Poezie fără punct
ridic capul și-mi dau deșteptarea
atent mă uit la mâinile
să văd dacă am omorât
visul viclean strecurat
în somnul fără sfârșit
le privesc mai atent în zorii
care încă nu se arată
sunt pline de cerneală
prelinsă din versul
lăsat în călimară
mă uit la mâinile mele care apucă
poezia aruncată pe tăblia
mesii pline cu frânturi
de noapte
mă uit la mâinile trecute peste mii
de pagini editate într-un joc
cu trăsnete rotative
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre poezie
- poezii despre visare
- poezii despre versuri
- poezii despre somn
- poezii despre sfârșit
- poezii despre noapte
- poezii despre mâini
- poezii despre jocuri
Citate similare
Poem sincerității
Nu pot să te uit!
în inima mea doar vânt
și tu esti departe
Poate că plouă sau ninge în calendar, șoaptele tale sunt vii, nu sunt moarte
la noapte în tren va ciopli călătorul în mâinile tale
un zid prin care zborul dragostei mele își va ciopli un copil
copilul de aur, visând la stele în căutarea ochilor tăi
nu pot să te uit!
ai crescut în trupul meu ca un copac, cu aripi de flăcări
și cât ai fi de departe, blestemul iubirii mă naște în altă piatră
găsesc cuvintele și ți le șoptesc la noapte
în inima mea luna ochilor tăi va sclipi copilul din mine, se va închina în mâinile tale alb-azurii.
poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre copilărie
- poezii despre zbor
- poezii despre vânt
- poezii despre trenuri
- poezii despre timp
- poezii despre stele
- poezii despre sinceritate
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
* * *
mă uit atent
în ochii tăi
și văd stelele
sărutul tău
deschide poarta
unui mic univers
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre sărut sau poezii despre ochi
Agățată de cuvinte
Eu rămân ca o mare de iarnă
Am mâini de apă pline de voci...
Îmi respiră tăcerea cuvintelor.
Dacă mă uit și mă schimb în ochii tăi
Îmi dau seama că te văd...
Dacă privesc din ochii tăi
Văd omul care nu vorbește
Dar care spune ceva:
Linia orizontului, aspectul tău peste zile
Sau nemulțumirea secretă
Sau chiar dezbrăcată.
Dacă privesc din ochii tăi
Văd cerul în perspectivă...
Norii ce judecă alb,
Văd mainile care deschid ninsoarea
Pe fruntea gândurilor.
Dacă te uiți la ochii tăi, în ochii tăi,
Vezi dragostea pe care
Nu o înțelegi niciodată,
Restul rămâne în tine și ningi.
Am fost un zâmbet în vocea ta
Și-o privire într-un strigăt
Agățat de cuvinte.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre voce, poezii despre cuvinte, poezii despre zâmbet, poezii despre zile, poezii despre vorbire, poezii despre tăcere sau poezii despre schimbare
"lovely bones"
calciul din oasele mele a dispărut stau dislocată undeva într-un colț
mă uit la mâinile mele fără oase nu sunt în stare să prindă nimic
totul alunecă mereu și mereu
printre degete și pielea umedă văd valurile de ceață ale toamnei
si oasele mele albe ca o zăpadă împrăștiate printre frunzele roșii,
apoi, a început să ningă.
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre zăpadă, poezii despre toamnă, poezii despre roșu, poezii despre frunze, poezii despre degete, poezii despre calciu sau poezii despre alb
Fiecare zi e diferită și asta îmi dă o stare permanentă de trezie mentală, mă face să văd tot felul de lucruri, să fiu mereu atent. Merg pe stradă și mă uit în jur, văd oameni, case, nu mă uit în jos, așa cum fac mulți bucureșteni.
citat din Răzvan Popovici
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre promisiuni sau citate despre București
Cinci ani
Mă uit la ochii stinși ce altădată
Erau umpluți de-o mare fericire,
La gura ce râdea înflăcărată
Rostind cuvinte pline de iubire.
Privesc la chipul ce-l credeam de zână,
Pe care-l admiram cu încântare,
La părul negru, moale ca o lână,
Care-a albit și de zăpadă pare.
Văd mâinile ce le știam frumoase
Și care mă-ngrijeau neobosite,
Acum atât de slabe și osoase,
Neputincioase, reci și chinuite.
Aș vrea ca Dumnezeu să se îndure
De mama și să-mi facă o bucurie,
Cinci ani frumoși din viața mea să fure,
Cinci ani s-o văd ca în copilărie.
poezie de Octavian Cocoș (24 martie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frumusețe, poezii despre viață, poezii despre religie, poezii despre păr negru, poezii despre păr sau poezii despre negru
Simt inima ta în mâinile mele
Cred că sunt mâncat de viu
dar nu mă pot înghiți nici bucățele
mă otrăvesc câte puțin degeaba
concentrez în cuvinte sumare întregul
mă detașez de adevărul încorporat
și mă mint,
caut furios
ceva care mă liniștește
simt inima ta în mâinile mele
cum zvâcnește ca ochiul meu stâng
și sunt atent,
să nu calc peste sufletul tău
care urcă în mine și rămâne acolo
ca un fel de pagină colorată
unde să-i mărturisesc iubirea
scrisă-n jurământ.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre promisiuni, poezii despre minciună, poezii despre inimă sau poezii despre furie
Mă uit
după kafka prin ciorchinele
de oameni care așteaptă un con
de lumină să-și citească sentința
m-aș lua după o fată cu părul
despletit spre amiaza cu miros
de tămâioasă
mă uit la palmele mele flămânde
care mângâie aerul fără rețineri
nici castelul nu-l văd din celula
plasată în mijlocul problemelor
cu crenel ce trebuie înălțat dincolo
de așteptarea ce stă pe muchii
de dileme ridicate de dragoste
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre miezul zilei, poezii despre lumină, poezii despre castele, poezii despre aer sau poezii despre Franz Kafka
* * *
Cele mai frumoase mâini sunt mâinile mamei.
Mâinile cu care și-a mângâiat cu mândrie și iubire burtica, atunci când erai încă în pântecele ei.
Mâinile cu care te-a ținut în brațe, cu care te-a mângâiat, te-a spălat, te-a îngrijit și ți-a pregătit hrana.
Mâinile de care te-ai sprijinit când ai făcut primii pași din viața ta.
Mâinile cu care și-a șters lacrimile atunci când a fost îngrijorată, când i-a fost teamă, când s-a bucurat de succesele tale, când ți-a simțit lipsa,... când ai rănit-o cu vreo privire rece sau cu vreo vorbă nemeritată...
Mâinile cu care ți-a alinat durerile, temerile și cu care ți-a dat curaj și forță să mergi mai departe.
Mâinile cu care ți-a dăruit tot ceea ce a avut mai bun.
Mâinile cu care a muncit neobosită pentru tine, cărând greutăți, îndurând asprimea gerului, răni și dureri.
Mâinile cu care ți-a deschis ușa de mii de ori.
Mâinile pe care și le împreunează într-o rugăciune trimisă cerului pentru tine...
poezie de Irina Binder
Adăugat de Mary Corlan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre frică, poezii despre durere, poezii despre superlative, poezii despre succes, poezii despre mândrie sau poezii despre mamă
* * *
dacă nu mi-ar fi îngropat mâinile
sub pragul neîntâmplării,
ele, cuminți ca niște țărănci albe,
i-ar fi țesut din sângele meu drumul,
să-l aducă de inimă acasă.
dacă mi-ar fi treierat dragostea
cât încă nu se dărâma vara,
mâinile i-ar fi făcut pâine.
albastră,
să i se încerească gura de drag.
dacă mi-ar fi păstrat somnul pe umărul lui,
mâinile mele ar fi săpat adânc
până ar fi ajuns la izvoarele visului
să-i dea lui apele.
dar mâinile,
ca două lumânări aprinse,
mor curate
sub prag.
poezie de Corina Dașoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țărani, poezii despre sânge, poezii despre sat, poezii despre pâine, poezii despre moarte sau poezii despre lumânări
* * *
dacă
nu mi-ar fi îngropat mâinile
sub pragul neîntâmplării,
ele,
cuminți ca niște țărănci albe,
i-ar fi țesut din sângele meu drumul,
să-l aducă de inimă acasă.
dacă
mi-ar fi treierat dragostea
cât încă nu se dărâma vara,
mâinile i-ar fi făcut pâine.
albastră,
să i se încerească gura de drag.
dacă
mi-ar fi păstrat somnul pe umărul lui,
mâinile mele ar fi săpat adânc
până ar fi ajuns la izvoarele visului
să-i dea lui apele.
dar mâinile,
ca două lumânări aprinse,
mor curate
sub prag.
poezie de Corina Dașoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trec
la nivelul următor unde
pereții sunt pictați cu sentimente
sărutul tău are culori
iese un tablou plin cu poezii
inima trage câteva linii
mă uit atent la albul rămas
e fără sentiment
parcă se nasc sunete
este o pictură în n dimensiuni
sub pleoape mi-a rămas
un rest de respirație proaspătă
anomaliile nu le pot picta
le voi folosi la un colaj
alături de o ancoră aruncată
într-un vas în care plânge vopseaua
trec la altceva după ce beau
din remușcare lacrimile
zbor cu gândul printre negre pânze
depozitate în zilele de post
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pictură, poezii despre arte plastice, poezii despre sunet sau poezii despre plâns
Mă uit în suflet, văd un copil. Mă uit în oglindă, văd un bătrân. Mă uit la mine, nu mă mai văd.
aforism de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre suflet, aforisme despre copilărie sau aforisme despre bătrânețe
O zi de iubire
Am lăsat ușa deschisă
și pe masa stau bucate,
să-mi intre Crăciun în casă
și să uit de tot și toate.
Să uit c-a trecut un an
cu mai bune și mai rele
să uit c-au căzut din pomi
presărate frunzele.
Am lăsat ușa deschisă
să vină colindătorii,
să-mi vestească bucuroși
c-au plecat de mult cocorii.
Pe la geamuri beculețe
colorate, unele,
luminează peste noapte
de se văd cătunele.
Am lăsat ușa deschisă
și ne-am așezat la masă,
mama este bucuroasă
că ne are iar acasă
Și miroase a sarmale
a fripturi și cozonac
și a dragoste miroase
și a mugure de brad.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mâncare, poezii despre bucurie, poezii despre Crăciun, poezii despre vinovăție, poezii despre trecut sau poezii despre muguri
Am sa te uit
Am sa te uit, te sterg din minte
Si de iubire ma dezbrac,
Si de plang, de nu-s cuminte
Ii spun inimii c-am alt leac
Am sa te uit, am sa reusesc
Am sa te uit, má hotarasc
Apoi ma jur ca te urasc,
Dar inca stiu ca te iubesc
Am sa te uit, am s-o fac
Nu te mai vreau, nu te mai plac
Si-n fiece zi mi-aduc aminte
Ca de te uit, tot mi-esti drag.
poezie de Amelia Florentina Glava (29 iunie 2018, Asturias, Spania)
Adăugat de AMelia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre declarații de dragoste
Vară târzie
Vremea iubirilor noastre-a fost vara fugară,
vara târzie-a pus capăt grăbitului zbor.
Parca văd cum plecai pe nisip strigau,
strigau și piereau în septembrie mâinile tale.
Nu mai știu ce-a urmat după tine.
Poate un gol, poate păsări sau vânt.
Te-am chemat încă mult timp și nimenea nu-mi răspundea,
până când într-o noapte a răspuns pentru tine zăpada.
Ar fi fost să te uit ori să-mi spun
ca-ntâlnirile noastre n-au fost decât visul grădinii aceleia,
că volutele sânilor tai nu erau decât umbletul lunii prin apă,
surprins de un tânăr.
Dar vara de câte ori trece și tremură-n zare
din nou bănuindu-se toamna cu capul tău roșu,
văd iarăși nisipul acela, văd iarăși cum pleci - și strigă,
strigă pierind în septembrie mâinile tale.
poezie clasică de A.E. Baconsky
Adăugat de CristiB
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nisip, poezii despre tinerețe sau poezii despre sâni
Aspirina
tamponată de un tren accelerat
intră cu apa din paharul transpirat
de emoția sticlei trecute
prin jetul rece. caut flaconul. mă
uit atent la el. ultima dată
am luat amfetamine
în locul aspirinelor și
și mi-am stimulat puternic
sistemul nervos central. răceala
a fost răvășită câteva ore
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre aspirină, poezii despre viteză, poezii despre ore sau poezii despre apă
Mă uit în oglinda universului dar nu mă văd, licărirea de stea s-a stins, văd doar visul acolo unde credeam că sunt eu. Nu mă găsesc și rătăcesc căutându-mă prin infinituri pline de himere.
Adriana Popescu în Fiul tăcerii (21 decembrie 2012)
Adăugat de Radu Farcasu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe citate despre visare sau citate despre infinit
Cadeca
Cadeca bruma peste frunză somnul meu,
Cadeca frunza pe pămant sub pasul meu
Zăpada se așterne-apoi pe urma
ce-am lasat in urma mea.
Deschid un ochi. Mă uit cu el în jur nu esti aici deci trebuie să.... ies
Afară. Te caut pe alei.
Cadeca frunza pe o bancă pasul meu. Cadeca frunza pe pămant ca-n visul meu? Ba nu, aici zăpadă nu-i. Doar frig.
Deschid un ochi. Mă uit cu el în jur nu esti aici deci trebuie să.... intru
În cârciumă. Și caut chipul tău pe chipul altor fețe.
Cadeca plumbul greu pe masă capul meu
Cad sticlele golite-n jurul meu.
Deschid un ochi. Mă uit cu el în jur nu esti aici deci trebuie să.... ies
Cadeca noaptea peste toate trupul meu
Cade o frunză peste mine, cad și eu....
Deschid un ochi. Mă uit cu el în jur nu ești aici deci trebuie... nu pot să mă ridic - văd o lumină!!
Cadeca ploaia peste tine gândul meu
Cadeca fumul către cer sufletul meu
Deschid un ochi. Mă uit cu el în jos..... ești lângă mine....
poezie de Cristian Sorin din nepublicata
Adăugat de Cristian Sorin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trup și suflet, poezii despre plumb sau poezii despre ploaie
Am poza ta
și încă mă uit atent la ea
până-mi ard ochii martiri
surâzi cum vrei la aparat
rana se deschide cât mai discret
convingi fantoma iubirii noastre
să iasă din adâncuri și să urce
la inimă își face de cap inocent
apoi urcă sus de tot și nu mă lasă
în pace deschide altă rană
mă învârt nebun prin orașul orb
privesc fotografia muncit
de gânduri austere care rămân
nerostite câteva veacuri reci
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fotografie, poezii despre pace, poezii despre oraș, poezii despre nebunie sau poezii despre inocență