Decorul
Sus, pe dealuri, Toamna pune
miriști galbene-n lumină,
arături ca de cărbune
și mohoare de rugină.
Rânduri-rânduri, spre câmpie
se perindă nori de plumb
peste larga simetrie
de coline cu porumb.
(...)
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre toamnă
- citate de George Topîrceanu despre toamnă
- poezii despre plumb
- poezii despre nori
- citate de George Topîrceanu despre nori
- poezii despre lumină
- citate de George Topîrceanu despre lumină
- poezii despre cărbune
- citate de George Topîrceanu despre cărbune
- poezii despre arat
- citate de George Topîrceanu despre arat
Citate similare
Decorul
Sus, pe dealuri, Toamna pune
miriști galbene-n lumină,
arături ca de cărbune
și mohoare de rugină.
Rânduri-rânduri, spre câmpie
se perindă nori de plumb
peste larga simetrie
de coline cu porumb.
Iar când soarele străbate,
luminând peisajul vast
de dreptunghiuri colorate
într-un limpede contrast,
Saltă-n valuri jucăușe
și foșnește lung sub soare,
cu mătasă la pănușe,
mămăliga viitoare...
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Dănuț Cepoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre Soare, poezii despre peisaje, poezii despre mămăligă sau poezii despre culori
La vânătoare
I. Decorul
Sus, pe dealuri, Toamna pune
Miriști galbene-n lumină,
Arături ca de cărbune
Și mohoare de rugină.
Rânduri-rânduri, spre câmpie
Se perindă nori de plumb
Peste larga simetrie
De coline cu porumb.
Iar când soarele străbate,
Luminând peisajul vast
De dreptunghiuri colorate
Într-un limpede contrast,
Saltă-n valuri jucăușe
Și foșnește lung sub soare,
Cu mătasă la pănușe,
Mămăliga viitoare...
II. Un iepure
Scurt, mohorul a foșnit...
Și spre neagra arătură
Într-o clipă s-a ivit
Un măgar-miniatură!
Din căpiță sare pleavă,
Sar gunoaie dintr-un snop.
Pușca scoate fum pe țeavă
Și pornește ca un dop...
A căzut... ba nu! Din goană,
Mic, elastic și urgent,
Lâng-o tufă de simziană
A făcut un compliment.
Spre porumb acum s-abate...
Un scaiete zăpăcit
Îl întreabă: Ce e, frate?
- Sunt teribil de grăbit!...
Alungat ca de furtună,
Cu picioare de lăcustă,
Se destinde și s-adună
Peste-o miriște îngustă.
Ca o minge se prăvale,
Se coboară și se suie
Prin hârtoapele din vale:
Uite-l nu e, uite-l nu e!...
Liniștea coboară iarăși
Peste țarinile moarte...
- L-ai scăpat! zice-un tovarăș.
- Mi-a sărit cam de departe...
III. Masa
Din văzduh abia s-aude
Țipăt jalnic de prigorii...
Cu ciubote mari și ude
Stau la masă vânătorii.
Toți cu pușca lângă geantă,
Guralivi și orășeni,
Pun o pată discordantă
Pe căpița de strujeni.
Și e frig, și toți îngheață...
Și din când în când nu strică,
Începând de dimineață,
Câte-un strop de săcărică...
- Într-o toamnă, zice unul,
La un capăt de răzor
M-am oprit să scot tutunul...
Când, de jos, de la picior,
Fără veste văd că-mi sare
Un șoldan cât un vițel,
Și stârnește-n goana mare
Alți vreo șapte după el!
Trag cu ploaie în grămadă,
Fără să țintesc deloc...
Cine s-aștepta să-mi cadă
Patru iepuri dintr-un foc?...
- Astea sunt invenții pure...
Mie mi s-a întâmplat,
La o goană-ntr-o pădure,
Un mister adevărat.
Nici nu m-așezasem bine,
Stam cu pușca subsuoară...
Când deodată lângă mine
Se oprește-o căprioară.
Stă și-ascultă, imobilă...
Eu atunci mă știți cum sunt -
M-a cuprins un fel de milă:
Am oftat... și-am tras în vânt.
Când văzu că "umplutura"
Trece fără s-o atingă,
Ea și-a-ntins la pușcă gura
Și-a-nceput... așa s-o lingă...
- I-auzi colo, ce curaj, mă!
Asta și-a-ntrecut perechea!
... Buruienile din preajmă
Trag și ele cu urechea.
Un măceș de două șchioape
Zice-n taină unui spin:
- Dumneata ești mai aproape,
Ia-l de mânecă puțin!
IV. La întoarcere
Vântul curge spre câmpie
Transparent și uniform.
Toate ierburile-nvie,
Toate țarinile dorm.
Ici și colo se ridică
Câte-un nour alb de praf...
Străjuind șoseaua mică
Stâlpii rari de telegraf
(Tot mai singuri, ceafă-n ceafă,
Suluri vinete de fum
Lungi ca gâturi de girafă),
Înșirați pe lângă drum,
Spre orașul plin de turle
Stau privind c-un aer tâmp...
Și deodată-ncep să urle
Că-i apucă noaptea-n câmp.
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre vânătoare, poezii despre picioare, poezii despre oraș, poezii despre iepuri, poezii despre șosele sau poezii despre văi
Timpul și-a schimbat aliura,
Înroșindu-și peruca și pidichiura,
A lăsat toamna în vie,
Peste dealuri și-n câmpie,
Aramă vie pe tipsie...
Fiindcă toamna ruginie
E plină de dărnicie
Are multă omenie.
Valeria Mahok (5 septembrie 2020)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre toamnă, citate de Valeria Mahok despre toamnă, citate despre timp, citate de Valeria Mahok despre timp, citate despre schimbare, citate despre peruci sau citate despre generozitate
O să vină toamna
O să vină toamna cu lungi insomnii,
Cu nori aruncați peste-acoperișuri,
O toamna rugină, în care devii,
În văile albe de sub zmeurișuri.
O să vina toamna, cu parcuri ecou,
Sandale în ploaie și râuri pe stradă,
O să vină toamna, enigmatic, din nou.
Ca un clopot uitat, amintindu-și să bată.
O să vină toamna, inevitabil și sferic,
Mă plimb prin tăcerea de frunze căzute,
Prin vântul de zi, transparent și himeric
În nopțile peste-ntuneric stătute.
Se lasă deci toamna, o duminică-n vară,
Cu aerul veșted arzând peste nări.
Anotimp descleștat în imagini de seară.
Cu timp strecurat de secunde și stări.
poezie de Ana Larisa Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre timp, poezii despre încălțăminte, poezii despre vânt, poezii despre uitare, poezii despre tăcere sau poezii despre secunde
Ai fost?
Tu ai fost vreodată-n mină
Să scoți aur și cărbune
Care ne aduc lumină?
Atunci nu știi ce e pe lume!
Ai mâncat tu mămăligă
Din făină de porumb?
Poate de-aia îți e frică,
Și ai în picioare plumb!
Ai băut vreodată apă,
Din izvorul cu țârău?
Apă bună, apă plată,
N-ai băut? Să-ți pară rău!
poezie de Mihai Leonte din Armonii majore (2010)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plată, poezii despre mâncare, poezii despre frică sau poezii despre aur
Garderoba poetului
Din nori mi-am croit o haină
din câmpie pantaloni
și mi-am tras pe ochi o taină
încheiată-n doi eoni
Din câmpie pantaloni
și din munți ehei centură
și cum dinții-mi sunt afoni
câte-o simfonie-ndură
Am munții ehei centură
peste ochi colea o taină
bănuind că moartea-i dură
mi-am croit din nori o haină
Și din dealuri ce noroc
mi-am făcut pantofi pe loc
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (17 august 1998)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre munți, poezii despre vestimentație, poezii despre poezie sau poezii despre noroc
Viziuni
Bat clopote
peste creste de dealuri,
se cântă în roșu,
câmpie de maci,
un șarpe s-ascunde în iarbă
prigonind porumbei,
concerte de greieri
se țin în biserici,
Zamolxis închină pahare,
tot ce-mi aparține
port peste tot...
poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre șerpi
- poezii despre viziune
- poezii despre roșu
- poezii despre religie
- poezii despre porumbei
- poezii despre muzică
- poezii despre greieri
- poezii despre creștinism
- poezii despre biserică
Plumb, de Victor Ponta
Dormeau adânc bețivii prin porumb
Când m-am dat jos din ceruri pe pământ
După alegeri, fraier și înfrânt
Tot blestemând destinul meu scălâmb
Se întorsese doar Rovana Plumb
Stam singuri în guvern... și era frig...
Oprise Dragnea gazele,-l oblig
Să nu mai fure,-i ca un jug de plumb
Pentru un hoț ca el, ce jură strâmb
Uneperiștii sunt ceea ce sunt
Toți niște iude, mâine mă și vând
Lui Klaus, pe-o postață cu porumb.
parodie de Mihail Soare, după George Bacovia (decembrie 2014)
Adăugat de Dora Merean
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre înfrângere, poezii despre viitor, poezii despre promisiuni, poezii despre guvern, poezii despre alcoolism, poezii despre Victor Ponta sau poezii despre Liviu Dragnea
Noiembrie
Plouă stupid...
Cerul își scutură
Ca dintr-o ciutură
Frigul lichid.
Cârduri de ciori -
Neagră pecingine,
Flori de funingine
Zboară sub nori...
Plouă perfid.
Și-n doză minimă
Picură-n inimă
Neant acid.
Plouă de sus...
Toamna ironică
Îmi scrie-o cronică
Cât un Larousse.
(O Halim?, -
Pentru că nu cere
Nici introducere,
Nici "va urma"...)
Plouă placid:
A... e... i... o... u... ă...
Dacă continuă,
Mă sinucid!
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre ploaie, poezii despre negru, poezii despre inimă, poezii despre flori, poezii despre ciori sau poezii despre cenușă
Toamna la Cosmești
Ploi de argint cad peste sat,
Vântul nebun ciufulește copacii,
Frigul și ceața încet s-au lăsat,
În holda de aur s-au topit macii.
Din hornuri se înalță caere albe,
Spre bolta rece cu norii de plumb,
În vie ciorchinii se pârguie-n salbe,
Cristale de brumă cad pe porumb.
Pământul arat, ca un reavăn covor,
Renaște sub brazda argintie de plug,
Fructele coapte într-un amplu decor,
Stau în paner, mirosind a belșug.
Trece trenul pe pod, parcă tunând,
Peste Siretul șerpuit și învolburat,
Lângă Zăvoiul, înfipți pe un prund,
Înfrigurați, tremură plopii pe înserat.
poezie de Paul Aelenei din Toamna Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trenuri, poezii despre seară, poezii despre sat sau poezii despre poduri
Plumb
Dormeau adânc sicriele de plumb,
Și flori de plumb și funerar vestmânt -
Stam singur în cavou... și era vânt...
Și scârțâiau coroanele de plumb.
Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, și-am început să-l strig -
Stam singur lângă mort... și era frig...
Și-i atârnau aripile de plumb.
poezie celebră de George Bacovia din Plumb (1916)
Adăugat de Doina Bumbuț
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, citate de George Bacovia despre moarte, poezii despre început, citate de George Bacovia despre vânt, citate de George Bacovia despre plumb, citate de George Bacovia despre flori, poezii despre coroană sau poezii despre aripi
* * *
Cu vaporul peste nori
peste dealuri
peste flori....
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre marină
Va veni toamna...
Va veni toamna
Curând și grăbit,
Soarele se duce trist la culcare,
Iar frunzele galbene-n jocul lor strâmt,
Hai -hui o pornesc în lumea asta mare.
Va veni toamna
Cu plete arzând,
Și haine de vânt, transparente, din ceață
Dar ne va saluta rând pe rând
În oricare tacută dimineată.
Va veni toamna
Vezi, parcă nu mai au loc
Cocorii și berzele să stea pe casă,
Va veni toamna
Și căt nenoroc
Să fim părăsiți de-a verii crăiasă.
Va veni toamna
Mă doare un gând
Că și viata mea spre toamnă se-dreaptă
În mine speranțele și zilele-mi plâng
Și va fi ceata.... în orice dimineată.
poezie de Mihaela Ciubotariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vară, poezii despre tristețe, poezii despre păr, poezii despre plâns, poezii despre jocuri sau poezii despre gânduri
Poetul din urmă
Pe-aici poetul este rătăcit,
Prin hârburi de anafură și besnă,
Heralzii în tăcere i-au murit
Și plânsu-i-au durerile în glesnă.
De vreme îndelungă-i călător
Cu pietrele și roua din grădină,
Cu pulberea, cu norul tunător,
Cu toamna îmbrăcată în rugină.
A năzuit o țară de povești
Naiade în albastră legiune,
Luceferi în betele îngerești
Și verile cu umbră de cărbune.
Să fluture alaiele în zob,
Pe lanuri să se scuture belșugul,
Din cupe să hălădue - și rob
Ca neaua să-i lucească meșteșugul.
O țară de lumină și de vis
Poetul peste ani a căutat-o;
I-e sufletul de negură, închis
Și țara pân' acuma n-a aflat-o.
poezie celebră de Ion Pena din revista "Drum", nr. 1 (15 iunie 1938)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre visare, poezii despre suflet, poezii despre sclavie sau poezii despre rouă
Menestrel trist
Se sparg corbii-n haina mea de plumb,
cu nori de plumb și fum și sare.
Magnetizate, abia curg razele solare
peste carnea putrezită de plumb.
Pattern bacovian,
geam de staniol.
Plouă în cuptor
grame de formol
și metan.
Anestezie peste Sistemul Solar
ce-și lasă plăgile pe Terra
și fălcile pe schela
minții creierului uman.
Sar cristale în gât de pelican
cu cerul gurii înnorat,
cu cerul gurii însetat
de constelația marelui arcan.
poezie de Antonio Mihai Vanț
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre metrologie, poezii despre magnetism sau poezii despre gură
Pe sub sârme de lumină...
Pe sub sârme de lumină
Trec schelete de rugină,
Beau apă de la izvoare
Din călcâi de căprioare
Împletesc raze din pene
Peste visul ce s-așterne
S-avem ținte de lumină
În arcuș scos din retină.
Înnoim clipă de clipă,
Cu vioara sub aripă
Și bem apă din izvoare,
Din călcâi de căprioare
Punem sufletul pe buze
Pictate de buburuze
Sub schelete de rugină
Unde tu îmi ești lumină!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vioară, poezii despre pictură, poezii despre arte plastice sau poezii despre apă
Toamnă
Frunze de rugină aruncate-n vânt.
Trist i-afară, cu nori ca de plumb
Și vântul azvârle o ploaie haină;
Sufletul meu e ca o floare străină.
În zări îndepărtate țipete de corb se-aud.
Prin covoarele de frunze nu se-aude al greierilor cânt.
Și soarele ca un june palid strălucind,
Pe cerul cel albastru ca o panseluță
El își aruncă ultima rază călduță
Spre pământul îngălbenind.
E toamnă, sufletele se deschid,
Precum a nufărului dulce floare
Când e primăvară sau când citind O tristă sau veche scrisoare.
E toamnă! Frunze de rugină aruncate-n vânt,
Prin frunziș nu se-aude al greierilor cânt.
poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe, poezii despre scrisori, poezii despre primăvară sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Werther: Stea a nopții care coboară, frumos lucești tu la apus! Din norul tău îți înalți fruntea strălucitoare; cu măreție pășești peste dealuri. Ce privești tu și ce vezi pe câmpie? Vânturile vijelioase s-au potolit. Se-aude de departe murmurul șuvoiului. Valuri vuiesc, rostogolindu-se peste stânci, departe. Zumzetul gâzelor serii acoperă câmpul. Ce privești, lumină frumoasă? Dar tu zâmbești și te duci. Valurile vin vesele în jurul tău, umezindu-ți frumoasele plete. Adio, rază tăcută. Răsari, minunată lumină a sufletului lui Ossian!
replică celebră din romanul Suferințele tânărului Werther de Goethe (1774)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre frumusețe, citate despre înălțime, citate despre zâmbet, citate despre vânt, citate despre tăcere, citate despre suflet, citate despre stânci, citate despre seară sau citate despre păr
Lui Eminescu
Peste dealuri și coline
Vreme trece, vreme vine,
Numai tu rămâi, prin veacuri,
Dor de codri și de lacuri.
epigramă de Viorel Martin din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre timp, epigrame despre păduri, epigrame despre dor sau epigrame despre Mihai Eminescu
Pe Tâmpa
Un nor ivit de cătr-apus
Se urcă-n sus
Plutind încet spre miazănoapte
Iar umbra lui prin văi căzând
Acum întunecă pe rând
Livezi și vii și grâne coapte.
Văd drumuri albe-n zări senine,
La margini munți, mai jos coline
Și, ca pe-o pânză zugrăvit,
Orașu-n vale-adânc sub mine.
E pace-n cer și pe pământ;
Abia nestătătorul vânt
Venit de peste munți, de-aiurea,
Tot spune ce din veci a spus
Și până-n văi, de-aici de sus,
Se zbate-ncet doinind pădurea.
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, citate de George Coșbuc despre întuneric, citate de George Coșbuc despre văi, citate de George Coșbuc despre vânt, poezii despre păduri, citate de George Coșbuc despre păduri, citate de George Coșbuc despre munți, poezii despre cereale sau citate de George Coșbuc despre cereale