* În zilele noastre contrabanda cu poesie (cum se numeşte trecerea poesiei preste bariere şi fruntarii, în butoiaşe cu scrumbii, în tocuri de încălţări goale pe dinăuntru, în geamantane cu două funduri sau înghiţite de oameni plătiţi, ce-aveau să le scoaţă mai apoi prin partea din dos) s-a lăţit în toată lumea, şi cei ce se ameţesc cu fumul ei amar s-au făcut puzderie, de zac în palate şi-n bordeie cu ochii daţi peste cap, îngânând stihuri înaripate.

* Poeticii sunt răpiţi din toate ţerile şi puşi, câte douăzeci într-o subpământă, să cânte necontenit, precum canarii cu ochii crăpaţi pentru ca ghiersul să le fie mai dulce, iar oamenii tâlharilor scriu cele rostite de ei pe hârtii şi le vând la preţ de piper şi enibahar.

* Vai de poeticul care-şi face un nume: e biciuit zi şi noapte pentru ca plânsul său să fie mai jalnic şi tăria leacului de suflet să fie mai desăvârşită.

* Aşa că mor fericiţi după ce li s-au muls lapţii atât de îmbelşugaţi ai elegiilor, eglogelor, satirelor, fabulilor şi ditirambilor, ce le-aduc faima nepieritoare.

Mircea Cărtărescu în Thedoros (2022)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

La vederea animalului

S-au bucurat cu toţii la vederea
animalului
au aprins focuri şi au dănţuit
şi s-au beţivit toată noaptea

şi nimeni nu s-a uitat mai îndeaproape
la uriaşul animal
nimeni nu s-a uitat la ochii săi sticloşi
şi la dinţii săi atât de albi
şi la fruntea sa uşor lovită într-o margine
au răcnit acolo toată noaptea şi s-au
destrăbălat şi nu s-au uitat deloc
la cele două braţe subţiri şi la coatele
însângerate şi la genunchii însângeraţi

ei doar s-au bulucit sub steaua nemuritoare
au adus daruri şi le-au presărat pe stânci
au răvăşi cerul cu privirile lor
şi la cele două aripi imense
nici o dată nu s-au uitat

poezie de Matei Vişniec din Oraşul cu un singur locuitor (2004)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străini şi goi

mai toarnă pulbere-n clepsidra dinspre seară
din timpul ce l-am strâns doar pentru noi,
să curgă-ncet pe strune de vioară
să nu mai fim aşa străini şi goi.

şi fă-ţi cauş din gândurile toate
şi-adună amintiri ce s-au tot scurs,
şi lasă-n toiul nopţii romanţele pe coarde
să-ţi cânte despre noi, cum am apus...

hai, soarbe-ţi vinul cu nesaţ de mine
şi lasă-ţi ochii să vorbească despre ieri,
privind la clipele ce-au devenit străine
şi mor cu tot cu-a noastre primăveri.

mai caută-ţi pe trup urmele mele
şi nu te întrista de curg în sângeriu,
s-au învechit ca vinul şi ca toate cele,
şi s-au făcut în pulberi atât de timpuriu.

hai lasă-ţi ochii să mai spună înspre seară
privindu-mă în minte, ascunsa in pahar,
cu dorul îmbătat de strune de vioară
că timpu-i vinovat şi între noi hotar.

c-a strâns şi ultima fărâmă de iubire
şi-aprinde răsăritul cu brumele târzii
lăsând să curgă romanţa în neştire
prin ochii noştri trişti şi-atâta de pustii.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înotând în pielea goală

La Capri, pe partea dinspre sud vest,
am găsit o grotă micuţă, necunoscută,
unde nu erau oameni şi am intrat în ea,
lăsând trupurile noastre să-şi piardă
toată singurătatea.

Toţi peştii din noi,
au evadat pentru un moment.
Peştilor reali nici nu nu le păsa.
Nu le deranjam viaţa personală.
Treceam în linişte peste ei
sau pe sub ei, eliberând bule de aer,
balonaşe albe care se ridicau la suprafaţă
spre soarele care lumina ambarcaţiunea
în care barcagiul italian dormea
cu pălăria trasă peste ochi.

Apa era atât de clară încât ai fi putut
citi prin ea o carte.
Apa oferea o astfel de flotabilitate
încât ai fi putut pluti stând pe coate.
Stăteam pe ea ca pe un divan.
Stăteam pe ea ca
Odalisca Roşie a lui Matisse.
Apa era floarea mea neştiută –
cineva ar trebui să picteze o femeie
fără togă sau eşarfă
aşezată pe o sofa adâncă precum un cavou.

Pereţii acelei grote
aveau toate nuanţele de albastru şi
tu ai spus "Uite! Ochii tăi
au culoarea mării. Uite! Ochii tăi
au culoarea cerului. "Iar ochii mei
s-au închis de parcă li s-ar fi făcut
deodată ruşine.

poezie de Anne Sexton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi în noapte

Venii întors pe dos
Ca un buzunar
Pe lumea asta.
Rămas fără ţigări
Anii se prefac consecvent în fum
Mă scotocesc
Prin buzunarul memoriei
Până la urmă scanez
Două boabe de piper:
Ochii tăi în noapte

poezie de Octavian Clement
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ochii tăi când am privit

În ochii tăi când am privit
Suflarea oftat a devenit
Inima mea bătea mai tare
Trupul fierbea de desfătare.
Clopotul soartei a bătut
Iubirea-n suflet s-a născut.
Valul iubirii s-a înălţat
Lumea în soare s-a scăldat.
Norii cei reci şi cenuşii
S-au spart şi s-au făcut fâşii.
Iar când iubirea m-a cuprins
Un curcubeu pe cer s-a întins.
În ochii tăi când am privit
Păsări cu drag au ciripit.

În ochii tăi când am privit
Spaţiul şi timpul au pierit
Şi într-o clipă am văzut
Un univers necunoscut.
Şi simt că-n Paradis trăiesc
În ochii tăi când eu privesc.

poezie de Faith Mattke, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zi si noapte fără lumină

dumnezeu prin iarbă culege licurici
îi lipeşte pe cer într-un bloc de desen
în colţul din dreapta sus
păpădie răscoaptă
pe faţa nevăzută lumii
o gutuie rostogolindu-se
soare lună stele scrijelesc jumătăţi
în jurnalul bătrânului

a făcut luminători peste tăria cerului
vărsat de vânt în pânza artistului

pietrele două câte două împrerecheau morminte
după fotografia unor intenţii
în El creşte nisipul
se adânceşte în tine
blesteme pe limbile ceasului
crucea
ultima vegeteare
în pământul răbdărilor

a despărţit ziua de noapte
pipăind suflete pe dinăuntru
palmele au propria memorie
ele închid întunericul
inima far spart în portul pescarilor

ochii au urcat la cer singuri
doamne ia-mă de mână
şi trece-mă dincolo

poezie de Vasile Iftime (1 martie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa ploilor de vară

Liane de verde s-au strâns...
Veghează al ploilor plâns!
Veghează tăcerea din noi,
Iubirea-mpărţită la doi.
Şi-n tainica noapte de vis,
Doar eu sunt poemul nescris
Sunt plaja cu valuri ce dor,
Ocean şi nisip mişcător...

Liane de verde s-au strâns...
Îmi pare că-i ultimul plâns.
În mine ard ploi de furtuni,
Ard frunze de jad în cununi...
Foşnesc pe sub băncile goale
Doar paşi de lumini - fulgerare.
Şi ploaia în râuri de sticlă,
Din nou, către cer, se ridică.

Veghează al ploilor plâns,
Tăceri, răsărit şi apus...
Clepsidra se sparge în trei,
Nisipul, sub pulberea ei,
Ucide secundele pline
De dor, de dureri şi de tine.
Mai lasă-mi în plânsul meu gând,
Mai lasă-mi un ultim sărut!

Veghează tăcerea din noi...
Sub sâni rubinii, ochii goi,
În goluri, pândind lumea toată,
Ne plâng şi ne cheamă, ne iartă.
Ne-acoperă glezna-ncrustată
Furtuni nenuntite de piatră
Şi lanţuri ne strâng tot mai tare
Şi ploaia ne doare, ne doare...

Iubirea-mpărţită la doi -
Un pumn de amar, de gunoi
Şi malul scurgându-se lent
Spre un sfârşit iminent.
Un tunet, un clopot de vis,
Pierdut şi uitat, încă scris...
Un an, univers, galaxii,
Etern, numai verbul "a fi".

Şi-n tainica noapte de vis,
Când stelele toate s-au stins
Şi plouă şi plouă şi-n noapte
Se-aude o ploaie de şoapte,
Se-aude un imn de furtună
Şi fulgeră, fulgeră, tună!
Te-ntreb unde pleci, de ce vii
La ore atât de târzii...

Doar eu sunt poemul nescris
Şi flamura-aceluiaşi vis.
Etern peste umbre de cruci,
Doar mie-nchinare mi-aduci...
Sunt râu tulburat de dorinţi!
Vulcanice gânduri, fierbinţi,
Coboară prin mine, în ploi
Şi plângem de vis amândoi.

Sunt plaja cu valuri ce dor.
Mereu ancorată... În zbor,
În ploi risipindu-mă sunt.
Sunt farmec şi-adesea cuvânt.
Vă temeţi de mine?! Plecaţi?!
De stâncă şi val depărtaţi,
Cu paşi risipindu-se-n vânt,
Fugiţi de-al furtunilor cânt.

Ocean şi nisip mişcător,
În inima ta mă strecor,
Se tulbură lumea şi plângi,
De ploaie aminte-ţi aduci,
De paparude, de Sfântul Ilie,
Dar nimeni nu pare să ştie,
Că-n seceta evului trist,
Doar eu, ploaia vieţii, m-am stins.

Ocean şi nisip mişcător,
Sunt plaja cu valuri ce dor,
Doar eu sunt poemul nescris
Şi-n tainica noapte de vis
Iubirea-mpărţită la doi.
Veghează tăcerea din noi,
Veghează al ploilor plâns....
Liane de verde s-au strâns...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu cu ochii

la televizor câteva versuri
de amor pătruns de şampanie
în ultima noapte de luptă
cu vechiul an lăsat în fumul
fin al ţigărilor duse la buzele
roşii sărutate cu nesaţ un an
întreg îndesat pe gât până-n
inima folosită în fiecare minut
scriu cu ochii la anul care vine
buluc peste mine şi atât

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

acasă, oamenii tăcuţi
au simplitatea înscrisă în gesturi mărunte,
palmele lor bătătorite vorbesc despre grijile peste care s-au culcat stelele aburinde,
mersul lor aşezat pregăteşte creanga de brad
pentru lumea de apoi,
colindele frâng cerul din care se prelinge dorul de cei care s-au dus,
încă un an îşi pune pecetea peste frunţile lor
încreţite de curgerea timpului, înfiorător de năvalnic,
casele par mai mici, cu ochii mijiţi către soarele palid,
iar fulgii firavi cern linişte pentru încă puţin...

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet de vânzare

Spui că toate-s în puterea ta şi-ai da oricât
Doar să mă poţi avea.
Eşti bogat şi lumea e a ta
Dacă m-aş da ţie pe toate le-aş avea.

Ai palate şi-avere mare
Lumea toată-ţi cade la picioare
Dar sufletul meu nu e de vânzare.

Du-te-n lume, sunt mii de femei
Care-aşteaptă să vii să le iei.
Pentru ele tu poţi fi un zeu
Lasă-mă pe mine cu sufletul meu.

Ai palate şi-avere mare,
Lumea toată-ţi cade la picioare,
Dar sufletul meu nu e de vânzare.

Spui că ochii mei scapără scântei
Însă focul lor nu poţi să mi-l iei
Sunt scântei de dor pentru cineva
Pentru ochii lui, ochi de peruzea.

cântec interpretat de Loredana Groza
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două celule de iubire

Două celule de iubire
Mi-au dăruit un trup şi-n el simţire,
S-au dăruit ca prigonitul sfânt,
Părinţii mei de pe pământ,

S-au dăruit întâi în mine,
Ofrandă-n lumea care vine,
Doar mai apoi s-au dăruit în ei,
Arhangheli sfinţi, părinţii mei

Şi-am învăţat să simt în sine,
Că universul este o miime
Din tot ce-ţi poate viaţa dărui,
Prin ochii zămisliţilor copii,

Că n-ai să treci în cruntă disperare
Prin lumea noastră oarbă, trecătoare,
Pe cruce fiind in ziua cea de Paşte
La pieptul unei mame care te-ar renaşte,

Când ai primit iubire în atomi de gând
Pentru eternitatea din pământ
Şi-apoi suflare sfântă în trăire,
În veacul care trece-n nemurire,

Că-n fond este atat de simplu să-ti urmezi menirea
Şi să sfidezi şi moartea şi nefericirea,
Ce nu vor reuşi în veci s-ascundă firii,
Celula stem, din definiţia iubirii,

Al tatălui ce-ţi este un răspuns în fapte
Al trecerii în zile dinspre noapte,
În curgerea destinului de zi cu zi,
Ca definiţie a verbului "a fi".

Chiar dacă tatăl meu mă ocroteşte dintre aştri,
Cu ochii lui frumoşi şi sincer de albaştri,
În mine şi-n copilul meu,
Este fărâma lui, adusă de la Dumnezeu,

O flacără ce niciodată nu se stinge,
Chiar dacă masca vieţii râde sau de plânge,
Pentru că-n a ei limbă şi destăinuire,
Toate cuvintele se termină-n iubire.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce scriu poeme?

scriu pentru că visez,
scriu pentru că, dacă n-aş face-o,
aş muri chiar astăzi,
scriu pentru prieteni şi duşmani,
scriu pentru iubitele mele
a căror imagine o port pe retină,
scriu pentru mine
să-mi împrospătez memoria
cu fumul şi cenuşa
prin care am trecut,
închin un imn soarelui
şi mă rog să rămână acolo
aşa rotund şi frumos
pentru că el îmi dă viaţă,
închin un imn lunii şi mă rog
să rămână pe bolta nopţii
atâta timp cât va exista iubire,
scriu să încălzesc lumea cu cuvintele mele,
scriu să mă audă mama
de acolo din ceruri
că fiul ei visează frumos
şi are trupul din ramuri de frunze,
care foşnesc în razele primăverii,
mă rog să nu mă lovească
fulgerul zigurat al lui dumnezeu
care m-ar mumifica într-o cruce
la răspântii
cu mâinile întinse între răsărit şi apus,
scriu să-mi acopăr toate rănile
cu făşii de cuvinte,
să-mi acopăr inima
care sare din ţâţâni la fiecare emoţie,
să-mi astupe urechile,
să nu mai aud toate neroziile timpului,
să-mi adoarmă ochii pe visele copilăriei,
care încă nu mi s-au împlinit,
mă rog pentru toţi nenăscuţii lumii,
pentru aura şi nimbul lor,
mă rog ca locurile să nu devină pustii,
să triumfe iubirea
ca aripa pasării albastre
care se-mpreună cu azurul cerului
şi mă mai rog
ca somnul să-mi fie lin
sub umbra de cetini.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (23 noiembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii mi s-au obişnuit cu întunericul şi-ţi pot vedea faţa.

Mircea Cărtărescu în REM
Adăugat de Diana Ciutean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea

atâtea definiţii
i s-au dat
şi toate incomplete
de prea multe adaosuri
ce s-au pus în fiecare

eram tentat să cred
că e un carcalete
din el şi ea
femeia -
viţa vinul
adică viaţa adevărul
iar bărbatul tăria
coniacului
dar nu-i adevărat
abia după ce ai plecat
mi-am dat seama
iubirea
e o unică licoare
din ce-i coniacul
dulce amăruie
pe care toată toată
dintrodată
am băut-o eu

poezie de Dumitru Sava
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umanizarea Pământului

E mort Pământul!
De mult e mort şi e-ngropat sub oameni.
Sub oameni care nasc alţi oameni
fiindcă s-au rupt podurile Pământului
s-au lăsat oamenii
s-au aşezat oamenii
peste umanitate.
Din om te-ai născut în om te vei întoarce
tu peste mine
peste altul eu
şi întreaga divinitate
în
sub
în jurul
peste Dumnezeu.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am scris cântece pentru mulţi artişti, cărora le-a făcut plăcere să le cânte şi să le transforme în hituri, care s-au auzit în toată lumea.

citat din Toto Cutugno
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate degetele sunt diferite. Dacă le tai pe cele mai mari pentru a le face pe toate egale, se numeşte comunism. Dacă le întinzi pe cele mici pentru a le egaliza cu cele mari, se numeşte socialism. Dacă nu faci nimic pentru a le egaliza, se numeşte capitalism.

citat din B.J. Gupta
Adăugat de Gorneanu (Voicu) Oana-Madalina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă

Deschid ochii mari şi deodată
Ninge ca-ntr-o mie de poveşti
Imagini pure, îngereşti
Au venit la uşa mea să bată

Şi coboară cerul pe pământ
Diafan covor de puritate
Paşii noştri plini de răutate
Peste toate câte răni mai sunt

Ninge, ninge ca-ntr-o feerie
Şi mă văd copil, copil de tot
Cum luptam printre nămeţi înot
Cu-atâta îngerească bucurie!

Ninge, ninge ca o remuşcare
Binefăcătoare şi tardivă
Peste soarta lumii în derivă
Ca un preţ pentru-o răscumpărare

Toate câte mi s-au întâmplat,
Le-am înscris pe coaja mea de iască
Bătrâneţea nu-i decât o mască
Peste-un suflet trist şi vinovat

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri din viitor

te invit în cabina mea
să ne iubim cum se iubeau oamenii
pe Pământ
am ascuns informaţii
din cele interzise nouă, cei ce semănăm cu oamenii,
putem învăţa atingerea buzelor
eu am făcut-o cu duplicatul tău
şi e rece
să ne trimitem duplicatele în sala experimentelor
vor exersa până la perfecţiune
apoi vom face totul fără greşeli

ştii legenda cu explozia supernovei?
se spune că toţi s-au transformat,
s-au strâns în braţe şi alte lucruri interzise
au făcut

când se apropie moartea redevenim oameni

hai să murim pentru o clipă
un pat alb am adus
în cabina mea.

poezie de Liviu-Ioan Mureşan (21 noiembrie 2008)
Adăugat de Liviu-Ioan Mureşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condiţiile în care s-a făcut literatură în ultimul deceniu în România au fost - şi sunt mai departe - atât de vitrege, încât e de mirare că s-au mai scris cărţi.

citat din Mircea Cărtărescu
Adăugat de Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!