Tăcere

Există o tăcere unde n-a fost niciun sunet,
O tăcere unde niciun sunet nu se poate auzi,
În mormântul rece – în adâncurile mării gri
Sau în deşertul unde nu trăieşte niciun suflet.

E surdă, trebuie să doarmă ferită de-orice foşnet;
Făr-auzi şoapta sau cel mai uşor pas al celor vii,
Pe acolo trec doar umbre ceţoase şi norii cenuşii,
Care nu scot o vorbă peste pământul mut, indiferent:

Dar în ruinele-nverzite, între zidurile dezolante
Ale vechilor palate, unde-a trăit Omul odinioară,
Deşi vulpea şi hiena, care scot urlete vibrante,
Şi buhnele, care continuu printre ele zboară,

Înteţesc ecoul în tânguirea vânturile joase, persistentă –
Acolo-i tăcerea autentică – singură, de sine conştientă.

poezie de Thomas Hood, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Navighează, navighează...

Navighează, navighează, velier neînfricat –
Acolo unde-adie întotdeauna vânturile bune,
N-ai cum ajunge-ntr-un loc mai trist şi mai întunecat
Decât locul de unde ai ridicat velele şi-ai plecat în lume.

Fiecare val, în trecere, parc-ar vrea să spună, "Hei,
Deşi poate moartea sub zâmbetele noastre se aţine,
Suntem mai puţin reci, mai puţin ipocrite decât cei
Al căror surâs ucigând speranţa, te-au ucis pe tine."

Navighează, navighează pe mări nemărginite – tenace
Pe vreme bună sau pe vreme rea – navighează neîncetat:
Ce mai furtunoasă mare e un loc de tihnă şi de pace
Pentru cel care lasă-n urmă asemenea inimi pe uscat.

Sau – dacă vei întâlni un ţinut nelocuit, un litoral
Unde, cu inima lui făţarnică, n-a călcat niciodata omul,
Unde niciun sperjur n-a pus piciorul – trage, velier, la mal;
Însă până atunci ţine departe de ancoră nostromul!

poezie de Thomas Moore, 1779 - 1852, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice creaţie este o formă de sunet. Forma prin care te exprimi este o formă de sunet. Un gând este o formă de sunet. Un sentiment este o formă de sunet. O bară de oţel este o formă de sunet. Prin schimbarea frecvenţei, reaşezi dansul dansatorului, însă această schimbare poate provoca atât fericire, cât şi tristeţe. Acesta este motivul pentru care orice formă de sunet trebuie să fie conştientă de melodia pe care dansează. Nimeni şi nimic nu poate stopa acest mecanism existenţial. Chiar dacă omul se împotriveşte, Liniştea continuă să rămână, indiferent de încercările omului de a face zgomot, căci Liniştea nu poate fi eliminată - Ea este De Sine Existentă. Din Linişte provine orice sunet, în Linişte se întoarce orice sunet.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Conştiinţa pură
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O trecere... în tăcere

.. sau o tăcere care nu e tăcere
printre întristări
greu de descifrat
de departe
de unde nimeni nu mai vine
din loc în loc inimi
bat şi nu tac
nu aud
totul o tăcere
doar senzaţia de bucurie pe care o ştiu pe dinafară
nimic altceva
când ochii se vor umple de lacrimi
şi tu ştii de ce

poezie de Eli Gîlcescu (17 iunie 2021)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A-l frecventa pe Bach nu este niciun act indiferent şi nici actul unui indiferent. Niciun muzician, poate chiar niciun creator nu este atât de compromiţător în acelaşi grad precum Bach. Bach crede, convinge, antrenează. Dacă vă este teamă să mergeţi acolo unde duce acest fluviu, un Nil roditor care este în acelaşi timp şi un torent, atunci rămâneţi cuminţi pe malul său, nu-l ascultaţi decât pentru formă, e o formă foarte frumoasă, poate să fie şi suficientă.

Andre Tubeuf în Dictionnaire amoureux de la Musique (2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Linişte, ceea ce oferi este Fiire, însă după ce ai oferit Fiire, nu vorbi despre ceea ce ai oferit, deoarece faci zgomot. Totul vine de la Sine, fără a fi necesar să adaugi ceva, pentru că, practic, nu poţi adăuga nimic Liniştii, deoarece tot ceea ce adaugi deasupra Liniştii, este o formă de sunet, care te va separa de Linişte. Niciun sunet nu are potenţialul de a vorbi limbajul Liniştii, la fel cum niciun cuvânt nu poate să vorbească limbajul tăcerii. Însă, dacă nu poţi vorbi prin tăcere, cu greu o vei face prin cuvinte, căci tot ceea ce vrei să transmiţi nu se află în cuvinte, ci în spaţiul dintre cuvinte, care modelează forma şi ordinea cuvintelor. Niciun învăţător nu predă informaţii, ci cunoaştere, iar dacă învăţăceii ascultă cunoaşterea în Linişte, cunoaşterea devine înţelepciune. Spaţiul sacru al Liniştii se poate vedea şi în privirea celui care nu face risipă de cuvinte, pentru că omul care păstrează măsura, nu îşi va consuma firea.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antimaterie

Priveşte-mă,
pasărea din mine şchioapătă în zbor,
aerul prin care trece devine din ce în ce mai sărat,
ca în apropierea unei mări, la care, spre sfirşit,
trebuie să cobor.

Ascunde-mă propriei mele umbre
şi lasă-mi umbra să te acopere fără de mine,
plutind uşor peste ceea ce mai e
un vis cerşind printre ruine.

Uită-mă adânc,
aşa cum, până la urmă, se uită pe sine şi uitarea,
şi revino în deşertul acela,
din care, demult, ai auzit chemarea.

Ascultă-mi depărtările
şi vei înţelege că tăcerea e ca trupul unei scoici,
nevăzut, neauzit, dar trăind undeva, pe un mal,
unde doar caii singuri mai ajung,
fugiţi din hamuri de troici.

Păzeşte-mă fără să vrei,
absenţa mea e mai puternică decât fiinţa mea,
aşa încât ai grijă de lipsă, de tăcere şi de umbră,
căci ele sunt clipa care, odată, a vrut să stea.

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunetul influenţează starea de spirit, însă Liniştea susţine existenţa Spiritului. O privire mai profundă asupra peisajului existenţial scoate la iveală prezenţa tăcută şi smerită a Liniştii. Deşi este cea mai cuprinzătoare Prezenţă, fiind Infinită - fiind Infinitul în Sine -, Liniştea se lipseşte de cerinţe şi nu caută recunoaştere din partea sunetului. Iar această lipsă de ataşament faţă de ceea ce nu este Linişte, o face liberă de dorinţe şi nevoi, iar această libertate îi permite să fie Eternă, fiind Eternitatea în Sine. Nu se contrazice cu nimeni, pentru că nu pretinde să aibă dreptate. Nu se întrece cu nimeni, pentru că nu pretinde să conducă. Fără râvne şi pretenţii. Libertate totală. Acesta este exemplul pe care Liniştea îl oferă sunetului; aceasta este chemarea Liniştii. Prin prezenţa Sa, Liniştea transformă zgomotul în sunet, deoarece Liniştea oferă spaţiul necesar în care zgomotul se poate reaşeza, pentru a reveni la starea de sunet. Zgomotul este sunet distorsionat - sunet lipsit de conştientă de Sine, iar prin "infuzia" cu Linişte, are loc o expandare a conştiinţei în existenţa zgomotului, căci acolo unde este spaţiu, nu este presiune şi unde nu există presiune, există Linişte.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu căutaţi semne ale iubirii acolo unde ele nu sunt... Iubirea se cere exprimată, se cere strigată, se vrea aratată, iubirea este generoasă, acolo unde un om iubeşte nu poate exista niciun semn de orgoliu... Iubirea îngenunchează orgolii şi leagă la ochi..., dar ah, ce minunată este lumea pe care o vezi cu ochii sufletului, ce miraj, ce unic moment de divinitate...

Narci Anca în Picata Din Cer
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De fapt, încercarea de a repera Liniştea, nu face altceva decât să creeze şi mai mult zgomot. Orice tactică şi metodă se dizolvă de la Sine, în clipele de conectare conştientă la Linişte. Conceptele sau cuvintele pot aproxima Liniştea însă, cu adevărat, Liniştea nu poate fi găsită sau cuprinsă la nivelul de existenţă al minţii. Liniştea nu are nimic de-a face cu gândurile, aşadar Liniştea nu poate fi găsită în tărâmul gândurilor. Dincolo de gânduri, există o realitate lină, neinfluenţată de mişcările alerte ale procesului mental. Această realitate este o adiere a Liniştii, o adiere care anunţă Prezenţa Intrinsecă a Liniştii. Pentru că Liniştea nu depinde de sunet. Liniştea precede sunetul, sunetul provine din Linişte şi se întoarce în Linişte, însă Liniştea poate exista şi fără sunet, în timp ce sunetul nu poate exista fără Liniştea din care provine. Iar Liniştea este constantă şi persistentă, este de Sine Existentă, neinfluenţabilă şi lipsită de orice nevoi, dorinţe sau pretenţii.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Introducere
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi-mi cel puţin a crede că există o altă viaţă, a cărei seninătate niciun dar nu o tulbură, unde minciuna este necunoscută, unde amorul este nesfârşit.. între noi să rămâie, cine poate dovedi că sufletul este nemuritor?

Dimitrie Bolintineanu în Manoil
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi pasă!

Nu-mi pasă de lumea din jur!
Nici lumii nu cred că îi pasă de mine.
Şuvoaie pestriţe se scurg împrejur
Şi nici nu mai ştiu de mi-e rău sau mi-e bine.

Habar nu mai am care-i anul sau luna,
De-i zi sau e noapte, ce oră-i?... Totuna!
Mi-e trupul inert. Mintea-i goala şi ea.
De-atâta pustiu mi-este inima grea.

Peste mâinile reci tâmpla-mi cade-obosită.
Niciun vis, niciun sunet nu mai pot s-o cuprindă.
Peste golul din jur se răsfrânge tăcerea.
Noapte-ntuneric lasă-n urmă durerea...

poezie de Viorel Mitea (13 noiembrie 2006)
Adăugat de Viorel Mitea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul este foarte simplu şi deosebit de practic: fiecare formă de existenţă, la nivelul său de bază, e un sunet. Omul este un buchet de unde (vibraţii), aşezate într-o ordine specifică. Spre exemplu, gândul este un buchet de unde, aşezate sub forma unui gând. Aşadar, orice formă este o comunitate de unde (sunete), care călătoresc în aceeaşi direcţie. Sunetul provine din Linişte. Când o formă de sunet îşi aminteşte de Liniştea din care provine, acel sunet transcende forma şi se conectează conştient la Esenţa sa, trăind în continuare în lumea formelor, dar prin intermediul Esenţei, - trăind în lumea sunetului, prin intermediul Liniştii. Aceasta este eliberarea de suferinţă şi iluzie. O conectare conştientă, constată, la Oceanul de Linişte din care răsare orice formă de sunet, elimină urmele de confuzie formate în urma identificării totale cu agitaţia lumii create.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imediat ce apune de ziuă

într-o zi îmi va fi interzis
să mai fiu femeie
aşa că va trebui să aleg
între uşă de moschee
sau Zidul Plângerii
poate cel al Cunoaşterii

deşi miracolul naşterii
n-ar mai fi niciun miracol
asta se-nvaţă dintr-un
oracol
de la capătul lumii

acolo unde beduinii
fără drum de întoarcere
stau de vorbă cu mărăcinii
şi îi trimit
rând pe rând
în corporaţiile bisericeşti
cu aceeaşi îndârjire
prin care
soarele se roteşte pentru
fiecare
de la Sud la Nord
şi
oprindu-se într-un fiord
ajută calotele glaciare
fără să vrei
să nu mai fie nici acestea

femei

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există singurătate

Nu există singurătate acolo unde un om

sapă sau fluieră sau îşi spală mâinile.

Nu există singurătate acolo unde un arbor

îşi clatină frunzele. Acolo unde o albină

găseşte o floare şi se opreşte,

acolo unde un pârâu oglindeşte o stea,

acolo unde - cu buze sfinte ţinându-se de pieptul

mamei sale -

doarme un prunc, nu există singurătate.

poezie de Nikiforos Vrettakos din Odele Mării Egee (1990)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai e niciun loc

Nu mai e niciun loc
În memoria mea
În care să nu fi tu.
Mă mistuie un foc
Îmi cade-n palmă o stea
Oare ce mai faci tu?

Nu mai e niciun gând
În mintea mea
În care să nu fi tu.
Vântul adie blând
Tăcerea se lasă grea
Mă-ntreb, ce mai faci tu?

Nu mai e niciun cotlon
În inima mea
În care să nu fi tu.
Port acum acel palton
Ce-l purtai tu pe vreme rea
Dar tu, ce mai faci tu?

poezie de Alina Gurban
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vers Lumii

Tăcere peste tăcere
mă sufoci
cu indiferenţă
şi răceală.
De ce, lume,
nu vrei să mă ai?
De ce, stelelor,
nu vreţi
să mă străluciţi
pe cer?
De unde până unde
se-ntinde
nepăsarea ta
cea mai rece
din toate?

poezie de Diana Iordache
Adăugat de Ana Muresan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

Mă recunoşti?
Da… desigur, trecut-au anii!
N-am să te-ntreb de unde vii
Şi nici măcar ce-ai mai făcut,
Nici câte lacrimi mi-ai trimis,
Sau cât de mult te-au mai durut,
Nici câte vise mi-ai ucis,
N-am să-ţi mai spun nimic mai mult.
De fapt, nu am să scot nici un cuvânt.
Poate… doar să te privesc…
Îţi aminteşti?
-toate în viaţă au un rost-
Where have you been when I was lost?
Când încercam în disperare
Să îţi explic o vorbă mare
Pe care toată lumea o ştie:
Că în iubire nu există ierarhie!
Cu toate acestea
N-aş fi putut să te urăsc…
Urăsc doar naivul care-am fost.
Dar n-am să pot nicicum schimba
O clipă doar din viaţa mea.
Şi n-am să-mi însuşesc decât
Tăcerea modelată-n plumb,
Topit
In argintul te iubescului folosit
Ca monedă -interzisă acum- de lut,
Oricum n-aş fi primit mai mult
Nici un cuvânt…
Nu am să-ţi zic.
Oricum n-ai înţeles nimic!
Alt suflet în loc n-ai cum să-mi pierzi
Prin tot acest deşert ce ne desparte.
Şi chiar de mâine-ar fi o zi
Acum e noapte…

poezie de Adrian Silviu Mironescu
Adăugat de Dora Raducanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere dezlănţuită

Acum îşi împlinea poetul visul lui de tăcere universală
strânsese în dinţi virtutea peşterilor mute
ca o glandă o grefase în laringele vorbăreţilor
iar a doua zi oraşul se zvârcolea ca pompeiul sub lavă
tăcerea se întindea pretutindeni, nemiloasă, distrugătoare
o femeie a dat să râdă şi gura i s-a umplut cu vată
neauzite se îvârteau plăcile de patefon sub acul giafragmei
buzele se deschideau în gol,
nicio vorbă n-a mai putut fi rostită,
dezastru total, iremediabil,
din beregăţi tăcerea cobora în oase,
nemaiavând niciun rost, urechile se desprindeau veştede
de pe cap
pe străzi câinii le înşfăcau lacomi de prin
şanţuri
înspăimântaţi poliţiştii izbeau în tobe în
tinichele
unii scoşi mdin fire
spărgeau geamurile cu pumnul,
dar niciun sunet n-a mai putut fi stors din materie
din cer curgeau hoiturile păsărilor sufocate de cântecele
rămase în
gâtlej
femei se azvârleau de la etaj în gol
dar
din gura lor larg deschisă
nu ieşea niciun ţipăt
prin gări trenurile se ciocneau ca nişte gângănii,
înnebunit
primarul a dat ordin să se audă cu orice preţ
o casă a fost azvârlită în aer: parcă s-ar fi spulferat o
păpădie
au prăvălit atunci turnul cel mare din centrul oraşului
fără ca vreun scrâşnet să se işte din ziduri
cu fiecare clipă setea de zgomot creşte tot mai chinuitoare
unii chiar în timpan şi-au slobozit revolvere
dar nimeni nu mai găsea scăpare
nicăieri
tăcerea se întindea halucinantă nemiloasă pedepsitoare cum
o visase poetul.

poezie celebră de Geo Bogza din Orion (1978)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde fără de care

Nu-i niciun
Suflet printre copaci
Şi eu
Nu ştiu unde-am plecat.

poezie de Octavio Paz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo...

Acolo unde murmură izvorul
Şi printre stânci coboară neînfrânt,
În valea unde lăcrimează dorul,
Pe firul ierbii legănat de vânt...

Acolo unde-n lunca solitară,
Pândeşte Luna dintr-un colţ de cer
Şi-acelaşi cânt de nai şi de vioară,
Îl regăsesc prin orişice ungher...

Acolo unde codri goi oftează
Când rândunelele în zbor se duc,
Când rând pe rând cocorii emigrează
Şi se usucă frunzele de nuc...

Acolo unde-s toamne-mbelşugate
Iar primăverile nicicând nu mor
Şi unde iernile-s de basm prin sate
Iar cerul verii n-are niciun nor...

Acolo unde marea-şi cheamă valul
Să mângâie nisipul iar şi iar
Şi Dunărea îmbrăţişează malul
Urmându-şi tainic drumul milenar...

Carpaţii-şi pun cununi de flori pe creste
Şi sunt păstori cu turme la păscut,
Acolo e-un tărâm ca de poveste,
Acolo-i ţara-n care m-am născut...

poezie de Violeta Andrei Stoicescu (1 decembrie 2021)
Adăugat de Violeta Andrei Stoicescu
Comentează! | Votează! | Copiază!