Om în mare

Dacă ai fi auzit măcar o dată, clar şi sălbatic, acel sunet de alarmă,
Dacă i-ai fi văzut pe cei din cart fugind, cu feţele-albite de spaimă,
Dac-ai fi auzit pleoscăitul apei şi scârţâitul bărcii de salvare,
Atunci ai şti ce simte marinarul când coechipierul lui cade-n mare.

Iar dacă n-ai auzit, şi numai pe pământ bătut sunt drumurile tale,
Departe de drumurile marinarilor, ar fi bine când vântul în rafale
Noaptea-ţi loveşte hornul să nu te sperii, nici când în cercevele
Izbeşte ploaia-n miezul nopţii sau lapoviţa iernilor grele.

E un pat gol sub teugă; am împărţit între noi sărmanul lui avut*
Iar el, rămas departe-n urma navei, în al spumei alb aşternut,
Se leagănă pe valuri încoace şi-ncolo, îmbrăţişând oceanul câtu-i,
Cu păsări plutind deasupra şi cu sumedenii de peşti dedesuptu-i.

Jimmie i-a luat tabacul; Joe, pelerina de piele unsă cu ulei;
Neddie, fularul care-i învelise gâtul vesel cu călduros temei,
Eu cizmele marinăreşti; acum picioarele-mi pot să înfrunte,
Gerul. Aş fi-ngheţat, desculţ, dacă el mai surâdea azi pe punte.

Nava a tras la dană-n port, iar voiajul a devenit deja trecut;
Am făcut şi-am tăiat cărţile, sorţii vor face alesul cunoscut;
Eu trebuie să-i duc soţiei vestea... vestea... eu sunt cel care...
PEŞTII... ŞI PĂSĂRILE... ŞI OMUL EI ÎN MARE!

poezie de Bill Adams din VÂNTUL ÎN VELELE GABIER, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine Crăciunul, porniţi colindători

De moş Ajun pornesc colindători
Prin munţii de nămeţi făcând cărare,
Atâţia pui de om porniţi prin gerul mare
De la lăsatul serii până-n zori.

Cu glasuri de argint tăind răcoarea nopţii
Să ducă vestea mare prin lume s-au pornit
E cerul azi sărbătoreşte, cu stele zugrăvit
Din casă-n casă vestea vor auzi cu toţii.

Slobod dulce colind din glas neprihănit,
În miezul nopţii cocoşul s-a trezit
Că a dormit prea mult îşi face singur vină

De la copii învaţă a domnului colindă
Şi-ncepe ca să cânte în miezul cel de noapte
Şi mii de-mpintenaţi duc vestea mai departe.

sonet de Valeria Tamaş
Adăugat de valeria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă toate-acestea

Dacă n-ai auzit
cum creşte iarba,
şi nici nu ai văzut,
trăieşti pe pământ degeaba.
Eşti umbră fără azimut.

Dacă nu ai văzut
cum muguri se deschid,
şi nici cum creşte frunza,
în viaţa ta e numai vid,
pe ochii tăi se-aşterne pânza.

Dacă n-ai văzut
cum floarea
în lumină se răsfaţă,
nu vei cunoaşte valoarea,
acelora care te-învaţă.

Dacă n-ai simţit
cum vântul
îţi mângâie faţa,
în zadar ţi-e gândul,
cum să trăieşti viaţa.

Dacă n-ai sărutat roua,
în zori, dimineaţa,
n-ai să cunoşti şansa
ce-ţi oferă viaţa.

Dacă n-ai văzut
cum cerul
se aprinde dimineaţa,
nu vei afla misterul,
cum apare viaţa.

Dacă toate-acestea,
tu le stăpâneşti,
mai uşor copile,
viaţa o trăieşti.

poezie de Dumitru Delcă (28 august 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patrula de la Marea Nordului

Acolo unde-i proaspăt vântul de est în fiecare dimineaţă,
Iar brizele nopţii, năvălind dinspre Pol, fulgeră pe-apele fiordului
Am auzit o navă Distrugător cântând: "Ce viaţă minunată
Au marinarii în Patrula de la Marea Nordului!"

"Să spargem lucrurile-n bucăţele-i treaba noastră (şi-a lui Friţ),
Asta înseamnă că-s pretutindeni mine-n jurul Distrugătorului.
Dar dacă n-ai niciun motiv să mori îndată,
Evită să te-apropii de Patrula de la Marea Nordului.

Noi l-avertizăm de pericole pe căpitanul navei de comerţ,
Deşi misiunea noastră de salvare nu-i pe placul lui,
Toţi se plâng când acostăm la nava lor sau stingem un incendiu
De semnalele şi de luminile Patrulei de la Marea Nordului."

(Douăsprezece versuri omise)*

"Măturaţi de valuri, dar încă-naintând, aproape-necaţi, dar încă vii,
Urmărim cum prova navei ignoră hula şi talazurile fiordului,
Auzim, infernal, urletul elicei: Întrebaţi-i pe cei de la mal
Cine mai înfruntă Iadul precum cei din Patrula de la Marea Nordului."

* Conform agentului literar al lui Kipling, A. P. Watt, includerea menţiunii "Douăsprezece versuri omise" între strofele a treia şi a patra a fost făcută de Kipling ca un fel de glumă, pentru a indica faptul că pericolele care pândesc o navă de patrulare în apele arctice pe timp de război sunt mult prea numeroase pentru a putea fi enumerate.

poezie celebră de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul lui Antoniu

Dar când a auzit femeile jelind,
deplângându-i soarta nefericită –
doamna cu gestica ei orientală
însoţită de sclavele care vorbeau o greacă stricată –
mândria din sufletul lui s-a revoltat,
sângele roman s-a înfiorat de dezgust
şi tot ce venerase orbeşte până atunci –
viaţa lui tumultoasă din Alexandria –
i se părea acum ceva anost şi îndepărtat.

Iar el le-a cerut "să înceteze văicăreala,
acel fel comportament este nepotrivit.
Ele ar trebui să-i înalţe cântece de laudă
pentru ca fusese un mare conducător,
un om bogat şi curajos.
Iar dacă acum a căzut, n-a căzut ruşinos,
ci ca un roman învins de un alt roman."

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Florile eterne

Dacă nu erau drumurile îmbătrânite
Pe care strămoşii au aşternut mulţi paşi
Prin care au creat mătasea pământului
Pentru flori eterne noi nu eram urmaşi.

Dacă nu găsim în ceaţa norilor poteca
Spre drumul cald aşternut de razele de soare,
Furtunile vor pune un sunet surd de clopot
Pe lumina stelelor care vrea să coboare.

Dacă nu mai aducem din crivăţul zilelor
Un balsam al durerilor noastre veştezite,
Nopţile vor avea pleoapele pierdute-n vise
Când istorii de aur nu vor mai fi trezite.

Dacă răsuflarea clipelor puse-n orizont
Vor avea mireasma florilor uitate-n geam,
De strămoşii din amurgul de toamnă trecut,
Vom şti să clădim comoara de lume şi de neam.

poezie de Constantin Rusu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce dacă

Ce dacă plouă?

Zâmbesc gândindu-mă la tine.

Ce dacă-s ud?

Mie aşa mi-e bine.

Ce dacă bate vântul?

Eu nu mă mişc din loc.

Ce dacă nu e soare?

Între noi arde-un foc.

Ce dacă e prea frig?

Vorbele tale mă-ncălzesc.

Ce dacă e-ntuneric?

Eu pot ca să răzbesc.

Ce dacă nu sunt oameni?

Eu te vreau doar pe tine.

Ce dacă nu sunt case?

Mie tot îmi convine.

Ce dacă nu sunt păsări?

Zburăm noi pentru ele.

Ce dacă e doar ceaţă?

Noi n-avem clipe grele.

Ce dacă frunze cad?

Eu încă mai resist.

Ce dacă pomi nu sunt?

Încerc şi tot insist.

Ce dacă totu-i gri?

Tu-mi colorezi viaţa.

Şi dacă tot o faci,

te rog, alungă ceaţa.

Şi dacă tot o faci,

adu pe cer un soare.

Şi dacă tot o faci,

vreau case colo-n zare.

Şi dacă tot o faci,

te rog, alungă vântul.

Şi dacă tot o faci,

luminează-mi pământul.

Şi dacă tot o faci,

adu-mi şi păsările.

Şi dacă tot o faci,

redă-mi culorile.

Şi dacă tot o faci,

plantează-mi câte-un pom.

Un lucru eu mai vreau -

pe om să îl faci om.

poezie de Pleşa Dragoş Florian din Poezie
Adăugat de Pleşa Dragoş Florian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Port sigur

Furtuna se-agită de multă vreme, duşmănoasă,
Plouă cu găleata, tună-asurzitor, vântul urlă
Rupând fâşii din velele-acestei nave rătăcite,
Care caută-un locşor căruia să-i poată spune-acasă.

Odinioară, parcă-n tinereţea lumii,
Soarele strălucea vesel pe cerul de azur,
Iar prova navei părea a-înainta-n eternitate;
Pe mare – briză lină,-n slavă – nori leneşi, de-un alb pur.

Dar furtuna, pas cu pas, s-a-înstăpânit între pământ şi cer,
Câteva averse repezite şi tunete-n rafale,
Apoi ploaie-n torente şi scăpărări de fulger –
Şi nicăieri un adăpost pe-învolburata mare.

Totuşi, arar, câte-un curcubeu s-a mai ivit,
Reper de speranţă-n ore de-încercări şi disperare,
Vibrând în stropii ploii pe cerul vânăt-gri –
Amintire din vremuri mai blânde şi cu soare.

De-a lungul anilor care-au trecut, când mai la pas,
Când mai grăbit, furtunile au tot venit şi-au tot trecut,
Când mai cumplite, când mai cuminţele –
Dar cicatricile-au rămas.

Înfăţişarea navei nu va mai fi nicicând aceeaşi,
Fiind astfel lovită de vânturi şi de valuri mari,
Deşi-a mai fost ici-colo reparată, semnele rămân –
Riduri pe faţa obosită-a unui om bătrân.

Uragane teribile se-anunţă în prognoze,
În viitorul imediat, de dincolo de prag,
Dar ele nu vor mai lovi această navă,
Nu-i vor mai rupe de azi nici un catarg.

Va fi la adăpost de tempesta furioasă,
Nu va mai deriva-înspre stânci. Nava-i de-acum
În siguranţă, ajunsă într-un port numit acasă.

NB. Acest poem este adesea citit la funeralii.

poezie de Jennifer Hickok, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce, poate, aud câinii

Dacă un inaudibil fluierat
strecurat printre buze
îl aduce acasă,
atunci poate tăcerea este
sunetul făcut de respiraţia păianjenilor
şi a rădăcinilor minerind pământul;
poate fi asparagusul înălţându-se,
la început, cu fruntea spre lumină
sau sunetul acela cafeniu
al ceştilor sparte, când se-întâmplă-aşa ceva.
Ne-ar plăcea să-întrebăm un câine
dacă se-aude-un sfârâit continuu
pentru că în casă copilul
creşte, dacă şarpele
se extinde într-adevăr la întreaga lui lungime
fără niciun ţăcănit şi dacă soarele
iese din nori fără
nici un decibel de efort,
dacă toamna, când copacilor
li se usucă izvoarele, există un fior,
prea înalt pentru noi spre-a fi auzit.

Ce se află acolo sus
deasupra nivelului de percepere
al urechilor noastre nevinovate?
Pentru noi ţipătul de naştere nu există,
puiul de pasăre este pe neaşteptate aici,
oul spart, cuibul deodată plin de viaţă...
noi n-am auzit nimic când lumea s-a schimbat.

poezie de Lisel Mueller,1924-,laureată a premiului Pulitzer, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea iubirii

ascultă-mă!
atunci când norii nu vor mai fi
şi ochii tăi nu vor mai clădi cerul cu mine
iar pădurea va plânge toamne în gândurile tale
voi spune: mai aşteaptă-mă

dacă vei şti că am oprit în nopţi şoapte
şi încă vântul va bate în geamul tău
să ştii că le-am sculptat, pe chipul lunii
cu lacrimi
ca să-ţi vegheze visele nopţii

dacă pădurea va aşterne paşii mei
în iarnă, cu frunze de toamnă
şi-n primăvară mugurii vor răsări-n flori
iar vântul va tremura crengi pustii
să-ncerci să mă uiţi
căci este prea târziu, iar lăstarele ierbii crude
vor sorbi lumina vieţii mele
plângând cu lacrimi de rouă

iar
când îţi vor dispărea şi ultimile gânduri
să nu regreţi, să mă alungi
căci nu voi mai fi, nici măcar
amintire
şi te rog, dacă vrei
pune pentru o zi o ramă-n fereastră cu mine
şi lasă liberă pasărea să plece, pasărea iubirii

poezie de Viorel Muha (februarie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimbare totală

"Albatroşii şi pescaruşii nu-s, aşa cum cred unii,
Păsări, da' deloc, deloc'', a zis Billy danezul.
"Cum nici alte păsări ale mării nu-s, nici pasărea furtunii,
Ele-s doar duhuri ale marinarilor morţi – ăsta mi-i crezul.

Păsările, pescarii de coloşa, nu-s decât sufleţelele pierdute
Ale ălor înecaţi – dajdie plătită de marinari fiecărui ghinion –
Iar bătrânul, semeţul albatros cu-aripile larg desfăcute
Ar putea fi marele-amiral Noe sau amiralul Nelson.

Fericită viaţă duc. Plutesc şi se scufundă, pescuiesc,
N-au carturi de făcut, valsează, bat din aripi doar.
Când trece-o navă, zboară deasupra ei şi se zgâiesc,
Curioase să vadă cum se mai descurcă astăzi bietul marinar.

Când vântul îmi face oasele de sticlă pe teugă, jur, frăţioare,
(Deşi poate nu-i deloc creştineşte) că-mi doresc cu-ardoare
Să fiu eu acel măreţ albatros care plonjează-n mare,
Dominând din slavă păsăretul marin cu-aripile-i largi, uşoare."

poezie de John Masefield, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul care crede că poate

Dacă tu crezi că eşti învins, atunci eşti;
Dacă tu crezi că n-ai curaj, atunci n-ai;
Dacă-ţi place să-învingi, dar crezi că n-ai şanse,
E un semn aproape clar că n-ai.
Dacă tu crezi că vei pierde, eşti pierdut;
În câteva cuvinte, pentru toţi, oamenii simpli sau prinţii,
Succesul începe cu-încrederea-n sine,
Totul nu este decât o stare-a minţii.
Dacă tu crezi că eşti un proscris, atunci eşti;
Dacă tot trebuie să gândeşti, gândeşte-n stil mare.
Trebuie să fii sigur pe tine-înainte
De a câştiga primul premiu, înainte de-afirmare.
În viaţă nu-învinge-întotdeauna cel mai puternic sau mai dibace;
Mai devreme sau mai târziu cel care-învinge
Este omul care crede că o poate face.

poezie de Walter D. Wintle, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul cu ochi frumoşi

când eram copii
era acolo o casă ciudată
cu jaluzelele
întotdeauna
trase
şi nu se auzeau voci
niciodată
şi grădina era plină de
bambuşi
şi nouă ne plăcea să ne jucăm printre
bambuşi
pretinzând că eram
Tarzan
(cu toate că Jane
lipsea).
mai era şi
un lac cu peşte
unul mare
plin cu
cei mai rotofei peştişori aurii
pe care i-ai fi putut vedea vreodată
şi erau domesticiţi.
veneau la suprafaţa apei
şi luau bucăţele
de pâine
din mâinile noastre.

părinţii
ne spuseseră:
"nu vă apropiaţi niciodată de acea
casă."
aşa că, desigur, exact asta
am făcut.
ne întrebam dacă locuieşte
cineva acolo.
au trecut multe săptămâni iar noi
n-am văzut niciodată
pe cineva.

apoi într-o zi
am auzit
o voce
din casă
"EŞTI O CURVĂ
AFURISITĂ!"

era vocea unui
bărbat.

apoi
uşa
casei s-a
deschis larg
şi bărbatul
a ieşit
afară.

ţinea în mâna
dreptă o sticlă
de jumătate de litru cu whiskey.
era cam de
30 de ani.
avea o ţigară-n
gură şi
era nebărbierit.
părul
nepieptănat
îi stătea vâlvoi
şi era
desculţ
în tricou
şi-n pantaloni.
dar ochii lui
erau
strălucitori.
scânteiau
în
lumină
şi-a spus,
"hei, micuţi
domni,
vă distraţi,
sper,
de minune, aşa-i?"

apoi a scos un
chicotit
şi a intrat
înapoi în casă.

am plecat,
ne-am întors
în curtea noastră
şi-am căzut
pe gânduri.

părinţii noştri,
am concluzionat,
voiau ca noi
să stăm departe
de acel loc
pentru că
nu doreau
să vedem un
astfel
de om,
un om natural
puternic şi
cu ochi
frumoşi.

părinţilor noştri
le era ruşine
că ei nu erau
ca
acel om,
de-aia
doreau ca noi
să stăm departe.

dar
ne-am întors
la acea casă
şi la bambuşi
şi la peştişorii aurii
domesticiţi.
ne-am întors
de multe ori
multe săptămâni
dar nu l-am mai văzut
şi nici nu l-am mai auzit
vreodată
iarăşi.

jaluzelele stăteau
trase
ca întotdeauna
şi era linişte.

apoi într-o zi
când veneam de la
şcoală
am văzut
casa.

era arsă
toată,
nu mai rămăsese
nimic,
doar fundaţia
contorsionată şi neagră
fumegând
şi ne-am dus la
lacul cu peşti
dar nu mai era
apă
în el
şi peştişorii
rotofei şi-aurii
zăceau morţi
acolo
uscându-se.

ne-am întors
în curtea noastră
şi-am vorbit despre
asta
şi-am decis că
părinţii noştri
le-au ars
casa
i-au ucis
au ucis şi
peştişorii aurii
pentru că totul
era prea
frumos,
până şi păduricea
de bambus a fost
arsă.

lor le fusese
teamă de
de omul cu
ochi
frumoşi.

şi
nouă ne-a fost teamă
atunci
că
de-a lungul vieţilor noastre
asemenea lucruri
se vor mai
întâmpla,
că nimeni
nu dorea
ca cineva
să fie
atât de
puternic şi de
frumos,
că toţi
ceilalţi niciodată
n-ar permite aşa ceva
şi că
mulţi oameni
vor mai trebui să
moară.

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde-i ţinutul spre care se-îndreaptă nava?

Unde-i ţinutul spre care se-îndreaptă nava sub cerul sidefiu?
Departe, departe-n faţa noastră – e tot ce marinarii ştiu.
Unde-i ţinutul de unde vine nava? Departe, unde astrele apun,
Departe-n urmă noastră – marinarii doar atâta spun.

În amiezile-însorite, umăr lângă umăr, este plăcut foarte
Să păşeşti pe puntea unde cerul de mare se desparte;
Sau, pierdut în gânduri, să priveşti cum în urmă
Siajul se lăţeşte-n depărtare-albit de spumă.

În nopţi grozave, când oceanul îşi sfâşie mânios veşmântul,
Ce lucru mândru e să lupţi cu valurile şi cu vântul!
Sus, la gabie, pe catargul care se-încovoaie sub sălbatice rafale
Marinarul trăieşte-o altă viaţă, înfruntând zeci de furtuni în cale.

Unde-i ţinutul spre care se-îndreaptă nava sub cerul sidefiu?
Departe, departe-n faţa noastră – e tot ce marinarii ştiu.
Unde-i ţinutul de unde vine nava? Departe, unde astrele apun,
Departe-n urmă noastră – marinarii doar atâta spun.

NB. Primul vers a fost, probabil, inspirat de sonetul lui William Wordsworth, " Unde-i ţinutul spre care trebuie
să se-îndrepte-acea navă?''

poezie de Arthur Hugh Clough,1819-1861, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orgoliu, bunătate, ură... Doar tu alegi a lor măsură...

Când viaţa e apăsătoare,
Iar gândurile devin sumbre,
Adună razele de soare,
Şi uită de-ale nopţii umbre.

Aruncă-n hăuri falsitatea,
Şi nu păstra pe lângă tine,
Pe cel la care bunătatea,
E masca-n care-i merge bine.

Şi nici pe cel ce-n linguşeală,
Îţi încălzeşte vanitatea,
Dar pe la spate te înşeală,
Ca să-ţi ucidă demnitatea.

Când plânsul norilor de haos,
Îţi sângerează-n lacrimi grele,
Prin ce-a fost bun fă un repaos,
Şi-mbracă-ţi sufletul cu stele.

Orgoliul dacă-l ţii departe,
Când doru'-şi caută o cale,
De dragoste vei avea parte
Pe toate drumurile tale.

Dar dacă faci cu ura casă
Şi răzbunarea-ti tună-n suflet,
Cu Domnul nu vei sta la masă,
Şi n-ai să ştii ce e un zâmbet!

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om mai mândru decât tine

Dacă-ţi închipui că cei din anturajul tău sunt mai buni decât mine,
Dacă ţinteşti, ca port sau vorbă, prieteni de-o mai nobilă origine,
Dacă eşti mândru de-averea ta şi crezi că totul ţi se cuvine,
Nu voi fi a doua ta vioară: Eu sunt mai mândru decât tine!

Dacă-ţi închipui că profesiunea ta-i mai presus de toate
Şi când suntem împreună afişezi-o superioară amabilitate,
Dacă remarci c-am haine ponosite, iar ale tale-s noi şi fine –
Mai trebuie atâta să notezi: Eu sunt mai mândru decât tine!

Dacă tu, alături de-o persoană importantă, mă întâlneşti pe drum
Şi consideri că nu merit să-i fiu văzut de-acela nicidecum,
Aşa că, trecând prin preajma-mi, te faci că nu mă vezi, îţi ruşine –
Fii pentru mine fii orb întotdeauna: Eu sunt mai mândru decât tine!

Dacă ai caracterul perfect şi trecutul, necunoscut, fără vinovăţie,
În vreme ce trecutul meu, cunoscut, nu-i ce-ar fi trebuit să fie,
Nu risca o contaminare, salvează-ţi numele cum ştii mai bine –
Într-un stol e-acelaşi soi păsări: Eu sunt mai mândru decât tine!

Păstrează-ţi tutela pentru alţii! Aurul şi rangul, cu toată linguşeala,
Nu pot cumpăra prietenia, care-i mai mare decât fala!
Prietenia se-oferă unui egal – dacă simt asta, te rog reţine,
Zidul mândriei se va prăbuşi: Eu-s mai puţin mândru decât tine!

poezie de Henry Lawson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soldaţii duc lupte, mor şi şterg răni

sunt un soldat
care se încăpăţânează să înainteze prin el, deşi, uneori, drumurile se înfundă,
ajung la răscruci de mine cu mine, de mine cu tine,
iar uneori, când drumurile se închid cu totul, mă găsesc zidită ca Ana lui Manole
şi mă mai eliberez o dată. mai eliberez o teamă, o slăbiciune, un lanţ.
sunt un soldat care se încăpăţânează să înainteze fără hărţi, fără arme,
chiar dacă viaţa mă mai aruncă în mijlocul unor bătălii, iar eu nu am nimic,
decât o inimă pe care o bag la înaintare. şi mor.
mai moare o iubire, mai moare o încredere, mai moare o bucată adâncă din mine,
mai mor nişte vise, dar eu sunt un sodat şi nu contează.

ce dacă mai mor o dată?

soldaţii se ridică din morminte, mai şterg o rană, mai şterg o moarte
şi merg mai departe. eu sunt aşa cum spunea tata:
un soldat neinstruit care are mai multe inimi de rezervă, din prea multă dragoste.
care crede în drumuri nestrăbătute. uneori, ajung la luminişuri de mine cu tine,
de mine cu mine şi înţeleg de ce soldaţii stau mereu de veghe,
nu dorm şi nu bat pasul pe loc

soldaţii duc lupte, mor şi şterg răni!

poezie de Sandrina-Ramona Ilie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Broaşte cu cântec

Bărzoiul ţi-a cântat un cântec,
Că, dacă n-ai să iei aminte,
Şi dacă n-ai să fi cuminte,
O să îţi crească broaşte-n pântec...

Dar n-ai dat veştii ascultare,
Şi te-ai jucat un joc oprit,
Deşi bărzoiul te-a vestit,
Şi-acuma ai o burtă mare,

Şi tot mai bine se cunoaşte,
Că era cântu-adevărat,
Şi, cum bărzoiul ţi-a cântat,
Ţi-e burta doldora de broaşte...

Dar nici un pic să nu te-ndoi,
Că de s-o face auzit,
Cel mai dintâi orăcăit,
Iar ţi-o fi poftă de bărzoi!

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice vis e un mesaj, o chemare, un portal. Orice vis îţi pune cu stăruinţă o întrebare. Nu-l înţelegi dacă i-ai dat o interpretare, ci numai dacă i-ai răspuns. Întotdeauna când te-ai auzit chemat pe nume, nu ezită să răspunzi: Aici sunt, Doamne!

Mircea Cărtărescu în Solenoid (2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aragorn: Odihneşte-te. Aceste graniţe sunt bine păzite.
Boromir: Nu mă pot odihni aici. I-am auzit vocea în mintea mea. Mi-a vorbit despre tatăl meu şi despre decăderea ţinutului Gondor. Mi-a spus, chiar şi acum, Încă mai este o speranţă, dar eu nu o pot vedea. A trecut mult timp de când am mai putut spera. Tatăl meu este un om nobil, dar domnia lui e pe sfârşite şi poporul nostru îşi pierde încrederea. Se aşteaptă ca eu să îndrept lucrurile şi o voi face. Voi readuce gloria ţinutului Gondor. Aragorn, tu l-ai văzut vreodată? Turnul Alb din Ecthelion, strălucind ca o săgeată de perle şi de argint, cu steagurile înălţate în adierea dimineţii. Ai fost vreodată chemat acasă de sunetul clar al trompetelor de argint?
Aragorn: Am văzut Oraşul Alb cu mulţi ani în urmă.
Boromir: Va veni o zi când paşii noştri ne vor călăuzi într-acolo, iar paznicul din turn va anunţa: Prinţii din Gondor s-au întors.

replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Frăţia inelului, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când s-a auzit marele gong

când s-a auzit marele gong
peste noi au tras alţii cortina
scena era un modus vivendi pentru şchiopi, cocoşaţi şi orbi
şi totuşi aceştia fiind cei mai frumoşi
clowni şi actori cu măşti ieftine îşi încercau norocul
aşteptând ovaţii şi aplauze false

când s-a auzit marele gong
peste noi au scăpărat ultimele raze de lumină
iar balconul shakespearean fu inundat de flori
the Swan of Avon îşi cântase ultimul act prin piepturile noastre
câte aripi ne crescuseră în spate,
câte ţipete înăbuşite se zbăteau în noi,
câtor secunde li se scurtaseră colţii?...

când s-a auzit marele gong
peste noi au tras alţii cortina
în timp ce încercam din răsputeri
să ne luăm zborul
dintr-un umil balcon părăsit
printre petale de flori

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!