Mirabila nădejde

Iarna şi-a întins hotarul, chiar şi-n suflete a nins,
Conştiinţa-i fără voce, iar trădarea a învins,
Dintr-odată viaţa, parcă, şi-a oprit firescul mers
Şi sub lespezi de tăcere e-ngropat tot ce-are sens.

Îndoiala ne dezbină, apatia n-are leac,
Între solitare ziduri ziua-i lungă cât un veac,
Curg sloganurile sloiuri din amonte spre aval,
Din vâltoare, fără vâsle, mulţi nu mai ajung la mal.

Iarnă stranie e-n lume; gerul s-a înverşunat
Să ne ţină-n amorţire, într-un trist, prelung iernat,
Doar iubirea caldă poate să topească-al urii sloi,
Însă nu va fi scăpare dacă-i iarnă şi în noi!

Şi când soarele amăgeşte fără vlagă, pal şi stins,
Când doar gerul face legea, dar de lege-i neatins,
Când sub pojghiţa sticloasă a-ngheţat al lumii vis,
Mai avem doar o nădejde: Domnul ţine ce-a promis!

poezie de Olivia Pocol din volumul de versuri Apusul unei crizanteme (22 ianuarie 2021)
Adăugat de Olivia Pocol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Armonie fără sens

Frumoase sunt în adormire
Doar clipele ce înfrunzesc
Frumoase sunt în amorţire
Trăite gânduri ce gândesc.
Din fagure fără de miere
Clădit-am armonia toată
Am pus un bob pe lângă fiere
Clădind o viaţă fără pată.
Trezesc chemări din amorţire
Noian de fapte se despică
Mă simt pătruns doar de iubire
Nici vântul nu mai are frică.
Simptom de boală fără leac
E chipul tău amar
Aş da în urmă doar un veac
În viaţa ta să fie har.
Dar nu mai e decât abrupt
Ea moartea sufletului doare
Mai vino doar pentr-un sărut
Apoi să mergi doar către Mare.
Căci Cerul se îndepărtează
Iar Marea tot suspină
Din galaxie evadează
Fără a fi cândva de vină.

poezie de Stelian Stancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-mă în iarnă

Iubeşte-mă în iarnă când neaua e aproape,
Iubirea s-o ascundem sub stratul de omăt,
Să ningă peste noi, zăpada să ne-ngroape,
De urlă vântul nordic să nu dăm îndărăt.

Un vis să se-mplinească într-o-ngheţată lume:
Să te păstrezi doar mie, să fii la fel de pură,
Să alungăm tot frigul din noaptea fără nume,
Să învelim omătul cu-a mea şi-a ta căldură.

Iubeşte-mă în iarnă când Crivăţul loveşte
Şi-ar vrea să-mi rupă geamul în furia-i stârnită,
Când vreascu-ncins în sobă se-aprinde şi trosneşte
De arşiţă iubirea să fie încălzită.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă în Mănăştur

S-a topit zăpada mare
însă iar a nins puţin
peste ochi în depărtare
şi-al copiilor suspin

s-a lăsat un frig amar
în oraş şi peste tot
şi pe străzi — pe trotuar
înflorind al vremii clopot

gerul prinde rădăcină
în Cluj şi în Mănăştur
iarnă grea iat-o să vină
să ne lege pasul pur

chiar şi vântul s-a oprit
undeva să se-ncălzească
din gerul cel neclintit
mâinile să-şi dezmorţească

nicio creangă nu mai mişcă
din copacii de pe afară
numai frigul te mai pişcă
dintr-o floare legendară

iarna — pictor iscusit
e din vremuri mai străvechi
câte flori ea n-a croit
cu şapca peste urechi

şi cu ţurţurii cei goii
de la streşini pe la ţară
ger aprig când fu la noi
în a ochilor tăi pară

este iarnă — bine-i şade
şi cu frig şi cu zăpadă
cât de bine ierni-i cade
cu omătu stând grămadă

iată Cluju cum surâde
printre blocuri şi pe străzi
şi ce dulce azi te prinde
peste albele zpăezi

poezie de Ioan Daniel Bălan (8 ianuarie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-mă în iarnă

Iubeşte-mă în iarnă când neaua e aproape,
Iubirea s-o ascundem sub stratul de omăt,
Să ningă peste noi, zăpada să ne-ngroape,
De urlă vântul nordic să nu dăm îndărăt.

Un vis să se-mplinească într-o-ngheţată lume:
Să te păstrezi doar mie, să fii la fel de pură,
Să alungăm tot frigul din noaptea fără nume,
Să învelim omătul cu-a mea şi-a ta căldură.

Iubeşte-mă în iarnă când ţipă Crivăţul turbat
Ce-ar vrea să-mi rupă geamul în furia-i câinească,
De bântuie vreun viscol de sadici monştri-ncăierat
În arşiţa iubirii să ardă, să sfârşească.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cer străin - Lume pustie

Străin Cer, străin Pământ, străin trup de,, sfânt",
nu-i,, gând" fără de răspuns, nici timp de omorât
(iertat), nu-i cale de reîntors viaţa la ce-a fost...
nu-mi amintesc, nici nu am cui să cer răspuns!

Gândul meu... simţirea mea... gându-i fără de
simţire, simţirea... fără conexiune, în derivă... Eu
şi Lumea, totul pare a pustie, totu-i fără,, viaţă",
vraja... farmecul ori cântul ploii, sunt tăcute...

Moartea vie, fantomatică, domină natura lipsă,
latura umană...,, terfelită" între vieţi, timpuri fără
de 'nţeles, glas de prunc ţipând în vis, încă
nenăscut, mama lui încă... se zbate între vieţi!

Pare a vis fără de noapte, pare a somn între
vieţi, acum e linişte, chiar prea multă linişte, nu
mai plouă, nici nu ninge, nici a viaţă nu se
simte, parcă totu-i negru, chiar e negru, chiar...

Chiar e noapte, seară târzie, e chiar iarnă... iarnă
fără de poveste, chiar prea multă linişte,
lipseşte... glasul iernii, glasul... suflul vântului,
lipseşte albul zăpezii, lipsesc toţi oamenii!

Timpului... veacurilor le-a trebuit o clipă să
schimbe rânduiala lumii, lumii i-a trebuit milenii
ca 'ntr-o clipă să cadă... să prăbuşească Cerul,
şi să aducă lumea într-un război tăcut... al lor!

Doar război, doar oameni, dincolo e,, pace", nu
s-ar putea spune, dincolo e pace, n-a scăpat
ceva neatins de talpa lumii, poate doar Luna,
dar, încă nu ne spune, ea e sigura la,, locul" ei!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar iarna

culorile se şterg. viaţa dispare suspendată în neant
şi-n jur e doar zăpadă. curată. fără urme, fără durere
aşa că viitorul ţi-l alegi şi pleci să-l găseşti

amintirile se şterg, uitările se pierd în zăpadă
şi doar tăcerea te învăluie cu glasul ei cald
aşă cum numai moartea mai ştie să ţi se strecoare în suflet

viaţa naşte din iarnă şi sfârşeşte în iarnă
alb şi fără cicatrici apari lăsându-ţi aripile la intrare
şi la fel de alb, te strecori, pierzându-te pe cărări neştiute

apară-mă de mine însumi, invelindu-mă cu uitarea ta iarnă

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focul nu s-a mai aprins

Trăiau odată într-un sat,
un om bătrân cu baba lui.
În bordeiul lor sărac,
trăiau la mila orişicui.
Deşi rămas fără picior,
el zi de zi tăia otavă.
Bătrâna cocea în cuptor
pâine proaspătă în tavă.
Trăiau singuri, fără copii.
Doar o pisică şi-un câine
le stăteau drept bucurii,
în viaţa de azi pe mâine.
Toamna se adunau în casă
şi gândeau la iarnă grea.
Oare, vor avea pe masă
ce mânca şi ce să bea?
Timpul repede se scurge.
iarna iute a venit.
Viaţa lor tot la fel curge
şi-i îndreaptă spre sfârşit.
Din când în când îi vizitează
câte un tânăr din sat.
Atunci când viforniţează
îi ajută la iernat.
Când viscoleşte afară,
gânduri negre îi frământă.
Vor mai prinde o primăvară,
ori linia vieţii-i ruptă?
Ei ştiu ca orice muritor,
că viaţa li se sfârşeşte.
Şi mărturisind un dor,
bătrâna pe moş priveşte.
De-ar vrea bunul Dumnezeu
să-i primească împreună,
Că unul fără altul e greu
să se transforme în humă.
Şi-într-o noapte-întunecoasă
viaţa repede s-a stins.
În casa lor friguroasă,
focul nu s-a mai aprins.

.

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Tu! Ce curgi acum prin mine,
În loc de timp, în loc de sânge!
Tu! Eşti clipa-ncremenită,
În tot, în suflet, în inima rănită!

Tu! Mi-eşti viaţă, chiar neviaţă,
Moarte dincolo de moarte!
Tu! Eşti visul ce întoarce clipe,
Clipe peste clipe doar cu tine!

Tu! M-alungi din tine, mă renegi,
Din viaţa asta fără Noi, fără de legi!
Tu! Fără să ştii tot mă mai chemi,
Când toate zilele se pierd în lacrimi!

Tu! În liniştea ce-i doar amăgitoare,
Eşti torentul ce zguduie chiar cerul!
Tu! Naşti curcubeul doar dintr-o culoare,
Punte între Noi şi iubirea ce nu moare!

Tu! Eşti răsăritul şi-asfinţitul,
Unde noaptea-i neagră fără vise!
Tu! Împleteşti cunune din tăceri,
Din tot ce-a fost demult, de ieri!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu e dulce fără sare

Într-o lume mult prea rece,
Se topesc cuburi de gheaţă,
Nepăsarea parcă trece
Când iubirea le dezgheaţă

Şi încet apar izvoare,
Curg albastre, cristaline,
Apa limpede nu doare,
Ci ne face foarte bine

Devenim perechi iubire,
Ce scurtăm chiar infinitul,
Ne găsim parcă menire
În iubita şi iubitul

Nu-i uşor, nici imposibil,
Căutări, decepţii, teamă,
Însă totu-i reversibil
Dacă dragostea ne cheamă

Mai curg lacrimi, gust de sare,
Însă cum să ştim ce-i dulce
Fără clipa ce ne doare
Şi iubire ne aduce?

Între picături tristeţe,
Doar iubirea mai învinge
Lacrima care pe feţe
Chiar în suflet ne atinge

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul zorilor

La o margine de ape, apărută ca un vis,
Tu faci stelele să-ntrebe Universul de-i permis
Noaptea să cuprindă ziua doar atât cât somnul tău
E vegheat de Luna care s-a oprit din drumul său.

Curios, chiar Universul, sprijinit pe-un infinit,
Şi-a oprit, o clipă numai, mersul fără de sfârşit
Şi, c-o voce din eteruri, şuierând spre galaxii:
-Stelelor, în plus, o noapte, pe Pământ, de-acum, va fi.

Chipul tău, scăldat în raze, îmi apare ca un vis
Într-o noapte când Pământul, ocrotit de Paradis,
A-ncetat să se rotească, Timpul însuşi a-nlemnit,
Până când ţi-au dat sărutul zorii care... te-au trezit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidul e o cacialma

Azi, bucolicul peisaj
A rămas doar un miraj,
Nu te face să visezi,
Poate doar ca să oftezi.

Unde-s vremurile când
Înjurai numai în gând,
Iar plăcutul şi prostia
Se uneau cu bucuria.

Azi, poţi scrie pe Facebook
Ca să nu te mai simţi "cuc",
Poţi afla şi ce va fi,
Însă doar când şti citi.

Adevărul nu-l mai crezi
Nici atuncea când îl vezi,
Vrei mai mult şi tot mai mult,
Egoist incult sau cult.

Nu contează cât munceşti,
Doar atâta... cât primeşti,
Sunteţi mulţi nemulţumiţi,
Dar votaţi parcă... orbiţi.

Cu partid, fără partid,
Vreţi să doborâţi un zid?
Nu se poate dărâma...
Zidul e o cacialma!

poezie de Traian Val
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi ne-am promis

Eu ţi-am promis, tu mi-ai promis,
Că tot ce ni se-ntâmplă, chiar şi-n vis,
În clipe ce petrecem împreună,
Să fie alt motiv de voie bună.

Să nu uităm nimic să povestim
Din visurile ce ni le-amintim,
Iar tot ce mai aflăm din astă lume,
Să presărăm cu ale noastre glume.

Eu ţi-am promis, iubita mea, un trai
Aşa cum îl visai şi ţi-l doreai,
Şi-mi place cum, pe faţă, fericirea
Exprimă ce-ai în suflet: doar iubirea.

Tu mi-ai promis mereu a mea să fii,
Să mă iubeşti, cum numai tu poţi şti,
În viaţa ce-o cânta-vom împreună
Pe drumul drept, ca a chitarei strună.

Eu ţi-am promis, tu mi-ai promis, iar noi,
Pe-aceeaşi cale mergem amândoi,
Cu liniştea din suflete deplină,
Spre Casa încărcată de lumină.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul cerului tomnatic

Şi a-nceput să plouă dintr-odată,
Iar noaptea neagră vălul şi-a întins
Pe-o lume de lumină-abandonată,
Cu stele ce sclipirile şi-au stins.

Şi s-a făcut atât de frig afară
Şi-n cerurile ce plângeau în noi,
Încât şi sufletele-au început să ceară
Seninul de-altădată, înapoi.

Te-am căutat c-o tainică lumină
Şi te-am găsit zâmbind spre-acele flori
Ce-nalţă amintirea din ruină
Şi-n suflete crează noi fiori.

Ne-mbrăţişăm sub cer lipsit de vină,
Albastru şi tomnatic, fără nori.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legea şi Viaţa veşnică

Domnul Isus ne-nvăţat cum viaţa s-o trăim
Fii ai Tatălui din ceruri noi astăzi cu toţi să fim
Şi ne-a dat ca Îndreptar Evanghelia cea Sfântă
Să putem intra o dată chiar în ceruri sus la nuntă
Prin Cuvântul Lui cel viu Domnul Isus ne-a-nvăţat
Să trăim neprihănirea să avem un duh curat
El ne-a spus că prin credinţă viaţa nouă o primim
Fii ai Tatălui din ceruri prin El doar aici să fim

Cine-n Mine se încrede Viaţa veşnică o are
Eu îi sunt dar pe vecie şi viaţă şi salvare
Prin credinţa în Hristos noi primim făgăduinţa
Nu prin Legea din Sinai avem aici biruinţa
Nu prin Legea ce s-a dat lui Israel în pustie
Ci prin harul vieţii noi vom intra în veşnicie
Căci Pavel aşa ne spune eu sunt mort faţă de Lege
Şi trăiesc pentru Hristos viaţa sfântă se-nţelege
Căci porunca din Sinai până la Ioan a fost

De atunci credinţa sfântă pentru noi dar are rost
Nici Avraam n-a avut Lege ci-a trăit doar prin credinţă
Şi-a fost gata să ucidă a fiului lui fiinţă
Dar Dumnezeu l-a oprit şi i-a spus că a văzut
Cât de tare dar în Sine Avraam s-a încrezut
Credinţa neprihănire Dumnezeu i-a scocotit
Şi Avraam în sfinţenie a fost iată mântuit
Nu prin Legea din Sinai ce-a fost dată mai târziu
Ci doar prin credinţa sfântă în Dumnezeu Sfânt şi viu
Tot aşa şi noi acum prin credinţă avem viaţă
Prin credinţa în Hristos Duhul Sfânt azi ne înalţă
Legea şi porunca a fost până a venit credinţa
Iar de atunci încoace pentru noi doar Hristos e biruinţa

Prin credinţa în Hristos primim dar neprihănirea
Nu prin Lege nu prin fapte ni se dă dar mântuirea
Însă după ce-am primit viaţa de Hristos toţi ascultăm
Şi fiinţa noastră-ntreagă pe vecie Lui i-o dăm
Trăind dar viaţa sfântă fără umbră de păcat
Evanghelia cea Sfântă cum pe noi ne-a învăţat
Iar când totuşi se întâmplă în greşeli să mai cădem
Domnului Isus chiar totul în rugă noi îi spunem
Şi îi cerem dar iertare fiinţa noastră să o spele
Căci avem viaţa sfântă cu toţi astăzi în vedere
În lumina mântuirii pentru veci noi vrem să fim
Dându-i cinste şi oanoare Mirelui ce îl iubim
11-02-2020 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de iarnă

Când totul e alb şi cenuşă,
Iar soarele-n doliu pluteşte,
Doar iarna – eterna mătuşă –
Din colţul de gheaţă priveşte.

Pe creste, sclipiri de zăpadă,
Prin ace de brad suflă vântul,
Rebeli, câţiva fulgi vor să cadă
În gerul ce-mbracă pământul.

Sălbatica fiară se-ascunde
La umbră de timp şi uitare,
Îşi cerne ecoul în unde,
Din văi şi poteci solitare.

E linişte iar şi e bine,
În suflet, lumini mă inundă,
Nu ştiu de ce, care sau cine
Paşii prin stele i-afundă...

poezie de Daniela Tiger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să uit că fără tine nu mai pot

Chiar dacă altuia îi sunt mireasă,
Cu-al tău sarut, eu veşnic mă voi îmbrăca,
Şi-atunci, când dorul, pe suflet mă apasă
Eu, pe sub piele port, iubirea ta.

Mereu absentă, când viaţa-ţi pare fantezie,
Purtându-ţi frigu-n ochii verzi,
Căci calea către răsărit imi e pustie,
Trăgându-mi soarta în zăpezi.

Fatomă sunt, cand viaţa mea prin viaţă-ţi umblă,
Si nu mai ştiu, ce să-ţi mai spun că sunt,
Căci fără tine-s fără umbră,
Şi nu îmi gasesc locul pe pământ.

Cu-n ochi te văd, şi totuşi esti departe,
Când teama-mi face noaptea-n zi,
Tinându-mă legată, de viaţă si de moarte,
Crezând, că fără tine voi muri.

Când mă priveşti, imi sare inima din piept,
Iar ochii-mi verzi te caută prin casă,
Amintindu-mi, ce lung e drumul unde-aştept
Să-ti spun doar tie da, şi să îţi fiu mireasă.

Mai trece-o iarnă, apoi o vară,
Şi-n lume moare aproape tot,
De când, in inimă mi-am pus, tot frigul de afară,
Să uit de noi, să uit că fără tine nu mai pot!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vacanţa de Crăciun se apropia şi ne era tuturora teamă că în ianuarie Miss Emeralds nu va mai reveni la college, deşi reputaţia îi era de-acum atât de solidă, încât decanul vorbea despre ea ca despre o viitoare colegă. La solstiţiul de iarnă, când şi-a isprăvit cursul, am ieşit fără permisiune din clasă şi am urmat-o fără să-mi pese prea mult să nu fiu văzut, într-atât mă temeam să n-o pierd. Ea şi-a dat seama de prezenţa mea şi s-a oprit ca să-mi dea timp s-o ajung din urmă, dar m-am oprit şi eu, astfel că distanţa ce ne despărţea - vreo cincisprezece picioare - rămânea mereu aceeaşi. Puteam însă să îi adulmec mirosul de sare de mare, de care nările şi gura îmi erau pline. În cele din urmă, s-a întors şi a făcut câţiva paşi înspre mine. Am rămas pironit locului, simţind că era prea târziu să mai fug şi că, oricum, ar fi fost şi imposibil, fiindcă nu mai aveam puterea de a o face şi m-aş fi prăbuşit la pământ fără să am răgazul de a schiţa vreun gest.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curgere

Mă curge timpul ca pe ape,
Mă zbat izbit din mal în mal
Dinspre departe spre aproape,
Dinspre amonte spre aval.

Şi stânca ce am fost înspre izvoare
(O piatră tare, nu însă şi zveltă),
Cât de curând, din zbaterea-n vâltoare,
Va deveni grăunte într-o deltă.

poezie de Gheorghe Pârlea (4 aprilie 2021)
Adăugat de Gheorghe Pârlea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-n noi "e putred mărul"

Prea bine ştim că nu ştim totul,
Dar câţi din noi ar vrea să-nveţe?
‎Puţin pricepem, dar dăm votul
Şi suntem gata de poveţe.

E drept că nu-i dreptate-n lume,
Prea des sărmanul păgubeşte,
Iar opresorul n-are nume,
Dar ne mai pasă, ne priveşte?

‎E-adevărat că adevărul,
Când nu-i întreg, e tot minciună,
‎Pe dinăuntru-i putred mărul,
Dar ‎arătăm doar partea bună...

Murim din clipa când ne naştem
‎Câte puţin, cum arde-o iască,
‎Din ale vieţii mulţi cunoaştem,
Dar ce puţini ştiu să trăiască!

Ne războim în timp de pace,
Mereu găsim în alţii-o vină,
Nimic nu pare să ne-mpace,
Noi vrem "justiţie divină"!

E-un dar să poţi să simţi cu fraţii,
‎Să-i poţi citi ca pe o carte,
‎Dar ne vedem mai buni ca alţii...
‎Ce hău de ei ne va desparte!

Oh, vai de cei bogaţi, sărmanii,
Nefericiţi îmbătrâniră;
În lumea-n care-au preţ doar banii
‎Chiar şi-nţelepţii-nnebuniră!

poezie de Olivia Pocol din volumul de versuri Anotimpuri (12 iunie 2020)
Adăugat de Olivia Pocol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tunet în nori

Nu sunt acolo unde m-ai aştepta
Şi nici nu te astept iubirea mea,
Nu-i nici o grabă, nu se vede în...
În ochii tăi e doar asteptarea...!

Nu-i un regret, un ultim ceas,
Sunt doar Eu şi Tu un ultim veac,
Veacul e al nostru în cele din urmă
Petrecem chiar şi o secundă din...!

Din ce nu am cunoscut, din...
Din ce tot ne-am pierdut demult
Ne regăsim doar acum în infinit
Şi doar o clipă cuprinde-mă-n cât...!

Cât ne-a rămas, cât mai... suntem...
Un glas, într-o surdină fără de...
Noi ne regăsim la, spre sfârşit de...
Drumul e al nostru, tot universul!

Tot... ne cuprinde-m într-un cuvânt,
Tot şi doar Tot ne dividem in Noi
E prea mult, prea... suntem făuriţi
Din ce acum începe să tune în... nori!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!