Amalgam

Bate vântul, frunză-i omul,
Vântu'-i moartea, viaţa-i pomul.

Nemurirea doar adie,
Mişcă-a lumii grea mândrie...

Peste lume, ca o ploaie,
Cad din suflete gunoaie

Şi se-aşază pe tristeţe,
Aşteptând ceva să-nveţe.

Fulgi se-aştern pe inimioară,
Îngheţând-o-a mia oară...

A apus lumina-n minte,
Bezna e tot mai fierbinte...

Seacă un ocean de lupte
Pentru câte sunt făcute

Să păstreze-n siguranţă,
Fericirile în viaţă.

Înfloreşte veşnicia,
Odată cu poezia...

Ce miros plăcut emană,
Re-nvierea dintr-o rană.

poezie de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fructe şi frunze

Din pomul înfructat al ceasului de seară
Cad pe pământ soldaţi răniţi întâia oară,
Şi frunzele-nverzite-a primăvară
Ne dau de ştire despre lupte
Cu miros de fructe.

Soldaţi răniţi întâia oară de cartuşe
Îşi iau pistolul fabricat din lemn de uşe,
Şi frunze înverzite a păpuşe
Ne-anunţă despre fructe
Cu miros de lupte.

În patul tău miroase a fruct de somn,
Eu trec prin el tuşind un domn,
Şi frunze-înverzite-a pom
Se războiesc în fructe
Cu miros de lupte.

Din pomul înfructat al ceasului de seară
Se închină morţi iubiţi întâia oară,
Şi frunze-nverzite-a moară
Se nasc din fructe
Cu miros de lupte.

poezie de Vlad Stângu
Adăugat de Cristina Mocanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemurire

Sfârşitul e cel care ne apără de pieire;
Sfârşitu-i nemurire.

Minte opacă,
Lasă lumina să te pătrundă,
Lasă lumina să-ţi arate
Nemurirea,
Căci eu o văd în fiecare clipă;
O simt şi-o adulmec,
O simt şi-o ating;
Nemurirea sunt eu,
Eu sunt nemurirea.

Nu voi piei,
Ci doar voi învia,
Nu voi pleca,
Ci doar voi aştepta
O clipă-n puls faţă de alţii.

Nu vezi?
Sunt om, sunt muritor,
Sunt o străină;
Căci nici eu nu mă cunosc.
Sunt lipsă, sunt absenţă,
Sunt soarele fără lumină…
Şi vreau s-o caut, să o găsesc
Mi-e dor să strălucesc!

Miros de cetină arzând,
Sunt vânt.
Miros de fân uscat,
Sunt rădăcina sub copac.
Miros de ramură de tei,
Sunt pleata salciei.
Miros de acasă,
Sunt bunica ţesând la fereastră.
Miros de viorea târzie,
Sunt poezie.
Miros de copilărie,
Sunt eu, sunt veşnicie...

poezie de Francesca Buta
Adăugat de Francesca Buta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte

Câte lacrimi de iubire,
Oare sunt într-un ocean?
Lacrimi de dezamăgire
Câte, sunt scurse în van?

Câte vise neîmplinite
Se ascund azi printre stele
Şi dorinţe infinite
Câte, oare sunt în ele?

Câte vorbe nerostite
Se găsesc oare într-un veac
Şi decizii mai greşite
Câte sunt şi nu au leac?

Câte răutăţi sunt oare
Într-un gând nevinovat,
Care la necaz apare
Câte-n gând s-au adunat?

Câte zile nesfârşite
Numără un om la care,
Viaţa este pe sfârşite
Câte, când speranţa-i moare?

Câte ceasuri trec pe noapte
Fără somn, fără odihnă
Fiindcă inima vrea fapte
Câte ceasuri fără tihnă?

Câte clipe trec în viaţă,
Fără ură şi minciună
Ce-ţi fac inima de gheaţă
Câte, nimeni n-o să spună?

Câte speranţe deşarte
Are cel care greşeşte,
De iertare s-aibă parte
Câte, dacă se căieşte?

Câte piedici îi mai pune
Unui om soarta în cale
Până când el va apune,
Câte, în zilele sale???

Câte omul pătimeşte
Într-o viaţă din trufie?
Multe şi-l nemulţumeşte
Câte, nimeni n-o să ştie!

Câte suflete sărmane
Aud vorbe jignitoare
Ce le fac reci, inumane
Câte cad jos, la picioare?

Câte zile are omul?
Câte zile are-n viaţă?
Câte frunze are pomul!?
Câte zile e speranţă!?

poezie de Georgiana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vantul

Peste lume peste sate
Vântul bate cu puteri
Ridicat mă simt de umeri
Căutând ziua de ieri.

Din cohorte şi ulcele
Dăngănit de spart cuvânt
Vântul bate cu putere
Şi îmi dă şi mie-avânt.

Mă învăluie cu patos
Lunge braţe de eter
Vântule de unde vii?
Nu sunt singur azi pe lume
Şi nici mâine nu voi fi.

Ridicat mă simt de umeri
Râd de ziua cea de azi
Peste lume, peste sate
Vântul bate!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama e raza mea de lumină

Mama este o rază de lumină.
E fiinţa care mi-a dat viaţă,
Are inima curată şi senină
Şi m-a legănat cu drag în braţe.

Mama este dor nemuritor,
Este curcubeul care răsare după ploaie.
Ea mi-a spus pentru prima oară ce înseamănă dor
Şi ma învăţat să-l aştern pe foaie.

Mama este ca pomul care înfloreşte primăvara,
Ca floarea care înfloreşte în grădină.
Este ca soarele care răsare vara
Într-o zi caldă şi senină.

Mama e tot ce am mai sfânt în lume
E ca steaua cea divină,
Care a vestit venirea lui Iisus pe lume,
Mama e raza mea de lumină.

poezie de Vladimir Potlog (20 august 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dispută

Zise pomul:
- Eu-s ca omul-
Un reproş, un apropou
Să îmi faci şi un ecou
Duce vorba-ţi mai departe,
Ţi-o despică, ţi-o împarte,
Printre crengi, în mii de şoapte
Răspândindu-se în noapte.
Zise vântul:
- Eu, cuvântul
Când îl şuier printre dinţi,
Îţi scot frunzele din minţi
Şi îţi pleacă-n lume toate
De zici că sunt apucate.
Zise pomul:
- Eu te port pe crengi în zbor,
Tu adie mai uşor!
Zise vântul:
- Eu o să zbor mai încet
Şi mă mut înspre brădet!
Ştiţi ce-au zis pomul şi vântul,
Dar nu-şi vor ţine cuvântul
Cât e lumea şi pământul!

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există scuză-n lume...

Frumuseţea n-are margini când în suflet soare este,
Când, expus absurdităţii, printre semeni, nu pici teste
Şi, în loc să adânceşti golu'-n tine şi în lume,
Tu, din viaţă, prin iubire, reuşeşti să-ţi faci un nume.

Ăsta-i drumul care duce spre lumina dezrobirii,
Singurul care te-ntoarce de pe calea rătăcirii:
Bunătatea, simplitatea, dragostea, credinţa, zelul
De-a te rupe din mulţime, nemuririi-ai urma ţelul.

Restul sunt doar aparenţe, amăgiri alambicate
Şi făcute să îi pună sufletului beţe-n roate.
Nu-i nici pe departe viaţa cum o vede omul care,
S-a lăsat pradă ispitei de-a trăi în hibernare.

Nimic nu-i ceea ce pare, din câte vânează gloata.
Răul e hrănit de om, nu este de vină soarta.
Nu există scuză-n lume pentru ce e rău sau bine.
De noi toţi depind acestea. Şi de mine, şi de tine.

poezie de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desperarea

Atâtea chinuri mă tot apasă,
Curând ca floarea voi veşteji!
Şi spun la oameni, dar ce le pasă
Dac-a mea viaţă se va fini?
Nici consolare nu am în lume,
Chiar râd mulţime de cântul meu.
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume!
Suflete, zboară la Dumnezeu!
Crezui odată c-a mea durere
Ea se va stinge, dar eu mă sting!
Căci nu am voie, şi n-am putere
Moartea ce vine ca să o resping.
O consolare de l-astă lume
Nu aflai încă la chinul meu.
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!
În van vegheat-am fără-ncetare,
Scriind în versuri dulci lecţiuni.
Lumea-şi râse d-a mea cântare,
Râse d-a mele lamentaţiuni!
Şi vai! nu este streina lume:
Patria-mi râse de chinul meu,
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!
Al meu părinte servit-a însă,
Servit-a ţara unde născu;
Putu să strângă, dar el nu strânse!
În sărăcie el petrecu!
Oh! şi ce moarte îl luă din lume!...
Dar râdeţi toţi de cântul meu.
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!
Văduvi avute, recompensate,
În aste timpuri sunt nencetat,
Cele sărace sunt delăsate...
Omul virtuţii e insultat!
Aşa ajunge a noastră lume...
Plânsul opreşte cântecul meu.
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desperarea

Atâtea chinuri mă tot apasă,
Curând ca floarea voi veşteji!
Şi spun la oameni, dar ce le pasă
Dac-a mea viaţă se va fini?
Nici consolare nu am în lume,
Chiar râd mulţime de cântul meu.
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume!
Suflete, zboară la Dumnezeu!

Crezui odată c-a mea durere
Ea se va stinge, dar eu mă sting!
Căci nu am voie, şi n-am putere
Moartea ce vine ca să o resping.
O consolare de l-astă lume
Nu aflai încă la chinul meu.
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!

În van vegheat-am fără-ncetare,
Scriind în versuri dulci lecţiuni.
Lumea-şi râse d-a mea cântare,
Râse d-a mele lamentaţiuni!
Şi vai! nu este streina lume
Patria-mi râse de chinul meu,
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!

Al meu părinte servit-a însă,
Servit-a ţara unde născu;
Putu să strângă, dar el nu strânse!
În sărăcie el petrecu!
Oh! şi ce moarte îl luă din lume!...
Dar râdeţi toţi de cântul meu.
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!

Văduvi avute, recompensate,
În aste timpuri sunt nencetat,
Cele sărace sunt delăsate...
Omul virtuţii e insultat!
Aşa ajunge a noastră lume...
Plânsul opreşte cântecul meu.
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Marina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va mai bătea?

Bate vântul, dar nu se risipeşte iubirea
Bate ca un ciclon, dar căldura lui nu se risipeşte-n decor
Doar inimilor le scrie amăgirile
Bate cu pajişti, bate cu foc
Bate, dincolo de trupuri
Dar nu distruge frumosul din suflete
Bate, dar împrăştie vis, frumos, puritate
Bate şi cu o aripă te loveşte
Bate pentru a relansa sentimentul pur
Bate şi va bătea în lumina de stele.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cronică

Se crede că
Există poezie
Dinainte de Homer
De fapt se ştie cert
Un fior de viaţă
E poezia
Ce curge
Din poarta
Inspiraţiei selecte
Peste suflete
Peste ere
Peste conştiinţe
Peste galaxii
Şi asta cu siguranţă
În felurite ipostaze
Ca să înflorească veşnic.

poezie de David Boia (3 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt doar un trecător

Noile concepte modelează gândul
Ca pe fumul negru, când îl bate vântul
Înainte de-a ne naşte, soarta ne-au facut-o
Femei ce nemurirea, dintr-o dată au rupt-o.

Nu-i blestem ce s-a întâmplat, aşa a fost să fie
Par zei că s-au răzbunat, dar cine poate ştie
Şi acum legat cu lanţul, legilor de muritor
Mai este-o poartă în lume, că-s doar un trecător.

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hâtrul bătrân

Floricică, floricea!
Când eram pe vremea mea,
Câte trei mândre aveam,
Cu tustrele mă iubeam,
Una-n deal şi una-n vale,
Una la mijloc de cale,
Iar de când m-am bătrânit
Fetele m-au părăsit,
Sui în deal, cine mă cheamă?
Moartea care-mi cere seamă?
Dau în vale, cine-mi râde?
Moartea care mă cuprinde?
Pomul dacă-mbătrâneşte,
Pune-i paie de-l pârleşte.
Omul dacă a-mbătrânit
Fă-i sicriu de odihnit.
Vai de dânsul! vai de el!
Când e omul tinerel,
Lesne-i vine a gândi
Cât pământul c-a trăi.
Ci zilele omului
Sunt ca floarea câmpului:
Dimineaţa înfloreşte,
Peste zi se veştezeşte
Şi spre seară nu mai este!

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asumare

Mă las în voia ta, dar ştii tu oare
Cum să întorci o viaţă rătăcită
Din bezna-i grea unde, împotmolită,
Nu mai răspunde razelor de soare?

Îţi pun în palme noaptea mea cumplită,
Fără de scene negre-acuzatoare.
Doar cu speranţa prinsă de visare
Şi-o inimă de temeri chinuită.

Nu îmi asum în caz c-o să te-nghită
Golul din mine. Nu e doar o stare,
Răceala mea căldura o evită.

Mă las în voia ta la întâmplare.
Îţi pun în faţă-o rană de elită,
Tot ţi-a rămas dorinţa în picioare?

sonet de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ei nu-s din picăturile de ploaie...

aproape fabulă

Suntem o lume plină de cuvânt,
Lăsat, să ne zidim cu el iubire
Şi să trăim cu drag şi dăruire
Fată de tot ce poate fi mai sfânt.

O altă lume, tot la fel de sfântă,
Poate cea mai curată dintre ele,
În care, loc, au prea puţine rele,
E lumea celor care nu cuvântă.

Şi negreşit, sămânţa vieţii, apa,
Furând câte ceva din amândouă,
Cu picături de ploaie şi cu rouă,
O altă lume, marea, o adapă.

Pe fundul ei, tăcute ca o stâncă,
E lumea picăturilor modeste,
Mai fără de păcat şi mai celeste,
Stau cufundate-n liniştea adâncă.

Urcând uşor, o simţi într-o trezire
Şi agitată cum loveşte malul,
Iar peste toate stăpâneşte valul
Precum un călăreţ, peste oştire.

Şi tocmai sus, pe val, stau cocoţaţi,
Şi inactivi şi fără greutate,
Doar cu plăcerea de-a fi duşi în spate,
Tot felul de nocivi şi de rataţi.

Ei nu-s din picăturile de ploaie,
Sunt doar o pleavă, frunze, putregai,
Uşor plutind şi prinşi precum un scai
Pe haină, într-un cuvânt, gunoaie.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tindem

Tind să vorbesc mai mult despre greşeli –
Despre greşeli pe care le tot repetăm!
Atât eu, cât şi tu, ce să mai discutăm?
E evident că suntem plini de îndoieli!

Tinzi să vorbeşti mai mult despre tristeţe,
Iar eu, tind să te contrazic când spui:
Că viaţa-i grea şi că suntem ai nimănui,
Că nu există fericire după tinereţe!

Eu tind să cred că, de fapt, după tinereţe,
Nu există doar fericire, ci şi nemurire!
Cât despre viaţă – este vorba de gândire...
Normal că-i grea, când ai mai multe feţe!

Nu toţi ştim ce vrem de la viaţă,-i cert,
E mai uşor să spunem că-i nedreaptă!
Nu că ar fi uşor să mai urcăm o treaptă,
Spre ceea ce, unii, numim "concret"!

Tindem să avansăm mai lent, ce-i drept –
Nu-i de mirare că ne place amânarea!
Neştiind că suntem precum lumânarea
Şi că, de multe ori, ne stingem pe nedrept!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moment narativ

mă împrăştii în lume ca fumul de ţigară
poezia înfloreşte sub cerul constructiv
cascada de gânduri e-o altă Niagară
fiecare val e torent cu un sens emotiv.

prin coşmarele nopţii sunt o fugară
mă agăţ de lumină cu valoros motiv
mă împrăştii în lume ca fumul de ţigară
poezia înfloreşte sub cerul constructiv.

raiul îl ctitoresc ca o umilă slugară
în sufletul meu cu freamăt creativ
uneori sunt port alteori sunt gară
îngeri se opresc în mine- moment narativ.

mă împrăştii în lume ca fumul de ţigară
poezia înfloreşte sun cerul constructiv.

rondel de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţie nu îţi e dor?

Îmi e dor de o ploaie curată,
De-o ninsoare cum era odată...
De lumea pe care-o ştiam,
Îmi e dor să fim iarăşi un neam.

Îmi e dor de acel curcubeu –
Ce-l priveam împreună, mereu –
Aşteptând printre picurii ploii...
Îmi e dor de trăirea din noi.

Îmi e dor de săgeţi din priviri,
Ce aveau ca ţintă simţiri,
Concepute să dăinuie veşnic.
Îmi e dor să nu fiu un nemernic.

Îmi e dor de bătrâni şi copii,
Eram mulţi pe atunci, eram vii...
Nu ca azi, doar străduţe pustii.
Îmi e dor să mă pot regăsi...

Îmi e dor de voi toţi. Mă simţiţi?
Sau vă faceţi că nu auziţi
Tot ce sufletul ar vrea să ştiţi?!
Îmi e dor să fim iar întregiţi...

Îmi e dor ca să nu-mi fie dor,
Să mai pot înc-o dată să zbor –
Doar o clipă, pe urmă să mor...
Îmi e dor. Ţie, nu îţi e dor?

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (15 ianuarie 2020)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar pentru că există un procent minuscul – nici măcar 1% – de oameni geniali ce oferă lumii progres tehnologic şi alură de "lume modernă", nu înseamnă că majoritatea oamenilor – cel puţin 90% dintre ei – nu-s la fel de primitivi ca întotdeauna.

aforism de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre stropii de ploaie

sunt nume rătăcit
pe un ţărm, nu ştiu care
visare, privire, uitare
în colţuri de mare

stau, printre alge şi scoici
eu, un om fără nume
mai trece un timp, o secundă
eu scrijelesc pereţii de humă

în vale, iarba tresare
verde-crud
miros nud
de flori şi petale

am crescut în gunoaie
păşesc printre stropii de ploaie
în suflet noroaie
noaptea plânge şiroaie

plouă în mine
în zare nu'i nimeni
sunt lacrimi sau plouă
în întunericul lumii

femeia ghemuită în mine
iar ploaia bântuie iară
a câta oară
mi-e teamă şi ţip a chemare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!