* * *

când mă gândesc
la fericire
la siguranţă
văd lumina dimineţii dintr-o zi de vară
trecând prin perdeaua albă de in
uşa deschisă spre grădină
copacul înalt şi leagănul din el
radio-ul pornit de pe frigider
mirosul de ceai de tei şi mentă
umplând camera
râsul contagios al fratelui mai mic
mâinile pricepute ale surorii mai mari
ea pentru mine super-erou
pregătind pentru toţi micul-dejun
pâine cu unt şi dulceaţă de căpşuni
noi toţi trei la masă şi
la televizor desene animate
zeus din olimp timon şi pumba
ai mei pe afară sau la serviciu
dar nouă nu ne lipseşte nimic
planuri de joacă pentru toată ziua
nicio grijă nicio ameninţare
doar bucuria de a fi acolo
în momentul acesta perfect
pe care l-am îngropat
ca pe o capsulă a timpului
undeva adânc în subconştientul meu
la care mă întorc când acum mare fiind
mă atacă anxietatea
respiraţia accelerată lipsa de somn
şi nu mă ajută nici uleiul esenţial de lavandă nici măcar
îmbrăţişările lui
ci doar
capsula asta de timp
pe care o deschid ca pe o comoară
ca pe lampa aia fermecată
din care sper să iasă
duhul lui aladdin
să-mi îndeplinească
măcar o dorinţă

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emily Sparks

Unde este copilul meu, copilul meu,
În care parte a lumii?
Băiatul pe care, dintre toţi din şcoală, l-am iubit cel mai mult?
Eu, profesoara, fata bătrână, inima castă,
Care i-am considerat pe toţi elevii copii mei,
L-am cunoscut într-adevar pe copilul meu,
Când am crezut că este un spirit în flăcări,
Activ, întotdeauna având înalte aspiraţii?
O, copile, copile pentru care m-am rugat şi m-am tot rugat,
În multele ore de veghere ale nopţii,
Îţi aminteşti epistola în care ţi-am scris
Despre dragostea minunată a lui Hristos?
Dacă ai primit-o sau nu,
Băiatul meu, oriunde te vei fi aflând,
Lucrează pentru propriul tău suflet,
Astfel încât toată ţărâna care eşti, toată zgura din tine,
Să îngenuncheze în faţa focului tău interior
Până când din foc nu mai rămâne nimic, doar lumina!...
Nimic în afară de lumină!

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare nimănui

aş fi început cu
dragă Moş Crăciun dar
auzi tu
de juma de veac
an de an
mi-ai demonstrat prea multe

când eram mic
la mine venea doar Moş Gerilă
fiindcă tu
te duceai numai la copiii secretarilor de partid
deşi eu pe tine te voiam
pentru tine se certau părinţii mei
în fiecare decembrie
la ziua de salariu

apoi
după ce ai venit la perechea aia controversată
cu nişte kalaşnikov-uri - eu eram deja sărit de 22 de ani
mă aşteptam ca măcar începând din acel an
să recuperezi ceva pentru mine
tu, nimic - şi ce să mai cred?

ascultă, moşu
părerea este deja o certitudine când
de milioane de copii din întreaga lume
te cam doare la bască
în aia a renului...
iar la cei puţini
pe care îi serveşti impecabil
o faci din interes

pentru tine
anul ăsta o să prepar
o colivă festivă

pentru tine
cos buzunarele
zidesc uşa
astup hornul
dau drumul la pitbull
pun alarma
şi toate capcanele
ca în home alone
ştii ce?!
mai du-te-n frigul tău acolo şi nu mai minţi lumea
ipocritule...
pun pariu că nici măcar nu eşti moş
poate cumva doar o idee
de pe urma căreia profită negustorii
îndemnându-ne să fim... doar noi
ăia mai buni
buni cu profitul lor... fireşte

anul ăsta mi-am propus să devin nou-născutul
îmi voi încropi din păcatele mele o iesle
voi aştepta steaua care-mi va lumina drumul
spre o vreme în care voi fi bunul anonim
cel puţin unui copil anonim

lumea a început deja să înţeleagă că
nu avem nevoie de tine pentru ca să devenim zilnic
ceea ce tu
nu eşti în stare nici măcar
o zi din an

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Panta rhei

împungea vântul cu vârful pantofilor ei de lac
tocurile roşii se înfigeau sfidător în zăpadă
acum nu mă mai bate nimeni, gândea
nici măcar viscolul
doar purta palton Prada şi fond de ten Mac
pe cer, luna se încovoia ca o sirenă cu solzi de aur
hmm, un gând o mai bătea totuşi
căci mai văzuse luna asta cu mult timp în urmă
acum însă parcă se zbătea să-şi iasă din solzi
şi zbaterea asta o simţea dedesubt
de palton dedesubt de machiaj
întreaga lume era la picioarele ei dar
luna avea unica podoabă a cărei strălucire n-o minţea
toate se sting cândva
îi spunea

îşi amintea acum când a mai văzut-o
când o fetiţă cu picioarele goale trecea prin zăpadă
o împungea viscolul cu vârful pantofilor săi de ger
tălpile ei roşii se vârau tremurător în zăpadă
acum o să mă bată toţi, gândea
doar nu făcuse nici un bănuţ toată ziua
cât îşi dorea un vrej de zăpadă pe care să se caţere spre lună
s-ar fi urcat până acolo cu ultimele puteri
să-i smulgă măcar un solz de aur
sau mai bine să adoarmă pe leagănul ei
era la picioarele unei lumi întregi
cumva
zăpada îi era unicul prieten dintre duşmani
doar ea o simţea
glasu-i părinteşte
urechea-i bătea
totul se topeşte
cândva

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi

Nicio bucurie,
nicio tristeţe
doar un gest mare de luptă pentru o cauză
care a umplut paharul
şi nepăsători toţi privesc cum se varsă,
cinstea se plimbă cu picioare de lut
nici măcar nu mai are cap
doar o umbrelă de ploaie.

Într-o zi
după ce toate celelalte vor fi rotunde
o să se trezească la realitate
şi o să alerge pe urmele bătătorite schiopătând,
nimeni nu-i va da niciun ajutor
până va traversa pustiul din suflet
şi se va spăla de păcatele care lovesc
mai mult decât o tortură
în care şi-a lăsat mâinile
să chinuie oamenii, timpul şi moartea
fără remuşcari.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar domnul Cristescu habar n-avea, iar Nistor nici măcar nu încercă să-i spună. Ieşiră în curte, toţi patru, pentru a continua "şedinţa foto" afară, de astă dată alăturându-li-se şi Brutus. Fiind afară, nu mai era nevoie de blitz; şi ce bine! În ochi deja le sclipea insistent lumina aceea albă orbitoare, iar vederea li se împăienjenise; nici lui Brutus nu i-ar fi convenit albeaţa blitz-ului; aşa însă, n-avură probleme cu el, era un câine foarte ascultător, mai ales că din când în când mai primea şi câte o recompensă dulce de la Nistor. Iar "şedinţa foto" se prelungi până seara, când lunganul decise să plece acasă, pentru a mai sta şi cu părinţii lui; promise că va reveni ziua următoare, cu uniforma lui albastră în rucsac...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mare dezamăgire pentru omenire

Fireşte că am să plec şi eu cândva.
Dar cu ce amintiri triste voi pleca de aici
despre toţi prietenii cu care am vânat lei,
despre toate femeile cu care am prelungit
la nesfârşit dimineţile altora,
despre copiii care n-au plâns după mine,
despre bogaţii care mi-au invidiat libertatea,
despre pederaştii care mi-au dat târcoale prin gări,
despre mama şi tata care nu m-au cunoscut niciodată.

Mă vor plânge locurile prin care-am trecut
mândru de mine.
Oamenii, mai puţin.
Mă vor plânge câinii vagabonzi cu care
mi-am petrecut nopţile mele-nstelate.
Oamenii, mai puţin.
În definitiv, am făcut atâtea gafe în viaţă
încât ar trebui să o iau de la capăt cândva,
să corijez ce se mai poate.

N-am învăţat nimic toată viaţa
nici măcar să înot
nici măcar să dansez
nici măcar să iubesc.
Am scuipat pe stradă ca orice vagabond
şi m-am târât cu toate curvele lumii.

Am fost prea liber poate şi prea târziu lucid
şi-am tot scrutat în zare o aripă să-mi crească
dar am ales doar tina, când cana mea de cid-
ru m-a rostogolit spre groapa care în cer se cască.

Atât am fost. O mare dezamăgire pentru omenire.
Şi mi-e ruşine când văd cum cimitirele
vin nesătule spre mine.

poezie de Nicolae Sava din Insolenţa nopţilor
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Canvas abstract cu fericire

Ceai de tei şi mentă, convingerea că va

urma o toamnă docilă şi lungă,

câmpul meu electromagnetic

pregătit să coboare bariera, să permită accesul.

Ne aşteaptă o luptă incertă,

capcane noi se deschid şi încearcă să ne rănească irecuperabil,

pe străzi, prin cartierele vechi,

un nou val de ură se propagă,

e de ajuns să treci prin el, e aşa uşor să iei toată energia aia,

să o dai mai departe.

Să ies din zona de confort acum e tot ce îmi trebuie,

să spulber, să înving, să mă satur.

E timpul să mă reinventez, îmi spun,

privindu-mă pe furiş

în oglinda ovală, vintage.

Am nevoie de un detox afectiv,

să agăţ pe peretele acela negru

din mintea mea

un canvas abstract cu fericire.

Adu-mi aminte

când a explodat totul

în confetti,

cum am ajuns să ne-nchidem în

ficţiunea asta maladivă

crezând că nimeni nu se va atinge de noi,

că suntem speciali,

că ni se cuvine totul.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunia omului de rând

să arunc tot ce-mi vine în mână,
să fac totul una cu pereţii,
să stau calm şi să aştept să treacă,
dar nu pot,
e acolo în mine.

femeile plâng din ce în ce mai mult,
din ce în ce mai mulţi bărbaţi dependenţi de băutură,
majoritatea oamenilor se cred bolnavi psihic,
însă în capul lor prostia se loveşte de pereţi.

nu poate trece de la sine;

credeam că sufăr din cauza unei iubiri pierdute
până când m-am trezit cu un mesaj de la ea,
deja avea 3 copii şi era în plin divorţ.
mi a spus că încă mai simte ceva,
cu fărâma aia de suflet care i-a mai rămas,
dar nu pentru mine,
pentru un altul,
care nici măcar nu a încercat să se sinucidă.

acum câteva zile am băgat un câine în casă,
l-am curăţat şi i-am dat ceva de mâncare,
nu era chiar atât de rău.

aveam nevoie de cineva cu care să comunic
până într-o zi când s-a pişat pe mine în timp ce dormeam,
l-am scos afară în frig.

a doua zi, i-am simţit lipsa,
l-am hrănit, i-am făcut baie,
acum stă în colţul lui liniştit
cu bucata aia de carne în gură,
şi-a învăţat lecţia.

soldaţii mor pe fronturi,
fluturând sticle de vin
şi nevestele lor fac sex cu alţi bărbaţi
care nu sunt chiar atât de proşti, încât să-şi rişte viaţa pentru idealuri care nu-şi au rostul.

e o nebunie,
e trist să te gândeşti la asta,
e trist să scrii asta,
e trist, foarte trist.

dar nebunia e o formă de normalitate
dacă ţi-ai petrecut toată viaţa printre oameni simpli
care se cred nebuni.

poezie de Valentin Chircă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decembrie

Se apropie iar ziua mea şi iar n-o să-mi spui La mulţi ani
Nici anul trecut nu mi-ai spus, deşi, ştii foarte bine:
Cu cât nu-mi vorbeşti cu atât te pironeşti şi mai mult în mine
E un fel de metaforă a ta, un fel de viclenie a speciei
Gândurile tale sunt cuie care se bat singure mai ales pe
Încheiturile mâinilor, acolo unde-ţi înrădăcinezi poveştile
În timp ce dorm, aşa de dragul distracţiei la miezul nopţii
Când tu crezi că nu ştiu ce vrăjitorii faci sub pielea mea
Îţi lipeşti urechea de inima mea şi începe să ningă
Îţi place să auzi viscolul cum îţi îmbată mintea
Şi-atunci lupii din păduri, dar şi cei din mine se mai domolesc
Doar mai scânteiază leneşi a sfârşit de iubire
Te văd scotocind prin lada bunicii doar, doar
Mai găseşti un crâmpei din mine pus bine de oamenii
Care chiar m-au iubit, păcat că toţi aceştia sunt morţi
Şi-aş vrea să-i întorc aşa cum se întorc zăpezile pe uliţele triste
Măcar o dată pe an, măcar o dată pe an să fie ziua mea
Cred că şi ninsorii îi e dor de drumul pe care s-a topit cândva

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa cum l-ai înţeles mata, l-am înţeles toţi. Nu vorbesc numai de mine. Mă gândesc la ai mei. Niciodată, dar absolut niciodată, nu i s-a făcut nici cea mai vagă aluzie la vreo datorie pe care ar fi avut-o faţă de mine. Nu vezi mata că nu şi-a aranjat "oficial" nici interesele lui? S-a mulţumit să-mi spuie mie ce trebuie să fac, ca să fiu pe urmă întrebată de ai lui: – "Ai ceva scris la mână? Dacă nu, cine-o să te creadă?" M-au crezut toţi, afară de ai lui. Dar, ei aveau drepturi, pe care mi le-au aruncat în obraz mie, şi i le-a aruncat în obraz lui, când nu mai era.

Otilia Cazimir în Confesiunile Otiliei Cazimir, la nouă zile de la moartea lui G. Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ceea ce eşti e dintotdeauna şi pentru totdeauna, are pupile nemişcate sau mişcate, are nas, fund sau păr? Are minte? Are formă? Se poate elibera din formă sau din minte ceva ce nu posedă o formă sau o minte, nu posedă nimic fiind însăşi inima nimicului? Astfel de oameni limitaţi nici măcar nu văd că eliberarea este de corp, nu pentru corp, de minte, nu pentru minte, de Absolut tot ce e Efemer, nu pentru efemer. Astfel de oameni sau guruşi de mâna a doua care pretind că îşi ţin pupilele nemişcate dacă i-ar prinde nazişti şi le-ar scoate ochii ei fireşte şi-ar pierde iluminarea falsă. Deşi posedă ochii, ei sunt orbi şi nu văd că şi atunci când cineva îşi pierde mâinile sau picioarele, când îşi pierde ochii, simţământul sfânt de A-Fi rămâne şi exact EL ESTE SINELE MANIFESTAT CA VIAŢA CA LIBERTATE şi nu o persoană care joacă o astfel de imagine. O scamatorie mai jalnică nici nu se putea. Doar recunoaşte Sinele tău. El nu doar că nu este prizonierul unei forme, dar absolut nici o practică nu poţi face pentru asta!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce nu a venit Moş Nicolae la mine...

Am fost copil? Eu nu-mi aduc aminte
N-aveam ghetuţe pentru Moşul Nic
Şi eram dintre toţi cea mai cuminte,
Dar, Moşul, mie, nu mi-a dat nimic.

Nici nu l-am aşteptat vreodată-n seară,
Nici dimineaţa nu l-am aşteptat.
Ştiam că pe la noi n-o să apară,
Sătul de-al mamei permanent oftat.

Doar se oprea la uşa încuiată,
Dar nicio bucurie n-auzea.
Doar lacrima măicuţei blestemată
Pe pragul ros de carii tremura.

''Aici nu sunt copii, plec mai departe,
Că de-ar fi fost, aş fi ştiut precis''.
Aşa gândea Moş Nicolae-n noapte
Eu l-am văzut pe Moşul, doar în vis.

Venea cu haine şi cu ciocolată
(Din vis nu aş fi vrut să mă trezesc)
Fiind copil, eu, gustul, niciodată
Nu l-am simţit şi poate că greşesc,

Acum, când mai ascund câte-o bomboană
Şi ca o hoaţă mă desfăt cu ea.
Dar am rămas de-atunci cu-această toană,
Doar mamei, de-aş avea-o,-acum, i-aş da.

Nici azi n-aştept, să-mi vină pe la poartă-
E linişte în casă ca şi-atunci.
Copilul trist din mine mai aşteaptă...
-Moş Nicolae-n mine să arunci

Cu anii ce s-au dus pe negândite,
Aşa, ca o părere au plecat.
La uşă sunt ghetuţe lustruite,
Pe care necopilul le-a lăsat...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un pic mai în aer

Văd prea bine că stepele noastre
s-au transformat în munţii cei mai
obraznici faţă de timpul ce nici
măcar nu ne cunună;
şi mai observ că noi n-am simţit
absolut nimic până acum, nici
măcar seismele curioase,
lascive, pofticioase
care anunţă mereu apocalipse
ce nu se lasă până nu mângâie
copiii noilor popoare sau nu
unesc mâinile care doar
au atins pereţi.

Ochii să-i deschidem! Nu mai poate
lumea să rămână la fel!
Să simţim mişcările astea ale
Pământului care ne iubesc mai
mult decât proprii noştri părinţi,
făcând să iasă din noi şi dintre noi
cuvinte în formă de minereuri
sau, chiar mai sfidător,
vorbe în război cu nişte
culori ce nu s-au mai pomenit până
acum pe Terra, din acelea care nu
au nevoie de flori ori fulgere pentru
a zâmbi, dansa, dezmierda sau a se
urca până la Dumnezeu cu
argint de prin gunoi.

Tot mai sus, aşa trebuie să se întâmple!
Trebuie ţinute în mâini şi auzite
prin liniile de palme ridicările
astea de munţi, tangoul ăsta sarcastic
şi totodată risipitor între micimile
harnice şi fortăreţele care trebuie să moară
pentru noi,

acestea din urmă ajungând
să silească istoria lumii a ne arata
din ea doar
canistrele goale din care se nasc
sufletele care simt cu adevărat
ce înseamnă a sili iubirea să nu
ţină cont de naţii,
învăţându-ne şi versurile să se
dea cu pauzele de pereţi.

poezie de Alexandru-Valentin Petrea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

m-am îndrăgostit de galliano şi am visat asta
(de fapt am căzut din pat dar mi-era ruşine să-ţi zic)

voiam să-mi pieptene cineva părul

vezi de asta l-am tuns pe tot
cele mai nepotrivite mâini au trecut prin el iar acum
arăt ca un băieţel fericit cum ar fi trebuit

m-am îndrăgostit de galliano păcat
că l-am iubit doar pentru maică-mea a fost un
vis-trofeu din care nu pot deduce cum
mişc mâna în somn
fiindcă cel care doarme cu mine n-o vede

acum nici măcar nu mai am sens
strâng unghii strâng mâini strâng
poeme mototolite şi le vând la kg

oamenii le găsesc interesante păcat că eu
nu găsesc oameni doar uşi şi atacuri de panică
de care fug intrând prin altele

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă matematica este numai una pentru toate neamurile

de ce dracului Dumnezeu naşte atâtea controverse?!....

nu trebuie să inversez lumina
nici să întorc dimineţile cu faţa spre apus
răstorn în gând munţii de sub ape
oricum nici luna nu mai aduce poveşti
sau eu nu mai ştiu să ascult
prăpădul gemenilor sau turnul babel
ori sodoma şi gomora sau potopul lui noe
mai ştiu eu care legendă între două intrigi de zei
un pariu cu lebede şi fecioare
iar din spumele mării mediterane
doar apollo suspină pe-un fluture liră afrodite
fie de zăpadă fie de cenuşă flori ale disperării
desene de aripi perene într-un crematoriu polar
când verde paradis când raiul durerilor
doar republicile utopice conduse de poeţi
trăiesc întotdeauna mai mult decât orice democraţie
aşa că donez o lacrimă pentru fiecare mort inutil
oricum nicio lume nu-şi caută creatorul
doar se mimează steril iubirea de aproape
apoi se mai pune de-o cruciadă
sau de orice alt fel de război sfânt

la urma urmelor nicio pedeapsă nu este precum sărutul lui iuda

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina luminii

Am publicat trei cărţi dar încă nu am scris mai nimic care să conteze!
Încă mai caut lumina aceia care să mă facă să renunţ la căutări
Care să îmi lase cuvintele fără dinţi
Care să mă formateze!

Lumina aceia din care toate se trag!
Care precede lumina noastră cea de toate zilele...

Acolo se retrag culorile iarna
Acolo infinitul este doar o particulă microscopică
Acolo moartea
Stă ghemuită.

Lumina aceia fără de care poeţii nu scriu,
ci bolborosesc!

Undeva, chiar în momentul acesta, o nouă naştere
refractă această lumină
Iar noi ceilalţi suntem prea netrebnici
ca să o percepem!

poezie de Gabriel Petru Băeţan din volumul de versuri Headshot
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

À l'improviste

Foi de plastic strânse-n cort
Şi din frig dau de căldură
Unde nimeni nu-mi mai fură
Din puţinul meu confort

Un decembrie cu soare
Prin efectul lui de seră,
Ca un cânt de baiaderă
Absolut din întâmplare!

Şi-mi închipui că fac plajă
În Sargasse sau Hawaii
Nici euro, nici parai
Doar tăria dintr-o glajă,

Mi-a mai susţinut moralul
Că angoasa care scurmă
Cronicile de pe urmă,
Subminează carnavalul

N-am deasupra mea vreun şef
Ca să-mi taie din chenzină
Vilă n-am, nici limuzină
Şi lucrez doar când am chef!

Ce să-mi mai doresc în plus?
Bucăţica mea de pâine
Pentru astăzi, pentru mâine
Că celelalte s-au cam dus

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tur-retur

Să merg în pace? Da, când voi pleca!
Dar nu e nicio grabă, nu-i aşa?
Mai am şi răsărituri de văzut,
Şi mări, chiar şi oceane, de trecut,

Mai am atâţia trandafiri de dat
Şi-atâtea suflete de alintat,
Mai am şi visuri, multe, de-mplinit
Acum şi mâine sau... prin infinit.

Cu ce a fost, acum sunt împăcat,
Iar ce va fi... nu ştiu, căci n-am aflat
Nimic prea sigur. Nici nu mă omor,
Când ştiu că sufletu'-i nemuritor.

De ce mi-aş face griji, sau geamantan,
Când ştiu că pe acolo-i tot ce am?
De ce aş plânge pentru-o viaţă, doar,
Când alta mă aşteaptă la hotar?

Aşa că, dragii mei, plec doar puţin
Deşi eu aş mai sta, de n-ar fi chin
Nu pentru mine, pentru cei din jur.
Doar toţi avem biletul... tur-retur!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răscruce între singurătate şi ultima haltă

îmi pun capul pe palme şi aştept
ca şi cum nimeni nu m-ar fi dorit
sângele îmi aleargă prin vene
îl aud dar
nu spun nimic
sunt un anonim uitat într-o casă
cu bagaje de mână
dintr-o haltă prin care
n-a mai trecut niciun tren de multă vreme

din când în când deschid ochii şi-mi
rostogolesc privirea de la un colţ la altul
e mult întuneric şi nicio speranţă
de care
să-mi atârn ultima clipă

nici nu ştiu dacă e vară sau toamnă
tăcerea se instalează în mine ca
într-un fotoliu scorojit
şi muşcă necondiţionat
umblă prin măruntaie
ca o durere
coincidenţă sau nu
între cele două spaţii
văd un alb nesfârşit
nu sunt disperat ci doar
am o senzaţie ciudată

ştiu că mi-am depăşit maturitatea şi că
mă voi dizolva în verdele din iarbă
sau într-o floare de muşeţel
însă ştiu
că fluturii care îmi vor sta pe coapsă şi
ceaţa care va tăia respiraţia numelui
lăsat în loc de poartă
vor aminti de mine

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scurtcircuit

track-uri

dintr-un western psycho peste

track-urile mele afective

în toamna asta fără viitor

facem planuri pentru

confortul nostru psihic

facem planuri ca să nu treacă ziua

fără să nu ne fi

zbătut

măcar puţin

dar vine încă o dimineaţă

cu teroare

încă o dimineaţă în care

tot psihedelismul a dispărut

frigiderul e gol

şi ochii tăi s-au golit

de afecţiune

şi atunci ce

în ce iluzie să ne mai bălăcim

ce discurs motivaţional să ne mai ajute

ce formulă magică

doar mici artificii erotice

doar câteva

secunde de atenţie

din când în când

ca să ne ţină

pe linia de plutire

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!