Paradis

Peştii (planând prin aer, în luna iunie,
Părăsesc la amiezi lichida apelor domnie)
Ei se avântă-n cunoaştere, dezlegând la o adică
Multe mistere legate de speranţă sau de frică.

Peştii ştiu c-au Iazul şi Pârâul lor cu apă curgătoare;
Dar Dincolo de ele nu mai este şi-altceva oare?
Viaţa asta nu-i Totul, există ceva mai măreţ la alt nivel,
Sunt ei convinşi, ar fi mult prea neplăcut să fie-altfel!

Nimeni nu trebuie să aibă dubii dintre noi:
Când va veni, Binele va veni din Apă şi Noroi;
Şi-n mod sigur ochiul evlavios, cu necesitate,
Trebuie să vadă un Scop înalt în Fluiditate.

Puţine ştim, dar ce spune Credinţa-i adevărat,
Viitorul nu-i nicidecum un Ţinut Uscat.
Noroi la Noroi! Vârtejul morţii se-apropie, cumplitul,
Dar nu-i aici Sfârşitul, nu-i aici Sfârşitul!

Ci-altundeva, dincolo de Spaţiu, de-a Timpului rugină.
Acolo apa e mai umedă, iar mâzga mai puţină!
Şi-acolo (cred ei) înoată Unul de la-nceput de vremuri,
Unul care-a-notat înainte să existe râuri,

Un uriaş având forma şi mintea unui peşte,
Solzos, omnipotent şi bun, şi care străluceşte:
Şi sub Aripioara lui Atotstăpânitoare
Pentru fiecare peşte e-o uşiţă salvatoare.

Niciodată musca, spun peştii, n-ascunde un cârlig
Acolo în Pârâul Etern vegheat de ţipirig,
Dar pe lângă mâl şi buruieni comune
Dincolo sunt şi multe, multe alte lucruri bune;

Omizi grase plutesc pe străvezia undă
Iar larvele gustoase-n Paradis abundă;
Molii şi muşte nepieritoare, şi, cu prisosinţă,
Viermişori pentru fiecare peşte, după trebuinţă.

Şi-n acel Paradis viaţa va fi-o continuă agapă,
Şi nu va fi deloc pământ, ci numai apă!

poezie de Rupert Brooke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar apă

Sunt mulţi şi le e frică
de alţii care-i sapă
şi-i vor, la o adică,
la apă.

Dar banul bate frica:
îl fac en-gros, şi-l papă,
că-i peşte prin băltica
de apă.

Nici pe la mititica
nu prea ajung, căci scapă,
bolnavi cum sunt: cu frica
de apă.

Mai prind, din câte-o clică,
un prost cu banii-n mapă,
dar prea puţini mai pică
la apă.

Degeaba, ca la iapă,
bat şaua să priceapă,
căci versul meu nu-i ţeapă.
E apă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M: Cuvintele unui om care s-a realizat nu-şi pierd niciodată ţinta. Ele aşteaptă să se ivească condiţiile potrivite, fapt care poate să ia ceva timp, şi asta-i natural, căci există un sezon pentru semănat şi un sezon pentru recoltat. Însă cuvântul unui guru este o sămânţă care nu poate să piară. Desigur, guru trebuie să fie unul adevărat, care este dincolo de trup şi de minte, dincolo de conştiinţa însăşi, dincolo de spaţiu şi de timp, dincolo de dualitate şi de unitate, dincolo de înţelegere şi de descriere. Oamenii de bine – cei care au citit foarte mult şi au multe de spus – pot să te înveţe multe lucruri folositoare, dar ei nu sunt adevăraţii guru ale căror cuvinte se adeveresc întotdeauna.

citat din Nisargadatta Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numărătoarea

Numărătoarea începe cu doi.
Unul nu este numărabil.
Plouă doamne şi transformă în noroi
sufletul meu de câmp arabil.

Numărătoarea începe cu doi.
Unul nu este şi nici nu există.
Pământ amestecat cu apă, noroi
se numeşte cu vorba cea tristă,

Numărătoarea începe cu doi,
dar, şi sfârşitul...
Plouă peste infinit. Murdar de noroi
sau, născător de noroi e infinitul.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când facem pe sfinţii

Colorez noaptea în iubire şi speranţă,
ai zice uneori că-s surori cu ghinionul
când nu e totul roz
stelele îmi sunt martore pe cer
norocoasele, acolo sus, departe de lume
Luna străluceşte, am cerut-o de muză,
şi-a spus da
iar soarele, probabil gelos, mă arde de viu
(el e bun doar când mă întind pe plajă ca o meduză ucisă)
eu sper să-mi cânte lumina, întru tristeţe,
dar să fie divină, nu venită din faruri
bucuria să nu-mi danseze în rate,
cum se nărăveşte pentru locul de veci,
iubirea să mă seducă cu blândeţe,
din suflet, altfel nu-i dau niciun bon de masă
făcându-mă să uit clipe îndurate stoic.
(nici n-aş prea vrea, de altfel)
Focul e viu, renaşte-n mine şi ştiu
(şemineul însuşi mă invidiază)
că e-o vorbă la gura tuturor:
iadul e pe pământ cu totul, iar noi suntem dracii,
mai cu seamă atunci când facem pe sfinţii.
Suntem suma răutăţilor,
oricât împărţim vina la doi,
realizăm însă prea târziu
pomenindu-ne părinţii
c-au avut dreptate, că aşa şi pe dincolo.
Avem măşti de clovn şi nu vrem să le izgonim
(ne plac al dracului de mult oglinzile).
Dincolo de un scop e un alt destin,
care câteodată e apă de ploaie şi nu e veşnică.
Sar obstacole, sunt pacifist de felul meu,
(dar ce-mi veni să mă cred om bun cu lumea?)
Natura mi-e mamă bună şi mă hrăneşte,
mă zbat la orice uragan catastrofal
(uneori am impresia că o fac degeaba),
dar şi la cel mai mic fulger
încerc să-mi păstrez sufletul cald şi pur,
ca o floare de lotus abia visată, pe vecie.
Văd eu la final dacă a meritat sau ba, tac, îndur.

poezie de Roberto Kuzmanovic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre peştii din apă

Apa-i elementul natural al oricărui peşte,
Luaţi-i apa şi va muri, pe uscat nu îi prieşte;
Şi, au spus unii, care legile sfinte-au încălcat,
Că cel mai mare bine-i atunci când n-ai niciun păcat.

Apa-i elementul natural al oricărui peşte,
Lăsaţi-l acolo, e locul care i se potriveşte.
Aşa-i şi omul care, pe al vieţii întortocheat traseu,
Spune, luaţi-mi tot, dar lăsaţi-mi Dumnezeul meu.

Apa-i elementul natural al oricărui peşte,
Acolo el face sport oricând sufleţelul lui râvneşte;
Aşa-s şi rugăciunile pentru oamenii cu har ceresc,
Sunt în elementul lor când întru Dumnezeu convieţuiesc.

* John Bunyan, 1628 - 1688, scriitor şi predicator baptist englez; a fost condamnat la 13 ani de închisoare pentru convingerile lui religioase, perioadă în care a scris celebra alegorie creştină "Călătoria pelerinului" (The Pilgrim's Progress), pelerinul fiind creştinul/ creştina pe drumul anevoios către Cetatea Cerească.

poezie de John Bunyan, 1628 - 1688, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apa

Apa curge din izvoare, izvorăşte în fântâni,
Dar când ea dispare, plâng şi cei tineri şi cei bătrâni.
Fără apă pâinea nu creşte, în râuri şi iazuri peştii mor!
Apa este elixirul vieţii, când o bei rece de la izvor.

Fără apă, viaţă nu-i pentru pomii şi florile din grădini.
Fără ea, pe pământ ar creşte numai urzici şi spini!
Bucuraţi-vă când plouă şi când auziţi că susură un izvor,
Natura ne aduce bucurie nouă şi pământul devine mai roditor.

poezie de Vladimir Potlog (16 octombrie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Apă Gri

S-au întâlnit doi oameni, s-au întâlnit doi oameni
Care poate nu se vor mai întâlni niciodată –
Două firişoare de nisip, două fire de iarbă,
Două iţe trecute prin aceeaşi spată –
Lângă Marea Apă Gri.

Două mâini s-au strâns, două inimi s-au atins;
Iar noi, adunaţi aici în această seară
Nu vom uita, poate nu vom uita,
Unde ne-am întâlnit toţi trei ultima oară –
Dincolo de Marea Apă Gri.

Două pahare pline, două pipe cu tutun –
"Înălţăm pentru norocul nostru, frate, cupa!"
Şi, după ce ciocnim, noi bem
Urându-ne voiaj bun şi vânt din pupa
Pentru a traversa Marea Apă Gri.

Trei oameni au plecat, unul a rămas pe mare,
Păcatele lui şi-ale noastre-s acum cu el,
Dumnezeu să-i odihnească sufletul!
Cinci oceane şi-l revendică-n salinul lor castel.
O, Doamne! A Ta-i Marea Apă Gri!

Dar eu sunt încă viu, şi tu eşti încă viu,
Şi destinul ne-a aruncat aici pe amândoi
Tovarăşi adevăraţi, dar odinioară... am fost trei,
Iar unul nu mai este azi cu noi
Lângă Marea Apă Gri.

Un spaţiu pentru respirat, un pat pentru odihnă,
Lumini blânde, potir plin de dus la buze;
Apoi, iarăşi şi iarăşi,
Fără griji şi fără călăuze
Pornim pe Marea Apă Gri.

S-au întâlnit doar doi acolo unde se-ntâlneau trei
Cu înjurături şi râsete răsunătoare;
Şi trece, trece Ziua noastră,
Urmată apoi de Noaptea mare –
Dar, oh, oh, Marea Apă Gri.

poezie de Edwin James Brady, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joey: Dawson, nu am spus niciodată că o să fie uşor.
Dawson: Atunci spune-mi un lucru pe care îl ştii.
Joey: Ştiu că voiam să fii acolo. La sfârşitul zilei, cănd mă întorceam în camera mea, voiam să fii acolo.
Dawson: De ce?
Joey: Nu ştiu de ce. Nu ştiu ce voiam să spun. Ştiu doar că te voiam acolo.
Dawson: Joey, sunt aici. Sunt aici de două zile şi abia acum am reuşit să vorbim despre lucruri care contează cu adevărat. Ca de exemplu de ce mi-ai lăsat acel mesaj. Bine? Şi poate că acesta este sfârşitul nostru. Poate că ne simţim atraşi unul de celălalt din teama de a merge mai departe, de a ne maturiza.
Joey: Chiar crezi asta?
Dawson: Nu ştiu, dar ştiu că, dacă mă urc în avionul ăsta, nu o să aflu niciodată. Pentru că o să mergem mai departe, o să ne maturizăm şi peste patru ani o să ne trezim că ne-am înstrăinat. Singurul lucru pe care îl ştiu cu siguranţă este că nu vreau să se întâmple asta.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taverna

Toata ziua mă gândesc la asta, apoi, noaptea o spun.
De unde vin?
Şi ce trebuie să fac?
N-am idee. Sufletul meu este de altundeva, sunt sigur.
Şi intenţionez să o sfârşesc acolo sus.

Aceasta beţie a început în altă tavernă.
Când o să revin în acel loc,
Voi fi complet treaz. Ȋntre timp,
Sunt ca o pasăre de pe alt continent, locuind această coştereaţă.
Vine ziua când îmi voi lua zborul –
Dar cine e acum în urechea mea şi-mi ascultă vocea?
Cine rosteşte cuvinte cu vocea mea?

Cine mă priveşte în ochi? Ce este sufletul?
Nu mă pot abţine să tot întreb.
Dacă aş gusta o înghiţitură de răspuns,
M-aş putea elibera din această închisoare a băuturii.
Nu mi s-a cerut acordul pentru a veni aici – şi nu pot să plec pe aceaşi uşă.
Oricine m-a adus aici, va trebui să mă ia din nou acasă.

Aceste versuri... Niciodată nu ştiu ce o să spun.
Nu planific asta.
Când sunt dincolo de a le spune, devin foarte tăcut şi rareori rostesc ceva.

Avem un butoi enorm de bere, dar nu sunt halbe.
Pentru noi este în regulă. Ȋn fiecare dimineaţă
Suntem îmbujoraţi, iar seara suntem îmbujoraţi din nou.

Ei spun că noi nu avem nici un viitor.
Au dreptate – Iar asta pentru noi este perfect.

poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când străjerul a văzut lumina

Iarnă, vară... străjerul stătea de veghe sus,
pe acoperişul palatului lui Atreus.
Acum, iată, el aduce veşti bune. A văzut focul aprins
pe piscul din depărtare şi-i fericit; corvoada lui a luat sfârşit:
nu-i uşor să stai acolo zi şi noapte în frig şi-n arşiţă,
aşteptând lumina focului
de pe vârful muntelui Arachnaion.
Acum a apărut îndelung aşteptatul semnal. Totuşi, când vine,
fericirea aduce mai puţină bucurie decât şi-ar imagina cineva.

Oricum, am câştigat mult: ne-am eliberat
de speranţă şi de aşteptare. Multe lucruri se vor mai întâmpla
casei Atrizilor: nu trebuie să fii un mare înţelept
pentru a ghici asta acum, când străjerul a văzut lumina.
Aşa că să nu exagerăm.
Lumina este bună; şi cei care vin sunt buni,
cuvintele şi acţiunile lor sunt şi ele bune.
Avem motive să credem că totul va decurge bine.
Iar Argosul se poate descurca şi fără neamul Atrizilor.
Vechile familii nu-s veşnice.

Desigur, mulţi oameni vor avea câte ceva de spus.
Noi trebuie să ascultăm. Dar nu ne vom lăsa înşelaţi
de cuvinte precum Indispensabil, Unic şi Măreţ.
Altcineva indispensabil, unic şi măreţ
va fi întotdeauna aici la momentul potrivit,

*Atrizii- familie celebră pentru blestemul care i-a urmărit pe membrii săi (Agammenon, Menelaos, Egist, Ifigenia, Electra, Oreste) datorită nelegiuirilor strămoşilor, Tantalus şi Atreu.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripă frântă

Merg prin ploaie sub soare.
Sunetul picăturilor, ce se scurg pe stradă
Seamănă cu cel al unui atac de gloanţe, zâmbind
Cred că vreau să dispar, unde nimeni nu-mi poate vorbi;de ce?
Pentru că am auzit prea multe ca să ştiu ce e adevărat....

Oare va fi curcubeu?
oare vei fi şi tu; oare vom fi noi?
Dar nu mai pot zbura ca înainte,
Şi mă blochează tot mai mult frica,
dar dacă eşti aici am tot mai multă speranţă...

poezie de Iustina Georgiana Rusu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi răsfirate, stelele Peştilor pot fi unite cu mintea uşor. Un "peşte" îl formează nişte steluţe ce se află sub latura din pătratul lui Pegas, format din stelele α şi γ din Pegas, celălalt "peşte" se află sub β din Andromeda; de fiecare peşte închipuiţi-vă câte o aţă, câte o panglică dacă vreţi, cari se înoadă spre sud-est în steaua alfa din Peştii, singura stea de mărimea 3 din această constelaţie. E bine să o recunoaşteţi pe alfa din Peştii, de-oarece ea ne va servi să găsim o stea curioasă din altă constelaţie: steaua omicrom, sau Mira Ceti din Balena, care se află în apropierea ei. Constelaţia Peştii nu o puteţi observa bine decât după ce s'a ridicat mai sus de pătratul Pegasului.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elaine: Da, mănânc peşte din când în când.
Ava: Deci eşti o ipocrită.
George: Hei, am mâncat broaşte, deci nimeni nu e perfect. În fine...
Ava: Ştiţi ceva, vorbiţi cu mine când nu mai mâncaţi peşte.
Elaine: Peştii nu simt durere.
Ava: De unde ştii? Vorbeşti cu peştii?

replici din filmul serial Seinfeld
Adăugat de Alina-Olimpia Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă moartea nu-i sfârşitul

Dacă moartea nu-i sfârşitul, aş vrea să ştiu ce este.
Noi pentru eternitate nu existăm,
exceptând clipa de acum.
În pelerina mea de detectiv, m-am căţărat pe coama acoperişului,
apoi, am făcut un pas în spate
şi-am aprins un chibrit, să-mi luminez viaţa;
în timp ce ardea, s-a pierdut în întuneric,
neluminând nimic, doar pe ea însuşi.

Mi-am văzut viaţa căzând şi m-am gândit:
Well, pupă-n fund toată ştiinţa mea-într-ale fizicii!
Timpul s-a consumat – sau nu există,
Dar ştiu un lucru:
Viaţa trece prin noi cum trece lama
bambusului în creştere prin prizonierul prăbuşit în poiană –
ne intră prin sânge, prin capul care ţipă de durere.
Viaţa este ceea ce li s-a întâmplat deja celor morţi.
Nu existăm pentru totdeauna,
ci doar acum.
Viaţa trece prin noi precum raza
verde-a cărbunelui încins – o strălucire aurie,
opusul părerii de a fi.

Nu tu eşti cel care-şi face drum prin viaţă –
viaţa este baioneta care-ţi taie visul
exact pe cusătura acestuia
şi care te părăseşte excitat în mijlocul curentului,
în vreme ce tu încă mai râzi în gura mare,
şi asta până când unda apei s-a dus,
lăsându-te acolo, mâl crăpat în soare,
dar nici măcar acolo, vei fi absent
chiar şi din bătaia inimii unui peşte care moare.

Sus în pat, îţi simt pulsul cum bate ca un ceas,
iar degetele nostre-împreunate se-închid,
de parcă-am tâşni deasupra polilor, printr-un aer rece, translucid.
Iar asta se-întâmplă cu adevărat,
deşi ştiu că în zori mâna ta va fi doar os uscat.

Dormeam când tu mi-ai spus la revedere
şi nu contează cât de mult, apoi, n-am mai putut dormi.
Viaţa-şi urmează cursul, cum ni s-a spus de-atâtea ori,
prin Cheri şi Karl, care nu vor mai mirosi nicicând ciocolată,
nici nu vor mai vedea-încântaţi cum bate vântu-n vele
şi nici nu vor mai răspunde la scrisori.

Viaţa zboară
prin Kate, care a fost Catherine constrânsă-a fi Kate,
care trage cu ochiul peste umăr la demonul Asmodeus,
dar vede Daily Mail.
( Îmi iau geanta. O am în mână-acum.)
Viaţa taie felii
din untul îngheţat în epava avionului din Alpi.
(Ţi-am găsit fotografia întoarsă invers.
N-am sărutat o fată atât niciodată timp; ştiu,
niciodată atât de blând sau de impropriu.)

Viaţa-i ceea ce te va ucide-într-un final –
şi eu aş putea plânge de dorul tău,
dar tu nu vei fi acolo ca să-ţi pară rău.
Am fost viaţă, făcuţi din viaţă.
Noi nu existăm prea mult.
Noi ne-am trezit şi, pentru o secundă, ne-am sărutat.
Asta-i tot.

poezie de Robin Hitchcock, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu de ce

Eu ştiu de ce sunt atâtea planete pustii:
Dumnezeu a văzut ce-am făcut Pământului
Şi a regretat că l-a populat cu noi;
Celelalte vor rămâne curate,
Pentru sufletele noastre, pentru viaţa "de dincolo"
Una dintre ele trebuie să fie Raiul:
Fără poluare, fără stress, fără netrebnici...
Iar Iadul trebuie să fie o "gaură neagră" -
Nu cred că a mai sacrificat Dumnezeu
O altă planetă pentru el.
Sau poate Raiuri sunt mai multe...
Aşa ar fi şi firesc, dacă stăm să ne gândim,
Câţi îngeri nu şi-au găsit locul pe Pământ!
Sigur mama mea şi-a găsit Raiul ei
Şi ne priveşte compătimitor de acolo.
DUMNEZEU A CREAT LUMEA
NOI, AM DITRUS-O!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia

Femeia este ceva minunat
În viaţa fiecăruia bărbat
Ea face bărbatului viaţa frumoasă
Chiar şi cu o vorbă duioasă

Şi-n fiecare zi ea este cu el
La bine, chiar şi când e rău,
Ea ştie mereu cum trebuie să facă
Să-i fie bărbatului viaţa dragă.

Femeia-n viaţa fiecărui bărbat
Este ca o rază de lumină
Arde mereu şi niciodată nu se stinge,
Dă numai caldură şi nu frige.

Ea îl iubeşte zi de zi necontenit,
Îl face pe bărbat ca să se simtă iubit
Şi chiar de nu simte iubire, ea
Face ca bărbatului mereu să-i fie bine.

Femeia e ca un vis real,
Un vis ce zi de zi noi îl trăim,
O vezi, dar este greu s-o înţelegi,
O simţi, dar este greu să o atingi.

Şi inima e greu ca să i-o frângi
Pentru că niciodată nu se dă bătută
Pentru că femeia în fiece zi luptă
Chiar şi atunci când nimeni nu vrea s-o asculte.

Ea nu lasă un lucru neterminat,
Gândeşte diferit faţă de bărbat
Şi duce la sfârşit orice început
Chiar dacă are doar de suferit.

Femeie rea pe pămant nu există,
Există doar femeii rău preţuite
Pentru că insuşi cuvântul femeie
E cel mai bun lucru din lume.

Femeia este ca un talisman
Şi peste tot bărbatul doreşte s-o ia
Pentru că ea are grijă de el
Şi îl păzeşte de tot ce este rău.

Curaj femeia îi dă unui bărbat
Chiar dacă nu-i bărbat adevărat,
Şi face din el un învingător
Chiar şi atunci când e pe locul doi.

Nu poţi cunoaşte o femeie cu adevărat
Chiar dacă crezi că multe ai aflat,
Să afli tot despre o femeie
E ca şi cum ar treubui să zbori la stele.

Nici timp nu am avea destul
Ca să cunoaştem un ideal necunoscut,
Ca să cunoşti măcar puţin pe o femeie
Mai bine las-o să te cunoască ea pe tine.

Fară femeie viaţa unui bărbat
E fară sens, el pare neînsemnat,
Aşa că trebuie mereu să le iubim
Să le stimăm şi să le preţuim.

Şi chiar de uneori ele ne par rele
De fapt ele sunt cele mai bune,
Aşa e stilul lor de a ne spune
Că ceva noi am făcut greşit

Sau poate puţin noi le-am iubit
Şi vor să le iubim puţin mai mult,
Să le-aratăm în fiecare zi
Cât de importante pentru noi ele sunt.

Şi ele sunt ceea ce ne-am dorit
Şi nu ne dorim altceva nimic,
Doar timp ca să le putem iubi
Şi să le arătăm tot ce simţim.

Femeia iubeşte-o zi de zi,
În braţe mereu trebuie s-o ţii,
Că daca ea va obosi
Viaţa frumoasă noi nu vom mai simţi.

Şi de aceea trebuie să ştim
Cum să le-alinăm, cum să le preţuim,
Ca nicioadată să nu ne plictisim
Lângă femeia pe care o iubim.

poezie de Serghei Ţurcan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul fanteziei

Trupul nu va mai începe nimic. Atingându-i globurile ochilor,
poţi simţi că până şi o movilă de pământ este mai vie,
că nici pământul, chiar în zori, nu-i atât de tăcut.
Iar un cadavru nu este decât rămăşiţa unor prea multe treziri.

Noi avem doar acestă putere: de-a începe
fiecare zi a vieţii – înaintea pământului,
sub cerul tăcut – în aşteptarea unei treziri.
Rămâi uimit văzând în zori atâta trudă;
prin trezirea în trezire se face o muncă.
Dar noi trăim doar pentru a ne înfiora
de ceea ce trebuie să facem şi pentru a trezi încă o dată ţărâna.
Asta se întâmplă din când în când.
Apoi totul se linişteşte, împreună cu noi.

Dacă la atingerea acelui chip mâna n-ar tremura –
dacă mâna vie s-ar simţi plină de viaţă atingând acea mână –
dacă-i adevărat că răceala aceea e doar răceala
pământului, îngheţat în zori,
poate ar exista o trezire, iar lucrurile amorţite-n tăcerea
zorilor de zi vor vorbi din nou. Dar mâna mea
tremură, iar din toate lucrurile care există se aseamănă c-o mână
care nu se mişcă.

Alte dăţi, trezirea în zorii zilei
era o durere seacă, o lacrimă de lumină,
o eliberare. Cuvântul, meschin,
al pământului a fost vesel doar pentru un scurt moment; apoi
a muri însemna reîntoarcere acolo. Acum, trupul în aşteptare
e ceea ce-a rămas după prea multe treziri; nu va reveni pe pământ.
Ele nici măcar nu pomenesc despre asta, buzele încremenite.

poezie de Cesare Pavese, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peştele şi beneficiile lui asupra omului

Celui care mâncă peşte,
Viaţa mult i se lungeşte,
Căci conţine proteine,
Graşi acizi şi vitamine,

Calciu, fosfor, sulf şi fier,
Iod şi fluor, ce-n corp se cer.
Peştii, spun frumoasele,
Ţi-ntăresc şi.... oasele.

Peştele conţine fosfor
(Cel mai mult au cei din Bosfor)
Şi, precum cânta un greier,
Fosforul produce creier.

Creierul (e-un vechi concept)
Face omul mai deştept,
Înţelept şi creator,
Şi de multe ştiutor.

Dar e bine să cunoşti,
Unii sunt atât de proşti,
Că n-ar fi mai acătării,
De-ar mânca toţi peştii mării;

Nu devin inteligenţi,
Noaptea sunt fosforescenţi:
Martor iau pe Esculap,
Li se vede bezna-n cap.

pamflet de George Budoi din Peştii, pescarii şi pescuitul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (21 decembrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celor pe care îi iubesc

Dacă va trebui să vă părăsesc vreodată
Pe voi, cei pe care vă iubesc, pentru a călători apoi
Singur pe Drumul Tăcerii, nu mă plângeţi,
Nu vorbiţi despre cel care am fost cu ochii în lacrimi;
Râdeţi şi povestiţi despre mine ca şi cum aş fi lângă voi,
(Cum aş reveni.. cum aş reveni dacă s-ar afla o cărare!
Dar oare lacrimile şi mâhnirea nu înalţă oprelişti?)
Iar când auziţi cântece
Sau vedeţi păsări pe care le-am iubit,
Nu lăsaţi, vă rog, nici un gând trist prin apropiere...
Pentru că eu vă iubesc aşa cum am făcut-o întotdeuna...
Aţi fost nespus de buni cu mine!
Mai erau multe lucruri pe care doream să le fac....
Multe lucruri să vă spun...
Amintiţi-vă că nu mi-a fost teamă...
Doar gândul că vă părăsesc a fost greu...
Noi nu putem vedea Dincolo... Dar asta eu ştiu;
V-am iubit nemărginit de mult...
Am fost în rai cu voi aici – cât am fost viu.

poezie de Isla Paschal Richardson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cadrilul homarului

"N-ai vrea să mergi mai repejor?" zise merlanul melcului de mare,
"Vine din urmă un delfin şi mă calcă pe coadă, frăţioare.
Ia, priveşte cât de iute trec homarii şi ţestoasele, cum iau avans!
Unii au ajuns deja acolo, pe prundiş – nu vrei să vii şi tu la dans?
Vii, nu-i aşa, vii, nu-i aşa, vii şi tu la dans?
Vii, nu-i aşa, vii, nu-i aşa, nu-i aşa că vii la dans?

N-ai idee ce plăcere vom simţi, ce încântare,
Când, laolaltă cu homarii, vom fi luaţi şi aruncaţi în mare!
"E departe, e prea departe! Şi-i prea mult suspans!"
A răspuns melcul, mulţumind, dar el nu va veni la dans.
Nu va veni, nu ar putea, nu va veni la dans.
Nu va veni, nu ar putea, nu va veni la dans.

"Nu contează cât mai avem de mers", a replicat prietenul solzos.
"Mai este-un ţărm, ştii, de cealaltă parte-a mării, tot aşa frumos.
Ne depărtăm de Anglia, ne-apropiem de Franţa pentru cadril şi vals –
Nu te lăsa, iubite melc, vino şi tu cu noi la dans.
Vii, nu-i aşa, vii, nu-i aşa, vii şi tu la dans?
Vii, nu-i aşa, vii, nu-i aşa, nu-i aşa că vii la dans?

poezie clasică de Lewis Carroll din din Alice în Ţara minunilor, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!