubire a lui Swann
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câtu-i veşnicia noastră?

Câtu-i veşnicia noastră?
Nu-i nici clipă-n Univers,
Erele-s mostră albastră
Cum e rima pentru vers.

Câtu-i iubirea de mamă,
De copii şi de femeie?
Cât în "codrii de aramă"
Iarna-n fulgi pune scânteie.

Câtu-i dragostea de ţară
Şi de pace pe pământ?
Cât pe cer soarele-i pară
Înflorind cuvântul sfânt.

Multe-s semne de-ntrebare,
Multe răscolesc minuni,
Suntem demni de soartă oare
Sau trăim doar din minciuni?

Clipa noastră-i veşnicia,
Dragostea-i visul frumos,
Doar trăind în România
Dăm sens vieţii cu prinos!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul spre iad e pavat cu multă iubire şi intenţii bune şi datorită faptului că nu avem înţelepciunea să discernem nu ştim ce e bine sau rău pentru noi şi nu ştim cine suntem noi cu adevărat. Luăm răul şi întunericul, aşa cum ne sunt date, şi care vin la pachet cu iubirea şi lumina. Însă doar noi suntem reponsabili să transformăm iadul în rai, pentru că cei responsabili pentru ce ne-au transmis, de cele mai multe ori, nu mai sunt de mult alături de noi.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deci, aşa este moartea, cel mai cumplit lucru; pentru noi un nimic: atâta vreme cât suntem, ea nu este; iar când ea este, nu mai suntem noi.

citat din Epicur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La cafeneaua literară

versul construieşte podul dintre noi
astfel putem trece peste triste volburi
suntem vise adunate ca fluturii în roi
reparăm cuvinte şi cerul cu scorburi.

în adâncul nostru suntem filozofi
procesăm idei în piuă de stele
am luat credinţă de la teozofi
un rai de speranţe freamătă sub piele.

versul este fericirea pe masa de scris
dulce chemare la cafeneaua literară
minuni din suflet avem de transmis
în urma noastră minuni să răsară.

din diferite colţuri versul ne adună
împleteşte raze în mândră cunună.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!