Duşmanul lui Bill*

"E-un gagiu căruia i-aş da mereu câte-o labă peste bot, bum-bum,"
A zis Bil, în cartul câinelui*; iar din pipă i se-nălţau nori gri de fum;
"În general e-o hahaleră cumsecade şi-mi vrea binele, chiar îl admir,
Dar daunele pe care mi le-a făcut sunt prea multe ca să le-nşir.

Îmi cheltuie banii, trudnic câştigaţi, pe bere şi vin, pe femei uşoare,
Mă pune rău cu poliţiştii, iar cu amicii-n situaţii-ngrozitoare:
Îmi bea salariu', îmi amanetează avutu' şi-mi goleşte cufăru';
Da' n-am snaga necesară să-l plesnesc şi să-i spun: NU!

Mi-a compromis toate şansele pe care le-am avut – e-o năpastă,
Dacă n-apărea, mă aciuam pe uscat şi-aveam acum nevastă.
I-am fost alături în fiece voiaj, deşi n-ar fi trebuit, băieţi;
Tăiaţi-mi nasul, pociţi-mi faţa... şi ce câştig de-aici o să aveţi?

Nu există alt om căruia să-i fi-nghiţit atât de multe," a mai zis Bill,
"Întotdeauna am navigat împreună – şi-o mai navighez, inevitabil;
E-un demon fericit sau un Bătrân Lup de Mare, ţăcănit niţel,
Iar eu nu pot deloc scăpa de el – cum de ce? Pentru că eu sunt el!"

* Bill şi Mike Murphy fac parte din categoria marinarilor filozofi din poemele cu subiecte marinăreşti ale scriitoarei Cicely Fox Smith.

* Conform jargonului marinăresc, carturile de noapte sunt: cartul miresei (20:00 – 24:00),
cartul hoţilor ( 00:00 – 04:00), respectiv cartul câinelui (04:00 – 08:00).

poezie de Cicely Fox Smith, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nave şi oameni

"Navele-s ca oamenii," a zis Murphy, "adică ori nasoale, ori bune,
Nevolnice sau zdravene, stabile or sărite de pe fix, nebune;
La fel, unele-s sălbatice, altele supuse, vipere sau binevoitoare,
Unele-s oneste, altele mincinoase, credincioase sau femei uşoare."

"Navele-s ca oamenii," a zis Murphy," adică, nu ştii de ce-ţi place
Aia, iar pe-ailaltă nu poţi suferi s-o vezi în ochi şi pace!
La fel, pe cei care se poartă cu tine bine, nu-i bagi în seamă,
Iar cei care te strivesc ca pe-un păduche ţi-s fraţi de-o mamă."

"Navele-s ca oamenii," a zis Murphy," se ivesc şi-apoi dispar,
Cu unele navighezi ani şi ani, eşti la bord acasă, nu marinar;
Pe-altele faci un voiaj şi gata, nici nu-ţi mai aminteşti de ele...
Iubire la prima vedere? Ai întâlnit-o, nu mai există alte vele."

"Navele-s ca oamenii," a zis Murphy," iar asta-n orice aspect –
La fel ne înstrăinăm unii de alţii, om de om, obiect de-obiect –
La fel îi evităm, grijulii, pe cei cinstiţi şi-i preferăm pe hoţi –
Îi blestemăm pe cei în viaţă şi-i plângem când sunt morţi."

poezie de Cicely Fox Smith, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tipul din Orkney

"Am navigat odată c-un tip din Orkney, scoţian,
Acu', hă-hă, mulţi ani," a zis Dan,
"E-mpachetat binişor în lut
Kubla Khan* ".

"Un gagiu plin ochi de poveşti ciudate
Despre foci care cântă şi balene eşuate
Iarna pe ţărm, când bat furtuni înverşunate."
"Mort... coechipier bun, îşi făcea treaba,
A căzut la baltă lângă Capul Java
Acu', hă-hă, mulţi ani," a zis Dan frecându-şi barba.

* Trimitere la celebrul poem al lui Samuel T. Coleridge, Kubla Khan.

poezie de Cicely Fox Smith, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialog cu soldatul câinelui

.. pe Strada Independenţei,
soldatul câinelui – în pas de defilare,
cu kalashnikovul ruginit la spate...
– ce hram mai porţi, soldat,
de vreme ce România e complet dezarmată?

– am rămas singuri, poetule, eu şi câinele,
şi ni-i frică, ni-i frică!

– să mergem la un whischey, soldat,
i-am spus,
iar el a zâmbit, stingherit, şi mi-a răspuns:
– ai înnebunit, poetule,
ce-o să zică prefectul că ai băut un whischey,
cu soldatul câinelui?

... atunci, mi-a sărit muştarul şi i-am strigat,
cu mânie literară: mă doare-n cot, ca să ştii,
nu-mi pasă de prefectul tău comunist,
îl desfid, îl urăsc, sunt gata să-i dau peste bot!

– te rog să nu ridici tonul la mine,
îmi spune, aproape umil, soldatul câinelui,
ce rău ţi-am făcut eu, poetule?

– sunt singur soldat şi mi-i frică, mi-i frică,
împrumută-mi câinele,
vreau să fiu poetul câinelui tău...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul vieţii

Am drumul vieţii în faţă,
se-ngustează, e în ceaţă,
cui să fac de-acum demers,
c-aş vrea să mai am de mers,
îmi e drag să-l văd lărgit,
chiar de nu e pietruit,
la el singur să lucrez
să pot să mi-l asfaltez
aşa cum îmi place mie
să fac viaţa poezie.
Liniştit, la bătrâneţe,
nepoţilor dau poveţe,
să-i încânt şi să-i descânt,
în viaţă să-şi ia avânt,
aşa cum, copil fiind,
eu mi-am croit drum muncind,
iar în anii tinereţii
am simţit tumultul vieţii,
n-a fost deloc generoasă,
am făcut-o eu mănoasă,
norocul n-a fost cu carul,
am primit cu degetarul,
prin trudă şi isteţime
l-am ţinut legat de mine,
a simţit a mea prezenţă,
curaj şi perseverenţă.
Eu la nimeni n-am cerut,
dar am dat cu împrumut,
singurel m-am descurcat,
n-am ajuns de râs în sat,
am mâncat când am putut,
am băut când am avut,
dar altuia n-am cerut,
nimeni n-a văzut c-am plâns,
am oftat doar pe ascuns,
la durere n-am zis pâs,
iar în faţa lumii-am râs.
Acum am îmbătrânit,
dacă plec... merg fericit,
îmi iau cu drag bun rămas
că în urmă-mi ştiu ce las!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet în "la" minor

Bătrân diapazon, îmi dai un "la"?
Un "la" am zis, iar tu mi-ai dat un "sol"!
O fi doar gândul ce îmi dă târcol?
Să-mi dai un simplu "la", nu un "la ea"!

Aş vrea, în opera ce vreau să scriu,
Ceva cum încă nu s-a auzit
Şi-mi trebuie doar "la"-ul de sfârşit,
Al ariei de început târziu.

Îmi dai un "la"? Măcar un "la" minor,
Să-mi pot începe scrierea frumos,
Cu notele găsite într-un dor.

O, da! Chiar dacă-i "do major",
E-un început atât de-armonios
Al operei cu mine autor.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurile Înţelepciunii

Pentru ori de câte ori am pierdut,
Pentru ori de câte ori am dat-o-n bară,
Pentru ori de câte ori am spus "Îmi pare rău",
Pentru ori de câte ori n-am spus –

Pentru fiecare inimă care a suferit din pricina mea,
Pentru ori de câte ori n-am întors şi celălalt obraz,
Pentru fiecare om căruia i-am provocat pagube
Datorită faptelor sau vorbelor mele:

Nu, nu sunt un ratat.
Ştiu că nu sunt o cauză pierdută.
Unele lecţii se învaţă mai greu.
Acum am toate lucrurile puse-n ordine.

Regrete? Am multe.
Dacă mi-a fost uneori silă de mine? Mi s-a-întâmplat.
Am plecat de multe ori departe,
Încercând să mă apropii de ceva inedit.

Ştiu încotro mă-îndrept, ştiu şi calea.
Poate călătoria durează un pic prea mult,
Dar nu toate regresele sunt eşecuri,
Ci doar ocolişuri prin Pădurile Înţelepciunii.

poezie de Aaron Stone, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Navele pe care-a navigat odinioară

Navele pe care-a navigat odinioară,
Când sângele-i era tânăr şi fierbinte,
Sunt abandonate azi, epave de ocară,
Numele lor fiind şters demult din minte;

Ele-aduceau lână şi grâu din Australia,
Ceai şi iută, străbătând mii de mile,
Titania-nălţându-şi înaltă şi zveltă talia
Şi mândra Thermophylae;

Alpii-nfriguraţi, cu zăpezi permanente,
Îi sunt cunoscuţi de ani şi ani;
La fel, navele rapide şi navele lente,
Navele cele mici şi navele mari.

A văzut statuile regilor din fir în păr
Şi bustul fiecărei regine – bătrânul corăbier,
Toţi dragonii verzi şi,-ntr-adevăr,
Pe fiecare şeic arab sau cavaler...

Ultimul trandafir părăseşte, iată, cerul,
Briza fluviului se-abate-nfiorând plămânii;
Iar el cu ochii slăbiţi de gerul
Vârstei visează, cum fac de altfel toţi bătrânii;

Cu pipa între buze, în tăcerea mare,
Visează călătorind prin al timpului tunel
Pe nişte nave frumoase şi pierdute pe care
Astăzi nu le mai vede decât el.

poezie de Cicely Fox Smith, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt fericit

Sunt fericit că mă iubeşti,
Sunt fericit că mă doreşti,
Sunt fericit că pot să cânt,
Că am, din plin, discernământ.

Sunt fericit că te iubesc,
Că văd, aud, că simt, gândesc,
Sunt fericit că îmi vorbeşti,
Că-atât de galeş mă priveşti.

Sunt fericit că îmi eşti muză,
Că pot să te sărut pe buză,
Că mă inspiri şi pot să scriu,
Sunt fericit că şi-azi sunt viu.

Sunt fericit că pot vorbi,
Că singur eu mă pot hrăni,
Sunt fericit că pot mânca,
Că pot bea apă, respira.

Sunt fericit cu un pupic,
Că pot din pat să mă ridic,
Că singur pot să merg la baie,
Că munca încă nu mă-ndoaie.

Sunt fericit că sunt creştin,
Că pot să beau un vin divin,
Că pot la Domnul să mă rog,
Sunt fericit că nu-s olog.

Sunt fericit că pot să merg,
Sunt fericit că pot să-alerg;
Chiar de nu sunt bogat, bănos,
Sunt fericit că-s sănătos.

Sunt fericit că am o pâine,
Chiar de trăiesc de azi pe mâine,
Sunt fericit că-am ce mânca,
Sunt fericit că am ce bea.

Sunt fericit că-am un veşmânt,
Că pot pe alţii să-i încânt,
Sunt fericit că-s preţuit,
Sunt fericit că am trăit.

Sunt fericit că pot visa,
Sunt fericit că pot dansa,
Că pot să port un dialog,
Că sfânt mi-e sfântul Decalog.

Sunt fericit că pot dormi,
Sunt fericit că pot glumi,
Sunt fericit că sunt hazliu,
Sunt fericit că multe ştiu.

Sunt fericit că este pace,
Sunt fericit că am ce face,
Că pot răspunde şi-ntreba
Că pot să-afirm şi pot nega.

Sunt fericit că pot munci,
Sunt fericit că pot citi,
Că pot deplin a cugeta,
Sunt fericit că pot ierta.

Sunt fericit că-mi eşti fidelă,
Că ai ochi blânzi, ca de gazelă,
Sunt fericit că am cafea
Şi că o beau cu draga mea.

Sunt fericit că pot iubi,
Sunt fericit că pot zâmbi,
Că-mi pot iubita săruta,
Că draga-mi pot îmbrăţişa.

Sunt fericit că sunt iubit,
Sunt fericit că-s fericit.
Par lucruri simple şi fireşti,
Dar fără ele nu trăieşti.

poezie de George Budoi din Fericirea şi Nericirea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (5 octombrie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Columb, 1492

Columb, în anul o mie patru sute nouăzeci şi doi,
Traversa oceanul Atlantic în căutare de pământuri noi.

A părăsit Spania cu trei corăbii de mici dimensiuni;*
A navigat pe arşiţă şi ploaie înfruntând multe furtuni.

A navigat pe timp de zi; a navigat pe timp de noapte;
S-a folosit de aştrii cerului cu multă artă şi abilitate.

Un compas magnetic l-a ajutat să ţină cursul
Spre vest, înlesnindu-le caravelelor parcursul.

La bord erau nouăzeci de marinari cu braţe viguroase;
Unii munceau în vreme ce-alţii trăgeau la aghioase.

Apoi primii, sfârşind cartul, plecau la culcare,
Iar ceilalţi vegheau ţinutul apelor din zare-n zare.

Zi de zi iscodeau depărtările-ascunse după valuri;
Le era dor să vadă nisip, copaci şi dealuri;

Pe doisprezece octombrie visul lor s-a-mplinit,
N-a mai existat de-atunci un echipaj mai fericit!

"Indieni! Indieni!" a strigat Columb entuziasmat
Când a văzut ţărmul şi oamenii de pe uscat.

Dar nu India se ivise din marea de smarald,
Ci Bahamas, şi era extrem, extrem de cald.

Indigenii Arakawa, persoane drăguţe şi-atente,
Ofereau marinarilor hrană şi fel de fel condimente.

Columb navigase pentru-a face corăbiilor cu aur plinul
Şi-a aduce prosperitate Spaniei – aşa primise ordinul.

A repetat acel voiaj dând de mai multe ori oceanului roată –
Şi-a adus maiestăţilor regale aur de fiecare dată.**

Poate el fi considerat drept primul american? Ei, nu, nu chiar.
Dar Columb a fost curajos şi inteligent, iar asta-i foarte clar.

* Navele Santa Maria, sub comanda lui Columb, respectiv Pinta şi Nina, comandate
de fraţii Martín Alonso Pinzón şi Vicente Yañez Pinzón.

** E vorba de regele Aragonului - Ferdinand al II- lea şi de regina Castiliei - Isabela.

poezie de Autor necunoscut- SUA, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fox Mulder: Până la urmă am plecat la şcoală în Anglia, m-am întors, am fost recrutat de birou. Se pare că aveam o aptitudine naturală pentru aplicarea modelelor comportamentale în cazurile de crimă. Succesul pe care l-am avut mi-a permis o anumită libertate pentru a-mi putea urmări propriile interese. Şi aşa am dat peste Dosarele X.
Dana Scully: Din greşeală?
Fox Mulder: La început arăta ca o groapă de gunoi pentru rapoarte despre OZN-urile văzute, povestiri despre răpiri de către extratereştri, genul acela de lucruri de care oamenii râd pentru că le consideră ridicole. Dar eu eram fascinat. Am citit toate cazurile la care aveam acces, sute de cazuri. Am citit tot ce am putut despre fenomene paranormale, despre ocult şi...
Dana Scully: Ce?
Fox Mulder: Caut să accesez informaţii secrete ale guvernului, dar cineva îmi blochează încercările de a ajunge la ele.
Dana Scully: Cine? Nu înţeleg.
Fox Mulder: Cineva cu autoritate mai înaltă. Singurul motiv pentru care mi s-a permis să îmi continui munca este că mi-am făcut legături în congres.
Dana Scully: Şi lor le este frică de ce? Că ai să dezvălui aceste informaţii?
Fox Mulder: Şi tu faci parte din acelaşi scop, ştii bine.
Dana Scully: Eu nu fac parte din nici un scop. Trebuie să ai încredere în mine! Sunt aici, ca şi tine, să rezolv treaba asta.

replici din filmul serial Dosarele X
Adăugat de Geangalau Lenke
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fiu de-al Meu [A child of Mine]

Mi-a zis, îţi dau pentru o vreme,
Un fiul de-al Meu, cum am voit.
Ca să-l iubeşti cât e în viaţă
Şi să-l jeleşti când a murit.
Şase sau şapte ani de zile
Sau poate douăzeci şi doi.
Poţi, prin urmare, să-l creşti bine
Pân' o să-l iau iar înapoi?
El te va face să te bucuri,
Iar de va sta numai puţin
Păstrează-l viu în amintire,
Ca să-ţi aline al tău chin.
Şi nu promit că va rămâne,
Căci totul piere, e firesc,
Dar pe pământ sunt lecţii multe,
Iar Eu să-nveţe Îmi doresc.
Am căutat în lumea largă,
Un dascăl bun, adevărat,
Şi din mulţimea fără număr,
Pe tine azi te-am selectat.
Deci poţi să-i dai iubirea toată,
N-o gândeşti că-i în zadar,
Şi n-o să mă urăşti de moarte
Când o să vin să îl iau iar?
Aud că oamenii îmi strigă,
"O, Doamne, fă aşa cum ştii!"
Copilul tău te fericeşte,
Cu riscul că vei suferi.
Să îl tratezi cu gingăşie,
Cât se mai poate, să-l iubeşti,
Pentru plăcerea ce ţi-a dat-o,
Mereu în gând să-i mulţumeşti.
Dar dacă îngerii îl cheamă,
Mai repede decât ai vrea,
Să-nfrunţi cu mult curaj tristeţea
Şi să accepţi că e aşa.

poezie de Albert Guest, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două femei

Eram în staţie numai două femei,
ne uitam una la alta, studiindu-ne mai întîi
mîinile,
vedea că mîinile ei sunt mai frumoase
decît ale mele, dar îmi spunea:
- Ce frumoase sunt mîinile tale!

I-am zis mulţumesc, apoi am continuat
să ne uităm una la alta
studiindu-ne îndelung nasurile,
vedeam că nasul meu e mai frumos
decît al ei şi i-am zis:
- Nasul meu e mai frumos decît nasul tău!

Nu mi-a spus nimic, nici timp nu avea,
căci tocmai se oprise un autobuz
care a luat-o din staţie cu tot cu mîinile ei
frumoase, de parcă nu fusese
niciodată acolo, deşi voi tine bine minte
mîinile ei, puţin mai frumoase
decît ale mele. Apoi şi ea şi-a adus aminte
că, în acel moment, eu nu aveam
cum să-mi văd nasul. Deşi putea fi altfel,

fiindcă

eram în staţie numai două femei,
nu ne cunoşteam şi nu ne uitam una la alta
şi chiar dacă ne-am fi cunoscut
nu ne-am fi plăcut deloc, chiar dacă
la un moment dat ne-am îmbrăţişat,
ne-am povestit vieţile noastre,
ne-am căsătorit copiii şi totul a durat
cît am aşteptat autobuzul în staţie,
apoi ne-am despărţit, dar mîinile noastre,
multă vreme încă, s-au tras de păr.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omagiu oraşelor portuare (Salute To Sailor Town)

Străduţele oraşului portuar
Nu-s drepte şi n-au pavajul cel mai fain,
Cu pistruii lor de funigine,-s răspândite
Pe lângă Mersey, Tamisa şi pe lângă Tyne,
Pe lângă Humber şi Marea Severn,
De la Hull până la Strâmtoarea Solent;
Străduţele oraşului portuar,
Străzile ponosite-ale oraşului portuar
Care nu cunosc luxul şi nici orgoliul indolent.

Străduţele oraşului portuar
Azi îşi jelesc morţii de care la puţini le pasă,
Cei care şi-au pierdut viaţa pe mările de foc
Pentru a aduce hrană celor de acasă;
Nicio zi nu se va mai aduna la povestea
Celor care nu se vor mai întoarce-n mohorâta
Lor căsuţă din oraşul portuar,
Pe străzile cenuşii ale oraşului portuar,
Care suferă şi care-îndură-atâta.

Străduţele oraşului portuar
Nu-s mari, bogate sau alintate de vreo zână,
Dar moartea şi gloria-n aceste zile
Se plimbă pe trotuarele lor mână-n mână.
Se revarsă foc, cad bombe, dar nu pot frânge
Curajul mândru-n în care trăiesc şi se-nfăşoară
Oamenii simpli din oraşul portuar,
De pe străduţelor oraşului portuar,
De pe străzile temerare-ale oraşului portuar,
Care ştiu atât de omenesc şi de frumos să moară.

*Poem publicat în revista Punch pe 18 decembrie, 1940.
*In perioada în care " Bătălia pentru Marea Britanie" ( Battle of Britain ) dintre Royal Air Force şi Luftwaffe ajunsese la apogeu toate laudele se îndreptau către aviaţia militară britanică, marina fiind cumva neglijată. Acesta e motivul pentru care Cicely Fox Smith a atras atenţia asupra marinarilor, în special al celor de pe navele comerciale care înregistrau mari pierderi de vieţi şi care sufereau cel puţin la fel de mult.

poezie de Cicely Fox Smith, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autopastişa

Să pastişezi e mult mai la-ndemână
decât să scrii ceva original
în aste vremi e-un obicei banal
o formă de a fi mereu "în mână"...

Pentru comozi, pastişa e-o lucrare
ce nu încearcă mintea foarte mult,
avem literatură pe pământ
să pastişăm aşa, cu disperare...

Pot înţelege astea foarte bine,
ce nu-nţeleg, e un alt procedeu:
să te autopastişezi mereu
asta e culmea culmilor. Cum, cine?!

Îi ştiţi şi voi, sunt peste tot, abundă
care de care mai "original", mai "tare"
sunt semizei într-o lume datoare
să îi slăvească-n fiece secundă...

Sunt multe de vorbit, voi face asta
şi-n alte dăţi, când plin voi fi de silă
de mi se-apleacă ori din mare milă,
când autopastişa-şi pune creasta.

poezie de Petrică Conceatu din Facebook, 18 februarie 2018 (18 februarie 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate îmi par minunate

Toate îmi par minunate
Şi cu Domnu-s împăcat,
Simt un iz de libertate
Şi simt că sunt mai curat

Totul I-am mărturisit
Domnului, mă simt mai bine,
Despre toate I-am vorbit
Chiar, dacă mi-a fost ruşine

Minciuna şi lăcomia
În care eu am trăit,
Îngâmfarea şi mândria
Ce odată m-au robit,

Răutatea, răzbunarea,
Patimi, ce m-au măcinat,
Intriga şi desfrânarea
Eu cu totul le-am lăsat.

Nu mai vreau să ştiu de ele
Eu de tot le-am părăsit
Toate păcatele grele
Le-am lăsat, şi-s liniştit.

Un exemplu vreau să fiu
Cei din jur să vadă-n mine
Că sunt credincios şi viu
Viaţa mea îmi aparţine.

Doamne, viaţa mi-ai schimbat
Sunt atât de fericit,
De ce-a fost rău, m-ai scăpat
Salvatorul meu iubit!

Amin

poezie de Florenţa Sărmăşan (23 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantomă sunt când dorul îmi bântuie destinul

Puţin mai multă viaţă, aş vrea dacă se poate,
Şi-un pic de infinit, să torn peste prezent.
Aş vrea să cumpăr stele, şi să le pun pe toate,
În sufletul prea rece, de unde-mi eşti absent.

Infernul de se poate, aş vrea să-l ocolesc,
Şi să-mi atârn la gât doar flori de iasomie.
Căci gândul mi-e duşman, şi nu ştiu să iubesc,
Şi-mi scutur fericirea, în flori de păpădie.

Venin aş bea din cupa din care tu sorbeai,
Un vin atât de rosu că ai fi zis că-i sânge.
Aş mai paşi prin cioburi s-aud cum îmi spuneai,
Că în iubire ţie, nici veşnicia nu-ţi ajunge.

Fantomă sunt când dorul, îmi bântuie destinul
Ce ţi l-am pus pe tavă, şi-alături am pus flori.
Să parfumeze moartea ce mi-a furat putinul
Ce îl strângeam la piept, cu lacrimi şi fiori.

Îmbracă-mă o dată, cu pielea de pe tine,
Apoi cu duioşie, de vise mă dezbracă.
Să vezi ce am sub piele şi ce ascund în mine,
Când sufletul mi-e prins, la margine de groapă!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Ştii, Luci, cred că şi tu eşti un tip bun, chiar foarte bun...
Lucian: Bun, eu?! Bun la ce?! Mersi pentru apreciere, blondo, dar nu sunt nici pe departe ca Nick. Eşti tare norocoasă că te-a ales tocmai pe tine.
Maria: Ah, Lucian, întotdeauna te-am admirat atât de mult, de la bun început... Eşti un tip grozav, deosebit, într-adevăr, cu totul deosebit! Ştii, Luci... Ţi-aş spune încă un lucru, dar mi-e teamă că ai să te superi pe mine după aceea.
Lucian: Nu-ţi fie teamă. N-am să mă supăr deloc. Poţi să-mi spui orice. Sunt aici; te ascult!
Maria: Ştii, de fapt, vreau să recunosc acum că mi-a plăcut de tine de la bun început, de cum te-am văzut. Nu numai că te admiram, dar şi simţeam ceva pentru tine, ceva puternic, special, nu pot să-mi explic ce anume, dar sigur era ceva, întotdeauna am simţit ceva pentru tine...
Lucian: Ce vrei să spui? Te rog, blondo, să nu mă dezamăgeşti! Ai grijă ce vorbeşti!
Maria: Nu, Luci, nu-ţi fie teamă. N-am de gând să te dezamăgesc. Vreau doar să-ţi spun adevărul. Cred că pot fi sinceră faţă de tine acum. Cred că pot să-mi dezvălui sentimentele pe care le-am avut pentru tine; repet: Le-am avut... Poate că n-aş fi renunţat la tine atât de uşor, aş fi luptat, aş fi încercat să te cuceresc, Lucian, poate că aveam totuşi ceva şanse de câştig, iar tu eşti de altfel atât de interesant, eşti, după cum am mai spus, un tip deosebit şi constitui o partidă bună pentru orice domnişoară. Dar tot de la bun început am observat şi atenţia deosebită pe care i-ai acordat-o mereu Liei, de aceea n-am insistat în privinţa ta, pentru că nu doream să par prea îndrăzneaţă, nici să mă pun între tine şi Lia, să stric relaţia dintre voi. Iar Lia e şi ea o persoană deosebită, îmi e o foarte bună prietenă, n-ar fi meritat să-i fac una ca asta. De aceea nu m-am amestecat niciodată între voi.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ofiţerul doi maritim

Douăşdoi de ani, suplu, flexibil ca un căprior,
Îi plac fetele, iar fetele îl plac la rândul lor:
Un bătăuş de clasă, gata să ia-n piept furtuna,
Gata de-o cafteală pe cinste-întotdeauna.

Un flăcău blond, gagiu de gaşcă-n toate alea,
Bun la chef, dar şi la necazuri de mai mare jalea,
Săritor când mexicani fărădelege, bestii violente,
Roiesc în jurul tău ca un roi viespi demente.

Genul de om pe care-i bine să-l ai pe-aproape,
Gata la o adică din orice nasulie să te scape,
Când ai şanse mari să-ţi cânte-n Rio popa
La ora-n care cuţitul intră-n horă, hopa -hopa!

Genul de om cu care pe ape-nvolburate te petreci
La Capul Horn, unde nopţile-s atât de reci,
Unde-nfrigurat lupţi să cobori velele, una câte una,
Căţărat pe vergile-alunecoase, când bântuie furtuna.

Genul de om care-n orice fel de pacoste-ar intra
Într-un loc rău famat sau pe o mare rea,
Într-un ciclon sau tavernă printre beţivi şi poloboace,
De ce-i mai groasă treaba, de ce mai mult îi place.

poezie de Cicely Fox Smith, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carter Webb: De ceva timp tot încerc să scriu o astfel de scrisoare, una cum mi-ai spus că nu ai primit niciodată. Una pe care mă străduiesc să o scriu de o viaţă întreagă. Îmi aduc aminte că aveam 13 ani şi stăteam în camera mea, ascultând aceeaşi melodie la nesfârşit. Credeam că, dacă aş putea scrie ceva frumos, ceva din suflet, astfel aş putea să fac pe cineva să mă iubească. Am crezut că mi se cuvin multe lucruri. Niciodată nu m-am străduit prea tare, am fugit mereu de responsabilităţi. Am venit aici pentru că încercam să fug, pentru că vroiam să fiu singur. În schimb, te-am întâlnit pe tine, iar tu nu iei nimic de-a gata. Sper să ai parte de toate lucrurile pe care le meriţi. Sper că te vei întoarce la New York, la muzeul Metropolitan şi că te vei duce în sala unde e tabloul cu râul Hudson şi mai sper că o vei lua şi pe Lucy cu tine, sunt sigur că o să-i placă. Îmi pare rău că ţi-am complicat viaţa. Îmi pare rău pentru multe lucruri, dar cel mai mult regret că nu ţi-am putut spune că, indiferent ce se va întâmpla, îţi sunt recunoscător pentru momentele petrecute alături de tine. Şi chiar dacă mă tot chinui să găsesc cuvintele potrivite, tot ce vroiam să-ţi spun este, de fapt, mulţumesc.

replică din filmul artistic Pe tărâmul femeilor, scenariu de Jon Kasdan
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu capul în nori

M-am însetat cu amintiri
Din cupe pline cu nimic,
Le-am tot golit, doar din priviri,
De tot ce aş mai vrea un pic.

Acum parcă sunt beat... deloc,
Trezit de ce-aş putea să fiu,
Mă simt cum ard... dar fără foc
Într-un apus de ploi, târziu.

Privesc cum nori din ceruri cad,
Sunt mult prea grei de tot ce-i gri,
Iar eu, un suflet de nomad,
Nu pot de ei, a mă feri.

Devin fără să vreau, subit,
Un ameţit cu capu-n nori
Şi deşi singuri au venit,
Eu cred că zbor... şi am fiori.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!